Cărțile Mele Și Alți Demoni: Blog Tour

Se afișează postările cu eticheta Blog Tour. Afișați toate postările

vineri, 7 martie 2025

Recenziile lui Gică 212 - Devotamentul suspectului X de Keigo Higashino (CRIME CLUB)

Titlu: Devotamentul suspectului X

Serie: Detectivul Galileo (#3)

Autor: Keigo Higashino

Editura: PALADIN

Titlu original: 容疑者Xの献身 [Yōgi-sha X no Kenshin] (2025) The Devotion of Suspect X (2011)

Traducere de Adina Barvinschi

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 4,17 (din 69.248 note)

Yasuko, femeie divorțată și mama lui Misato, este hărțuită de fostul soț, Togashi, care, după fiecare vizită inoportună, refuză să plece cu mâinile goale. Într-o seară de martie, după ce o găsește la Benten-tei, localul cu mâncare la pachet deținut de soții Yonazawa, unde lucrează ca ospătăriță, Togashi ajunge acasă la Yasuko, unde, după un schimb aprins de replici și un episod spontan de violență a lui Misato, bărbatul este ucis, strangulat de fiică și mamă cu cablul electric de la kotatsu. Zgomotele luptei ajung până la Ishigami, vecinul de-alături, care se ivește în următoarea secundă la ușă ca să afle ce se petrece. Cu toate că cele două femei încearcă să ascundă urmele încăierării, Ishigami își dă seama că sub kotatsu zace un cadavru și că scrumul din doza goală de bere indică o prezență masculină în apartament. De asemenea, realizează că el e singura șansă a vecinelor de a scăpa cu mâinile curate și nu pregetă să treacă la mușamalizarea crimei, pentru că are o slăbiciune pentru Yasuko, chelnerița care-i înmânează în fiecare dimineață meniul special pentru prânz la pachet. Ei bine, crima e crimă, restul sunt detalii. Dar poate că detaliile fac diferența...

Ishigami, absolvent al Universității Imperiale, predă în prezent matematica la un liceu. Existența lui, pe cât de simplă la prima vedere, funcționează după un algoritm exact. Pleacă în fiecare dimineață la aceeași oră spre muncă, aruncă o privire la rastelul de biciclete de unde lipsește cea verde, a lui Yasuko, trece pe lângă cocioabele de pe malul râului, analizează vagabonzii ce-și duc în mod repetitiv traiul de zi cu zi, individul cu părul lung prins în coadă, Domnul Doză și Inginerul (așa i-a poreclit), și își ia prânzul la pachet de la Benten-tei, entuziasmat la gândul că și astăzi, ca în restul zilelor, va fi întâmpinat de zâmbetul cuceritor al vecinei sale. Yasuko e rotița care se află mereu în același loc, dar și piesa care deviază pentru matematician cursul firesc al lucrurilor. E cunoscuta care creează probleme, însă omul nostru își petrece nopțile încercând să rezolve probleme mult mai complicate, dar pe care le stăpânește. Iar atunci când vrea să-i dea o mână de ajutor ca s-o scape de brațul lung al legii, se trezește în centrul unei ecuații noi, căreia este obligat (de sentimentele ce-l macină pe interior) să-i dea de cap.

De cealaltă parte a baricadei, îi avem pe detectivul Kusanagi și pe adjunctul acestuia, Kishitani. Kusanagi, la rândul său absolvent al Universității Imperiale, se simte depășit de situație și îi cere ajutorul prietenului și fostului său coleg, Yukawa, geniul care-i ajutase în trecut să rezolve și alte anchete, fizicianul celibatar și excentric cunoscut în branșa polițiștilor drept Detectivul Galileo. Yukawa știe că are de-a face cu un adversar pe măsura inteligenței sale, iar pentru a-l prinde în plasă, trebuie să-i întindă o capcană provocatoare, o ecuație pe care Ishigami să nu fie capabil s-o rezolve. Cei doi foști colegi, acum combatanți în mușamalizare și demascare, intră într-o competiție intelectuală, încercând în permanență să fie unul cu un pas înaintea celuilalt. Chiar dacă toate dovezile le indică ca făptașe pe mamă și fiică, alibiul acestora este imbatabil, construit cu minuțiozitate de la A la Z. Și cu cât e mai greu cazul de elucidat, cu atât e mai incitant pentru cei doi intelectuali, care sunt deciși să nu cedeze până când unul dintre ei va reuși să-i dea celuilalt Șah-Mat.

Keigo Higashino aduce un suflu proaspăt în literatura de suspans contemporană, camuflându-și intriga într-un exercițiu de logică, matematic. Cartea pornește de la crima în sine, cu victimă și ucigași, și se îndreaptă (în mod paradoxal) spre investigatori, cei care au impresia că dețin detaliile esențiale, dar nu reușesc să fisureze zidurile ridicate în jurul celor două femei de către Ishigami ca să-și demonstreze deducțiile. Se știe cine e vinovatul, se cunosc și circumstanțele care au dus la omor, dar, în lipsa unor declarații din partea făptașelor, e imposibil să le arunci după gratii. Or fi ele vinovate, nu zic nu, dar oare e echitabil să condamni o femeie liniștită și pe fiica acesteia (lipsită de viitor) pentru uciderea în autoapărare a unui hărțuitor alcoolic? Poate că justiția e uneori depășită, observând povestea doar în alb și negru, evitând porțiunile gri, zonele care într-adevăr contează. Și nimeni nu are cum să ne pregătească pentru asul din mânecă, pentru că uneori problemele de geometrie trebuie abordate cu ajutorul formulelor din algebră, la fel cum realitatea trebuie radiografiată prin rațiune, deoarece adevărul e de la început acolo undeva, prins între fals și posibil.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Keigo Higashino:

marți, 25 februarie 2025

Recenziile lui Gică 211 - Ascunsă în umbră de Viveca Sten (CRIME CLUB)

Titlu: Ascunsă în umbră

Serie: Crimele din Åre (#2)

Autor: Viveca Sten

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Dalskuggan (2021)

Traducere de Loredana Frățilă-Cristescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads:4,16 (din 6.780 note)

Åre, Suedia, 2020. Trupul neînsuflețit al lui Johan Andersson, fost schior de performanță, este găsit într-un morman de zăpadă, lângă pădure. Nasul rupt și țeasta zdrobită infirmă orice ipoteză conform căreia moartea bărbatului ar fi survenit din cauze naturale. Se pare că omul nostru avea dușmani... Numai că soția lui, Marion, susține în fața polițiștilor că nimeni nu i-ar fi dorit răul acestuia. Mă rog, nimeni cu excepția lui Linus Sundin, un bărbat recalcitrant, alcoolic notoriu, care era de altfel și partenerul lui Johan de la firma de instalații sanitare. Însă cine și-ar ucide colegul doar ca să pună mâna pe bani? Și întrebarea e „care bani?” Fiindcă, din câte spune Marion, mica întreprindere nu stătea nemaipomenit cu finanțele, ocupându-se, în mare parte, cu lucrările din stațiunea montană și împrejurimi.

2009 - prezent. Rebecka Ekvall, o tânără care face parte, împreună cu familia, din congregația Lumina Vieții, este îndrăgostită până peste cap de Ole Nordhammar, pastorul adjunct, un bărbat cu zâmbet călduros și ochi de gheață. Și așa cum a dat poruncă Ziditorul după Cădere ca Adam și Eva să se împreuneze, a venit și binecuvântata zi în care Rebecka și Ole și-au Spus DA, pregătiți să pătrundă, ținându-se de mână, prin Valea Domnului. Însă anii trec, iar Rebecka nu reușește să-i ofere lui Ole un urmaș. Știe că problema se află în pântecele sale, fiindcă Dumnezeu nu ar permite ca sămânța cuvântătorului său să nu dea roade. Deși încearcă să fie o soție bună, ocupându-se cu treburile gospodărești și ținând cont la tot pasul de poruncile lui Ole, simte că mariajul lor e din ce în ce mai rece și că modestul lor cămin s-a preschimbat pentru ea într-o închisoare. Se simte pedepsită, își spune că poate la urma urmei asta merită, însă e conștientă că undeva dincolo de ziduri există o lumină, o șansă nu pentru a-și spăla păcatele, ci pentru a-și găsi împlinirea.

Hanna Ahlander și Daniel Lindskog pornesc pe urmele ucigașului lui Johan. Numai că declarațiile lui Marion și Linus se cam bat cap în cap, de parcă amândoi ar avea ceva de ascuns. Din cauza viciilor sale, Linus cade țap ispășitor. Însă fără dovezi eligibile e imposibil să arunci pe cineva după gratii. Să fie într-adevăr Linus vinovat? Nu-i așa că ar fi prea simplu? Iar detectivii noștri experimentați știu că adevărul nu se află niciodată la vedere și că au de scotocit prin trecutul victimei ca să pună mâna pe răspunsuri. Și, la urma urmelor, ce faptă ar fi putut să comită un instalator ca să provoace atâta ură, încât să fie urmărit și omorât în bătaie? Chiar dacă nu mai schiase de ani buni, Johan era într-o condiție fizică de invidiat și nu ar fi fost ușor de răpus. În orice caz, un singur individ neînarmat nu ar fi putut să-l pună la pământ. Poate că au fost doi criminali... Sau poate că privim lucrurile dintr-o perspectivă complet greșită...

Viveca Sten scrie bine. Nu extraordinar, nicidecum mediocru, scrie ca un autor stăpân pe limbaj care știe prin ce formule narative să capteze atenția. Te atrage într-o plasă de minciuni, te momește cu adevărul doar ca să te prinzi pe urmă și mai tare în pânză. Pornește de la niște anchete verosimile pe care le transformă în cazuri a la Sherlock Holmes. Personajele sale sunt realiste, altfel spus, credibile, se confruntă cu probleme atât la serviciu, cât și în viața de familie. Daniel e polițistul care e în permanență cu gândul la investigație, cu toate că partenera lui e epuizată din cauza timpului neîntrerupt petrecut cu fiica lor, însă, și atunci când vrea să-i dea o mână de ajutor, intervine o urgență și e nevoit să plece. Hanna și-a găsit un scop în Åre, însă mama ei e în continuare supărată pentru că și-a părăsit iubitul, pe care, apropo, urmează să-l invite, împreună cu noua lui prietenă, la masa de duminică. Hanna și Daniel sunt cuplul de profesioniști tipic din literatura polițistă britanică, inserați într-o formulă Nordic Noir de excepție. Nu te saturi de ei, aștepți cu interes să vezi cu ce se vor confrunta data viitoare și le înțelegi alegerile pur umane, bazate adesea pe instinct. Eu m-am convins care-i treaba cu seria, iar dacă nu vă aveți prea bine cu cărțile, puteți să vă uitați la Crimele din Åre, pe Netflix, serialul suedez care a rupt în prima săptămână de la difuzare topurile internaționale.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Vivecăi Sten:

marți, 18 februarie 2025

Recenziile lui Gică 210 - Fără niciun regret de Mary Kubica (CRIME CLUB)

Titlu: Fără niciun regret

Autor: Mary Kubica

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT)

Titlu original: She’s Not Sorry (2024)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,79 (din 118.195 note)

Caitlin Beckett s-a aruncat de pe o pasarelă pietonală, a căzut șapte metri în gol și... a supraviețuit. Acum se află la ATI, în comă, conectată la dispozitivele care-i asigură medicația și oxigenul, ținându-i sub observație semnele vitale. Sunt puține șanse ca femeia să se trezească, personalul medical fiind pregătit să consemneze un nou deces. Propria familie nu înțelege de ce Caitlin ar fi recurs la un asemenea gest. E drept că nu erau atât de apropiați de fiica și sora lor, însă nu le-a trecut prin cap nici un moment că ea se află pe marginea prăpastiei. Și de ce ar fi ales tânăra să se sinucidă aruncându-se în gol? Sunt multe feluri prin care ți-ai putea pune capăt zilelor, dar acesta se numără printre cele mai oribile. Să te lași pradă gravitației, să simți în ultimele tale secunde cum vântul îți șuieră pe la urechi și să rămâi cu privirea ațintită spre pământul de care trupul tău se va izbi, frângându-ți oasele și rupându-ți mușchii, cu sângele scurgându-ți-se pe pietrișul murdar de lângă calea ferată.

Meghan Michaels e o femeie trecută de prima tinerețe, atrăgătoare, altruistă, are o fiică de șaisprezece ani, e divorțată și lucrează ca asistentă la un spital din Chicago. Mai exact, la spitalul unde a fost adusă Caitlin Beckett. Femeia noastră simte fiecare deces ca pe moartea unui apropiat, având o carieră de douăzeci de ani fără nicio pată în sistemul medical, e comunicativă și apropiată de restul personalului și e pregătită în permanență să ofere o mână de ajutor, chiar și atunci când pacientul în criză nu se numără printre responsabilitățile sale. Pe plan personal, nu se poate acomoda cu gândul că a trecut prin partaj, așa că ia parte la întâlnirile unui grup de susținere pentru femeile divorțate. Acolo o (re)întâlnește pe Nat Cohen, aflată pentru prima oară la o astfel de întrunire, care e, de altfel, și fosta ei colegă de liceu. Cele două femei țin legătura pe Facebook, se văd în oraș și se simt bine împreună, de parcă toți anii în care au stat despărțite ar fi fost șterși cu buretele.

Meghan observă vânătăile de pe brațele lui Nat. Se pare că partenerul ei, un tip arătos, cu un fizic de invidiat, parcă desprins din revistele de modă, o abuzează. Femeia, evident, a intrat într-o relație toxică și nu are curajul să se desprindă de partener. Meghan nu poate sta cu mâinile în sân, așa că încearcă s-o convingă pe prietena ei să-l dea pe nemernic pe mâna poliției. Cu cât Nat încearcă s-o convingă că iubitul ei e pe cale să se schimbe, cu atât Meghan e mai sigură că asta nu se va întâmpla niciodată. Însă e greu să porți povara altora pe umeri, oricât de apropiați ți-ar fi, atunci când ai o fiică de șaisprezece ani care nu a învățat că majoritatea masculilor sunt niște prădători, când un psihopat urmărește femeile prin noapte, intră peste ele în casă și le violează, și când aștepți cu sufletul la gură să vezi dacă femeia aflată în comă se va trezi.

Prezența părinților lui Caitlin complică și mai tare lucrurile. Deși tatăl susține că nu au fost așa apropiați, mama pare că-și plânge plămânii, mângâindu-și fiica pe obraz și pieptănându-i părul. Dacă a iubit-o atât de mult, de ce a păstrat distanța? Poate că nu a ajuns o avocată de succes, așa cum sperase tatăl pentru toți cei trei copii, dar s-a descurcat pe cont propriu, refuzând adesea să le ceară ajutorul. A vrut o viață numai a ei, departe de cunoscuți, și de asta a ales să plece de-acasă și să se mute într-un alt oraș. Toți au ceva de spus despre Caitlin, ea fiind singura care nu poate să-și exprime părerea. Oare a fost într-adevăr fiica pe care au descris-o părinții? Sau cu totul altcineva? Răzvrătirea sa ar fi putut s-o transforme într-o paria, într-o țintă spre care familia să-și îndrepte ura? Sau poate c-au iubit-o dincolo de răceala cu care au fost tratați, așteptând ziua în care „fiica risipitoare” să se întoarcă cu zâmbetul pe buze și cu speranță în ochi acasă.

Mary Kubica ne plasează în centrul unei intrigi psihologice, aruncându-ne în mijlocul unui vârtej de sentimente extreme, contradictorii. Iubirea mamei pentru fiică se transformă într-o obsesie, Meghan încercând să controleze la sânge viața tinerei, fără să-și dea seama că forțează limitele. Povestea noastră e despre femei, despre relația dintre prietene, mame și fiice, despre „sexul slab” în raport cu abuzatorii, despre cele care au grijă, dar cărora nu li se poartă de grijă, regăsindu-se singure atât printre străini, cât și în propriile mariaje. Bărbații, care ar trebui să le ocrotească, se pot preschimba în orice clipă în niște demenți lipsiți de rațiune, dornici să-și satisfacă nevoile și puterea. Și, uneori, ca să-i protejezi pe cei dragi, dar și pe tine însuți, mama, asistenta, prietena, e nevoie să recurgi la gesturi extreme, pentru că tu știi că moartea e doar un compromis, că rănile se vindecă întotdeauna după sângerare.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Mary Kubica:

joi, 13 februarie 2025

Recenziile lui Gică 209 - Răul pe care îl fac oamenii de Sandrone Dazieri (CRIME CLUB)

Titlu: Răul pe care îl fac oamenii

Autor: Sandrone Dazieri

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Il male che gli uomini fanno (2022)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,88 (din 343 note)

Personaje cioplite de dalta unui zeu al scrisului, intrigi polițiste împletite cu alte intrigi polițiste, un Atunci, când răul purta numele de Bibanu, și un Acum, când trecutul pare să prindă în tentacule prezentul, o fiară lipsită de rațiune ce se deplasează prin temporalități, aidoma unui monstru al mărilor sau, după cum își abandonează prada, al râurilor, o legendă ce-i bagă-n sperieți pe localnici și-i scoate din minți pe investigatori, violența în cele mai sângeroase veșminte, maleficul în toată splendoarea sa. Fete răpite, sugrumate și abandonate în brațele învolburate ale Padului, o polițistă coruptă care încearcă să găsească o scăpare din mizeria propriei existențe, o avocată ce-și caută nepoata dispărută și un necunoscut, cu origini israeliene, însoțit de o haită de câini diformi, hotărât să smulgă răul din rădăcini, chiar dacă asta înseamnă să le provoace celor vinovați (și celor mai puțin culpabili) cu mâinile sale durere.

Acum... Amala, adolescentă de culoare, dispare în timp ce se întoarce acasă de la școală. Cheia cu breloc descoperită în broasca porții electrice de acces sugerează faptul că fata a fost răpită chiar în momentul când încercase să intre pe proprietate. Mama, Sunday, scriitoare pe jumătate faimoasă ce-și câștigă traiul în prezent scriind recenzii pentru diverse publicații din afară, și tatăl, Tancredi, un bărbat de 50 de ani care se joacă de-a artistul și de-a arhitectul, apelează la poliție și diverse cunoștințe pentru a-și găsi fiica, siguri că Amala se află într-o mare primejdie. Și așa intră în scenă Francesca Cavalcante, sora lui Tancredi, avocată de profesie, cu o carieră înfloritoare la activ, care, ajutată de un străin nu cu toate țiglele pe casă, ce-și iubește câinii mai mult decât pe semeni, pornește pe urmele maniacului care-i ține ostatică nepoata. Maniacul nostru își spune Oreste și e atât de obsedat de propriul plan, pus la punct ani de-a rândul, încât nu va lăsa pe nimeni să-i smulgă prada din fălci.

Cu 32 de ani în urmă... Cristina Mazzini, ultima victimă a lui Bibanu, a fost descoperită în apele Padului, în apropiere de ultimul picior al podului dintre Lombardia și Emilia-Romagna. Trupul fetei fusese devorat de pești, sfărâmat de pietre și risipit de curenți. Atunci a fost prima dată când Itala Caruso a auzit despre asasinul care sugrumase și aruncase în râu trei fete. Polițista noastră, cunoscută în branșă drept Regina, nu dorise decât să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor, ocupându-se de marfa confiscată de echipa sa, tutun, droguri, alcool și uneori haine fără etichetă. Însă după ce o altă fată dispare, fiind găsită după câteva zile moartă în aceleași circumstanțe, Itala, mai mult împinsă de conștiință și de curiozitate, decât de funcție, pleacă în cătunul de la munte, acolo unde localnicii bănuiesc că însuși tatăl fetei și-ar fi ucis fiica. După câteva întrebări puse-n stânga și-n dreapta, reiese faptul că Maria avea un secret și că nu fusese chiar atât de ascultătoare pe cât se crezuse, ba mai mult, că o ieșire pe furiș, transformată într-o excursie, o adusese în apropierea lui Bibanu.

Firele se împletesc, ițele se încurcă și mai tare, redând un model complicat, ornat cu nuanțe de suferință și nebunie. Violența de-acum este un ecou al dramelor de-atunci, un răcnet care bagă frica-n oasele protagoniștilor. Francesca și Itala, despărțite de trei decenii, se află pe urmele aceluiași ucigaș, un criminal care a revenit în mod straniu după o lungă perioadă de tăcere. În vreme ce prima încearcă să-și spele din păcate, a doua face tot posibilul ca să-și salveze familia, prinsă între lacrimile fratelui și clipele de disperare nevrotică ale cumnatei și tăria necunoscutului care se dă de partea sa, dar despre care Francesca nu știe nimic. Gerry are niște aptitudini ieșite din comun, știe cum să ia urma criminalilor și vinovaților, ca un lup ieșit în căutare de hrană care simte sufletele în putrefacție de la zeci de kilometri. El e singura șansă a Francescăi de a o găsi pe Amala, chiar dacă în preajma lui se simte adesea nesigură și în pericol, încercând, în zadar, să nu-l scape din ochi.

Dacă ați citit trilogia Colomba și Dante, „Ucide-l pe tată”, „Îngerul” și „Regele de arginți”, nu aveți nevoie de nicio introducere ca să vă apucați de „Răul pe care îl fac oamenii”. Sandrone Dazieri e... Sandrone Dazieri. Unul dintre cei mai prolifici autori de thriller din Italia, un geniu al intrigilor polițiste, e o voce a romanelor de suspans de altă dată și de-acum, neputând fi comparat cu niciun autor de thrillere psihologice care a rupt piața de carte de după anii 2000. Numai „Condamnarea celor vii”, de Marco De Franchi, poate fi comparată cu romanele menționate, și sunt sigur că există mulți alți scriitori italieni excepționali, încă nedescoperiți și netraduși la noi. Lăsați laoparte literatura britanică, cu câteva excepții, și dați o șansă Spaniei și Italiei, abatoarele ficționale din care eclozează anual zeci de psihopați fără pereche. Și, dacă cumva n-ați aflat, să știți că trilogia anterioară va deveni serie, pentru că Sandrone Dazieri a anunțat, pe pagina sa de Instagram, că va reveni cu un al patrulea volum, readucând în scenă celebrul cuplu atipic și controversat de investigatori.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sandrone Dazieri:

duminică, 2 februarie 2025

Recenziile lui Gică 208 - Fete sclipitoare de Jessica Knoll (CRIME CLUB)

Titlu: Fete sclipitoare

Autor: Jessica Knoll

Editura: TREI

Titlu original: Bright Young Women (2023)

Traducere de Dana Ionescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,01 (din 172.815 note)

Moartea nu e spectaculoasă... E banală. Lucrurile nu se petrec întocmai cum vedem în filme și cărți. Ucigașii nu acționează întotdeauna după un plan. Nu-și aleg mereu victime care să se cunoască între ele și nu-i pun bețe-n roate polițistului, încercând pe urmă să-l atragă într-o capcană. Răul se manifestă într-o mulțime de forme, dar înfățișarea sa e comună. Criminalul poate fi un delicvent care a evadat din închisoare, la fel de bine cum poate fi poștașul care-ți aduce factura la gaz sau chelnerul șifonat de la restaurantul la care ai luat cina sâmbătă seara. Poate fi oricine, poate purta orice chip. Nu poți să-ți dai seama dinainte de intențiile sale malefice, poți doar să-l eviți pe necunoscutul șarmant care ți-a ieșit în cale (aparent) din întâmplare. Moartea e finalitatea doar pentru trupurile neînsuflețite pe care le lasă în urmă, însă pentru familiile îndoliate și pentru martori ea e doar începutul. Prima notă dintr-o compoziție de coșmar.

Un zgomot puternic... Ceva a căzut pe podea. Jill Hoffman iese din cameră și se îndreaptă spre baie, iar când își răsucește capul, Pamela vede că are maxilarul zdrobit. Eileen Donnelly, colega ei de cameră, plânge și încearcă să-și țină în palme sângele ce I se prelinge de pe chip. Cineva e în Casă și le face rău fetelor... Robbie Shepherd pare că doarme, însă un fir de sânge i se întinde din creștet până la ceafă. Denise Patrick Andora e întinsă în pat, pare că încă respiră. Se aud sirenele poliției și ale ambulanțelor. Cele patru fete sunt transportate de urgență la Tallahassee Memorial. Robbie a decedat între timp, iar Denise a murit în drum spre spital. Pamela Schumacher, președinta Casei asociației de fete de la Florida State of University, le sună pe rudele victimelor ca să le liniștească sau ca să le dea cumplita veste. Pare că răsăritul s-a decis să întârzie, însă lumina nu-i va șterge imaginea captată pe retină. Pentru că Pamela l-a văzut pe ucigaș. L-a privit din umbră cum se furișează în noapte, i-a prins lucirea din ochii de sub cozoroc și a observat obiectul însângerat pe care acesta îl ținea în mână, arma crimelor.

Asta nu e povestea ucigașului... E povestea Pamelei. Nu e despre criminalul în serie pe care documentarele și filmele de groază l-au pus pe piedestal, ci despre o studente de la FSU care a încercat să le facă dreptate prietenelor sale ucise și să se întoarcă la viața sa ordinară. Pamela e singura care l-a văzut, prin urmare, singura care va avea cuvântul în cazul în care Inculpatul va fi adus în sala de judecată. Și singura persoană care-i va fi alături va fi Martina, o femeie care susține că prietena ei cea mai bună, Ruth, a pierit de mâna aceluiași ins. Așadar, facem un mare pas din prezent (2021), când Pamela e o femeie realizată, deținând propria firmă de avocatură, căsătorită și cu o fiică ce-i poartă de grijă, în trecut (14 ianuarie, 1978), în noaptea în care bărbatul a intrat pe furiș în Casă și a abuzat fizic patru fete, dintre care două și-au pierdut viața, după ce fuseseră și violate. De la Denise și Robbie ajungem la Ruth, care a dispărut în urmă cu patru ani. Însă Inculpatul mai are o mulțime de victime la activ, acționând din Colorado, unde evadase din închisoare, până în Utah, și acum în Tallahassee, Florida.

La o scurtă căutare pe Google, putem descoperi numele ucigașului. Da, e vorba despre Ted Bundy. Acel Ted Bundy... Însă Jessica Knoll, prin Pamela, refuză să-i rostească numele sau să i-l consemneze în scris. El apare peste tot ca Inculpatul. Contează doar faptele lui odioase, care trebuiau pedepsite pe scaunul electric, nu și chipul său care a rămas ca o siglă a criminalilor în serie, ca un însemn al celor care s-au crezut mai presus de justiție. L-au prezentat ca pe un erou, deși era mai degrabă diavolul, au spus despre el că era chipeș, chiar dacă avea trăsături obișnuite și nu ieșise cu nimic din comun. Era doar un om, cu grave probleme mintale, un individ care voise să subjuge, ca alții, în alte sute de moduri, sexul „slab”. Nu Inculpatul trebuie privit ca un erou, ci Pamela și (în viața reală) Kathy Kleiner, cea care și-a relatat povestea unui jurnalist de la The Guardian. „Fete sclipitoare” e un True Crime scris sub formă de thriller psihologic și judiciar, o mărturie mascată și, în același timp, dată pe față a unei serii de crime reale care a zguduit SUA anilor ’70, o aducere aminte a victimelor și o reîncercare de demitizare și anonimizare a ucigașilor.

PS: Aici aveți articolul din The Guardian:

https://www.theguardian.com/society/2024/feb/27/ted-bundy-bludgeoned-and-almost-killed-me-i-resolved-he-would-not-ruin-my-life

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Jessicăi Knoll:

marți, 21 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 207 - Bărbați răi de Julie Mae Cohen (CRIME CLUB)

Titlu: Bărbați răi

Autor: Julie Mae Cohen

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Bad Men (2023)

Traducere de Oana Zaharia

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,63 (din 5.558 note)

„Mă numesc Saffy Huntley-Oliver și ucid bărbați răi. Bineînțeles, asta e secret. Pentru lumea exterioară, sunt cu totul altcineva. Sunt un fost model și, din câte se pare, ceea ce englezii numesc „socialite”, deși categorisirea asta mă face să par mai sociabilă decât sunt. Am absolvit Istoria Artei la Universitatea Durham, lucru obligatoriu pentru femeile din clasa mea socială. Am obținut o diplomă de clasa a doua, ceea ce a fost un efort destul de mare – nu pentru că mi-a fost dificil să învăț pentru ea, ci pentru că am fost îndeajuns de înțeleaptă încât să nu-mi doresc o diplomă din treapta superioară. Nimeni nu are încredere într-o femeie mult prea inteligentă. (...) Sunt vegetariană, iar singurele probleme cu legea pe care le-am avut vreodată au fost două amenzi pentru depășirea vitezei la vârsta de 22 și 24 de ani. Din fericire, a doua oară am fost surprinsă doar de un radar, așa că nimeni nu a putut să vadă ce aveam în portbagaj. Uciderea bărbaților răi e hobby-ul meu secret, pasiunea mea de suflet, care mă face să vibrez. E umila mea încercare de a zdrobi patriarhatul.”

Seraphina e un înger al morții, dar până și criminalii în serie se îndrăgostesc... Și de-o bună vreme e cu capul în nori și cu ochii pe Jonathan Desrosiers. Jon e un bărbat frumos, elegant, mereu cu vorbele la el, chipeș și... e pasionat de crime. Scrie cărți despre ucigași și are un podcast unde încearcă, împreună cu publicul, să rezolve anchetele la care poliția a renunțat. Și așa a prins mai mulți criminali. Ultima dată însă ceva a mers prost, incredibil de prost. Aproape că și-a pierdut viața când a descoperit identitatea Ucigașului Gunoier, cel care își dezmembra victimele și le abandona picioarele în saci de gunoi. Cu un astfel de sac s-a trezit și Jon într-o dimineață în fața casei. Cu cea de-a șasea victimă... Însă Cyril Walker, condamnat cu cinci „capete” de acuzare la activ, nu recunoaște că s-a ocupat și de cel de-al șaselea. Să le fi scăpat ceva poliției și lui Jon?

Jonathan a renunțat la podcast și s-a retras într-o cabană din Scoția. Însă Saffy nu poate să stea cu mâinile în sân și să urmărească cum bărbatul pe care-l iubește își pierde mințile. Soția l-a părăsit, acum e un nimeni. Jon are un potențial uriaș, iar Saffy va avea grijă ca soarta să-i aducă împreună. Nu e nicio problemă dacă ea trebuie să facă primul pas, mă rog, primii zece, important e ca Jon să-i împărtășească sentimentele. Și așa debutează un proces amplu de îndrăgostire, în care Seraphina orchestrează întâlnirile „întâmplătoare” și planifică cum să-l introducă pe ales în propria existență (aparent) searbădă. Poate că ea este pregătită pentru o relație, însă bărbatul nu poate să-și ia gândul de la fosta soție. Sacrificii morale după sacrificii umane, Seraphina îi oferă tot timpul de care acesta are nevoie, chiar dacă își dorește cu ardoare să ajungă cât mai repede în așternuturi cu Jonathan Desrosiers.

Să nu uităm că Saffy e un criminal în serie. Doamne ferește ca Jon să afle cu ce se ocupă. Dar femeia e pregătită pentru orice... Poate să stea în fața ta cu zâmbetul pe buze în timp ce în baia de la etaj se zbate un om pe jumătate mort. Poate să verse o lacrimă pentru tine în timp ce te împinge de pe acoperiș sau să privească nepăsătoare cum te îneci. Știe cum să-și joace cărțile, unde și când să facă următoarea mutare și nu dă înapoi nici atunci când are de-a face cu vreun alt psihopat. E conștientă că nu va fi prinsă niciodată, fiindcă polițiștii se așteaptă mereu ca făptașul să fie un bărbat. Forță fizică... Ei bine, și femela știe cum să-și neutralizeze inamicul, până la urmă Văduva Neagră își devorează partenerul, nu-i așa? Pentru justiție, ea e invizibilă, ucigașul care acționează din umbră, asasinul care-și șterge cu meticulozitate urmele.

Personalitatea duplicitară a lui Saffy m-a dus cu gândul la Dexter Morgan. Ambii își ascund adevăratul sine, simt satisfacție atunci când varsă sânge și nu se autocondamnă pentru propriile acțiuni. Dexter se percepe ca un supererou care curăță lumea de ticăloși, în vreme ce Saffy se ocupă doar de bărbații răi, cei de care societatea nu are curajul să se atingă. Abuz domestic, viol, pedofilie, pornografie cu minore – cineva trebuie să refacă legea, dacă legea e făcută de bărbați. Nu e Wonder Woman, e doar o tânără cu probleme banale, îndrăgostită până peste cap și singura care poate avea grijă de sora sa mai mică. E răul necesar, țipătul amuțit al „sexului slab”, ghiuleaua înfiptă adânc în turnul de fildeș al patriarhatului. E Seraphina, și credeți-mă că nu sunteți pregătiți să ieșiți la un criminal date cu ea.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Julie Mae Cohen:

miercuri, 15 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 205 - El & Ea de Alice Feeney (CRIME CLUB)

Titlu: El & Ea

Autor: Alice Feeney

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: His & Hers (2020)

Traducere de Ruxandra Tudor

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 4,08 (din 189.058 note)

El și ea... El, un polițist divorțat care locuiește cu o femeie veșnic nefericită și cu un bebeluș de doi ani. Ea, o prezentatoare de știri obligată să-și cedeze postul femeii pe care o urăște din tot sufletul, al cărui rol i l-a preluat la momentul oportun. El, nefericit, ea, din clipa asta, nefericită. La kilometri distanță, dar cu un trecut comun. El nu a uitat-o, chiar dacă la un moment dat au uitat unul de celălalt. Ea nu regretă că a plecat și nici nu are de gând să se întoarcă. Sunt la poli opuși, mereu respingându-se, dar în permanență în contact. Și acum sunt nevoiți să se privească din nou în ochi, pentru că soarta cea haină i-a adus din nou împreună, de-o parte și de alta a baricadei, fiindcă în orășelul din sud unde au conviețuit a avut loc o crimă. El trebuie să-l găsească pe făptaș, ea, să realizeze un reportaj bombă ca să revină pe sticlă. Fiecare urmărește un scop, dar acum nu sunt legați doar de drama lor din trecut, ci și de sângele care s-a scurs pe frunzele și mărăcinii din pădurea de la marginea orășelului Blackdown.

Jack Harper e inspector principal în cadrul poliției din Blackdown și se ocupă de furtișagurile și altercațiile din zonă. Până acum nu a avut de-a face cu vreo crimă. Norocul (sau ghinionul) lui e că face echipă cu Priya Patel, o agentă care acționează ca la carte, implicată trup și suflet în anchetele ce-i cad pe mână. Deci... Femeia a fost găsită moartă în pădure, înjunghiată de mai multe ori în piept. Straniu e că unghiile i-au fost tăiate până în carne, iar pe patru dintre acestea, de la mâna dreaptă, și pe altele patru, de la mâna stângă, cineva a scris cu ojă roșie „DOUĂ FEȚE”. Pare-se că făptașul a cunoscut-o pe victimă și a urât-o în așa hal, încât a fost în stare să o omoare. Însă și Jack o cunoștea pe femeie, fiindcă cu o seară în urmă s-a culcat cu ea. Acum, ADN-ul prelevat și urmele de ghete din noroi l-ar putea indica drept suspect principal. Colac peste pupăză, în localitate sosește și Anna Andrews, reporterița care vrea cu orice preț să dea de cap cazului și să se întoarcă glorioasă să prezinte jurnalul de la ora 13:00, de pe BBC.

Anna și Jack se cunosc de ani buni, și oricât și-ar fi dorit să nu se revadă, se pare că soarta a avut alte planuri pentru ei. Cândva prieteni, acum rivali, protagoniștii urmează aceeași pistă pentru a-l găsi pe ucigaș. Punându-și piedici, bărbatul și femeia ajung din nou să interacționeze, făcând schimb de informații și suspectându-se reciproc. Este evident că Jack are ceva de ascuns, dar de ce talonul de parcare din mașina Annei arată că jurnalista a fost la locul crimei cu o zi în urmă? Cei doi își dau seama de la al doilea cadavru că au de-a face cu un ucigaș în serie, un psihopat mânat de răzbunare care vrea să le dea o ultimă lecție celor care l-au rănit și subestimat în adolescență. Plotul pare simplu, așa-i? Nu aveți cum să vă dați seama ce urmează, pentru că scenariul e țesut cu atâta atenție la detalii, încât toți ajung, pe rând, călăi sau victime.

Alice Feeney revine cu o poveste pe cât de alambicată, pe atât de sângeroasă. Atunci când crezi că piesele și-au găsit locul potrivit, datele problemei se schimbă, și ești nevoit să o iei de la capăt. Nu știm, inițial, cine este femeia moartă din pădure, nu avem niciun indiciu care să ne pună pe o pistă plauzibilă, dar nu avem prea multe informații nici despre Anna și Jack. Personalitățile lor transparente prind culoare și contur odată cu investigația. Perspectivele celor doi completează (uneori intenționat greșit) imaginea de ansamblu, fiecare permutare vizibilă sau sugerată îndreptându-ne atenția într-o altă direcție. Capcanele sunt presărate de la un capitol la altul și abia așteaptă să facem o greșeală și să ne prindem intuiția în ele, ca niște cititori naivi care se ghidează orbește după glasul naratorului. Ură, răzbunare, crimă, dragoste, speranță, acceptare, binele și răul poartă adesea același chip, frumos și hidos deopotrivă. Per ansamblu, e un thriller decent, care începe greu, dar sfârșește în forță, perfect pentru fanii intrigilor psihologice și dramelor despre adolescenți.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alice Feeney:

luni, 13 ianuarie 2025

Recenziile lui Gică 204 - Pânda de noapte de Tracy Sierra (CRIME CLUB)

Titlu: Pânda de noapte

Autor: Tracy Sierra

Editura: TREI

Titlu original: Nightwatching (2024)

Traducere de Mihaela Negrilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,84 (din 29.604 note)

E noapte... Liniștea e întreruptă de un zgomot bizar. Pași pe trepte... Fetița e în camera ei, băiețelul e cel mai aproape de tine. Arunci o privire spre scări și îl vezi. E înalt, blond și amenințător. Străinul ăsta nu are ce să caute în casa ta, în apropierea copiilor tăi. Vrea să vă facă rău, să le facă rău copiilor. Ești sigură de intențiile sale, nu e nevoie să-l provoci la dialog. Până la urmă, a intrat prin efracție și se furișează ca un prădător. Trebuie să fugiți... Dar unde? Tu îți cunoști cel mai bine casa. Te îndrepți cu pași înceți spre băiețel, pe urmă, o trezești pe fetiță. Le spui să nu scoată un sunet și mergeți încet spre firida secretă. Casele vechi au multe defecte... Dar ce bine că a voastră are o încăpere despre care știți doar voi. Vă puteți ascunde acolo până când monstrul va renunța să vă caute și va pleca. Însă noaptea asta de coșmar e abia la început...

Mama nu-l va lăsa pe străin să se apropie de fetiță și băiețel. Copiii vor sta în liniște atâta timp cât va fi nevoie. Însă orele trec și monstrul îi caută în continuare... Zgomot după zgomot, podele care scârțăie și jucării care sunt dezmembrate și călcate în picioare, necunoscutul își face loc nu doar prin vechiul conac, ci și prin viața celor trei locatari. Ca o insectă care are nevoie să-și devoreze semenii, ca un parazit care infectează un organism viu, bărbatul se plimbă dintr-o încăpere în alta și pângărește locul și obiectele pe care le atinge. Dulapuri deschise, uși trântite cu furie, frustrarea prădătorului ajunge pe cale auditivă la pradă, ținând-o în permanență în starea de alertă. Nu-i va găsi... Dar cât timp vor rezista ei aici? Obosiți, înfrigurați, cu o păturică care să le acopere trupușoarele și cu o sticlă de apă din care să-și astâmpere setea. Pe parcurs ce minutele trec din ce în ce mai greu și zgomotele de la etaj se intensifică, mama își dă seama că trebuie să facă ceva, să ajungă cumva să sune la poliție.

Momentele statice, în care cei trei păstrează liniștea și-l urmăresc pe necunoscut, sunt alternate cu secvențele din trecut în care este prezent soțul femeii și tatăl acestuia. Socrul, un bărbat dominator cu care nu s-a înțeles niciodată, este prezentat ca un pericol la adresa nepoților săi, un individ care și-a exploatat soția până la moarte, capabil doar să facă rău. Spre deosebire de acesta, soțul femeii apare ca un înger păzitor, tânărul superb de care s-a îndrăgostit și care, deși tatăl său i-a interzis-o, a continuat să-și urmeze visul și să facă fotografii artistice. Peisajele l-au fascinat întotdeauna, ba chiar și-a luat și un avion ca să le poată surprinde din aer, dar nu are idee ce imagine de coșmar i s-a întipărit soției sale pe retină cu câteva ore în urmă. El nu e lângă ei să-i protejeze, nu știe în ce situație primejdioasă se află familia sa și nu mai are cum să intervină. Și așa, de la o amintire la alta, ajungem și la străinul din casă, care încet începe să capete un loc în timp și spațiu, un chip și trăsături.

„Pânda de noapte” e, prin construcție, un roman horror senzorial. Sunetele care ajung la urechile mamei se preschimbă în imagini, și astfel aflăm și noi pe unde colindă și ce face prădătorul. Ea își cunoaște atât de bine casa, știe ce zgomot scoate fiecare obiect mutat, încât poate să-și reprezinte în minte un plan al conacului, o hartă pe care-și însemnează traseele deja străbătute. Și dacă avem acces doar la perspectiva ei, atunci oare nu e drept să ne întrebăm dacă totul nu e, la urma urmelor, doar un coșmar sau o halucinație? Monstrul e real sau doar o închipuire a fricilor sale cele mai profunde? A văzut pe cineva pe scările principale? Sau nu cumva e doar hipervigilentă și interpretează zgomotele inofensive din casă ca pe niște urme ale unei prezențe străine? Realitate sau nu, mama nu poate să riște să-i împingă pe copii în brațele strigoiului, iar atunci când puii se află în pericol, leoaica va știi întotdeauna cum să procedeze.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Tracy Sierra: