Titlu: Când regele moare
Serie: Saana Havas (#1)
Autor: Elina Backman
Editura: LEBĂDA NEAGRĂ
Titlu original: Kun kuningas kuolee (2020)
Traducere de Zsuzsa Máthé
Anul apariției: 2024
Număr pagini: 560
Media pe Goodreads: 3,68 (din 1.651 note)
Ca suspans și acțiune,
romanul Elinei Backman e undeva între „Tămăduitorul”, de Antti Tuomainen, și „Vânătoarea
de vrăjitoare”, de Max Seeck. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, cartea pendulează
între scenele pitorești din Hartola, unde protagonista, Saana Havas,
investighează o crimă ce a avut loc în urmă cu treizeci de ani, și
povestea lui Jan Leino, un polițist din capitală, celibatar, care cercetează,
alături de colega lui, Heidi, moartea violentă a directorului unei renumite companii
de marketing. Pe scurt, crime ritualice, secrete din trecut, răzbunare, furie
ținută-n frâu decenii de-a rândul și doi
eroi, un el și o ea, care, printr-o conjunctură banală, ajung să trăiască o
frumoasă poveste de dragoste, întinsă pe zeci de pagini. E adevărat că
începutul e anevoios, îți ia ceva până te imersezi în narațiune, dar, după
primele cinci/șase capitole, reușește să te prindă, și rămâi acolo până la
ultima filă, ca să descoperi cine e ucigașul cu fierul încins.
Acum, să dăm puțin
scenariul pe slow-motion... După ce este concediată de la publicația unde
lucrase ca jurnalistă de tip clickbait, Saana
pleacă în Hartola, unde intenționează
să-și petreacă vara în compania mătușii sale, o gospodină desăvârșită,
pasionată de grădinărit. Și pentru că tânăra noastră este atrasă de ploturile
polițiste, vizionând toate episoadele din Poirot și urmărind în prezent sezonul
2 (ep. 03) din The Killing, pe Netflix, devine repede interesată de o
tragedie ce a avut loc în toamna anului 1989, când Helena, o fată de cincisprezece
ani, a fost găsită moartă în repezișul râului. La trei ore și jumătate distanță
cu autobuzul (când ești îndrăgostit nebunește, timpul nu mai reprezintă vreun
impediment), adică în Helsinki, directorul unei importante companii de
marketing este găsit ucis, înecat într-un vas cu apă și însemnat, cu un fier
încins, pe testicule cu o coroană. Curând, Jan Leino realizează că există încă
trei regi care urmează să fie omorâți, dar ce nu știe el e că ucigașul e acum în
drum spre Hartola, acolo unde trăiește cea de-a doua victimă.
Deși ne-am aștepta ca
Saana și Jan să colaboreze pentru a-l demasca pe criminalul din prezent,
polițistul nostru e un profesionist, așa că nu divulgă nimic despre ancheta în
desfășurare și apelează doar la propriii colegi. Și astfel intră în scenă Heidi,
o investigatoare competentă, dedicată meseriei, care are o slăbiciune pentru damele
frumoase, în special pentru ultima ei parteneră de-o noapte, o antrenoare care
predă cursuri de autoapărare pentru femei. Heidi e o dură, mai puternică decât
majoritatea bărbaților pe care i-a cunoscut, printre care se numără și Jan,
care, din cauza serviciului extrem de solicitant, nu reușește să-și găsească o
iubită și e nevoit să-și creeze cont pe o aplicație de dating. Însă, când o cunoaște
pe Saana, viața lui prinde culoare, ajungând să se comporte ca un adolescent
prostuț și dorindu-și să petreacă cât mai mult timp în compania tinerei blonde,
chiar dacă asta înseamnă să-și sacrifice orele de odihnă și nopțile.
Și dacă sunt prezenți patru
regi (vii sau decedați), e obligatoriu să avem și un regat. Dar puțini știu că
Hartola e singurul regat din Finlanda. Mai mult de atât, primele două crime au avut
loc la Poarta Regelui, mă rog, la cele două Porți ale Regelui, din cele câteva
zeci care se regăsesc, împrăștiate, pe teritoriul țării. Dar în Hartola nu mai
există niciun rege, niciunul oficial. Ultimul vlăstar de viță nobilă care a
trecut pe-aici a fost baronul Von Reichmann, care s-a înapoiat în Germania chiar în 1989,
anul în care Helena a fost omorâtă, după sau în timpul Balului Venețian de la
conac. Să fi avut baronul vreo legătură cu moartea tinerei? S-o fi ucis din
cauza unei iubiri neîmpărtășite? Și ce căuta o fată modestă, care vindea
căpșune la taraba din fața casei sale, la conac? Chiar dacă nimeni nu știe
adevărul pe deplin, localnicii trecuți de prima tinerețe îi oferă piesele lipsă
Saanei, pe care fata le potrivește în imaginea de ansamblu, observând cum
povestea se modifică la fiecare îmbinare.
Mi-a
plăcut, merită 3,5 stele, dacă nu pentru intriga polițistă din prim plan,
atunci pentru povestea de dragoste din background, sinceră și inocentă, care-i
transformă pe cei doi adulți în toată firea în niște copii răsfățați, amanți
legitimi ai nopții și amatori ai zilelor cu soare. Peisajul feeric din
Hartola invită la introspecție, la analiza deciziilor greșite luate cândva la
repezeală și la posibilitatea schimbării. Componenta ocultă, puțin diluată, oferă
un iz gotic intrigii, care se resimte destul de puternic prin atmosfera sumbră.
Dacă ești puțin atent la detalii, te prinzi repede ce s-a întâmplat în 1989,
dar nu ai suficiente amănunte încât să-ți dai seama cine e ucigașul din
prezent. Sau... care sunt ceilalți doi regi, fiindcă acțiunea e în toi, și
poliția încă nu pricepe de ce victimele sunt ucise prin înec.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Elinei Backman:
