Recenziile lui Gică 34 - Tunetul de Neal Shusterman

 

Titlu: Tunetul 

Serie: Arcul Secerii #2

Autor: Neal Shusterman

Editura: Young Art

Titlu original: Thunderhead (2018)

Traducere de Ioana Filat

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 552

Media pe Goodreads: 4,45 (din 91.598 note)

 

            Nici nu știu care dintre cele două volume mi-a plăcut mai mult. Aș înclina să spun că primul, însă finalul extraordinar al celui de-al doilea mi-a dat toată lectura peste cap și m-a făcut să conștientizez faptul că sfârșitul liniștit la care tânjesc protagoniștii se află foarte departe de realitatea violentă în care aceștia trăiesc. Neal Shusterman nu este doar un autor foarte bun, ci și un ingenios creator de noi lumi, iar seria „Arcul secerii” confirmă cu succes această idee. După ce în „Secera”, prima parte a trilogiei, am fost introduși într-un univers care, la prima vedere, pare utopic, în volumul de față, autorul ne vorbește despre punctele slabe ale acestui sistem, scoțând la lumină structurile care în orice clipă se pot prăbuși și dând la iveală soarta indivizilor care devin țapi ispășitori spre bunăstarea societății.

            În „Tunetul”, ne întoarcem în viitorul „minunat” în care moartea a fost soluționată. Biologicul a fost depășit, iar oamenii pot trăi aproape la nesfârșit. Spun aproape, pentru că, totuși, există niște reguli, iar unii indivizi trebuie să fie eliminați, pentru a nu se ajunge la suprapopularea planetei. Această sarcină stă în mâinile Secerilor, o facțiune care trebuie să mențină ordinea, ucigându-i, prin diverse tehnici, pe cei care reprezintă un surplus social. Din acest grup fac parte Citra și Rowan, două Seceri atipice, de acțiunile cărora depinde soarta omenirii.

            Citra și-a câștigat poziția în Domul Secerilor, dând dovadă de un bun control al metodelor de spicuire, iar după ce a promovat cu brio examenul, aceasta și-a preluat numele de Secera Anastasia. Însă, cu toate că ea face acum parte din ordinul ucigașilor acreditați de sistem și că are posibilitatea să aleagă pe cine și cum va ucide, tânăra preferă să meargă pe propria cale, aducând ceva nou, un element ce face moartea mult mai acceptabilă pentru cei condamnați. Anastasia este personajul care schimbă paradigma, propunând un nou drum, unul prin care Secerile pot deveni mai umane, lucru inacceptabil pentru criminalii care simt satisfacție atunci când ucid.

            Spre deosebire de Citra, Rowan nu a reușit să promoveze examenul, iar acesta și-a luat misiunea de a elimina Secerile care abuzează de putere, astfel el a devenit Secera Lucifer, un infractor care trebuie neapărat oprit. Rowan este personajul care dă în vileag neputința ambelor sisteme. Forța care guvernează bunul mers al societății, Tunetul, nu se poate ocupa de el, pentru că Lucifer face parte din Dom, iar Domul nu dorește să intervină, deoarece Rowan nu este o Seceră avizată. Dacă Anastasia împarte grupul  ucigașilor în două facțiuni, Lucifer reușește să se plaseze între paria și justițiar, poziție din care poate să-și ducă planurile la îndeplinire.

            Însă nu trebuie să uităm de oamenii care trăiesc în această lume și care pot deveni, în orice clipă, victime. Nu putem vorbi despre perfecțiune atâta timp cât diverse persoane sunt alese pentru a fi eliminate, acestea nefiind acuzate de nici un delict. Ceea ce, la prima vedere, pare o lume utopică, la o privire mai atentă, devine o distopie în toată regula. Unii au posibilitatea să trăiască o multitudine de vieți, pe când alții sunt aleși să moară, pentru a menține o ordine injustă. Paradisul nu e paradis, ci un ocean plin de indivizi care au conștiința nemuririi, și care, în orice moment, pot da piept cu moartea, lucru care face ca ordinea să se producă prin intermediul hazardului.

