Titlu: Cheia ascunsă
Serie: Julia
Stark (#1)
Autor: Alex
Ahndoril
Editura:
CRIME SCENE PRESS
Titlu
original: Jag kommer att hitta
nyckeln (2024)
Traducere
de Daniela Ionescu
Anul
apariției: 2025
Număr
pagini: 256
Media pe
Goodreads: 2,94 (din 1.853 note)
Vă era dor de atmosfera tensionată și plină de mister
din cărțile polițiste clasice? Sau de conacul impunător, în stil gotic, între
zidurile căruia sălășluiesc mai multe secrete decât cărțile din biblioteca din salon? Dar de criminalii de
ocazie care se ascund la vedere și devin motivul central al unei narațiuni pur detectivistice?
Dacă da, atunci am pentru voi cartea perfectă – un thriller suedez cu accente
britanice, captivant și provocator, în paginile căruia veți întâlni elemente împrumutate
din operele lui Edgar Wallace și ale Agathei Christie, firește, remodelate și
adaptate vremurilor noastre, dar și din romanele și nuvelele lui Arthur Conan
Doyle, protagoniștii noștri respectând cu strictețe tiparul impus prin Sherlock
Holmes și Doctor Watson. Alex Ahndoril (aka Lars Kepler) – pseudonimul sub care
Alexander Ahndoril și Alexandra Coelho Ahndoril au publicat „Cheia ascunsă” –
confecționează o intrigă complicată din scene simple, prinzându-și personajele
într-un joc imoral și enigmatic pe care încercările lor disperate de a-și
îngropa cât mai adânc trecutul și intențiile mârșave îl transformă într-o
mascaradă de primă clasă. Și, oricât de zdravăn ar fi ferecată ușa trecutului
și oricât de bine ai ascunde cheia, un detectiv priceput va căuta întotdeauna
chiar și în cele mai întunecate cotloane.
La
cei treizeci și trei de ani ai ei, Julia Stark și-a clădit o carieră prosperă
de detectiv particular. Mintea ei ageră, capabilă să citească oamenii dintr-o
singură privire și să descopere legături acolo unde nici poliția de multe ori
nu reușește, a ajutat-o să rezolve tot soiul de cazuri bizare. Însă drumul său
nu a fost (și nu e) lipsit de impedimente... Sindromul de stres posttraumatic,
căpătat în urma unui accident teribil ce i-a mutilat trupul și i-a pustiit
sufletul, și apoi divorțul de singurul bărbat care a reușit să se apropie cu
adevărat de ea, au preschimbat-o într-o umbră; într-o femeie mereu în alertă,
hipervigilentă, care a uitat să mai zâmbească. Cu excepția unor scurte răgazuri
în care își permite să clacheze sub povara amintirilor traumatice, Julia e o persoană
puternică, iar acum, când la orizont se întrevede un caz complicat de crimă,
are nevoie de toată forța și concentrarea pentru a descoperi adevărul.
PG
Mott face parte dintr-una dintre cele mai bogate familii din Suedia, însă are o
problemă GRAVĂ... Cu o seară în urmă, a băut până n-a mai știut de el la
ședința consiliului de administrare a propriei sale afaceri, iar de dimineață a
găsit în telefon fotografia unui bărbat cu mâinile legate și cu un sac pe cap,
cel mai probabil mort. Fiindcă nu-și amintește nimic și nu știe dacă el l-a
ucis sau nu, PG o angajează pe Julia să elucideze misterul. Femeia este
invitată să petreacă câteva zile pe proprietatea familiei Mott, unde se bucură
de ospitalitatea Monikăi, soția lui PG. Dar Julia nu vine singură. Presimțind
că ancheta va lua amploare, îl contactează pe Sydney, fostul soț, polițist în
Stockholm, pe care îl roagă s-o ajute, sperând în taină că cele câteva zile
petrecute la conac îi vor aduce din nou împreună. Într-adevăr, așa cum a
intuit, cazul este unul complicat, având în vedere că toți membrii familiei au
ceva de ascuns.
În
ciuda faptului că acțiunea are loc în Suedia, atitudinea personajelor,
gesturile, protocolul strict pe care îl respectă, ce transformă o simplă cină
în familie într-o serată elegantă și pretențioasă, și, de fapt, întreaga
atmosferă, sunt tipic englezești. Am avut impresia că moșia familiei Mott se
guvernează după alte legi, aparținând unui alt timp și spațiu, mai precis,
Anglia secolului al XX-lea, ținând pasul cu modernitatea, și, în același timp,
respingând tot ce este nou. Stranietatea personajelor, pe jumătate angelice, pe
jumătate demonice, se răsfrânge și asupra spațiului, conacul vechi fiind atât
scena crimei, cât și un martor prețios la decăderea unei generații. Nu cred că
are rost să vă mai spun că sumbrul conac este în sine un personaj, inactiv, dar
omniprezent în ființa tuturor celor implicați. Toți fac parte din casă, casa
face parte din ei, iar asta înseamnă că familia Mott are mâinile murdare,
interogatoriile conduse de Julia scoțând la iveală secrete tulburătoare și
nenumărate minciuni.
Sunt
tentată să compar „Cheia ascunsă” cu un coridor foarte lung, cu uși încuiate,
înșirate de-a lungul pereților, în capăt aflându-se acea Ușă (fără Șapte
Broaște), în spatele căreia așteaptă cuminte marea revelație. Julia și Sydney,
doi oameni foarte diferiți, cu metode de investigare diferite, dar
completându-se și temperându-se reciproc, învață iarăși să lucreze împreună ca
să descuie fiecare ială și să găsească indiciile palpabile care să-i aducă mai
aproape de adevăratul criminal. Însă parcursul lor mi s-a părut cam pripit pe
alocuri, indiciile destul de vagi, iar ritmul întâmplărilor nițel prea lent,
dar, una peste alta, a fost o lectură lejeră și intrigantă. Cât despre final,
parcă a fost o scenă desprinsă din Scooby-Doo. Imaginați-vă doar, toate
personajele adunate în bibliotecă, așteptând să fie eliminate unul câte unul de
pe lista suspecților, în baza unor concluzii ce umplu pagini întregi,
construite pe niște premise fragmentate. Dar explicațiile Juliei, care are ceva
din atitudinea Velmei, sunt valide, reușind să umple golurile acumulate în
timpul anchetei. Nu știu de voi, dar eu abia aștept partea a doua a trilogiei, pentru
că data viitoare vom avea de-a face (pe bune) cu o fantomă care-și bântuie văduva,
o fostă stea de cinema.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alex Ahndoril: