ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

joi, 30 ianuarie 2025

Recenziile Mădălinei 85 - Wilder, Nova, Rebel (Trilogia Renegades) de Rebecca Yarros


Titlu: Wilder, Nova, Rebel   

Serie: Renegades (#1-#3)

Autor: Rebecca Yarros 

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Wilder (2016), Nova (2017), Rebel (2017)

Traducere de Elena Macoviciuc,

Număr pagini: 432, 416, 464

Mediile pe Goodreads:

Wilder 4,03 (din 20.196 note)

Nova 3,96 (din 10.803 note)

Rebel 4,30 (din 9.324 note)

 

            Nu cred că e necesar să vă mai spun că Rebecca Yarros se numără printre cele mai îndrăgite autoare de romance pe plan internațional, multe dintre romanele sale regăsindu-se în topul celor mai citite cărți ale ultimilor doi ani. Pentru că am avut deosebita plăcere să traduc bestsellerul „A Patra Aripă”, un Romantasy incitant, ce continuă să facă furori în rândul tinerilor, am rămas legată de această autoare și vă mărturisesc că am devorat toate poveștile ei de dragoste, pe cât de fierbinți, pe atât de tulburătoare. Cu toate astea, nu pot spune că stilul ei este foarte diferit de al altor scriitoare care abordează aceleași subiecte încâlcite. Însă scenariile clișeice, relațiile love-hate, partidele interminabile de sex și despărțirile și împăcările puse pe repeat sunt eclipsate de construcția impecabilă și minuțioasă a personajelor al căror destin e pavat cu minciuni, gropi abisale și oaze de liniște. Din acest motiv, m-am oprit asupra celor trei volume, „Wilder”, „Nova” și „Rebel”, din seria „Renegații”, despre care aș vrea să vă vorbesc în cele ce urmează.

Sărituri periculoase în gol de pe cele mai înalte stânci ale lumii, plonjoane amețitoare în apele cristaline ale oceanelor, coborâri vijelioase cu placa de pe cei mai abrupți versanți, cascadorii fenomenale ce-ți taie răsuflarea, șuieratul amenințător al vântului din timpul salturilor cu parașuta, zborul lin cu planorul ce se poate preschimba în orice moment într-o prăbușire fatală, valurile monstruoase ce așteaptă să fie cucerite de inimile neînfricate, turațiile excitante ale motoarelor, rampele înclinate în unghi drept, clipele în care stai atârnat cu capul în jos pe motocicletă, rugându-te în sinea ta ca aterizarea să fie una impecabilă, mii de ore de antrenamente epuizante, sute de răni superficiale, zeci de accidente, oase rupte și tăieturi sângerânde, o singură șansă să-ți transformi visul în realitate și foarte multă adrenalină – asta e viața Renegaților, un grup de patru tineri care și-au dedicat existența sporturilor extreme încă de când au învățat să-și țină echilibrul pe bicicletă, făcând o adevărată artă din asumarea celor mai mari riscuri. Paxton, Landon, Nick și Penna sunt un model de determinare, autocontrol și perseverență pentru tinerii de pe întreg mapamondul. Toți își doresc să fie ca ei și să arate lumii de ce sunt în stare, fără să țină cont de prețul, uneori mult prea mare, ce trebuie plătit în schimbul faimei. Cei patru originali respiră pericol, se hrănesc cu uralele mulțimii și trăiesc pentru senzațiile tari, însă, în culise, acolo unde camerele de filmat nu-i pot surprinde, zâmbetele mult prea strălucitoare pălesc, vulnerabilitatea străpungând aparențele înșelătoare. În ciuda imaginii pe care și-au construit-o cu trudă, și ei sunt oameni în carne și oase, care trebuie să lupte cu proprii demoni ca să supraviețuiască și să-și făurească un final fericit pentru poveștile dramatice ce rămân mereu în umbră.

Însă, înainte să vă vorbesc despre fiecare volum în parte, e necesară o mică contextualizare. Acțiunea celor trei romane se desfășoară pe un iaht de croazieră ce se transformă într-o școală plutitoare pentru zecile de tineri aflați la bord, printre care se numără și Renegații noștri. Astfel, în timp ce fac înconjurul lumii, plănuind cu multă grijă fiecare cascadorie pe care o vor executa pe drum, protagoniștii se bucură și de un program de studiu intensiv, care să-i ajute să rămână la zi, în același timp filmând un documentar despre viața lor aventuroasă. Sună bine, nu-i așa? La fel ca în serialul Disney, O viață minunată pe punte, fără farse, dar cu multe trădări și nopți pătimașe. Rebecca Yarros preschimbă lumea într-o scenă cu un decor exotic pe care își fac de cap personajele ei cuceritoare, care, cu toate că au peste douăzeci de ani, sunt destul de imature, încăpățânate și greu de ținut în frâu atunci când le trece prin minte o idee, dar extrem de simpatice. Și așa cum sunt sigură că intuiți deja, în momentul în care iubirea intervine în povestea lor, totul se năruiește pentru a fi reconstruit cu alte forme și culori. Practic, autoarea ne prezintă două fațete ale aceluiași personaj, un before – în care faima, desfrâul, egoismul  și aroganța primează – și un after – în care devotamentul, dragostea și binele celuilalt sunt pe primul loc.

Primul volum îi este dedicat lui Paxton Wilder, un bărbat atrăgător, bogat, neînfricat, ale cărui cascadorii pe motocicletă îți taie răsuflarea. Însă băiatul nostru de aur are o problemă – riscă să repete anul dacă nu ia note de trecere în următorul semestru. Și cum mintea îi stă doar la salturi și răsuciri mortale, are nevoie de cineva care să-l aducă cu picioarele pe pământ și să-l pună cu burta pe carte. Misiunea îi este încredințată lui Leah, o tânără frumoasă și cu o minte ascuțită, care visează la un nou început. Cu toate că lui Leah nu-i surâde ideea de a-l medita pe unul dintre Renegați, acceptă, bursa ei de studiu depinzând de asta. Firește, după o baie forțată în piscină, câteva certuri și priviri pline de ură, cei doi se îndrăgostesc, dându-și seama că sunt perfecți unul pentru celălalt. Egoul lui Paxton intră serios la apă, influențat de modestia iubitei sale, iar în locul bărbatului superficial, dornic să fie mereu fotografiat și aclamat, rămâne un tânăr sensibil și grijuliu. Însă Renegații sunt puși la grea încercare... Printre ei se află un sabotor care pune viețile tuturor în pericol, Paxton fiind la un pas de moarte. Nimeni nu știe cine ar putea fi, dar trebuie să lucreze în echipă, așa cum fac întotdeauna, ca să-l oprească pe cel care le pune bețe în roate înainte să fie prea târziu.

Cel de-al doilea volum îl aduce în lumina reflectorului pe Landon Rhodes sau Nova, așa cum este cunoscut de fani. De patru ori campion la Jocurile X și mare amator de senzații tari, putem spune că Landon le-a făcut pe toate: a sărit de pe stânci, a coborât cu placa de pe Himalaya, gata să-și frângă oasele, aproape că a atins norii în timp ce făcea kitesurfing, toate astea fără să ezite o clipă, dând dovadă de o stăpânire de sine legendară. Cu toate astea, în momentul în care a zărit-o pe Rachel, fosta sa iubită, care i s-a alăturat lui Leah pe iaht, n-a putut scoate nicio vorbă, curajul dispărându-i cât ai clipi din ochi. Relația lor s-a încheiat cu ceva timp în urmă, lăsând-o pe Rachel pierdută într-un ocean de suferință și furie. Acum, tânăra este hotărâtă să se răzbune, dar oare chiar va reuși? Atracția dintre ei e atât de feroce încât reușește să înfrângă în cele din urmă orice rezistență a trecutului învăluit de minciuni, deschizându-le înainte un viitor strălucit. Aceeași transformare miraculoasă o regăsim și la Landon, care reușește să-și înfrunte demonii, acceptând că a greșit și că viața lui are cu adevărat sens doar alături de femeia pe care o iubește. El e dispus să facă orice ca s-o recucerească, însă inima ei zdrobită nu se lasă convinsă atât de ușor. Amândoi trebuie să învețe cum să comunice din nou unul cu celălalt, lăsând deoparte orgoliul și secretele. Dar iubirea lor ar putea avea consecințe nefaste pentru Renegați, așa că Landon este pus din nou în fața unei alegeri dificile.

Ultima parte a trilogiei îi este dedicată Pennei, singura fată din grupul original al Renegaților. Ea e Rebel, cea mai neînfricată dintre toți, o adevărată îmblânzitoare a înălțimilor și a motoarelor. Însă acum o vedem într-o postură destul de vulnerabilă – un accident cumplit i-a zdruncinat serios încrederea în sine, fiind la un pas să-și piardă viața după ce sabotorul misterios a aranjat o surpriză pentru Renegați în timpul unei competiții. Cu alte cuvinte, volumul prezintă renașterea ei și eforturile pe care le face ca să redevină ea însăși, iubirea jucând și de data asta un rol foarte important. După ce petrece o noapte incendiară alături de un necunoscut pe care l-a agățat într-un bar, Penna are parte de un șoc în momentul în care străinul chipeș apare la bordul iahtului pe post de profesor. Bineînțeles că tensiunea sexuală dintre ei le transformă interacțiunile, ce ar trebui să se limiteze la sala de clasă, într-un adevărat calvar. Fiecare privire e mai grăitoare decât o mie de cuvinte, însă amândoi se joacă cu focul, riscând să fie drastic sancționați dacă cineva le-ar afla micul secret. Dar lucrurile sunt mult mai complicate. Cu toate că Cruz Delgado o ajută pe Penna să se simtă din nou bine în pielea lui Rebel, el alege să păstreze tăcerea cu privire la trecutul său, iar asta le va pune Renegaților, pentru a zecea oară, viața în pericol.

În caz că vă întrebați cine este cel de-al patrulea Renegat, ei bine, el e Nick, omul bun la toate care, după ce a rămas paralizat în urma unei cascadorii eșuate, se ocupă de tot ce înseamnă echipamente pentru prietenii săi. Neputința, frustrarea și furia au fost dificil de depășit, însă Nick i-a avut mereu alături pe Paxton, Landon și Penna, care l-au ajutat să-și dea seama că încă le poate fi de folos. Mai mult decât prieteni, toți patru sunt o familie, fiind mereu acolo unii pentru ceilalți, așa cum părinții lor nu au fost niciodată. Împreună au reușit să treacă prin cele mai cumplite momente, să-și biruiască traumele și au învățat să prețuiască clipele fericite, reușitele și eșecurile, privind lumea ca pe o platformă de lansare spre visurile lor mărețe. Fiecare face parte din povestea celuilalt, fiind mai valoroși uniți, decât separat.

După o recenzie atât de lungă, nu pot să vă mai spun decât că mi-a plăcut la nebunie trilogia, în ciuda clișeelor romantice arhicunoscute. Am citit cu sufletul la gură fiecare pagină, iar răsturnările de situație neașteptate și savuroase mi-au transformat lectura într-o experiență fantastică. Felul în care sunt descrise cascadoriile mi-a dat fiori și pot spune că de mult n-am mai trăit atât de intens o carte, așa că, dacă n-ați făcut-o deja, puneți mâna pe ele cât mai repede. Garantez că nu veți regreta!


COMANDĂ TRILOGIA


marți, 21 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 207 - Bărbați răi de Julie Mae Cohen (CRIME CLUB)


Titlu: Bărbați răi  

Autor: Julie Mae Cohen

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Bad Men (2023)

Traducere de Oana Zaharia

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,63 (din 5.558 note)

 

„Mă numesc Saffy Huntley-Oliver și ucid bărbați răi. Bineînțeles, asta e secret. Pentru lumea exterioară, sunt cu totul altcineva. Sunt un fost model și, din câte se pare, ceea ce englezii numesc „socialite”, deși categorisirea asta mă face să par mai sociabilă decât sunt. Am absolvit Istoria Artei la Universitatea Durham, lucru obligatoriu pentru femeile din clasa mea socială. Am obținut o diplomă de clasa a doua, ceea ce a fost un efort destul de mare – nu pentru că mi-a fost dificil să învăț pentru ea, ci pentru că am fost îndeajuns de înțeleaptă încât să nu-mi doresc o diplomă din treapta superioară. Nimeni nu are încredere într-o femeie mult prea inteligentă. (...) Sunt vegetariană, iar singurele probleme cu legea pe care le-am avut vreodată au fost două amenzi pentru depășirea vitezei la vârsta de 22 și 24 de ani. Din fericire, a doua oară am fost surprinsă doar de un radar, așa că nimeni nu a putut să vadă ce aveam în portbagaj. Uciderea bărbaților răi e hobby-ul meu secret, pasiunea mea de suflet, care mă face să vibrez. E umila mea încercare de a zdrobi patriarhatul.”

            Seraphina e un înger al morții, dar până și criminalii în serie se îndrăgostesc... Și de-o bună vreme e cu capul în nori și cu ochii pe Jonathan Desrosiers. Jon e un bărbat frumos, elegant, mereu cu vorbele la el, chipeș și... e pasionat de crime. Scrie cărți despre ucigași și are un podcast unde încearcă, împreună cu publicul, să rezolve anchetele la care poliția a renunțat. Și așa a prins mai mulți criminali. Ultima dată însă ceva a mers prost, incredibil de prost. Aproape că și-a pierdut viața când a descoperit identitatea Ucigașului Gunoier, cel care își dezmembra victimele și le abandona picioarele în saci de gunoi. Cu un astfel de sac s-a trezit și Jon într-o dimineață în fața casei. Cu cea de-a șasea victimă... Însă Cyril Walker, condamnat cu cinci „capete” de acuzare la activ, nu recunoaște că s-a ocupat și de cel de-al șaselea. Să le fi scăpat ceva poliției și lui Jon?

            Jonathan a renunțat la podcast și s-a retras într-o cabană din Scoția. Însă Saffy nu poate să stea cu mâinile în sân și să urmărească cum bărbatul pe care-l iubește își pierde mințile. Soția l-a părăsit, acum e un nimeni. Jon are un potențial uriaș, iar Saffy va avea grijă ca soarta să-i aducă împreună. Nu e nicio problemă dacă ea trebuie să facă primul pas, mă rog, primii zece, important e ca Jon să-i împărtășească sentimentele. Și așa debutează un proces amplu de îndrăgostire, în care Seraphina orchestrează întâlnirile „întâmplătoare” și planifică cum să-l introducă pe ales în propria existență (aparent) searbădă. Poate că ea este pregătită pentru o relație, însă bărbatul nu poate să-și ia gândul de la fosta soție. Sacrificii morale după sacrificii umane, Seraphina îi oferă tot timpul de care acesta are nevoie, chiar dacă își dorește cu ardoare să ajungă cât mai repede în așternuturi cu Jonathan Desrosiers.

            Să nu uităm că Saffy e un criminal în serie. Doamne ferește ca Jon să afle cu ce se ocupă. Dar femeia e pregătită pentru orice... Poate să stea în fața ta cu zâmbetul pe buze în timp ce în baia de la etaj se zbate un om pe jumătate mort. Poate să verse o lacrimă pentru tine în timp ce te împinge de pe acoperiș sau să privească nepăsătoare cum te îneci. Știe cum să-și joace cărțile, unde și când să facă următoarea mutare și nu dă înapoi nici atunci când are de-a face cu vreun alt psihopat. E conștientă că nu va fi prinsă niciodată, fiindcă polițiștii se așteaptă mereu ca făptașul să fie un bărbat. Forță fizică... Ei bine, și femela știe cum să-și neutralizeze inamicul, până la urmă Văduva Neagră își devorează partenerul, nu-i așa? Pentru justiție, ea e invizibilă, ucigașul care acționează din umbră, asasinul care-și șterge cu meticulozitate urmele.

            Personalitatea duplicitară a lui Saffy m-a dus cu gândul la Dexter Morgan. Ambii își ascund adevăratul sine, simt satisfacție atunci când varsă sânge și nu se autocondamnă pentru propriile acțiuni. Dexter se percepe ca un supererou care curăță lumea de ticăloși, în vreme ce Saffy se ocupă doar de bărbații răi, cei de care societatea nu are curajul să se atingă. Abuz domestic, viol, pedofilie, pornografie cu minore – cineva trebuie să refacă legea, dacă legea e făcută de bărbați. Nu e Wonder Woman, e doar o tânără cu probleme banale, îndrăgostită până peste cap și singura care poate avea grijă de sora sa mai mică. E răul necesar, țipătul amuțit al „sexului slab”, ghiuleaua înfiptă adânc în turnul de fildeș al patriarhatului. E Seraphina, și credeți-mă că nu sunteți pregătiți să ieșiți la un criminal date cu ea.


Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Julie Mae Cohen:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Falled

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea



duminică, 19 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 206 - Țipăt în tăcere de Angela Marsons


Titlu: Țipăt în tăcere

Serie: DI Kim Stone (#1)

Autor: Angela Marsons

Editura: LITERA

Titlu original: Silent Scream (2015)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,07 (din 42.223 note)

 

            Cinci siluete stau în jurul unui mormânt proaspăt săpat. Privesc trupul neînsuflețit de dedesubt și simt cum povara li se așază pe umeri. Nu trebuia să se ajungă aici... Poate că ar fi putut să rezolve lucrurile altfel... Acum e prea târziu pentru orice regret. Crima a fost înfăptuită, și doar ei cinci știu despre asta. Și vor avea grijă ca toate dovezile să se piardă în flăcări. (...) La ani buni de la incendiu, o directoare de școală privată este găsită moartă în cadă, ucisă prin înec. Poliția ajunge la locul faptei după ce pompierii care veniseră să stingă flăcările din fața casei au descoperit trupul inert al femeii în baia de la etaj. Se pare că ucigașul a intrat pe fereastra spartă de la parter și a pus presiune pe pieptul victimei până când apa i-a inundat plămânii. Însă nimeni nu știe că Teresa Wyatt așteptase clipa asta îndelung, conștientă că nu va scăpa niciodată de spectrul faptelor sale. Una s-a dus, au mai rămas patru...

            DI (detectiv inspector) Kim Stone ajunge să se ocupe de ancheta legată de moartea Teresei Wyatt și își dă seama din clipa în care vede cadavrul că are de-a face cu un ucigaș cu un plan bine pus la punct. Focul care izbucnise la parter fusese momeala prin care făptașul ademenise poliția la scena crimei. Agresorul voise să-și sublinieze omorul... Dar de ce? Teresa nu avusese niciun dușman, cel puțin niciunul cunoscut. Se știa despre ea că era o directoare exigentă, însă niciun coleg sau elev nu-i dorise moartea. Interogându-i pe angajații de la St Joseph, Kim și DS (detectiv sergent) Bryant ajung indirect la profesorul Milton, de la Worcester College, care ceruse de o groază de vreme aprobarea să sape după monede vechi la situl de la Crestwood, un proiect de care Teresa fusese foarte interesată. Povestea se complică și mai tare când echipa lui Kim descoperă că Crestwood fusese un spital pentru soldații care se întorseseră cu mintea tulburată din război, că pe urmă devenise o școală de corecție pentru fete și că în cele din urmă o parte din vechea clădire fusese mistuită de flăcări, rămânând de-atunci abandonată, îngropată de buruieni și șubrezită de intemperii.

            Kim Stone e polițista pe care o urmărești cu drag la fiecare pas, atât pe urmele ucigașului în serie, când își arată colții ca să-i facă pe ceilalți să joace după cum le cântă ea, cât și în intimitatea propriului apartament, unde sentimentele de abandon și neputință ies la suprafață. După o copilărie de coșmar, când își pierduse fratele geamăn din cauza mamei psihopate și fusese apoi dată în plasament de la o familie la alta, Kim merge înainte plină de regrete, pe care le ține ferecate în lanțuri ca să nu dea pe dinafară, mistuită de dorința de a le da glas celor pe care societatea i-a condamnat la tăcere. E vocea victimelor tuturor călăilor, e mâna care ține mereu spada sus pentru dreptate, e ceea ce nu a putut să fie pentru propriul frate, un justițiar care separă victimele de criminali, binele de rău. Și pentru că instinctul nu-i dă greș niciodată, e decisă să înceapă săpăturile la Crestwood, sigură că sub pământ, pe lângă posibilele monede valoroase, s-ar putea afla un schelet care nu și-a spus încă povestea.

               Și atunci când e pe teren, Kim e urmărită de monstrul lipsit de empatie care-i privește pe muritori cu dispreț, dar care simte că i se apropie sfârșitul și știe că trebuie să facă ceva ca să nu fie prins. Prima oară, a ucis din curiozitate, a doua, din fascinație, iar acum e nevoit să ucidă ca să scape din nou basma curată. Și ca într-un joc de domino, crimele de-acum le scot la suprafață pe cele din trecut, scheletele primesc nume, iar oamenii ordinari care trăiesc cu povara propriilor fapte pe umeri sunt pedepsiți. Neînduplecată, Kim nu va lăsa pe nimeni să-i scape, indiferent dacă e vorba despre un fost paznic de noapte de la centrul de reeducare, a cărui fiică zace într-un scaun cu rotile, cu un buton de panică la-ndemână, sau un parlamentar conservator din Bromsgrove, a cărui soție, avocată ce se ocupă cu apărarea drepturilor teroriștilor, nu va permite ca reputația familiei sale să fie știrbită. Însă ceva nu se leagă... Dacă vrei să ascunzi un omor, de ce atragi poliția pe urmele tale? Poate că a sosit vremea ca adevărul să fie spus, indiferent de consecințe, iar sângele va fi spălat iarăși cu sânge

Și în cazul în care nu sunteți încă hotărâți dacă să-i dați o șansă, răspundeți-mi vă rog doar la următoarea întrebare: Helen Grace, Erika Foster sau... Kim Stone?


PRECOMANDĂ CARTEA


miercuri, 15 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 205 - El & Ea de Alice Feeney (CRIME CLUB)


Titlu: El & Ea  

Autor: Alice Feeney

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: His & Hers (2020)

Traducere de Ruxandra Tudor

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 4,08 (din 189.058 note)

 

            El și ea... El, un polițist divorțat care locuiește cu o femeie veșnic nefericită și cu un bebeluș de doi ani. Ea, o prezentatoare de știri obligată să-și cedeze postul femeii pe care o urăște din tot sufletul, al cărui rol i l-a preluat la momentul oportun. El, nefericit, ea, din clipa asta, nefericită. La kilometri distanță, dar cu un trecut comun. El nu a uitat-o, chiar dacă la un moment dat au uitat unul de celălalt. Ea nu regretă că a plecat și nici nu are de gând să se întoarcă. Sunt la poli opuși, mereu respingându-se, dar în permanență în contact. Și acum sunt nevoiți să se privească din nou în ochi, pentru că soarta cea haină i-a adus din nou împreună, de-o parte și de alta a baricadei, fiindcă în orășelul din sud unde au conviețuit a avut loc o crimă. El trebuie să-l găsească pe făptaș, ea, să realizeze un reportaj bombă ca să revină pe sticlă. Fiecare urmărește un scop, dar acum nu sunt legați doar de drama lor din trecut, ci și de sângele care s-a scurs pe frunzele și mărăcinii din pădurea de la marginea orășelului Blackdown.

            Jack Harper e inspector principal în cadrul poliției din Blackdown și se ocupă de furtișagurile și altercațiile din zonă. Până acum nu a avut de-a face cu vreo crimă. Norocul (sau ghinionul) lui e că face echipă cu Priya Patel, o agentă care acționează ca la carte, implicată trup și suflet în anchetele ce-i cad pe mână. Deci... Femeia a fost găsită moartă în pădure, înjunghiată de mai multe ori în piept. Straniu e că unghiile i-au fost tăiate până în carne, iar pe patru dintre acestea, de la mâna dreaptă, și pe altele patru, de la mâna stângă, cineva a scris cu ojă roșie „DOUĂ FEȚE”. Pare-se că făptașul a cunoscut-o pe victimă și a urât-o în așa hal, încât a fost în stare să o omoare. Însă și Jack o cunoștea pe femeie, fiindcă cu o seară în urmă s-a culcat cu ea. Acum, ADN-ul prelevat și urmele de ghete din noroi l-ar putea indica drept suspect principal. Colac peste pupăză, în localitate sosește și Anna Andrews, reporterița care vrea cu orice preț să dea de cap cazului și să se întoarcă glorioasă să prezinte jurnalul de la ora 13:00, de pe BBC.

            Anna și Jack se cunosc de ani buni, și oricât și-ar fi dorit să nu se revadă, se pare că soarta a avut alte planuri pentru ei. Cândva prieteni, acum rivali, protagoniștii urmează aceeași pistă pentru a-l găsi pe ucigaș. Punându-și piedici, bărbatul și femeia ajung din nou să interacționeze, făcând schimb de informații și suspectându-se reciproc. Este evident că Jack are ceva de ascuns, dar de ce talonul de parcare din mașina Annei arată că jurnalista a fost la locul crimei cu o zi în urmă? Cei doi își dau seama de la al doilea cadavru că au de-a face cu un ucigaș în serie, un psihopat mânat de răzbunare care vrea să le dea o ultimă lecție celor care l-au rănit și subestimat în adolescență. Plotul pare simplu, așa-i? Nu aveți cum să vă dați seama ce urmează, pentru că scenariul e țesut cu atâta atenție la detalii, încât toți ajung, pe rând, călăi sau victime.

            Alice Feeney revine cu o poveste pe cât de alambicată, pe atât de sângeroasă. Atunci când crezi că piesele și-au găsit locul potrivit, datele problemei se schimbă, și ești nevoit să o iei de la capăt. Nu știm, inițial, cine este femeia moartă din pădure, nu avem niciun indiciu care să ne pună pe o pistă plauzibilă, dar nu avem prea multe informații nici despre Anna și Jack. Personalitățile lor transparente prind culoare și contur odată cu investigația. Perspectivele celor doi completează (uneori intenționat greșit) imaginea de ansamblu, fiecare permutare vizibilă sau sugerată îndreptându-ne atenția într-o altă direcție. Capcanele sunt presărate de la un capitol la altul și abia așteaptă să facem o greșeală și să ne prindem intuiția în ele, ca niște cititori naivi care  se ghidează orbește după glasul naratorului. Ură, răzbunare, crimă, dragoste, speranță, acceptare, binele și răul poartă adesea același chip, frumos și hidos deopotrivă. Per ansamblu, e un thriller decent, care începe greu, dar sfârșește în forță, perfect pentru fanii intrigilor psihologice și dramelor despre adolescenți.


Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alice Feeney:

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

Falled

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

Literatura pe tocuri



luni, 13 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 204 - Pânda de noapte de Tracy Sierra (CRIME CLUB)


Titlu: Pânda de noapte  

Autor: Tracy Sierra 

Editura: TREI

Titlu original: Nightwatching (2024)

Traducere de Mihaela Negrilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,84 (din 29.604 note)

 

            E noapte... Liniștea e întreruptă de un zgomot bizar. Pași pe trepte... Fetița e în camera ei, băiețelul e cel mai aproape de tine. Arunci o privire spre scări și îl vezi. E înalt, blond și amenințător. Străinul ăsta nu are ce să caute în casa ta, în apropierea copiilor tăi. Vrea să vă facă rău, să le facă rău copiilor. Ești sigură de intențiile sale, nu e nevoie să-l provoci la dialog. Până la urmă, a intrat prin efracție și se furișează ca un prădător. Trebuie să fugiți... Dar unde? Tu îți cunoști cel mai bine casa. Te îndrepți cu pași înceți spre băiețel, pe urmă, o trezești pe fetiță. Le spui să nu scoată un sunet și mergeți încet spre firida secretă. Casele vechi au multe defecte... Dar ce bine că a voastră are o încăpere despre care știți doar voi. Vă puteți ascunde acolo până când monstrul va renunța să vă caute și va pleca. Însă noaptea asta de coșmar e abia la început...

            Mama nu-l va lăsa pe străin să se apropie de fetiță și băiețel. Copiii vor sta în liniște atâta timp cât va fi nevoie. Însă orele trec și monstrul îi caută în continuare... Zgomot după zgomot, podele care scârțăie și jucării care sunt dezmembrate și călcate în picioare, necunoscutul își face loc nu doar prin vechiul conac, ci și prin viața celor trei locatari. Ca o insectă care are nevoie să-și devoreze semenii, ca un parazit care infectează un organism viu, bărbatul se plimbă dintr-o încăpere în alta și pângărește locul și obiectele pe care le atinge. Dulapuri deschise, uși trântite cu furie, frustrarea prădătorului ajunge pe cale auditivă la pradă, ținând-o în permanență în starea de alertă. Nu-i va găsi... Dar cât timp vor rezista ei aici? Obosiți, înfrigurați, cu o păturică care să le acopere trupușoarele și cu o sticlă de apă din care să-și astâmpere setea. Pe parcurs ce minutele trec din ce în ce mai greu și zgomotele de la etaj se intensifică, mama își dă seama că trebuie să facă ceva, să ajungă cumva să sune la poliție.

            Momentele statice, în care cei trei păstrează liniștea și-l urmăresc pe necunoscut, sunt alternate cu secvențele din trecut în care este prezent soțul femeii și tatăl acestuia. Socrul, un bărbat dominator cu care nu s-a înțeles niciodată, este prezentat ca un pericol la adresa nepoților săi, un individ care și-a exploatat soția până la moarte, capabil doar să facă rău. Spre deosebire de acesta, soțul femeii apare ca un înger păzitor, tânărul superb de care s-a îndrăgostit și care, deși tatăl său i-a interzis-o, a continuat să-și urmeze visul și să facă fotografii artistice. Peisajele l-au fascinat întotdeauna, ba chiar și-a luat și un avion ca să le poată surprinde din aer, dar nu are idee ce imagine de coșmar i s-a întipărit soției sale pe retină cu câteva ore în urmă. El nu e lângă ei să-i protejeze, nu știe în ce situație primejdioasă se află familia sa și nu mai are cum să intervină. Și așa, de la o amintire la alta, ajungem și la străinul din casă, care încet începe să capete un loc în timp și spațiu, un chip și trăsături.

            „Pânda de noapte” e, prin construcție, un roman horror senzorial. Sunetele care ajung la urechile mamei se preschimbă în imagini, și astfel aflăm și noi pe unde colindă și ce face prădătorul. Ea își cunoaște atât de bine casa, știe ce zgomot scoate fiecare obiect mutat, încât poate să-și reprezinte în minte un plan al conacului, o hartă pe care-și însemnează traseele deja străbătute. Și dacă avem acces doar la perspectiva ei, atunci oare nu e drept să ne întrebăm dacă totul nu e, la urma urmelor, doar un coșmar sau o halucinație? Monstrul e real sau doar o închipuire a fricilor sale cele mai profunde? A văzut pe cineva pe scările principale? Sau nu cumva e doar hipervigilentă și interpretează zgomotele inofensive din casă ca pe niște urme ale unei prezențe străine? Realitate sau nu, mama nu poate să riște să-i împingă pe copii în brațele strigoiului, iar atunci când puii se află în pericol, leoaica va știi întotdeauna cum să procedeze.


Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Tracy Sierra:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Falled

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Citește-mi-l 



luni, 6 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 203 - Ministerul Timpului de Kaliane Bradley


Titlu: Ministerul Timpului 

Autor: Kaliane Bradley

Editura: LITERA

Titlu original: The Ministry of Time (2024)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,62 (din 90.564 note)

 

            Graham Gore e un expatriat. Nu și-a părăsit patria, nici nu a fost exilat. Mutarea lui forțată nu ține de o dimensiune geografică, ci de una istorică, pentru că Gore a fost pescuit printr-o Ușă a Timpului. Aflându-se în expediția de descoperire a Pasajului de Nord-Vest, în Arctica, comandorul de pe HMS Erebus a fost prins într-o plasă metalică și „transportat” în secolul al XXI-lea. Alături de el, în sediul principal al Ministerului Timpului, se găsesc o femeie din 1665, extrasă din Marea Ciumă a Londrei, un locotenent din 1645, care a luat parte la bătălia de la Naseby, un căpitan de armată din Bătălia de pe Somme, din 1916, și o femeie  din Parisul lui Robespierre, 1793. Așadar, cinci expați din secole și sisteme politice diferite, cinci indivizi care trebuie acum să-și însușească viitorul lor deja scris și, paradoxal, dar logic, trecutul prezentului. Și pentru asta există Punțile...

            O funcționară banală, pe jumătate englezoaică și pe  jumătate cambodgiană, este angajată în cadrul ministerului abia înființat. Misiunea ei: să conviețuiască cu 1847 (Graham Gore) și să-l ajute să se acomodeze cu locurile și vremurile. Ea e o Punte, la fel ca ceilalți patru inși care se ocupă de ceilalți expați din proiect. Punțile sunt obligate să le ofere subiecților toate informațiile de care aceștia au nevoie pentru aclimatizare, însă trebuie să fie în același timp atente și la detaliile simple sau majore care le-ar putea pune integritatea psihică în pericol. La rândul lor, acestea sunt urmărite și analizate de supervizori. Dar ce caută expații (cunoscuți sau anonimi) în prezent? Care e rolul lor? Ministerul se joacă cu o mașină a timpului sau există un scop țintit pentru persoanele recoltate? E vorba despre un experiment inofensiv sau despre o tentativă de a da un alt curs evoluției?

Gore e un bărbat sigur pe el, cel mai bun țintaș din echipajul lui Sir John Franklin (după cum ne confirmă faptele însemnate), dar nu poate să priceapă nici în ruptul capului cum funcționează un bazin de toaletă sau de ce nimeni nu împușcă veverițele care fac prăpăd în grădina din fața casei. Își percepe moartea prin narațiunile și documentele pe care le deține colega sa de apartament, și nu poate să-și abată gândul de la camarazii lui care și-au fiert ghetele sau și-au mâncat prietenii, încercând să supraviețuiască, în zadar. Și în vreme ce echipajul consumă ultimele provizii și piere de frig, foame sau scorbut, Gore își petrece timpul citind și recitind același roman în camera sa sau fumând în cadă cu ocazia fiecărui duș. Comandorul a trecut de la trabucuri la țigări, ba chiar vrea să încerce și noile frunze rulate ce-i fac pe tineri să se simtă în al nouălea cer. Ferocitatea din privire i s-a pierdut odată cu nava, iar acum se prezintă ca un individ obișnuit, cu un trai ordinar, departe ca timp și spațiu de propriul destin.

Și pentru că avem din nou un el și o ea, putem anticipa deja ce se va petrece. Femeia este fascinată de 1847, de masculul alfa căruia trebuie să-i poarte de grijă. Debutând ca relația dintre o mamă și un fiu, un adult care trebuie să-și urmărească la orice pas odrasla, povestea celor doi se transformă într-o idilă amoroasă, cu sentimente profunde și scene nebune de sex. Dar cum poți să-ți împărtășești trăirile unui om care a respirat acum mai bine de două secole? El nu-i înțelege aluziile, ea îl simte rece și distant. Nu reușesc, inițial, să adopte același limbaj al iubirii. Ea vrea acțiune, să i se pună totul pe tavă, în vreme ce el așteaptă un semn, o confirmare abia ca s-o atingă, ocupându-se de treburile bărbătești din gospodărie și surprinzând-o cu preparatele asiatice de care ambii s-au îndrăgostit. Puntea și Gore sunt făcuți unul pentru celălalt, o realitate pe care timpul nu mai are puterea să o decidă.

Cartea de față nu e un Science-Fiction, așa cum ați văzut-o promovată prin mediul online. E drept că abordează tema călătoriei în timp, însă acțiunea se concentrează în cea mai mare parte asupra celor doi protagoniști. Altfel spus, e doar o comedie romantică. Știu... A luat Premiul Goodreads pentru cel mai popular SF în 2024, cu un număr impresionant de voturi, dar și voi știți că Science-Fiction-ul de astăzi e doar o parodie a vechiului și complexului gen. Avem poarta spre trecut și viitor, avem și consecințele acțiunilor luate în perioade diferite, însă ceea ce contează este construcția cuplului din prim plan, scenele și dialogurile prin care el și ea își împărtășesc simpatia, și apoi iubirea. Sincer, nu prea are ce căuta nici în Folio (am înțeles oarecum decizia editurii), dar mai bine s-ar fi potrivit printre poveștile Young Adult din Moon Light. Hmmm... Asta e și o temă bună de discuție... Deci... Ce spuneți? Ce e și ce nu e SF-ul de-acum până la urmă?


COMANDĂ CARTEA


duminică, 5 ianuarie 2025

Recenziile Mădălinei 84 - Nimeni n-a văzut nimic de Andrea Mara (CRIME CLUB)


Titlu: Nimeni n-a văzut nimic  

Autor: Andrea Mara

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT)

Titlu original: No One Saw a Thing (2023)

Traducere de Maria Adam

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,96 (din 30.543 note)

 

            Disperarea îți poate deveni cel mai mare inamic... Nevăzută, nebănuită, mereu tăcută, stă la pândă ca un animal sălbatic fioros, așteptând răbdătoare momentul în care vei lăsa garda jos, urmând să te atace cu toate armele de care dispune. Nu ai cum să i te împotrivești... Nu ai unde să fugi sau să te ascunzi... Ea e deja în tine. Mai întâi, o vei simți ca pe un fior rece pe șira spinării, apoi, încetul cu-ncetul, te va învălui cu tentaculele ei glaciale, strângându-te într-un cocon de panică și dezorientare. Își va înfige ghearele adânc în mintea ta, paralizându-ți simțurile și întunecându-ți judecata, ca, în cele din urmă, să-ți sfâșie inima cu colții ei veninoși, secând și ultimul strop de speranță. Realitatea se va transforma într-un amalgam de sunete și culori din care nu vei mai pricepe nimic. Vei deveni o marionetă care se mișcă prin bunăvoința păpușarului, străduindu-te din răsputeri să-ți salvezi lumea care se năruie alarmant de repede în jurul tău. Ceilalți te vor compătimi, îți vor da sfaturi și te vor mângâia blând pe spate ca să-ți dea curaj – așa cum au făcut și cu mine –, însă nimeni nu știe cu adevărat prin ce treci... Nimeni nu știe cum e să-ți dispară copilul și să trăiești cu gândul că tot ce s-a întâmplat e din vina ta, fiindcă n-ai fost o mamă responsabilă. Numai eu știu cât de dificil e să lupți cu groaza că nu-ți vei mai vedea fiica niciodată.

Sive Sullivan e o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Are o casă frumoasă în Dublin, un soț devotat și iubitor, trei copii sănătoși și frumoși și o carieră de jurnalistă destul de înfloritoare, toate fiind încununate de faptul că e o mamă minunată, care ar face orice doar ca să-și știe cele două fetițe – cea mare, de șase ani, și cea mică, de doi ani –, și pe băiețelul de câteva luni în siguranță. Dar chiar și celor mai bune și responsabile mame li se întâmplă uneori lucruri îngrozitoare ce scot la lumină secrete și minciuni oribile. Ceea ce începe ca o excursie liniștită la Londra, organizată cu prilejul întâlnirii anuale pe care Aaron o are cu foștii săi colegi din studenție, se transformă într-un adevărat coșmar pentru familia Sullivan. Străduindu-se să manevreze căruciorul prin aglomerația matinală de pe peronul unei stații de metrou, Sive este despărțită de fiicele ei, care înaintează spre ușile deschise ale garniturii staționate pe șine. Femeia le roagă s-o aștepte, însă cuvintele ei se pierd în cacofonia de voci ce o înconjoară. Într-o clipă de neatenție, fetele urcă, ușile se închid, iar trenul se pune în mișcare, lăsând-o pe Sive în urmă. Cuprinsă de panică, femeia apucă totuși să le strige să coboare la următoarea stație. Personalul metroului este alertat, însă, când Sive ajunge la următoarea oprire, are parte de un șoc – acolo o așteaptă doar Bea, fiica cea mică, Faye fiind de negăsit. Nimeni nu știe nimic, angajații nu-i sunt de niciun folos, călătorii își văd de drum, nepăsători la disperarea mamei, Bea e prea mică pentru a le spune ce s-a întâmplat, iar poliția face  speculații peste speculații, neștiind dacă Faye a fost răpită sau doar s-a pierdut pe undeva. Concluzia, nimeni n-a văzut nimic... Însă dispariția ei nu e deloc întâmplătoare... Cineva nu-și dorește ca misterul să fie elucidat, oricât de multă suferință le-ar pricinui soților Sullivan.

Andrea Mara scrie o poveste tulburătoare, un thriller plin de suspans, cu scene tensionate și personaje complexe care excelează în arta prefăcătoriei. Romanul este structurat pe două planuri, evenimentele ce preced dispariția lui Faye – întâlnirile cu prietenii lui Aaron, amintirile depănate din studenție și frânturi din viața de familie a lui Sive – și întâmplările ulterioare dispariției – investigația poliției, interviurile, căutările neobosite și zbuciumul interior al părinților care ar da orice să-și găsească copilul teafăr. Cu toate că ritmul narațiunii este alert, există și câteva momente de respiro în care accentul se mută pe dimensiunea psihologică a personajelor, ce sunt reduse la o formă arhetipală, simple chipuri lipsite de esență, actori în propria lor existență.

Scott – un bărbat arogant, care a renunțat la meseria de avocat pentru a duce o viață tihnită, scăldată în bani, mereu dispus să-și bată joc de cei din jur și să se ia la întrecere cu oricine îi subapreciază calitățile; Dave – un polițist ratat, care nu pare să aibă viață personală, timid și cu capul pe umeri; Maggie – mereu punctuală, vocea rațională a grupului, blândă și organizată; și Nita – diva grupului, mereu aranjată, liberă de orice obligație și mereu pusă pe distracție – ei sunt prietenii lui Aaron, la rândul lui, un avocat de succes, puțin egocentric, dar fidel și afectuos față de familia sa. Cei cinci sunt foarte diferiți, însă sunt legați de rămășițele unui trecut comun și de amintirea accidentului tragic în care fosta logodnică a lui Aaron și-a pierdut viața, care revin să le tulbure prezentul. Toți, cu excepția lui Sive – care, deși e protagonista romanului, este distribuită adesea în rolul outsiderului, nefiind cu adevărat inclusă în grupul omogen din care face parte soțul ei – au ceva de ascuns, iar din momentul în care Faye dispare, minciunile se desfac aidoma unor cuburi LEGO prost îmbinate, dând la iveală ranchiuna și setea de răzbunare ce zace în spatele unei tovărășii de ani de zile.

Pe jumătate thriller psihologic, pe jumătate drama unei familii care și-a pierdut un copil, „Nimeni n-a văzut nimic” e o lectură lejeră, rapidă și captivantă. În pofida faptului că Andrea Mara adoptă un scenariu clișeic, mi-a plăcut cum a construit intriga, în așa fel încât amănuntele, care la prima vedere par să încarce textul, să-l conducă pe cititor cu pași mici spre finalul șocant, care, sinceră să fiu, mi-a dat complet așteptările peste cap.


Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Andreei Mara:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l 

Literatura pe tocuri



sâmbătă, 4 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 202 - Paznicul de noapte de Jayne Anne Phillips


Titlu: Paznicul de noapte 

Autor: Jayne Anne Phillips

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Night Watch (2023)

Traducere de Justina Bandol

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,76 (din 12.046 note)

 

            Pe la 1864, undeva în proaspăta Virginie de Vest, într-un cătun uitat de lume din munți, o mamă își crește fiica de abia trei ani departe de agitația din sud și de la graniță, ajutată de femeia care a îngrijit-o încă de când era în fașă și de văduvele din împrejurimi. Ea (nu are importanță numele) provine dintr-o familie de moșieri și a fost nevoită să fugă de-acasă după ce s-a îndrăgostit de ajutorul de grăjdar, băiatul, devenit bărbat în toată firea, împreună cu care a copilărit. El, rodul iubirii dintre o sclavă și un necunoscut, vrea să-și facă un renume și un nume, ca să-și ceară iubita de soție în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, așa că pleacă la război. După zece ani, o mamă alienată, care refuză să vorbească, și o fiică de treisprezece ani, nevoită să-și asume, la rândul ei, rolul de mamă pentru sora și frații mai mici, se află în trăsura lui Domnu (așa le-a obligat să-l numească), în drum spre azilul Trans-Allegheny.

            Un el și o ea... Doi tineri din clase sociale opuse care s-au iubit și și-au dorit să-și întemeieze o familie, dar care nu au anticipat consecințele războiului. Puteau, probabil, să trăiască fericiți în micul lor cuib, departe de răzmeriță, mereu cu un ochi la necunoscuții care descălecau în sat. Nu au vrut să-și păstreze sentimentele în anonimat, așa că el a decis să se înroleze ca trăgător în trupele din Nord. Nu era nici de partea secesioniștilor, nici a aboliționiștilor. L-au numit unionist, pentru el însă conta doar momentul în care conflictul va lua sfârșit și se va putea întoarce nevătămat și demn acasă. Ei bine, lucrurile nu se petrec întotdeauna așa cum ne dorim... Cauza e, prin definiție, opusul efectului, iar scopul la care tânjești să ajungi se poate pierde pe drum, astfel încât, ca un actant al sorții și, totodată, al propriilor dorințe, poți fi scos în orice moment pe tușă.

            Cum am spus adineauri, numele personajelor nu au nicio importanță. Trăgătorul își caută o nouă identitate, atât pentru propria persoană, cât și pentru soție și copilă. Femeia, cunoscută ca Doamna (pe drum) și domnișoara Janet (la azil) pendulează în permanență între ipostazele de mamă (prin prezența fiicei) și cea de sugară, incapabilă să întocmească o frază coerentă sau să se îmbrace singură. Pe lângă figurile bântuite din prim plan, la Trans-Allegheny se găsește și un paznic de noapte care e prezent la post 24 din 24, invalid de război, cu un petic metalic peste ochi ce-i acoperă țesutul cicatrizat de dedesubt, și un băiețel orfan, căruia i se spune Gâză și care are o slăbiciune pentru obiectele strălucitoare și de valoare ale pacientelor și pacienților, care locuiesc în aripi diferite ale spitalului. Îl mai avem și pe doctorul Thomas Story, care practică tratamentul moral (care a funcționat o jumătate de secol, căzând în cele din urmă în dizgrație) și care obișnuiește să-și scoată adesea pacienții la plimbări cu trăsura sau să-i invite să petreacă cât mai mult timp unul în compania celuilalt, realizându-se astfel o terapie cu efect de ambele părți.

               Romanul lui Jayne Anne Phillips, câștigător de altfel al premiului Pulitzer în 2023, este o cronică despre război care se concentrează asupra victimelor de pe margine. Conflictul militar funcționează de la sine, ca o realitate istorico-rasială, însă lupa este pusă asupra celor care sunt implicați indirect în răzmeriță. Satul unde s-au retras cei trei protagoniști este adesea vizitat de inși cu gânduri necurate, care le violează pe femeile singure și le jefuiesc locuințele, punându-se stăpâni peste ce nu este al lor de drept. Bărbații plecați pe front, care nu mai reușesc să trimită scrisori acasă, sunt socotiți morți, satele și orașele devenind niște ținuturi ale văduvelor, lipsite de protecție, care adesea trebuie să se împotrivească hoților și violatorilor. Se poate spune că femeile singure duc propriul lor război, tot împotriva bărbaților, dar nu pentru o cauză, ci pentru supraviețuirea lor și a odraslelor lipsite de apărare.

 Și pentru că măștile cad, societatea scindăndu-se între călăi și victime, fiecare are posibilitatea să renunțe la propria identitate sau să și-o asume pe a celuilalt. Ca printr-un caleidoscop, nuanțele și rolurile se mută și se inversează, instaurându-se un haos care se va reorganiza doar în momentul în care perechile se vor regăsi. Mai mult decât un roman de dragoste sau despre război, „Paznicul de noapte” este o radiografie a societății de la acea vreme, punând sub microscop și categoriile sociale pe care istoria, scrisă sau nu de învingători, le-a neglijat. Aceasta este, metaforic și realistic vorbind, doar una dintre poveștile celor care nu au reușit să-și spună povestea.


COMANDĂ CARTEA