Se afișează postările cu eticheta Crime Scene Press. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Crime Scene Press. Afișați toate postările

luni, 13 martie 2023

Recenziile lui Gică 113 - Mayday de Grethe Bøe (CRIME CLUB #8)


Titlu: Mayday 

Serie: Ylva Nordahl #1

Autor: Grethe Bøe

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: Mayday (2021)

Traducere de Lorena Lupu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,55 (din 236 note)

 

Pacea nu e nimic mai mult decât liniștea dintre două războaie. Am fost atât de siguri că am lăsat dezastrele în secolul al XX-lea, până când bomba a explodat, iar șrapnelele au zburat în toate părțile. Moartea devine ceva real doar atunci când se perindă prin fața noastră, cât timp nu ne afectează ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, nici nu luăm în considerare numărul de victime ce și-au pierdut viața prin conjunctură sau din cauza unor idealuri fanatice, mascate în convingeri religioase de nestrămutat. Dar noi trăim într-o societate modernă, guvernată de instituții care ne vând siguranță, ca să putem dormi liniștiți noaptea. Oare o Alianță de state ce amenință un altul, rebel, promovează pacea? Oare un stat condus de un președinte-dictator poate oferi cetățenilor securitate? Extremele nu doar că se atrag, ci și pândesc cel mai bun moment în care să se repeadă una asupra celeilalte, pentru că ura și violența sunt deja acolo... și sunt pe punctul să arunce din nou lumea în haos.

Ylva Nordahl și-a petrecut copilăria prin hangarele din Europa și Statele Unite, în bazele militare unde fusese solicitat tatăl ei, unul dintre cei mai competenți piloți ai Norvegiei. Acum, ajunsă la vârsta de treizeci de ani, tânăra se numără printre puținele femei din întreaga lume capabile să piloteze un avion de vânătoare. Prin urmare, aceasta este chemată să ia parte la un exercițiu al armatei, ce urmează să se desfășoare în nord, aproape de granița cu Rusia. Alături de superiorul său, maiorul John „Stone” Evans, Ylva se înalță spre cer, iar în următorul moment cei doi sunt trimiși să dea o mână de ajutor unui elicopter hărțuit de către o aeronavă rusească. Jocul de-a șoarecele și pisica începe, ambii piloți întrecându-se în manevre, dar într-o clipă fatală inamicul reușește să perforeze una dintre aripi, sistemul de control este avariat, iar celor doi le rămâne doar opțiunea să se parașuteze ca să scape cu viață. Însă avionul se prăbușește pe teritoriu rusesc, aproape de o bază nucleară, creând pretextul perfect pentru o viitoare confruntare armată între cele două state.

Descoperind că au aterizat de cealaltă parte a liniilor inamice, Ylva și John Evans trebuie să ajungă cât pot de repede la graniță, înainte ca lucrurile să scape complet de sub control. Însă președintele Rusiei și alți câțiva fanatici vor să pună mâna pe ei, așa că trimit în misiune o trupă formată din soldați Spețnaz, asasini special antrenați în găsirea și executarea țintelor umane. Dar, pe lângă urmăritori, eroii noștri se confruntă cu ceva mult mai rău, cu însuși natura dezlănțuită, traversând, cu forțele tot mai slăbite, imensul pustiu de gheață din zona arctică. La minus douăzeci de grade, cei doi înaintează prin tundra înghețată, încropindu-și adăposturi unde să se odihnească și rezistând în fața vântului puternic ce transformă ninsoarea în furtuni uriașe de zăpadă. Noaptea eternă și frigul constant li se infiltrează în suflet și-n oase, și e doar o chestiune de timp până când își vor pierde voința, iar pământul rece va lua înapoi ce-i al lui.

Există foarte multe capitole în care suntem introduși în birourile politicienilor, explicându-ni-se care e treaba cu Rusia și ce măsuri va lua NATO în cazul unui viitor război. De partea Norvegiei, se află evident Alianța, care nu mișcă niciun deget ca să-i recupereze pe cei doi piloți rătăciți. Dincolo, avem de-a face cu o conspirație la nivel mondial, aprobată cu tot sufletul de un președinte orgolios, cu puternice trăsături de dictator. El se vede pe el însuși drept Dumnezeu, și pentru că țara pe care o conduce funcționează pe baza unei „doctrine religioase”, fiecare alegere este justificată, atâta timp cât Vestul decadent este pedepsit. Dar în ziua de astăzi luptele sunt duse și în spațiul virtual, agențiile specializate făcând tot efortul să spargă codurile sistemelor oponenților, pentru a avea acces la informațiile necesare, care să-i ajute pe aliați să fie mereu cu un pas înaintea inamicului.

De asemenea, există și o miză feministă în poveste, extrem de vizibilă la nivelul personajului principal. Ylva pilotează mai bine decât mulți bărbați, ea are o rezistență mult mai mare la condițiile meteorologice extreme și se descurcă exemplar în situațiile de criză, păstrându-și rațiunea pe tot parcursul drumului înapoi spre casă. Și ca să-și scoată eroina în evidență, autoarea îl prezintă pe Evans ca pe un misogin convins, care privește multă vreme cu scepticism alegerile fetișcanei de lângă el. Însă călătoria lor e abia la început, vânătorii în curând le vor da de urme, politicienii încearcă să-și dea seama dacă totul a fost un accident sau nu, iar Storm, partenerul Ylvei, este decis s-o salveze, chiar dacă asta înseamnă să se infiltreze în serverele rușilor și să dezgroape trecutul tinerei pe care o iubește, dar despre care este tot mai sigur că nu o cunoaște cu adevărat.

 

Un proiect:



luni, 6 martie 2023

Recenziile Mădălinei 49 - Crimele din Barintown de George Arion (CRIME CLUB #6)



Titlu: Crimele din Barintown 

Autor: George Arion

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 368

 

            Oare e adevărat că undeva foarte adânc îngropat sub mila și dragostea față de seamăn, în sufletul fiecărei ființe umane, există un instinct criminal latent, care, din când în când, întredeschide un ochi lacom pentru a privi răul din lume, pândind ziua în care se va ivi la orizont un motiv suficient de bun ca să lepede amorțeala și să dezlănțuie monstrul însetat de sânge și dreptate? Odată cu fratricidul săvârșit de Cain, crima a devenit o soluție  salvatoare din orice împrejurare neplăcută, pe care, de-a lungul istoriei, au îmbrățișat-o atât membrii bogați ai înaltei societăți, cât și cei din păturile de jos. Astfel, încălcând toate legile firii, femeile care au vrut să scape de soți pentru a rămâne cu o avere considerabilă, ori bărbații care au dorit să-și elimine adversarii politici sau pretendenții la mâna domnișoarei iubite, au recurs la fapte abominabile doar ca să-și asigure confortul personal. Otrava, cuțitul și pistolul au fost mereu armele preferate ale criminalilor ocazionali, care și-au plănuit cu mare atenție omorurile, mascându-le sub forma unor accidente tragice, doar ca să iasă basma curată. Însă la categoria celor ce ucid din necesitatea dobândirii unor avantaje, se adaugă aceia care ucid dintr-o plăcere morbidă și bolnavă, ale căror fapte sunt înălțate la rang de legendă, adesea preluate, exagerate și transformate în ficțiune. În unele cazuri, realitatea se întrece cu ficțiunea, uneori câștigând în fața plăsmuirilor minții scriitorului încastrate în paginile unei cărți, alteori ficțiunea obține primul loc la capitolele macabru, nebunie și odios, depășind lejer limitele credibilului.

            „Crimele din Barintown”, volumul de povestiri polițiste scrise de George Arion, pune laolaltă o suită de figuri aducătoare de moarte, ucigași abili, unii fără nume, alții fără chip, care, din răzbunare sau  invidie, curmă viețile celor ce le stau în cale. De la nevestele viclene ce-și urăsc bărbații, până la justițiarul care taie degetele hoților din oraș, descurajând astfel orice tentativă de jaf; de la scriitorii de thrillere ce ucid doar pe hârtie, până la dementul care vrea să-l împuște pe primar doar pentru că idolul său a fost, în cele din urmă, arestat, toți au în minte același țel, și anume să facă dreptate. Dar și aici e vorba despre două tipuri de justiție, una individuală, egoistă, și alta ce vizează binele majorității, epurarea comunității în care instinctul criminal e motorul ce pune în mișcare toate rotițele unui mecanism meticulos șlefuit. Din punctul ăsta de vedere, George Arion se dovedește un maestru în a construi un univers funcțional și coerent din bucăți – fiecare povestire reprezintă o piesă de puzzle care, odată parcursă, completează imaginea de ansamblu a orașului Barintown, adevăratul protagonist al volumului -, în care regulile eticii sunt altele, iar istorisirile captivante despre criminali și gloanțele în aparență rătăcite, dar care sunt de fapt predestinate, fac legea.

            Cea mai interesantă și, fără doar și poate, cea mai importantă povestire este „Răzbunare fără sfârșit”. Plasată undeva pe la jumătatea volumului, nuvela ne prezintă istoria tumultoasă și violentă a orașului. În 1839, pe când Barintownul nu era numit astfel și doar o mână de oameni își ridicaseră case în zonă, conducătorii a două familii influente, John Barintown și Rush Major, pornesc un conflict legat de numele pe care ar trebui să-l poarte așezarea nou formată. Disputa se stinge odată cu descoperirea cadavrului lui Major, însă ăsta e doar calmul dinaintea furtunii. După moartea lui John Barintown, zvonul cum că el și-ar fi ucis adversarul aruncă orașul într-un haos de nedescris, culminând cu un război mai ceva ca-n Vestul Sălbatic între cele două familii. Sângele urmașilor lor a mânjit fiecare piatră din oraș, iar locuitorii au urmat exemplul lui Barintown, rezolvând cu arma în mână orice divergență. Nu mai există noțiunile de bine și rău, fiecare confecționându-și propriul set de valori. Însă lumea ilustrată de George Arion poate fi analizată din două perspective. Pe de-o parte, orașul e un spațiu blestemat, ce îi pervertește pe toți cei care locuiesc în el, evidențiindu-le trăsăturile negative, pentru că Barintownul are nevoie de un tribut de sânge pentru a continua să existe. Dacă privim astfel lucrurile, conchidem că orașul e viu, gândește și acționează autonom, folosindu-se de oameni pentru a obține hrana de care are nevoie. Pe de altă parte, este o metaforă, un loc fără coordonate, ce poate fi regăsit pretutindeni, un mediu interior, o stare, un instinct criminal pe care îl au toate personajele. Nu ele trăiesc în Barintown, ci orașul trăiește în ele, mânjindu-le mâinile și destrămându-le umanitatea.

Pe măsură ce am înaintat cu lectura, o întrebare mi-a încolțit în minte și nu mi-a mai dat pace... Cine este adevăratul criminal? Ulterior, am găsit și un răspuns... Scriitorul este criminalul absolut. El făurește personajele după chipul și asemănarea sa, le dă viață, le șlefuiește, le dăruiește un trecut și un viitor, ca apoi să le arunce, adesea cu sânge rece, rareori cu părere de rău, în brațele morții. În acest caz, autorul, păpușarul suprem, dumnezeul cărții, își propulsează personajele în lume cu un rol predestinat, unii ucid, alții sunt uciși, fără drept de apel și fără vreo alternativă, transformându-i în amintiri, în urme de tuș, ale căror contururi se vor pierde în neant. Scriitorul creează pentru a hrăni distrugerea, iar atunci când veți citi „Crimele din Barintown” puteți fi siguri de un lucru... Oricât s-ar strădui victimele să fugă de moarte, glonțul nu va rata niciodată ținta.

Cu un stil asemănător cu al lui Edgar Wallace și cu un limbaj bogat, tipic românesc, povestirile incluse în volum nu-ți permit să fi un cititor pasiv. Textele sunt construite în așa fel încât intriga să nu fie dusă până la capăt, nedându-ți soluția pe tavă. George Arion îl lasă pe cititor să tragă propriile concluzii, să facă speculații, sugerându-i doar direcția în care ar trebui să meargă cu investigația. Mi s-a părut o strategie foarte interesantă ce nu te lasă să te plictisești nicio clipă și te conduce pas cu pas spre misterele ce zac în inima orașului Barintown.  

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul de povestiri al lui George Arion:

Literatura pe tocuri

Falled

Anca și cărțile.ro

Pălărisme.ro

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

                                                                  Fata Cu Cartea
                                                           Analogii, Antologii 



sâmbătă, 4 februarie 2023

Recenziile lui Gică 105 - A cincea oară în decembrie de James Kestrel (CRIME CLUB #3)


Titlu: A cincea oară în decembrie  

Autor: James Kestrel

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Five Decembers (2021)

Traducere de Horia Nicola Ursu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,49 (din 4.613 note)

 

            Mi se pare injust să spun despre romanul lui James Kestrel că a fost o lectură minunată sau altele de genul... Fără îndoială, este o capodoperă a literaturii de suspans și nu cred c-ar îndrăzni cineva, dintre cei care l-au citit deja, să mă contrazică. Dincolo de media uriașă de pe Goodreads sau de Premiul Edgar, pe care l-a obținut anul trecut, cartea e o adevărată bijuterie, reușind în peste patru sute de pagini (și nu în șapte sute, așa cum arăta la început manuscrisul) să redea o realitate ficționalizată, în care esteticul pierde în favoarea adevărului istoric. Cum poți să reprezinți într-un mod plăcut o tragedie? Prin ce mijloace ai putea să înfrumusețezi o crimă împotriva umanității? E clar că nu putem să ștergem greșelile comise de semenii noștri și să mergem cu fruntea sus mai departe... Și nu cred că putem vorbi aici despre o lecție, fiindcă un exemplu negativ nu are forța necesară ca să devină de nerepetat. Nu e vorba despre ce nu trebuie să mai facem, ci despre ce am putea face în cazul în care nebunia și-ar găsi iar sălaș în lume.

            Detectiv în cadrul forțelor de poliție din Honolulu, Joe McGrady este solicitat să se ocupe de un terifiant caz de crimă. Ajuns la scena omorului, el descoperă cadavrul măcelărit al unui tânăr, ce pare să fi fost eviscerat ca un pește. La mică distanță, în patul aflat tot în Hambarul Morții, se află încă un trup neînsuflețit, iar după trăsăturile faciale acum greu de recunoscut, pare să fie vorba despre o fată japoneză, extrem de frumoasă. La prima vedere totul arată ca o cruntă răzbunare, criminalul fiind foarte furios pe idila celor doi. Însă imediat ce băiatul este identificat, lucrurile se complică și mai tare, pentru că e vorba despre nepotul amiralului Kimmel, care vrea cu orice chip ca vinovatul să fie (cât mai neoficial) pedepsit. Astfel, McGrady primește cea mai importantă misiune din viața lui, pornind pe urmele unui ucigaș lipsit de scrupule, pentru care crima nu e nimic mai mult decât o plăcere nevinovată.

            Povestea noastră începe în noiembrie 1941, cu puțin timp înainte ca armata japoneză să ia cu asalt Baza Navală de la Pearl Harbor. În timp ce oamenii Împăratului declară război Statelor Unite, Joe McGrady se află în Hong Kong, locul în care l-au condus ultimele descoperiri, simțind că e tot mai aproape de ținta sa. Însă nu durează mult până când japonezii invadează orașul, ucigându-i pe chinezi și capturându-i pe englezi și americani. Astfel, protagonistul ajunge în Țara Soarelui Răsare, acolo unde-și va petrece următorii ani, așteptând ca războiul să ia sfârșit. Datorită sau din cauza acestui fapt, ajungem și noi să privim cum aeronavele americane planează deasupra insulelor, ca niște păsări metalice de vânătoare, așteptând momentul în care să-și reverse bombele ucigașe asupra celor lipsiți de apărare. Și așa cum știm din lecțiile de istorie, două orașe au fost șterse atunci de pe suprafața pământului, lăsând în urmă cadavre carbonizate, cratere uriașe și un întreg pustiu de cenușă.

            Dacă la început McGrady ne este înfățișat ca un tânăr ascultător, ce răspundea aproape la orice frază a superiorilor cu „Da, domnule”, în urma investigației și captivității (un parcurs evident inițiatic) el devine stăpân pe propriile alegeri, ajungând să facă diferența între ce i se cere să facă și ce ar trebui, de fapt, să facă. În umbra războiului, dublul omor își pierde importanța, iar Joe este pus în postura de a decide dacă mai are rost să-și continue urmărirea. Prin urmare, misiunea lui nu mai reprezintă un ordin, fiindcă nu știe dacă cei ce i-au încredințat-o mai trăiesc sau mai au aceleași funcții în sânul statului. Însă, oriunde l-ar purta pasul sau temnicerii, McGrady dă tot peste semnătura inamicului său, și astfel ajunge să promită că-l va găsi și răpune pe acesta, răzbunându-i pe cei cărora le-a provocat atâta suferință.  

            Deloc un soldat ce ar lupta pentru patria mamă, McGrady este un nomad, un individ care, călătorind dintr-un loc în altul, nu aparține de niciun stat, prin urmare este dispus să se adapteze limbii, obiceiurilor și cerințelor societății unde și-a găsit, pentru scurtă vreme, adăpost. Însă orice drum trebuie să ducă undeva, și el, ca orice om normal, caută un sens, un loc în care să iubească și să fie iubit la rândul lui. Însă acest sfârșit e foarte îndepărtat, fiindcă vor trece cinci ierni geroase, cinci luni de decembrie, pline de speranță și deznădejde, până când războiul se va termina, iar el se va putea întoarce înapoi în Honolulu, acolo unde Molly se roagă zi și noapte ca Joe să se întoarcă în brațele ei, teafăr și nevătămat.


Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui James Kestrel:

Literatura pe tocuri

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Pălărisme.ro

Ciobanul de Azi

Falled

Citește-mi-l

                                                           Analogii, Antologii



luni, 19 decembrie 2022

Recenziile lui Gică 99 - Glonțul care a ratat ținta de Richard Osman (Blog Tour #36/2022)


Titlu: Glonțul care a ratat ținta   

Serie: Clubul Crimelor de Joi #3

Autor: Richard Osman

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Bullet That Missed (2022)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 4,49 (din 45.086 note)

 

            Cum ar trebui să se comporte o persoană ajunsă la optzeci de ani? Cum ar fi firesc să-și ducă zilele înainte ca destinul să ia ce-i al lui? În mod cert nu există, așa cum ne impune societatea, un singur și tragic răspuns. Nu, nu e necesar, odată ce ai primit talonul de pensie, să te retragi la un azil, unde câțiva tinerei bine plătiți să-ți spună cu ce să te îmbraci astăzi și care șosetă cu care se potrivește. Nu trebuie să zaci, de parcă moartea ți-a făcut deja planurile, în paturile lor inconfortabile și să aștepți ca un nepot sau vreun vechi prieten să-ți facă o vizită și să-ți aducă o porție de tocăniță, știi tu, de-aia de care-ți plăcea pe vremuri. Și în niciun caz nu ai nevoie de privirile lor compătimitoare, care, în loc să-ți dea speranță, nu fac decât să te afunde și mai adânc în pământul rece în care cu siguranță vei ajunge destul de curând.

            După ce ne-a încântat cu romanele „Clubul crimelor de joi” și „Bărbatul care a murit de două ori”, Richard Osman revine cu cel de-al treilea volum al seriei cu același nume și ne propune o nouă aventură incitantă, de la care protagoniștii noștri preferați evident că nu se vor da în lături. Așadar, e joi, suntem din nou în camera de puzzle și așteptăm să vedem despre ce e vorba de data asta. OK, avem o jurnalistă care a fost ucisă. Hmm, cică, deși mașina ei a zburat de pe un pod direct în râu, cadavrul nu i-a fost găsit niciodată. Nimic de obiectat, sună interesant, mai ales că de această dispariție e legată și evaporarea unei sume uriașe de bani, biștari care se pare c-au fost făcuți prin niște învârteli nu tocmai legale. Mda, sună mai bine decât straniul caz al celor trei schelete din debara, propus de către Joyce, despre care probabil vom discuta data viitoare. Dar, până atunci, haideți să vedem cum ne împărțim sarcinile, ca să aflăm ce s-a întâmplat, de fapt, cu Bethany Waites.

            Și așa, cei patru simpatici pensionari se pun pe treabă. În vreme ce Ron, în demersul lui de-a Sherlock pe la televiziunea unde a lucrat reportera, se îndrăgostește ca un adolescent de tipa ce se ocupă cu machiajele oamenilor ce urmează să apară pe micul ecran, Ibrahim vizitează o hoață bogată la închisoare, pentru a o coopta în investigație, propunându-i astfel să ia legătura cu o altă deținută, despre care se crede că ar ști adevărul, dar că i-ar fi frică să-l împărtășească forțelor de justiție. În tot acest timp, bătrânica șefă, Elizabeth, este ocupată, fiind răpită de un necunoscut și angrenată într-un așa-zis joc mafiot, în cadrul căruia i se cere să-l ucidă pe Viktor Ilici, un interlop celebru și foarte bun prieten de-al ei de pe când făcea parte din MI6. Dar să nu uităm de Joyce, cea care de curând și-a luat un câine și face investiții în criptomonede, fiindcă datorită jurnalului ei avem acces la masa pe care se va asambla puzzle-ul din final.

            Pe lângă cei patru octogenari, peisajul de la Coopers Chase se îmbogățește cu câteva chipuri noi, de la un fost colonel KGB, ce se tot gândește că i-a sosit vremea să se retragă într-un loc frumos și „liniștit”, până la un bătrânel de treabă, care nu înțelege că cele două porții de tocăniță, pe care i le aduce Joyce, nu sunt doar pentru el. Însă să nu cumva să-i pierdem din vedere pe Donna și Bogdan, pentru că de curând ei formează un cuplu, despre care, chipurile, nu știe încă nimeni. Câte personaje, tot atâtea jocuri de rol... Cei buni fac pe răii ca să-și atingă scopurile, iar cei răi, după ce au cunoscut căldura și bunătatea din sufletele celor ajunși la senectute, trec de cealaltă parte a baricadei, dând o mână de ajutor la rezolvarea cazului din centrul tuturor evenimentelor, pentru că, da, uneori glonțul chiar ratează ținta.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Richard Osman:

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

                                                           Analogii, Antologii
                                                                  Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Pălărisme.ro 


COMANDĂ CARTEA


luni, 5 decembrie 2022

Recenziile lui Gică 98 - Lista condamnaților de Jack Carr (Blog Tour #35/2022)


Titlu: Lista condamnaților   

Serie: Lista condamnaților #1

Autor: Jack Carr

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: The Terminal List (2018)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 4,26 (din 31.977 note)

 

            A sosit timpul. Trebuie să-ți iei armura și armele pentru că în următoarele clipe un avion va decola din San Diego, cu destinația Afganistan. Asta ți-e meseria, pentru asta te-ai antrenat atâta, și ești conștient că, odată ajuns acolo, treaba ta va fi să curmi sute sau chiar mii de vieți. Așadar, le dai un ultim telefon celor de-acasă, oamenilor pentru care încerci să rămâi în viață cu fiecare misiune tot mai dificilă, și te îndrepți spre aeroport. Gata, ești în aer. Privești spre camarazii tăi și încerci să-ți dai seama care dintre ei nu mai sunt printre noi. Pe locul unde de-obicei stătea amicul tău de beție, acum se află un străin, un tânăr din a cărui privire realizezi că încă nu a întrezărit moartea. Trezește-te, ești pe câmp, iar gloanțele zboară pe deasupra ta. Omul din spatele tău a căzut, cel din stânga și-a pierdut o mână, și nu se știe cât timp echipa ta va mai rezista în fața inamicului. Însă, printre sânge, morți și explozii, gândul tău zboară tot înapoi acasă, la cei pe care-i iubești mai presus de Stat și de Dumnezeu.

            Toți sunt pe poziții, în câteva clipe vor năvăli asupra avanpostului  străin și-i vor nimici pe teroriști. Soldații se apropie, cele două elicoptere se pregătesc să aterizeze, iar lunetiștii sunt gata să-i ia în cătare pe talibani. Dar Locotenent-comandorul James Reece simte că ceva nu e în regulă, și în următorul moment totul sare în aer. O ambuscadă, la dracu, a fost o nenorocită de ambuscadă, iar acum aproape toți camarazii lui, cu excepția lui Boozer, sunt morți. O misiune eșuată, și întregul dezastru pe umerii săi. Și acum, colac peste pupăză, află că suferă și de o tumoră la creier, o anomalie extrem de rară, dar care, în mod suspect, a fost descoperită și la doi dintre colegii săi. Dar să lăsăm răul în urmă, fiindcă Reece este în drum spre casă și abia așteaptă să-și îmbrățișeze familia. Însă, în clipa în care se apropie de locuința sa, observă benzile galbene ale poliției ce înconjoară perimetrul, pentru că acolo au avut loc două crime, iar soția sa, Lauren, și scumpa lui fiică de trei anișori, Lucy, nu mai sunt în viață.

            Cu ajutorul unui fost agent din trupele SEAL, care are acces la informații confidențiale, și al unei reportere de investigații, cunoscute pentru știrile ei senzaționale, dar de necrezut, Reece face tot posibilul pentru a-i găsi pe cei responsabili pentru cele două omoruri, puse, inițial, în cârca bandelor interlope din America de Sud. Avansând cu descoperirile, James dă peste o conspirație la nivel înalt, în care sunt implicați atât șefi ai armatei, cât și Secretari Generali de Stat. Astfel, el pornește în propria misiune, pentru a-i ucide pe cei vinovați. Odată cu Lista Condamnaților întocmită, războiul se mută din Orient în SUA, iar protagonistul devine un soldat de necontrolat, un înger al morții care va călca peste fiecare cadavru ce i se va pune-n cale în drumul său spre răzbunare. Tactic și meticulos, eroul își planifică pas cu pas Vendeta, folosindu-se de toate armele și cunoștințele din dotare.

 Dincolo de intrigă, întrebarea care stă la baza romanului e: Cine este, de fapt, dușmanul? Statul te trimite la război, îți impune țintele și îți transmite când trebuie să acționezi. Dar câtă încredere poți să ai în instituțiile federale? Cât de sigur ești că interesele celor de la conducere nu sunt puse mai presus decât cele ale cetățenilor de rând? În orice caz, fie că vorbim despre onoarea unui guvern sau drepturile fundamentale ale oamenilor, cineva trage sforile, și acel cineva este tot timpul cu un pas înaintea forțelor de justiție. Nu întotdeauna ceilalți sunt vinovați, nu trebuie să condamnăm un popor pentru câțiva indivizi care vor să-și impună dreptatea prin violență – nu totul arată ca un joc de șah în care albul sau negrul trebuie să captureze regele inamic, eliminând restul pieselor de pe tablă.

            Un thriller militar și politic ce s-ar încadra excelent în opera lui Brad Thor, mentorul literar al autorului, o poveste sângeroasă și plină de răsturnări de situație, care sunt sigur că ar fi fost pe gustul lui Robert Ludlum, și un erou meticulos și plin de zel, așa cum numai Vince Flynn sau Lee Child ar mai fi putut inventa. Iar peste toate acestea se adaugă și experiența lui Jack Carr în cadrul trupelor SEAL, ale cărui texte, inclusiv romane, au fost și sunt verificate și, la nevoie, cenzurate de către stat. Dincolo de acțiune și personaje, romanul este unul tehnic, existând pasaje întregi despre armele și proiectilele utilizate, și chiar despre încropirea, cu ajutorul unor materiale ușor de procurat, a unor explozibili extrem de puternici și eficienți. Iar acum drumul nostru ajunge la final, pentru că, orice aș scrie eu aici, volumul merită toate laudele, și de-abia aștept să-l văd pe masa celor de la Crime Scene Press, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, de la care evident că de această dată nu vom lipsi.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jack Carr:

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Falled

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii


ÎN CURÂND...


duminică, 20 noiembrie 2022

Recenziile Mădălinei 38 - Memoriile unei reptile de Silje O. Ulstein (Blog Tour #33/2022)


Titlu: Memoriile unei reptile  

Autor: Silje O. Ulstein

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Krypdyrmemoarer (2017)

Traducere de Mădălina Udrescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,63 (din 787 note)

 

            „Întotdeauna e în regulă să fii furios, nu pe băieții răi, nici în timpul anchetărilor, nici la interogatorii, dar, în rest, întotdeauna.”

 

De trei zile mă tot uit pe site-ul celor de la Crime Scene Press, și încă nu-mi vine să cred că e acolo. Pot spune că mi-am primit cadoul de Crăciun cu o lună mai devreme – prima mea traducere e proaspăt ieșită din tipar și gata să ajungă la voi. Lunile august și septembrie au fost pentru mine un tur de forță, o perioadă plină de senzații, de nervi și hohote de râs, de fiori reci pe șira spinării, de capitole pline de cruzime, de personaje  extrem de diferite pentru care a trebuit să găsesc vocile potrivite și alături de care am dat viață unui thriller macabru, construit pe baza traumelor imposibil de vindecat și a obsesiilor ce conduc la săvârșirea unor fapte abominabile. Am avut norocul să traduc un roman plin de suspans, de întorsături neașteptate ce mi-au pus abilitățile de investigator la grea încercare. Nu o dată m-am lăsat furată de intrigă, curiozitatea mea atingând cote alarmante, uitând că nu mai sunt un simplu cititor și că misiunea mea este alta... 😊 Aș putea vorbi ore în șir despre ceea ce a însemnat pentru mine această șansă, însă mă voi rezuma la a spune că „Memoriile unei reptile”, de Silje O. Ulstein, a fost o experiență inedită, din care am avut foarte multe de învățat, care m-a făcut să-mi dau seama cât de frumos este să fii traducător și să ai senzația că tu ești cel care rescrie cartea. Cred că am spus destule despre mine, așa că e momentul să eliberăm scena pentru adevărata vedetă...

Liv, Egil și Ingvar sunt colegi de apartament și foarte buni prieteni, iar pentru ei distracția nu poate fi decât la superlativ. Asta înseamnă petreceri zgomotoase, nopți lungi îmbibate în alcool, droguri și sex. Ei bine, într-o astfel de seară, când jointurile trec din mână în mână, iar vodca îi face pe toți euforici, cei trei tineri i-au decizia de a-și mări familia cu un animal de companie, nu o pisică, nu un câine, ci un piton tigru pentru care Liv dezvoltă o obsesie de-a dreptul bizară. Încercând să umple un gol și să-și vindece rănile încă sângerânde, Liv îl folosește pe Nero ca pe un balsam, transformându-l în cel mai bun prieten al ei, dar, în același timp, și în stăpânul ei. Tânăra începe să gândească la fel ca un șarpe, fiind subjugată de frumusețea lui și de dorințele îngrozitoare pe care ea i le împlinește fără să stea pe gânduri.

            În paralel cu evenimentele din 2004, ne sunt prezentate cele din 2017, când Mariam Lind își abandonează fetița de unsprezece ani în Centrul Comercial Storkaia. Din păcate, gestul ei impulsiv va avea consecințe tragice. Iben, în ciuda faptului că știe drumul spre casă, dispare fără urmă, ceea ce pune în mișcare toate forțele de poliție din Kristiansund. Dispariția, posibilă tentativă de crimă, este anchetată de Roe Olsvik, un polițist pe cât de priceput, pe atât de secretos și ursuz. În urmă cu unsprezece ani, fiica sa a fost găsită moartă în împrejurări suspecte, și, chiar și după atâția ani, Roe nu poate lăsa scheletele îngropate, pentru că bănuiește ceva, iar presimțirea sa are legătură cu familia Lind. La investigație mai participă și Ronja, o tânără diletantă în ale poliției, pentru care povestea se transformă într-o epopee, la finalul căreia ea dobândește curajul de a-și spune părerea și de a participa activ în noile misiuni.

            Povestea este una extrem de complexă, imaginea de ansamblu fiind construită pe baza a cinci perspective diferite, cinci personaje egoiste, ale căror destine sunt legate de minciunile din trecut, ce au repercusiuni fatale în prezent. Liv, Mariam, Roe și Ronja trec pe rând în lumina reflectorului, evidențiind în nenumărate rânduri tipologia în care pot fi încadrați: Liv – tânăra traumatizată, inconștientă, care face tot ce-i trece prin cap pentru a atrage atenția; Mariam – femeia de succes, mama care n-a vrut să fie mamă, care nu-și iubește copilul, aproape la fel de meschină ca vrăjitoarea cea rea; Roe – polițistul cu zeci de ani de experiență, plin de regrete și stafii și  care a ajuns să urască oamenii, comportându-se la fel ca Morocănosul; Ronja – polițista frumoasă, dulce, timidă, dar sclipitor de inteligentă, care, printre îndatoririle primite de la serviciu, găsește timpul necesar să se gândească la bărbatul perfect pentru ea. Concluzia ar fi că toate caracterele sunt pline de defecte, și tocmai asta le face unice; nu sunt oameni formidabili ce pot muta munții din loc, ci sunt niște indivizi pe care viața i-a zdruncinat zdravăn, aruncându-i în brațele alegerilor greșite, dar care servesc de fapt scopuri nobile.

Însă adevăratul protagonist al romanului este Nero, pitonul manipulator, al cărui țel suprem este răzbunarea pe mârșavele ființe umane care-l țin captiv. Deși puține la număr, capitolele în care șarpele ne vorbește despre viața sa reprezintă sarea și piperul cărții. Nero este mărul discordiei, dar și firul roșu ce leagă toate întâmplările și planurile temporale. Volumul are la bază câteva versuri celebre din Divina Comedie, în care este ilustrată metamorfoza omului în șarpe și viceversa, una dintre pedepsele eterne pe care hoții le primeau în infern. Toate personajele din carte pot fi comparate cu niște reptile, a căror piele se schimbă în funcție de interesele urmărite. Năpârlirea simbolică, dublată de cea reală în cazul lui Nero, scoate la iveală adevăratele fețe ale personajelor, ura și suferința ce zac sub aparențele foarte atent construite.

Nu știu ce aș mai putea să vă spun ca să vă conving s-o adăugați pe lista voastră de lecturi, decât că Memoriile unei reptile cu siguranță vă va surprinde. În ciuda faptului că ancheta detectivistică este puțin cam statică, cu alte cuvinte, prea multă hârțogărie și planuri, povestea vă va ține cu sufletul la gură, tensiunea escaladând cu fiecare pagină, până la finalul complet neprevăzut. Cred că mi-ar fi plăcut la fel de mult romanul chiar dacă nu l-aș fi tradus, dar așa am un motiv în plus să mă bucur de lectură și să fiu mulțumită de rezultatul final.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Silje O. Ulstein:

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri   

Falled

Citește-mi-l


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 12 octombrie 2022

Recenziile lui Gică 90 - Casa cu fluturi de Katrine Engberg (Blog Tour #28/2022)


Titlu: Casa cu fluturi 

Serie: Kørner & Werner #3 

Autor: Katrine Engberg

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasvinge (2018)

Traducere de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,82 (din 6.988 note)

 

            Mult mai intensă și mai bine construită decât „Păzitoarea crocodilului” (primul volum al seriei Kørner și Werner), „Casa cu fluturi” (cea de-a treia parte după ordinea originală – daneză) reprezintă, de departe, următoarea treaptă evolutivă în cariera scriitoarei scandinave, Katrine Engberg. Dacă în povestea anterioară lucrurile au decurs destul de anevoios, mai bine de jumătate de carte fiind inserate detalii cu privire la cei doi protagoniști, alegere oarecum justificată de întâia lor apariție, și din când în când câte o descoperire frapantă, care, totuși, să ne reamintească că avem de-a face cu o intrigă polițistă, în narațiunea de față autoarea a reușit să mențină suspansul de la început până la ultima pagină, dând naștere, în bunul stil american, unui ucigaș fără scrupule, unui înger al întunericului care nu se va da îndărăt de la nimic pentru a-și împlini răzbunarea.

            O nouă zi, o nouă dimineață în care trebuie să împarți ziarele. Poate pentru colegii și prietenii tăi asta-i o muncă pentru fraieri, dar tu ești încântat s-o faci, pentru că mai ai nevoie doar de câteva coroane ca să poți merge în următoarea excursie cu clasa. De data asta te-ai trezit devreme și deja ai reușit să faci câțiva bătrânei fericiți, plus că ai distribuit în timp record știrile pe cele trei străzi din apropiere. Chiar în acest moment treci prin piața centrală din Copenhaga și arunci, ca de obicei, o privire la impozanta fântână din centru. Dar ceva nu e bine, ceva e diferit. Te apropii și rămâi împietrit, mai împietrit decât statuile din jurul tău, pentru că acolo, în mijlocul apei ce-și face jocul de zi cu zi, se află cineva, cineva mort. Ai mai văzut așa ceva la televizor și pe internet, dar detaliile de pe trupul femeii te lasă fără suflare, pentru că pe mâinile și picioarele victimei există tăieturi simetrice, incizii prin care, în mod normal, ar trebui să se scurgă sângele din corp.

            Zarurile au fost aruncate, crima a fost descoperită, iar poliția se află chiar în această clipă în drum spre locul în care a fost găsită femeia ucisă. Însă de data asta din mașina forțelor de ordine va coborî doar Jeppe Kørner, fiindcă draga lui parteneră, Anette Werner, se află în concediu de maternitate. Dar Jeppe este convins că, împreună cu colegii săi, va reuși să-l prindă pe criminal și să-l expedieze dincolo de gratii. Însă, pentru că autoarea nu poate să se despartă de protagonista ei, îi pasează și acesteia o stație de poliție, de unde Werner poate să aibă acces la discuțiile agenților, adică să fie informată cu privire la caz. Astfel, încă de la primul capitol avem deja două fire narative care urmează aceeași investigație. În timp ce Jeppe este cel care face parte dintr-un grup și care are acces la scena crimei și la toate descoperirile de pe parcurs, Anette lucrează individual, ajutându-se de frânturile de conversație receptate pentru a avea un punct de unde să-și pornească propria anchetă.

            Ei bine, drumurile celor doi se intersectează atunci când află că morții, pentru că da, între timp a mai apărut unul, sunt strâns legați de un azil în care, cu câțiva ani în urmă, au locuit patru tineri cu grave probleme mintale, locul purtând numele de „Casa cu fluturi”. Dar centrul psihiatric a fost închis fiindcă unul dintre pacienți, o adolescentă ce suferea de bulimie și depresie, și-a pus capăt zilelor. Aici lucrurile devin de-a dreptul poetice, odată cu metafora insectelor diafane, care pot fi încarcerate abia după moarte. Astfel, simbolul libertății devine unul al condamnării, zborul fiind preschimbat în delir maladiv, iar frumusețea, compromisă printr-un așa-zis tratament. Dar, mai mult decât atât, fluturele ajunge să fie capturat și pus sub microscop, analiza frumosului fiind transformată într-o disecție în toată regula.

Un roman polițist așa cum trebuie, o proză ce aduce deseori a thriller și care pune sub semnul întrebării etica indivizilor care lucrează în spitale. Cât de sigur poți fi de asistenta care-ți schimbă perfuzia? Câtă încredere ai că în siringa cu care se apropie de tine chiar se află substanța pe care trebuie să ți-o administreze? Chiar poți să crezi că acum, în clipa în care se află în fața ta, a renunțat la toate supărările și frustrările pe care le-a acumulat nu doar astăzi, ci de ani buni? Oare chiar trăiește tot timpul în prezent? Oare tu nu ești o povară care-i face ziua și mai dificilă? Cu siguranță există un răspuns, mai ales când ai senzația că femeia care se apropie de patul vecinului tău chiar are de gând să-l scape pe bătrân de infernala povară a vieții și, totodată, de problemele cardiace care-i dau bătăi de cap de atâta amar de vreme.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Katrine Engberg:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA