Titlu: Mici
binecuvântări
Autor:
Dennis Lehane
Editura:
CRIME SCENE PRESS
Titlu
original: Small Mercies (2023)
Traducere
de Roxana Brînceanu
Anul
apariției: 2024
Număr
pagini: 352
Media pe
Goodreads: 4,30 (din 46.635 note)
Mary Pat Fennessy nu mai are nimic
de pierdut... Primul ei soț, Dukie, hoțul fără pereche care a jefuit tot ce era
de valoare și nebătut în cuie prin oraș, nu a plecat genunchiul în fața cui
trebuia, așa că într-o zi pur și simplu a dispărut. După aceea, l-a cunoscut pe
Ken Fen, un bărbat arătos și blând,
poate cel mai înțelept om din lume, care, în urma unui mariaj nefericit, încă
plătea o groază de bani pensie alimentară. Ken a fost bărbatul vieții ei, dar, nereușind
să-i înțeleagă capriciile, în cele din urmă a părăsit-o. A mai rămas doar cu cei
doi copii din prima căsătorie, Noel și Jules. Însă după ce Noel, soldatul
neexperimentat care observase moartea în
detalii în Vietnam, a luat o supradoză, au mai rămas doar ele două. Ea și draga
ei fiică de șaptesprezece ani. Până aseară... Când Jules, care și-a părăsit
prietenii la 23:45, conform declarațiilor „exacte” ale acestora, nu a mai ajuns
acasă.
Dispariția lui Jules coincide cu
moartea în circumstanțe misterioase a unui bărbat de culoare lovit de metrou. Probabil,
un traficant de droguri... Dar ce căutase el în Southie, în cartierul albilor, în
stația Columbia? Hotărâtă să descopere ce s-a întâmplat cu fiica ei
și neavând încredere în foștii amici ai lui Dukie care i-au promis că vor face
tot ce le stă în putință ca să afle unde e fata, Mary Pat Fennessy pornește în
propria cercetare, punând întrebări în stânga și-n dreapta, prietenilor fetei
și celor care s-au aflat în zonele pe unde au colindat adolescenții. Și atunci
când nu obține răspunsuri pertinente, știe cum să pună problema, unde să
lovească sau să pună lama, ca să scoată la suprafață frânturile de adevăr. Dar
cu fiecare piesă ce-o îmbină în puzzle își dă seama că nu și-a cunoscut cu
adevărat fiica, că Jules i-a ascuns un mare secret, unul pentru care cineva ar
fi în stare să ucidă. Și așa, de la o persoană interogată la alta, Mary Pat se
apropie de oamenii lui Marty Butler, atrăgându-i atenția șefului mafiei
irlandeze.
Acțiunea romanului are loc în vara caniculară a anului 1974, când
judecătorul Arthur Garrity Jr. de la
Curtea Districtuală a Statelor Unite a decis, în cazul Morgan
vs. Hennigan, comutarea elevilor din cartierele predominant albe la liceele
din cartierele predominant negre, și vice-versa. Astfel, o parte dintre elevii Liceului
Roxbury a fost transferată la South Boston, iar jumătate dintre albii de la
South Boston au fost obligați să meargă la Roxbury. Efectul ușor de anticipat
al desegregării a fost violența, părinții copiilor albi declarându-se vehement
împotriva posibilității ca progeniturile lor să învețe printre tinerii negri. Prin
urmare, cei din Southie au protestat prin mișcări de stradă, cu pancarte și portavoce,
în grupuri organizate, însă ordinul judecătoresc nu a putut fi anulat. Până și
Mary Pat vede opțiunea ca Jules să învețe la Roxbury ca pe o condamnare. Ca și
cum culoarea pielii celorlalți ar fi un stigmat, un însemn al rasei violente,
mizerabile și needucate.
Mary Pat știe, chiar dacă în sinea ei
crede că e o persoană corectă, că „cioroii” sunt întotdeauna cauza problemelor.
Dar oare cealaltă rasă nu reflectă cumva defectele și neajunsurile albilor? Și
ei luptă pentru aceleași drepturi, și ei își doresc să-și trimită copiii la
școală în siguranță și să aibă ce să le pună pe masă. Oare bărbatul de la
metrou era într-adevăr un traficant de droguri? Sau poate că se aflase
întâmplător prin zonă. Și în curând eroina noastră trecută de prima tinerețe descoperă
că gașca din care făcea parte și Jules s-a aflat în apropierea stației Columbia
chiar în seara în care tânărul de culoare a fost lovit de metrou. Detaliu cu
detaliu, scenariul începe să prindă contur, iar Mary Pat își dă seama că a
trecut pe teritoriul interlopilor, așa că acum are de luat o decizie... Să se
retragă sau să-și continue vendeta. Însă, așa cum am spus, femeia noastră nu
mai are nimic de pierdut, și e hotărâtă să treacă peste cadavre ca să-și
salveze sau îngroape fiica.
Dennis Lehane a revenit cu un thriller exploziv, mult mai
alert decât „Mystic River”, dar la fel de complex. E scurt, lectura curge, însă
profunzimea textului ridică multe problematici. Autorul folosește termenii
peiorativi ca să sublinieze digresiunea socială, dar și ca să redea fidel
atmosfera anilor ’70, aruncându-și personajele într-un context
pseudo-beligerant, în care organelor „legii” le e frică să intervină. Mary Pat e o eroină
împinsă dincolo de limite, care știe că e posibil să nu scape cu viață din
confruntarea finală. Bineînțeles că există și alte personaje, chiar un polițist
alb în rolul secundar, însă atenția cititorului se reîntoarce la protagonistă, poate
singura justițiară din cartierul scăldat în heroină și sânge. Dar stați așa... Cum
am putut să uit de Bess... Cum adică „cine e Bess?”
„Bess e un Ford
Country Sedan 1959 în două culori. Spatele i se lasă ca fundul unui câine bătrân, rugina și sarea de pe drumurile de iarnă au ros marginile apărătorilor de la roți și treimea inferioară a tablei vopsite, șinele portbagajului de deasupra au dispărut de mult (nimeni nu-și mai amintește unde sau când), luminile de poziție din spate sunt crăpate (dar funcționale), iar țeava de eșapament se mai ține doar cu ajutorul rugăciunilor
și a unei sfori de bucătărie
zdrențuite. Cam
singurul lucru pe care îl mai poți spune despre Bess este că a fost, la vremea ei, o mașină grozavă pentru a transporta doi copii, are un motor 352 V8 sub
capotă care o transformă
într-o rachetă pe autostradă, iar radioul funcționează. Bess a avut cândva două nuanțe diferite de
verde - „Aprilie” și „Sherwood”;
în acest moment, ambele
nuanțe sunt atât de decolorate că trebuie să o crezi pe Mary Pat pe cuvânt că
așa a fost.”
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Dennis Lehane:
