Se afișează postările cu eticheta Crime Scene Press. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Crime Scene Press. Afișați toate postările

luni, 19 decembrie 2022

Recenziile lui Gică 99 - Glonțul care a ratat ținta de Richard Osman (Blog Tour #36/2022)


Titlu: Glonțul care a ratat ținta   

Serie: Clubul Crimelor de Joi #3

Autor: Richard Osman

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Bullet That Missed (2022)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 4,49 (din 45.086 note)

 

            Cum ar trebui să se comporte o persoană ajunsă la optzeci de ani? Cum ar fi firesc să-și ducă zilele înainte ca destinul să ia ce-i al lui? În mod cert nu există, așa cum ne impune societatea, un singur și tragic răspuns. Nu, nu e necesar, odată ce ai primit talonul de pensie, să te retragi la un azil, unde câțiva tinerei bine plătiți să-ți spună cu ce să te îmbraci astăzi și care șosetă cu care se potrivește. Nu trebuie să zaci, de parcă moartea ți-a făcut deja planurile, în paturile lor inconfortabile și să aștepți ca un nepot sau vreun vechi prieten să-ți facă o vizită și să-ți aducă o porție de tocăniță, știi tu, de-aia de care-ți plăcea pe vremuri. Și în niciun caz nu ai nevoie de privirile lor compătimitoare, care, în loc să-ți dea speranță, nu fac decât să te afunde și mai adânc în pământul rece în care cu siguranță vei ajunge destul de curând.

            După ce ne-a încântat cu romanele „Clubul crimelor de joi” și „Bărbatul care a murit de două ori”, Richard Osman revine cu cel de-al treilea volum al seriei cu același nume și ne propune o nouă aventură incitantă, de la care protagoniștii noștri preferați evident că nu se vor da în lături. Așadar, e joi, suntem din nou în camera de puzzle și așteptăm să vedem despre ce e vorba de data asta. OK, avem o jurnalistă care a fost ucisă. Hmm, cică, deși mașina ei a zburat de pe un pod direct în râu, cadavrul nu i-a fost găsit niciodată. Nimic de obiectat, sună interesant, mai ales că de această dispariție e legată și evaporarea unei sume uriașe de bani, biștari care se pare c-au fost făcuți prin niște învârteli nu tocmai legale. Mda, sună mai bine decât straniul caz al celor trei schelete din debara, propus de către Joyce, despre care probabil vom discuta data viitoare. Dar, până atunci, haideți să vedem cum ne împărțim sarcinile, ca să aflăm ce s-a întâmplat, de fapt, cu Bethany Waites.

            Și așa, cei patru simpatici pensionari se pun pe treabă. În vreme ce Ron, în demersul lui de-a Sherlock pe la televiziunea unde a lucrat reportera, se îndrăgostește ca un adolescent de tipa ce se ocupă cu machiajele oamenilor ce urmează să apară pe micul ecran, Ibrahim vizitează o hoață bogată la închisoare, pentru a o coopta în investigație, propunându-i astfel să ia legătura cu o altă deținută, despre care se crede că ar ști adevărul, dar că i-ar fi frică să-l împărtășească forțelor de justiție. În tot acest timp, bătrânica șefă, Elizabeth, este ocupată, fiind răpită de un necunoscut și angrenată într-un așa-zis joc mafiot, în cadrul căruia i se cere să-l ucidă pe Viktor Ilici, un interlop celebru și foarte bun prieten de-al ei de pe când făcea parte din MI6. Dar să nu uităm de Joyce, cea care de curând și-a luat un câine și face investiții în criptomonede, fiindcă datorită jurnalului ei avem acces la masa pe care se va asambla puzzle-ul din final.

            Pe lângă cei patru octogenari, peisajul de la Coopers Chase se îmbogățește cu câteva chipuri noi, de la un fost colonel KGB, ce se tot gândește că i-a sosit vremea să se retragă într-un loc frumos și „liniștit”, până la un bătrânel de treabă, care nu înțelege că cele două porții de tocăniță, pe care i le aduce Joyce, nu sunt doar pentru el. Însă să nu cumva să-i pierdem din vedere pe Donna și Bogdan, pentru că de curând ei formează un cuplu, despre care, chipurile, nu știe încă nimeni. Câte personaje, tot atâtea jocuri de rol... Cei buni fac pe răii ca să-și atingă scopurile, iar cei răi, după ce au cunoscut căldura și bunătatea din sufletele celor ajunși la senectute, trec de cealaltă parte a baricadei, dând o mână de ajutor la rezolvarea cazului din centrul tuturor evenimentelor, pentru că, da, uneori glonțul chiar ratează ținta.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Richard Osman:

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

                                                           Analogii, Antologii
                                                                  Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Pălărisme.ro 


COMANDĂ CARTEA


luni, 5 decembrie 2022

Recenziile lui Gică 98 - Lista condamnaților de Jack Carr (Blog Tour #35/2022)


Titlu: Lista condamnaților   

Serie: Lista condamnaților #1

Autor: Jack Carr

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Terminal List (2018)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 4,26 (din 31.977 note)

 

            A sosit timpul. Trebuie să-ți iei armura și armele pentru că în următoarele clipe un avion va decola din San Diego, cu destinația Afganistan. Asta ți-e meseria, pentru asta te-ai antrenat atâta, și ești conștient că, odată ajuns acolo, treaba ta va fi să curmi sute sau chiar mii de vieți. Așadar, le dai un ultim telefon celor de-acasă, oamenilor pentru care încerci să rămâi în viață cu fiecare misiune tot mai dificilă, și te îndrepți spre aeroport. Gata, ești în aer. Privești spre camarazii tăi și încerci să-ți dai seama care dintre ei nu mai sunt printre noi. Pe locul unde de-obicei stătea amicul tău de beție, acum se află un străin, un tânăr din a cărui privire realizezi că încă nu a întrezărit moartea. Trezește-te, ești pe câmp, iar gloanțele zboară pe deasupra ta. Omul din spatele tău a căzut, cel din stânga și-a pierdut o mână, și nu se știe cât timp echipa ta va mai rezista în fața inamicului. Însă, printre sânge, morți și explozii, gândul tău zboară tot înapoi acasă, la cei pe care-i iubești mai presus de Stat și de Dumnezeu.

            Toți sunt pe poziții, în câteva clipe vor năvăli asupra avanpostului  străin și-i vor nimici pe teroriști. Soldații se apropie, cele două elicoptere se pregătesc să aterizeze, iar lunetiștii sunt gata să-i ia în cătare pe talibani. Dar Locotenent-comandorul James Reece simte că ceva nu e în regulă, și în următorul moment totul sare în aer. O ambuscadă, la dracu, a fost o nenorocită de ambuscadă, iar acum aproape toți camarazii lui, cu excepția lui Boozer, sunt morți. O misiune eșuată, și întregul dezastru pe umerii săi. Și acum, colac peste pupăză, află că suferă și de o tumoră la creier, o anomalie extrem de rară, dar care, în mod suspect, a fost descoperită și la doi dintre colegii săi. Dar să lăsăm răul în urmă, fiindcă Reece este în drum spre casă și abia așteaptă să-și îmbrățișeze familia. Însă, în clipa în care se apropie de locuința sa, observă benzile galbene ale poliției ce înconjoară perimetrul, pentru că acolo au avut loc două crime, iar soția sa, Lauren, și scumpa lui fiică de trei anișori, Lucy, nu mai sunt în viață.

            Cu ajutorul unui fost agent din trupele SEAL, care are acces la informații confidențiale, și al unei reportere de investigații, cunoscute pentru știrile ei senzaționale, dar de necrezut, Reece face tot posibilul pentru a-i găsi pe cei responsabili pentru cele două omoruri, puse, inițial, în cârca bandelor interlope din America de Sud. Avansând cu descoperirile, James dă peste o conspirație la nivel înalt, în care sunt implicați atât șefi ai armatei, cât și Secretari Generali de Stat. Astfel, el pornește în propria misiune, pentru a-i ucide pe cei vinovați. Odată cu Lista Condamnaților întocmită, războiul se mută din Orient în SUA, iar protagonistul devine un soldat de necontrolat, un înger al morții care va călca peste fiecare cadavru ce i se va pune-n cale în drumul său spre răzbunare. Tactic și meticulos, eroul își planifică pas cu pas Vendeta, folosindu-se de toate armele și cunoștințele din dotare.

 Dincolo de intrigă, întrebarea care stă la baza romanului e: Cine este, de fapt, dușmanul? Statul te trimite la război, îți impune țintele și îți transmite când trebuie să acționezi. Dar câtă încredere poți să ai în instituțiile federale? Cât de sigur ești că interesele celor de la conducere nu sunt puse mai presus decât cele ale cetățenilor de rând? În orice caz, fie că vorbim despre onoarea unui guvern sau drepturile fundamentale ale oamenilor, cineva trage sforile, și acel cineva este tot timpul cu un pas înaintea forțelor de justiție. Nu întotdeauna ceilalți sunt vinovați, nu trebuie să condamnăm un popor pentru câțiva indivizi care vor să-și impună dreptatea prin violență – nu totul arată ca un joc de șah în care albul sau negrul trebuie să captureze regele inamic, eliminând restul pieselor de pe tablă.

            Un thriller militar și politic ce s-ar încadra excelent în opera lui Brad Thor, mentorul literar al autorului, o poveste sângeroasă și plină de răsturnări de situație, care sunt sigur că ar fi fost pe gustul lui Robert Ludlum, și un erou meticulos și plin de zel, așa cum numai Vince Flynn sau Lee Child ar mai fi putut inventa. Iar peste toate acestea se adaugă și experiența lui Jack Carr în cadrul trupelor SEAL, ale cărui texte, inclusiv romane, au fost și sunt verificate și, la nevoie, cenzurate de către stat. Dincolo de acțiune și personaje, romanul este unul tehnic, existând pasaje întregi despre armele și proiectilele utilizate, și chiar despre încropirea, cu ajutorul unor materiale ușor de procurat, a unor explozibili extrem de puternici și eficienți. Iar acum drumul nostru ajunge la final, pentru că, orice aș scrie eu aici, volumul merită toate laudele, și de-abia aștept să-l văd pe masa celor de la Crime Scene Press, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, de la care evident că de această dată nu vom lipsi.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jack Carr:

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Falled

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii


ÎN CURÂND...


duminică, 20 noiembrie 2022

Recenziile Mădălinei 38 - Memoriile unei reptile de Silje O. Ulstein (Blog Tour #33/2022)


Titlu: Memoriile unei reptile  

Autor: Silje O. Ulstein

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Krypdyrmemoarer (2017)

Traducere de Mădălina Udrescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,63 (din 787 note)

 

            „Întotdeauna e în regulă să fii furios, nu pe băieții răi, nici în timpul anchetărilor, nici la interogatorii, dar, în rest, întotdeauna.”

 

De trei zile mă tot uit pe site-ul celor de la Crime Scene Press, și încă nu-mi vine să cred că e acolo. Pot spune că mi-am primit cadoul de Crăciun cu o lună mai devreme – prima mea traducere e proaspăt ieșită din tipar și gata să ajungă la voi. Lunile august și septembrie au fost pentru mine un tur de forță, o perioadă plină de senzații, de nervi și hohote de râs, de fiori reci pe șira spinării, de capitole pline de cruzime, de personaje  extrem de diferite pentru care a trebuit să găsesc vocile potrivite și alături de care am dat viață unui thriller macabru, construit pe baza traumelor imposibil de vindecat și a obsesiilor ce conduc la săvârșirea unor fapte abominabile. Am avut norocul să traduc un roman plin de suspans, de întorsături neașteptate ce mi-au pus abilitățile de investigator la grea încercare. Nu o dată m-am lăsat furată de intrigă, curiozitatea mea atingând cote alarmante, uitând că nu mai sunt un simplu cititor și că misiunea mea este alta... 😊 Aș putea vorbi ore în șir despre ceea ce a însemnat pentru mine această șansă, însă mă voi rezuma la a spune că „Memoriile unei reptile”, de Silje O. Ulstein, a fost o experiență inedită, din care am avut foarte multe de învățat, care m-a făcut să-mi dau seama cât de frumos este să fii traducător și să ai senzația că tu ești cel care rescrie cartea. Cred că am spus destule despre mine, așa că e momentul să eliberăm scena pentru adevărata vedetă...

Liv, Egil și Ingvar sunt colegi de apartament și foarte buni prieteni, iar pentru ei distracția nu poate fi decât la superlativ. Asta înseamnă petreceri zgomotoase, nopți lungi îmbibate în alcool, droguri și sex. Ei bine, într-o astfel de seară, când jointurile trec din mână în mână, iar vodca îi face pe toți euforici, cei trei tineri i-au decizia de a-și mări familia cu un animal de companie, nu o pisică, nu un câine, ci un piton tigru pentru care Liv dezvoltă o obsesie de-a dreptul bizară. Încercând să umple un gol și să-și vindece rănile încă sângerânde, Liv îl folosește pe Nero ca pe un balsam, transformându-l în cel mai bun prieten al ei, dar, în același timp, și în stăpânul ei. Tânăra începe să gândească la fel ca un șarpe, fiind subjugată de frumusețea lui și de dorințele îngrozitoare pe care ea i le împlinește fără să stea pe gânduri.

            În paralel cu evenimentele din 2004, ne sunt prezentate cele din 2017, când Mariam Lind își abandonează fetița de unsprezece ani în Centrul Comercial Storkaia. Din păcate, gestul ei impulsiv va avea consecințe tragice. Iben, în ciuda faptului că știe drumul spre casă, dispare fără urmă, ceea ce pune în mișcare toate forțele de poliție din Kristiansund. Dispariția, posibilă tentativă de crimă, este anchetată de Roe Olsvik, un polițist pe cât de priceput, pe atât de secretos și ursuz. În urmă cu unsprezece ani, fiica sa a fost găsită moartă în împrejurări suspecte, și, chiar și după atâția ani, Roe nu poate lăsa scheletele îngropate, pentru că bănuiește ceva, iar presimțirea sa are legătură cu familia Lind. La investigație mai participă și Ronja, o tânără diletantă în ale poliției, pentru care povestea se transformă într-o epopee, la finalul căreia ea dobândește curajul de a-și spune părerea și de a participa activ în noile misiuni.

            Povestea este una extrem de complexă, imaginea de ansamblu fiind construită pe baza a cinci perspective diferite, cinci personaje egoiste, ale căror destine sunt legate de minciunile din trecut, ce au repercusiuni fatale în prezent. Liv, Mariam, Roe și Ronja trec pe rând în lumina reflectorului, evidențiind în nenumărate rânduri tipologia în care pot fi încadrați: Liv – tânăra traumatizată, inconștientă, care face tot ce-i trece prin cap pentru a atrage atenția; Mariam – femeia de succes, mama care n-a vrut să fie mamă, care nu-și iubește copilul, aproape la fel de meschină ca vrăjitoarea cea rea; Roe – polițistul cu zeci de ani de experiență, plin de regrete și stafii și  care a ajuns să urască oamenii, comportându-se la fel ca Morocănosul; Ronja – polițista frumoasă, dulce, timidă, dar sclipitor de inteligentă, care, printre îndatoririle primite de la serviciu, găsește timpul necesar să se gândească la bărbatul perfect pentru ea. Concluzia ar fi că toate caracterele sunt pline de defecte, și tocmai asta le face unice; nu sunt oameni formidabili ce pot muta munții din loc, ci sunt niște indivizi pe care viața i-a zdruncinat zdravăn, aruncându-i în brațele alegerilor greșite, dar care servesc de fapt scopuri nobile.

Însă adevăratul protagonist al romanului este Nero, pitonul manipulator, al cărui țel suprem este răzbunarea pe mârșavele ființe umane care-l țin captiv. Deși puține la număr, capitolele în care șarpele ne vorbește despre viața sa reprezintă sarea și piperul cărții. Nero este mărul discordiei, dar și firul roșu ce leagă toate întâmplările și planurile temporale. Volumul are la bază câteva versuri celebre din Divina Comedie, în care este ilustrată metamorfoza omului în șarpe și viceversa, una dintre pedepsele eterne pe care hoții le primeau în infern. Toate personajele din carte pot fi comparate cu niște reptile, a căror piele se schimbă în funcție de interesele urmărite. Năpârlirea simbolică, dublată de cea reală în cazul lui Nero, scoate la iveală adevăratele fețe ale personajelor, ura și suferința ce zac sub aparențele foarte atent construite.

Nu știu ce aș mai putea să vă spun ca să vă conving s-o adăugați pe lista voastră de lecturi, decât că Memoriile unei reptile cu siguranță vă va surprinde. În ciuda faptului că ancheta detectivistică este puțin cam statică, cu alte cuvinte, prea multă hârțogărie și planuri, povestea vă va ține cu sufletul la gură, tensiunea escaladând cu fiecare pagină, până la finalul complet neprevăzut. Cred că mi-ar fi plăcut la fel de mult romanul chiar dacă nu l-aș fi tradus, dar așa am un motiv în plus să mă bucur de lectură și să fiu mulțumită de rezultatul final.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Silje O. Ulstein:

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri   

Falled

Citește-mi-l


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 12 octombrie 2022

Recenziile lui Gică 90 - Casa cu fluturi de Katrine Engberg (Blog Tour #28/2022)


Titlu: Casa cu fluturi 

Serie: Kørner & Werner #3 

Autor: Katrine Engberg

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasvinge (2018)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,82 (din 6.988 note)

 

            Mult mai intensă și mai bine construită decât „Păzitoarea crocodilului” (primul volum al seriei Kørner și Werner), „Casa cu fluturi” (cea de-a treia parte după ordinea originală – daneză) reprezintă, de departe, următoarea treaptă evolutivă în cariera scriitoarei scandinave, Katrine Engberg. Dacă în povestea anterioară lucrurile au decurs destul de anevoios, mai bine de jumătate de carte fiind inserate detalii cu privire la cei doi protagoniști, alegere oarecum justificată de întâia lor apariție, și din când în când câte o descoperire frapantă, care, totuși, să ne reamintească că avem de-a face cu o intrigă polițistă, în narațiunea de față autoarea a reușit să mențină suspansul de la început până la ultima pagină, dând naștere, în bunul stil american, unui ucigaș fără scrupule, unui înger al întunericului care nu se va da îndărăt de la nimic pentru a-și împlini răzbunarea.

            O nouă zi, o nouă dimineață în care trebuie să împarți ziarele. Poate pentru colegii și prietenii tăi asta-i o muncă pentru fraieri, dar tu ești încântat s-o faci, pentru că mai ai nevoie doar de câteva coroane ca să poți merge în următoarea excursie cu clasa. De data asta te-ai trezit devreme și deja ai reușit să faci câțiva bătrânei fericiți, plus că ai distribuit în timp record știrile pe cele trei străzi din apropiere. Chiar în acest moment treci prin piața centrală din Copenhaga și arunci, ca de obicei, o privire la impozanta fântână din centru. Dar ceva nu e bine, ceva e diferit. Te apropii și rămâi împietrit, mai împietrit decât statuile din jurul tău, pentru că acolo, în mijlocul apei ce-și face jocul de zi cu zi, se află cineva, cineva mort. Ai mai văzut așa ceva la televizor și pe internet, dar detaliile de pe trupul femeii te lasă fără suflare, pentru că pe mâinile și picioarele victimei există tăieturi simetrice, incizii prin care, în mod normal, ar trebui să se scurgă sângele din corp.

            Zarurile au fost aruncate, crima a fost descoperită, iar poliția se află chiar în această clipă în drum spre locul în care a fost găsită femeia ucisă. Însă de data asta din mașina forțelor de ordine va coborî doar Jeppe Kørner, fiindcă draga lui parteneră, Anette Werner, se află în concediu de maternitate. Dar Jeppe este convins că, împreună cu colegii săi, va reuși să-l prindă pe criminal și să-l expedieze dincolo de gratii. Însă, pentru că autoarea nu poate să se despartă de protagonista ei, îi pasează și acesteia o stație de poliție, de unde Werner poate să aibă acces la discuțiile agenților, adică să fie informată cu privire la caz. Astfel, încă de la primul capitol avem deja două fire narative care urmează aceeași investigație. În timp ce Jeppe este cel care face parte dintr-un grup și care are acces la scena crimei și la toate descoperirile de pe parcurs, Anette lucrează individual, ajutându-se de frânturile de conversație receptate pentru a avea un punct de unde să-și pornească propria anchetă.

            Ei bine, drumurile celor doi se intersectează atunci când află că morții, pentru că da, între timp a mai apărut unul, sunt strâns legați de un azil în care, cu câțiva ani în urmă, au locuit patru tineri cu grave probleme mintale, locul purtând numele de „Casa cu fluturi”. Dar centrul psihiatric a fost închis fiindcă unul dintre pacienți, o adolescentă ce suferea de bulimie și depresie, și-a pus capăt zilelor. Aici lucrurile devin de-a dreptul poetice, odată cu metafora insectelor diafane, care pot fi încarcerate abia după moarte. Astfel, simbolul libertății devine unul al condamnării, zborul fiind preschimbat în delir maladiv, iar frumusețea, compromisă printr-un așa-zis tratament. Dar, mai mult decât atât, fluturele ajunge să fie capturat și pus sub microscop, analiza frumosului fiind transformată într-o disecție în toată regula.

Un roman polițist așa cum trebuie, o proză ce aduce deseori a thriller și care pune sub semnul întrebării etica indivizilor care lucrează în spitale. Cât de sigur poți fi de asistenta care-ți schimbă perfuzia? Câtă încredere ai că în siringa cu care se apropie de tine chiar se află substanța pe care trebuie să ți-o administreze? Chiar poți să crezi că acum, în clipa în care se află în fața ta, a renunțat la toate supărările și frustrările pe care le-a acumulat nu doar astăzi, ci de ani buni? Oare chiar trăiește tot timpul în prezent? Oare tu nu ești o povară care-i face ziua și mai dificilă? Cu siguranță există un răspuns, mai ales când ai senzația că femeia care se apropie de patul vecinului tău chiar are de gând să-l scape pe bătrân de infernala povară a vieții și, totodată, de problemele cardiace care-i dau bătăi de cap de atâta amar de vreme.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katrine Engberg:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 5 octombrie 2022

Recenziile Mădălinei 33 - În visul meu am un cuțit în mână de Ashley Winstead (Blog Tour #27/2022)


Titlu: În visul meu am un cuțit în mână  

Autor: Ashley Winstead

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: In My Dreams I Hold a Knife (2021)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,96 (din 40.090 note)

 

            Să pretinzi că-l cunoști pe cel de lângă tine ca pe tine însuți poate fi de multe ori o afirmație eronată sau, mai bine spus, un hazard, un impuls dictat de o prietenie curată și profundă, în care secretele nu există. Însă ființa umană nu este o carte deschisă, care își dezvăluie conținutul fără opreliști – chiar și în cazul unui roman există posibilitatea de a citit printre rânduri, iar ceea ce urmează să descoperi este posibil să-ți dea peste cap întreaga lectură, da altminteri în cazul unei creaturi care gândește și acționează diferit în funcție de împrejurările în care se află. Schimbarea e cea care ne destabilizează lumea pe care ne-am clădit-o cu mare atenție, cea care distruge imaginea distorsionată pe care ne-o construim despre cei pe care îi considerăm cei mai buni prieteni din lume. Iar atunci când tainele bine ascunse ies la iveală, lovitura e cu atât mai grea, astfel încât cei mai apropiați ne pot deveni niște străini.

            Scenariul pe care Ashley Winstead îl dezvoltă în cartea sa nu este deloc original. „În visul meu am un cuțit în mână” face parte din categoria romanelor în care trecutul și prezentul au mereu ceva de împărțit, în care o crimă petrecută în perioada studenției are repercusiuni fatale peste zece ani. Rețeta este una clasică, la fel ca în cazul romanelor lui Lucy Foley sau Allie Reynolds. Se ia un grup de șapte studenți, trei fete și patru băieți, prieteni la cataramă, mult alcool, droguri din belșug, trădări peste trădări, nopți pasionale pe unde se nimerește, o armă albă extrem de ascuțită și zece ani de îndoieli și regrete, în care te faci luntre și punte pentru a deveni cea mai bună versiune a ta, ca să-i șochezi pe cei care te credeau mediocră. Din păcate, povestea care ia formă cu ingredientele enumerate este mai mult psihologică decât thriller, ceea ce înseamnă că ritmul este destul de lent, cel puțin pentru gustul meu, însă nu pot spune că nu mi-a plăcut miza în jurul căreia autoarea își clădește intriga.

            Pentru Jessica, Mint, Heather, Jack, Frankie, Coop și Caro, anii studenției au fost cei mai frumoși din viața lor, împărtășindu-și bucuriile și suferințele, dând petreceri incendiare și făcând toate nebuniile care le treceau prin minte. Campusul Duquette a fost o a doua casă pentru cei șapte fantastici din East House, asta până când o tragedie le-a zdruncinat lumea perfectă. În ultimul an de facultate, Heather este ucisă cu sălbăticie, iar țap ispășitor cade iubitul ei, Jack, în camera căruia este găsită arma crimei. Însă, din lipsa dovezilor concludente, investigația se încheie brusc, iar Jack nu este condamnat, ci doar exclus definitiv din grupul prietenilor, care din acel moment îl privesc cu ură și suspiciune. Un deceniu mai târziu, promoția 2009 este chemată înapoi la Duquette pentru o reuniune fastuoasă, însă totul se transformă într-un fiasco de nedescris, în care măștile impecabile sunt zdrobite de adevărurile cumplite,  tăinuite ani întregi, scoase la lumină de cel care vrea să facă dreptate în numele surorii sale moarte.

            N-avem de-a face cu o serie de personaje care evoluează pe parcursul poveștii, ba chiar aș fi tentată să spun că are loc un proces invers. Toți sunt la fel de imaturi ca în studenție, în pofida faptului că au peste treizeci de ani. Egoismul este motorul care le conduce viețile celor șase tovarăși rămași, carierele fiind mai importante decât orice altceva. Prietenia lor devine un joc, o obișnuință, în interior mustind ura, invidia, dorința de răzbunare și trădarea. Tot ce contează este păstrarea aparențelor, a acelei imagini pe care ceilalți o cunosc. Personajele noastre pot fi ușor confundate unul cu celălalt. Personalitățile lor sunt enervant de asemănătoare. Toți au probleme cu părinții, vor să se ridice deasupra celor care le-au dat viață și, cel mai important, venerează locul ce i-a adus împreună, același loc care îi va distruge pentru totdeauna. Deosebirea dintre ei constă în faptul că pot fi încadrați în tipologii diferite: Mint – idolul femeilor, băiatul perfect și bogat, partida de vis pentru orice fată ce vrea să iasă din anonimat; Caro – umbra ce-i urmărește pe liderii grupului, pierzându-se în fundal; Frankie – sportivul talentat, fără prea mult creier; Heather – fata care nu se străduiește prea mult, dar obține tot ce-și dorește; Coop – băiatul înțelegător, care aplanează conflictele, și Jack – codița lui Frankie. Și pentru că sunt atât de asemănători, nu avem un singur vinovat, ci un criminal colectiv, fiecare contribuind la uciderea fetei. Dar ceea ce contează cu adevărat nu e făptașul, ci mecanismele folosite pentru a-l convinge să mărturisească actul odios pe care l-a comis.

            În ceea ce o privește pe Jessica, ea are nevoie de un paragraf separat, în special pentru că este protagonista romanului. Ea ne oferă singura viziune subiectivă a evenimentelor din prezent, ce sunt dublate de prezentarea obiectivă a faptelor din trecut, amuțind vocile celorlalte personaje, al căror punct de vedere nu contează. Jessica și-a petrecut toată viața încercând să se transforme în altcineva, în cineva de care să fie mândră, pe care toată lumea s-o admire, însă destinul a decis că e făcută pentru locul doi. Sub ambiția ei studiată zace o ființă slabă, care acceptă să se umilească dacă asta îi poate aduce vreun avantaj. La reuniunea de zece ani, ea vrea să le demonstreze tuturor că este o femeie de succes, însă visurile ei sunt negative, săpându-i groapa în loc s-o propulseze înainte. M-a enervat la culme caracterul ei fals, faptul că e croită din puțin, un personaj ce nu-și merită poziția sub reflector. Încă de la primele cuvinte, mi-am dat seama că e un personaj cu probleme grave, care nu vrea nici în ruptul capului să scape de ele.

            Una peste alta, finalul mi-a oferit doza de adrenalină pe care am așteptat-o vreo două sute de pagini, ceea ce m-a ajutat să trec peste haosul de întâmplări și peste personajele reduse, unidimensionale, demne de un serial de desene animate. Nu vreau să vă demoralizez cu negativitatea mea – poate am citit prea multe romane bazate pe același scenariu și nu mai sunt așa ușor de impresionat –, însă asta e strict părerea mea, și nu înseamnă că acest volum nu merită o șansă și din partea voastră.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ashley Winstead:

Literatura pe tocuri   

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii



miercuri, 21 septembrie 2022

Recenziile lui Gică 88 - Castelul umbrelor de Laurie R. King (Blog Tour #25/2022)


Titlu: Castelul umbrelor   

Serie: Mary Russell & Sherlock Holmes #17

Autor: Laurie R. King

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Castle Shade (2021)

Traducere de Georgiana Nuțu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 4,09 (din 4.176 note)

 

Sherlock Holmes vine în România... Da, ați auzit bine. Când este chemat să investigheze niște întâmplări stranii în spațiul daco-slavo-roman, celebrul detectiv de pe Baker Street își face bagajele și pornește la drum, împreună cu iubita lui soție, spre Brașov, mai exact spre Bran, acolo unde se află castelul temutului și totodată faimosului Conte Dracula. Însă timpul a trecut, iar prietenul doctorului Watson nu mai e chiar atât de tânăr și tenace ca altădată, dar noroc cu scumpa lui consoartă, Mary Judith Russell, o femeie care a învățat de la mentorul și partenerul ei totul despre crime, dispariții și scenarii care depășesc cu mult granițele posibilului. Dornici să ia parte la o nouă aventură departe de bătrâna Anglie, cei doi se află chiar în acest moment în trenul spre Transilvania și abia așteaptă să ia ceaiul și să stea la taclale cu Alteța Sa, Regina Maria a României.

Deși cuplul de investigatori este familiarizat cu superstițiile înfiorătoare ce planează asupra Castelului, atât din sursele istorice, cât și prin intermediul lui Bram Stoker, omul care a dus vestea despre legendarul vampir dincolo de plaiurile noastre strămoșești, cei doi nu se așteaptă nicidecum la episoadele stranii care au loc odată cu venirea lor. Cu puțin timp înainte, Regina a primit o scrisoare prin care i s-a transmis că, dacă va decide s-o aducă pe fiica sa, Principesa Ileana, la Bran, viața acesteia va fi pusă într-un mare pericol. Iar acum se pare că întâmplările inexplicabile se țin lanț. Cineva vrea să otrăvească găinile de pe domeniu, vocile celor morți în Marele Război răsună din cimitir, iar umbre enigmatice apar prin cotloanele castelului și prin împrejurimi. La toate acestea se adaugă și trei personaje ciudate: un medic care, în ciuda cunoștințelor sale avansate, își dedică tot timpul îngrijirii celor din sat, un preot care iese la plimbare în crucea nopții și însuși majordomul, Dl Florescu, un individ care nu vede cu ochi buni prezența celor doi detectivi în acest loc.

            Dincolo de misterul care te face să pendulezi între posibilitatea ca miturile să aibă un crâmpei de adevăr și absurditatea de a crede în fenomene supranaturale, deliciul întregului volum stă în perspectiva pe care o au protagoniștii asupra țării noastre. Încă de la început, Mary Russell se așteaptă să ajungă într-o țară subdezvoltată, în care adulții să sufere de foame și de sărăcie, iar copiii să umble murdari și în pielea goală pe străzi, unde toată lumea, cu excepția Familiei regale, să locuiască în case vechi și dărăpănate. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai așa, iar eroina rămâne surprinsă de oamenii culți pe care îi întâlnește și de bunăstarea țăranilor din zonă. Și bineînțeles că din peisaj nu puteau lipsi țiganii, cei care, în ciuda modernității din jur, încă nu vor să renunțe la căruțe, la îmbrăcămintea lor specifică și la credințele și practicile oculte transmise din generație în generație.

            Cu toate că Holmes este identificat din punct de vedere literar cu constructul lui Arthur Conan Doyle, personajul din carte este cu totul un alt Sherlock. Însă, după cum ne putem da seama încă din numele seriei, autoarea nu a vrut să renunțe complet la modelul clasic, așa că a creat o altă versiune a lui, una hibridă, în care deducția și ingeniozitatea să aparțină de data asta unui caracter empatic și dornic să-și repare greșelile din trecut. Astfel, detectivul își pierde poziția privilegiată, iar locul îi este luat de Mary Russell, cea care nu stă prea mult pe gânduri înainte să purceadă la investigație. Prin urmare, Holmes este cel care îi dă o mână de ajutor consoartei sale, are grijă de ea atunci când este rănită și încearcă s-o țină departe de orice crede el c-ar putea reprezenta un pericol. Evident că aici avem de-a face și cu o miză feministă, prezentă atât prin comportamentul eroinei, cât și prin postura preaiubitei soții a Regelui Ferdinand.

            Cred că e prea târziu să încep cu „A fost odată ca niciodată”, dar prin această formulă Laurie R. King vrea să ne transmită că și-a trimis protagoniștii pe un tărâm de basm, în care prințesele și reginele pot avea parte de un final fericit și într-o perioadă în care Regele Zmeilor, abia ieșit din prima bătălie, se pregătește pentru confruntarea sângeroasă de pe urmă. Aici nu e nevoie ca cineva să fie ucis într-un mod cumplit, ci doar ca o servitoare să se taie la deget și să umple un bol cu propriul sânge sau ca altcineva să lase o amuletă fermecată în apropierea locuinței celui căruia-i dorește răul. Ei bine, povestea noastră ajunge acum la final, iar dacă sunteți curioși ce sau cine este vinovatul, nu vă rămâne decât să puneți mână pe acest superb volum, care, apropo, poate fi achiziționat chiar din shopul celor de la Castelul Bran, dacă cumva aveți de gând să treceți în următoarea perioadă pe acolo.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Laurie R. King:

Literatura pe tocuri   

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

                                                             Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


luni, 29 august 2022

Recenziile lui Gică 85 - Logodnicele Reichului de Jean-Christophe Grangé (Blog Tour #22/2022)


Titlu: Logodnicele Reichului  

Autor: Jean-Christophe Grangé

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Les Promises (2021)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 688

Media pe Goodreads: 3,90 (din 354 note)

 

       Dacă privim istoria ca pe o curgere lină a timpului, ca pe o segmentare cronologică organizată în secole și perioade, atunci ea nu constituie nimic mai mult decât un flux neîntrerupt a cărui manifestare are loc în afara oricărui individ sau construct cultural. Însă pentru a avea acces la adevărata istorie, este necesar să ne oprim asupra evenimentelor care au încercat sau chiar au reușit să schimbe cursul normal al evoluției umanității. Din acest motiv, Jean-Christophe Grangé alege, în cel mai recent roman al său, să-și plaseze ficțiunea în inima regimului nazist, într-un context extrem de favorabil pentru subgenul pe care îl abordează. Astfel, violența excesivă și nejustificată, spectrul morții ce planează în continuu deasupra Berlinului și frica ce zace în inima tuturor cetățenilor, fie ei fii ai lui David, fie reprezentanți de seamă ai poporului german, creează atmosfera perfectă pentru o narațiune polițistă specifică stilului Polar.

            Pasiunea lui Simon Kraus sunt visele. Deși toată lumea susține că este cel mai bun psihiatru din Berlin, el insistă, după ultima modă, să fie recunoscut ca psihanalist. Nu că ar fi de-acord cu aiurelile tătucului Freud despre sexualitate și traumele din copilărie, dar percepe onirismul ca pe o formă de manifestare a schimbărilor politice și ca pe o înregistrare în subconștient a întâmplărilor sau imaginilor pe care mintea a preferat să le treacă cu vederea pe parcursul zilei. Și pentru că este atât de cunoscut, cele mai importante doamne din societate îi trec pragul pentru a-și împărtăși traumele și problemele zilnice, cu speranța că micul și istețul doctoraș va găsi o soluție pentru dezechilibrul din sufletul lor. Însă, într-o fatidică zi, Simon află că una dintre pacientele sale a fost descoperită moartă pe malul unui râu, măcelărită și cu organele sexuale lipsă.

            Dar tânăra nu este prima victimă a dementului, fiindcă înainte de ea au fost omorâte alte două doamne de vază ale Reichului. Pentru a rezolva cât mai repede problema, Franz Beewen, ofițer în cadrul Gestapo-ului, primește misiunea de a-l descoperi pe cel care, sfidând noul imperiu ce se clădește cu fiecare zi, a avut curajul să comită aceste crime atroce. Dar, pentru a înainta cu investigația, colosul pe jumătate chior trebuie să apeleze la psihiatrul Simon Kraus, pentru că toate cele trei berlineze ucise se numără printre pacientele sale. Mai mult decât atât, toate frecventau un salon literar la hotelul Adlon, unde se întâlneau ca să petreacă timp împreună și ca să bârfească despre noua ordine ce pare să vină.

            La echipa celor doi investigatori remarcabili se alătură și Minna von Hassel, o moștenitoare bogată, care în prezent are grijă de nebunii și invalizii din ospiciul pe care-l conduce. Cât se poate de diferiți, cei trei își pun toate abilitățile în joc pentru a-l găsi pe Omul de Marmură, un personaj straniu care și-a făcut apariția în visele victimelor înainte ca acestea să fie ucise. Dacă Minna și Simon reprezintă creierul întregii operațiuni, Beewen constituie forța brută, cel care prin atitudinea lui poate să obțină informațiile neoficiale de care au nevoie și care, la vreme de conflict, va fi în stare prin postura sa impunătoare să-i pună pe inamici la respect. În ciuda faptului că Grangé a păstrat în majoritatea romanelor sale o răceală și distanță considerabilă între personaje, aici pare că între cei trei se leagă o prietenie adevărată, bazată atât pe respect, cât și pe înțelegere și compasiune.

            Lumea istorică și ficțională se întrepătrund, creând spațiul propice pentru o poveste cu un potențial uriaș. Berlinul din roman este scindat între privilegiați și condamnați, între cei care așteaptă cu mare interes nașterea celui de-al Treilea Reich și cei care, odată cu noua geneză, sunt sortiți pieirii. În timp ce doamnele de la Adlon beau șampanie și se răsfață în lux, evreii, țiganii și homosexualii sunt persecutați fără milă, pentru că doar moartea lor va reuși să purifice Noul Imperiu. Însă teroarea nu este resimțită doar de cei din urmă, ci și de nemții care sunt conștienți că, odată cu invadarea Poloniei, iadul își va deschide din nou porțile, iar bombele vor cădea asupra Germaniei. Tensiunea se simte din plin, toți așteaptă cu sufletul la gură începerea războiului, fiindcă doar sfârșitul acestuia le poate garanta liniștea zilei de mâine.

            Război, beznă, moarte, crimă, genocid, vulturi de oțel, svastici, ofițeri SS, camere de tortură, experimente diabolice, vise cutremurătoare și anxietate socială, toate la un loc, iar astea sunt doar câteva dintre elementele pe care Jean-Christophe Grangé le utilizează pentru a configura o lume aflată în pragul apocalipsei. Utopia viitorului se transformă într-un coșmar, și ordinea este complet abolită. Întunericul se lasă tot mai adânc peste Berlin, iar la orizont se întrezăresc doar avioanele și trupele inamice. Este doar o chestiune de timp până când haosul se va instaura complet și nimeni nu va mai fi în siguranță. Prin această ceață de nepătruns, trei eroi își fac drum pentru a-l găsi pe asasinul doamnelor de la Adlon, riscând totul într-o ultimă misiune care, dusă la bun sfârșit, ar putea reprezenta scânteia unui nou început al justiției și al ordinii umane.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jean-Christophe Grangé:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA