de Larisa Popa.
„Sometimes a thought is closer to truth, to reality, than an
action. You can say anything, you can do anything, but you can't fake a
thought.”
"I'm thinking of ending things" este romanul cu care a
debutat, în 2016, scriitorul canadian Iain Reid, romanul considerat a fi cel
mai original thriller din ultimii ani, romanul pe care-l vei citi de două ori,
simțind că citești două cărți total diferite, romanul a cărui popularizare a
fost favorizată, de fapt, de recenziile negative.
Motivul pentru care a fost atât de intens discutat: chiar dacă
simți că ții pasul cu acțiunea în timp ce citești, finalul te lasă într-o ceață
densă. Totuși, nu de nepătruns. "Final deschis" îl numește Reid, dar,
oh, cred că s-a distrat nemaipomenit concepând un horror atât de solid în iluziile
lui încât avea să redefinească standardele împătimiților genului. Genul?
Thriller psihologic, suspans, horror, ficțiune filosofică.
Ce se întâmplă acolo? Un cuplu tânăr pornește într-o călătorie cu
mașina spre ferma unde el a copilărit, ca ea să-i cunoască părinții. Aceasta
este cea mai cuprinzătoare explicație pe care o poți primi fără a risca să îți
fie alterată experiența de a afla tu însuți ce face, de fapt, subiectul cărții.
Fata, al cărei nume nu-l aflăm, este cea care oferă perspectiva narativă, cea
chinuită de gândul de a încheia totul, iar odată gândul instalat, nu mai poate
interveni asupra lui, ci poate doar să-i dea curs.
Este, cred, singura carte pe care am închis-o în mijlocul unei propoziții
temându-mă de ce aveam să citesc mai departe, pentru că "there's only one
question to resolve. I can feel my fear growing." Odată ce mi-am adunat
curajul să o ridic din nou, a fost imposibil să o mai las. Nu ești doar curios
să știi, trebuie să știi. După ce am terminat-o și după ce am terminat de
privit în gol, am reluat-o, însă nu în aceeași ordine de prima dată. Tot ce
citisem cu câteva ore în urmă a căpătat o cu totul altă dimensiune: o carte
atât de subtil construită încât am râs în hohote când mi-am dat seama ce am
citit de fapt, când piesele puzzle-ului au căzut în locurile potrivite.
Iain Reid explorează limitele psihicului uman, liberului arbitru,
solitudinii, fricii într-o lectură pe care o parcurgi în mai puțin de 6 ore,
dar care continuă să te bântuie zile întregi după ce ai întors ultima pagină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu