Se afișează postările cu eticheta Blog Tour. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Blog Tour. Afișați toate postările

duminică, 20 noiembrie 2022

Recenziile Mădălinei 38 - Memoriile unei reptile de Silje O. Ulstein (Blog Tour #33/2022)


Titlu: Memoriile unei reptile  

Autor: Silje O. Ulstein

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Krypdyrmemoarer (2017)

Traducere de Mădălina Udrescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,63 (din 787 note)

 

            „Întotdeauna e în regulă să fii furios, nu pe băieții răi, nici în timpul anchetărilor, nici la interogatorii, dar, în rest, întotdeauna.”

 

De trei zile mă tot uit pe site-ul celor de la Crime Scene Press, și încă nu-mi vine să cred că e acolo. Pot spune că mi-am primit cadoul de Crăciun cu o lună mai devreme – prima mea traducere e proaspăt ieșită din tipar și gata să ajungă la voi. Lunile august și septembrie au fost pentru mine un tur de forță, o perioadă plină de senzații, de nervi și hohote de râs, de fiori reci pe șira spinării, de capitole pline de cruzime, de personaje  extrem de diferite pentru care a trebuit să găsesc vocile potrivite și alături de care am dat viață unui thriller macabru, construit pe baza traumelor imposibil de vindecat și a obsesiilor ce conduc la săvârșirea unor fapte abominabile. Am avut norocul să traduc un roman plin de suspans, de întorsături neașteptate ce mi-au pus abilitățile de investigator la grea încercare. Nu o dată m-am lăsat furată de intrigă, curiozitatea mea atingând cote alarmante, uitând că nu mai sunt un simplu cititor și că misiunea mea este alta... 😊 Aș putea vorbi ore în șir despre ceea ce a însemnat pentru mine această șansă, însă mă voi rezuma la a spune că „Memoriile unei reptile”, de Silje O. Ulstein, a fost o experiență inedită, din care am avut foarte multe de învățat, care m-a făcut să-mi dau seama cât de frumos este să fii traducător și să ai senzația că tu ești cel care rescrie cartea. Cred că am spus destule despre mine, așa că e momentul să eliberăm scena pentru adevărata vedetă...

Liv, Egil și Ingvar sunt colegi de apartament și foarte buni prieteni, iar pentru ei distracția nu poate fi decât la superlativ. Asta înseamnă petreceri zgomotoase, nopți lungi îmbibate în alcool, droguri și sex. Ei bine, într-o astfel de seară, când jointurile trec din mână în mână, iar vodca îi face pe toți euforici, cei trei tineri i-au decizia de a-și mări familia cu un animal de companie, nu o pisică, nu un câine, ci un piton tigru pentru care Liv dezvoltă o obsesie de-a dreptul bizară. Încercând să umple un gol și să-și vindece rănile încă sângerânde, Liv îl folosește pe Nero ca pe un balsam, transformându-l în cel mai bun prieten al ei, dar, în același timp, și în stăpânul ei. Tânăra începe să gândească la fel ca un șarpe, fiind subjugată de frumusețea lui și de dorințele îngrozitoare pe care ea i le împlinește fără să stea pe gânduri.

            În paralel cu evenimentele din 2004, ne sunt prezentate cele din 2017, când Mariam Lind își abandonează fetița de unsprezece ani în Centrul Comercial Storkaia. Din păcate, gestul ei impulsiv va avea consecințe tragice. Iben, în ciuda faptului că știe drumul spre casă, dispare fără urmă, ceea ce pune în mișcare toate forțele de poliție din Kristiansund. Dispariția, posibilă tentativă de crimă, este anchetată de Roe Olsvik, un polițist pe cât de priceput, pe atât de secretos și ursuz. În urmă cu unsprezece ani, fiica sa a fost găsită moartă în împrejurări suspecte, și, chiar și după atâția ani, Roe nu poate lăsa scheletele îngropate, pentru că bănuiește ceva, iar presimțirea sa are legătură cu familia Lind. La investigație mai participă și Ronja, o tânără diletantă în ale poliției, pentru care povestea se transformă într-o epopee, la finalul căreia ea dobândește curajul de a-și spune părerea și de a participa activ în noile misiuni.

            Povestea este una extrem de complexă, imaginea de ansamblu fiind construită pe baza a cinci perspective diferite, cinci personaje egoiste, ale căror destine sunt legate de minciunile din trecut, ce au repercusiuni fatale în prezent. Liv, Mariam, Roe și Ronja trec pe rând în lumina reflectorului, evidențiind în nenumărate rânduri tipologia în care pot fi încadrați: Liv – tânăra traumatizată, inconștientă, care face tot ce-i trece prin cap pentru a atrage atenția; Mariam – femeia de succes, mama care n-a vrut să fie mamă, care nu-și iubește copilul, aproape la fel de meschină ca vrăjitoarea cea rea; Roe – polițistul cu zeci de ani de experiență, plin de regrete și stafii și  care a ajuns să urască oamenii, comportându-se la fel ca Morocănosul; Ronja – polițista frumoasă, dulce, timidă, dar sclipitor de inteligentă, care, printre îndatoririle primite de la serviciu, găsește timpul necesar să se gândească la bărbatul perfect pentru ea. Concluzia ar fi că toate caracterele sunt pline de defecte, și tocmai asta le face unice; nu sunt oameni formidabili ce pot muta munții din loc, ci sunt niște indivizi pe care viața i-a zdruncinat zdravăn, aruncându-i în brațele alegerilor greșite, dar care servesc de fapt scopuri nobile.

Însă adevăratul protagonist al romanului este Nero, pitonul manipulator, al cărui țel suprem este răzbunarea pe mârșavele ființe umane care-l țin captiv. Deși puține la număr, capitolele în care șarpele ne vorbește despre viața sa reprezintă sarea și piperul cărții. Nero este mărul discordiei, dar și firul roșu ce leagă toate întâmplările și planurile temporale. Volumul are la bază câteva versuri celebre din Divina Comedie, în care este ilustrată metamorfoza omului în șarpe și viceversa, una dintre pedepsele eterne pe care hoții le primeau în infern. Toate personajele din carte pot fi comparate cu niște reptile, a căror piele se schimbă în funcție de interesele urmărite. Năpârlirea simbolică, dublată de cea reală în cazul lui Nero, scoate la iveală adevăratele fețe ale personajelor, ura și suferința ce zac sub aparențele foarte atent construite.

Nu știu ce aș mai putea să vă spun ca să vă conving s-o adăugați pe lista voastră de lecturi, decât că Memoriile unei reptile cu siguranță vă va surprinde. În ciuda faptului că ancheta detectivistică este puțin cam statică, cu alte cuvinte, prea multă hârțogărie și planuri, povestea vă va ține cu sufletul la gură, tensiunea escaladând cu fiecare pagină, până la finalul complet neprevăzut. Cred că mi-ar fi plăcut la fel de mult romanul chiar dacă nu l-aș fi tradus, dar așa am un motiv în plus să mă bucur de lectură și să fiu mulțumită de rezultatul final.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Silje O. Ulstein:

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri   

Falled

Citește-mi-l


COMANDĂ CARTEA


duminică, 13 noiembrie 2022

Recenziile lui Gică 93 - Specialistul în gelozie și alte povestiri de Jo Nesbø (Blog Tour #32/2022)


Titlu: Specialistul în gelozie și alte povestiri 

Autor: Jo Nesbø 

Editura: TREI

Titlu original: Sjalusimannen og andre fortellinger (2021)

Traducere de Ivona Berceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 288

Media pe Goodreads: 3,59 (din 1.995 note)

 

Te-a înșelat! La dracu, știi că te-a înșelat și că o comite din nou chiar în acest moment. Și tu, ca un bărbat fidel, dar incredibil de prost, ai crezut tot timpul că ea e la muncă și ai așteptat cu inima deschisă seara, ca să te întorci acasă și să te bagi lângă ea în pat. Însă ea... ea nu e nimic mai mult decât o târfă. Chiar în clipa asta își face de cap cu nenorocitul ăla de avocat, iar tu, ca un imbecil neputincios, o supraveghezi din afurisita asta de mașină luată în rate. Dar de data asta ai un plan, fiindcă de data asta vrei s-o faci să sufere cu adevărat. Pleci. Treci pe la supermarket și faci câteva cumpărături. Nimic deosebit, doar un pachet de țigări, o sticlă de vin pentru o „seară minunată” și o pungă de Twist, bomboanele ei preferate. Totul trebuie să fie perfect, pentru că asta e ultima noapte în doi, iar de mâine îți vor ține companie doar colegii de celulă, alți criminali asemenea ție.

De la oameni nevinovați, la ucigași, acesta este parcursul psihologic pe care Jo Nesbø îl exploatează în volumul său de povestiri, „Specialistul în gelozie”. Nimeni nu e vinovat, dar cu toții suntem în stare de crimă. Toți avem un mecanism înăuntrul nostru, o bombă cu ceas gata să explodeze la cea mai mică vibrație. E nevoie doar de un imbold ca totul să sară în aer. Iar cel mai adesea declanșatorul este chiar ura. Gelozie sau dorință de răzbunare, frică sau furie, oricum am vrea s-o numim, ideea este aceeași. Te simți rănit, înșelat, neputincios, suferi, disperi, ești în pragul depresiei, dar ai puterea să comiți un ultim gest de revoltă și să-i dai o lecție celui care te-a adus pe marginea prăpastiei. Și există o mulțime de metode prin care a-i putea să-i faci rău. Strangulare, otrăvire, împușcare, înjunghiere – toate îți pot oferi satisfacție pe moment, însă, odată descoperit, libertatea ta se va sfârși. Dar la urma urmei tu ești cel trădat... Poate putem face cumva ca totul să pară un accident...

Pasagera de lângă tine plânge și începe să-ți povestească despre soțul care a înșelat-o cu cea mai bună prietenă și despre decizia pe care, cu mult amar în suflet, a luat-o. Din replică în replică, ajungeți să vă îndrăgostiți. Dar e prea târziu, pentru că ea urmează să fie ucisă de către o agenție care se ocupă cu omorurile asumate, un soi de eutanasie voită, serviciu plătit chiar de cel care urmează să moară. Însă, totuși, poate există o speranță pentru voi.

Într-o altă parte a lumii, o vânzătoare emigrantă încearcă să-și ia inima în dinți și să refuze să-l servească pe bărbatul din fața ei, un colos misogin și plin de prejudecăți. Însă tânărul nu vrea să plece fără țigări, așa că scoate o lamă și o amenință pe biata femeie, spre stupoarea și frica clientei care urma, în mod normal, la coadă.

Pe stradă, doi gunoieri se ocupă cu treaba lor zilnică, preluarea de deșeuri, sortarea și distrugerea reziduurilor într-un compactor. Doar că asta nu-i cea mai bună dimineață pentru Ivar, fiindcă, în timp ce cară împreună cu coechipierul său tomberoanele, își aduce aminte că ceva cumplit s-a petrecut azi-noapte, iar pe undeva ar trebui să existe un cadavru.

În Grecia, o țară cu rata criminalității extrem de redusă, un specialist în gelozie, angajat în cadrul poliției din Atena, investighează dispariția unui turist german, un tânăr despre care se crede că ar fi fost ucis chiar de propriul geamăn. La mijloc, după cum ne-a învățat încă din cele mai vechi vremuri Homer, se află Helena, o fată îndrăgostită, în mod inconștient, de ambii frați. Însă omul nostru este cel mai în măsură să afle adevărul, pentru că el a reușit să se lecuiască cu mult timp în urmă de cumplita gelozie, iar acum este capabil să observe pe chipul oamenilor până și cel mai mic semn al apariției acestui sentiment sfâșietor.

De la mărturisirea unei crime pasionale, la descoperirea de către un taximetrist a unui cercel enigmatic pe bancheta din spate, de la psihoza unui scriitor care nu vrea să-și dea acordul pentru ecranizarea romanului său celebru, până la un accident „neprevăzut” în timpul unei partide de cățărat, Jo Nesbø explorează, într-un stil visceral, cele mai întunecate cotloane ale sufletului uman. Mai mult decât un proces literar de amploare, în care autorul Norvegian își expune talentul într-un număr redus de pagini, volumul de față reprezintă un excelent proces de psihanaliză, o radiografie a dorințelor care zac în noi și pe care societatea ne obligă să ni le reprimăm. Dar, așa cum susținea însuși tătucul Freud, cazanul este deja pe foc, aburii se tot adună și e doar o chestiune de timp până când toți demonii își vor părăsi, într-un final, atât de sigura temniță a minții.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul lui Jo Nesbø:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


marți, 8 noiembrie 2022

Recenziile Mădălinei 37 - Un om mai bun de Louise Penny (Blog Tour #31/2022)


Titlu: Un om mai bun   

Serie: Inspectorul-șef Armand Gamache #15

Autor: Louise Penny

Editura: TREI

Titlu original: A Better Man (2019)

Traducere de Daniela Purgaru

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,30 (din 49.739 note)

 

            Inspectorul-șef Armand Gamache, soț iubitor, prieten devotat, tată grijuliu, cel mai bun anchetator pe care l-a văzut Canada și, poate, întreaga lume, mentor dedicat învățăceilor săi, om de acțiune care știe să asculte și să-i citească pe cei din jur dintr-o singură privire, bărbat cu un caracter puternic, care nu se sfiește să recunoască atunci când greșește, protector al celor lipsiți de apărare și, nu în ultimul rând, vedetă locală și subiect controversat pe site-urile de socializare, revine în lumina reflectoarelor într-o nouă misiune ce pare imposibilă. Însă, așa cum bine știm, el nu se va da înapoi din fața pericolului și, fără să fie vreun erou nemaipomenit, împreună cu ginerele său, Jean-Guy Beauvoir, se va da peste cap să oblojească inima rănită a unui tată care și-a pierdut fiica în circumstanțe necunoscute. Asta apreciez atât de mult la personajele autoarei Louise Penny, mai presus de orice, sunt oameni care nu fac din țânțar armăsar și care își asumă condiția limitată și efemeră pe care o au. Nu sunt atoateștiutori, nu sunt făcuți din titan sau orice alt material indestructibil, așa cum am întâlnit în alte thrillere, nicidecum, sunt pur și simplu ei înșiși, pe cât de diferiți, pe atât de uniți, găsind mereu un strop de bunătate pentru toți cei care pătrund în marea lor familie.

            „Un om mai bun” este partea a cincisprezecea din lungul periplu al Inspectorului-șef Armand Gamache, și, în ciuda faptului că am început seria de la coadă la cap, curiozitatea mea n-a avut decât foarte puțin de suferit. Iar când spun asta, mă refer la scenele foarte ambigue din volumele anterioare, care m-au enervat cu încăpățânarea de a nu divulga cu adevărat ce s-a întâmplat, dar care m-au intrigat și m-au făcut de o mie de ori mai curioasă. Și în romanul de față, la fel ca în cazul celuilalt, mi-aș fi dorit ca suspansul să fie puțin mai bine distribuit, adică să nu existe acele ferestre descriptive, adevărate poezii și tablouri în mișcare, ce se întind pe pagini întregi. Îmi place stilul poetic al autoarei, dar intervine în momentele de maximă tensiune, iar atunci când personajele sunt gata să cadă de pe un pod în vâltoarea râului furios, parcă nu-ți arde de frumusețea pădurii de la început de primăvară. Iar acum că mi-am spus păsul, să vedem cu ce caz ne întâmpină cei doi polițiști faimoși...

            Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir se confruntă cu un potop de probleme. Pe lângă impedimentele vieții personale – Armand revine la serviciu după o lungă perioadă de concediu, iar Jean-Guy trebuie să-și calce admirația în picioare și să-i dea ordine subalternului și socrului său, plus că se pregătește să părăsească Canada și să se mute cu familia în Franța –, comunitatea liniștită din Three Pines este alertată de ieșirea din matcă a râului Bella Bella, care amenință să distrugă totul în cale. Însă greutățile nu se opresc aici. Dispariția Viviennei Godin, o tânără însărcinată, abuzată fizic de către soțul ei, complică și mai mult situația. Forțele Surete lucrează cot la cot cu civilii pentru a opri înaintarea râului, dar și pentru a afla detalii despre femeia gravidă. Indiciile apar unul după altul, de parcă ar fi fost plasate în mod intenționat pe traseul pe care ajung să-l parcurgă polițiștii. Și pentru că evenimentele trebuiau cumva legate, Vivienne este găsită la cotul râului, fără suflare. Așa cum se petrece adesea în astfel de cazuri, după ce este eliminată suspiciunea de sinucidere, vina cade asupra soțului violent... Dar oare chiar așa să fie?

            În paralel cu posibila crimă și dezastrul natural produs de topirea zăpezii, este dezvoltată și criza artistului care creează pentru o societate care mai mult îl critică și-i terfelește operele, decât să-l aprecieze și să-l susțină. Clare este pictoriță, dar totul merge prost în cariera ei. Rețelele de socializare ajung, în acest sens, un mijloc eficient de ponegrire și diminuare a încrederii în sine, însă ea e puternică și reușește să treacă peste obstacole, mai ales că printre prietenii săi se numără Armand Gamache și soția sa angelică, Reine-Marie. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o comunitate restrânsă, în care fiecare membru se confruntă cu propriii demoni, iar secretul este să nu se lase doborâți de răutatea adevărului și să încerce să devină oameni mai buni.

            Nu pot afirma că sunt un fan înfocat al lui Louise Penny, dar îi citesc romanele cu interes, în special pentru faptul că nu știu niciodată la ce să mă aștept. Uneori, cum se întâmplă și în cazul volumului de față, investigația e atât de încâlcită, încât nu vei știi cine e cu adevărat criminalul. Numai pentru finalurile pline de tensiune, suspans și adrenalină voi continua să lecturez restul părților din serie, iar eu zic că ăsta e un motiv destul de bun care să mă încurajeze s-o fac.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Louise Penny:

Literatura pe tocuri   

Falled

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


joi, 27 octombrie 2022

Recenziile lui Gică 91 - Mașina Ernetti de Roland Portiche (Blog Tour #30/2022)


Titlu: Mașina Ernetti

Serie: Trilogia Cronovizorului #1 

Autor: Roland Portiche

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: La machine Ernetti (2020)

Traducere de Otilia-Maria Cojocaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 456

Media pe Goodreads: 3,85 (din 148 note)

 

            La început, Dumnezeu l-a făcut pe om după Chipul și Asemănarea Sa, l-a așezat în cel mai frumos loc de pe pământ și i-a interzis să se atingă de Pomul Cunoașterii, fiindcă această ființă din Lut și Suflare nu era pregătită să înțeleagă adevărul propriei existențe și al lumii de care trebuia să se îngrijească. Și pentru că Adam și Eva au încălcat porunca divină, Creatorul i-a izgonit din Paradis, aruncându-i într-o realitate pe cât de fascinantă pentru suflet, pe atât de crudă pentru  trupurile lor firave. Odată căzut în timp, omul a avut grijă să-și perpetueze specia, neuitând nici pentru o clipă de greșeala îngrozitoare pe care a comis-o în Grădina Tatălui Ceresc. Dar, pentru că Domnul își iubea atât de tare creația, l-a trimis pe Fiul Său să readucă speranța în lume și să redeschidă, o dată pentru totdeauna, poarta spre Împărăția Sa Eternă.

            De mai bine de două mii de ani, creștinismul se bazează pe ideea că acest Fiu al lui Dumnezeu chiar s-a pogorât pe pământ, a înfăptuit o suită de minuni imbatabile și a murit ca un tâlhar, răstignit pe cruce, sacrificiul său mântuind lumea. Deși, pe lângă cele patru narațiuni evanghelice, există și o mulțime de vestigii care să confirme acest fapt, oamenii au devenit cu timpul sceptici și s-au îndepărtat de la adevărata cale. Dar cum ar fi ca prin intermediul științei să avem acces la adevăr? Cum ar fi să existe un dispozitiv care să ne arate că evenimentele pomenite în Cartea Sfântă chiar au avut loc? Ei bine, Părintele Pelegrino Ernetti s-ar putea să aibă soluția la problema de față, pentru că el crede că ar putea, sondând istoria, să arate lumii chipul omenesc al lui Iisus Hristos.

            După ce este trimis în misiune de către Papă la o mănăstire unde de curând a murit un celebru călugăr fizician, care, pentru a-și duce proiectul la bun sfârșit, și-a înscenat, cu câțiva ani în urmă, sinuciderea, Părintele Ernetti își dă seama că ar putea duce mai departe munca răposatului, creând o mașinărie care să sfideze barierele timpului. Prin urmare, studiind notițele cercetătorului și având la dispoziție o echipă de oameni de știință faimoși, protagonistul nostru inventează o mașină cu care poate capta imagini din istorie, pe care, după o nuvelă de-a lui Isaac Asimov, o numește Cronovizorul. Odată introduse coordonatele spațio-temporale exacte, dispozitivul afișează pe propriul ecran, ca un decupaj în istorie, un filmuleț „în timp real” cu evenimentele care s-au petrecut chiar în acel moment. Astfel, trecutul devine accesibil oricărui om, iar adevărul, alterat prin narațiunea orală sau scrisă, poate fi în sfârșit relevat.

            Dar Serviciile Secrete sunt în continuu cu ochii pe Vatican, iar atunci când vestea despre Cronovizor părăsește, firește, Arhivele Secrete, atât FBI-ul, cât și MOSSAD-ul vor să afle care-i treaba cu invenția din sânul Palatului Catolic. Pe lângă agenți, șoaptele ajung și la urechile Cardinalului Roșu, un călugăr rebel, care ar fi în stare de orice pentru a-și atinge scopul, cel de a transforma lumea în propriul său regat religios. De aici, povestea ia o turnură de thriller evanghelic, cu răpiri, tortură și răsturnări de situație la minut. Însă, cu toate că autorul francez a încercat să ofere suspans romanului, tensiunea dispare extrem de repede, deoarece conflictele sunt rezolvate de la o pagină la alta, iar episoadele de violență sunt redate superficial, latura de thriller fiind doar un pretext ca volumul să fie asociat cu cărțile lui Dan Brown sau ale altor autor ce abordează acest subgen.

            „Mașina Ernetti” este de la început până la final un roman științific, și nu un SF, așa cum am fi tentați să credem. Deși complex, ideea e simplistă, iar miza este îndreptată spre trecut, și nu spre viitor. Nu contează ce se va întâmpla pe urmă, ci doar dacă Mântuitorul într-adevăr a existat, Viața și Moartea lui confirmându-ne poziția de adevărați creștini. De altfel, nici procesul prin care Cronovizorul este asamblat și nici explicațiile din fizică nu ne sunt relatate cu de-amănuntul. În ciuda acestor aspecte și a așteptărilor pe care le-am avut, chiar pot să spun că mi-a plăcut povestea, m-a pus pe gânduri și am fost alături de Ernetti cu tot sufletul la fiecare sondare în timp. Iar cel mai bun lucru e că povestea nu se termină aici, pentru că, conform editurii Lebăda Neagră, în luna decembrie a acestui an va apărea cel de-al doilea volum al trilogiei, iar eu de-abia aștept să descopăr, împreună cu Roland Portiche, „Secretul din Ierusalim”.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Roland Portiche:

Literatura pe tocuri   

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 19 octombrie 2022

Recenziile Mădălinei 34 - Ostatica de Clare Mackintosh (Blog Tour #29/2022)


Titlu: Ostatica  

Autor: Clare Mackintosh

Editura: TREI

Titlu original: Hostage (2021)

Traducere de Mihaela Ionescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,94 (din 29.562 note)

 

            „Avioanele sunt orașe suspendate în aer, și în orașe oamenii trăiesc și oamenii mor.”

 

            Pentru unii oameni, zborul cu avionul poate fi o adevărată provocare din cauza fricii de înălțime sau, și mai grav, din cauza groazei produse de posibilitatea prăbușirii, în timp ce pentru alții, este o experiență inedită, plină de suspans și adrenalină. Pentru unii, face parte din rutină, din îndatoririle primite de la serviciu, în timp ce pentru alții e un mijloc banal și rapid de a călătorii prin lume. Însă pentru o categorie foarte restrânsă, un zbor cu o aeronavă e locul ideal ca să-și pună în aplicare planurile diabolice și să convingă oamenii că salvarea planetei este scopul suprem, un țel măreț pentru îndeplinirea căruia trebuie făcute sacrificii imense.

            Clare Mackintosh scrie un thriller la înălțime, plin de suspans și de alegeri dificile ce pot costa sute de vieți omenești, în care elementele psihologice și cele tehnice se împletesc într-o poveste ce te va ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. „Ostatica” e primul roman pe care îl citesc de la această autoare și am rămas plăcut surprinsă de atenția pe care o acordă fiecărui detaliu, fără să diminueze tensiunea acumulată și să îngreuneze textul cu descrieri inutile. Ritmul alert al întâmplărilor ne oferă o panoramă cinematografică, totul, inclusiv poziția din care privesc personajele, fiind studiat și redat cu mare grijă, astfel încât să avem acces la mai multe viziuni legat de ceea ce urmează să se petreacă. Romanul de față poate fi considerat și un scurt manual de pilotaj, un deliciu tehnic pentru cei pasionați de aviație, și nu numai.

