ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Johnny Merrimon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Johnny Merrimon. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 septembrie 2023

Recenziile lui Gică 143 - Ultimul copil de John Hart (CRIME CLUB)


Titlu: Ultimul copil

Serie: Johnny Merrimon #1

Autor: John Hart

Editura: TREI

Titlu original: The Last Child (2009)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,14 (din 41.561 note)

 

„Acum Johnny trebuia să pună totul la îndoială, tot ce fusese învățat cu atâta convingere. Lui Dumnezeu nu-i păsa de oamenii aflați în suferință. Nu de cei mici. Nu existau lucruri precum dreptate, răsplată sau comunitate; vecinii nu-i ajutau pe vecini și cei blajini n-aveau să moștenească lumea. Toate astea erau rahaturi. Biserica, polițiștii, mama lui — niciunul dintre ei nu putea îndrepta lucrurile, nimeni nu avea puterea asta. Timp de un an, Johnny trăise cu adevărul nou și brutal care îi aparținea lui și numai lui.

Dar așa stăteau lucrurile și asta era situația. Ceea ce părea beton într-o zi se dovedea în următoarea că nu fusese decât nisip; tăria era iluzie; credința nu făcea nici doi bani. Și ce? Lumea lui cândva strălucitoare și luminoasă se transformase într-o ceață rece și jilavă. Asta era viața, noua orânduială. Johnny nu se putea încrede decât în sine, așa că ăsta era modul în care mergea mai departe — pe drumul lui, cu alegerile lui, fără să privească înapoi.”

            Cândva, au fost o familie normală și fericită. Erau ei patru, cu tabieturile lor, copiii mergeau la școală, iar părinții erau un exemplu pentru comunitate. Dar firescul s-a prăbușit cărămidă cu cărămidă. La început, a dispărut Alyssa, sora geamănă a lui Johnny. Pe urmă, neputând face față realității crude de zi cu zi, Spencer Merrimon a plecat de nebun în lume, părăsindu-și soția și fiul. La rândul ei, Katherine, mai mult moartă decât vie, își duce povara ajutată de alcool și pastile, dar și de „binefăcătorul” Ken, actualul ei iubit și cel mai bogat om din oraș, în casa căruia locuiesc cu chirie, și care le face zile fripte, fiind o fire foarte violentă. Ultimul membru e Johnny Merrimon, singurul care, după un an de la dispariție, încă își caută sora. Colindând de la o adresă la alta și bifând pe o hartă luată de la taxe și impozite toate locuințele pe care le-a cercetat, Johnny încearcă să acopere tot ținutul, convins că Alyssa încă e în viață, prizonieră pe undeva.

            Dar Johnny nu e chiar singur în periplul său, pentru că agentul Clyde Lafayette Hunt nu a putut renunța la caz, măcinându-l pe interior, nereușind să se mai concentreze la altceva și pierzând nopțile imaginându-și tot felul de scenarii posibile, având, de altfel, și o slăbiciune pentru Katherine Merrimon. Fiind doar un copil de treisprezece ani, Johnny pedalează de colo-colo pe bicicleta lui rablagită, dar mai ia din când în când și mașina mamei, evitând drumurile pe unde ar putea să dea de poliție. La un pas în spatele lui, Clyde are grijă de băiat, încercând cu fiecare întâlnire față în față să-l facă să renunțe. Și nu, deși am fi tentați să credem că între cei doi ar putea exista o relație simbolică tată-fiu, Hunt rămâne doar un alt actant principal, iar Johnny își păstrează până la final rolul de cap al familiei, ajutându-și (indirect) mama să iasă de sub patima alcoolului și a pastilelor. E o fire independentă, nu are nevoie ca cineva să-i poarte de grijă, ba mai mult, el are grijă de ceilalți, dovedindu-se și un prieten de nădejde, dar și un model pentru Jack, amicul lui cel mai bun, băiețelul respins de ceilalți colegi și adolescenți din cauza brațului său infirm. Micului nostru Oliver Twist nu-i pasă de defectele celorlalți, ci de suflet, și chiar dacă nu pare să creadă în transcendență, vede ceva frumos în fiecare om, o esență captivă dincolo de învelișul trupesc.

            Și fiindcă Dumnezeu pare să fi plecat cu treabă în altă parte, lăsând lumea în mizerie și suferință, Johnny renunță la orice instanță creștină, aruncând Biblia propriei familii în foc. Dar să nu aveți impresia că puștiul nu crede în nimic, doar ne aflăm în America, în vechiul teritoriu al amerindienilor, ale căror practici Johnny le preia pas cu pas, devenind un mic războinic. Prin penele luate de la un vultur ucis și clopoțeii smulși de la un șarpe cu clopoței, tânărul evocă un trecut glorios, al adevăraților luptători, „binecuvântați” de zeul/zeii acelora care urmăresc un scop măreț. Iar în căutarea lui empirică și spirituală, dă peste un bărbat de culoare evadat. Uriașul cu cicatrice pe o parte a feței, ce cară o cutie mare în brațe și care devine principalul suspect pentru dispariția unui alt copil din zonă, apare ca o călăuză ce trebuie urmată pentru a ajunge la adevăratul sine. Însă, odată cu reîntâlnirea celor doi, Johnny se afundă și mai adânc în mocirla lumii, asimilând (din fragmente) perspectiva străinului, a unui om condamnat din cauza culorii pielii, a cărui existență pare să fie presărată cu flăcări și spini.

            Sincer vă spun că nu știu dacă să-i dau 4 stele sau 4,5. De plăcut, mi-a plăcut mult, dar m-au cam enervat capitolele care treceau fulgerător de la un fir narativ la altul, întrerupând povestea în momentele cele mai intense. Când am citit-o, parcă nu m-a impresionat chiar așa tare, dar acum, în timp ce scriu și privesc retrospectiv, mi se pare o carte excelentă. Într-adevăr, are profunzime, dar e atât de complexă, încât ajungi s-o înțelegi cu adevărat abia la ceva timp după ce ai terminat-o. În orice caz, nu trebuie ratată, pentru că e deosebită și merită toată atenția noastră. Așadar, puneți mâna pe ea cât de repede, pierdeți-vă printre file și fiți alături de Johnny în odiseea lui, pentru că e un erou atipic și minunat, demn de celebrii protagoniști ai lui Charles Dickens.


Un proiect: