Romanul „Secera” (The Scythe), scris de
Neal Shusterman, a fost publicat în luna mai a anului trecut, la editura
YoungArt, în traducerea lui Dan Sociu. Este un roman Science Fiction care vă va
uimi prin originalitatea temei alese și prin ideile captivante ce ridică multe semne
de întrebare cititorului.
V-ați
pus vreodată întrebarea cum ar arăta o lume în care sărăcia, foametea și alte
probleme de acest gen nu ar mai exista? Și mai important, v-ați imaginat
vreodată o lume în care oamenii să fie nemuritori? ,Ei bine, Neal Shusterman
creează o astfel de lume ideală, în care oamenii se pot regenera după accidente
și își pot da vârsta înapoi de câte ori doresc. Însă nimic nu e gratuit, nici
măcar în această lume. Nemurirea are prețul ei și acesta este paradoxal chiar
moartea. Însă singurii care pot lua vieți sunt Secerile.
Secerile sunt o categorie cu
adevărat privilegiată de indivizi care pot „spicui” un anumit număr de oameni,
astfel încât fiecare să-și îndeplinească norma. Termeni, precum „a ucide” sau
„a muri” devin niște arhaisme, simple legende ce au fost cândva, în era
mortalității, o realitate dură. În noua eră, aceștia au fost înlocuiți cu
spicuirea ce putea fi făcută doar de o seceră, după anumite criterii. Deși
aveau niște reguli foarte bine stabilite pe care nu aveau voie să le încalce,
nu lipsesc nici cei care fac abuz de putere.
Secera Faraday este un vechi
păzitor al celor zece porunci stabilite la primul Consiliu al secerilor. Fiind
nevoie de mai multe seceri care să țină populația sub control, el își ia doi
ucenici. Citra și Rowan sunt aleși pentru a deveni executori sociali. Faraday
îi învață cum să aducă moartea, cei doi fiind nevoiți să participe la cele trei
conclavuri ale secerilor pentru a fi examinați, urmând a fi acceptați sau
respinși. Dispariția misterioasă a maestrului Faraday schimbă destinul celor
doi copii. Fiecare dintre ei ajunge să fie ucenicul altei seceri. Rowan ajunge
să fie îndrumat de secera Goddard cea care preferă masacrele. Citra este mai norocoasă
și ajunge ucenica secerii Curie care o ajută să devină, la rândul ei, seceră onorabilă.
Autorul pune pe tapet o
problemă foarte interesantă, și anume unde se oprește meseria de seceră și
începe cea de criminal. Este o mare discrepanță între Faraday și Goddard, cei
doi aflându-se la poli opuși. Primul este modest și-și face meseria ținând cont
de reguli, iar celălalt spicuiește fără milă, căutând bogăția unei vieți
deșarte.
Nu m-am gândit niciodată că
numele unor mari personalități din istorie, filosofie, fizică, politică, sport
și nu numai, nume precum; Arhimede, Mandela, Volta, Kierkegaard și altele, ar
putea fi alese ca nume ale unor personaje care nu au nicio legătură cu aceste
personalități. Nu cred că numele au fost alese întâmplător, însă mecanismul
folosit de autor rămâne un mister. Un alt lucru care m-a intrigat este legat de
culorile alese de seceri. Fiecare dintre ele era îmbrăcată într-o mantie de o
anumită culoare, excepție făcând negrul. O explicație pentru această alegere ar
putea fi faptul că spicuirea nu mai reprezintă un moment înfricoșător ca
moartea, ci doar o necesitate pe care oamenii, deși speriați, o primesc cu
resemnare.
Analizând mai profund acest
roman și oferindu-i valențe creștine, am putea spune că Neal Shusterman creează
o lume a judecății de apoi, o lume de tranziție spre adevărata împărăție. Chiar
dacă nu există un Dumnezeu care să împlinească această judecată, există o
entitate misterioasă care pare să urmărească totul din umbră alegând când să
intervină. Acesta este „Tunetul”.
Spre finalul romanului există
un episod căruia merită să-i acordăm atenție. La ultimul conclav al secerilor
din acel an are loc și ultima probă a lui Rowan și Citra, aceasta constând în
dovedirea calității de seceră printr-o spicuire făcută în fața tuturor
celorlalte seceri. Fiecare dintre ei trebuie să spicuiască pe un membru ales de
conclav, din familiile lor. Într-o interpretare creștină acest episod ar putea
fi comparat cu cel al sacrificării fiului lui Avram. Dar sacrificiul celor doi
copii este dus la capăt, unul dintre ei devenind seceră, iar celălalt alegând o
cale întunecată, dedicându-și viața dreptății, îndepărtării secerilor nedemne.
Această seceră neoficială își va alege culoarea neagră, negrul fiind un simbol
al morții și al dreptății.
Mi-a plăcut extrem de mult
acest roman pe care l-am citit într-o singură noapte. Vă recomand cu multă
căldură această carte care merită
atenția dumneavoastră. Spuneți-mi care nume din cele folosite de autor vi s-a
părut cel mai nepotrivit pentru o seceră și care sunt pasajele voastre
preferate.
Aștept cu nerăbdare părerile voastre!
Un video de prezentare al ediției originale:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu