Recenziile Mădălinei 89 - Zile Nefaste de Genoveva Dimova

Titlu: Zile Nefaste 

Serie: Compendiul monștrilor pentru vrăjitoare (#1)

Autor: Genoveva Dimova

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Foul Days (2024)

Traducere de Loredana Voicilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 465

Media pe Goodreads: 3,91 (din 3.175 note)

 

            Un ocean de teroare, râuri de sânge, munți de cadavre mutilate, o simfonie macabră de urlete sfâșietoare, sute de monștrii înfricoșători care mișună prin oraș în căutarea prăzii, un zid magic, imposibil de escaladat, și o tânără vrăjitoare care și-a închinat viața stârpirii răului și salvării cetățenilor bătuți de soartă din ghearele ascuțite ale creaturilor întunecate, toate presărate din belșug cu suspans, răsturnări de situație inimaginabile, puțin romantism și alegeri dificile – asta e rețeta pentru un fantasy bestial, extrem de bine construit. Nu cred că exagerez atunci când spun că „Zile Nefaste” poate fi lesne inclusă pe lista celor mai bune romane inspirate de mitologia slavă, alături de „Argintul preschimbat”, de Naomi Novik, și seria „Winternight”, de Katherine Arden. Genoveva Dimova creează o lume malefică, grotescă, cu un echilibru precar, din structura căreia a fost înlăturată orice urmă de sacralitate, în ciuda credințelor și superstițiilor străvechi, inserate în text, la temelia căreia se află cele mai violente și întunecate elemente mitologice, pe care le transpune într-o narațiune cu nuanțe horror, îndepărtând tot ceea ce ar putea fi considerat blând și inofensiv din înfățișarea și comportamentul creaturilor demonice, precum Rusalka sau spiritele pădurii. Personajele ce populează acest univers sunt ambivalente, binele și răul fiind niște noțiuni abstracte și fluide, simple instrumente folosite în vederea atingerii țelurilor egoiste. Încrederea e o floare rară, pierdută printre trădări și minciuni ce pot distruge viețile tuturor, indiferent de ce parte a zidului se află... Dar s-o luăm cu începutul...

            Cu foarte mult timp în urmă, în vremuri imemoriale, Chernogradul era un oraș înfloritor, curat și sigur. Acum, strălucirea lui e doar un vis frumos, sufocată de bezna unui blestem cumplit. În timp ce restul lumii a progresat, Zilele Nefaste au preschimbat orașul într-o văgăună, o temniță tenebroasă, izolată de civilizație printr-un zid vrăjit ce nu permite nimănui să iasă sau să intre. La începutul fiecărui an, timp de douăsprezece zile, Chernogradul este asaltat de monștri hidoși, de o cruzime nemaipomenită, care, din porunca lui Zmey, Țarul Monștrilor, îi ucid pe toți nefericiții ce le ies în cale, în căutarea fetei care a izbutit să evadeze din palatul legendar al stăpânului lor. Tânăra supraviețuitoare este nimeni alta decât Kosara, o vrăjitoare iscusită, curajoasă și un pic nesăbuită, care știe totul despre cum  pot fi ucise aceste creaturi demonice. Dar oricât de mulți țăruși de lemn sau pumnale de argint ar avea asupra ei, eroina noastră e vânată în permanență de Zmey. Până acum a reușit să se ascundă, însă, în această noapte, ceva a mers prost. Cineva a trădat-o și a vândut-o nemilosului Țar, iar ca să scape, Kosara e nevoită să ia o decizie nebunească. Ea alege să-și dea umbra, sursa puterii unei vrăjitoare, unui necunoscut cu care a jucat cărți, la schimb pentru o cale de scăpare din Chernograd. Lipsită de putere și dezorientată, protagonista se trezește dincolo de zid, în orașul vecin, Belograd, de unde pornește, urmând câteva indicii descoperite din întâmplare, în căutarea umbrei sale.

            Dar în Belograd are loc o crimă... Necunoscutul căruia tânăra i-a dat umbra este găsit mort, iar cazul ajunge în atenția poliției. Fiind singura ei pistă ca să-și poată recupera puterile, Kosara ajunge, printr-o serie de împrejurări bizare, să colaboreze cu Bakarov, detectivul care investighează moartea suspectă a străinului. Dar chipeșul polițist nu e interesat numai de prinderea criminalului... Bakarov e plin de secrete pe care le păzește cu sfințenie, însă apariția Kosarei în viața lui îi clatină hotărârea de a păstra tăcerea. Mai de voie, mai de nevoie, cei doi acceptă că misiunile lor sunt mult mai legate decât părea la început, așa că pornesc împreună într-o aventură presărată cu pericole și al cărei deznodământ e dificil de anticipat. Cu toate că între ei se înfiripă o mică idilă, pentru Kosara viețile chernogrădenilor sunt mai presus de propriile sentimente, fiind gata să se sacrifice pentru a elibera o dată pentru totdeauna orașul de lanțurile lui Zmey.

            Pe de-o parte, o enciclopedie a monstruozității și un basm macabru, pe de altă parte, un bildungsroman, în care urmărim evoluția spirituală a Kosarei, „Zile Nefaste” e un roman prin excelență antitetic. Întreg universul este modelat pe baza ciocnirii dintre negru și alb, întuneric și lumină, rău și bine, osândă și libertate, moarte și viață, idee subliniată de numele celor două orașe, Chernograd și Belograd, două spații, unul blocat în timp, rudimentar, o oază demonică în mijlocul unui deșert angelic, altul, înfloritor și bogat, dar ignorant și ușor de cucerit, ambele fiind atât determinanți ai destinului protagoniștilor, cât și personaje pasive în propria lor tragedie. Kosara și Bakarov reprezintă, de fapt, o punte, ce-i drept, cam instabilă, între cele două lumi care se neagă reciproc, amândoi luptând atât împotriva monștrilor, cât și a trecutului ce îi bântuie încă..

            Intriga complicată, personajele greu de citit – e aproape imposibil să-ți dai seama cine minte și cine spune adevărul –, acțiunea din belșug și umorul negru au preschimbat „Zile Nefaste” într-o gură de aer proaspăt. Nu pot să vă spun cât de mult mi-a plăcut romanul și mă bucur că acesta a fost doar primul volum al seriei, pentru că încă nu sunt pregătită să mă despart de Kosara și aventurile ei fantastice.

COMANDĂ CARTEA

Fragment în avanpremieră: Dulce furie de Sash Bischoff

Dulce furie

Sash Bischoff 

Titlu original: Sweet fury

Limba originală: engleză

Traducere: Andreea Florescu

ISBN: 978-606-40-2590-6 

Format: 130x200mm, paperback cu clape 

Colecția Fiction Connection Thriller

Editura: TREI

Fanii thrillerelor lui Alex Michaelides vor fi cuceriți de acest roman tulburător. – BOOKLIST

 

Lila Crayne este răsfățata Americii: e bună și generoasă, frumoasă și seducătoare. Ea și logodnicul său, vizionarul regizor Kurt Royall, au o viață idilică și pregătesc ecranizarea romanului Blândețea nopții. Pentru a intra în pielea protagonistei, Lila începe să-și exerseze șarmul și să-și exploreze traumele din copilărie cu seducătorul psihoterapeut Jonah Gabriel. Curând frumoasa ei viață se sparge în bucăți, pe măsură ce își descoperă suferințe înăbușite din trecut — iar Jonah îi este alături, ajutând-o să se recompună. Dar fiecare are un secret și nimeni nu este cine pare a fi. Un roman surprinzător despre construcția și reconstrucția sinelui, având în fundal operele lui F. Scott Fitzgerald și relatat prin lentila industriei de film, Dulce furie este o critică incisivă și îndrăzneață a misoginismului secular american. Sash Bischoff examinează poveștile pe care ni le spunem și ce se întâmplă când îi implicăm pe alții în aceste povești, evidențiind granițele superficiale dintre victimă și agresor și sensul real al dreptății.

 

O poveste de dragoste foarte întunecată, care l-ar fi șocat chiar și pe F. Scott Fitzgerald. Plin de surprize, imprevizibil la final, acest debut îndrăzneț este o explorare subversivă a temei „romantismului” în sine. - JOYCE CAROLOATES, scriitoare

O poveste nespus de antrenantă, întunecată și întortocheată despre răzbunare feministă. - LISAGENOVA, scriitoare

Arogant de ambițios, acaparator și inteligent, te seduce într-atât încât nu ești deloc pregătit pentru deznodământ. Un debut senzațional! - REBECCA MAKKAI, scriitoare

O poveste atrăgătoare despre abuz și ambiție... Bischoff dezvăluie un secret surprinzător după altul, până la explozia de la final. - PUBLISHERS WEEKLY

FRAGMENT

  

OBSERVAȚIILE PERSONALE ALE LUI: J. GABRIEL

Pacient: L. Crayne

Data/Ora: 24 iunie, 10:30

Ședința: 3

 

Am început ședința de azi abordând momentul săptămânii trecute, când L s‑a întins și m‑a ținut de mână. De câteva ori până acum, L a testat limitele. Trebuia să discutăm fățiș; voiam să înțeleg motivul din spatele comportamentului.

I‑am spus lui L că am impresia că sentimentele ei față de mine s‑au complicat puțin. Am normalizat degrabă; am explicat procesul de transfer al sentimentelor față de o persoană importantă din viața ei asupra altcuiva — în cazul de față, asupra mea. Se întâmplă des în terapie (cu toate că n‑am văzut să se dezvolte atât de devreme): pacientul, într‑o stare vulnerabilă, terapeutul, singurul receptacul, totul începe să capete mai mult înțeles. Dar responsabilitatea mea e să mențin limitele profesionale ale relației pacient–terapeut.

Răspunsul lui L a fost fascinant. A înțeles conceptul de transfer, dar a negat prezența lui aici. Atunci L a spus că incidentul pe care l‑am descris nu s‑a întâmplat niciodată.

Cu toate că negarea în sine nu a fost surprinzătoare (poate L era stânjenită, rușinată), comportamentul lui L, da. L a vorbit sincer; părea calmă, liniștită. Era evident că ea credea că spune adevărul.

L mi‑a reamintit că la sfârșitul ședinței era tulburată, supărată. Mi‑a spus că trebuie să fi observat, pentru că eu m‑am întins și am prins‑o de mână. Am repetat pentru clarificare: L credea că eu inițiasem gestul?

— Nu cred. Știu sigur. Îmi amintesc totul limpede ca bună ziua. Tu m‑ai prins de mână și mi‑ai strâns‑o ușor. Și tot tu ai fost cel care mi‑a spus că mă pot încrede în tine.

Înainte să pot răspunde, L a spus:

— Dar nu‑ți face griji! N‑am înțeles deloc greșit gestul tău! Și iartă‑mă dacă ți‑am lăsat eu cumva o impresie greșită. Încercai să mă alini. Ai știut întocmai de ce aveam nevoie în acel moment și a dat rezultate. N‑ar trebui să fii stânjenit; clar nu este nevoie să‑ți ceri scuze.

Știam sigur că relatarea mea cea corectă — notițele mele detaliind incidentul erau doar o altă dovadă —, dar am hotărât să nu insist. Nu voiam ca L să simtă că nu am încredere în ea.

În schimb, am spus că e fascinant că fiecare crede că celălalt a fost cel care a inițiat gestul. Am recunoscut cât de dificil, poate chiar imposibil, e să fii vreodată pe deplin obiectiv. Am întrebat cum a făcut‑o să se simtă discrepanța dintre perspectivele noastre.

— Cred că mintea are propriile metode de a ne altera amintirile fără ca noi să o știm măcar. Poate că ăsta e modul nostru subconștient de a ne crea propria poveste, cu scopul de a justifica ordinea unor evenimente și a ne îngădui să dăm un sens poveștii noastre. Poate că ăsta e modul nostru de a ne edita și de a ne modifica povestea pe care vrem s‑o spunem despre noi înșine.

Am zis că poate adevărul celor întâmplate este undeva la mijloc. În vreme ce unul dintre noi trebuie să fi inițiat, el/ea a răspuns la ceva perceput în celălalt.

Am întrebat dacă asta îi afectează încrederea, dacă par mai puțin credibil ca terapeut.

L a spus că, dimpotrivă, a făcut‑o să se încreadă și mai mult în mine. A apreciat că am abordat un subiect delicat. A început să simtă că se poate încrede în mine mai mult decât în oricine. Deși magnitudinea cuvintelor lui L este periculoasă, aceasta este și o oportunitate clară de a înțelege mai bine motivul din spatele transferului. I‑am cerut să elaboreze.

— Pur și simplu, așa mă simt de când am început să ne vedem. Suntem abia la a treia ședință, dar deja am discutat despre lucruri pe care nu le‑am pomenit nimănui. Simt că mă înțelegi ca nimeni altcineva. Mă sperie puțin.

I‑am zis că vulnerabilitatea poate trece, cu certitudine, drept înspăimântătoare.

— Dar cu tine mă simt în siguranță. N‑aș putea vorbi cu nimeni altcineva despre lucrurile pe care le discutăm aici. Nu mă înțelege greșit: am prieteni minunați, prieteni pentru care aș face orice. Dar când ai parte de nivelul meu de expunere, înveți repede: nu poți avea încredere deplină în nimeni. Pentru că, dacă dintr‑un motiv sau altul se întâmplă ceva, iar relația se destramă, secretele tale se pot întoarce împotriva ta.

I‑am spus că trebuie să fie extenuant să se protejeze pe sine tot timpul. Am întrebat dacă are încredere în mamă.

— Oh, n‑aș vorbi în veci cu mama despre nimic din toate astea. N‑aș putea. După ce a murit tata, s‑a schimbat. S‑a întâmplat aproape peste noapte: a devenit cu totul altă persoană.

M‑am gândit din nou la mesajul vocal, am întrebat ce anume a schimbat‑o pe Karen atât de considerabil, la moartea tatălui; L a spus că nu știe. Nu‑și amintește nimic din noaptea aceea.

I‑am zis lui L că sunt de părere că și‑a reprimat amintirea traumatică a accidentului; dar că amintirile pot, în realitate, să fie reconstruite. Că abordarea directă a acestei amintiri ar putea s‑o ajute să se vindece. Am dat să sugerez să încercăm desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare, dar înainte să explic tehnica, L m‑a întrerupt, a spus că n‑avea niciun rost. Încercase de nenumărate ori să‑și amintească. Amintirea era pierdută.

Mi‑am dat seama că L se închidea în ea, așa că am revenit la subiectul mamei. I‑am cerut lui L s‑o descrie pe Karen.

— E mult mai rece decât era înainte, mult mai dură. Dar la interior? Întâlnind‑o, n‑ai zice niciodată, dar e foarte fragilă. M‑a făcut să fiu protectoare cu ea. După ce a murit tati, mama și cu mine ne‑am mutat în California, ea a revenit la numele de fată și s‑a apucat să‑și clădească propria carieră. A fost una dintre puținele femei de pe vremea aceea care a reușit să pătrundă în clubul băieților care era lumea filmului. Și‑a format ca­rapacea asta impenetrabilă, pentru a se proteja de lucrurile prin care trecuse. Dar cred că a compensat peste poate. Înainte era atât de delicată, atât de vulnerabilă. Acum însă are o nouă mantră: „Niciodată“, spune mereu. „Niciodată n‑am să mai încerc să‑mi găsesc valoa­rea într‑un bărbat.“

Lila a clătinat din cap.

— A fost un drum lung, dar cred că e mai bine acum; cel puțin, pare stabilă.

— Dar pășiți pe o pojghiță subțire, i‑am sugerat. Acum ți‑e teamă să‑i faci confidențe mamei, dacă ai încerca să te sprijini de ea, pojghița s‑ar sparge, iar tu — sau ea — ai cădea prin ea.

— Corect.

— Cum rămâne cu Kurt?

— Kurt e ultima persoană înaintea căreia m‑aș confesa.

— Dar e logodnicul tău. Aș fi crezut că e prima.

— Lucrurile despre care vorbim noi aici — părinții mei, trecutul meu amoros, toate aceste secrete pe care le‑am îngropat? — sunt ca niște cicatrici urâte de care nu pot scăpa niciodată. Depun foarte multe eforturi să le țin ascunse tot timpul. Kurt nu știe și nu trebuie să afle niciodată. Nu vreau să vadă cât de distrusă sunt.

I‑am zis că nu e distrusă; poate că o parte din munca noastră împreună ar trebui să clădească stima de sine a lui L. Am întrebat ce crede Kurt legat de faptul că L a început terapia. L a spus că el nu știe. Nu i‑a spus, de teama reacției lui — știa că avea să fie gelos. Am clarificat: gelos că L discută chestiuni intime cu mine, nu cu el? A spus că da; dar și pentru că sunt bărbat.

În ciuda aparentei ideologii feministe a lui K, L a explicat că el a fost mereu posesiv, nesigur de prieteniile lui L cu bărbați hetero. A zis că, într‑un fel, era flatant. Am întrebat‑o dacă nu se simte controlată. L a ridicat din umeri, a spus că Kurt vrea ce vrea, când vrea el.

Cu grijă, am sugerat că posesivitatea/gelozia este deseori o reacție la ceva intern. Ar putea fi proiecția neliniștii interioare a lui K, mascând o frică mai adâncă. L m‑a întrerupt numaidecât, zicând că fusese mereu fidelă. Am clarificat: nu asta voisem să se înțeleagă. Am întrebat dacă L a simțit vreodată că K ar putea să nu‑i fie fidel.

La acestea, L a tăcut.

— Mă înșală chiar acum.

L a explicat că le‑a fost greu să găsească actrița care s‑o joace pe Rosemary — niciuna nu era potrivită. Dar apoi L a găsit o tânără necunoscută și a știut de îndată că ea e aceea. (Aici, L și‑a cerut scuze, a invocat acordul de confidențialitate — nu poate da nume.) Dar L știa că K trebuie să fie cel care o „descoperă“, așa că a aranjat o audiție pentru K. În noaptea testului de ecran, K a venit acasă târziu, anunțând că a găsit actriță pentru Rosemary. L a simțit miros de parfum, i‑a văzut urma de pe gât. A avut instinctul că se întâmplase ceva, dar a încercat să se convingă că‑și închipuie doar.

Apoi, la prima lectură a Blândeții de săptămâna trecută, suspiciunile i‑au fost confirmate. Actrița era vizibil vinovată/stânjenită. K se prefăcea că abia dac‑o știa, chiar s‑a plâns în privința ei ca s‑o deruteze pe L. Dar ea și‑a dat seama; K nu a știut niciodată să se prefacă.

Crede că actrița s‑a culcat cu K pentru a obține rolul. Chestie des întâlnită în lumea filmului — doar că niciodată nu s‑a gândit că și K ar face‑o. Asta a făcut‑o pe L să creadă că K nu e bărbatul pe care l‑a crezut ea a fi.

Am întrebat‑o pe L ce părere are acum despre actriță.

— O, nu dau câtuși de puțin vina pe ea. N‑a fost corect ce‑a făcut. Dar, dacă ești femeie în industria asta, știi prea bine: sexul tranzacțional e ceva ce se întâmplă tot tim­pul. Și dă rezultate. Îmi doresc doar să n‑o fi pus într‑o postură atât de oribilă, una în care a simțit că trebuie s‑o facă pentru a obține rolul.

Am zis că nu era nici pe departe vina lui L. Ar fi fost obligată s‑o avertizeze pe actriță dacă ar fi știut, dar n‑a avut habar. Am întrebat dacă L era supărată pe K.

— Supărată? a zis clătinând din cap. Nu, nu sunt deloc supărată.

Acesta e un semnal de alarmă. Incapacitatea lui L de a‑și exprima supărarea, cel mai probabil din cauza părinților.

— De ce nu? Cred că ai fi mai mult decât îndreptățită.

— Sunt doar tristă, a zis și a început să plângă. Încă de la început, nu mi‑a venit să cred că K chiar vrea să fie cu mine. Mereu am simțit că trebuie să fiu perfectă ca să nu plece. Iar acum știu sigur: nu‑s suficientă.

Am spus că infidelitatea lui K n‑are legătură cu L, dacă e sau nu suficientă. Are legătură cu el. Am întrebat ce are de gând L.

— Nu‑mi închipui cum ar fi să‑l pierd pe Kurt. Nu știu ce m‑aș face fără el. Plus că se întâmplă atâtea și în relația noastră profesională, am construit un brand împreună.

Am spus că multe cupluri de vedete au supraviețuit unor despărțiri dramatice, dar L a spus că nu e același lucru. Ei au clădit un imperiu împreună.

SASH BISCHOFF este scriitoare și regizoare de teatru. A scris piese care au fost dramatizate în teatrele din Statele Unite. Ca regizoare a lucrat pe Broadway și în afara lui. Din palmaresul său de pe Broadway și cel național fac parte spectacolele Dear Evan Hansen, The Visit, On the Town, How to Succeed in Business Without Really Trying și Shrek. La începutul carierei sale, Sash a fost actriță și a câștigat Premiul Național pentru Arte (NFAA). În prezent, locuiește în New York cu soțul ei și numeroasele lor animale de companie. Dulce furie este primul ei roman.

Recenziile lui Gică 213 - Sacrificiul de Henrik Fexeus (CRIME CLUB)

Titlu: Sacrificiul  

Serie: Memento (#1)

Autor: Henrik Fexeus

Editura: TREI

Titlu original: Offerdjuret (2024)

Traducere de Alin-Daniel Dragomir

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 528

Media pe Goodreads: 3,74 (din 242 note)

 

            Adu-ți aminte cine ești... Și dacă asta înseamnă să-ți privești în față fricile? Să te confrunți din nou cu demonii pe care ai crezut că i-ai abandonat în casa copilăriei? Temerile te țin departe de pericole, funcționează ca un mecanism complex de autoapărare, însă te pot împiedica să vezi dincolo de cortină, să percepi rotițele care s-au pus în mișcare ca să-ți înlesnească dialogul cu propriul sine. Cu cine ești și, mai ales, cu cine ai fost... Freud spunea că în copilărie ne conturăm o personalitate și că orice traumă sau eveniment fericit se aranjează într-un sertar al minții, care se poate deschide oricând pe parcursul vieții, mânuit de o acțiune externă sau internă, dăunătoare sau satisfăcătoare. Suntem veșnic copii, dar poate că nu neapărat într-un sens pozitiv. Suntem suma experiențelor noastre, o marionetă aflată veșnic în ghearele trecutului, o păpușă care nu știe că fiecare mișcare e un rezultat al gândurilor și stărilor înglobate în propriul psihic.

David Lund e un programator pasionat de tot ce înseamnă Science-Fiction, de la tricourile Star Wars și cărțile lui Liu Cixin și Hannu Rajaniemi, până la monștrii din jocurile video de pe consolele Nintendo. Locuiește singur în Vallentuna, are un câine care adoră să fie mângâiat și răsfățat și își petrece unele nopți în compania lui Florence Tapper, o blondă cu ochi de înger și trup de zeiță, care deține, împreună cu două colege din branșă, un cabinet de avocatură. Numai că acum o altă femeie a intrat pe fir... Să nu mă înțelegeți greșit, nu e o chestiune romantică. Paulina Mentzer dorește să-l întâlnească pe David ca să vorbească cu acesta despre copilărie. Despre copilăria pe care David nu și-o aduce aminte. Nu-și amintește nimic din ce s-a petrecut înainte de vârsta de doisprezece ani, de parcă cineva i-ar fi șters intenționat amintirile. Însă mesajul Paulinei e receptat de forțe ostile, iar pe urmele femeii pornesc doi ucigași plătiți, Sandro, asasinul „invizibil”, și Esben, specialistul în computere, care recurg la răpire și tortură pentru a pune mâna pe informațiile pe care și le dorește noul lor angajator, Napoleon.

Acum, David se gândește la mail-ul Paulinei și simte că trebuie să ia o decizie. Atunci, băiețelul stă tăcut în camera lui, așa cum fusese instruit, și trage cu ochiul pe geam la străinii care le vizitează proprietatea, bărbații impunători care se închid cu mama lui în camera de la etaj. Se întoarce la măsuță și continuă să-și completeze puzzle-ul, așteptând ca musafirii gălăgioși să plece. David din prezent duce o existență decentă, dar, lipsindu-i primul deceniu de viață din memorie, se simte incomplet. Codul lui sursă e corupt, ca și cum cineva l-ar fi rescris, ca și cum acel cineva ar fi lucrat la o altă aplicație. Relația lui cu mama e rece, formală, Ellen fiind incapabilă să-și afișeze sentimentele, deoarece suferă de psihopatie. Însă un lucru e cert... David nu trebuie să-și aducă aminte, fiindcă asta i-ar pune pe toți în pericol, agitându-i pe bărbații ce-i vizitaseră cu mai bine de două decenii în urmă, care vor face orice ca să țină lucrurile (și zvonurile) sub control.

Fexeus revine cu primul său thriller standalone, după ce lucrase la patru mâini, cu Camilla Läckberg, la trilogia „Mina și Vincent”. Se simte absența Camillei, însă omul nostru se descurcă excelent și pe cont propriu. Povestea e țesută cu migală, personajele sunt redate impecabil, pe cât de ordinare, pe atât de patetice (sensurile din dicționar), iar jocul cu măștile pe care-l pune în scenă e senzațional, demn de un maestru al iluzionismului. Deși pare că acțiunea merge ca pe roate, autorul își păstrează așii în mânecă până spre final, pregătit să ne dea lovitura de grație. David nu-și cunoaște trecutul, însă noi îl descoperim fragmentar, prin ochii copilului care stă ascuns. Lipsa amintirilor îl tulbură, dar tot asta îl și protejează. Memoria lui e condamnarea celorlalți, și e clar că asta nu se poate întâmpla. Oricum, un IT-ist nu se poate pune cu doi gangsteri, mă rog, o poate face atunci când are câțiva amici buni care să-i apere spatele. Pentru că nu contează cine a fost, important e cine este, David, programatorul, bărbatul musculos cu minte de copil care-și va ține la adăpost prietenii chiar și atunci când iadul urmează  să se dezlănțuie.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Henrik Fexeus:

Literatura pe tocuri

Falled

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 212 - Devotamentul suspectului X de Keigo Higashino (CRIME CLUB)

Titlu: Devotamentul suspectului X  

Serie: Detectivul Galileo (#3)

Autor: Keigo Higashino

Editura: PALADIN

Titlu original: 容疑者Xの献身 [Yōgi-sha X no Kenshin]  (2025) The Devotion of Suspect X (2011)

Traducere de Adina Barvinschi

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 4,17 (din 69.248 note)

 

            Yasuko, femeie divorțată și mama lui Misato, este hărțuită de fostul soț, Togashi, care, după fiecare vizită inoportună, refuză să plece cu mâinile goale. Într-o seară de martie, după ce o găsește la Benten-tei, localul cu mâncare la pachet deținut de soții Yonazawa, unde lucrează ca ospătăriță, Togashi ajunge acasă la Yasuko, unde, după un schimb aprins de replici și un episod spontan de violență a lui Misato, bărbatul este ucis, strangulat de fiică și mamă cu cablul electric de la kotatsu. Zgomotele luptei ajung până la Ishigami, vecinul de-alături, care se ivește în următoarea secundă la ușă ca să afle ce se petrece. Cu toate că cele două femei încearcă să ascundă urmele încăierării, Ishigami își dă seama că sub kotatsu zace un cadavru și că scrumul din doza goală de bere indică o prezență masculină în apartament. De asemenea, realizează că el e singura șansă a vecinelor de a scăpa cu mâinile curate și nu pregetă să treacă la mușamalizarea crimei, pentru că are o slăbiciune pentru Yasuko, chelnerița care-i înmânează în fiecare dimineață meniul special pentru prânz la pachet. Ei bine, crima e crimă, restul sunt detalii. Dar poate că detaliile fac diferența...

            Ishigami, absolvent al Universității Imperiale, predă în prezent matematica la un liceu. Existența lui, pe cât de simplă la prima vedere, funcționează după un algoritm exact. Pleacă în fiecare dimineață la aceeași oră spre muncă, aruncă o privire la rastelul de biciclete de unde lipsește cea verde, a lui Yasuko, trece pe lângă cocioabele de pe malul râului, analizează vagabonzii ce-și duc în mod repetitiv traiul de zi cu zi, individul cu părul lung prins în coadă, Domnul Doză și Inginerul (așa i-a poreclit), și își ia prânzul la pachet de la Benten-tei, entuziasmat la gândul că și astăzi, ca în restul zilelor, va fi întâmpinat de zâmbetul cuceritor al vecinei sale. Yasuko e rotița care se află mereu în același loc, dar și piesa care deviază pentru matematician cursul firesc al lucrurilor. E cunoscuta care creează probleme, însă omul nostru își petrece nopțile încercând să rezolve probleme mult mai complicate, dar pe care le stăpânește. Iar atunci când vrea să-i dea o mână de ajutor ca s-o scape de brațul lung al legii, se trezește în centrul unei ecuații noi, căreia este obligat (de sentimentele ce-l macină pe interior) să-i dea de cap.

            De cealaltă parte a baricadei, îi avem pe detectivul Kusanagi și pe adjunctul acestuia, Kishitani. Kusanagi, la rândul său absolvent al Universității Imperiale, se simte depășit de situație și îi cere ajutorul prietenului și fostului său coleg, Yukawa, geniul care-i ajutase în trecut să rezolve și alte anchete, fizicianul celibatar și excentric cunoscut în branșa polițiștilor drept Detectivul Galileo. Yukawa știe că are de-a face cu un adversar pe măsura inteligenței sale, iar pentru a-l prinde în plasă, trebuie să-i întindă o capcană provocatoare, o ecuație pe care Ishigami să nu fie capabil s-o rezolve. Cei doi foști colegi, acum combatanți în mușamalizare și demascare, intră într-o competiție intelectuală, încercând în permanență să fie unul cu un pas înaintea celuilalt. Chiar dacă toate dovezile le indică ca făptașe pe mamă și fiică, alibiul acestora este imbatabil, construit cu minuțiozitate de la A la Z. Și cu cât e mai greu cazul de elucidat, cu atât e mai incitant pentru cei doi intelectuali, care sunt deciși să nu cedeze până când unul dintre ei va reuși să-i dea celuilalt Șah-Mat.

            Keigo Higashino aduce un suflu proaspăt în literatura de suspans contemporană, camuflându-și intriga într-un exercițiu de logică, matematic. Cartea pornește de la crima în sine, cu victimă și ucigași, și se îndreaptă (în mod paradoxal) spre investigatori, cei care au impresia că dețin detaliile esențiale, dar nu reușesc să fisureze zidurile ridicate în jurul celor două femei de către Ishigami ca să-și demonstreze deducțiile. Se știe cine e vinovatul, se cunosc și circumstanțele care au dus la omor, dar, în lipsa unor declarații din partea făptașelor, e imposibil să le arunci după gratii. Or fi ele vinovate, nu zic nu, dar oare e echitabil să condamni o femeie liniștită și pe fiica acesteia (lipsită de viitor) pentru uciderea în autoapărare a unui hărțuitor alcoolic? Poate că justiția e uneori depășită, observând povestea doar în alb și negru, evitând porțiunile gri, zonele care într-adevăr contează. Și nimeni nu are cum să ne pregătească pentru asul din mânecă, pentru că uneori problemele de geometrie trebuie abordate cu ajutorul formulelor din algebră, la fel cum realitatea trebuie radiografiată prin rațiune, deoarece adevărul e de la început acolo undeva, prins între fals și posibil.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Keigo Higashino:

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 88 - Crângul de Alun de Melissa Albert

Titlu: Crângul de Alun  

Serie: Crângul de Alun (#1)

Autor: Melissa Albert

Editura: YOUNGART

Titlu original: The Hazel Wood (2019)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,56 (din 98.976 note)

 

Voi știți cine este Althea Proserpine? Nu? Haideți că vă spun eu... Althea Proserpine este o celebră autoare de basme, ale cărei cărți sunt din ce în ce mai rare. Practic, aproape că trebuie să ucizi pe cineva ca să pui mâna pe o ediție din Hinterland. Știți că se spune că fiecare carte e o poartă spre o lume magică, ei bine, nimic mai adevărat. Hinterlandul există, însă este foarte dificil să ajungi la porțile sale. Îl poți găsi doar dacă locuitorii lui, adică poveștile, vor să-l găsești, altfel, te poți învârti în jurul lui zadarnic. Cu toate acestea, poarta le este deschisă poveștilor care reușesc să se împotrivească firului deja țesut sau celor care au fost uitate, putând ajunge în lumea reală. Însă echilibrul tărâmului de basm este din ce în ce mai fragil... Și uite așa începe totul...

Aceasta este povestea lui Alice, nepoata Altheei, și a încercării sale de a intra în Crângul de Alun, proprietate deținută de bunica ei. Dar s-o luăm cu începutul. Alice și mama ei n-au petrecut mai mult de un an într-un singur loc. Copilăria fetei a fost marcată de incidente stranii și mutări spontane. Mult timp eroina noastră a crezut că este urmărită de ghinion, însă avea să descopere că altceva sau altcineva le făcea viața un calvar. După moartea subită a bunicii sale, despre care nu știe decât că a scris o carte de basme, evenimentele inexplicabile încetează, până când, într-o zi, mama ei dispare fără urmă. Complet dezorientată, furioasă și moartă de îngrijorare, Alice se refugiază în casa prietenului și colegului său de școală, Finch, cu ajutorul căruia se străduiește să-i dea de cap situației complicate în care se află. Mai mult decât atât, fata este urmărită de niște personaje ciudate, care îi dau fiori de fiecare dată când le surprinde privind-o. Ca să fie treaba treabă, tânăra își dă seama că unul dintre indivizii care o supraveghează este cel care a încercat s-o răpească când era mică. Alice nu știe ce să facă, însă constată că încurcătura în care e prinsă are o strânsă legătură cu volumul scris de bunica ei. Pentru a elucida misterul, Alice și Finch pornesc în căutarea Crângului de Alun, și, credeți-mă, călătoria lor nu e deloc ușoară, la fiecare pas lovindu-se de câte un obstacol, mai mult sau mai puțin supranatural. 

Pe jumătate un Urban Fantasy plin de mistere, dar banal, în care realitatea își pierde consistența și granițele, devenind scena poveștilor străvechi și sângeroase, pe jumătate un basm macabru, plin de personaje sinistre care caută să-și schimbe destinul făurit de Țesătoare, „Crângul de alun”, de Melissa Albert, reprezintă, în adevăratul sens al cuvântului, un haos fantezist, greu de îmblânzit și de ordonat; o narațiune rebelă ce își urmează cursul, în ciuda faptului că, uneori, se abate de la drumul drept, rătăcind prin cine știe ce ținuturi lipsite de sens. Autoarea se reîntoarce la formula inițială a basmelor, scoțând în evidență elementele întunecate, morțile violente, pedepsele crude, aparițiile grotești etc, evitând să-și construiască personajele folosindu-se de arhetipurile arhicunoscute. Din acest punct de vedere, aș putea spune că basmele pe care le născocește și le prezintă prin intermediul Altheei Proserpine, un personaj absent, dar care constituie nucleul cărții și dublul autoarei, sunt cât se poate de originale. De fapt, Melissa Albert construiește un univers dedicat exclusiv maleficului, instanțele benefice putând fi numărate pe degetele de la o mână. Toate personajele, inclusiv protagonista, sunt construite din mai multe fațete, umbre și lumini, atitudinea lor schimbându-se în funcție de contextul în care se găsesc. Sinceră să fiu, acest aspect mi-a plăcut foarte mult și m-a împins să citesc cartea până la capăt, cu toate că ritmul lent al întâmplărilor, haosul intenționat și unele secvențe puerile aproape m-au convins să renunț.

Mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste mult mai mult pe dezvoltarea basmelor din cartea Altheei, dar și pe modul în care acestea pot fi schimbate dacă personajele își doresc asta. Din păcate, capitolele respective au fost pe repede înainte, incomplete și destul de subțiri în ceea ce privește informațiile despre modul în care funcționează Crângul de alun. Cât despre final, nu o să comentez nimic, fiindcă a fost partea care m-a dezamăgit. Însă am speranța că al doilea volum, „Tărâmul Nopții”, o să-mi ofere ceva mai mult, acoperind golurile lăsate de primul. Voi ce spuneți?   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 87 - Iubitul de Freida McFadden

Titlu: Iubitul 

Autor: Freida McFadden

Editura: BOOKZONE

Titlu original: The Boyfriend (2024)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 4,03 (din 537.371 note)

 

            Astăzi e seara cea mare, probabil ultima din șirul dezastruos de întâlniri de care m-am săturat. Am impresia că sunt un magnet pentru ciudați și încep să-mi cam pierd încrederea în farmecul meu feminin. Dar astăzi lucrurile se vor schimba, poate că el e alesul... Cel puțin aș vrea să fie... Arată beton, și din descrierea de pe aplicație pare că suntem făcuți unul pentru celălalt. Poate că ghinionul meu în materie de bărbați se va încheia, și o să trăiesc fericită alături de el. M-am pregătit asiduu pentru întâlnirea asta, dar, vai, cât de naivă am fost. Tipul care mă așteaptă în restaurant nu seamănă deloc cu cel din poze. Tocmai am căzut în capcana aplicațiilor de dating și a bărbaților care vor întotdeauna să pară ceea ce nu sunt. Sunt o proastă! Cu toate astea, nu fac stânga împrejur, nu fug cât mă țin picioarele, sunt hotărâtă să-i dau o șansă. Ce dacă nu arată ca o vedetă de cinema? Poate are o personalitate de milioane... Greșit... E un ratat lipsit de maniere, care a ținut morțiș să mă prezinte maică-sii în prima jumătate de oră de când ne-am cunoscut. E prea mult... Vreau să scap de el, dar asta e imposibil. Aproape clachez când se oferă să mă conducă acasă. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să afle unde locuiesc, așa că îl păcălesc, oprindu-mă la o altă adresă. Însă tipul e chiar insistent. Vrea să mă sărute, dar mă împotrivesc din toate puterile, iar asta îl face să devină violent. Am fost la un pas să fiu victima unui viol, dar Slavă Cerului că a apărut el, un bărbat binefăcut, cu simțul onoarei, care m-a salvat de libidinosul cu care am ieșit de bunăvoie. Simt cum fluturii îmi iau cu asalt stomacul... Oare cine este misteriosul meu salvator?

            Sydney Shaw chiar are ghinion. Întâlnirea oribilă cu Kevin i-a pus capac, însă tânăra nu renunță așa ușor. E de prea mult timp singură și are nevoie urgent de un bărbat în viața ei și de nopți pline de pasiune, care să ia locul serilor petrecute cu prietenele, Gretchen și Bonnie, bând, bârfind și plângându-și de milă. Însă e dificil să găsești cavalerul în armură strălucitoare într-o gloată de porci needucați care habar n-au cum să se comporte cu o domnișoară frumoasă și rafinată. Și dacă, totuși, ai impresia că l-ai găsit, ai grijă să privești dincolo de aparențe, fiindcă s-ar putea să fie doar o iluzie orbitoare. Nu cred că trebuie să vă mai spun că gândurile protagonistei zboară ne-ncetat la necunoscutul chipeș care a salvat-o din ghearele mizerabile ale lui Kevin. N-are nici cea mai mică idee cine ar putea fi, cum îl cheamă sau unde locuiește, dar știe cu certitudine c-ar vrea să-l mai vadă. Zis și făcut... Dorința ei devine realitate. Aflată la o altă întâlnire, de data asta cu un bărbat educat și simțit, un incident neplăcut o aduce pe Sydney față-n față cu iubirea vieții ei – din cauză că tânăra suferă de boala von Willebrand, începe să-i curgă sânge din nas în timpul întâlnirii, iar bărbatul care o însoțea leșină. Noroc că în cafenea se afla și Thomas, eroul visurilor ei, care, în mod convenabil, este medic patolog. După ce îi acordă primul ajutor bărbatului, Thomas o invită pe Sydney la o întâlnire, iar, din acest moment, devin nedespărțiți. El e iubitul perfect, atent, manierat, iar protagonista noastră e în al nouălea cer. Dar uciderea de-a dreptul șocantă și neașteptată a lui Bonnie tulbură lumea perfectă a celor doi îndrăgostiți, mai ales că, într-un mod bizar, Thomas, a cărui pasiune pentru sânge îl înscrie din start pe lista suspecților, pare să aibă ceva de-a face cu asta. Să fie o pură coincidență? Sau iubitul lui Sydney este un ucigaș cu sânge rece?

            În ciuda faptului că scenariul pare ideal pentru un romance incendiar, avem de-a face de fapt cu un thriller încâlcit, nominalizat la Premiile Goodreads 2024, în care iubirea devine principalul motiv pentru a ucide. Freida McFadden revine pe scenă cu o poveste pe de-o parte dramatică, pe de alta, ironică, în care întâlnim două tipologii de personaje, cele născute pentru a domina și controla, și cele create pentru a fi manevrate, cu alte cuvinte, o luptă tacită între sexe. Romanul poate fi considerat atât o lovitură sub centură dată masculinității – bărbații, cu excepția, să zicem, lui Thomas, protagonist prin alianță, sunt retrogradați la niște recipiente de bădărănie, al căror creier e în pantaloni –, cât și un fals bildungsroman, în care o urmărim pe Sydney cum se transformă dintr-o fată care are neapărat nevoie de validarea unui bărbat ca să capete încredere în sine, într-o femeie independentă emoțional, care își găsește validarea în propria persoană. Cu toate că Thomas pare să fie jumătatea ei, o serie de evenimente tragice o determină pe protagonistă să-și regândească alegerile în viață, mai ales că în jurul ei roiesc multe secrete mânuite de așa-zișii maeștrii ai minciunilor.

            Cu excepția capitolelor în care urmărim aidoma unei telenovele viața lui Sydney, apar alte paragrafe prezentate din perspectiva unui personaj anonim, ce ne întorc în timp, introducându-ne în mintea juvenilă a criminalului. Nu știm cine vorbește, însă știm că este mânat de un impuls morbid în tot ceea ce face, curiozitatea fiind mai puternică decât moralitatea. De altfel, aceste capitole din trecut mi s-au părut sarea și piperul cărții, pentru că fiecare pagină te provoacă să-ți dai seama cine este ucigașul și dacă întâmplările de atunci au legătură cu omorurile din prezent. Cât despre final, am fost și plăcut surprinsă, și un pic dezamăgită, de turnura evenimentelor, dar trebuie să recunosc că Freida McFadden se pricepe să construiască o narațiune care să-ți trezească interesul. Mi-ar fi plăcut ca ritmul acțiunii să fie ceva mai alert, episoadele romantice și psihologice, ceva mai scurte, și personajele, puțin mai complexe, însă, per total, a fost o poveste bună și relaxantă, perfectă pentru luna iubirii.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 211 - Ascunsă în umbră de Viveca Sten (CRIME CLUB)

Titlu: Ascunsă în umbră  

Serie: Crimele din Åre (#2)

Autor: Viveca Sten

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Dalskuggan (2021)

Traducere de Loredana Frățilă-Cristescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads:4,16 (din 6.780 note)

 

Åre, Suedia, 2020. Trupul neînsuflețit al lui Johan Andersson, fost schior de performanță, este găsit într-un morman de zăpadă, lângă pădure. Nasul rupt și țeasta zdrobită infirmă orice ipoteză conform căreia moartea bărbatului ar fi survenit din cauze naturale. Se pare că omul nostru avea dușmani... Numai că soția lui, Marion, susține în fața polițiștilor că nimeni nu i-ar fi dorit răul acestuia. Mă rog, nimeni cu excepția lui Linus Sundin, un bărbat recalcitrant, alcoolic notoriu, care era de altfel și partenerul lui Johan de la firma de instalații sanitare. Însă cine și-ar ucide colegul doar ca să pună mâna pe bani? Și întrebarea e „care bani?” Fiindcă, din câte spune Marion, mica întreprindere nu stătea nemaipomenit cu finanțele, ocupându-se, în mare parte, cu lucrările din stațiunea montană și împrejurimi.

2009 - prezent. Rebecka Ekvall, o tânără care face parte, împreună cu familia, din congregația Lumina Vieții, este îndrăgostită până peste cap de Ole Nordhammar, pastorul adjunct, un bărbat cu zâmbet călduros și ochi de gheață. Și așa cum a dat poruncă Ziditorul după Cădere ca Adam și Eva să se împreuneze, a venit și binecuvântata zi în care Rebecka și Ole și-au Spus DA, pregătiți să pătrundă, ținându-se de mână, prin Valea Domnului. Însă anii trec, iar Rebecka nu reușește să-i ofere lui Ole un urmaș. Știe că problema se află în pântecele sale, fiindcă Dumnezeu nu ar permite ca sămânța cuvântătorului său să nu dea roade. Deși încearcă să fie o soție bună, ocupându-se cu treburile gospodărești și ținând cont la tot pasul de poruncile lui Ole, simte că mariajul lor e din ce în ce mai rece și că modestul lor cămin s-a preschimbat pentru ea într-o închisoare. Se simte pedepsită, își spune că poate la urma urmei asta merită, însă e conștientă că undeva dincolo de ziduri există o lumină, o șansă nu pentru a-și spăla păcatele, ci pentru a-și găsi împlinirea.

Hanna Ahlander și Daniel Lindskog pornesc pe urmele ucigașului lui Johan. Numai că declarațiile lui Marion și Linus se cam bat cap în cap, de parcă amândoi ar avea ceva de ascuns. Din cauza viciilor sale, Linus cade țap ispășitor. Însă fără dovezi eligibile e imposibil să arunci pe cineva după gratii. Să fie într-adevăr Linus vinovat? Nu-i așa că ar fi prea simplu? Iar detectivii noștri experimentați știu că adevărul nu se află niciodată la vedere și că au de scotocit prin trecutul victimei ca să pună mâna pe răspunsuri. Și, la urma urmelor, ce faptă ar fi putut să comită un instalator ca să provoace atâta ură, încât să fie urmărit și omorât în bătaie? Chiar dacă nu mai schiase de ani buni, Johan era într-o condiție fizică de invidiat și nu ar fi fost ușor de răpus. În orice caz, un singur individ neînarmat nu ar fi putut să-l pună la pământ. Poate că au fost doi criminali... Sau poate că privim lucrurile dintr-o perspectivă complet greșită...

Viveca Sten scrie bine. Nu extraordinar, nicidecum mediocru, scrie ca un autor stăpân pe limbaj care știe prin ce formule narative să capteze atenția. Te atrage într-o plasă de minciuni, te momește cu adevărul doar ca să te prinzi pe urmă și mai tare în pânză. Pornește de la niște anchete verosimile pe care le transformă în cazuri a la Sherlock Holmes. Personajele sale sunt realiste, altfel spus, credibile, se confruntă cu probleme atât la serviciu, cât și în viața de familie. Daniel e polițistul care e în permanență cu gândul la investigație, cu toate că partenera lui e epuizată din cauza timpului neîntrerupt petrecut cu fiica lor, însă, și atunci când vrea să-i dea o mână de ajutor, intervine o urgență și e nevoit să plece. Hanna și-a găsit un scop în Åre, însă mama ei e în continuare supărată pentru că și-a părăsit iubitul, pe care, apropo, urmează să-l invite, împreună cu noua lui prietenă, la masa de duminică. Hanna și Daniel sunt cuplul de profesioniști tipic din literatura polițistă britanică, inserați într-o formulă Nordic Noir de excepție. Nu te saturi de ei, aștepți cu interes să vezi cu ce se vor confrunta data viitoare și le înțelegi alegerile pur umane, bazate adesea pe instinct. Eu m-am convins care-i treaba cu seria, iar dacă nu vă aveți prea bine cu cărțile, puteți să vă uitați la Crimele din Åre, pe Netflix, serialul suedez care a rupt în prima săptămână de la difuzare topurile internaționale.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Vivecăi Sten: 

Falled

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 210 - Fără niciun regret de Mary Kubica (CRIME CLUB)

Titlu: Fără niciun regret 

Autor: Mary Kubica

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT) 

Titlu original: She’s Not Sorry (2024)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,79 (din 118.195 note)

 

Caitlin Beckett s-a aruncat de pe o pasarelă pietonală, a căzut șapte metri în gol și... a supraviețuit. Acum se află la ATI, în comă, conectată la dispozitivele care-i asigură medicația și oxigenul, ținându-i sub observație semnele vitale. Sunt puține șanse ca femeia să se trezească, personalul medical fiind pregătit să consemneze un nou deces. Propria familie nu înțelege de ce Caitlin ar fi recurs la un asemenea gest. E drept că nu erau atât de apropiați de fiica și sora lor, însă nu le-a trecut prin cap nici un moment că ea se află pe marginea prăpastiei. Și de ce ar fi ales tânăra să se sinucidă aruncându-se în gol? Sunt multe feluri prin care ți-ai putea pune capăt zilelor, dar acesta se numără printre cele mai oribile. Să te lași pradă gravitației, să simți în ultimele tale secunde cum vântul îți șuieră pe la urechi și să rămâi cu privirea ațintită spre pământul de care trupul tău se va izbi, frângându-ți oasele și rupându-ți mușchii, cu sângele scurgându-ți-se pe pietrișul murdar de lângă calea ferată.

            Meghan Michaels e o femeie trecută de prima tinerețe, atrăgătoare, altruistă, are o fiică de șaisprezece ani, e divorțată și lucrează ca asistentă la un spital din Chicago. Mai exact, la spitalul unde a fost adusă Caitlin Beckett. Femeia noastră simte fiecare deces ca pe moartea unui apropiat, având o carieră de douăzeci de ani fără nicio pată în sistemul medical, e comunicativă și apropiată de restul personalului și e pregătită în permanență să ofere o mână de ajutor, chiar și atunci când pacientul în criză nu se numără printre responsabilitățile sale. Pe plan personal, nu se poate acomoda cu gândul că a trecut prin partaj, așa că ia parte la întâlnirile unui grup de susținere pentru femeile divorțate. Acolo o (re)întâlnește pe Nat Cohen, aflată pentru prima oară la o astfel de întrunire, care e, de altfel, și fosta ei colegă de liceu. Cele două femei țin legătura pe Facebook, se văd în oraș și se simt bine împreună, de parcă toți anii în care au stat despărțite ar fi fost șterși cu buretele.

            Meghan observă  vânătăile de pe brațele lui Nat. Se pare că partenerul ei, un tip arătos, cu un fizic de invidiat, parcă desprins din revistele de modă, o abuzează. Femeia, evident, a intrat într-o relație toxică și nu are curajul să se desprindă de partener. Meghan nu poate sta cu mâinile în sân, așa că încearcă s-o convingă pe prietena ei să-l dea pe nemernic pe mâna poliției. Cu cât Nat încearcă s-o convingă că iubitul ei e pe cale să se schimbe, cu atât Meghan e mai sigură că asta nu se va întâmpla niciodată. Însă e greu să porți povara altora pe umeri, oricât de apropiați ți-ar fi, atunci când ai o fiică de șaisprezece ani care nu a învățat că majoritatea masculilor sunt niște prădători, când un psihopat urmărește femeile prin noapte, intră peste ele în casă și le violează, și când aștepți cu sufletul la gură să vezi dacă femeia aflată în comă se va trezi.

            Prezența părinților lui Caitlin complică și mai tare lucrurile. Deși tatăl susține că nu au fost așa apropiați, mama pare că-și plânge plămânii, mângâindu-și fiica pe obraz și pieptănându-i părul. Dacă a iubit-o atât de mult, de ce a păstrat distanța? Poate că nu a ajuns o avocată de succes, așa cum sperase tatăl pentru toți cei trei copii, dar s-a descurcat pe cont propriu, refuzând adesea să le ceară ajutorul. A vrut o viață numai a ei, departe de cunoscuți, și de asta a ales să plece de-acasă și să se mute într-un alt oraș. Toți au ceva de spus despre Caitlin, ea fiind singura care nu poate să-și exprime părerea. Oare a fost într-adevăr fiica pe care au descris-o părinții? Sau cu totul altcineva? Răzvrătirea sa ar fi putut s-o transforme într-o paria, într-o țintă spre care familia să-și îndrepte ura? Sau poate c-au iubit-o dincolo de răceala cu care au fost tratați, așteptând ziua în care „fiica risipitoare” să se întoarcă cu zâmbetul pe buze și cu speranță în ochi acasă.

            Mary Kubica ne plasează în centrul unei intrigi psihologice, aruncându-ne în mijlocul unui vârtej de sentimente extreme, contradictorii. Iubirea mamei pentru fiică se transformă într-o obsesie, Meghan încercând să controleze la sânge viața tinerei, fără să-și dea seama că forțează limitele. Povestea noastră e despre femei, despre relația dintre prietene, mame și fiice, despre „sexul slab” în raport cu abuzatorii, despre cele care au grijă, dar cărora nu li se poartă de grijă, regăsindu-se singure atât printre străini, cât și în propriile mariaje. Bărbații, care ar trebui să le ocrotească, se pot preschimba în orice clipă în niște demenți lipsiți de rațiune, dornici să-și satisfacă nevoile și puterea. Și, uneori, ca să-i protejezi pe cei dragi, dar și pe tine însuți, mama, asistenta, prietena, e nevoie să recurgi la gesturi extreme, pentru că tu știi că moartea e doar un compromis, că rănile se vindecă întotdeauna după sângerare.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Mary Kubica:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA