ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Mici binecuvântări. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mici binecuvântări. Afișați toate postările

miercuri, 22 mai 2024

Recenziile lui Gică 184 - Mici binecuvântări de Dennis Lehane (CRIME CLUB)


Titlu: Mici binecuvântări  

Autor: Dennis Lehane

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Small Mercies (2023)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 4,30 (din 46.635 note)

 

            Mary Pat Fennessy nu mai are nimic de pierdut... Primul ei soț, Dukie, hoțul fără pereche care a jefuit tot ce era de valoare și nebătut în cuie prin oraș, nu a plecat genunchiul în fața cui trebuia, așa că într-o zi pur și simplu a dispărut. După aceea, l-a cunoscut pe Ken Fen, un bărbat arătos și blând, poate cel mai înțelept om din lume, care, în urma unui mariaj nefericit, încă plătea o groază de bani pensie alimentară. Ken a fost bărbatul vieții ei, dar, nereușind să-i înțeleagă capriciile, în cele din urmă a părăsit-o. A mai rămas doar cu cei doi copii din prima căsătorie, Noel și Jules. Însă după ce Noel, soldatul neexperimentat  care observase moartea în detalii în Vietnam, a luat o supradoză, au mai rămas doar ele două. Ea și draga ei fiică de șaptesprezece ani. Până aseară... Când Jules, care și-a părăsit prietenii la 23:45, conform declarațiilor „exacte” ale acestora, nu a mai ajuns acasă.

Dispariția lui Jules coincide cu moartea în circumstanțe misterioase a unui bărbat de culoare lovit de metrou. Probabil, un traficant de droguri... Dar ce căutase el în Southie, în cartierul albilor, în stația Columbia? Hotărâtă să descopere ce s-a întâmplat cu fiica ei și neavând încredere în foștii amici ai lui Dukie care i-au promis că vor face tot ce le stă în putință ca să afle unde e fata, Mary Pat Fennessy pornește în propria cercetare, punând întrebări în stânga și-n dreapta, prietenilor fetei și celor care s-au aflat în zonele pe unde au colindat adolescenții. Și atunci când nu obține răspunsuri pertinente, știe cum să pună problema, unde să lovească sau să pună lama, ca să scoată la suprafață frânturile de adevăr. Dar cu fiecare piesă ce-o îmbină în puzzle își dă seama că nu și-a cunoscut cu adevărat fiica, că Jules i-a ascuns un mare secret, unul pentru care cineva ar fi în stare să ucidă. Și așa, de la o persoană interogată la alta, Mary Pat se apropie de oamenii lui Marty Butler, atrăgându-i atenția șefului mafiei irlandeze. 

Acțiunea romanului are loc în vara caniculară a anului 1974, când judecătorul Arthur Garrity Jr. de la Curtea Districtuală a Statelor Unite a decis, în cazul Morgan vs. Hennigan, comutarea elevilor din cartierele predominant albe la liceele din cartierele predominant negre, și vice-versa. Astfel, o parte dintre elevii Liceului Roxbury a fost transferată la South Boston, iar jumătate dintre albii de la South Boston au fost obligați să meargă la Roxbury. Efectul ușor de anticipat al desegregării a fost violența, părinții copiilor albi declarându-se vehement împotriva posibilității ca progeniturile lor să învețe printre tinerii negri. Prin urmare, cei din Southie au protestat prin mișcări de stradă, cu pancarte și portavoce, în grupuri organizate, însă ordinul judecătoresc nu a putut fi anulat. Până și Mary Pat vede opțiunea ca Jules să învețe la Roxbury ca pe o condamnare. Ca și cum culoarea pielii celorlalți ar fi un stigmat, un însemn al rasei violente, mizerabile și needucate.

Mary Pat știe, chiar dacă în sinea ei crede că e o persoană corectă, că „cioroii” sunt întotdeauna cauza problemelor. Dar oare cealaltă rasă nu reflectă cumva defectele și neajunsurile albilor? Și ei luptă pentru aceleași drepturi, și ei își doresc să-și trimită copiii la școală în siguranță și să aibă ce să le pună pe masă. Oare bărbatul de la metrou era într-adevăr un traficant de droguri? Sau poate că se aflase întâmplător prin zonă. Și în curând eroina noastră trecută de prima tinerețe descoperă că gașca din care făcea parte și Jules s-a aflat în apropierea stației Columbia chiar în seara în care tânărul de culoare a fost lovit de metrou. Detaliu cu detaliu, scenariul începe să prindă contur, iar Mary Pat își dă seama că a trecut pe teritoriul interlopilor, așa că acum are de luat o decizie... Să se retragă sau să-și continue vendeta. Însă, așa cum am spus, femeia noastră nu mai are nimic de pierdut, și e hotărâtă să treacă peste cadavre ca să-și salveze sau îngroape fiica.

Dennis Lehane a revenit cu un thriller exploziv, mult mai alert decât „Mystic River”, dar la fel de complex. E scurt, lectura curge, însă profunzimea textului ridică multe problematici. Autorul folosește termenii peiorativi ca să sublinieze digresiunea socială, dar și ca să redea fidel atmosfera anilor ’70, aruncându-și personajele într-un context pseudo-beligerant, în care organelor „legii” le e  frică să intervină. Mary Pat e o eroină împinsă dincolo de limite, care știe că e posibil să nu scape cu viață din confruntarea finală. Bineînțeles că există și alte personaje, chiar un polițist alb în rolul secundar, însă atenția cititorului se reîntoarce la protagonistă, poate singura justițiară din cartierul scăldat în heroină și sânge. Dar stați așa... Cum am putut să uit de Bess... Cum adică „cine e Bess?”

„Bess e un Ford Country Sedan 1959 în două culori. Spatele i se lasă ca fundul unui câine bătrân, rugina și sarea de pe drumurile de iarnă au ros marginile apărătorilor de la roți și treimea inferioară a tablei vopsite, șine­le portbagajului de deasupra au dispărut de mult (nimeni nu-și mai amintește unde sau când), luminile de poziție din spate sunt crăpate (dar funcționale), iar țeava de eșapament se mai ține doar cu ajutorul rugăciunilor și a unei sfori de bucătărie zdrențuite. Cam singurul lucru pe care îl mai poți spune despre Bess este a fost, la vremea ei, o mașină grozavă pentru a transporta doi copii, are un motor 352 V8 sub capotă care o transformă într-o rachetă pe autostradă, iar radioul funcționează. Bess a avut cândva două nuanțe diferite de verde - „Aprilie” și „Sherwood”; în acest mo­ment, ambele nuanțe sunt atât de decolorate că trebuie să o crezi pe Mary Pat pe cuvânt că așa a fost.”

 

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Dennis Lehane:

Literatura pe tocuri

Falled

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu