Se afișează postările cu eticheta Crime Scene Press. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Crime Scene Press. Afișați toate postările

miercuri, 21 septembrie 2022

Recenziile lui Gică 88 - Castelul umbrelor de Laurie R. King (Blog Tour #25/2022)


Titlu: Castelul umbrelor   

Serie: Mary Russell & Sherlock Holmes #17

Autor: Laurie R. King

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Castle Shade (2021)

Traducere de Georgiana Nuțu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 4,09 (din 4.176 note)

 

Sherlock Holmes vine în România... Da, ați auzit bine. Când este chemat să investigheze niște întâmplări stranii în spațiul daco-slavo-roman, celebrul detectiv de pe Baker Street își face bagajele și pornește la drum, împreună cu iubita lui soție, spre Brașov, mai exact spre Bran, acolo unde se află castelul temutului și totodată faimosului Conte Dracula. Însă timpul a trecut, iar prietenul doctorului Watson nu mai e chiar atât de tânăr și tenace ca altădată, dar noroc cu scumpa lui consoartă, Mary Judith Russell, o femeie care a învățat de la mentorul și partenerul ei totul despre crime, dispariții și scenarii care depășesc cu mult granițele posibilului. Dornici să ia parte la o nouă aventură departe de bătrâna Anglie, cei doi se află chiar în acest moment în trenul spre Transilvania și abia așteaptă să ia ceaiul și să stea la taclale cu Alteța Sa, Regina Maria a României.

Deși cuplul de investigatori este familiarizat cu superstițiile înfiorătoare ce planează asupra Castelului, atât din sursele istorice, cât și prin intermediul lui Bram Stoker, omul care a dus vestea despre legendarul vampir dincolo de plaiurile noastre strămoșești, cei doi nu se așteaptă nicidecum la episoadele stranii care au loc odată cu venirea lor. Cu puțin timp înainte, Regina a primit o scrisoare prin care i s-a transmis că, dacă va decide s-o aducă pe fiica sa, Principesa Ileana, la Bran, viața acesteia va fi pusă într-un mare pericol. Iar acum se pare că întâmplările inexplicabile se țin lanț. Cineva vrea să otrăvească găinile de pe domeniu, vocile celor morți în Marele Război răsună din cimitir, iar umbre enigmatice apar prin cotloanele castelului și prin împrejurimi. La toate acestea se adaugă și trei personaje ciudate: un medic care, în ciuda cunoștințelor sale avansate, își dedică tot timpul îngrijirii celor din sat, un preot care iese la plimbare în crucea nopții și însuși majordomul, Dl Florescu, un individ care nu vede cu ochi buni prezența celor doi detectivi în acest loc.

            Dincolo de misterul care te face să pendulezi între posibilitatea ca miturile să aibă un crâmpei de adevăr și absurditatea de a crede în fenomene supranaturale, deliciul întregului volum stă în perspectiva pe care o au protagoniștii asupra țării noastre. Încă de la început, Mary Russell se așteaptă să ajungă într-o țară subdezvoltată, în care adulții să sufere de foame și de sărăcie, iar copiii să umble murdari și în pielea goală pe străzi, unde toată lumea, cu excepția Familiei regale, să locuiască în case vechi și dărăpănate. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai așa, iar eroina rămâne surprinsă de oamenii culți pe care îi întâlnește și de bunăstarea țăranilor din zonă. Și bineînțeles că din peisaj nu puteau lipsi țiganii, cei care, în ciuda modernității din jur, încă nu vor să renunțe la căruțe, la îmbrăcămintea lor specifică și la credințele și practicile oculte transmise din generație în generație.

            Cu toate că Holmes este identificat din punct de vedere literar cu constructul lui Arthur Conan Doyle, personajul din carte este cu totul un alt Sherlock. Însă, după cum ne putem da seama încă din numele seriei, autoarea nu a vrut să renunțe complet la modelul clasic, așa că a creat o altă versiune a lui, una hibridă, în care deducția și ingeniozitatea să aparțină de data asta unui caracter empatic și dornic să-și repare greșelile din trecut. Astfel, detectivul își pierde poziția privilegiată, iar locul îi este luat de Mary Russell, cea care nu stă prea mult pe gânduri înainte să purceadă la investigație. Prin urmare, Holmes este cel care îi dă o mână de ajutor consoartei sale, are grijă de ea atunci când este rănită și încearcă s-o țină departe de orice crede el c-ar putea reprezenta un pericol. Evident că aici avem de-a face și cu o miză feministă, prezentă atât prin comportamentul eroinei, cât și prin postura preaiubitei soții a Regelui Ferdinand.

            Cred că e prea târziu să încep cu „A fost odată ca niciodată”, dar prin această formulă Laurie R. King vrea să ne transmită că și-a trimis protagoniștii pe un tărâm de basm, în care prințesele și reginele pot avea parte de un final fericit și într-o perioadă în care Regele Zmeilor, abia ieșit din prima bătălie, se pregătește pentru confruntarea sângeroasă de pe urmă. Aici nu e nevoie ca cineva să fie ucis într-un mod cumplit, ci doar ca o servitoare să se taie la deget și să umple un bol cu propriul sânge sau ca altcineva să lase o amuletă fermecată în apropierea locuinței celui căruia-i dorește răul. Ei bine, povestea noastră ajunge acum la final, iar dacă sunteți curioși ce sau cine este vinovatul, nu vă rămâne decât să puneți mână pe acest superb volum, care, apropo, poate fi achiziționat chiar din shopul celor de la Castelul Bran, dacă cumva aveți de gând să treceți în următoarea perioadă pe acolo.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Laurie R. King:

Literatura pe tocuri   

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

                                                             Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


luni, 29 august 2022

Recenziile lui Gică 85 - Logodnicele Reichului de Jean-Christophe Grangé (Blog Tour #22/2022)


Titlu: Logodnicele Reichului  

Autor: Jean-Christophe Grangé

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Les Promises (2021)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 688

Media pe Goodreads: 3,90 (din 354 note)

 

       Dacă privim istoria ca pe o curgere lină a timpului, ca pe o segmentare cronologică organizată în secole și perioade, atunci ea nu constituie nimic mai mult decât un flux neîntrerupt a cărui manifestare are loc în afara oricărui individ sau construct cultural. Însă pentru a avea acces la adevărata istorie, este necesar să ne oprim asupra evenimentelor care au încercat sau chiar au reușit să schimbe cursul normal al evoluției umanității. Din acest motiv, Jean-Christophe Grangé alege, în cel mai recent roman al său, să-și plaseze ficțiunea în inima regimului nazist, într-un context extrem de favorabil pentru subgenul pe care îl abordează. Astfel, violența excesivă și nejustificată, spectrul morții ce planează în continuu deasupra Berlinului și frica ce zace în inima tuturor cetățenilor, fie ei fii ai lui David, fie reprezentanți de seamă ai poporului german, creează atmosfera perfectă pentru o narațiune polițistă specifică stilului Polar.

            Pasiunea lui Simon Kraus sunt visele. Deși toată lumea susține că este cel mai bun psihiatru din Berlin, el insistă, după ultima modă, să fie recunoscut ca psihanalist. Nu că ar fi de-acord cu aiurelile tătucului Freud despre sexualitate și traumele din copilărie, dar percepe onirismul ca pe o formă de manifestare a schimbărilor politice și ca pe o înregistrare în subconștient a întâmplărilor sau imaginilor pe care mintea a preferat să le treacă cu vederea pe parcursul zilei. Și pentru că este atât de cunoscut, cele mai importante doamne din societate îi trec pragul pentru a-și împărtăși traumele și problemele zilnice, cu speranța că micul și istețul doctoraș va găsi o soluție pentru dezechilibrul din sufletul lor. Însă, într-o fatidică zi, Simon află că una dintre pacientele sale a fost descoperită moartă pe malul unui râu, măcelărită și cu organele sexuale lipsă.

            Dar tânăra nu este prima victimă a dementului, fiindcă înainte de ea au fost omorâte alte două doamne de vază ale Reichului. Pentru a rezolva cât mai repede problema, Franz Beewen, ofițer în cadrul Gestapo-ului, primește misiunea de a-l descoperi pe cel care, sfidând noul imperiu ce se clădește cu fiecare zi, a avut curajul să comită aceste crime atroce. Dar, pentru a înainta cu investigația, colosul pe jumătate chior trebuie să apeleze la psihiatrul Simon Kraus, pentru că toate cele trei berlineze ucise se numără printre pacientele sale. Mai mult decât atât, toate frecventau un salon literar la hotelul Adlon, unde se întâlneau ca să petreacă timp împreună și ca să bârfească despre noua ordine ce pare să vină.

            La echipa celor doi investigatori remarcabili se alătură și Minna von Hassel, o moștenitoare bogată, care în prezent are grijă de nebunii și invalizii din ospiciul pe care-l conduce. Cât se poate de diferiți, cei trei își pun toate abilitățile în joc pentru a-l găsi pe Omul de Marmură, un personaj straniu care și-a făcut apariția în visele victimelor înainte ca acestea să fie ucise. Dacă Minna și Simon reprezintă creierul întregii operațiuni, Beewen constituie forța brută, cel care prin atitudinea lui poate să obțină informațiile neoficiale de care au nevoie și care, la vreme de conflict, va fi în stare prin postura sa impunătoare să-i pună pe inamici la respect. În ciuda faptului că Grangé a păstrat în majoritatea romanelor sale o răceală și distanță considerabilă între personaje, aici pare că între cei trei se leagă o prietenie adevărată, bazată atât pe respect, cât și pe înțelegere și compasiune.

            Lumea istorică și ficțională se întrepătrund, creând spațiul propice pentru o poveste cu un potențial uriaș. Berlinul din roman este scindat între privilegiați și condamnați, între cei care așteaptă cu mare interes nașterea celui de-al Treilea Reich și cei care, odată cu noua geneză, sunt sortiți pieirii. În timp ce doamnele de la Adlon beau șampanie și se răsfață în lux, evreii, țiganii și homosexualii sunt persecutați fără milă, pentru că doar moartea lor va reuși să purifice Noul Imperiu. Însă teroarea nu este resimțită doar de cei din urmă, ci și de nemții care sunt conștienți că, odată cu invadarea Poloniei, iadul își va deschide din nou porțile, iar bombele vor cădea asupra Germaniei. Tensiunea se simte din plin, toți așteaptă cu sufletul la gură începerea războiului, fiindcă doar sfârșitul acestuia le poate garanta liniștea zilei de mâine.

            Război, beznă, moarte, crimă, genocid, vulturi de oțel, svastici, ofițeri SS, camere de tortură, experimente diabolice, vise cutremurătoare și anxietate socială, toate la un loc, iar astea sunt doar câteva dintre elementele pe care Jean-Christophe Grangé le utilizează pentru a configura o lume aflată în pragul apocalipsei. Utopia viitorului se transformă într-un coșmar, și ordinea este complet abolită. Întunericul se lasă tot mai adânc peste Berlin, iar la orizont se întrezăresc doar avioanele și trupele inamice. Este doar o chestiune de timp până când haosul se va instaura complet și nimeni nu va mai fi în siguranță. Prin această ceață de nepătruns, trei eroi își fac drum pentru a-l găsi pe asasinul doamnelor de la Adlon, riscând totul într-o ultimă misiune care, dusă la bun sfârșit, ar putea reprezenta scânteia unui nou început al justiției și al ordinii umane.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jean-Christophe Grangé:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


duminică, 26 iunie 2022

Recenziile lui Gică 82 - Sfâșiere de Ragnar Jónasson (Blog Tour #18/2022)


Titlu: Sfâșiere 

Serie: Dark Iceland #4 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Rof (2012)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 3,81 (din 4.787 note)

 

Putem înțelege romanul polițist ca un proces de restabilire a ordinii într-o lume totalmente ficțională. Prin urmare și în mod evident, în centrul acestui univers de hârtie există un eveniment tragic, un moment în care echilibrul întregii construcții este periclitat, iar povestea începe să capete valențe violente, de cele mai multe ori chiar sângeroase. Însă dacă suntem dispuși să privim dintr-o altă perspectivă, putem observa cu siguranță că însuși factorul perturbator este cel care dă naștere respectivei intrigi detectivistice. Dar, oricum ar sta de fapt lucrurile, un astfel de volum, pentru a se consolida, are nevoie de acea clipă de catharsis, reprezentată cel mai adesea printr-o crimă inexplicabilă sau printr-o dispariție subită. Astfel, întâmplarea dramatică nu face decât să creeze un gol în narațiune, un vid care va fi acoperit doar în final, atunci când adevărul va ieși la iveală.

Așadar, odată cu cel de-al patrulea volum din seria „Dark Iceland”, ne reîntoarcem în întunecatul și înghețatul nord, acolo unde remarcabilul polițist Ari Thór încearcă să dea de capăt unui mister vechi de cincizeci de ani. După ce un necunoscut îi cere ajutorul pentru a afla cel mai mare secret al familiei sale, protagonistul nostru este nevoit să facă o incursiune în trecut, descoperind vechi indicii și interogând diverși martori care s-au aflat în apropierea cumplitului „accident”. Povestea stă cam așa: În urmă cu cinci decenii, un cuplu foarte înstărit s-a mutat, împreună cu o altă pereche, formată din sora soției și soțul acesteia, într-un fiord pustiu, recunoscut în special pentru malurile extrem de abrupte și pentru vremea capricioasă, unde au pus bazele unei mici întreprinderi fermiere. În acest loc retras și sumbru, după un an și câteva luni de la sosire, una dintre femei își pierde viața după ce bea cafea amestecată cu otravă pentru șobolani. În ciuda faptului că toți ceilalți au susținut că a fost vorba despre o sinucidere, omul din fața lui Ari Thór vrea să afle adevărul, pentru că el este fiul bogătașilor, respectiv nepotul celei care a murit.

            Însă, pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit, polițistul trebuie să-i caute pe cei care au trecut, la acea vreme, pe la ferma celor două familii. Astfel, el este nevoit să-și părăsească căminul confortabil și să se confrunte cu năpasta ce s-a abătut peste oraș, cu epidemia care lasă în urmă cadavrele celor bolnavi. Comunitatea a intrat în carantină, majoritatea cetățenilor refuză să mai iasă din case, iar panica s-a instaurat peste tot. Acum, vorbind strict despre părerea mea, cred că autorul ar fi putut să redea mult mai bine atmosfera de pandemie. Nu mi s-a părut suficient doar să menționeze din când în când câte un nou deces sau să prezinte, după mai bine de jumătate de carte, suspiciunea locuitorilor cu privire la vizitatorii ce le bat la ușă. Uneori parcă uită de context, și povestea merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Plus că aproape tot timpul Ari Thór, dacă nu este acasă, stă prin locuințele altora, iar asta îți dă senzația că el privește întreaga problemă ca printr-o fereastră securizantă.

            Pe lângă enigma din trecut, protagonistul se ocupă și cu două anchete din prezent – moartea fiului unui fost ministru, care a fost călcat de o mașină ziua în amiaza mare, și dispariția unui bebeluș ce a fost lăsat să doarmă în cărucior afară, în timp ce mama lui se delecta cu o cafea, împreună cu prietena ei cea mai bună. Însă, în ambele cazuri, el primește ajutorul unei tinere jurnaliste, care, participând în mod indirect la investigații, vrea să dea peste o știre care s-o ajute să avanseze în carieră. Cei doi fac schimb de informații și își împart sarcinile, reușind astfel să devină o echipă redutabilă de „detectivi”, care se vor opri din căutare doar atunci când misterul va fi cu totul elucidat.

Morți vechi și crime noi, investigatori profesioniști și „ucenici” ambițioși, probleme de familie și regăsiri – toate acestea reușesc să redea pe deplin unicul și elegantul stil al lui Ragnar Jónasson. Și, odată cu povestea de față, autorul islandez ne prezintă o altă fațetă a romanului polițist, o versiune alternativă în care enigmele pot avea o rezolvare chiar și atunci când toți participanții au pierit cu ani buni în urmă. Pentru că, așa cum spuneam și la început, fiecare delict aduce cu sine o falie în poveste, iar protagoniștii sunt cei care, în ultimă instanță, încearcă să peticească o lume care și-a pierdut de mult rațiunea și echilibrul.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ragnar Jónasson:

Literatura pe tocuri   

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA


duminică, 12 iunie 2022

Recenziile lui Gică 81 - Autograf de George Arion (Blog Tour #16/2022)


Titlu: Autograf  

Autor: George Arion

Editura: CRIME SCENE PRESS

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 388

 

            Indiferent de perioada istorică în care s-a manifestat, teatrul a păstrat în sine o componentă tanatică, o esență fatală ce era destinată, îndeosebi, unui public amator de senzații macabre. Fie că vorbim despre antichitatea greacă, în care muritorii nu doar că săvârșeau omoruri împotriva semenilor, ci erau pedepsiți și pentru că, prin gesturile și faptele lor, îi sfidau pe zeii cei orgolioși, fie că ne referim la teatrul renascentist sau baroc, atunci când Hamlet făcea tot posibilul să-și răzbune tatăl ucis mișelește sau când misteriosul Don Juan lăsa în urma lui fecioare pângărite, ce ajungeau să se sinucidă, sau chiar la secolul XX, atunci când crima a devenit un factor absurd, utilizat doar pentru a crea farsa unui sfârșit spectaculos, este evident faptul că moartea a existat peste tot și s-a desfășurat în toate formele ei posibile.

             Ei bine, făcând un pas în contemporan și aruncând o privire peste volumul lui George Arion, putem observa cum vechea și eterna violență a căpătat nuanțe noi, inserându-se în așa-zisul teatru polițist de astăzi. Astfel, în șapte piese mortale, așa cum le numește însuși autorul, o farsă și două monodrame, suntem purtați într-o lume a spectacolului, într-un univers în care crima, pentru a exista, are nevoie de public, de scenă și de câțiva actori foarte pricepuți, care să știe cum să jongleze cu miza detectivistică a textului. De altfel, pentru a sublinia caracterul polițist al operei sale, dramaturgul apelează la câteva cuvinte și sintagme specifice, precum Scena Crimei, Mobilul Crimei, Reconstituire, Martor sau Victimă.

