Titlu: Rășină
Autor: Ane Riel
Editura: Crime Scene Press
Titlu original: Harpiks (2015)
Traducere de Diana Polgar
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 288
Media pe Goodreads: 4,05 (din 2.648 note)
De câţiva ani încoace, am început să am o
afinitate pentru scriitorii danezi. În prima fază, l-am descoperit pe A. J.
Kazinski, ale cărui cărţi pur şi simplu le-am devorat. Pe urmă, am dat peste alţi
autori, precum: Jussi Adler Olsen, Jens
Henrik Jensen şi Søren Sveistrup, care mi-au întărit şi mai tare convingerea că
literatura daneză are un loc aparte pe lista mea de lecturi. Însă nu doar pe
lista mea. Regatul nordic are foarte multe de oferit în acest domeniu, iar atunci
când iese la lumină un nou autor, cărţile lui sunt imediat traduse în multe
limbi. De altfel, majoritatea romanelor din acest spaţiu au reuşit să obţină
premii de prestigiu, regăsindu-se, astfel, nu de puţine ori, în topul celor mai
importante ficţiuni poliţiste. Iar zilele acestea, colindând pe la standurile
din Cărtureşti, am găsit unul dintre cele mai recente texte apărute la Crime
Scene Press, „Răşină”, un roman multi-premiat, fapt pentru care nu am ezitat să
deschid volumul şi să mă cufund în lumea tenebroasă, creată de Ane Riel.
Cartea ne prezintă povestea familiei Horder, o şleahtă
de indivizi atipici care locuiesc pe o insuliţă retrasă din Danemarca. Jens,
capul familiei, este meşter în lemn, iar pasiunea lui cea mai mare este cea de
a conserva totul. El este fascinat de capacitatea naturii de a ucide şi,
totodată, de a proteja. De asta, Jens vrea, cu orice preţ, să-şi apere familia,
chiar dacă asta înseamnă să se izoleze cu totul de restul societăţii. Iar
pentru ca Liv, fiica lui, să iasă din evidenţele populaţiei, ia decizia de a-i
înscena moartea. Astfel, fetiţa este dată dispărută, iar dovezile, pe care le
prezintă tatăl îndurerat, conduc la bucăţile unei bărci care s-a izbit de stâncile
ascuţite, fapt ce confirmă tragica moarte a copilei.
„Răşină” este un roman bizar din toate punctele
de vedere. Nu doar personajele sunt ieşite din comun, ci şi construcţia
narativă este aparte, fiind realizată din capitole şi pasaje de scrisori. După
ce suntem aruncaţi brusc în mijlocul acţiunii, povestea se întoarce mult în
timp, pentru a ilustra, cu lux de amănunte, evoluţia personajelor şi cauzele
care au dus la declinul familiei. Există o ambiguitate intenţionată în ceea ce
priveşte temporalitatea, pasajele epistolare având rolul de a ne informa atât
despre ce se petrece în prezent, cât şi despre evenimentele din trecut. Ba mai
mult decât atât, în timpul lecturii, cititorul devine primul martor al
întâmplărilor.
Jens este un personaj parcă scos din „Familia
Addams”. Sentimentul de a-i proteja pe ceilalţi devine obsesiv, iar din această
cauză, în mintea lui se instaurează paranoia şi teama. El vrea să înlăture
orice formă de pericol din jur, gest care duce la o autocondamnare a familiei.
Soţia şi fiica lui Jens nu sunt persoane libere, aşa cum dă el de-înţeles, ci
prizonieri ai propriei securităţi. Însă personajul nostru nu trebuie judecat cu
asprime, deoarece acesta este stilul său de viaţă şi modul în care percepe
lumea. Nici o secundă nu e vorba despre morală sau despre pedeapsă, acţiunile
lui Jens confirmând doar un caracter excentric.
Nu ştiu dacă e cazul aici să vorbesc despre un
protagonist, deoarece atât Jens, cât şi fiica lui se află în centrul naraţiunii.
Liv este o fetiţă care nu a cunoscut alţi oameni, în afară de propria familie.
Tatăl ei a învăţat-o cum să vâneze şi cum să adune răşină, astfel ea a devenit o
sălbatică a locului, ajungând, dese ori, să se furişeze prin casele din
comunitate, pentru a fura diverse lucruri necesare traiului. Dacă în cazul lui
Jens nu putem vorbi despre un călău, în cazul fetei lucrurile stau diferit,
pentru că ea devine o victimă a unui sistem de viaţă bolnav.
Mi-a făcut mare plăcere să citesc acest volum şi
mă bucură faptul că editura Crime Scene Press are în plan încă un roman de
aceeaşi autoare. Dar până atunci, vă recomand „Răşină”, o poveste întunecată
care vă va face să vă reevaluaţi modul în care percepeţi natura şi moartea. Aşa
că vă invit la o călătorie incitantă, printr-o lume în care mizeria şi urâtul
capătă valoare, şi în care iubirea unui tată pentru familia sa devine nocivă şi
periculoasă.