ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Vânătorii de capete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vânătorii de capete. Afișați toate postările

joi, 17 iunie 2021

Recenziile lui Gică 39 - Vânătorii de capete de Jo Nesbø


Titlu: Vânătorii de capete  

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Hodejegerne (2008)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 3,82 (din 35.954 note)

 

            După ce am încercat două volume din seria Harry Hole („Liliacul” şi „Fantoma trecutului”), la care am renunţat după câteva zeci de pagini, am decis să le dau o şansă şi cărţilor individuale ale lui Jo Nesbø. Astfel, norocul a fost de partea mea atunci când a apărut „Fiul”, un roman pe care l-am citit într-o singură zi. În momentul în care am închis cartea, mi-am dat seama că da, veştile sunt adevărate, Nesbø este unul dintre cei mai originali autori norvegieni. Iar în urma unui schimb de comentarii pe Goodreads, despre Stefan Ahnhem şi autorul de faţă, am decis că e cazul să mai lecturez încă un volum standalone, iar astfel am luat din bibliotecă „Vânătorii de capete” şi m-am  pus pe citit.

În rolul principal îl avem pe Roger Brown, un tip mic şi al dracu, care lucrează la o corporaţie de succes din Oslo, slujba lui fiind cea de a găsi oameni noi pentru diverse posturi importante. Pe lângă locul perfect de muncă, el are şi o soţie superbă, pe care o iubeşte enorm. Însă Roger nu este cine pare la prima vedere, pentru că el are şi o viaţă secretă despre care nu ştie aproape nimeni, fiind un iscusit hoţ de tablouri. Totul bine, ilegal şi frumos, până când soţia lui, Diana, i-l prezintă pe Clas Greve, un om inteligent şi carismatic, posibil persoana perfectă pentru una dintre cele mai înalte funcţii din companie. Atunci când Roger află că Greve deţine o pictură celebră, despre care se crede că ar fi dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrurile se potrivesc la fix, iar protagonistul nostru se pune pe treabă.

Mi-a plăcut mult faptul că nu avem de-a face cu nişte personaje superficiale, ci cu nişte caractere înzestrate cu atât de mult realism, încât ai impresia că ele chiar există. Pe lângă că sunt veritabile, ele nu pot fi încadrate în roluri pozitive sau negative. E drept că Roger este personajul principal al cărţii, însă asta nu îl pune, neapărat, într-o postură de erou. El nu ajunge să lupte pentru dreptatea socială, ci pentru salvarea sa, văzând confruntarea cu Greve ca pe o vendetă proprie. În buna tradiţie a Doctorului Jekyll şi a Domnului Hyde, Roger are două vieţi, una luminoasă, în care se află în centrul atenţiei şi este apreciat de toată lumea, şi una întunecată, în care se ocupă cu sustragerea picturilor valoroase, din casele candidaţilor pe care îi intervievează.

Întregul volum al lui Nesbø este realizat pe polemica dintre esenţă şi aparenţă. La prima vedere, nu ai crede că Roger e un infractor, iar în cazul lui Clas Greve, ai impresia că faptele vitejeşti, pe care le relatează, sunt pură ficţiune. Bineînţeles, asta până la proba contrarie, când cele două personaje devin vânător şi vânat. Astfel, scenariul se schimbă complet, iar Roger, dintr-un vânător de capete inteligente pentru corporaţie, devine o pradă care trebuie să recurgă la gesturi radicale, pentru a se salva din ghearele prădătorului.

Însă ceea ce iese în evidenţă, nu doar în volumul de faţă, ci în toate scrierile autorului norvegian, este stilul detaşat şi ironic în care e relatată povestea. Personajul ajunge să-şi analizeze situaţiile prin care trece, observând coincidenţe şi lucruri similare acolo unde alţii ar vedea doar fapte lipsite de profunzime. De altfel, Roger este un protagonist pe care nu ai cum să nu-l simpatizezi, mai ales după ce-i devii complice la jafuri. Nu banii îl fac să recurgă la furt, ci sentimentul că poate să o facă şi senzaţia pe care o simte în momentul în care comite delictul.

Nu cred că e nevoie să spun mai multe, pentru că sunt sigur că publicul român este destul de familiarizat cu fenomenul Jo Nesbø, mai ales că există, în ultima vreme, o mulţime de cărţi traduse de la acest autor. Ştiu că este şi o ecranizare a acestui volum, însă nu m-a interesat să văd cum a fost transpusă povestea în imagini, dar cred că nici o adaptare nu ar reuşi să redea, atât de autentic, vocea naratorului.

Sunt curios, care a fost cartea voastră preferată de Jo Nesbø?

 

COMANDĂ CARTEA