            Nu pot să închei această recenzie, fără să vorbesc despre entitatea centrală a volumului, ființa care dă și titlul cărții. Tunetul este zeul acestei lumi, un zeu care asigură bunăstarea societății, dar care nu are puterea să intervină atunci când apare o problemă. El este un sistem care lucrează din umbră, prezența sa fiind exercitată prin mijloacele tehnice. Însă Tunetul nu este nici pe departe ceea ce cred ceilalți. El are puterea de a modifica lucrurile, dar nu dorește să acționeze fățiș, ci prin diverși indivizi aleși să îndeplinească misiuni. Odată ce am înaintat cu lectura, mi-am dat seama că Tunetul este foarte departe de a fi un simplu sistem. Am observat un amplu proces de umanizare, el fiind capabil atât de iubire, cât și de o furie atroce. Mi s-au părut puțin deranjante intervențiile acestuia aproape în fiecare capitol, însă scopul pasajelor relatate la persoana întâi a fost cel de a mă familiariza cu o persoană, și nu cu o entitate mecanică.

            Dacă această recenzie vi se va părea prea rigidă și tranșantă, vreau să vă transmit că romanul nu este deloc așa. Cartea e plină de acțiune, de personaje unice și de fenomene care trimit la probleme reale ale societății. Nu am citit încă ultima parte a trilogiei, însă pot să spun de pe-acum că seria de față a fost o lectură extraordinară și sper să mai fie traduse și alte cărți de la acest autor. Dar, până apare volumul trei la noi, vă invit să le citiți pe primele două și să reveniți cu o opinie în legătură cu această serie minunată.

COMANDĂ CARTEA

Aurul prădătorului (Cronicile orașelor flămânde #2) de Philip Reeve

                                   PRECOMANDĂ

Titlu: Aurul prădătorului 

Autor: Philip Reeve

Editura: Paladin

Traducere de Andrei Dîrlău

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 320

 

Felicitări, locuitori ai orașului Anchorage!

Marele Arkangel a ales orașul vostru drept pradă!

Biciul Nordului se află la o zi distanță și se apropie rapid.

Opriți motoarele și scutiți-ne de a vă hăitui!

Veți fi bine tratați.

 

Vânătoarea pentru supremație se transformă într-o luptă acerbă pentru supraviețuire, chiar și în cazul celor mai mari orașe flămânde. Iar când prețul pentru soarta lor este aurul prădătorului, trădarea nu mai pare un act imoral. Pentru Hester Shaw însă, recompensa nu se cântărește în monede. În numele iubirii pentru Tom, ea îl va vinde pe Anchorage, un orășel pașnic al mărilor de gheață, doar pentru a-și da seama că gustul amar al trădării vine cu multe consecințe.

 

Stalkerul îl privi ghemuindu-se pe cimentul pătat de sânge

și un flux de memorie, aproape neinteligibil, iritant și confuz,

se iscă brusc în mașinăria creierului său.

Ezită, agitându-și ghearele. Oare unde-l mai văzuse pe băiatul ăsta?

 

„Cu greu aș putea recomanda o lectură mai palpitantă“ fantasyliterature.com

 

„O capodoperă a imaginației care îți taie răsuflarea; Hester Shaw este o eroină memorabilă. Când am terminat de citit cartea, am știut că trebuie s-o aducem cât mai repede pe marile ecrane.“ Peter Jackson, producător Mașinării infernale

 

„Cititorii entuziasmați de orașele mobile care se vânează cu sălbăticie pe Pământul postapocaliptic din Mașinării infernale vor fi și mai încântați de volumul acesta, care abundă în intrigi, pericole, trădări, violență și iubire.“ www.kirkusreviews.com

 

„O aventură palpitantă, dominată de acțiune.“ School Library Journal

 

„Suficient de captivantă încât să n-o lași din mână până la final.“ Booklist

 

„Fanii primului volum nu vor fi dezamăgiți.“ www.publishersweekly.com

 

„O poveste inteligentă despre gelozie, trădare și aventuri îndrăznețe.“ www.thetimes.co.uk

Doi fugari într-o lume de cenușă

          Romanul „Focul din cenușă” (An ember in the Ashes), scris de Sabaa Tahir, a fost publicat în anul 2015, la editura Young art, în traducerea Iuliei Arsintescu. Romanul reprezintă prima parte din seria „Elias și spioana cărturarilor”. Celelalte părți sunt „O torță în noapte” și „Moartea la porți”, ultima parte fiind disponibilă la precomandă.

          Romanul prezintă povestea Laiei care, în urma unui raid al gărzilor imperiale făcut la casa părinților ei, ajunge să fie sclavă într-o școală unde erau pregătiți soldații. În acea noapte de coșmar, părinții ei sunt uciși, iar fratele ei, Darin este arestat și închis în cea mai îngrozitoare închisoare din Imperiu, din care nimeni nu poate evada. Viața Laiei este dată complet peste cap, dar singura fărâmă de speranță care o mai ține în viață este gândul că, într-o zi, va reuși să-și salveze fratele. Ea face tot ce îi stă în puteri pentru a-și scoate fratele din închisoare, ajungând să fie spioană, pentru cărturari, o categorie socială ce a fost aproape distrusă complet de Imperiu. Speranța ei va prinde rădăcini mai adânci, atunci când îl va întâlni pe Elias.

          Elias Veturius este unul dintre cei mai buni soldați antrenați la Academia militară Blackliff și cel care își dorește cel mai puțin să devină o mască și să ucidă oameni nevinovați în numele Împăratului. Este pe cale să dezerteze și să atragă asupra lui furia Comandantului, dar moartea neașteptată a Împăratului îl aruncă pe Elias, fără voia sa, într-o întrecere pentru tron. Este obligat să participe la cele trei probe extrem de periculoase, care îi pun viața în pericol, pentru alegerea unui nou conducător al Imperiului, și să lupte împotriva prietenilor săi. Fiind câștigătorul primei probe, el primește o recompensă specială - o sclavă care să-l distreze. Așa face cunoștință cu Laia care va deveni motivul renunțării sale la Academie, la șansa de a ajunge împărat și aproape la viață.

          Primul volum al seriei se încheie cu fuga celor doi și cu încercarea disperată de a scăpa de gărzile Imperiului puse pe urma lor de noul împărat. Dar întâmplările continuă și mai fascinante în cel de-al doilea volum, „O torță în noapte”. Cele două personaje sunt cu adevărat niște tăciuni în cenușă, fiind nevoiți să găsească forța în ei, pentru a străluci, pentru a creea o nouă lume. Cenușa distrugerilor făcute de Imperiu nu le va sta în cale, ridicându-se peste aceasta și dovedind că voința și încrederea sunt scânteile care alimentează vâlvătaia.

          Sabaa Tahir construiește o lume captivantă, în care supraviețuirea este tot ce contează. Autoarea folosește ca model societatea romană, lucru demonstrat de numele personajelor, creând o alegorie incredibilă a acestei societăți și ale războaielor romane. Autoarea păstrează aceeași discrepanță între cei din înalta societate și sclavi, care a existat și în societatea romană, pentru a da o notă de veridicitate romanului.

          Acesta a fost primul roman fantasy pe care l-am citit și care mi-a schimbat cu totul imaginea despre acest gen, făcându-mă să-mi doresc să citesc din ce în ce mai mult. Modul în care sunt construite personajele care trebuie să-și înfrunte cele mai mari temeri, mai ales Laia, dacă vrea să-și salveze fratele, și modul în care autoarea îmbină viața războinică cu magia și creaturile supranaturale este fără egal.

După ce am devenit nemuritori

 

    Romanul „Secera” (The Scythe), scris de Neal Shusterman, a fost publicat în luna mai a anului trecut, la editura YoungArt, în traducerea lui Dan Sociu. Este un roman Science Fiction care vă va uimi prin originalitatea temei alese și prin ideile captivante ce ridică multe semne de întrebare cititorului.

            V-ați pus vreodată întrebarea cum ar arăta o lume în care sărăcia, foametea și alte probleme de acest gen nu ar mai exista? Și mai important, v-ați imaginat vreodată o lume în care oamenii să fie nemuritori? ,Ei bine, Neal Shusterman creează o astfel de lume ideală, în care oamenii se pot regenera după accidente și își pot da vârsta înapoi de câte ori doresc. Însă nimic nu e gratuit, nici măcar în această lume. Nemurirea are prețul ei și acesta este paradoxal chiar moartea. Însă singurii care pot lua vieți sunt Secerile.

Secerile sunt o categorie cu adevărat privilegiată de indivizi care pot „spicui” un anumit număr de oameni, astfel încât fiecare să-și îndeplinească norma. Termeni, precum „a ucide” sau „a muri” devin niște arhaisme, simple legende ce au fost cândva, în era mortalității, o realitate dură. În noua eră, aceștia au fost înlocuiți cu spicuirea ce putea fi făcută doar de o seceră, după anumite criterii. Deși aveau niște reguli foarte bine stabilite pe care nu aveau voie să le încalce, nu lipsesc nici cei care fac abuz de putere.

Secera Faraday este un vechi păzitor al celor zece porunci stabilite la primul Consiliu al secerilor. Fiind nevoie de mai multe seceri care să țină populația sub control, el își ia doi ucenici. Citra și Rowan sunt aleși pentru a deveni executori sociali. Faraday îi învață cum să aducă moartea, cei doi fiind nevoiți să participe la cele trei conclavuri ale secerilor pentru a fi examinați, urmând a fi acceptați sau respinși. Dispariția misterioasă a maestrului Faraday schimbă destinul celor doi copii. Fiecare dintre ei ajunge să fie ucenicul altei seceri. Rowan ajunge să fie îndrumat de secera Goddard cea care preferă masacrele. Citra este mai norocoasă și ajunge ucenica secerii Curie care o ajută să devină, la rândul ei, seceră onorabilă.

Autorul pune pe tapet o problemă foarte interesantă, și anume unde se oprește meseria de seceră și începe cea de criminal. Este o mare discrepanță între Faraday și Goddard, cei doi aflându-se la poli opuși. Primul este modest și-și face meseria ținând cont de reguli, iar celălalt spicuiește fără milă, căutând bogăția unei vieți deșarte.

Nu m-am gândit niciodată că numele unor mari personalități din istorie, filosofie, fizică, politică, sport și nu numai, nume precum; Arhimede, Mandela, Volta, Kierkegaard și altele, ar putea fi alese ca nume ale unor personaje care nu au nicio legătură cu aceste personalități. Nu cred că numele au fost alese întâmplător, însă mecanismul folosit de autor rămâne un mister. Un alt lucru care m-a intrigat este legat de culorile alese de seceri. Fiecare dintre ele era îmbrăcată într-o mantie de o anumită culoare, excepție făcând negrul. O explicație pentru această alegere ar putea fi faptul că spicuirea nu mai reprezintă un moment înfricoșător ca moartea, ci doar o necesitate pe care oamenii, deși speriați, o primesc cu resemnare.

Analizând mai profund acest roman și oferindu-i valențe creștine, am putea spune că Neal Shusterman creează o lume a judecății de apoi, o lume de tranziție spre adevărata împărăție. Chiar dacă nu există un Dumnezeu care să împlinească această judecată, există o entitate misterioasă care pare să urmărească totul din umbră alegând când să intervină. Acesta este „Tunetul”.

Spre finalul romanului există un episod căruia merită să-i acordăm atenție. La ultimul conclav al secerilor din acel an are loc și ultima probă a lui Rowan și Citra, aceasta constând în dovedirea calității de seceră printr-o spicuire făcută în fața tuturor celorlalte seceri. Fiecare dintre ei trebuie să spicuiască pe un membru ales de conclav, din familiile lor. Într-o interpretare creștină acest episod ar putea fi comparat cu cel al sacrificării fiului lui Avram. Dar sacrificiul celor doi copii este dus la capăt, unul dintre ei devenind seceră, iar celălalt alegând o cale întunecată, dedicându-și viața dreptății, îndepărtării secerilor nedemne. Această seceră neoficială își va alege culoarea neagră, negrul fiind un simbol al morții și al dreptății.

Mi-a plăcut extrem de mult acest roman pe care l-am citit într-o singură noapte. Vă recomand cu multă căldură această carte care  merită atenția dumneavoastră. Spuneți-mi care nume din cele folosite de autor vi s-a părut cel mai nepotrivit pentru o seceră și care sunt pasajele voastre preferate.

 Aștept cu nerăbdare părerile voastre!

Un video de prezentare al ediției originale:

https://www.youtube.com/watch?v=HPZPY8UWhSk&t=2s