Titlu:
Fetele care ard
Autor: C.J.
Tudor
Editura:
NEMIRA
Titlu
original: The Burning Girls (2021)
Traducere
de Alexandru Macovescu
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 384
Media pe
Goodreads: 4,04 (din 22.384 note)
Orice comunitate, oricât ar fi de angrenată în conduita
religioasă, păstrează în structura ei o dimensiune ocultă, un loc unde
fenomenele și aparițiile misterioase sunt adunate laolaltă, un mic colț
întunecat din care acestea reușesc să fascineze de fiecare dată când sunt
evocate. Deși istoria a făcut tot posibilul să înregistreze evenimentele
raționale, plasându-le pe cele inexplicabile în umbra incertitudinii, oamenii
au tânjit mai mereu la paranormal, pentru a-și oferi o dimensiune mitică
propriei existențe și pentru a păstra, în sânul comunității, memoria celor ce
au pierit în împrejurări potrivnice și mărturiile celor care au interacționat cu
sufletele celor plecați. Odată cu conștientizarea unui trecut plin de violență,
miturile par să prindă viață, iar spectrele îngrozitoare încep dansul nocturn. Astfel,
cimitirul devine infernul spiritelor fără odihnă, vechea casă din pădure, în
care nu mai locuiește nimeni de ani buni, ajunge sălașul fantomelor, și vecinul
scrântit, de care-și bat toți copiii joc, este posedat, fără nici o îndoială, de
diavol.
Dar reverendul Jack Brooks știe deja toate astea. De asemenea,
ea știe că, în urmă cu cinci veacuri, opt oameni, care nu au vrut să renunțe la
credința lor, au fost arși pe rug, că, acum trei decenii, două fete au dispărut
fără urmă și că, acum două luni, fostul preot din mica comunitate a fost găsit
spânzurat, luându-și viața chiar în capela în care slujea. Însă noul vicar este
o femeie puternică, care nu crede în superstiții și care își ia în serios
rolul, oferindu-le credincioșilor sprijinul de care au atâta nevoie. Cu toate
astea, nu trece mult până când avertismentele încep să apară, păpușile din
vreascuri par să se ivească în locurile și momentele cele mai stranii, iar spectrele
fetițelor incendiate se plimbă nestingherite prin cimitir și prin preajma
bisericii. Însă, deși totul pare să fie doar o fantasmă, localnicii știu că fetele
care ard se arată doar celor osândiți, celor care urmează să moară în împrejurări
cumplite.
Fugind de propriul trecut, care nu e tocmai luminos, Jack devine
prima femeie vicar din Chapel Croft, o funcție pentru care trebuie să îndure
disprețul și răutatea unor indivizi ce nu pot renunța la prejudecățile sociale,
atât de bine înrădăcinate în conștiința locului. În acest microunivers
închistat, dă prost să-ți împărtășești păcatele unei instanțe feminine, să fii
cununat de aceasta sau ca ea să apară în fotografiile de nuntă, pe care bineînțeles
că o să le vadă toți prietenii. De altfel, din cauza faptului că nu există nici
un bărbat în viața ei, și pentru că locuiește doar împreună cu fiica sa de
cincisprezece ani, Flo, Jack este privită ca o persoană fragilă, o ființă
lipsită de putere, care nu face decât să joace un rol necesar, care nu o
avantajează deloc.
Pe de altă parte, Jack este o mamă excelentă, care face tot
posibilul să-și protejeze fiica de orice fel de pericol. Iar atunci când Flo se
întâlnește cu un băiat ciudat, care pare să sufere de o afecțiune neurologică
ce-l face să tremure incontrolabil, instinctul de apărare iese la iveală, și
reverendul simte cum fata ei începe să-și ia zborul din siguranța cuibului
părintesc. De altfel, adolescenta reflectă perfect imaginea mamei, fiind o persoană
curajoasă, dispusă să apeleze la violență dacă situația o cere. Pe lângă cele
două femei emancipate, care-și pot purta singure de grijă, există și gay,
lesbiene și persoane de culoare, un întreg palmares de personaje care încă
luptă să fie acceptate de cruda societate tradițională.
Revenind la subiectul poveștii, am
apreciat foarte mult atmosfera gotică care acaparează întreaga narațiune. Chiar
dacă există o intrigă detectivistică, autoarea a știut să profite la maximum de
decor, transformând capela, cimitirul și pădurea în spații obscure, locuri
perfecte pentru manifestarea maleficului. De altfel, funcția lui Jack poate fi
asociată atât cu păstorii care-și îndrumă turma pe calea cea bună, cât și cu războinicii
lui Dumnezeu, cei care cândva l-au exorcizat pe diavol din trupurile și
sufletele bieților necredincioși. Datorită poziției sale din comunitate, vicarul
începe să descopere micile secrete ale locuitorilor, dându-și seama că, până și
aici, adevărul este o chestiune care poate schimba atât viețile celorlalți, cât
și parcursul cunoscut al istoriei.
Acum, în final, pot să spun că „Fetele
care ard” este, pe departe, cel mai bun roman al lui C.J. Tudor, depășind cu
mult „Omul de cretă”, prima poveste a autoarei britanice, publicată în limba
română. Dacă în volumul anterior am avut parte de o intrigă întunecată și de un
mister care alterna între trecut și
prezent, aici enigmele nu doar că există, ci ele guvernează o întreagă
comunitate, iar sentimentul de frică este intensificat până la groază,
impregnând totul cu miasma crimelor și a morții. Acestea fiind spuse, nu-mi
rămâne decât să vă recomand povestea, și sunt sigur că, și pentru voi, va fi
una dintre cele mai interesante și fascinante lecturi din acest an.
