Titlu: La cuțite
Autor: Zoje Stage
Editura: LEDA BAZAAR (CORINT)
Titlu original: Mothered (2023)
Traducere de Liviu Szoke
Anul apariției: 2023
Număr pagini: 400
Media pe Goodreads: 3,32 (din 8.622 note)
Dacă privesc înapoi, sora mea îmi iese în
întâmpinare, fluturându-mi pe sub nas, cu un zâmbet malefic pe chip, cele două
păpuși de hârtie, ale căror haine de blană au fost confecționate din părul meu;
dacă merg înainte, mă lovesc de zdrențele existenței mele, pe care mă chinui să
le cârpesc cu zâmbete și identități false, doar ca să nu cedez nervos în fața eșecurilor
evidente; dacă fac stânga, femeia care mi-a dat viață îmi apare în cale,
criticându-mă la fiecare pas și invadându-mi spațiul personal; dacă fac
dreapta, mă izbesc de un zid solid de frică și nesiguranță, ridicat de pandemia
ce face tot mai multe victime; dacă mă uit în sus, văd cum se apropie tavanul,
împins de mâinile fantomelor desprinse din coșmarurile ce mă asaltează în
fiecare noapte, iar dacă mă uit în jos, văd cum mi se cască sub picioare un hău
întunecat, din care ies la iveală secrete cumplite, care ar fi fost mai bine să
rămână pe veci îngropate. Nu am nicio posibilitate de evadare, iar cu fiecare
zi pereții casei în care sunt izolată se strâng tot mai mult. Nu mai știu ce e
real și ce nu, amintirile mă copleșesc, iar iluziile pe care le-am țesut cu
grijă se destramă, lăsându-mă expusă în fața adevărului violent și zdrobitor.
Acum, tot ce-mi rămâne de făcut e să lupt în continuare, să mă războiesc cu
negura coșmarurilor, însă propria mamă îmi pune bețe în roate și-mi zgândăre
rănile pe care le credeam de mult cicatrizate, căutând să-mi demonstreze cu
orice preț că sunt un monstru.
Zoje
Stage revine în lumina reflectoarelor cu un nou roman provocator, un thriller
captivant, cu nuanțe horror și accente psihologice puternice, prin intermediul
căruia ne pune față-n față cu un univers angoasant, măcinat de restricțiile
impuse de pandemia de COVID19, fatal personajelor aflate în căutarea
libertății, și cu o protagonistă închistată în cercurile vicioase ale
societății și ale propriilor alegeri, toate acestea țesând o poveste complicată
despre vinovăție, traume și frică. Spre deosebire de „Dinți de lapte”, unde
avem de-a face cu o fetiță de șase ani ce suferă de Sindromul Electra și care
plănuiește cu sânge rece și cu o ingeniozitate ieșită din comun să-și omoare mama,
pe care o vede ca pe o rivală ce trebuie înlăturată pentru a primi toată
afecțiunea „prea-iubitului” ei tată, în „La cuțite”, ne confruntăm cu reversul
medaliei, așa cum am fi tentați să credem – o mamă care își terorizează fiica, împingând-o
prin simpla ei prezență pe marginea prăpastiei –, însă eu tind să nu fiu de
acord și o să vin și cu explicația în rândurile ce urmează.
Relația mamă-fiică trebuie întemeiată pe
iubire și încredere reciproce, însă Jackie și Grace par să se ghideze după alte
principii, tot ceea ce le unește fiind legătura de sânge și o toleranță rece,
cu condiția să nu se implice una în viața celeilalte, aranjament ce
funcționează de minune când sunt la distanță. Dar vârsta înaintată a lui
Jackie, piciorul ce-i cam dă de furcă și faptul că nu se mai poate descurca
singură ca înainte, plus promisiunea unui ajutor financiar substanțial cu care
Grace să-și poată plăti ipoteca noii locuințe pe care a cumpărat-o înainte să
rămână fără serviciu, o conving pe aceasta din urmă să accepte ca mama ei să se
mute în apartament. La stresul conviețuirii cu Jackie, care are tabieturi
complet diferite de ale ei, se adaugă și vestea îmbolnăvirii celui mai bun
prieten și izolarea timp de paisprezece zile. Lucrurile o iau razna, coșmarurile
lui Grace devin tot mai intense, iar realitatea se distorsionează, aruncând-o
cu capul înainte într-un vârtej de amintiri întunecate. Mintea îi joacă feste,
și simpla prezență a mamei, care n-a știut niciodată să fie mamă, o scoate din
sărite, amintindu-i constant de Hope, sora geamănă pe care a pierdut-o în
copilărie.
Asistăm la un fenomen psihologic cel puțin
bizar. Jackie reprezintă o oglindă în care Grace se vede așa cum este – o
femeie nesigură, vulnerabilă, bântuită de trecut, care se dă peste cap să arate
că are o viață perfectă, chiar dacă asta înseamnă să mintă și să-și nege
propria identitate –, își vede toate defectele, ceea ce o aduce în pragul
nebuniei, în ciuda faptului că mama ei nu mișcă un deget. Prezența lui Jackie
în refugiul ei este un declanșator al traumelor din copilărie, pe care acum le
trăiește mult mai intens decât atunci. Faptul că a fost nevoită să aibă grijă
de sora sa paralizată, în timp ce mama era plecată zi și noapte la muncă, și-a
pus amprenta asupra lui Grace, fiind obligată să-și asume rolul matern pe care
nu și l-a dorit niciodată. Cu toate acestea, prezența mamei nu este îndeajuns ca
s-o aducă la disperare. Trăirile ei sunt ridicate la superlativ din cauza
izolării și a contextului pandemic, care inserează involuntara frică de
celălalt, și în cele din urmă frica de propriul sine. Cu alte cuvinte, dacă libertatea
ei n-ar fi fost suprimată, funcția catalizatoare dintre trecut și prezent, pe
care Jackie o poartă în ființa sa, și-ar fi pierdut efectul, iar deznodământul
ar fi fost cu totul altul.
Sinceră să fiu, nu pot afirma că „La
cuțite” e un thriller sută la sută – suspansul și crima care are loc nu mi se
par suficiente ca volumul să facă cinste genului –, cât despre dimensiunea
horror, aș prefera să mă abțin, fiindcă n-am găsit niciun element care să mă
înfioreze măcar puțin. L-am lecturat ca pe un roman de criză, cu o protagonistă
pe care, de cele mai multe ori, am simțit nevoia s-o strâng de gât. Cu toate că
povestea curge și are un ritm antrenant, nu mi s-a părut la fel de interesantă
ca „Dinți de lapte”, care m-a ținut cu sufletul la gură de la început până la
final. Pe scurt, trei stele cred că este un rating suficient pentru „La
cuțite”, dar ATENȚIE, asta e strict părerea mea, și nu înseamnă că romanul nu
merită mai mult de atât.
Un proiect:
