Recenziile lui Gică 223 - Planuri de pensie de Sue Hincenbergs (CRIME CLUB)

Titlu: Planuri de pensie   

Autor: Sue Hincenbergs

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Retirement Plan (2025)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,78 (din 2.161 note)

 

Pam, Nancy, Shalisa și Marlene sunt cele mai bune prietene de când se știu, se adună adesea, bineînțeles, după apelul ritualic, și-și împărtășesc noile bârfe și picanteriile din propriile căsnicii, criticându-și, ca orice femei de peste șaizeci de ani care au impresia că viața le-a tras-o fără consimțământ, pe la spate aspru soții care nu le mai acordă atenția ce li se cuvine. După ce Dave moare cu capul zdrobit sub ușa masivă de metal a garajului, și Marlene primește polița de asigurare în valoare de un milion de dolari (despre care nu avea nicio idee), și cu ajutorul căreia reușește să-și achite toate ratele și să se mute într-o vilă cu patru camere din Boca Raton, cele trei soții plănuiesc să-și ucidă bărbații, ca să pună mâna pe celelalte trei polițe de asigurare. La urma urmelor, trei milioane de dolari sunt trei milioane de dolari, destui bani cât să-și schimbe statutul social și să se mute lângă prietena lor (aka prima văduvă), în Florida.

            La bine și la rău... Dar binele s-a cam pierdut pe drum... Dave, masculul înalt și arătos pentru care femelele și-ar fi dat târcoale și s-ar fi repezit una la alta ca să se sfâșie, a sfârșit tragic, la prima vedere, din cauza unui accident stupid. Unul s-a dus... Shalisa nu-l mai suportă pe Andre, despre care bănuiește c-ar înșela-o, altfel de ce ar fi renunțat la cheesecake și s-ar fi repezit la boabele de struguri de pe masa de la înmormântare. Andre nu i-a oferit Shalisei familia pe care și-o dorise, refuzând să conceapă un copil. Nancy îl urăște pe Larry fiindcă e un nenorocit de homofob care nu poate accepta relația dintre fiul lor, Paul, și viitorul său soț, Estuardo. Iar Pam... Pam îl iubește pe Hank, dar își iese din minți atunci când vede că nemernicul i-a mâncat, deși nu-i fusese foame, jumătatea din frigider de pad tha, așa că le sună pe Nancy și Shalisa, convocându-le, din nou, în dubița ei, unde urmează să stabilească cum și când îi vor omorî pe cei trei soți și cum vor orchestra tripla omucidere în așa fel încât să rămână cu cadavrele, polițele lor de asigurare. Și așa ajung la Hector, un fost gangster din San Salvador, în prezent proprietarul frizeriei unde se tund Hank, Larry și Andre, omul care nu refuză niciodată o misiune ce-i poate aduce niscaiva bănet și care va face orice e nevoie ca să-și satisfacă clientela.

            Când Hank îl descoperă pe Dave mort, știe că planurile le-au fost dejucate. Nu crede nici pentru o clipă că amicul său a fost ucis de-o banală ușă de garaj, dimpotrivă, e sigur că gangsterii din India sunt pe urmele lor, dovadă stând jetonul de o mie de dolari de pe pieptul mortului. Hank, manager-șef la Indo-USA Gaming, Dave, inginer specializat în jocurile de noroc electronice, Larry, bancher, și Andre, proprietarul unei firme de curierat, au sustras peste nouă milioane de dolari din cazinoul gestionat de o rețea de crimă organizată din India, și acum se pare că șefii lui Hank și Dave s-au prins și-și vor banii înapoi. Speriați de moarte, cei trei bărbați îi cer ajutorul lui Hector, angajându-l să-i identifice și să le facă de petrecanie celor care vor să le ia beregatele. Mda... Acum Hector e confuz, și pe bună dreptate... Soțiile vor ca el să-i ucidă pe soți. Soții vor ca el să-i ucidă pe cei care vor să-i bage în pământ. Concluzia, soții vor ca el să le ucidă pe soții...

            Deci... Care pe care? Pam, Nancy și Shalisa se pregătesc pentru ziua în care poliția le va bate la ușă. Stabilesc care va izbucni în lacrimi, care se va prăbuși la pământ și care nu va fi în stare să reacționeze din cauza șocului. Așteaptă ziua de sâmbătă, când partenerii lor vor fi asasinați, conform planului și celor cincizeci de mii de dolari pe care i-au dat ca avans lui Hector. La rândul lor, prăzile se simt încolțite și se gândesc că ar fi momentul să se facă nevăzute. Și de-aici povestea se transformă într-o tragicomedie în toată regula, cu regrete și lacrimi vărsate de ambele părți, printre care se inserează dorința de a o lua de la capăt. Numai că Hector e asasin profesionist și, fiindcă nu intră în discuție să le dea banii înapoi, trebuie să-și ducă treaba la bun sfârșit, pentru că onoarea e onoare, și crima e crimă.

Umor negru cât încape, protagoniști prinși între comic și tragic, pe jumătate imorali și pe jumătate cinstiți, planuri de pensie care nu-i includ pe ambii parteneri, un gangster pus în dificultate și o femeie (soția lui Hector) care știe cum să gestioneze situația și să-l ferească pe bărbier de belele. La personajele noastre se alătură și Padma, a cărei mamă se regăsește în topul Forbes al celor mai puternice femei și o reputată regi­nă a crimei organizate din India, care vrea să-i găsească un partener pe măsură fiicei sale scunde și nu tocmai atrăgătoare. Și astfel, printre planurile soților și soțiilor, intervin date-urile Padmei, care-și dorește de-una singură să-și întâlnească alesul, ba chiar e hotărâtă să pună mâna pe hoții celor nouă milioane de dolari ca să-i demonstreze mamei că se poate ridica la nivelul așteptărilor sale. Cu stilul inconfundabil, complotul cozy original și cu protagoniștii ieșiți din comun, plus trecerea bruscă de la hilar la sobru, și înapoi, Sue Hincenbergs face pașii necesari spre scena marilor autori de suspans contemporani.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sue Hincenbergs: 

Anca și cărțile.ro

Fata Cu Cartea

Falled

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 222 - Sânge bolnav de Sarah Hornsley (CRIME CLUB)

Titlu: Sânge bolnav 

Autor: Sarah Hornsley

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Bad Blood (2025)

Traducere de Oana Zaharia

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 3,83 (din 220 note)

 

Uneori, iubirea pentru cei dragi te împinge să-i părăsești.

Și alteori te constrânge să te întorci...

Justine Hart (fostă Stone) a plecat din Maldon (Essex) în urmă cu optsprezece ani, la o săptămână după ce tatăl ei, Gerard, a pierit în propria mașină scăpată de sub control și cuprinsă de flăcări. Și-a părăsit mama și fratele și s-a mutat la Londra, unde a avansat spre cariera de procuroare și s-a căsătorit cu Noah, un bancher de succes. Numai că acum Justine e nevoită să se întoarcă în orașul copilăriei pentru a investiga, din postura de avocată, o dublă omucidere, principalul suspect fiind chiar fostul său iubit din adolescență. Jake Reynolds (aka Prima Dragoste) i-a ucis pe soții Rushnell cu sânge rece, împușcând-o pe Beverley cu un glonț în cap, și apoi pe Mark de la mică distanță, după care a ascuns arma crimelor într-o geantă sport, sub patul mamei decedate, unde, de altfel, a și fost găsită de poliție, alături de propriile haine însângerate. Iar acum bărbatul se află în arest preventiv, supravegheat cu ajutorul unei brățări electronice, așteptându-și ziua judecății și sentința.

Când ajunge în Maldon, Justine găsește casa fratelui său pustie și plină de ambalaje și resturi alimentare. Max nu era o persoană delăsătoare, dar se pare că în ultima vreme nu-și prea bătuse capul cu ordinea și curățenia. Laptopul e singurul obiect/dispozitiv de valoare din locuință, însă e securizat printr-o parolă. Și pentru că Justine nu se împacă prea bine cu confidențialitatea digitală, îi cere ajutorul lui Otis, un specialist IT cu care făcuse adesea schimb de favoruri, pentru a descoperi ce secrete ar putea fi stocate pe hard disk. Din nefericire, reuniunea celor doi frați nu se va petrece, fiindcă Max e mort. Trupul neînsuflețit i-a fost descoperit plutind în estuar, cu o cantitate semnificativă de alcool la bord. Crimă sau accident? Se pare că Max fusese singur când marea îi storsese și ultimele bule de oxigen din plămâni...

Max era singura persoană în care Justine avusese încredere. Mama lor, Evelyn, era și e în continuare o fire absentă, rece și dezinteresată, crescându-și copiii după instrucțiunile stricte ale lui Gerard Stone, bărbatul cu care se căsătorise după o pasiune nimicitoare, care se diluase pe urmă până la dispariție. Nu ieșise din cuvântul soțului, fusese o parteneră de viață model, însă doar Max și Justine observaseră vânătăile și rănile circulare, provocate prin zeci de arsuri de țigară, ce-i brăzdaseră trupul fragil. Se zvonește că Gerard făcuse parte din loja masonică... Avusese doar invitați de seamă la petrecerile sale, își ținuse dușmanii și pe dușmanii dușmanilor aproape și le cântase în strună partenerilor de afaceri, pedepsindu-și fiica de 17 ani atunci când sugerase că unul dintre finanțatorii cei mai importanți din firmă îi făcuse avansuri sexuale. Omul care donase sume considerabile de bani pentru diverse cauze și în onoarea căruia se organizase anual celebra cursă prin râul noroios nu era decât o bestie la costum, care poate că-și meritase soarta cumplită.

„Sânge bolnav” e o poveste despre familii disfuncționale, omoruri orchestrate drept accidente și sacrificii purtate în numele iubirii. Justine nu a uitat niciodată de Jake, imaginându-și cum s-ar fi desfășurat viețile lor dacă tragedia nu i-ar fi despărțit. Când Noah îi sugerează să conceapă un copil, procuroarea se gândește la sentimentele intense pe care le-a ținut în frâu în toți acești ani pentru bărbatul pe care nu l-a mai văzut de aproape două decenii. Justine era totul pentru Jake, nu-și poate imagina că băiatul care se refugiase la prima lor întâlnire (accidentală) sub streșină de ploaie fusese în stare să ucidă doi bătrâni nevinovați. Cu ochii verzi superbi și părul roșcat neîmblânzit, Justine e o nimfă ce îi cucerește pe muritori, lăsând răni adânci în sufletele celor care nu se pot împotrivi frumuseții sale diafane. E o zeiță a justiției, conștiința pendulându-i pe propria balanță, și va face tot ce-i stă în putință pentru a-l descoperi pe ucigașul soților Rushnell, chiar dacă asta înseamnă să-și pună în pericol mariajul și cariera. Gerard poate că e acum pulbere și oase, însă spectrul său îi bântuie în continuare pe cei rămași pe pământ, cicatricile impregnate pe trupuri și suflete încă sângerează. Prinsă între atunci și acum, între dragostea la care visează și iubirea pentru Noah, Justine se simte obligată să ia o decizie, să aleagă între nesiguranță și rutină, între pasiune și respect, între ce a fost și tot ce ar putea, alături de alesul inimii sale, să fie.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sarah Hornsley: 

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

Fragment în avanpremieră: Ziua 1 de Abigail Dean

Ziua 1 

Abigail Dean

Editura: Crime Scene Press

Traducător: Mihnea Arion

Format: trade paperback cu supracopertă

Dimensiune: 13 x 20 cm

Număr de pagini: 384

ISBN: 978-630-6542-77-2

Titlu original: Day One

Supraviețuitoarea este prinsă într-o minciună.

Presa transformă nenorocirea în spectacol.

Cei din afara comunității susțin că evenimentul nici nu a avut loc.

Ce s-a întâmplat cu adevărat în Ziua 1?

Un individ înarmat atacă o școală dintr-un orășel englez de la malul mării, declanșând un șir de evenimente care aruncă întreaga comunitate în haos. Rănile nu se închid niciodată, pentru că locuitorii sunt hăituiți și de presă, și de conspiraționiști.

Însă nici între ei nu mai există acea înțelegere care făcea din Stonesmere un spațiu aproape idilic.

Fiecare are propria versiune asupra evenimentelor din Ziua 1, secretele sunt îngropate prea adânc, suspiciunile sunt înrădăcinate prea puternic. Indiciile despre adevăr sunt ascunse în spatele unor fațade șubrede, care ar putea dărâma întregul oraș.

Un roman psihologic care arde mocnit, jucându-se cu mintea cititorului și a personajelor, și care descrie conflictul dintre adevăr și interpretare personală, dintre experiența directă și teoriile conspirației, dintre goana după senzațional și încercarea de a depăși o tragedie.

FRAGMENT

 

   Cu zece minute înainte să înceapă, i-a aliniat în clasă. I-a făcut să se liniștească. Au traversat terenul de joacă spre sală. Nori uriași, copilărești, treceau pe lângă soare, schimbând culoarea pământului. Au urmat-o pe culoarul flancat de scaune de plastic, uitându-se la pantofii lor. Odată ajunși pe scenă, și-au căutat părinții cu privirea. Chiar și cei îndrăzneți, precum Charlie Malone, tremurau. Îi avertizase că se putea întâmpla asta, că emoțiile pot face ca o cameră să-și schimbe dimensiunile. Că sala în care se adunau pentru educație fizică și premii se putea extinde în toate direcțiile.

-    Când vine rândul tău, a spus ea, s-ar putea să fie de mărimea unui stadion.

-     Cât Old Trafford? a întrebat Kit.

-     Poate chiar mai mare, a răspuns ea.

În secundele dinaintea spectacolului, în sală s-a așternut o tăcere neliniștitoare. Bunicii se chinuiau să caute șervețele. Părinții se uitau încruntați la camerele digitale. Frații și surorile stăteau pe genunchi sau în uniforme de liceu, radiind plictiseală și uitându-se la telefoane. Iar aici, în fața tuturor, erau elevii din clasa ei, cu ochii mari și rozându-și unghiile, așteptând ca ea să vorbească.

A îngenuncheat în fața lor și a scrutat douăzeci și una de perechi de ochi. Gata? a întrebat ea pe mutește, chipul ei spunând: Sigur că sunteți gata.

Liceul le împrumutase un elev din clasele terminale care să opereze luminile scenei: Samuel Malone, un alt membru al dinastiei Malone, căruia Ava îi predase cu aproape un deceniu înainte. La nouă ani se aflase deja în primul rând, purtând un zâmbet superior și adidași noi, punând întrebări la care știa deja răspunsul. Acum stătea cocoțat deasupra scenei, cu ochelarii de soare pe cap, micșorat de pubertate.

A dat din cap înspre Samuel, iar clasa a fost scăldată în lumină.

Pe degete, a numărat: trei, doi, unu.

Alicia Morden era prima. Alicia nu avea talentul real să se exprime, dar a vorbit cu o voce puternică și clară, menită să stârnească interesul bunicilor din spatele sălii.

- Bonne journee! a strigat Alicia și ăsta a fost semnalul de începere.

Acum nu mai erau decât locuri în picioare. S-a uitat înapoi la public. I-a văzut pe părinți repetând odată cu ei, căci știau pe de rost replicile. Până și adolescenții... până și adolescenții zâmbeau. Nici urmă de Marty, totuși. Încă nu. Nu se aștepta ca Justin să vină, desigur. Apăruse o nouă treabă - întotdeauna era o nouă treabă - care-i solicita atenția. Domnul Stonesmere știa că munca nu se refuză, nu într-un oraș atât de mic.

Dar Marty.

Încă mai era timp.

Până în urmă cu un an, Ava n-ar fi avut nicio îndoială că Marty o să fie acolo. O cunoștea până în măduva oaselor. Câteodată încă se mai trezea și știa imediat că și Marty era trează. Aprindea lumina de pe hol ca pe un fel de semnal și aștepta ca Marty să i se alăture în bucătărie. Fusese genul de mamă care spunea lucruri precum: Noi nu avem secrete în familia asta.

Și, pentru o lungă perioadă de timp, avusese dreptate.

Avea sudoare în spatele genunchilor și în pliurile de sub sâni. Ieșirea de incendiu din stânga scenei era închisă. Fusese convinsă - convinsă - că era deschisă. I-a făcut cu mâna domnului Heron la capătul rândului din față. A arătat spre ieșire și și-a făcut vânt cu evantaiul, iar el a dat din cap și s-a strecurat spre ușă.

Lui Jules îi picase Germania. Avea la ea un covrig. Ava petrecuse o lună implorând-o pe Jules să vorbească mai tare, mai rar, să-și imagineze că-și transmite replicile înapoi la mal de pe o barcă în mijlocul lacului.

- Willkommen in Stonesmere! a urlat Jules, iar Ava și-a ascuns zâmbetul.

Aveau să-i lipsească. De obicei așa se întâmpla. Altă mică trupă de omuleți mărșăluind afară din clasa ei. Îi văzuse cinci zile pe săptămână în ultimul an. Asta trebuia să conteze, nu-i așa? Sau poate că Ava îmbătrânise și devenise sentimentală, așa cum spunea Marty. S-a uitat la rândul de copii, fiecare dintre ei având acum zece ani - sărbătoriseră fiecare zi de naștere cu un tort cumpărat de Ava, așa că nu putea exista o ierarhie a torturilor; încă își mai amintea cu oarecare tristețe ziua în care Leah Perry adusese un chec Victoria expirat - și s-a gândit la cum aveau să fie ei peste zece ani, mai mari și mai deștepți, mai deștepți și mai triști, făcându-le zile negre părinților lor. Uneori ura Stonesmere, dar îi plăcea că orașul era suficient de mic încât să se întâlnească cu elevii ei, ani - Doamne, chiar zeci de ani! - mai târziu. Îi vedea cu un metru mai înalți, pe urmele părinților prin supermarket sau având primele lor slujbe, economisind pentru un permis Interrail în vara în care terminau liceul. Se opreau și o salutau și, deși se prefăcea iritată - ar fi fost frumos să reușească să umble fără să audă „doamna Ward” -, încheia conversațiile arzând de o mândrie feroce.

Acum urma China. Erau pe val. A văzut cum mâinile lui Kit încep să se răsucească. Aproape că-i venise rândul. A încercat să-l vadă, să facă o grimasă, dar el se uita în pământ. Dinspre uși se auzi un zgomot de metal pe piatră, suficient de puternic încât câțiva dintre elevii de pe scenă să se uite în direcția aceea. Domnul Heron se lupta cu ușa de incendiu, roșu la față și nedumerit.

A auzit ceva în spatele ei, apoi s-a stârnit agitație și s-a uitat pe culoar. Un bărbat stătea în pragul ușilor din spatele sălii, cu un trepied în mâini. Avea ceva pe față, un fel de căciulă. Ava i-a făcut lui Charlie Malone un semn cu degetul mare în sus ca să-l asigure să continue în ciuda distragerii.

Dacă ăsta e fotograful, s-a gândit ea, atunci data viitoare nu-l mai folosim.

Și-a zis: Ce idiot.

Charlie a făcut o plecăciune teatrală, iar Ava și-a dat ochii peste cap. Era câte unul de genul ăsta în fiecare clasă; de obicei era vina părinților. Kit a făcut un pas în față.

Nu a vorbit. Stăpânirea de sine i-a fost înlocuită de confuzie. Privea dincolo de ea, spre fundul sălii.

Ava i-a urmărit ochii, trecând peste lentile și zâmbete, încrun- tându-se. Ce era? Vreun bunic prea zelos care sărise de pe scaun? Fotograful acela, care încă mai bâjbâia pe culoar? Când s-a întors, a auzit zgomotul, o pocnitură în timpan, iar când s-a uitat înapoi spre scenă, fețele copiilor erau schimbate.

Bărbatul pe care ea îl crezuse fotograf încă stătea în spatele sălii, dar obiectul din mâinile lui nu era un trepied. Îl ținea rezemat în umăr și privea de-a lungul țevii lui, peste public, spre scenă. Purta o cască cu viziera trasă pe ochi. A reîncărcat, s-a întors spre stânga și a tras peste spectatorii de pe scaunele de pe culoar, unii dintre ei încă așezați, alții abia începând să se ridice.

Avei i-au cedat genunchii. S-a uitat în jur ca s-o găsească pe Marty. Marty, care promisese să vină. Marty, care se așezase la masa din bucătărie și spusese: Sigur. În schimb, privirea ei s-a izbit de un zid de fețe cu ochii mari și disperați, din care dispăruse orice urmă de civilizație. A încercat să se miște împotriva curentului, apoi a ajuns pe podea, sub pantofii lor. Oamenii zăceau pe culoar, nemișcați sau zbătându-se. Alții au strâns scaune în jurul lor, de parcă ar fi vrut să construiască o cazemată. În adâncul haosului se auzea sunetul armei, prea puternic ca să-l localizeze. Zgomotul a reverberat în adâncul ei, zguduindu-i organele.

Privind printre scaune, i-a văzut pe copii, îngrămădiți și îngroziți pe scenă.

Așa, deci...

Ridică-te.

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 216 - Toată violența oamenilor de Paul Colize

Titlu: Toată violența oamenilor  

Autor: Paul Colize

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Toute la violence des hommes (2020)

Traducere de Delia Tuică

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 4,15 (din 48 note)

 

Istoria se repeta până la nebunie. Violența oamenilor se întindea de-a lungul secolelor. Cruzi­mea lor era fără limite. Perioadele de pace nu erau decât scurte intervale între războaie, genocide și masacre.

 

Despre victimă și circumstanțele morții:

În data de 5 martie 2018, într-un imobil situat pe Bulevardul Invalizilor, la etajul 3 (din Auderghem), a fost descoperit trupul neînsuflețit  al unei femei de origine croată, ucisă prin înjunghiere. Medicul legist a numărat nouă plăgi deschise pe corpul victimei, cinci lovituri de cuțit care au străpuns-o prin spate și patru tăieturi în piept. Numele femeii era Ivanka Iancovici. Avea 26 de ani și lucrase ca ospătăriță într-un bar din centrul Bruxellesului. Se pare însă că se ocupase și cu prostituția în timpul liber, agățându-și clientela pe diverse site-uri fierbinți și aducându-și captura chiar în casa de oaspeți unde fusese ucisă. Cunoștințele și patronul spuseseră că era o fată la locul ei, deschisă, zâmbitoare și că nu crease niciodată probleme.

 

Despre suspect și dovezile culpabilității sale:

Apelul telefonic efectuat către Ivanka Iancovici, prezența pe înregistrările video, sângele de pe încălțăminte, amprentele din apartament și  crochiurile cu scena omorului îl indică drept făptaș pe Nikola Stancovici, un bărbat de 35 de ani, aparent alienat, asexual și singuratic, care câștigase un ban cinstit din tablourile vândute în cadrul unei expoziții de artă. Nikola e unul dintre acei artiști excentrici, fără un job stabil, autoexilat din societate, cu o minte de geniu și cu un trup herculean, pictorul care nu-și poate ține în frâu trauma ce preschimbă banalul cotidian în artă. E supranumit de presă, pentru operele sale anonime, grotești și terifiante, Funambulul. Prima sa lucrare (la negru) a fost penisul uriaș pictat pe o clădire cu trei etaje. Urmase scena în care un bărbat se aflase  deasupra unei femei, prinși într-o agonie sexuală, și ucigașul care mimase că urmează să-i taie gâtul bărbatului de alături, ca o parodiere a scenei jertfei lui Avraam prin Isaac. Și când spun că Niko e nebun, chiar nu glumesc. Omul ăsta e capabil să stea suspendat la treizeci de metri deasupra solului, cu pensula și tuburile de spray în mâini, dedicat trup și suflet capodoperei murale pe care urmează s-o tușeze, prins într-o frenezie cumplită, nepăsător la ideea că vreun străin l-ar putea surprinde și ar suna la poliție. Arta e totul pentru Niko, e un proces de exorcizare a suferinței, e cruzimea pusă pe tapet, o readucere aminte a violenței care zace-n sufletul uman.

 

Despre investigatori și măcel:

            Mutat dintr-o închisoare în alta, de la Forest la Nivelles, internat în cele din urmă la EDS, Institutul de protecție socială, Niko ajunge să figureze nu ca deținut, ci ca „pus sub observație” în clădirea ce găzduiește aproximativ 200 de persoane, printre care se numără delincvenți sexuali, agresori, pedofili, tâlhari și criminali. Oricât ar încerca poliția și personalul avizat să-l împingă să mărturisească, Nikola continuă să repete aceeași frază: „N-am fost eu.” Numai că Philippe Lariviere, avocatul său, și directoarea instituției, Pauline Derval, sunt siguri că pacientul și clientul lor e nevinovat și sunt hotărâți să descâlcească misterul. Pauline îl încurajează să picteze, în timp ce Philippe se preocupă de simbolurile și inscripțiile pe care Niko le-a presărat pe operele sale murale, ajungând la cele două stele cu opt raze schițate pe brațul unuia dintre personaje, imagine care-l trimite la Asediul din Vukovar, din 1991, în beciul unde se refugiase și pictase Stancovici, adăpostul unde mamele aveau grijă de copii, iar bărbații plecau cu noaptea-n cap să confrunte armat forțele ostile sârbești.

 

Da sau nu?

            Cu siguranță, da! „Toată violența oamenilor” e un roman deosebit, terifiant și emoționant, sângeros de la un capăt la celălalt, cu personaje diabolice și salvatori veniți pe căi nebănuite. Violența e recurentă, transcende temporalitatea, este transpusă din sutele de obuze care au sfâșiat Vukovarul și au încercat să pună la pământ Castelul de apă, care nu se știe prin ce minune dumnezeiască a rămas în picioare, în capodoperele murale schițate și tușate de Nikola Stancovici, artistul care-și riscă viața pe timpul nopții pentru a-și da frâu liber furiei și disperării, preschimbând Bruxellesul într-o capodoperă, cromatică și stridentă. Chiar dacă picturile sunt șterse de municipalitate, oamenii le-au văzut, le-au memorat, mulți dintre aceștia crezând în continuare că imaginile încă sunt acolo, orbi la proaspătul perete alb. Arta este recepționată prin vedere, circulă pe cale orală de la un individ la altul, funcționând ca un cod matematic, ca un adevăr imposibil de combătut.

 

Parisul e acolo, se înghesuie la picioarele tale. Respiri norii. Înghiți vântul. Arunci o privire în jos. Căcat, e sus! Te instalezi și îi dai drumul. Cobori în rapel de-a lungul fațadei. Auzi oamenii care pălăvrăgesc, mașinile care claxonează în stradă, sirenele care urlă. Îți spui c-ai fost văzut. Nu îndrăznești să privești altceva decât peretele. Așa că începi să dai cu culoare, te uiți la schițele lipite cu scotch pe coapsele tale, cauți reperele pe care le-ai fotografiat ore în șir. Îți vine să vomiți. Mâinile îți sunt umede. Îți spui c-o să abandonezi. Apoi te gândești la ziua care urmează. Mâine vei fi un star. Unii trântori nu mai pot de bucurie când douăzeci de amărâți se zgâiesc la mâzgălelile lor într-o galerie. Noi avem două mii, trei mii de persoane care ne admiră frescele în fiecare zi. Așa că te concentrezi, continui, te dedici total și nu mai auzi nimic. Nu mai contează decât pictura ta. Totul este între tine și perete. Îți creezi propriul univers. Tu ești Dumnezeu.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 90 - Cheia ascunsă de Alex Ahndoril (CRIME CLUB)

Titlu: Cheia ascunsă 

Serie: Julia Stark (#1)

Autor: Alex Ahndoril

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Jag kommer att hitta nyckeln (2024)

Traducere de Daniela Ionescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 256

Media pe Goodreads: 2,94 (din 1.853 note)

 

Vă era dor de atmosfera tensionată și plină de mister din cărțile polițiste clasice? Sau de conacul impunător, în stil gotic, între zidurile căruia sălășluiesc mai multe secrete decât cărțile  din biblioteca din salon? Dar de criminalii de ocazie care se ascund la vedere și devin motivul  central al unei narațiuni pur detectivistice? Dacă da, atunci am pentru voi cartea perfectă – un thriller suedez cu accente britanice, captivant și provocator, în paginile căruia veți întâlni elemente împrumutate din operele lui Edgar Wallace și ale Agathei Christie, firește, remodelate și adaptate vremurilor noastre, dar și din romanele și nuvelele lui Arthur Conan Doyle, protagoniștii noștri respectând cu strictețe tiparul impus prin Sherlock Holmes și Doctor Watson. Alex Ahndoril (aka Lars Kepler) – pseudonimul sub care Alexander Ahndoril și Alexandra Coelho Ahndoril au publicat „Cheia ascunsă” – confecționează o intrigă complicată din scene simple, prinzându-și personajele într-un joc imoral și enigmatic pe care încercările lor disperate de a-și îngropa cât mai adânc trecutul și intențiile mârșave îl transformă într-o mascaradă de primă clasă. Și, oricât de zdravăn ar fi ferecată ușa trecutului și oricât de bine ai ascunde cheia, un detectiv priceput va căuta întotdeauna chiar și în cele mai întunecate cotloane.

La cei treizeci și trei de ani ai ei, Julia Stark și-a clădit o carieră prosperă de detectiv particular. Mintea ei ageră, capabilă să citească oamenii dintr-o singură privire și să descopere legături acolo unde nici poliția de multe ori nu reușește, a ajutat-o să rezolve tot soiul de cazuri bizare. Însă drumul său nu a fost (și nu e) lipsit de impedimente... Sindromul de stres posttraumatic, căpătat în urma unui accident teribil ce i-a mutilat trupul și i-a pustiit sufletul, și apoi divorțul de singurul bărbat care a reușit să se apropie cu adevărat de ea, au preschimbat-o într-o umbră; într-o femeie mereu în alertă, hipervigilentă, care a uitat să mai zâmbească. Cu excepția unor scurte răgazuri în care își permite să clacheze sub povara amintirilor traumatice, Julia e o persoană puternică, iar acum, când la orizont se întrevede un caz complicat de crimă, are nevoie de toată forța și concentrarea pentru a descoperi adevărul.

PG Mott face parte dintr-una dintre cele mai bogate familii din Suedia, însă are o problemă GRAVĂ... Cu o seară în urmă, a băut până n-a mai știut de el la ședința consiliului de administrare a propriei sale afaceri, iar de dimineață a găsit în telefon fotografia unui bărbat cu mâinile legate și cu un sac pe cap, cel mai probabil mort. Fiindcă nu-și amintește nimic și nu știe dacă el l-a ucis sau nu, PG o angajează pe Julia să elucideze misterul. Femeia este invitată să petreacă câteva zile pe proprietatea familiei Mott, unde se bucură de ospitalitatea Monikăi, soția lui PG. Dar Julia nu vine singură. Presimțind că ancheta va lua amploare, îl contactează pe Sydney, fostul soț, polițist în Stockholm, pe care îl roagă s-o ajute, sperând în taină că cele câteva zile petrecute la conac îi vor aduce din nou împreună. Într-adevăr, așa cum a intuit, cazul este unul complicat, având în vedere că toți membrii familiei au ceva de ascuns.

În ciuda faptului că acțiunea are loc în Suedia, atitudinea personajelor, gesturile, protocolul strict pe care îl respectă, ce transformă o simplă cină în familie într-o serată elegantă și pretențioasă, și, de fapt, întreaga atmosferă, sunt tipic englezești. Am avut impresia că moșia familiei Mott se guvernează după alte legi, aparținând unui alt timp și spațiu, mai precis, Anglia secolului al XX-lea, ținând pasul cu modernitatea, și, în același timp, respingând tot ce este nou. Stranietatea personajelor, pe jumătate angelice, pe jumătate demonice, se răsfrânge și asupra spațiului, conacul vechi fiind atât scena crimei, cât și un martor prețios la decăderea unei generații. Nu cred că are rost să vă mai spun că sumbrul conac este în sine un personaj, inactiv, dar omniprezent în ființa tuturor celor implicați. Toți fac parte din casă, casa face parte din ei, iar asta înseamnă că familia Mott are mâinile murdare, interogatoriile conduse de Julia scoțând la iveală secrete tulburătoare și nenumărate minciuni.

Sunt tentată să compar „Cheia ascunsă” cu un coridor foarte lung, cu uși încuiate, înșirate de-a lungul pereților, în capăt aflându-se acea Ușă (fără Șapte Broaște), în spatele căreia așteaptă cuminte marea revelație. Julia și Sydney, doi oameni foarte diferiți, cu metode de investigare diferite, dar completându-se și temperându-se reciproc, învață iarăși să lucreze împreună ca să descuie fiecare ială și să găsească indiciile palpabile care să-i aducă mai aproape de adevăratul criminal. Însă parcursul lor mi s-a părut cam pripit pe alocuri, indiciile destul de vagi, iar ritmul întâmplărilor nițel prea lent, dar, una peste alta, a fost o lectură lejeră și intrigantă. Cât despre final, parcă a fost o scenă desprinsă din Scooby-Doo. Imaginați-vă doar, toate personajele adunate în bibliotecă, așteptând să fie eliminate unul câte unul de pe lista suspecților, în baza unor concluzii ce umplu pagini întregi, construite pe niște premise fragmentate. Dar explicațiile Juliei, care are ceva din atitudinea Velmei, sunt valide, reușind să umple golurile acumulate în timpul anchetei. Nu știu de voi, dar eu abia aștept partea a doua a trilogiei, pentru că data viitoare vom avea de-a face (pe bune) cu o fantomă care-și bântuie văduva, o fostă stea de cinema.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alex Ahndoril:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Falled

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

Ciobanul de Azi

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 211 - Ascunsă în umbră de Viveca Sten (CRIME CLUB)

Titlu: Ascunsă în umbră  

Serie: Crimele din Åre (#2)

Autor: Viveca Sten

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Dalskuggan (2021)

Traducere de Loredana Frățilă-Cristescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads:4,16 (din 6.780 note)

 

Åre, Suedia, 2020. Trupul neînsuflețit al lui Johan Andersson, fost schior de performanță, este găsit într-un morman de zăpadă, lângă pădure. Nasul rupt și țeasta zdrobită infirmă orice ipoteză conform căreia moartea bărbatului ar fi survenit din cauze naturale. Se pare că omul nostru avea dușmani... Numai că soția lui, Marion, susține în fața polițiștilor că nimeni nu i-ar fi dorit răul acestuia. Mă rog, nimeni cu excepția lui Linus Sundin, un bărbat recalcitrant, alcoolic notoriu, care era de altfel și partenerul lui Johan de la firma de instalații sanitare. Însă cine și-ar ucide colegul doar ca să pună mâna pe bani? Și întrebarea e „care bani?” Fiindcă, din câte spune Marion, mica întreprindere nu stătea nemaipomenit cu finanțele, ocupându-se, în mare parte, cu lucrările din stațiunea montană și împrejurimi.

2009 - prezent. Rebecka Ekvall, o tânără care face parte, împreună cu familia, din congregația Lumina Vieții, este îndrăgostită până peste cap de Ole Nordhammar, pastorul adjunct, un bărbat cu zâmbet călduros și ochi de gheață. Și așa cum a dat poruncă Ziditorul după Cădere ca Adam și Eva să se împreuneze, a venit și binecuvântata zi în care Rebecka și Ole și-au Spus DA, pregătiți să pătrundă, ținându-se de mână, prin Valea Domnului. Însă anii trec, iar Rebecka nu reușește să-i ofere lui Ole un urmaș. Știe că problema se află în pântecele sale, fiindcă Dumnezeu nu ar permite ca sămânța cuvântătorului său să nu dea roade. Deși încearcă să fie o soție bună, ocupându-se cu treburile gospodărești și ținând cont la tot pasul de poruncile lui Ole, simte că mariajul lor e din ce în ce mai rece și că modestul lor cămin s-a preschimbat pentru ea într-o închisoare. Se simte pedepsită, își spune că poate la urma urmei asta merită, însă e conștientă că undeva dincolo de ziduri există o lumină, o șansă nu pentru a-și spăla păcatele, ci pentru a-și găsi împlinirea.

Hanna Ahlander și Daniel Lindskog pornesc pe urmele ucigașului lui Johan. Numai că declarațiile lui Marion și Linus se cam bat cap în cap, de parcă amândoi ar avea ceva de ascuns. Din cauza viciilor sale, Linus cade țap ispășitor. Însă fără dovezi eligibile e imposibil să arunci pe cineva după gratii. Să fie într-adevăr Linus vinovat? Nu-i așa că ar fi prea simplu? Iar detectivii noștri experimentați știu că adevărul nu se află niciodată la vedere și că au de scotocit prin trecutul victimei ca să pună mâna pe răspunsuri. Și, la urma urmelor, ce faptă ar fi putut să comită un instalator ca să provoace atâta ură, încât să fie urmărit și omorât în bătaie? Chiar dacă nu mai schiase de ani buni, Johan era într-o condiție fizică de invidiat și nu ar fi fost ușor de răpus. În orice caz, un singur individ neînarmat nu ar fi putut să-l pună la pământ. Poate că au fost doi criminali... Sau poate că privim lucrurile dintr-o perspectivă complet greșită...

Viveca Sten scrie bine. Nu extraordinar, nicidecum mediocru, scrie ca un autor stăpân pe limbaj care știe prin ce formule narative să capteze atenția. Te atrage într-o plasă de minciuni, te momește cu adevărul doar ca să te prinzi pe urmă și mai tare în pânză. Pornește de la niște anchete verosimile pe care le transformă în cazuri a la Sherlock Holmes. Personajele sale sunt realiste, altfel spus, credibile, se confruntă cu probleme atât la serviciu, cât și în viața de familie. Daniel e polițistul care e în permanență cu gândul la investigație, cu toate că partenera lui e epuizată din cauza timpului neîntrerupt petrecut cu fiica lor, însă, și atunci când vrea să-i dea o mână de ajutor, intervine o urgență și e nevoit să plece. Hanna și-a găsit un scop în Åre, însă mama ei e în continuare supărată pentru că și-a părăsit iubitul, pe care, apropo, urmează să-l invite, împreună cu noua lui prietenă, la masa de duminică. Hanna și Daniel sunt cuplul de profesioniști tipic din literatura polițistă britanică, inserați într-o formulă Nordic Noir de excepție. Nu te saturi de ei, aștepți cu interes să vezi cu ce se vor confrunta data viitoare și le înțelegi alegerile pur umane, bazate adesea pe instinct. Eu m-am convins care-i treaba cu seria, iar dacă nu vă aveți prea bine cu cărțile, puteți să vă uitați la Crimele din Åre, pe Netflix, serialul suedez care a rupt în prima săptămână de la difuzare topurile internaționale.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Vivecăi Sten: 

Falled

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 209 - Răul pe care îl fac oamenii de Sandrone Dazieri (CRIME CLUB)

Titlu: Răul pe care îl fac oamenii  

Autor: Sandrone Dazieri

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Il male che gli uomini fanno (2022)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,88 (din 343 note)

 

            Personaje cioplite de dalta unui zeu al scrisului, intrigi polițiste împletite cu alte intrigi polițiste, un Atunci, când răul purta numele de Bibanu, și un Acum, când trecutul pare să prindă în tentacule prezentul, o fiară lipsită de rațiune ce se deplasează prin temporalități, aidoma unui monstru al mărilor sau, după cum își abandonează prada, al râurilor, o legendă ce-i bagă-n sperieți pe localnici și-i scoate din minți pe investigatori, violența în cele mai sângeroase veșminte, maleficul în toată splendoarea sa. Fete răpite, sugrumate și abandonate în brațele învolburate ale Padului, o polițistă coruptă care încearcă să găsească o scăpare din mizeria propriei existențe, o avocată ce-și caută nepoata dispărută și un necunoscut, cu origini israeliene, însoțit de o haită de câini diformi, hotărât să smulgă răul din rădăcini, chiar dacă asta înseamnă să le provoace celor vinovați (și celor mai puțin culpabili) cu mâinile sale durere.

            Acum... Amala, adolescentă de culoare, dispare în timp ce se întoarce acasă de la școală. Cheia cu breloc descoperită în broasca porții electrice de acces sugerează faptul că fata a fost răpită chiar în momentul când încercase să intre pe proprietate. Mama, Sunday, scriitoare pe jumătate faimoasă ce-și câștigă traiul în prezent scriind recenzii pentru diverse publicații din afară, și tatăl, Tancredi, un bărbat de 50 de ani care se joacă de-a artistul și de-a arhitectul, apelează la poliție și diverse cunoștințe pentru a-și găsi fiica, siguri că Amala se află într-o mare primejdie. Și așa intră în scenă Francesca Cavalcante, sora lui Tancredi, avocată de profesie, cu o carieră înfloritoare la activ, care, ajutată de un străin nu cu toate țiglele pe casă, ce-și iubește câinii mai mult decât pe semeni, pornește pe urmele maniacului care-i ține ostatică nepoata. Maniacul nostru își spune Oreste și e atât de obsedat de propriul plan, pus la punct ani de-a rândul, încât nu va lăsa pe nimeni să-i smulgă prada din fălci.

            Cu 32 de ani în urmă... Cristina Mazzini, ultima victimă a lui Bibanu, a fost descoperită în apele Padului, în apropiere de ultimul picior al podului dintre Lombardia și Emilia-Romagna. Trupul fetei fusese devorat de pești, sfărâmat de pietre și risipit de curenți. Atunci a fost prima dată când Itala Caruso a auzit despre asasinul care sugrumase și aruncase în râu trei fete. Polițista noastră, cunoscută în branșă drept Regina, nu dorise decât să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor, ocupându-se de marfa confiscată de echipa sa, tutun, droguri, alcool și uneori haine fără etichetă. Însă după ce o altă fată dispare, fiind găsită după câteva zile moartă în aceleași circumstanțe, Itala, mai mult împinsă de conștiință și de curiozitate, decât de funcție, pleacă în cătunul de la munte, acolo unde localnicii bănuiesc că însuși tatăl fetei și-ar fi ucis fiica. După câteva întrebări puse-n stânga și-n dreapta, reiese faptul că Maria avea un secret și că nu fusese chiar atât de ascultătoare pe cât se crezuse, ba mai mult, că o ieșire pe furiș, transformată într-o excursie, o adusese în apropierea lui Bibanu.

            Firele se împletesc, ițele se încurcă și mai tare, redând un model complicat, ornat cu nuanțe de suferință și nebunie. Violența de-acum este un ecou al dramelor de-atunci, un răcnet care bagă frica-n oasele protagoniștilor. Francesca și Itala, despărțite de trei decenii, se află pe urmele aceluiași ucigaș, un criminal care a revenit în mod straniu după o lungă perioadă de tăcere. În vreme ce prima încearcă să-și spele din păcate, a doua face tot posibilul ca să-și salveze familia, prinsă între lacrimile fratelui și clipele de disperare nevrotică ale cumnatei și tăria necunoscutului care se dă de partea sa, dar despre care Francesca nu știe nimic. Gerry are niște aptitudini ieșite din comun, știe cum să ia urma criminalilor și vinovaților, ca un lup ieșit în căutare de hrană care simte sufletele în putrefacție de la zeci de kilometri. El e singura șansă a Francescăi de a o găsi pe Amala, chiar dacă în preajma lui se simte adesea nesigură și în pericol, încercând, în zadar, să nu-l scape din ochi.

            Dacă ați citit trilogia Colomba și Dante, „Ucide-l pe tată”, „Îngerul” și „Regele de arginți”, nu aveți nevoie de nicio introducere ca să vă apucați de „Răul pe care îl fac oamenii”. Sandrone Dazieri e... Sandrone Dazieri. Unul dintre cei mai prolifici autori de thriller din Italia, un geniu al intrigilor polițiste, e o voce a romanelor de suspans de altă dată și de-acum, neputând fi comparat cu niciun autor de thrillere psihologice care a rupt piața de carte de după anii 2000. Numai „Condamnarea celor vii”, de Marco De Franchi, poate fi comparată cu romanele menționate, și sunt sigur că există mulți alți scriitori italieni excepționali, încă nedescoperiți și netraduși la noi. Lăsați laoparte literatura britanică, cu câteva excepții, și dați o șansă Spaniei și Italiei, abatoarele ficționale din care eclozează anual zeci de psihopați fără pereche. Și, dacă cumva n-ați aflat, să știți că trilogia anterioară va deveni serie, pentru că Sandrone Dazieri a anunțat, pe pagina sa de Instagram, că va reveni cu un al patrulea volum, readucând în scenă celebrul cuplu atipic și controversat de investigatori.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Sandrone Dazieri:

Falled

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA