Se afișează postările cu eticheta Editura Corint. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Editura Corint. Afișați toate postările

miercuri, 4 mai 2022

Recenziile Mădălinei 25 - Aceste patimi zbuciumate de Chloe Gong


Titlu: Aceste patimi zbuciumate

Serie: Aceste patimi zbuciumate #1

Autor: Chloe Gong

Editura: CORINT (CORINTEENS)

Titlu original: These Violent Delights (2020)

Traducere de Loredana Voicilă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,00 (din 75.362 note)

 

Pentru că timpul îmi este cel mai mare inamic și pentru că nu reușesc să scriu câte o recenzie despre fiecare carte pe care o citesc, ajung să notez câteva idei direct pe Goodreads. Însă există anumite romane asupra cărora trebuie neapărat să mă opresc și să despic firul în patru, așa cum îmi place mie. De data asta, volumul care are norocul sau ghinionul de a se afla în lumina reflectoarelor este „Aceste patimi zbuciumate”, de Chloe Gong. Autoarea transformă una dintre cele mai cunoscute și triste povești de dragoste din literatura universală – „Romeo și Julieta” – într-o ficțiune istorică plină de întuneric, de violență și de personaje pentru care vărsarea sângelui dușmanilor este cea mai mare distracție. Povestea de iubire, a lui Shakespeare, devine o istorisire închinată urii și vicleniei, iar Verona, cu atmosfera ei romantică și tragică a secolului al XVI-lea, se transformă în Shanghaiul plin de cadavre și teroare al secolului al XX-lea.

               Cu fiecare pagină lecturată pătrundem tot mai adânc pe teritoriul celor mai periculoase bande de gangsteri din China. Florile Albe și Banda Stacojiilor duc un război cumplit, căruia nici măcar legătura profundă dintre doi copii nevinovați nu îi poate pune capăt. Însă cei doi copii au crescut, iar gustul dulce al prieteniei a fost înlocuit de amăreala trădării, și acum răzbunarea este tot ceea ce contează. Dar o boală misterioasă, împrăștiată în oraș de către un monstru nevăzut, pune cele două clanuri pe jar. Orgoliile sunt atât de mari încât, nici în fața pericolului iminent, căpeteniile nu se pot pune de-acord, misiunea cea mai grea căzând pe umerii tinerilor. Juliette Cai, moștenitoarea de drept a Bandei Stacojiilor, și Roma Montagov, fiul conducătorului Florilor Albe, trebuie să uite trecutul lor comun și să lucreze împreună, pentru a salva viitorul națiunii.

               Există o discrepanță majoră între bărbați și femei în acest roman. Femeile, în frunte cu Juliette, sunt elementul activ, care ar fi în stare să mute munții, pentru a găsi sursa maladiei, în timp ce bărbații sunt cei pasivi, care așteaptă să le pice din cer un răspuns. Ce-i drept, caracterele lor sunt duse la extrem, în special în cazul protagoniștilor. Roma, în ciuda aparențelor, este un romantic incurabil, care nu ar ucide nici măcar o muscă, dacă nu ar fi numele familiei în joc. Acest aspect îl face să poarte mereu o mască, o identitate falsă, sub care se ascunde un băiețel speriat și nedemn de moștenirea Florilor Albe. La polul opus, se află Juliette, o femeie independentă, educată în străinătate, care mânuiește arma mai bine decât oricine și care ucide cu sânge rece pe oricine îi stă în cale. Miza feministă ce este introdusă prin personajul ei se răsfrânge asupra tuturor femeilor din roman. Însă curajul exagerat și de multe ori inconștiența de care dă dovadă mi-au făcut-o repede antipatică.

               Mai mult decât un roman despre confruntarea dintre două familii puternice, „Aceste patimi zbuciumate” ne prezintă și o frântură din fascinanta istorie a Chinei, mai precis, ascensiunea Partidului Comunist și Revoluția care i-a urmat. Monstrul și boala misterioasă sunt alegorii pentru noul regim, care, odată instaurat, va distruge echilibrul unei lumi deja fragile. Cei doi protagoniști, Juliette și Roma, cochetează cu toate formațiunile politice, încercând să rezolve misterul care îi aruncă pe cetățeni în brațele morții. Pentru că avem de-a face cu o cercetare aproape detectivistică, putem spune că romanul are și câteva nuanțe fine de Thriller, însă acestea se pierd în oceanul de violență nejustificată.