            Astfel, volumul nostru debutează cu „Scena crimei sau caruselul ucigașilor”, o piesă în care cinci inși încearcă să rezolve tot atâtea asasinate fără răspuns. Profesorul a fost sugrumat, Dama a fost înecată în cadă, Ziaristul a fost împușcat, iar Baronul și Hoțul au fost înjunghiați. Așadar, pentru a rezolva această anchetă extrem de complicată, cinci oameni au fost chemați ca să realizeze reconstituirea. Pe rând, aceștia se pun în pielea ucigașului și încearcă să afle care „dintre ei” ar fi putut fi cu adevărat vinovatul. Pe parcurs ce rolurile se schimbă și povestea primește valențe noi, simți cum totul devine haotic, luând forma unui carusel amețitor, în care rațiunea pare să se piardă cu totul. Odată cu finalul neașteptat, ai impresia că ai luat parte la o farsă, urmărind o intrigă care nu face nimic mai mult decât să se îndrepte spre un absurd cumplit.

            Înaintând cu lectura, ne trezim în Barintown, un oraș imaginar, în care se petrece acțiunea piesei „Amintiri din livada cu meri”. Pe lângă titlul cehovian, așa cum observă și criticul Ion Bogdan Lefter, povestea aduce cu sine o trimitere subtilă la poetica lui T. S. Eliot. Aici, pe timpul unei furtuni de proporții, ce aduce cu Potopul, doi soți așteaptă un invitat la cină și deapănă amintiri despre trecutul lor și despre cei 49 de meri pe care i-au plantat în livadă. Asemeni operei lui Samuel Beckett, musafirul întârzie din ce în ce mai mult, iar cuplul pare că, prin fiecare dialog, adună tot mai multă tensiune, care urmează să răbufnească spre final. Facem un pas mai departe și ne oprim asupra piesei „Misterul unei nopți cu viscol”, unde ploaia este înlocuită de o ninsoare apocaliptică, ce aduce cu sine un oaspete ciudat. Aici facem cunoștință cu un alt duet conjugal, care pare, la rândul lui, să aibă ceva de ascuns.

            În următoarele trei piese, „Două kilograme de heroină”, „Revelion cu poștașul” și „La capătul răbdării”, George Arion realizează un joc postmodern de-a regizorul, făcând din personajele sale ucigași și victime conștiente de propriile roluri. Aici teatrul se joacă înăuntrul teatrului, iar cel mai bun păpușar va reuși să rămână în viață până la final. Mai mult decât atât, „La capătul răbdării” reprezintă o tranziție a thrillerului psihologic, atât de apreciat astăzi, spre arta dramatică. Mergem puțin mai departe și ajungem „În labirint”, un libret de operă în care autorul se întoarce la iubitul său detectiv, Andrei Mladin, plasându-l pe acesta pe Insula Zorelelor, într-un labirint al simțurilor și al memoriei. Aici o fată este ucisă pentru că pare să fi sfidat o veche zeiță greacă. Dar, spre final, aflăm că totul a fost o mare farsă, iar sobra tragedie antică devine o imensă glumă a modernității. După ce în „Administratorul” ne bucurăm de o simpatică comedie în stilul lui Caragiale, încheiem lectura cu două monodrame. În „Autograf”, personajul, evident un actor, este cuprins de nostalgie și își exercită capacitatea de analiză, în mod ironic, asupra unor lucruri simple, precum cartea de telefoane, iar în „Actrița”, protagonista ține un discurs aprins despre greutățile unei femei care a ales să joace teatru și despre orgoliile masculine ce i-au pus în continuu piedici pe parcursul carierei, în acest caz fiind vorba, în mod clar, despre o miză feministă.

            Spre deosebire de proză, teatrul este o artă care se manifestă în fața unui public și care, în mod direct sau indirect, interacționează cu acesta. De asta, personajele lui George Arion au conștiință de personaje, știu că joacă un rol și, mai mult decât atât, ele ajung să regizeze uneori întregul spectacol. Textul nu este închis în sine, întorcându-se la propria fantasmă, ci e plin de trimiteri livrești, istorice și sociale. De altfel, autorul preia câteva modele clasice, pe care, în buna tradiție a modernității, le desființează printr-un simplu gest ironic. Cu alte cuvinte, avem acțiune, avem caractere pe cât de superficiale, pe atât de credibile, există și o miză polițistă ce leagă întregul ansamblu, așa că mai e nevoie doar de un spectator, în acest caz de un cititor, care să se bucure de cele zece creații pline de mister și de umor tragic.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul de teatru al lui George Arion: 

Literatura pe tocuri 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l 

Analogii, Antologii   



joi, 19 mai 2022

Recenziile lui Gică 75 - Secrete îngropate de Lynda La Plante (Blog Tour #13/2022)


Titlu: Secrete îngropate

Serie: Jack Warr #1

Autor: Lynda La Plante

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Buried (2020)

Traducere de Oana Dușmănescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 4,10 (din 4.802 note)

 

            Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, o gașcă de femei puternice, care își doresc tot ce-i mai bun de la viață, și un proaspăt ofițer de poliție ce-și caută rădăcinile paterne prin lumea întunecată a gangsterilor londonezi. Altfel spus, un volum extrem de complicat, în care trecutul ilegal și violent iese mereu la iveală, încercând, prin toate mijloacele, să pervertească prezentul senin al celor drepți. Astfel, jocul binelui și al răului este dus la un alt nivel, autoarea subliniind, în mod repetat, capacitatea celor două esențe de a se împleti și de a ajunge, într-o ultimă instanță, la o suprapunere perfectă. Dincolo de un roman cu detectivi, „Secrete îngropate” ne spune povestea unui om nevinovat, prins în ițele unor întâmplări care i-au marcat destinul încă dinainte De a se fi născut. Așadar, doamnelor și domnilor, permiteți-mi să vi-l prezint pe fermecătorul și neînduplecatul Jack Warr.

            Totuși, haideți să dăm timpul înapoi și s-o luăm cu începutul. În 1984, Harry Rawlins, un bandit fără pereche, împreună cu trupa lui de nelegiuiți, și-au pus în cap să deturneze o autospecială blindată, plină de bani. Ei bine, planul lor a eșuat, pentru că toți și-au pierdut viața în acea operațiune. La mai bine de zece ani după cumplitul eveniment, Dolly Rawlins și celelalte văduve au pus la cale să jefuiască un tren poștal, un mic gest în memoria bieților lor soți care nu au reușit să-și ducă misiunea la bun sfârșit. Astfel, punându-și în valoare toate aptitudinile, femeile au reușit să oprească trenul, să pună mâna pe bani și să-i facă dispăruți cât ai zice pește. Acum, după mai bine de două decenii, cineva s-a întors după comoară, lăsând în urmă o cabană incendiată și un cadavru carbonizat.

             Și acum, pentru că am ajuns la zi cu povestea, e timpul să intre în scenă omul pe care vi l-am promis. Jack Warr, tânărul agent din Poliția Metropolitană, face parte din echipa care trebuie să descifreze ce s-a întâmplat la Rose Cottage și să descopere identitatea victimei, care, la prima vedere, pare să fi murit în incendiu. Însă eroul nostru are și alte planuri, care nu-i privesc și pe colegii lui. După ce află că tatăl său adoptiv nu mai are mult de trăit, din cauza cancerului care-i macină organismul, și după ce primește un plic în care s-ar putea afla detalii despre trecutul lui, Jack pornește în propria odisee detectivistică, pentru a-și găsi părinții biologici. Însă destinul își bate puțin joc de el, pentru că toate semnele arată că bărbatul care i-a dat viață a făcut cândva parte din anturajul toxic al lui Harry Rawlins. Astfel, el ajunge să ia parte la două anchete, una profesională și alta personală, pășind pe două drumuri abrupte, care se vor întâlni la răscrucea propriei sale existențe.

            În mod normal, ar trebui să vorbesc despre un singur roman, primul volum din noua serie a Lyndei La Plante. Dar, din cauza faptului că „Secrete îngropate” revizitează o altă trilogie, din care la noi a apărut doar primul volum, „Văduve”, trebuie să țin cont și de cursul cronologic al poveștii. De altfel, mai mult decât un text polițist cu intrigă proprie, cartea de față reprezintă o reîntoarcere, într-o manieră nostalgică, la evenimentele care s-au petrecut într-un trecut ficțional nu foarte îndepărtat. În timp ce Jack își vede de anchetele lui, autoarea profită de fiecare ocazie pentru a ne vorbi despre impozantul și maleficul Harry Rawlins, despre legendara lui consoartă, Dolly Rawlins, și despre dorința ei neîmplinită de a-și transforma conacul într-un cămin pentru copiii orfani, și, nu în ultimul rând, despre destinul celorlalte infractoare, pe care protagonistul le vizitează ca să afle mai multe detalii despre cei care au dat o mână de ajutor la jaful din 95.

            Iar acum, ca să fiu sincer, trebuie să spun că nu prea mi-a plăcut cartea, fiindcă m-am trezit în mijlocul unor evenimente pe care nu am știut de unde să le iau. Se vede clar că a fost scrisă pentru fanii celeilalte trilogii, oameni care au așteptat cu sufletul la gură să afle cum va continua povestea după ce „eroii” lor favoriți au dispărut. Subiectul e foarte ofertant, personajele sunt unul și unul, umorul negru condimentează perfect atmosfera obscură, însă eterna reîntoarcere la un trecut „strălucitor” nu face decât să creeze goluri imense în derularea acțiunii din prezent. Poate că e și o chestiune de gusturi, poate că nu este neapărat genul meu, însă, dacă vă cade în mână acest volum, vă rog să-mi spuneți și mie care au fost momentele ce v-au dat senzația că aveți de-a face cu un Thriller și care au fost secvențele moarte, în care v-ați simțit cu totul pierduți.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Lyndei La Plante: 

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Falled

Citește-mi-l 

Pălărisme.ro 

Analogii, Antologii   


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 27 aprilie 2022

Recenziile lui Gică 71 - Oase roșii de Ann Cleeves (Blog Tour 10/2022)


Titlu: Oase roșii 

Serie: Shetland #3

Autor: Ann Cleeves

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Red Bones (2009) 

Traducere de Raluca Ștefan

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 352

Media pe Goodreads: 4,02 (din 18.810 note) 

 

După cum poate ați văzut deja pe Biblioteca lui Liviu și pe Ciobanul de Azi, de data aceasta am decis să facem lucrurile puțin diferit, nu de alta, dar trebuie să sărbătorim într-un mod inedit cel de-al zecelea Blog Tour din acest an. Astfel, fiind entuziasmați de apariția romanului „Foc sălbatic”, ultimul volum din seria „Shetland”, ne-am propus să scriem, fiecare în parte, despre toate cele opt cărți ale seriei, luându-le, bineînțeles, în ordinea cuvenită. Așadar, după ce zilele trecute cei doi colegi ai mei au scris despre „Negru de corb” și despre „Nopți albe”, astăzi a venit rândul meu să spun câteva cuvinte despre cea de-a treia parte, și anume „Oase roșii”. Iar acum, ca să n-o mai lungim cu chestiuni așa-zis administrative, e timpul să trecem la treabă și să disecăm puțin această simpatică ficțiune polițienească.    

            Bine ați venit în insulele Shetland. Aici, în acest mic paradis format din pământ și apă, oamenii duc un trai liniștit, fiind conectați în permanență cu elementele naturii. Pe uscat și-au făcut locuințe minunate, iar cu ceea ce obțin din mare reușesc să-și asigure banii de care au nevoie pentru propriul confort și pentru binele celor din familie. Avem pescari, agricultori, artiști și, ca în orice societate civilizată, avem și forțe de ordine, care să intervină dacă va fi vreodată cazul. Numai că ceea ce vedeți voi de la distanță și ce v-am prezentat eu în rândurile de mai sus e doar de aparență, pentru că Shetland nu e nicidecum o a doua grădină a raiului. Aici neamurile se urăsc uneori de moarte, invidia și furia există în sufletele vecinilor, și în orice moment poate apărea o umbră înfiorătoare care să te urmărească înapoi spre casă, asigurându-se că nu vei ajunge nici în seara asta, nici în alta, în siguranța propriului cămin.

            Chiar de curând a avut loc o întâmplare despre care nu am cum să nu vă vorbesc. O tânără, pasionată de arheologie și de fostul ei profesor de la universitate (asta rămâne între noi), a făcut o descoperire foarte interesantă și, totodată, foarte stranie. În timp ce săpa în locul unde susținea că ar trebui să se afle casa unui negustor de seamă, a descoperit un craniu uman, care nu pare, totuși, chiar așa de vechi. La puțin timp de la acest eveniment, o bătrână, pe care, chipurile, toți o îndrăgeau, a fost găsită ucisă, împușcată în burtă cu o armă de calibru mare. Bineînțeles că toată vina a căzut repede pe capul nepotului ei, Roland, care, în seara cu pricina, a ieșit, după ce s-a ghiftuit bine la barul din apropiere, să vâneze iepurii din împrejurimi.

            S-o spun pe-aia dreaptă, norocul lui a fost că vărul său, Sandy Wilson, care e polițist, l-a înștiințat repede pe superiorul lui, inspectorul Jimmy Perez, care nu a mai stat pe gânduri și a venit să vadă ce s-a întâmplat mai exact și dacă poate face ceva pentru bietul oropsit. Normal că Ronald nu mai ține minte ce a făcut, nici nu e sigur că nu el a comis-o, dar încă susține că nu a tras în direcția casei femeii, bine, mai mult ca sigur că face asta ca să-și ia piatra de pe inimă. Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că noul venit este cel mai în măsură să afle adevărul. Mi-a făcut o impresie bună încă de când l-am întâlnit pentru prima dată, știu că mai are câteva cazuri rezolvate la activ și îmi place cum se comportă cu cei din jur, pentru că pune întrebări țintite, prin care vrea să-și confirme propriile bănuieli. E genul de om care te întreabă despre străbunici, cu ce se ocupau ei, dacă te-ai născut aici sau dacă vii de pe alte meleaguri, unde ți-ai cunoscut consoarta, ce studiază fiul tău și dacă e însurat sau încă bântuie barurile din preajma facultăților – tot felul de baliverne, care, vezi Doamne, îl ajută să-și facă o imagine de ansamblu.

            Mi-am permis să-mi iau această licență poetică, ca să vă familiarizez mai bine cu locul acțiunii. Și nu e vorba despre limbaj, ci despre mentalitatea locuitorilor din Shetland. Să nu mă înțelegeți greșit, ei nu sunt în nici un caz lipsiți de cultură, ci împreună formează o comunitate a indivizilor simpli, a celor care se bucură din plin de beneficiile naturii. De altfel, structura poveștii este una clasică, totul începe cu o crimă, intervin câteva evenimente neprevăzute pe parcurs, iar în final vinovatul este descoperit. Nu am apreciat atât de mult cursivitatea întâmplărilor, dar am fost surprins plăcut de sfârșit, pentru că autoarea și-a bătut puțin joc de mine, și sunt sigur că așa au avut impresia și alți cititori care i-au lecturat volumele. Eu consider că mi-am îndeplinit misiunea, iar dacă vreți să aflați cine este cu adevărat vinovatul sau ce alte crime înfiorătoare au avut sau urmează să aibă loc în frumosul arhipelag Shetland, trebuie să puneți mână pe această serie polițistă, plină de fiori și de mistere.


După cum spuneam mai sus, în cadrul Blog Tourului de față ne-am propus să vorbim despre toate cele opt volume ale seriei „Shetland”. Prin urmare, las aici link-urile spre blogurile colegilor mei, unde au apărut sau urmează să apară, zilele acestea, celelalte șapte recenzii:

Biblioteca lui Liviu, despre Negru de corb

Ciobanul de Azi, despre Nopți albe;

Literatura pe tocuri, despre Fulger albastru;

Citește-mi-l, despre Ape moarte

Pălărisme.ro, despre Aer rarefiat

Anca și cărțile.ro, despre Pământ rece

Analogii, Antologii, despre Foc sălbatic.  

 

COMANDĂ CARTEA 

COMANDĂ ÎNTREAGA SERIE

sâmbătă, 2 aprilie 2022

Recenziile lui Gică 67 - Vârcolacul de Fred Vargas (Blog Tour 7/2022)


Titlu: Vârcolacul 

Serie: Comisar Adamsberg #2 

Autor: Fred Vargas

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: L'homme à l'envers (1999)

Traducere de Simona Brânzaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 3,77 (din 4.914 note)

 

            Sincer, mă bucur să văd că editura Crime Scene Press continuă să traducă autori francezi, chiar dacă printre cititorii români nu există foarte mult interes pentru aceștia. După ce i-am citit pe Jean-Christophe Grangé și pe Bernard Minier, pe care îi consider doi scriitori geniali, astăzi, cu ocazia unui nou Blog Tour, ne vom opri puțin asupra unui roman de Fred Vargas, o autoare care a apărut, până în prezent, la trei edituri de la noi. Și, pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, trebuie să specific faptul că „Vârcolacul” este cel de-al doilea volum din seria celebrului Comisar Adamsberg, primul fiind „Omul cu cercurile albastre”, publicat în limba română de Editura TREI, în 2011. Însă, pentru că nu vreau să pierd vremea cu detalii pe care le puteți găsi foarte ușor pe internet, haideți să intrăm în poveste și să vedem despre ce este mai exact vorba în acest impecabil roman detectivistic, ”pastoral”.

            „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, iată vine-n cale un vârcolac... Oare?

O fi om, o fi lup, o fi un om cu un lup sau o fi într-adevăr un vârcolac? Nimeni nu știe exact despre ce e vorba. Cert e că, odată cu lupii din Parcul Național Mercantour, care au fost lăsați liberi, ceva sau cineva se apropie noaptea de stânele oamenilor și le omoară oile. Trupurile sfârtecate ale animalelor prezintă urme de dinți uriași, colți ascuțiți care ar putea aparține doar unei fiare pe măsură. Cu fiecare noapte, numărul victimelor crește, până într-o fatidică dimineață, când la locul masacrului este descoperit corpul femeii care a susținut sus și tare că în spatele atacurilor s-ar afla un vârcolac. Lucrurile devin și mai complicate atunci când bărbatul singuratic și ciudat de la marginea satului dispare, moment în care se stârnește panica printre locuitorii din mica comunitate montană.

            Având deja un suspect plauzibil, trei oameni pornesc la drum ca să-i dea de urmă și să pună mâna pe el. Micul grup pestriț este format din Suleiman Melchior, fiul adoptiv al femeii ucise, un băiat de culoare care își caută originile africane; Străjerul, un bătrânel care e paznic la oi și care știe să mânuiască o armă de calibru mare; și Camille, o tânără căreia îi place să facă pe instalatorul, reparând diverse chestii și petrecându-și timpul liber cu capul în revista de specialitate, unde apar cele mai noi scule din domeniu. Împreună, cei trei călătoresc dintr-un sat în altul, într-un camion pe care îl conduce, evident, fata. Am simțit necesar să descriu acest trio, pentru că este foarte vizibil faptul că Vargas s-a adaptat foarte repede la noile vremuri, introducând, în textul ei, personaje așa-zis marginale, care, fără să fie nevoie, își depășesc condiția alocată de societatea tradițională. Eroii noștri nu sunt trei detectivi impecabili, care știu cu adevărat cu ce se confruntă, ci trei excentrici care vor să facă dreptate pentru moartea bietei femei. Dincolo de impulsurile sentimentale, ei percep provocarea și se aruncă cu capul înainte în ancheta despre care, la început, aproape că nu știu nimic.

            Ar fi greu să spun că există ceva mai interesant decât personajele din prim plan, însă ceea ce mi-a stârnit cel mai tare interesul a fost ideea de vârcolac. Atunci când frica pune stăpânire pe oamenii superstițioși, mitul capătă substanță și încep să apară tot mai multe dovezi că fiara chiar există. Nu e nevoie ca cineva s-o vadă, ci doar de niște trupuri sfâșiate și de câteva urme uriașe la locul masacrului, iar, odată ce coșmarul ia naștere, nimeni nu îi mai pune la îndoială existența. Creatura trebuie prinsă, despicată pe interior, pentru că acolo se află blana lui de lup, iar dacă suspectul e și spân, atunci este clar că el e făptașul.

            Deși Fred Vargas ar fi putut să presare mai mult suspans în poveste, realizând un Thriller alert sau, poate, chiar un Horror, subiectul fiind foarte ofertant de altfel, autoarea franceză a mizat totul pe o schemă polițienească, un model liniar cu final deja stabilit. De asta, „Vârcolacul” nu este o carte care să te țină în continuu în tensiune, ci un roman meticulos construit, care trebuie savurat pagină cu pagină. Satisfacția cititorului nu apare doar în deznodământ, ci și pe parcursul lecturii, atunci când asiști la acțiunile personajelor, dar, mai ales, la dialogurile ludice și pline de vitalitate, care par să fie însăși esența întregii narațiuni.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Fred Vargas:

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii   


COMANDĂ CARTEA


sâmbătă, 19 martie 2022

Recenziile lui Gică 66 - BOX 88 de Charles Cumming (Blog Tour 5/2022)


Titlu: BOX 88 

Serie: BOX 88 #1

Autor: Charles Cumming

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: BOX 88 (2020)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,08 (din 2.351 note)

 

            Fiindcă e timpul pentru un nou Blog Tour, astăzi vorbim despre „BOX 88”, de Charles Cumming, primul volum ce îl are drept protagonist pe ingeniosul și remarcabilul agent sub acoperire, Lachlan Kite. Deși în ultima vreme nu am prea citit romane de spionaj, acesta a fost un prilej bun ca să mă întorc în lumea serviciilor secrete și să redescopăr un gen pe care îl apreciam foarte mult în adolescență, atunci când devoram toate cărțile scrise de Robert Ludlum pe care le găseam la Biblioteca Județeană sau prin anticariatele din oraș. În ciuda faptului că publicul român nu mai prea gustă această categorie livrescă și că, în consecință, editurile au renunțat să mai traducă astfel de autori, din când în când mai apare câte o carte de genul, care aduce un aer proaspăt în atmosfera îmbâcsită de thrillere domestice și de grămada uriașă de Romance-uri ce pretind a fi romane de suspans.

            În buna tradiție a clasicelor romane de gen, Cumming pornește de la ipoteza unei noi agenții de spioni, o organizație care are adânc înfipte rădăcinile atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite ale Americii. Iar aceasta este BOX 88, un grup de oameni care încearcă să oprească atentatele teroriste și orice altă formă de pericol ce ar putea amenința liniștea și viața locuitorilor de pe întreg globul. Însă, spre deosebire de celelalte organizații de spionaj, BOX 88 recrutează, în mare parte, indivizi normali, persoane care nu au avut contact cu astfel de operațiuni, dar care par foarte capabile să se infiltreze într-un anumit loc, să obțină informațiile necesare și să pretindă că nu au nimic de-a face cu mecanismele politice care se pun în mișcare în apropierea lor.

            După ce este recrutat de către un fost profesor de la universitate, Lachlan Kite devine agentul perfect de care BOX 88 are nevoie pentru a se infiltra într-o vilă din Franța, unde urmează să-și facă apariția un însemnat om de afaceri iranian. Din informații sigure, cel care trebuie să vină este un important finanțator al teroriștilor ce pregătesc un atentat cu gaz chiar în inima New Yorkului. Pe cât de complicată pare misiunea, pe atât de simplu îi este lui Lockie să se dea de-al casei, pentru că, fără nici un efort, el face parte deja din familie. Da, poate am uitat să menționez faptul că el este în vizită la Xavier, prietenul său cel mai bun și fiul lui Luc Bonnard, un om foarte influent și cu o avere uriașă. Dar asta s-a petrecut în 1989, iar în prezent Lachlan, acum director BOX 88, este răpit și, dacă vrea să supraviețuiască și să-și mai vadă iubita însărcinată în viață, trebuie să divulge tot ce s-a întâmplat, cu adevărat, în urmă cu treizeci de ani.

            Alternând prezentul cu trecutul, cartea ne prezintă două perspective cât se poate de diferite, una care aparține omului matur de acum și alta prin care ni se relatează despre tânărul neexperimentat care, la acea vreme, credea că are lumea la picioare. De altfel, tinerețea reprezintă în sine un factor care sporește curiozitatea și dorința de afirmare, astfel încât protagonistul nostru își pune relația cu oamenii dragi pe planul al doilea și începe să facă pe spionul amator, un agent care, evident, se dovedește capabil să-și ducă prima misiune la bun sfârșit. Deși ni se spune încă din descriere că vom citi un roman de spionaj, Cumming ne propune o altă viziune, una foarte ancorată în realitate. Vremea spionilor de top a trecut – gata cu James Bond, Mitch Rapp sau Jason Borne – acum e timpul pentru eroi obișnuiți, agenți care se izbesc în continuu de probleme verosimile. Aici nu există oameni bine antrenați în artele marțiale, care ies în ultima clipă din clădiri în flăcări, lăsând în urmă mormane de cadavre, ci protagoniști simpli, care, pentru a face un bine umanității, trebuie să se asigure că toate dispozitivele de urmărire pe care le-au plasat au acces la priză sau la o baterie care să țină măcar două zile.

            Preluând și deconstruind majoritatea clișeelor legate de acest gen, autorul scoțian ne face conștienți de faptul că este nevoie de un suflu nou, poate chiar de un subgen care să aducă ficțiunea mult mai aproape de realitate. În toți acești ani, publicul și-a schimbat preferințele și dorințele, căutând în continuu ceva original, ceva care să se debaraseze de modelele clasice din trecut. Însă, mai mult decât o provocare literară, „BOX 88” reprezintă primul volum dintr-o nouă serie care, la acest moment, este formată din două cărți, romanul de față fiind succedat de „Judas 62”, o continuare ce promite să ne poarte în bătrâna și închistata Rusie.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Charles Cumming:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  



joi, 24 februarie 2022

Recenziile lui Gică 62 - Ultima viață de Peter Mohlin & Peter Nyström (Blog Tour 2/2022)


Titlu: Ultima viață

Serie: John Adderley #1 

Autor: Peter Mohlin & Peter Nyström

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Det sista livet (2020)

Traducere de Maria Carmen Lungu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 504

Media pe Goodreads: 3,91 (din 971 note)

 

Am mai spus-o și o repet. Este foarte greu să scrii despre un roman care ți-a plăcut foarte mult. În primul rând, ai impresia că termenii precum fenomenal, magnific sau extraordinar nu reușesc să transmită cu adevărat ce simți, plus că aceștia sunt atât de utilizați, încât nu mai spun aproape nimic. În al doilea rând, afinitatea literară este o chestiune foarte personală și ești conștient că este posibil ca alți cititori să nu fie chiar așa impresionați, ba chiar unora să nu le placă deloc. Acum, vorbind strict despre mine, există câteva momente, pe parcursul unui an, în care mă „izbesc” de niște volume atât de bune, încât îmi stă gândul la ele zile la rând după ce am dat ultima pagină și revin la ele de fiecare dată când mi se cere o recomandare. O astfel de carte este „Ultima viață” de Peter Mohlin și Peter Nyström, un Thriller foarte întunecat și plin de suspans, care, cu siguranță, se va regăsi în topul lecturilor pe 2022.

Agentul FBI, John Adderley, se trezește într-un spital din Baltimore și încearcă să-și amintească ce s-a întâmplat și cum a ajuns acolo. Pe parcurs ce memoria îi revine, își dă seama că a fost infiltrat într-o organizație de traficanți de droguri și că a fost descoperit. Iar la câteva paturi de el se află omul care l-a deconspirat și care urma să-l execute. Acum John este compromis și trebuie să se facă nevăzut. Astfel, este nevoit să intre în Programul de Protecție a Martorilor, ca să i se ofere o nouă identitate și un nou domiciliu, într-un loc în care cartelul să nu-l găsească niciodată. Însă el vrea cu orice preț să se întoarcă în Suedia, țara lui natală, în orașul unde, în urmă cu zece ani, Emelie, tânăra moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă.

            Odată infiltrat în poliția din Karlstad, protagonistul nostru își dă tot interesul să descopere cine e cu adevărat criminalul și unde s-ar putea afla corpul tinerei fete. În ciuda faptului că ancheta a fost aproape soluționată și că există un suspect, el pune la îndoială vinovăția inculpatului și încearcă să găsească noi perspective din care să privească întregul caz. Nu trece mult timp până când John descoperă primele indicii și își dă seama că, în toți acești ani, colegii lui nu au înaintat deloc cu investigația și au căutat în continuu un motiv ca să-l bage pe presupusul vinovat la răcoare, iar asta nu doar că a dus nicăieri, ci a distrus și existența unui om probabil nevinovat.

            Deși John este o persoană de culoare, el nu e niciodată criticat sau condamnat de colegii de la muncă sau de oamenii din jurul lui. Există câteva momente în care unii îl privesc ciudat, însă niciodată motivele nu sunt rasiale. E foarte amuzant cum el ajunge să compare viața americanilor cu cea a suedezilor, dându-și seama că aceste două națiuni sunt foarte diferite și că el nu este decât un hibrid cultural care se bucură atât de viața lejeră a locuitorilor din State, cât și de siguranța și pasivitatea unui suedez de rând. Pe lângă asta, el gândește în ambele limbi, astfel încât, atunci când dă peste o expresie americană potrivită situației, încearcă să găsească un corespondent și în limba lui maternă.

            În ceea ce privește suspansul, acesta se resimte încă de la primele pagini, crește pe parcursul întregii povești și pare că stă să explodeze atunci când simți că ești tot mai aproape de adevăr. E drept că nu există prea multe secvențe de acțiune, însă tensiunea continuă te face să înaintezi foarte repede cu lectura. Deși aici vorbim despre un roman de debut scris la patru mâini, este vizibil faptul că ambii autori au o experiență într-ale scrisului, fiind capabili să manevreze unele situații în așa fel încât să nu devină totul foarte previzibil. Până la urmă e vorba despre o structură de roman polițist, adică lucrurile ar trebui să fie liniare. Însă, chiar dacă parcursul ficțional este unul așa-zis clasic, factorul care schimbă cu totul ecuația este însuși protagonistul. Pe de o parte, agent FBI, pe de alta, un tip traumatizat, care știe când e cazul să-și ia tălpășița, John Adderley nu este nici pe departe eroul detectiv cu care ne-au obișnuit filmele americane.

            Un volum superb care împletește, într-un mod foarte atractiv, intriga din romanele cu traficanți de droguri și o poveste Nordic Noir cu iz suedez, redând astfel o ficțiune polițistă de amploare și concretizându-se într-un gen care astăzi este cunoscut drept Thriller. Și, după cum știți deja sau poate nu, acesta este doar primul volum al seriei, deci povestea e abia la început. Iar dacă participați la concursurile de pe Facebook, Instagram și blogul nostru, puteți câștiga un exemplar din acest roman unic și excepțional.

 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde a apărut sau urmează să apară, zilele acestea, câte o recenzie despre romanul celor doi autori suedezi: 

Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  


COMANDĂ CARTEA