            Mina are o slujbă ce îi permite să călătorească în cele mai frumoase și îndepărtate locuri din lume, însă nu e o meserie ușoară. Ea este însoțitoare de zbor, și asta înseamnă că se confruntă mereu cu pasageri nemulțumiți, bărbați care nu înțeleg și nu respectă regulile de siguranță, femei recalcitrante și copii zgomotoși. Dar, în ciuda impedimentelor, Mina își îndeplinește rolul cu tact și diplomație, reușind să rezolve orice problemă care tulbură buna desfășurare a zborului. Însă ea nu poate rezolva la fel de ușor și problemele din propria familie. Certitudinea că soțul o înșală și grija permanentă cu care trebuie s-o înconjoare pe Sophia, fetița ei de cinci ani, care suferă de tulburări de atașament, o fac să ia o decizie pripită. Cu câteva zile înainte de Crăciun, o nouă rută aviatică urmează să fie inaugurată după efectuarea miilor de teste de verificare. Mina, dorindu-și puțină liniște și să-și pună ordine în existență, alege să facă schimb cu un coleg selecționat pentru lungul zbor de douăzeci de ore de la Londra la Sydney. Zis și făcut, Mina pleacă și totul pare că merge ca uns, însă anunțul care răsună în avion, după ce o parte din drum a fost parcursă, îi face pe toți să le înghețe sângele în vene: „Doamnelor și domnilor, acest zbor are o nouă conducere. Numele meu este Amazon și sunt pilotul dumneavoastră. Doar colaborarea deplină vă va asigura siguranța.”

            Cu alte cuvinte, cursa 79 Londra-Sydney a fost deturnată, iar protagonista noastră e mai mult decât implicată. Însă motivele ei sunt cât se poate de relevante. Fiica ei e în pericol, iar singura cale de a o salva este să le ofere atacatorilor controlul aeronavei. Inițial, Mina este judecată și arătată cu degetul de ceilalți membrii ai echipajului ca fiind o criminală, pentru că pune viața unui singur om mai presus de cei peste trei sute de pasageri aflați la bord. Dar ea e mamă și este în stare de orice ca să-și protejeze puiul, chiar dacă Sophia nu e fiica ei naturală. Teama, faptul că n-a știut cum să gestioneze criza familială prin care trece, regretele unei cariere ratate și ruinele unui vis din copilărie o fac să acționeze astfel, devenind de două ori ostatică, o dată a trecutului, și apoi a maniacilor care vor să-și facă glasul auzit printr-o tragedie de proporții. Cu toate astea, protagonista noastră e o figură destul de ștearsă, un caracter robotic, a cărei personalitate nu iese cu nimic în evidență, spre deosebire de fanaticii infiltrați printre pasageri. Însă e de înțeles, nu personalitatea ei contează, ci modul în care un om reacționează într-o situație limită, iar Mina se transformă pe rând din martira care-i conduce pe toți la moarte, în eroina care îndreaptă tot răul făcut fără voie.

            Cel mai interesant aspect al romanului e faptul că anumiți pasageri au primit o voce, povestindu-și viața și împrejurările în care au ales să se îmbarce în cursa 79. Avionul deturnat devine o cameră a confesiunilor, în care spațiul și timpul se anulează. Personajele sunt duse la limita disperării, unde groaza e mai puternică decât rațiunea, iar singura modalitate de a-și păstra mințile întregi este confesiunea.

             Am avut impresia că povestea nu a ajuns cu adevărat la sfârșit. Finalul e unul în coadă de pește, care fie ne lasă pe noi să ne imaginăm o infinitate de continuări, fie e o promisiune pentru o carte viitoare. Aș tinde să merg pe prima variantă, deoarece, din informațiile pe care le-am cules despre autoare, ea scrie doar romane de sine stătătoare. Mi-a plăcut extrem de mult „Ostatica” și cu siguranță nu va fi ultima carte pe care o voi lectura de la Clare Mackintosh.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Clare Mackintosh:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 12 octombrie 2022

Recenziile lui Gică 90 - Casa cu fluturi de Katrine Engberg (Blog Tour #28/2022)


Titlu: Casa cu fluturi 

Serie: Kørner & Werner #3 

Autor: Katrine Engberg

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasvinge (2018)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,82 (din 6.988 note)

 

            Mult mai intensă și mai bine construită decât „Păzitoarea crocodilului” (primul volum al seriei Kørner și Werner), „Casa cu fluturi” (cea de-a treia parte după ordinea originală – daneză) reprezintă, de departe, următoarea treaptă evolutivă în cariera scriitoarei scandinave, Katrine Engberg. Dacă în povestea anterioară lucrurile au decurs destul de anevoios, mai bine de jumătate de carte fiind inserate detalii cu privire la cei doi protagoniști, alegere oarecum justificată de întâia lor apariție, și din când în când câte o descoperire frapantă, care, totuși, să ne reamintească că avem de-a face cu o intrigă polițistă, în narațiunea de față autoarea a reușit să mențină suspansul de la început până la ultima pagină, dând naștere, în bunul stil american, unui ucigaș fără scrupule, unui înger al întunericului care nu se va da îndărăt de la nimic pentru a-și împlini răzbunarea.

            O nouă zi, o nouă dimineață în care trebuie să împarți ziarele. Poate pentru colegii și prietenii tăi asta-i o muncă pentru fraieri, dar tu ești încântat s-o faci, pentru că mai ai nevoie doar de câteva coroane ca să poți merge în următoarea excursie cu clasa. De data asta te-ai trezit devreme și deja ai reușit să faci câțiva bătrânei fericiți, plus că ai distribuit în timp record știrile pe cele trei străzi din apropiere. Chiar în acest moment treci prin piața centrală din Copenhaga și arunci, ca de obicei, o privire la impozanta fântână din centru. Dar ceva nu e bine, ceva e diferit. Te apropii și rămâi împietrit, mai împietrit decât statuile din jurul tău, pentru că acolo, în mijlocul apei ce-și face jocul de zi cu zi, se află cineva, cineva mort. Ai mai văzut așa ceva la televizor și pe internet, dar detaliile de pe trupul femeii te lasă fără suflare, pentru că pe mâinile și picioarele victimei există tăieturi simetrice, incizii prin care, în mod normal, ar trebui să se scurgă sângele din corp.

            Zarurile au fost aruncate, crima a fost descoperită, iar poliția se află chiar în această clipă în drum spre locul în care a fost găsită femeia ucisă. Însă de data asta din mașina forțelor de ordine va coborî doar Jeppe Kørner, fiindcă draga lui parteneră, Anette Werner, se află în concediu de maternitate. Dar Jeppe este convins că, împreună cu colegii săi, va reuși să-l prindă pe criminal și să-l expedieze dincolo de gratii. Însă, pentru că autoarea nu poate să se despartă de protagonista ei, îi pasează și acesteia o stație de poliție, de unde Werner poate să aibă acces la discuțiile agenților, adică să fie informată cu privire la caz. Astfel, încă de la primul capitol avem deja două fire narative care urmează aceeași investigație. În timp ce Jeppe este cel care face parte dintr-un grup și care are acces la scena crimei și la toate descoperirile de pe parcurs, Anette lucrează individual, ajutându-se de frânturile de conversație receptate pentru a avea un punct de unde să-și pornească propria anchetă.

            Ei bine, drumurile celor doi se intersectează atunci când află că morții, pentru că da, între timp a mai apărut unul, sunt strâns legați de un azil în care, cu câțiva ani în urmă, au locuit patru tineri cu grave probleme mintale, locul purtând numele de „Casa cu fluturi”. Dar centrul psihiatric a fost închis fiindcă unul dintre pacienți, o adolescentă ce suferea de bulimie și depresie, și-a pus capăt zilelor. Aici lucrurile devin de-a dreptul poetice, odată cu metafora insectelor diafane, care pot fi încarcerate abia după moarte. Astfel, simbolul libertății devine unul al condamnării, zborul fiind preschimbat în delir maladiv, iar frumusețea, compromisă printr-un așa-zis tratament. Dar, mai mult decât atât, fluturele ajunge să fie capturat și pus sub microscop, analiza frumosului fiind transformată într-o disecție în toată regula.

Un roman polițist așa cum trebuie, o proză ce aduce deseori a thriller și care pune sub semnul întrebării etica indivizilor care lucrează în spitale. Cât de sigur poți fi de asistenta care-ți schimbă perfuzia? Câtă încredere ai că în siringa cu care se apropie de tine chiar se află substanța pe care trebuie să ți-o administreze? Chiar poți să crezi că acum, în clipa în care se află în fața ta, a renunțat la toate supărările și frustrările pe care le-a acumulat nu doar astăzi, ci de ani buni? Oare chiar trăiește tot timpul în prezent? Oare tu nu ești o povară care-i face ziua și mai dificilă? Cu siguranță există un răspuns, mai ales când ai senzația că femeia care se apropie de patul vecinului tău chiar are de gând să-l scape pe bătrân de infernala povară a vieții și, totodată, de problemele cardiace care-i dau bătăi de cap de atâta amar de vreme.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katrine Engberg:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA