Recenziile lui Gică 147 - Pasagerul 23 de Sebastian Fitzek (CRIME CLUB)

Titlu: Pasagerul 23 

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Passagier 23 (2014)

Traducere de Catrinel Iordache

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 4,03 (din 17.656 note)

 

            Adevăr sau ficțiune, statisticile (lui Fitzek) arată că în fiecare an de pe vasele de croazieră dispar în jur de 23 de persoane. De asta, Pasagerul 23 este un cod pentru cei pierduți pe mare, căzuți accidental peste bord sau care s-au aruncat, conștienți, în brațele învolburate ale morții. Ce loc mai potrivit în care să-ți pui capăt zilelor? În mijlocul întinsului ocean, departe de orice privitor nedorit care ar putea să-ți oprească avântul, dar aproape de cei pe care vrei să-i lași cu inimile zdrobite, distrugându-le vacanța de două săptămâni și restul vieții. Nimic mai simplu... Într-o clipă ai făcut saltul, iar dacă apa înghețată nu-ți va veni de hac, atunci sigur elicele vasului te vor face bucățele. Să știi că există și site-uri pentru asta, unde alte persoane ca și tine, aflate pe marginea prăpastiei, dar care nu au făcut încă pasul final, îți pot da o mână de ajutor, nu de alta, dar o astfel de experiență nu e tocmai ieftină și nu și-ar dori nimeni să dai greș.

            În urmă cu cinci ani, Nadia și Timmy Schwartz au dispărut de pe un vas de croazieră, camerele de supraveghere surprinzând cum femeia și-a aruncat, mai întâi, fiul peste bord, iar apoi cum l-a urmat în ocean. De atunci, Martin, soțul ei și protagonistul romanului, polițist sub acoperire, nu a mai simțit nimic, fiind stors, la aflarea cumplitei vești, de orice emoție puternică. A suferit o dată cât pentru toată viața, și în prezent e în stare de orice, devenind agentul perfect pentru misiunile de infiltrare. Nu are o problemă dacă trebuie să se tundă chel, și e în stare să-și scoată, fără anestezie, un dinte, dacă asta-l va face să semene cu individul dubios căruia i-a preluat rolul. Dar normalitatea, așa apăsătoare cum era, se schimbă în ziua în care este invitat pe Sultan of the Seas (același vas), ca să ancheteze dispariția unei alte familii, formate tot dintr-o mamă și o fiică de unsprezece ani.

            După atâta timp, scenariul pare să se repete. Însă problema e că de data asta Pasagerul 23, adică fetița de unsprezece ani, a reapărut, nu tocmai teafără și nevătămată. Dar nu e în stare să vorbească și comunică, cu greu, prin intermediul unor desene realizate cu o măiestrie de neegalat. Martin ajunge să se implice trup și suflet în investigație abia după ce i se înmânează un ursuleț de pluș, jucăria preferată a lui Timmy, pe care Anouk o strângea în brațe când a fost găsită bântuind îngrozită pe coridoarele navei. Conștient că dacă va reuși să afle ce se petrece în prezent, va descoperi ce s-a întâmplat și cu soția și fiul lui, detectivul o vizitează din când în când pe fetiță ca să afle unde a fost ținută prizonieră timp de șaizeci de zile și dacă mama ei, Naomi, ar mai putea fi încă în viață, ascunsă prin vreun loc „nevizitat” al navei. Dar ancheta e împinsă de la spate, și timpul se scurge, iar dacă Martin nu va reuși să descopere adevărul, Anouk va dispărea din nou și pentru totdeauna, pentru că proprietarii vasului nu-și permit să piardă, din cauza unui inconvenient, milioane de dolari.

            Chiar dacă ne aflăm (teoretic) într-o croazieră, să știți că autorul german nu ne lasă nici pentru o clipă să ne bucurăm de soare și valuri. În timp ce lumea se distrează la piscină, pe ringul de dans, prin cinematografe sau pe plaja artificială, noi îl urmăm pe Martin în partea neexplorată a vasului, acolo unde răul își poate face liniștit de cap. Cu un card special și o lanternă, coborâm în camera provizorie a lui Anouk și încercăm să aflăm cine a ținut-o captivă. Și când ne întoarcem la suprafață, nu pe punte, evident, dăm ori peste bătrâna nebună cu aspirații de scriitoare de romane polițiste, adeptă declarată a conspirațiilor, a cărei protagonistă nimfomană are doar 73 de ani, mai puțin decât ea ce-i drept, ori peste hoțul argentinian ce cotrobăie prin camerele și seifurile clienților, și care asistă, ascuns după pat, la o scenă ce l-ar putea costa mai mult decât a reușit să șparlească în toate croazierele sale.

            Fitzek e Fitzek, oricât ai încerca să te implici în poveste, de la un punct firul se destramă și rămâi acolo doar ca să vezi care e deznodământul. Intriga e promițătoare, suspansul se simte la cote maxime, însă narațiunea își pierde cu pași din ce în ce mai mari coerența, lăsându-te să te întrebi despre ce e, până la urmă, vorba în carte. De pe la jumătate, ca în toate romanele sale, vrea să meargă în prea multe direcții și își pierde credibilitatea, în special după ce răstoarnă, în stilul lui caracteristic, finalul de vreo patru ori. Ba e așa, ba nu e, dar de ce nu ar putea fi și așa... Prea multe posibilități pentru un cititor care vrea să meargă la sigur. Dar bineînțeles că are și părți bune, sumbre și traumatizante, așa cum ne place, și merită o șansă, chiar dacă riști, la urma urmelor, să fii dezamăgit.

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 118 - Drumul spre casă de Sebastian Fitzek (CRIME CLUB)

Titlu: Drumul spre casă  

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Der Heimweg (2020)

Traducere de Catrinel Iordache

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,17 (din 9.217 note)

 

Un studiu realizat în 2020 de către Ministerul Federal al Familiei din Germania a arătat că „una din patru femei sunt supuse cel puțin o dată în viață la violență domestică de natură fizică sau sexuală. Victimele fac parte din toate categoriile sociale.” De asemenea, „femeile care observă abuzul domestic în copilărie la părinții lor sunt de două ori mai predispuse să devină victime ale abuzului domestic. Femeile care au fost chiar ele victime ale abuzului părinților sunt până la de trei ori mai predispuse, în perioada adultă, să devină victimele partenerului lor.” Așadar, prin intermediul romanului lui Fitzek, ne cufundăm încă o dată în abisul agresiunilor conjugale, unde rolul victimei îi revine de fiecare dată sexului slab, fiindcă bărbatul este cel puternic, acela care alege mereu prin ce metode, deja testate, să-și conducă soția, veriga slabă și rebelă a familiei.

Pentru că amicul său din copilărie, Caesar, aflat de câțiva ani buni în scaunul cu rotile, vrea să iasă în seara asta la o întâlnire romantică, Jules îi preia rolul la Linia Telefonică de Însoțire, serviciul la care apelează femeile ce au nevoie să discute cu un voluntar pe drumul spre casă. Este abia trecut de ora 22:00, și telefonul începe să sune. La celălalt capăt, o tânără, Klara, ce spune că e în permanență urmărită de un psihopat, criminalul cunoscut drept Kalendar-Killer, care i-a scris cu puțin timp în urmă data morții pe perete, 30 noiembrie, adică ziua de astăzi. Însă ceea ce nu spune interlocutoarea e că ucigașul a pus-o să facă o alegere: ori își va ucide soțul, monstrul care i-a provocat de când îl știe doar frică și durere, ori, în caz contrar, va veni după ea imediat ce se va crăpa de ziuă.

Dar Klara nu e o femeie puternică, chiar dacă are mai multe motive pentru care să trăiască, așa că decide să-și pună capăt zilelor. Ușor de zis, greu de făcut... Din păcate sau din fericire, nu găsește forța necesară ca să comită ultimul și singurul act de rebeliune, astfel încât nu-i rămâne decât să-și aștepte cu capul sus călăul. Ei bine, odată ce miezul nopții se apropie, eroina noastră nehotărâtă este aruncată într-un alt coșmar, pentru că fuga ei nu face decât s-o pună în noi și noi primejdii. Gândindu-se că Martin nu ar fi în stare să-i facă rău Ameliei, fiica lor, este dispusă să se sacrifice, dacă asta ar putea aduce liniștea în propria familie. Dar Martin nu a dat niciodată dovadă de milă, profitând cu fiecare ocazie să-și abuzeze din nou și din nou soția, până când a adus-o la limita umanității. El o tratează pe Klara ca pe o vită, nu doar că o violează și o maltratează, ci îi invită și pe alții să-și bată joc de trupul și psihicul ei, ducând-o în diverse locuri unde masculii se adună cu scopuri deloc ortodoxe. Scuza și, totodată, motivul lui este că femeile știu doar să-i facă pe bărbați să sufere, să se simtă ca niște jigodii, ca niște animale înspăimântate, așa că merită să fie pedepsite, ca să fie readuse cât mai des pe calea cea dreaptă. Fiecare bătaie are scop educativ, pentru că așa curajul și obrăznicia sunt sancționate, fiindu-le imposibil să evolueze în amazoanele ce vor reuși cândva să-i părăsească.

Povestea de față este construită pe două fire narative, care, deși fuzionează, nu reușesc în niciun chip să se întâlnească. La telefon, o avem pe Klara, protagonista dinamică, care dă nas în nas cu pericolul și e tot timpul pe drum, cea despre care nu știm dacă va reuși să prindă răsăritul de care o despart doar câteva ore. Dincoace, cu bateria pe terminate și căștile în urechi, îl găsim pe Jules, însoțitorul ce pare să aibă parte de o nouă cădere psihică, fiindcă un aspect din povestea Klarei seamănă izbitor cu o întâmplare din propriul trecut, legată de fosta lui soție, care apelase și ea la gestul extrem. Ascultând și încercând să dea sfaturi într-o situație critică, Jules își dezgroapă traumele, ajungând să fie cuprins de incertitudine și disperare. Perspectiva lui ține doar de convorbirea telefonică, rămânând un caracter pasiv aproape până la finalul romanului.

            Nesiguranță, frică, paranoia, groază, teroare și, în cele din urmă, prăbușire psihică, toate personajele lui Sebastian Fitzek au parte de același traseu, fiind împinse în pragul nebuniei, de unde ori se pierd pentru totdeauna, ori se reinventează, devenind fluturi din omizile ce au fost iarăși și iarăși călcate în picioare. Lumea imaginară a scriitorului german se naște din întuneric și sânge, sacrificiul uman fiind detaliul esențial pentru închipuirea unei noi intrigi halucinante. Mai bun decât „Pachetul”, dar cu siguranță mai slab decât „Cadoul”, „Drumul spre casă” reprezintă un thriller cu o intrigă originală, dar superficială, ale cărui elemente dispersate nu reușesc, nici în al doisprezecelea ceas, să-și găsească locul potrivit în imaginea de ansamblu. Dar, după cum spune și autorul în postfață, ficțiunea nu funcționează după legile realității, așa că exagerările sunt permise, atâta timp cât te țin în priză și nu te îndepărtează de romanul pe care ai decis, cu intuiția fidelă de cititor, să-l răsfoiești în această seară.

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 35 - Cadoul de Sebastian Fitzek

Titlu: Cadoul 

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: Lebăda Neagră

Titlu original: Das Geschenk (2019)

Traducere de Andreea Odoviciuc

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,74 (din 3.142 note)

 

E dificil să trăiești într-un sistem în care trebuie să te conformezi unor cerințe, pentru a fi acceptat de către ceilalți oameni. Orice fel de dizabilitate poate fi cauza excluderii din societate și poate aduce cu sine o serie de dificultăți. Nu vorbesc aici despre handicapuri extrem de grave, ci despre probleme care nu sunt vizibile, dar care, totuși, există, despre afecțiuni pe care oamenii preferă să le ascundă, pentru a nu deveni niște paria. O simplă miopie sau o frică mai stranie pot face obiectul unei scindări sociale, lumea perfectă renunțând la membrii care nu se pot conforma normalității.

Romanul lui Sebastian Fitzek ne vorbește despre o problemă extrem de importantă, și anume, despre defectele pe care trebuie sau nu să le ascundem de ceilalți. Personajul principal, Milan, este un analfabet funcțional, una dintre miile de persoane cu această problemă care  locuiesc în Germania. Însă el nu vrea să-și arate deficiența, așa că preferă să o țină ascunsă, chiar dacă acest lucru îi poate aduce diferite probleme în relația de cuplu. Partenera sa, Andra, simte că ceva nu este în ordine și recurge la un psiholog, pentru a afla care este secretul iubitului ei. Însă Milan ține cu tot dinadinsul ca Andra să nu afle despre analfabetismul său, deoarece îi e frică de reacția ei, atunci când va afla că a decis să-și împartă viața cu un individ cu probleme.

Să nu credeți că vorbesc, aici, despre un roman clasic. Fitzek nu renunță la genul său definitoriu, astfel își plasează personajul într-o situație periculoasă, așa cum se cere de la unul dintre cei mai buni scriitori de thrillere psihologice din Germania. Iar atunci când Milan vede, într-o mașină, o fetiță care pare să-i ceară ajutorul, prin intermediul unei hârtii pe care sunt scrise câteva cuvinte neinteligibile, el își dă tot interesul să afle ce urmează să se întâmple cu fata și dacă ea se află cu adevărat în pericol. Acest episod îi pune limitele la încercare, iar Milan este nevoit să ceară sprijinul cuiva pentru a descifra textul, cuiva căruia poate să-i încredințeze marele lui secret.

Apreciez foarte mult faptul că eroii lui Fitzek nu sunt persoane excepționale, ci indivizi cu probleme care încearcă să-și depășească condiția, apelând la diverse tertipuri. Asemenea protagonistei din „Pachetul”, Milan face tot posibilul să ajungă la adevăr, chiar dacă acesta ar putea să-i distrugă viața. Călătoria pe care el o face, pentru a salva fetița necunoscută, reprezintă un parcurs inițiatic, prin care va ajunge să se regăsească și să-și reevalueze existența. Analfabetismul personajului nu se manifestă doar la nivel fizic, el constituie și o incapacitate de înțelegere a propriului trecut. El nu este protagonistul unui univers liniștit, ci face parte dintr-o lume violentă în care furtul și crima joacă rolul de stimulente sociale.

„Cadoul” este un thriller psihologic, răvășitor, care mizează totul pe răsturnări de situație, prezente aproape la fiecare capitol. Tensiunea crește pagină cu pagină, personajele încep să-și arate adevăratele intenții, iar protagonistul pătrunde tot mai adânc într-un univers întunecat în care moartea pare să fie cea mai simplă soluție. Este un roman atât de complex și de alert, încât atunci când ajungi la final, ai impresia că mai urmează să se întâmple ceva tulburător. Mi-au plăcut mult ambele romane, și aștept ca Editura Lebăda Neagră să scoată „Întoarcerea acasă”, o altă carte, de Sebastian Fitzek, care sunt sigur că va avea un succes la fel de răsunător.

COMANDĂ CARTEA