Titlu: Vânătorii de capete
Autor: Jo Nesbø
Editura: TREI
Titlu original: Hodejegerne (2008)
Traducere de Bogdan Perdivară
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 304
Media pe Goodreads: 3,82 (din 35.954 note)
După ce am
încercat două volume din seria Harry Hole („Liliacul” şi „Fantoma trecutului”),
la care am renunţat după câteva zeci de pagini, am decis să le dau o şansă şi
cărţilor individuale ale lui Jo Nesbø. Astfel, norocul a fost de partea mea atunci
când a apărut „Fiul”, un roman pe care l-am citit într-o singură zi. În
momentul în care am închis cartea, mi-am dat seama că da, veştile sunt
adevărate, Nesbø este unul dintre cei mai originali autori norvegieni. Iar în
urma unui schimb de comentarii pe Goodreads, despre Stefan Ahnhem şi autorul de
faţă, am decis că e cazul să mai lecturez încă un volum standalone, iar astfel
am luat din bibliotecă „Vânătorii de capete” şi m-am pus pe citit.
În rolul principal îl avem pe Roger Brown, un
tip mic şi al dracu, care lucrează la o corporaţie de succes din Oslo, slujba
lui fiind cea de a găsi oameni noi pentru diverse posturi importante. Pe lângă
locul perfect de muncă, el are şi o soţie superbă, pe care o iubeşte enorm.
Însă Roger nu este cine pare la prima vedere, pentru că el are şi o viaţă
secretă despre care nu ştie aproape nimeni, fiind un iscusit hoţ de tablouri.
Totul bine, ilegal şi frumos, până când soţia lui, Diana, i-l prezintă pe Clas
Greve, un om inteligent şi carismatic, posibil persoana perfectă pentru una
dintre cele mai înalte funcţii din companie. Atunci când Roger află că Greve deţine
o pictură celebră, despre care se crede că ar fi dispărut în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial, lucrurile se potrivesc la fix, iar protagonistul nostru
se pune pe treabă.
Mi-a plăcut mult faptul că nu avem de-a face cu
nişte personaje superficiale, ci cu nişte caractere înzestrate cu atât de mult
realism, încât ai impresia că ele chiar există. Pe lângă că sunt veritabile,
ele nu pot fi încadrate în roluri pozitive sau negative. E drept că Roger este
personajul principal al cărţii, însă asta nu îl pune, neapărat, într-o postură
de erou. El nu ajunge să lupte pentru dreptatea socială, ci pentru salvarea sa,
văzând confruntarea cu Greve ca pe o vendetă proprie. În buna tradiţie a
Doctorului Jekyll şi a Domnului Hyde, Roger are două vieţi, una luminoasă, în
care se află în centrul atenţiei şi este apreciat de toată lumea, şi una
întunecată, în care se ocupă cu sustragerea picturilor valoroase, din casele
candidaţilor pe care îi intervievează.
Întregul volum al lui Nesbø este realizat pe
polemica dintre esenţă şi aparenţă. La prima vedere, nu ai crede că Roger e un infractor,
iar în cazul lui Clas Greve, ai impresia că faptele vitejeşti, pe care le
relatează, sunt pură ficţiune. Bineînţeles, asta până la proba contrarie, când
cele două personaje devin vânător şi vânat. Astfel, scenariul se schimbă
complet, iar Roger, dintr-un vânător de capete inteligente pentru corporaţie,
devine o pradă care trebuie să recurgă la gesturi radicale, pentru a se salva
din ghearele prădătorului.
Însă ceea ce iese în evidenţă, nu doar în
volumul de faţă, ci în toate scrierile autorului norvegian, este stilul detaşat
şi ironic în care e relatată povestea. Personajul ajunge să-şi analizeze situaţiile
prin care trece, observând coincidenţe şi lucruri similare acolo unde alţii ar
vedea doar fapte lipsite de profunzime. De altfel, Roger este un protagonist pe
care nu ai cum să nu-l simpatizezi, mai ales după ce-i devii complice la
jafuri. Nu banii îl fac să recurgă la furt, ci sentimentul că poate să o facă şi
senzaţia pe care o simte în momentul în care comite delictul.
Nu cred că e nevoie să spun mai multe, pentru
că sunt sigur că publicul român este destul de familiarizat cu fenomenul Jo
Nesbø, mai ales că există, în ultima vreme, o mulţime de cărţi traduse de la
acest autor. Ştiu că este şi o ecranizare a acestui volum, însă nu m-a
interesat să văd cum a fost transpusă povestea în imagini, dar cred că nici o
adaptare nu ar reuşi să redea, atât de autentic, vocea naratorului.
Sunt curios, care a fost cartea voastră preferată
de Jo Nesbø?
