ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Club de carte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Club de carte. Afișați toate postările

vineri, 28 februarie 2025

Recenziile Mădălinei 88 - Crângul de Alun de Melissa Albert


Titlu: Crângul de Alun  

Serie: Crângul de Alun (#1)

Autor: Melissa Albert

Editura: YOUNGART

Titlu original: The Hazel Wood (2019)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,56 (din 98.976 note)

 

Voi știți cine este Althea Proserpine? Nu? Haideți că vă spun eu... Althea Proserpine este o celebră autoare de basme, ale cărei cărți sunt din ce în ce mai rare. Practic, aproape că trebuie să ucizi pe cineva ca să pui mâna pe o ediție din Hinterland. Știți că se spune că fiecare carte e o poartă spre o lume magică, ei bine, nimic mai adevărat. Hinterlandul există, însă este foarte dificil să ajungi la porțile sale. Îl poți găsi doar dacă locuitorii lui, adică poveștile, vor să-l găsești, altfel, te poți învârti în jurul lui zadarnic. Cu toate acestea, poarta le este deschisă poveștilor care reușesc să se împotrivească firului deja țesut sau celor care au fost uitate, putând ajunge în lumea reală. Însă echilibrul tărâmului de basm este din ce în ce mai fragil... Și uite așa începe totul...

Aceasta este povestea lui Alice, nepoata Altheei, și a încercării sale de a intra în Crângul de Alun, proprietate deținută de bunica ei. Dar s-o luăm cu începutul. Alice și mama ei n-au petrecut mai mult de un an într-un singur loc. Copilăria fetei a fost marcată de incidente stranii și mutări spontane. Mult timp eroina noastră a crezut că este urmărită de ghinion, însă avea să descopere că altceva sau altcineva le făcea viața un calvar. După moartea subită a bunicii sale, despre care nu știe decât că a scris o carte de basme, evenimentele inexplicabile încetează, până când, într-o zi, mama ei dispare fără urmă. Complet dezorientată, furioasă și moartă de îngrijorare, Alice se refugiază în casa prietenului și colegului său de școală, Finch, cu ajutorul căruia se străduiește să-i dea de cap situației complicate în care se află. Mai mult decât atât, fata este urmărită de niște personaje ciudate, care îi dau fiori de fiecare dată când le surprinde privind-o. Ca să fie treaba treabă, tânăra își dă seama că unul dintre indivizii care o supraveghează este cel care a încercat s-o răpească când era mică. Alice nu știe ce să facă, însă constată că încurcătura în care e prinsă are o strânsă legătură cu volumul scris de bunica ei. Pentru a elucida misterul, Alice și Finch pornesc în căutarea Crângului de Alun, și, credeți-mă, călătoria lor nu e deloc ușoară, la fiecare pas lovindu-se de câte un obstacol, mai mult sau mai puțin supranatural. 

Pe jumătate un Urban Fantasy plin de mistere, dar banal, în care realitatea își pierde consistența și granițele, devenind scena poveștilor străvechi și sângeroase, pe jumătate un basm macabru, plin de personaje sinistre care caută să-și schimbe destinul făurit de Țesătoare, „Crângul de alun”, de Melissa Albert, reprezintă, în adevăratul sens al cuvântului, un haos fantezist, greu de îmblânzit și de ordonat; o narațiune rebelă ce își urmează cursul, în ciuda faptului că, uneori, se abate de la drumul drept, rătăcind prin cine știe ce ținuturi lipsite de sens. Autoarea se reîntoarce la formula inițială a basmelor, scoțând în evidență elementele întunecate, morțile violente, pedepsele crude, aparițiile grotești etc, evitând să-și construiască personajele folosindu-se de arhetipurile arhicunoscute. Din acest punct de vedere, aș putea spune că basmele pe care le născocește și le prezintă prin intermediul Altheei Proserpine, un personaj absent, dar care constituie nucleul cărții și dublul autoarei, sunt cât se poate de originale. De fapt, Melissa Albert construiește un univers dedicat exclusiv maleficului, instanțele benefice putând fi numărate pe degetele de la o mână. Toate personajele, inclusiv protagonista, sunt construite din mai multe fațete, umbre și lumini, atitudinea lor schimbându-se în funcție de contextul în care se găsesc. Sinceră să fiu, acest aspect mi-a plăcut foarte mult și m-a împins să citesc cartea până la capăt, cu toate că ritmul lent al întâmplărilor, haosul intenționat și unele secvențe puerile aproape m-au convins să renunț.

Mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste mult mai mult pe dezvoltarea basmelor din cartea Altheei, dar și pe modul în care acestea pot fi schimbate dacă personajele își doresc asta. Din păcate, capitolele respective au fost pe repede înainte, incomplete și destul de subțiri în ceea ce privește informațiile despre modul în care funcționează Crângul de alun. Cât despre final, nu o să comentez nimic, fiindcă a fost partea care m-a dezamăgit. Însă am speranța că al doilea volum, „Tărâmul Nopții”, o să-mi ofere ceva mai mult, acoperind golurile lăsate de primul. Voi ce spuneți?   


COMANDĂ CARTEA