ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Polirom. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Polirom. Afișați toate postările

marți, 21 aprilie 2020

O vizită în țara muritorilor de foame




Cartea „Țara cu un singur gras”, scrisă de Adelin Petrișor, a fost publicată în anul 2013, la editura Polirom. Această carte prezintă călătoria autorului în Coreea de Nord, într-o epocă în care comunismul este la putere. Călătoria este o adevărată aventură pe un teritoriu necunoscut, în care, autorul, în calitate de jurnalist, pătrunde pentru a aduce la cunoștința tuturor ceea ce se întâmplă în Coreea de Nord, având grijă să facă mișcările corecte, pentru a nu atrage asupra sa consecințe nefaste.

„Ştiu ce a însemnat comunismul românesc. Din fericire, l-am trăit pe pielea mea mult mai puţin decât au făcut-o alţii, doar vreo 14 ani. Dar a fost de-ajuns ca să gust din mai toate „plăcerile” unei vieţi controlate dement de un regim ostil omului: mâncare pe cartelă, cozi la alimentară, lumină şi apă caldă cu program, propagandă turnată cu găleata în puţinele ore de program TV, manifestări faraonice organizate pentru omagierea dictatorului.”

Acesta a fost primul gând al lui Adelin Petrișor, corespondent de război, înainte de a porni în aventura sa spre cea mai închisă țară din lume, Coreea de Nord. Curiozitatea, voința și curajul l-au determinat să înceapă demersurile pentru a primi o viză de jurnalist în țara lui Kim Jong-un, pentru a verifica, pe cât posibil, informațiile care circulau prin lume, despre Coreea de Nord, o țară „sigilată” din cauza unui regim totalitar dus la extrem.

Cartea intitulată „Țara cu un singur gras”, îl ia pe cititor într-o călătorie emoționantă, plină de adrenalină, într-o lume în care nimeni nu și-ar dori să trăiască; într-un timp care pare rupt dintr-un scenariu dur, dar care este cât se poate de real. În această călătorie, Adelin pleacă împreună cu Cătălin Popescu, zis și „grasu”, cameramanul său. Acesta l-a însoțit pe jurnalist în zone mult mai periculoase de-a lungul timpului.

Ajunși în Coreea de Nord, toți jurnaliștii străini au fost ajutați de ghizi care pregăteau cetățenii pentru interviu. Glumele cameramanului îl puneau de multe ori pe Adelin într-o lumină stânjenitoare. Replicile lui „Grasu”, îl șochează pe ghid, acesta neștiind ce să mai spună. În astfel de moment, Adelin remediază de multe ori situația, folosindu-se, din plin, de calitățile sale de jurnalist.

Drumul până în țara lui Kim Jong-un a fost plin de tensiuni care, mai târziu, s-au dovedit a fi inutile. Odată ajunși în Fenian, capitala Coreei de Nord, jurnaliștilor străini li s-au confiscat telefoanele mobile.

Pe parcursul lecturii, veți observa unele asemănări evidente între Coreea comunistă și România dinainte de 1989. Aceste puncte comune se datorează faptului că Nicolae Ceaușescu a vizitat, de mai multe ori, țara dinastiei Kim, și a preluat, într-o oarecare măsură, anumite modele de conducere și stăpânire a maselor.

Toți corespondenții străini au fost cazați la Yanggakdo, hotelul din Coreea de Nord, a doua cea mai înaltă clădire din țară.

Munca jurnaliștilor străini este controlată. Nu filmezi ce vrei și cum vrei. Laitmotivul acestei cărți este cu siguranță „No picture, no picture!” O propoziție pe care Adelin avea s-o audă de foarte multe ori, în timpul deplasării.

Oficialii Coreei de Nord au vrut să marcheze împlinirea a o sută de ani de la nașterea fondatorului, lansând o rachetă care, din cauze tehnice, a explodat. Accidentul a fost extrem de umilitor pentru țara lui Kim Jong-un, așa că au apelat la planul secund, acela de a prezenta parade militare și armamentul de care aceștia dispuneau. Marele eșec al rachetei a fost o  bucurie pentru umanitate.

Tot în aceeași zi, ghizii și-au strâns corespondenții pentru a-i urca într-un autocar, cu care să meargă la locul de întâlnire cu liderul suprem. Controlul de securitate a fost foarte dur, teoretic. Spun asta pentru că Grasu, cameramanul, a strecurat în rucsacul în care se afla microfonul, câteva ţigări și o brichetă.

Acțiunea merită urmărită pagină cu pagină. Poate vă întrebați, la cine se referă titlul cărții. Trebuie să recunosc că și eu mi-am pus această întrebare, dar citind cartea am aflat că acel „gras”, pe care autorul îl așează în titlu, nu este nimeni altul decât Kim Jong-un. Această remarcă poate fi legată atât de fizionomia sa, cât și de poziția pe care o ocupă ca lider politic.

„Nu de puţine ori, atunci când m-am întors din diverse războaie, i-am mulţumit lui Dumnezeu că m-am născut în Europa. Da, a fost foarte bine, chiar şi în partea de est a bătrânului continent. Ca jurnalist, sper din tot sufletul să trăiesc ziua în care regimul Kim se va prăbuşi.  Mi-ar plăcea să stau din nou de vorbă cu toţi cei pe care i-am întâlnit. În Irak am avut şansa să mă duc și în plină eră dictatorială, şi după aceea. În Libia şi Egipt, la fel. De ce n-ar fi posibil şi în Coreea de Nord? Da, sper ca întrebarea asta să-l macine şi pe marele Kim Jong-un, să-I ardă creierul şi viscerele, să nu-i dea nicio secundă pace! Măcar atât.” Acesta este gândul cu care Adelin încheie cartea.

Reportajul „Coreea de Nord”, nimic de invidiat, a rulat și la festivalul de film TIFF, unde a avut parte de un succes fenomenal. Recomand mai întâi vizionarea reportajului, apoi citirea cărții, pentru a lua parte la lucrurile care nu sunt spuse în reportaj.