ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Clasice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Clasice. Afișați toate postările

miercuri, 8 aprilie 2020

Frații Karamazov. Între condamnare și mântuire



de Denisa Lupea

„MAREA TAINĂ A EXISTENȚEI UMANE NU CONSTĂ ÎN A TRĂI, CI ÎN A ȘTII PENTRU CE TRĂIEȘTI.“


            Un echilibru minunat între acțiune, introspecție, amuzament, suspans, acest roman stufos pare să dețină secretul absolut, rețeta perfecțiunii care absoarbe cititorul încă de la primele pagini. După ce ai citit această carte, devine imposibil să ieși de sub vraja textului ca să scri despre el. Atât de multe și atât de puternice impresii creează cititorului încât nu vei știi, de unde să începi și ce anume să notezi mai întâi.

„Frații Karamazov” este ultimul roman scris de Dostoievski, acesta luând naștere între anii 1878 - 1880. Romanul a fost publicat pentru prima dată în anul 1880. Se spune că, dacă ar mai fi trăit, autorul ar fi vrut să publice o continuare a narațiunii, în care evenimentele ar fi trebuit să ia o întorsătură neașteptată.

Cartea este o frescă a Rusiei din secolul al XIX-lea, o frescă de o valoare inestimabilă, pe care timpul nu o poate știrbi. Romanul poate fi privit ca o epopee având un prolog, patru părți și un epilog. E o epopee ce prezintă traseul unei familii, din acele timpuri. „Frații Karamazov” este un roman care odată început nu-l mai poți lăsa din mână. Autorul reușește să-l introducă pe cititor în narațiune, ridicându-i câteva întrebări existențiale. 

Mi-a plăcut această operă pentru că este dedicată, în primul rând, sufletului. Dostoievski a ştiut să transforme frământările sufleteşti, pe care le avea, într-o capodoperă. E foarte greu să transpui în cuvinte toate gândurile și emoțiile, şi, mai ales să le aşezi într-o carte. Povestea romanului ne prezintă familia Karamazov, o familie cunoscută în Rusia, cu o situaţie materială bună. Cu toate acestea, ei nu erau fericiţi, din potrivă, banii contribuind, în mare măsură, la destrămarea lor.

Un aspect al cărții care mi-a plăcut,  este construcția celor trei caractere principale legate prin raportul fratern. Cred eu, aceşti 3 fraţi reprezintă 3 atribute care aparţin omului: Dimitri reprezintă  omul mereu revoltat și rebel, preocupat mai mult de trup; Ivan este individul  însetat de cunoaştere, iar Alexei  „Aleoşa” este omul mistic, cel care îl caută pe Dumnezeu.

Un alt factor care conferă o notă aparte romanului este constituit de povestea Stareţului Zosima şi dragostea pe care Aleoşa i-o împărtăşeşte. În momentul întâlnirii dintre Alexei și Zosima apare ideea de patricid şi în ceea ce îl priveşte pe fratele cel mic. Aleoşa îşi îndepărtează tatăl biologic în favoarea Părintelui de la mănăstire. Apropierea de stareţ îi produce în final lui Aleoşa o mare suferinţă. La moartea stareţului, trupul acestuia putrezeşte ceea ce indică că până şi Părintele a avut păcate. Acesta este momentul în care Alexei nu mai e chiar atât de sigur că vrea să meargă pe calea monahismului. El revine în lume, pentru o perioadă şi încearcă o unire a familiei, dar e în zadar.

Nu poţi să vorbeşti despre această capodoperă, fără să aminteşti de capitolul „Marele Inchizitor”, capitol prin care se prevesteşte apocalipsa într-un mod filosofic. Ivan, personajul însetat de cultură, face cunoştinţă cu răul, cu diavolul. Ivan nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar nici nu crede că soarta oamenilor stă în puterea Acestuia şi încearcă să aducă diferite argumente care au un fond filosofic. Prin intermediul acestui capitol, Dostoievski sugerează faptul că, la Judecata de apoi, nu cunoaşterea ne va salva, ci credinţa.

În paginile acestui roman se întâlnesc binele cu răul, credinţa cu necredinţa, suferinţa cu bucuria, dar şi dragostea cu ura, sentimente contradictorii, sentimente care predomină şi astăzi în lume, poate mai abitir decât la vremea scrierii romanului. 

Romanul este o meditaţie filosofică asupra existenţei şi asupra relaţiei, pe care o avem sau nu, cu Dumnezeu.