Recenziile lui Gică 136 - Acolo unde sângele îngheață de Giles Kristian (CRIME CLUB)

Titlu: Acolo unde sângele îngheață 

Autor: Giles Kristian

Editura: NICULESCU

Titlu original: Where Blood Runs Cold (2022)

Traducere de Timea Kovacs

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 4,01 (din 448 note)

 

E frig. Atât de frig că-ți simți oasele înghețând. Zăpada cade și ne acoperă pașii. Dacă nu s-ar așeza pe urmele noastre, le-ar fi mult mai ușor bărbaților înarmați să ne găsească. Știu că încă sunt în spatele nostru, poate la câteva sute de metri, poate la kilometri întregi, însă, oriunde s-ar afla în pustiul alb ce ne înconjoară, cert e că ne vor găsi și ne vor ucide. Am obosit, dar instinctul autoconservării ne împinge înainte, ca niște animale vânate, conștiente că sfârșitul le e aproape. Am căzut de câteva ori, ne-am ridicat, am înnoptat în adăposturi săpate în zăpadă, unde am făcut pe rând de pază, urmărind flacăra lumânării ce ne confirma că nu vom muri în somn din cauza lipsei de oxigen. Oriunde ne-am ascunde, oricât de adânc ne-am îngropa sub omăt, știm că urmăritorii noștri sunt undeva acolo, așteptând să ne ia în cătare sau să ne întindă o capcană. Dar trebuie să mergem mai departe, nu pentru mine, eu am renunțat la propria salvare, ci pentru Sofia, fiica mea, pentru care voi face tot ce-mi stă în putință ca să o protejez.

Erik i-a promis fiicei sale că, atunci când va fi mai mare, vor merge împreună într-o aventură cu schiurile, că vor dormi sub zăpadă, vor bea ciocolată caldă și vor consuma mâncare la plic, gătită la un aragaz portabil. Ei bine, ocazia se ivește atunci când soția lui, Elise, este trimisă cu munca în Norvegia, unde se alătură unei grupări de ecologiști ce protestează împotriva redeschiderii unei mine de cupru. Dacă exploatările vor începe din nou, habitatul natural al renilor va fi compromis, iar femelele vor fi obligate să-și găsească un alt loc în care să fete. Nu foarte implicați în munca soției/mamei, Erik și Sofia își pregătesc echipamentul și pornesc în excursia mult visată, trăgând după ei sania plină de provizii. Însă după câteva ore de schiat, are loc un accident neprevăzut, și cei doi sunt nevoiți să se adăpostească în cabana cuplului de bătrâni ecologiști pe care i-au cunoscut cu o zi în urmă. Dar, târziu în noapte, cineva bate la ușa locuinței izolate din munți, iar vizitatorii ce-și fac pe rând apariția par să fi fost trimiși aici cu ordine clare, și, după câteva îndemnuri din ce în ce mai constrângătoare, sângele începe să păteze vechea podea de lemn.

Forțați să-și părăsească refugiul, Erik și Sofia o iau la goană prin tundra înghețată, încercând să se îndepărteze de locul crimei și de ucigași. Însă nu durează mult până când vizitatorii nedoriți și nepoftiți îi văd și pornesc pe urmele lor. De aici, totul se transformă într-un joc de-a șoarecele și pisica, în care prada trebuie să se piardă în decor pentru a nu fi descoperită de prădător. Aidoma unui deșert, ținutul rece este ilustrat în toată complexitatea sa, un imens pustiu de zăpadă, presărat cu păduri de brazi, posibile popasuri și ascunzători. Pe cât de greu le e celor doi protagoniști să înainteze, pe atât de dificil le e și vânătorilor să-și observe țintele, astfel încât confruntările se pot desfășura doar în spații limitate, unde victimele își pot privi în față atacatorii. Hăituiți și din ce în ce mai slăbiți, eroii noștri schiază împinși de voința de supraviețuire, sperând că de cealaltă parte a ghețarului s-ar putea afla posibila lor scăpare.

            După tragedia care le-a lovit familia în urmă cu zece luni, când Emilie, sora Sofiei, s-a prăbușit de pe peretele de cățărat din sudul Londrei, covorașul de cauciuc nereușind să-i atenueze căderea, Erik nu-și permite să mai piardă o fiică, așa că e gata, dacă situația o va cere, să-și înfrunte inamicii, transformându-se dintr-un biet tâmplar într-un soldat asumat, cu gândire de strateg, pregătit să folosească tot ce are la îndemână pentru a-i răpune pe criminali. De asemenea, călătoria forțată prin pustiu, departe de orice formă de civilizație, marchează trecerea Sofiei de la copilă la adolescentă. Entuziasmul resimțit la început se transformă în groază, tânăra de treisprezece ani neputând inițial să înțeleagă gravitatea morții. Pe parcurs, împinsă de la spate să înainteze în ciuda puterilor ce-i părăsesc trupul, eroina își asumă rolul de salvatoare, ajutându-și tatăl să iasă din câteva situații critice, conștientă că doar împreună vor reuși să ajungă înapoi în orășelul montan, înapoi la Elise.

            Trebuie să recunosc că mi-a plăcut destul de mult povestea, poate că nu e cea mai bună pe care am citit-o (și aici nu am cum să nu mă gândesc la „Fără ieșire”, a lui Taylor Adams), însă reprezintă o lectură de calitate, plină de răsturnări de situație și de fiori. Tensiunea crește de la o pagină la alta, angoasa pune stăpânire atât pe protagoniști, cât și pe mintea cititorului, iar deznodământul atât de necesar pare să se regăsească undeva dincolo de filele cărții. Deși se parcurge repede, sentimentul de coșmar fără sfârșit rămâne cu tine mult timp după ce ai terminat-o. E intensă, e dură, e exact ce trebuie pentru o noapte lungă de iarnă în care nu te ia somnul, dar trebuie să știi de la început că intri într-un ținut himeric, unde vei avea senzația că tu ești cel vânat, hăituit la nesfârșit în eterna și înghețata noapte polară.

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 129 - Nomad de James Swallow (CRIME CLUB)

Titlu: Nomad 

Serie: Marc Dane #1

Autor: James Swallow

Editura: NICULESCU

Titlu original: Nomad (2016)

Traducere de Marian Tudorache

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 672

Media pe Goodreads: 3,83 (din 8.486 note)

 

            Un thriller ca-n vremurile bune, cu un agent operațional care luptă împotriva oamenilor răi ce periclitează echilibrul națiunilor libere, dorind în același timp să-și dovedească nevinovăția și să se răzbune pe cei ce l-au trădat, scăpând ca prin urechile acului dintr-o capcană ingenios de malefică, în fața căreia colegii săi de pe teren nu au avut nicio șansă. Astfel, printr-o conjunctură deloc fericită, intră în scenă protagonistul seriei de față, Marc Dane, un bărbat onorabil și incredibil de perspicace, ce pornește într-o vânătoare în care, inevitabil, dar nu și clișeic, va ajunge la rândul lui să fie vânat. În buna tradiție a romanelor de spionaj, omul nostru, complet nevinovat, se va regăsi în permanență pe fugă, urmărit de foștii lui șefi din MI6, dar și de cei care vor cu orice preț să-l scoată din joc. Însă adevăratul pericol nu e niciodată la vedere, iar dacă vrea să salveze America și, totodată, întreaga lume, Dane trebuie să se confrunte cu un inamic diabolic de inteligent.

Echipa Nomad se apropie de obiectiv. Ambarcațiunea pare să fi fost abandonată, însă oamenii din camion au primit informații sigure că pe vas se află o armă care urmează să ajungă în mâinile jihadiștilor. Înarmați și echipați, cei șapte soldați clandestini urcă la bordul lui Palomino și scotocesc nava. După câteva minute, când doi dintre ei descoperă câțiva copii arabi într-unul dintre compartimente, bomba explodează, iar cei de la bord sunt spulberați. Împins de disperare, agentul de la aparatura electronică, Marc Dane, sare din camion și se îndreaptă spre mingea de foc, rugându-se, fără sorți de izbândă, ca Samantha Green, colega și (uneori) iubita lui să fie încă în viață. În următorul moment, o grenadă lansată de către o umbră misterioasă ajunge în camionul pentru operațiuni, ucigându-i și pe cei doi agenți aflați în habitaclu. Se pare că gestul necugetat al lui Dane i-a salvat viața, rămânând ultima verigă din ce fusese, cu câteva clipe în urmă, NOMAD, un grup special creat și antrenat pentru contracararea actelor de terorism.

Fiind unicul supraviețuitor, Dane ajunge automat pe lista posibililor trădători și este nevoit să se facă nevăzut până când va reuși să pună mâna pe adevăratul vinovat. Ultimele cuvinte ale Samanthei, după ce i-a găsit corpul aproape carbonizat, au fost să nu aibă încredere în nimeni, fiindcă ea, împreună cu încă doi colegi, suspectau de-o vreme-ncoace că în organizație s-ar fi infiltrat o cârtiță. În timp ce șefii lui se contrazic cu privire la culpabilitatea sa, Marc se îndreaptă spre iahtul unui traficant de arme lituanian, în căutarea unor răspunsuri. În tot acest timp, undeva în Turcia, Khadir, liderul mișcării Al Sayf (Sabia), se preocupă de soarta tinerilor musulmani rămași orfani, pe care urmează să-i folosească în războiul împotriva necredincioșilor. Prima oară, a aruncat în aer o secție de poliție din Barcelona, a doua, vasul Palomino, și acum... acum e timpul pentru ceva măreț, iar occidentul trebuie să cadă sub lama adevăratei credințe.

Deși există o comparație indirectă cu Jason Borne, protagonistul din „Nomad” nu este nici pe departe spionul plin de talente la care ne-am aștepta. E destul de inteligent, e înverșunat, însă nu are calități supraumane, e un erou, și nu trebuie privit ca un super-erou. Nu ar cotonogi niciodată cu mâinile goale o gașcă de indivizi periculoși doar pentru că l-au insultat, însă i-ar amenința cu arma până când nemernicii ar decide că e cazul să capituleze. Așa cum ne-a demonstrat încă de la început, e un om ajutat mult de soartă, de-a dreptul norocos, trecând mai mereu pe lângă gloanțe și lame foarte ascuțite. Și chiar dacă Dane nu s-ar încadra niciodată printre caracterele imaginate de Robert Ludlum, are valoare prin gradul de realism (uneori exagerat) pe care îl reprezintă, pendulând pe tot parcursul cărții între postura de răzbunător și cea de victimă.

Poate că nu se ridică la nivelul lui Jack Carr, Însă James Swallow scrie mult mai bine decât mulți autori de romane de suspans, reactualizând cu succes un gen ce era la mare căutare prin anii ’90. Și, sincer, cu fiecare thriller de spionaj pe care-l citesc, îmi dau seama că problematicile abordate, cu mici modificări, au rămas aceleași... la fel de actuale și de necontestat. Scriitorul britanic, aidoma predecesorilor săi, transformă lumea modernă într-un câmp de luptă, de-o parte aflându-se Serviciile Secrete, și de cealaltă, războinicii musulmani. Prins între cele două organizații, hăituit și dornic să-și facă dreptate, Marc Dane devine el însuși un Nomad, înaintând cu pași repezi și siguri spre monstrul care i-a ucis echipa, pregătit pentru marea confruntare care va decide soarta Statelor Unite ale Americii.

Un proiect: 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 46 - Mica dansatoare de Melanie Leschallas

Titlu: Mica dansatoare  

Autor: Melanie Leschallas

Editura: NICULESCU

Titlu original: Little Dancer (2021)

Traducere de Adina Pintea

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 312

 

Vă uitați la noi cum dansăm în costumele noastre din tul și cu panglicile noastre roz și vă gândiți cât de frumoase suntem. Dar tot ce simțim este durere. Este alegerea pe care trebuie să o facem, fie asta, fie prostituția, Monsieur. Nu e o mare diferență. Trupurile noastre sunt tot ce avem. Nu ne-a mai rămas nimic altceva de vândut.

 

Cafenele cochete, mâncăruri alese, băuturi fine, bulevarde împodobite cu flori și magazine elegante, pe care trec în goană trăsuri somptuoase, domni și doamne din înalta societate îmbrăcați după ultima modă, galerii de artă înțesate de ultimele opere ale pictorilor și sculptorilor extravaganți, care și-ar da și viața ca să creeze ceva unic, cu o valoare inestimabilă, și tinere diletante, pentru care scena Operei Naționale devine a doua casă, încântând privirile spectatorilor cu mișcările lor grațioase ca de lebădă. Cu alte cuvinte, Parisul e un oraș mirific, parcă desprins dintr-un basm, însă sub stratul ăsta gros de lumini și pomadă ieftină, sălășluiește o lume de coșmar, în care prostimea, așa cum le place nobililor să-i numească pe cei care fac parte din cele mai de jos pături ale societății franceze, se zbate, cerșind sau vânzându-și trupurile, ca să facă rost măcar de o bucată de pâine mucegăită. Imaginea asta nu ne este străină... O cunoaștem prea bine din romanele lui Victor Hugo, pe care Melanie Leschallas le așază la temelia propriei sale cărți, dând viață unei alte Cosette pentru care suferința atinge cote dezastruoase. Țesând laolaltă, într-un tablou ficțional complex, firele evenimentelor istorice petrecute între anii 1860-1880 – mai precis revoltele violente de stradă ce au avut drept scop ridicarea nivelului de trai pentru cei săraci, dar în care și-au pierdut viața sute de oameni fără vreun rezultat îmbucurător, și acțiunile tot mai agresive, conduse de Louise Michel, militantă pentru drepturile femeilor și o voce importantă a poporului înfometat și asuprit de către cei bogați –, cu cele ale unui destin marcat de durere, autoarea construiește o poveste întunecată, despre mizerie, depravare, minciuni și disperare, din abisurile cărora o tânără, pentru care lumea nu mai oferă niciun strop de fericire, trebuie să iasă cu fruntea sus și cu demnitatea intactă.

Încă de la o vârstă fragedă, Marie a primit lovitură după lovitură, fiind astfel aruncată în brațele unei sorți nesigure. Lipsa hranei, uciderea tatălui, singurul care îi oferea atenția și iubirea de care are nevoie o fetiță, amenințarea permanentă cu evacuarea din locuința dărăpănată pe care o împarte cu sora sa mai mare și cu mama lor, descoperirea faptului că mama ei se prostituează pentru a face rost de bani, lăsându-și fiicele să se descurce așa cum pot pe străzile pavate cu pericole ale Parisului, făcând apel doar la farmecele feminine, iar la toate astea se adaugă și faptul că protagonista noastră a fost forțată să devină balerină la Operă și să îndure privirile libidinoase ale bărbaților trecuți de prima tinerețe. Însă, oricât de frumoasă ar fi Marie în lumina reflectoarelor și oricât de mult ar trebui să zâmbească atunci când se află pe scenă, în spatele cortinei adevărul iese la iveală. Dincolo de costume și panglici colorate, nu e nimic altceva decât bășici și răni sângerânde, foame și durere.

O enigmă de nedezlegat, așa aș descri-o pe Marie, o ființă slabă, pe care pierderea timpurie a tatălui a făcut-o să caute în fiecare bărbat pe care îl întâlnește un model patern și afecțiunea de care a fost privată, dar un caracter puternic în același timp, a cărei viață grea îi întărește și mai mult convingerile etice și socio-politice. În ciuda faptului că mama și sora ei se străduiesc s-o inițieze în arta flirtului și sexualității, tânăra știe când să spună nu, să facă diferența dintre bine și rău și să nu aleagă niciodată calea ușoară. Însă oricât de hotărâtă ar fi să nu se înjosească, oferindu-și trupul ca pe un obiect, ea este încă naivă, o copilă care cerșește dragoste cu fiecare gest, dar și o femeie demnă, cinstită și pură, o patriotă convinsă, care nu precupețește nicio ocazie pentru a demonstra că poate face un lucru memorabil. Marie își pune toată încrederea în Louise Michel, privind-o ca pe o zeiță a libertății și ca pe o mamă adoptivă, care o încurajează la fiecare pas să fie ea însăși și să-și pună sufletul în slujba mulțimii.

Cu excepția faptelor istorice, Melanie Leschallas a acordat o atenție deosebită mișcărilor artistice din Franța de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel îl regăsim printre personaje pe Edgar Degas (1834-1917), pictor și sculptor impresionist, care obișnuia să-și caute sursele de inspirație pe scena teatrelor, în atelierele de croitorie sau la cursele de cai. Autoarea îl înfățișează ca pe un artist căzut în dizgrație, care se află în căutarea muzei, iar aceasta va deveni Marie. Degas vrea să creeze o mică dansatoare, surprinzând suferința ce zace în spatele pozițiilor perfecte de balet. El subliniază faptul că țelul artei nu este capturarea frumosului și transformarea acestuia în sublim, ci metamorfozarea urâtului în ceva cu totul deosebit.

Mi-a plăcut mult ideea romanului, însă nu prea m-am împăcat cu stilul impersonal și lipsit de emoție al autoarei, care își tratează personajele-marionete cu indiferență. Frazele scurte mi-au lăsat impresia că acțiunea e formată din cadre diferite, fiecare întâmplare fiind pictată pe o pânză albă, separată, apoi unită cu celelalte, pentru a forma o pictură uriașă. Poate chiar asta a fost intenția autoarei, să zugrăvească un tablou din cuvinte, însă, în cazul meu cel puțin, asta mi-a creat un disconfort în timpul lecturii. Cu toate acestea, „Mica dansatoare” spune o poveste interesantă, concentrată în jurul unui nucleu real, o poveste de viață despre visuri neîndeplinite și dorințe rostite doar în taină.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 101 - Masacrul de la Two Storm Wood de Philip Gray

Titlu: Masacrul de la Two Storm Wood

Autor: Philip Gray

Editura: NICULESCU

Titlu original: Two Storm Wood (2022)

Traducere de Oana-Ancuța Cristinoiu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,06 (din 842 note)

 

            Odată ce te-au chemat, nu te mai poți opune. Până și cel mai mic gest de nesupunere poate fi interpretat ca o sfidare la adresa Statului. Ai curajul să-ți trădezi patria mamă? Crezi că ești mai presus decât cei ce ne conduc? Că tu, dintre toți, vei putea să scapi de cumplita soartă ce vă așteaptă? Ține minte, armata ți-e mamă, tată, frate și soră, orice membru al familiei pentru care ți-ai da viața. Ea e totul și trebuie să rămână totul pentru tine. Nu contează cine ai fost înainte, vreun bancher bogat sau un amărât de poștaș, atunci când primești scrisoarea, ești obligat să te înrolezi. Experiență... Nu ai nevoie de așa ceva, noi suntem aici ca să te învățăm cum să tragi cu arma, cum să arunci o grenadă, și cel mai important, cum să-l reperezi pe inamic, ca să-i întinzi o capcană. Hai, ce mai aștepți? Nu te mai uita în urmă, fiindcă nimeni nu-ți poate garanta că la sfârșit va mai rămâne ceva din tine, ceva oricât de mic pe care un biet popă să-l poată îngropa creștinește.

            Suntem în 1919, a trecut aproape un an de la Marele Război, iar echipele speciale de căutare se ocupă cu identificarea și sortarea cadavrelor și rămășițelor umane de pe frontul francez. Aici, printre șanțuri și ruine, își face apariția Amy Vanneck, o tânără care-și caută logodnicul, obligat cu mai bine de trei ani în urmă să ia parte la operațiunile militare împotriva nemților. Înainte de toate astea, ea era o fată optimistă, care avea un viitor strălucit în față, iar Edward Haslam era un simplu profesor de muzică, ce-și petrecea duminicile cântând la orga bisericii, și serile îngrijindu-se de viitoarea lui consoartă. Însă, după ce a fost dat afară de la școala unde preda și dorindu-și să fie privit cu ochi mai buni de către familia de nobili din care provenea Amy, el ajunge să facă parte din cel de-al Șaptelea Batalion, un grup de soldați conduși de colonelul Rhodes, un om cu voință de fier.

Deși pare că povestea de față s-ar încadra cel mai bine în sfera ficțiunii istorice, volumul lui Philip Gray se transformă, după aproape jumătate de carte, într-un roman polițist destul de alert. Avem o protagonistă care depune tot efortul pentru a-și găsi iubitul, indiferent de faptul că acesta ar mai putea fi în viață sau nu, câteva personaje mai mult sau mai puțin secundare, care o ajută sau, dimpotrivă, îi pun piedici în drum, și un antagonist enigmatic, care, de câte ori își face apariția, lasă în urmă doar cadavre schingiuite. Nu pot să spun neapărat că există și o miză feministă, însă nu de puține ori Amy este criticată de soldați, pentru că ea e o simplă femeie, pe un câmp unde s-au luptat bărbați adevărați. Însă ea demonstrează că este mai hotărâtă decât orice mascul înarmat și-și face loc prin moloz, ajungând spre final să nu mai semene deloc cu tânăra inocentă care era odată. După ce îl întâlnește pe maiorul Westbrook, ajunge să fie implicată fără voia ei în investigație, și cu fiecare pas se apropie tot mai mult de sadicul ucigaș care pare să-i pândească în permanență din umbră.

La fel ca orice poveste de război redată dintr-o perspectivă contemporană, și în acest caz există o critică dură la adresa confruntărilor armate, a luptelor în care fiecare victorie vine obligatoriu la pachet cu câțiva inamici uciși, bărbați care nu-și vor mai vedea niciodată fiicele și soțiile. Cum pot camarazii de arme să-ți înlocuiască familia? Câtă încredere poți să ai în oamenii ajunși pe jumătate criminali? Este adevărat că ierarhia e importantă, însă ce valoare mai are ea atunci când nebunii capătă puterea de a face rău... Da, viața ta depinde de ceilalți, de o organizare strictă și de sentimentul alert de care nu vei scăpa nici după ce totul se va termina. Războiul nu face nimic mai mult decât să-l readucă pe om la statutul de prădător, la primitivul violent care zace mereu în genele și în instinctele sale.

Frontul poate fi perceput ca un cimitir uriaș, un loc în care carnea și organele celor răpuși se află într-un amplu proces de descompunere. Cei descoperiți poate au norocul să fie îngropați creștinește sau conform religiei lor, însă cei ale căror trupuri nu sunt identificate vor fi înmormântați la comun, fără vreun nume sau vreun semnalment care să transmită ceva despre cine au fost înainte de război. Ei sunt „Necunoscuți în fața lumii, dar nu și în fața lui Dumnezeu.” Dar altfel stă treaba cu cei măcelăriți după, cu aceia care pare c-au fost omorâți și torturați de către o fiară, de un demon care și-a așezat tabăra, pentru câteva ore, la Two Storm Wood.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 97 - Un puzzle macabru de Nadine Matheson

Titlu: Un puzzle macabru  

Serie: Anjelica Henley #1

Autor: Nadine Matheson

Editura: NICULESCU

Titlu original: The Jigsaw Man (2020)

Traducere de Timea Kovacs

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 528

Media pe Goodreads: 3,86 (din 8.272 note)

 

O nouă colecție la Editura Niculescu, o nouă serie plină de suspans și un nou thriller ce-ți bagă frica-n oase și-ți dă senzația că în orice clipă un maniac se poate afla în preajma ta. Mergând în buna tradiție a capodoperei literare a lui Thomas Harris, autoarea britanică îl reinventează pe celebrul Hannibal Lecter, dând naștere unui personaj sângeros și ager, pentru care Londra nu reprezintă nimic mai mult decât locul propice în care să-și planifice jocul de psihopat. Altfel spus, el se află printre noi, el se comportă ca unul dintre noi, dar în mintea lui e doar întuneric, iar acolo zac demoni însetați de sânge. Însă crima nu trebuie să fie o consecință a furiei sau a traumelor, ci o distracție, un proces detaliat prin care geniul malefic trebuie să le demonstreze celorlalți că el este Dumnezeu, că el orchestrează întregul spectacol.

            În urmă cu doi ani, Peter Olivier, cunoscut și ca „Omul Puzzle”, a ucis fără milă șapte persoane și le-a dezmembrat, împrăștiindu-le bucățile din trupuri pe străzile și prin intersecțiile Londrei. La puțin timp de la cumplitele crime, el a fost prins de către echipa din care făcea parte și Anjelica Henley și condamnat la închisoare pe viață. Însă, deși primele șase victime au fost repede identificate, nimeni nu și-a dat seama cine este a șaptea, deoarece capul acesteia lipsea. În prezent, în timp ce Olivier își ispășește sentința, cineva îi copiază modul de operare, secționând membrele unor indivizi și abandonându-le pe malurile Tamisei. Și astfel, o nouă investigație este în curs, iar celebrul criminal, simțindu-se sfidat de opera dementului care se joacă de-a imitatorul, își pune la cale mărețul plan de evadare.

            În timp ce ucigașul fără nume trece de la o victimă la alta, urmărindu-și proiectul macabru și fiind implicat trup și suflet în misiunea sa, Olivier își părăsește temnița și iese la vânătoare. Cu ambii psihopați în libertate, metropola devine un spațiu al haosului, un ring al morții în care cei doi își dau târcoale, pregătindu-se pentru inevitabilul moment al confruntării. Însă, spre deosebire de amatorul său, Peter este meticulos, el știe cum să-i atragă pe ceilalți în capcană și cum să se facă nevăzut printre oamenii ce trec pe stradă. De asemenea, el mai știe și cum să injecteze teroarea în cei pe care-i urmărește, cum să-i împingă spre nebunie și când este momentul perfect în care să-și dea gluga jos și să-și scoată la iveală veșnicul chip de diavol. Astfel, Olivier întruchipează păpușarul absolut, cel a cărui siluetă ai impresia c-o zărești în cerșetorul de la colț sau chiar în vagabondul care trece strada.

            De cealaltă parte a baricadei, o avem pe agenta Anjelica Henley, care de curând, odată cu revenirea din concediul prelungit, este avansată la funcția de Inspector, în cadrul Unității pentru Crime în Serie. După cum au relatat ziarele de la acea vreme, ea a fost cea care a pus mâna pe Olivier, dovadă stând chiar cicatricea de pe abdomen, locul în care „Omul Puzzle” a reușit, cu câteva clipe înainte să fie capturat, să-și împlânte cuțitul. Iar acum se pare că coșmarul a luat-o de la capăt. Dar, împreună cu colegii săi, câțiva polițiști ambițioși și isteți și un fost condamnat, specialist în calculatoare, Anjelica este sigură că va reuși să rezolve și cazul de față, oricât ar părea el de încurcat. Însă, dedicându-și tot timpul noii anchete, Henley uită tot mai des de propria familie, devenind pentru fiica și soțul ei doar o persoană care mai trece din când în când pe acasă, dar care, chiar și atunci când își ține copilul în brațe, se gândește tot la ultimul cadavru descoperit.

            În clipa în care mila, empatia și respectul social dispar, spiritul se îmbolnăvește, iar mintea începe să suprapună răul peste bine, și astfel omul devine o fiară de necontrolat. Rece, sadic, metodic, criminalul nostru cu două fețe iese la pândă, plimbându-se prin lume ca printr-un galantar plin de carcase umane vii, ce, în viziunea lui eronată, abia așteaptă să fie tranșate. Omorul este ceva necesar, un act radical prin care el își confirmă puterea asupra celorlalți și, totodată, realitatea că e diferit, că nu face parte din turmă. Așadar, un picior pe mal, o mână în Tamisa, un cap care pare să fi fost luat ca trofeu, ce mai, „Un puzzle macabru”, original de înfiorător, pe care Anjelica Henley trebuie să-l rezolve înainte ca cei doi ucigași să vină după ea.

COMANDĂ CARTEA