Titlu:
Noaptea
Serie:
Comandantul Martin Servaz #4
Autor:
Bernard Minier
Editura:
TREI
Titlu
original: Nuit (2017)
Traducere
de Diana-Alina Ene
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 464
Media pe
Goodreads: 3,81 (din 1.435 note)
Și pentru că azi dăm startul unui nou Blog Tour, e timpul să
vorbim despre una dintre cele mai interesante voci ale literaturii polițiste
franceze. Cunoscut, în special, pentru seria ce-l are ca protagonist pe
comandantul Martin Servaz, din care la noi au apărut primele două volume,
„Înghețat” și „Cercul”, și de curând cel de-al patrulea, „Noaptea”, asupra
căruia ne vom opri în rândurile de mai jos, Bernard Minier e, pe departe, unul
dintre cei mai inventivi și fascinanți autori pe care i-am citit în ultimii ani.
Pe lângă faptul că revitalizează un construct ficțional celebru, care a luat
naștere odată cu romanele lui Thomas Harris, scriitorul de față își aduce contribuția,
realizând o atmosferă întunecată și terifiantă, perfectă pentru propriul său
Hannibal Lecter. Așadar, avem personaje unul și unul, avem un loc și un timp
favorabil crimelor și, nu în ultimul rând, avem un impecabil dans al luminii și
al umbrelor, o coregrafie din care, în final, nimeni nu va ieși cu mâinile
curate.
Într-o biserică din Norvegia a avut loc o crimă. O femeie a
fost ucisă, iar toate semnele arată că a fost vorba despre un atac violent,
tânăra fiind omorâtă cu un obiect contondent. Însă asta nu e tot... Ajunsă la
locul măcelului, Kirsten Nigaard descoperă, în buzunarul victimei, un bilet pe
care este scris numele ei. Nu trece mult timp până când află că nefericita
lucra pe o platformă petrolieră din Marea Nordului. După ce inspectoarea
norvegiană ajunge pe ambarcațiune, descoperă că unul dintre angajați lipsește, și
în timp ce cotrobăie prin camera suspectului, găsește un plic cu poze. Însă una
dintre fotografii îi atrage în mod special atenția, pentru că în ea apare un
băiețel, iar pe spate este scris numele „Gustav”. Și lucrurile stranii nu se
opresc aici, fiindcă proprietarul cabinei este Julian Hirtmann, criminalul pe
care Martin Servaz încearcă să-l prindă de mai bine de cinci ani.
Într-un alt loc, mai exact în Toulouse,
comandantul francez, împreună cu subalternul său, Vincent Esperandieu, fac tot
posibilul să descopere cine a violat trei femei inocente și a ucis-o pe a
patra, aflându-se la ușa unuia dintre posibilii suspecți. Astfel, povestea
noastră începe cu două fire narative care se împletesc în momentul în care
inspectoarea norvegiană își face apariția la sediul poliției unde lucrează
Servaz. Odată ce află că e posibil ca Hirtmann să se fi întors, integritatea
psihică a lui Martin pare să se zdruncine, și întrebarea la care a căutat în
tot acest timp un răspuns ajunge din nou să-l bântuie.
Ce s-a
întâmplat cu Marianne?
Deși Servaz și Hirtmann sunt două
personaje total opuse, fiecare fiind capabil să acționeze pe cont propriu, ei
dau cel mai bun randament atunci când se află unul în preajma celuilalt. Scopul
lui Martin reprezintă cel mai mare pericol pentru Julian, astfel încât el
trebuie să apeleze la toate mijloacele necurate, ca să-i complice și mai tare ancheta
rivalului său. Dar Julian nu e omul care să stea deoparte și să-i pună pe alții
să-i facă treaba. Chiar dacă solicită adesea ajutorul unor persoane dinafară,
cel mai adesea psihopați ca și el, preferă să se afle în apropiere și să simtă
că el orchestrează întregul spectacol. El e monstrul care-ți bântuie visele, ce
se furișează după tine și care își imaginează cel mai oribil mod în care îți
poate face felul. Țelul lui nu e să-i ucidă pe ceilalți, ci să creeze o operă a
crimei, văzându-și victimele ca pe niște elemente de decor, detalii care își
vor găsi cu adevărat importanța abia în actul final.
Însă, pe lângă personajele extrem de
bine construite, Bernard Minier reușește să dea contur și culoare unor aspecte care,
în mod obișnuit, ar trebui să se afle doar în fundal. Descrierile sunt atât de
complexe și de credibile, încât vizualizezi zăpada care s-a așezat pe calea
ferată, simți atmosfera din trenul de noapte și tensiunile dintre călători și
ai impresia că respiri aerul rece din sătucul montan unde s-a aflat, cândva, clinica
din care a evadat Elvețianul. Cu toate că autorul a recurs la acest titlu,
acțiunea nu are loc într-o singură noapte, ci pe parcursul unui timp
îndelungat. Astfel, noaptea reprezintă o metaforă pentru situația în care se
află protagonistul, pentru întunericul ce acaparează tot și pentru sentimentul apăsător pe care reușește să i-l învie întoarcerea ucigașului care i-a dat peste cap
existența.
Chiar dacă povestea debutează cu o
crimă aparent ritualică, ce insuflă aerul unui roman polițist, tensiunea
crescândă, pe care o simți cu fiecare capitol citit, ajunge să acapareze totul,
atingând paroxismul odată cu ultimele pagini. Astfel, crimele devin
principalele mijloace care conduc spre un deznodământ exploziv, întregul
ansamblu configurându-se într-un thriller redutabil, ce-ți va da fiori chiar și
în miezul zilei. Dar timpul comentariilor a trecut, iar zarurile au fost deja
aruncate, așa că e vremea să luăm parte la acțiune și să vedem ce se va
întâmpla cu eroii și cu antieroii noștri, dar, mai ales, să aflăm, în sfârșit, răspunsul
la întrebarea care-i macină pe toți:
Cine este,
de fapt, Gustav?