               Shanghaiul ne este prezentat ca un mozaic multicultural. Cu excepția localnicilor, mai întâlnim ruși, francezi, englezi, americani, germani etc, toți aceștia încercând să schimbe lumea după bunul lor plac. Astfel, orașul chinezesc devine o scenă pe care defilează toți cei care doresc să aibă o influență cât mai mare, pentru a-și impune ideile, neținând cont de faptul că distrug unicitatea societății care i-a găzduit. Și vă dați seama câte conflicte pornesc de aici...

               Cu toate că ideea autoarei de a rescrie „Romeo și Julieta” este una interesantă, nu pot spune că a fost chiar ce mă așteptam. Am sperat să nu o dea într-un clișeu romantic, ceea ce s-a întâmplat doar pe jumătate, dar marea problemă a constat n faptul că prea multă violență fără rost ajunge să redirecționeze totul în sfera grotescului de mâna a doua. Aș fi preferat ca acțiunea să fie mai fluidă, și nu atât de aglomerată pentru a șoca, iar personajele să fie mai umane, și nu supereroi care cred că pot răsturna lumea pocnind din degete. Poate nu am știut să o apreciez la justa ei valoare – iar dacă nu am făcut-o, vă rog să mă contraziceți –, dar asta nu înseamnă că voi renunța la serie. Aștept cu interes volumul doi, despre care am auzit că va apărea în curând și care sper că o va poziționa pe Chloe Gong pe lista autorilor mei preferați.

 

COMANDĂ CARTEA


joi, 12 august 2021

Recenziile Mădălinei 13 - Nume de cod: Tura de Daniel O’Malley


Titlu: Nume de cod: Tura   

Serie: Dosarele Checquy #1

Autor: Daniel O’Malley

Editura: Leda Edge

Titlu original: The Rock (2012)

Traducere de Alexandra Fusoi

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 4,09 (din 52.626 note)

 

Eu, înainte să încep cartea: „Sper să fie ceva de capul ei..." 😶

Eu, la jumătatea cărţii: „E mult prea interesant ca să pot dormi!" 😯

Eu, la sfârşitul cărţii: „WOW! Ce am citit!?" 😍

 

             De multe ori se întâmplă să trec, în secţiunea „Want to Read” de pe Goodreads, cărţi care îmi atrag atenţia şi de care uit apoi cu lunile. La fel s-a întâmplat şi cu romanul „Nume de cod: Tura”, de Daniel O’Malley, primul volum din seria „Dosarele Checquy”. Acum, după ce l-am citit, mi-am dat seama că am dat peste ceva cu totul original, o adevărată mină de aur. Un Fantasy urban, cu un subiect serios şi cu personaje intrigante, plin de mister, suspans, forţe demonice, prieteni falşi, duşmani prietenoşi şi iluzii înnebunitoare, „Nume de cod: Tura” este acea carte pe care fie o îndrăgeşti şi o citeşti cu sufletul la gură, fie o abandonezi de la primele pagini. Autorul construieşte un univers cu atât mai veridic, cu cât istoria acestuia este mai stufoasă, însă cu un echilibru precar, gata în orice clipă să se prăbuşească, trăgându-i după sine pe cei care se zbat să-l menţină pe linia de plutire.

Lumea este cotropită de fenomene supranaturale şi de creaturi fantastice şi periculoase, însă oamenii nu trebuie să afle despre existenţa lor. Din acest motiv, cu secole în urmă, a luat naştere o organizaţie strict secretă ce are datoria de a se ocupa de tot ceea ce este neobişnuit în Marea Britanie. Foarte interesant este modul în care e construită Checquy, autorul reinventând jocul de şah. Fiecare funcţie poartă denumirea unei piese, iar sarcinile şi beneficiile variază în funcţie de importanţa piesei în joc. Însă nu este deloc simplu să ajungi în Checquy, şi asta din două motive esenţiale: 1 – trebuie să fii un agent special din toate punctele de vedere, adică, pe lângă instruire, trebuie să posezi şi nişte puteri supranaturale, pe care să le pui în slujba organizaţiei, şi 2 – trebuie să fii conştient că orice misiune pe care o primeşti poate fi ultima. Ei bine, Myfanwy Thomas a înţeles toate acestea, fapt pentru care a ajuns într-una dintre cele mai râvnite funcţii ale organizaţiei, cea de Tură.

Dacă lucrurile ar fi aşa simple, cartea chiar ar fi plictisitoare, însă Daniel O’Malley a avut grijă să încurce şi mai tare iţele poveştii. Myfanwy, protagonista noastră cu două feţe (veţi vedea mai târziu de ce spun asta), suferă o amnezie profundă, după ce este atacată de mai mulţi bărbaţi cu mănuşi de latex. Nu o să vă spun care e treaba cu tipii ăştia sau de ce a fost Myfanwy atacată – vă las pe voi să descoperiţi asta. Ceea ce pot să vă spun are legătură cu faptul că, în roman, există două personaje principale, feţe ale aceleiaşi monede. După ce memoria sa intră în colaps, Myfanwy devine o altă persoană, total diferită de cea care fusese înainte, chiar dacă se străduieşte să-şi ducă la bun sfârşit sarcinile. Pe parcursul întregii poveşti, ea încearcă să-şi recompună vechiul eu pe baza unor scrisori foarte precise, care ar stârni invidia oricărui medium sau prezicător, dar, în acelaşi timp, să construiască o nouă persoană. Organizata, timida şi geniala Myfanwy Thomas se transformă într-o furtună care debordează de curaj şi de iniţiativă, dar la fel de genială.

Viaţa sa se complică şi mai tare în momentul în care, în organizaţie, apare o cârtiţă, un trădător periculos care vrea să-i vândă pe cei din Checquy. De aici începe un adevărat Roller Coaster, în care singura pasageră este Myfanwy. Ea trebuie să ţină secretă amnezia, să se comporte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar, mai ales, trebuie să-l găsească pe cel care vrea să distrugă Checquy, pentru că ea este o Tură. Nimeni nu mai are încredere în nimeni, iar aparenţele sunt mai înşelătoare ca niciodată. Ceaţa de iluzii o transformă pe protagonista noastră într-un super-detectiv care se luptă cu forţe stranii pentru a-şi regăsii identitatea.

Cât despre celelalte personaje, îmi este destul de greu să vorbesc fără să dau spoilere, aşa că o să trec aspectele compromiţătoare sub tăcere. Toţi agenţii din Checquy sunt serioşi, încrâncenaţi şi morbizi – poate meseria e de vină sau cine ştie – dar am găsit şi o rază de lumină în persoana secretarei protagonistei. Ingrid  e genul ăla de secretară care nu pune întrebări şi respectă regulile pentru a nu-şi pierde slujba din cadrul organizaţiei. Ea e singura care zâmbeşte sincer oricât de grea i-ar fi viaţa, iar atitudinea ei pozitivă va fi un sprijin important pentru Myfanwy.

Chiar dacă are puţin peste 600 de pagini, „Nume de cod: Tura” este o lectură fascinantă, care nu merită trecută cu vederea. Aştept cu multă nerăbdare să se traducă şi volumul doi al seriei, dar, până atunci, vă recomand cu mare căldură acest roman şi sunt curioasă dacă va plăcut sau nu.


COMANDĂ CARTEA


marți, 11 mai 2021

Recenziile lui Gică 32 - Întotdeauna diavolul de Donald Ray Pollock

 


Titlu: Întotdeauna diavolul 

Autor: Donald Ray Pollock

Editura: Corint

Titlu original: The Devil All the Time (2011)

Traducere de Lucian Popa

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,12 (din 25.097 note)

 

            Una dintre cele mai sângeroase cărți pe care le-am citit în ultimul timp. O poveste violentă, plină de evenimente macabre, care mizează totul pe deviza: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. „Întotdeauna diavolul” ne prezintă o lume în care pare că soarta oamenilor stă în mâinile lui Dumnezeu sau în ghearele diavolului, dar în care, de fapt, indivizii sunt cei care au puterea de a salva și de a ucide. Astfel, soarta depinde de fiecare în parte sau devine cu totul impersonală. Având în vedere faptul că romanul de față se află la intersecția dintre thriller și horror, crimele și scenele atroce au rolul de a te scoate din confort. Deși suntem introduși într-un univers ficțional, volumul lui Pollock își extrage esența din realitatea anilor 1960, o perioadă în care criminalii colindau liberi America, în căutare de noi victime.

            Cartea este construită pe trei mari fire narative. În primul plan, îl avem pe Willard, un veteran, întors recent din război, ce își întemeiază o familie, alături de Charlotte, chelnerița de care s-a îndrăgostit și cu care urmează să aibă un fiu. Însă, după câțiva ani, soția lui se îmbolnăvește de cancer, iar acesta, fiind un bun creștin, se roagă lui Dumnezeu să o salveze de la soarta cumplită. Aici intervine o problemă – fostul soldat nu se raportează unei divinități iubitoare, ci unui creator nemilos care trimite mai mult la un zeu păgân, decât la o instanță biblică. Willard aduce jertfe de sânge, însă strigătul lui de disperare nu este auzit, iar soția sa „este luată la cer”. Acesta este fundalul pe care evoluează Arvin, Fiul lui Willard, eroul principal al romanului.

            Pe autostrăzile Americii, doi soți iau la ocazie diverși indivizi pe care îi fotografiază, iar apoi îi omoară. Studenți, soldați, pușcăriași care fug de mâna justiției, cuplul de criminali își alege victimele după niște reguli știute numai de ei. Aceștia nu sunt doi ucigași scoși din filmele de groază, ci doi indivizi care încearcă să-și condimenteze viața banală. Deși ni se spune că cei doi urmăresc un plan bine stabilit, de multe ori lucrurile se potrivesc pentru că ei vor asta, iar Semnele pe care le urmează sunt doar pretexte prin care să își justifice acțiunile. Despre cel de-al treilea fir narativ nu are rost să vorbesc, deoarece aș risca să vă dau prea multe spoilere.

            Aproape toate personajele din acest volum sunt antieroi. Deși Dumnezeu este evocat în mod repetat, oamenii prin care se crede că el ar acționa sunt persoane care se încadrează, mai degrabă, în tertipul justițiarului sau al răzbunătorului. Binele este cu totul absent, iar răul poate fi învins numai de rău. Titlul pare să fie o explicație pentru această lume condamnată, însă eu l-am văzut mai mult ca pe o ironie, o sintagmă prin care oamenii își atribuie aproape tot timpul vina unei entități malefice, greu de contestat într-o societate religioasă. Arvin nu este justițiarul divinității, el e o persoană care caută să facă dreptate între oameni și pentru oameni. Diferența dintre judecată și justiție este diferența dintre o posibilă iertare și o crimă sigură, iar cea de-a doua pare să fie cea mai bună soluție pentru acest univers strident.

            Deși este o carte horror, „Întotdeauna diavolul” nu mizează pe un suspans realizat prin elemente supranaturale, ci pe o tensiune care ia naștere din exagerare. Jertfele lui Willard sunt descrise atât de oribil și de grotesc, încât normalitatea este suspendată, iar astfel el ajunge să fie înfățișat ca un diavol. Cei doi criminali, care iau diverși indivizi la ocazie, ucid pentru că doar moartea, în special crima, îi poate scoate din monotonia vieții, iar cel mai important moment pentru ei este atunci când victima devine conștientă de ceea ce urmează.

            Romanul lui Donald Ray Pollock se construiește pe un fundal religios care, pe urmă, este deconstruit, pentru a evidenția golul imens care există, de fapt, în spatele scenariului mitic. Avem de-a face cu un univers lipsit de metafizic, în care oamenii devin vânători și vânați, iar judecata constituie o chestiune extrem de personală. Pentru mine, această carte a reprezentat o lectură interesantă și plină de fiori, iar dacă, în urma acestei recenzii, veți fi tentați să o citiți, vă aștept, ca de obicei, părerile pe blog.

 

COMANDĂ CARTEA