Recenziile lui Gică 147 - Pasagerul 23 de Sebastian Fitzek (CRIME CLUB)

Titlu: Pasagerul 23 

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Passagier 23 (2014)

Traducere de Catrinel Iordache

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 4,03 (din 17.656 note)

 

            Adevăr sau ficțiune, statisticile (lui Fitzek) arată că în fiecare an de pe vasele de croazieră dispar în jur de 23 de persoane. De asta, Pasagerul 23 este un cod pentru cei pierduți pe mare, căzuți accidental peste bord sau care s-au aruncat, conștienți, în brațele învolburate ale morții. Ce loc mai potrivit în care să-ți pui capăt zilelor? În mijlocul întinsului ocean, departe de orice privitor nedorit care ar putea să-ți oprească avântul, dar aproape de cei pe care vrei să-i lași cu inimile zdrobite, distrugându-le vacanța de două săptămâni și restul vieții. Nimic mai simplu... Într-o clipă ai făcut saltul, iar dacă apa înghețată nu-ți va veni de hac, atunci sigur elicele vasului te vor face bucățele. Să știi că există și site-uri pentru asta, unde alte persoane ca și tine, aflate pe marginea prăpastiei, dar care nu au făcut încă pasul final, îți pot da o mână de ajutor, nu de alta, dar o astfel de experiență nu e tocmai ieftină și nu și-ar dori nimeni să dai greș.

            În urmă cu cinci ani, Nadia și Timmy Schwartz au dispărut de pe un vas de croazieră, camerele de supraveghere surprinzând cum femeia și-a aruncat, mai întâi, fiul peste bord, iar apoi cum l-a urmat în ocean. De atunci, Martin, soțul ei și protagonistul romanului, polițist sub acoperire, nu a mai simțit nimic, fiind stors, la aflarea cumplitei vești, de orice emoție puternică. A suferit o dată cât pentru toată viața, și în prezent e în stare de orice, devenind agentul perfect pentru misiunile de infiltrare. Nu are o problemă dacă trebuie să se tundă chel, și e în stare să-și scoată, fără anestezie, un dinte, dacă asta-l va face să semene cu individul dubios căruia i-a preluat rolul. Dar normalitatea, așa apăsătoare cum era, se schimbă în ziua în care este invitat pe Sultan of the Seas (același vas), ca să ancheteze dispariția unei alte familii, formate tot dintr-o mamă și o fiică de unsprezece ani.

            După atâta timp, scenariul pare să se repete. Însă problema e că de data asta Pasagerul 23, adică fetița de unsprezece ani, a reapărut, nu tocmai teafără și nevătămată. Dar nu e în stare să vorbească și comunică, cu greu, prin intermediul unor desene realizate cu o măiestrie de neegalat. Martin ajunge să se implice trup și suflet în investigație abia după ce i se înmânează un ursuleț de pluș, jucăria preferată a lui Timmy, pe care Anouk o strângea în brațe când a fost găsită bântuind îngrozită pe coridoarele navei. Conștient că dacă va reuși să afle ce se petrece în prezent, va descoperi ce s-a întâmplat și cu soția și fiul lui, detectivul o vizitează din când în când pe fetiță ca să afle unde a fost ținută prizonieră timp de șaizeci de zile și dacă mama ei, Naomi, ar mai putea fi încă în viață, ascunsă prin vreun loc „nevizitat” al navei. Dar ancheta e împinsă de la spate, și timpul se scurge, iar dacă Martin nu va reuși să descopere adevărul, Anouk va dispărea din nou și pentru totdeauna, pentru că proprietarii vasului nu-și permit să piardă, din cauza unui inconvenient, milioane de dolari.

            Chiar dacă ne aflăm (teoretic) într-o croazieră, să știți că autorul german nu ne lasă nici pentru o clipă să ne bucurăm de soare și valuri. În timp ce lumea se distrează la piscină, pe ringul de dans, prin cinematografe sau pe plaja artificială, noi îl urmăm pe Martin în partea neexplorată a vasului, acolo unde răul își poate face liniștit de cap. Cu un card special și o lanternă, coborâm în camera provizorie a lui Anouk și încercăm să aflăm cine a ținut-o captivă. Și când ne întoarcem la suprafață, nu pe punte, evident, dăm ori peste bătrâna nebună cu aspirații de scriitoare de romane polițiste, adeptă declarată a conspirațiilor, a cărei protagonistă nimfomană are doar 73 de ani, mai puțin decât ea ce-i drept, ori peste hoțul argentinian ce cotrobăie prin camerele și seifurile clienților, și care asistă, ascuns după pat, la o scenă ce l-ar putea costa mai mult decât a reușit să șparlească în toate croazierele sale.

            Fitzek e Fitzek, oricât ai încerca să te implici în poveste, de la un punct firul se destramă și rămâi acolo doar ca să vezi care e deznodământul. Intriga e promițătoare, suspansul se simte la cote maxime, însă narațiunea își pierde cu pași din ce în ce mai mari coerența, lăsându-te să te întrebi despre ce e, până la urmă, vorba în carte. De pe la jumătate, ca în toate romanele sale, vrea să meargă în prea multe direcții și își pierde credibilitatea, în special după ce răstoarnă, în stilul lui caracteristic, finalul de vreo patru ori. Ba e așa, ba nu e, dar de ce nu ar putea fi și așa... Prea multe posibilități pentru un cititor care vrea să meargă la sigur. Dar bineînțeles că are și părți bune, sumbre și traumatizante, așa cum ne place, și merită o șansă, chiar dacă riști, la urma urmelor, să fii dezamăgit.

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 139 - Zbor de noapte spre Paris de David Gilman (CRIME CLUB)

Titlu: Zbor de noapte spre Paris 

Autor: David Gilman

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Night Flight to Paris (2018)

Traducere de Ines Simionescu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 568

Media pe Goodreads: 4,24 (din 2.554 note)

 

Paris, 1943. Franța se află sub ocupație germană, și singurii care luptă împotriva naziștilor sunt membrii din mișcarea de Rezistență. Divizați în mai multe celule pe tot teritoriul statului, acolo unde razele Soarelui Negru își pierd strălucirea, rebelii depun eforturi considerabile ca să facă rost de armamentul necesar cu care să-i saboteze pe invadatori. Capitala, transformată cu forța într-un al doilea Berlin, tresare la fiecare marș și glonț, aparent, rătăcit pe străzile întunecoase și pustii. Colaboratorii au parte de privilegii, dar stau cu frica-n sân că ar putea fi săltați până la următorul răsărit. Vecinii stau la pândă ca niște vulturi, așteptând un pas greșit ca să te dea pe mâna autorităților. Trădătorii sunt peste tot, iar trenurile spre Auschwitz și Ravensbrück sunt pline de cadavre umblătoare, destinate muncii silnice sau execuției prin împușcare, gazare sau ardere în îngrozitoarele cuptoare ale morții.

Fostul profesor de matematică, în prezent unul dintre cei mai buni decodificatori ai armatei britanice, Harry Mitchell, e abordat de către doi superiori pentru a lua parte la o misiune în Parisul ocupat. După câteva luni de antrenament intensiv, omul nostru este expediat cu un zbor de noapte clandestin spre capitala Franței, însă nemții anticipează operațiunea, astfel încât avionul este identificat și doborât. Ajutat mai mult de soartă decât de pregătirea militară, Harry se parașutează în ultima clipă, aterizând rănit pe câmp, departe de destinație. Norocul face ca pe-acolo să treacă un braconier, care îl preia și-l duce într-una dintre casele din sat, în siguranță. Curând, Mitchell descoperă că printre localnici se află un grup de insurgenți, exact oamenii de care are nevoie pentru a ajunge la Paris, acolo unde, conform instrucțiunilor, urmează să-l găsească și să-l scoată din țară pe Alfred Korte, un om de știință german și un anti-nazist convins.

Alături de membrii mișcării de Rezistență din Saint-Just, Harry Mitchell, acum sub identitatea de Pascal Garon, provoacă daune nemților, capturând și executând un grup de soldați de patrulă. Numele de Pascal capătă destul de repede o conotație puternică atât printre aliați, cât și printre naziști, generalii lui Hitler încercând din răsputeri să pună mâna pe el. Deși la început, în timpul antrenamentelor, protagonistul nu s-a îndepărtat prea mult de poziția sa de profesor de matematică, nereușind nici măcar să tragă un glonț într-un butoi plin cu apă, reculul armei punându-l în dificultate, acum el se dovedește un ucigaș cu sânge rece și un bun strateg, pregătit oricând să dea ordine și să-i nimicească pe trădătorii de patrie. Chiar dacă transformarea lui pare bruscă, actele de violență îi sunt justificate de contextul beligerant și de amintirea soției și fiicei sale, cea din urmă fiind prizonieră în închisoarea La Santé.

Pe lângă acțiunea care se concentrează în cea mai mare parte asupra lui Pascal și a camarazilor săi de sabotaj, există și câteva pasaje despre două dintre iubitele ofițerilor germani, o insurgentă ce conduce mișcarea din Saint-Just și o radiotransmisionistă care urmează să sosească cu un alt zbor de noapte. Chiar dacă, la prima vedere, războiul pare să fie dus între bărbați, nici femeile nu se lasă mai prejos, acționând pe ascuns și luând decizii radicale. Eroinele noastre înverșunate contrastează puternic cu tinerele fete din capitală, parfumate și rujate cu produse de contrabandă, care au devenit în scurt timp dame de companie pentru agenții SS și cei din Gestapo. Orașul luminilor și-a pierdut eleganța și splendoarea, fiind transformat într-un imens cartier militar, unde nimeni nu mai poate să aibă încredere în nimeni, și o simplă cafea cu lapte, neobișnuită printre francezi, te poate da de gol că nu ești de pe-aici.

Dacă ați citit „Englezul”, trebuie neapărat să vă spun că cele două cărți sunt destul de diferite. E drept că m-am așteptat să fie puțin mai alert, însă de data asta Gilman a pus accentul pe dimensiunea strategică, introducându-și personajul într-o realitate istorică ficționalizată. Omul nostru, oricât ar fi de priceput și oricât de mulți aliați ar avea, nu poate să oprească un război, așa că își păstrează poziția de pion aflat în centrul tablei de joc, hârțuindu-și inamicul. De asemenea, autorul nu mizează pe latura emoțională a cititorilor, nu le plângem de milă bieților evrei, nici măcar camarazilor pierduți. Relația dintre personaje se construiește pe respect și devotament, Maquis de Pascal devenind un simbol al rebeliunii. Sincer vă spun că mi-a plăcut mai mult cealaltă carte și abia aștept să mă reîntâlnesc cu Dan Raglan, pentru că „Trădarea” (Englezul #2) urmează să iasă în următoarea perioadă din tipar.

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 132 - Moartea în ungherele liniștite ale vieții de Oliver Bottini (CRIME CLUB)

Titlu: Moartea în ungherele liniștite ale vieții 

Autor: Oliver Bottini

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Der Tod in den stillen Winkeln des Lebens (2017)

Traducere de Andreea Scrumeda

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 472

Media pe Goodreads: 3,56 (din 81 note)

 

O altă carte a cărei acțiune se petrece pe plaiurile strămoșești, în câteva sate din județul Timiș, dar și-n orașul de reședință, la care se adaugă câteva trimiteri, oarecum justificate, la Arad și Brăila. Așadar, pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, iată vin în cale, străinii cu parale, să ne cumpere hectare... Partea bună e că de data asta nu mai este vorba despre veșnica noastră tragedie istorică; partea mai puțin bună, că, oricât de mult ne-am îndepărta de subiectul „Decembrie, ’89”, interesul publicului străin pendulează tot în jurul Marii Schimbări. Dacă nu le mai oferim comunism la bidon, atunci le dăm postcomunism la doză... Țăranii, care cândva se plângeau că pământurile le fuseseră colectivizate, acum îi așteaptă pe nemți ca să le facă o ofertă bună, gustând din plin din fructul (până acum interzis) al capitalismului.

În căsuța lui modestă de pe malul Begăi, inspectorul Ioan Cozma își numără zilele până când va ieși, în sfârșit, la pensie. Dacă totul merge conform planului, în maximum un an ar trebui să se retragă din poliție. Însă liniștea lui e complet spulberată în momentul în care este raportată o crimă. Trupul lipsit de viață al unei tinere a fost descoperit la marginea pădurii, iar omorul a fost pus în cârca lui Adrian, băiatul care era îndrăgostit până peste cap de Lisa. Însă, din câte am aflat, fata nu nutrea aceleași sentimente pentru Adrian. Deși inițial totul arată ca o crimă pasională, lucrurile se complică atunci când aflăm că este vorba despre fiica unui industriaș neamț care deține mai multe hectare în satul aflat la 30 de kilometri de Timișoara. Pornind pe urmele lui Adrian, cel care a ținut-o în brațe în ultimele clipe pe presupusa lui victimă, dar, totodată, cel ale cărui haine însângerate au fost găsite arse în soba propriei locuințe, ioan Cozma va face o călătorie până în Germania, acolo unde s-ar putea afla, de fapt, cheia întregului mister.

Acțiunea romanului are loc în 2014, într-o perioadă (ficționalizată) în care țăranii încep să renunțe la vechile lor îndeletniciri. Banatul, încă un spațiu oarecum arhaic, se confruntă cu modernizarea, pământurile fiind lucrate cu noile și inteligentele utilaje agricole. La prima vedere, putem observa câmpurile pline de astfel de mașinării care nu mai depind de acțiunea umană constantă, dar, dacă privim cu atenție, la orizont se pot vedea câțiva țărani care încă lucrează cu unelte „rudimentare”, împotrivindu-se noii orânduiri. Terenurile se vând de la o zi la alta, ofertele vin din toate părțile, germanii, austriecii și danezii se întrec ca să pună mâna pe porțiunile cultivabile, pe care ori le folosesc pentru propriile recolte, ori le dau în arendă saudiților care vin aici ca să-și planteze cerealele. Glasul pământului e mort de mult, investițiile sunt în floare, toți se vând atâta timp cât le oferi un preț bun, unii fiind în stare chiar de gesturi extreme pentru a-și vedea visul agrar împlinit.

Și pentru că de curând am citit și „Moartea în Camargue”, simt nevoia să fac o paralelă între cele două romane. Județul din vestul României nu este în niciun caz Provence, însă ambele locuri au ceva aparte, un factor estetic foarte pronunțat. De sus din elicopter, satele bănățene se văd ca niște gheparzi adormiți, frumusețea stând în discrepanțele cromatice și de relief, extrem de vizibile. Detectivul nostru cu nu prea mult chef de viață, care tânjește la liniștea unei bătrâneți în solitudine, aduce foarte mult a Roger Blanc, mai ales atunci când trece la treabă și vrea să pună mâna pe vinovat. De altfel, și în ciuda faptului că autorul este german, Ioan Cozma reprezintă un șablon al caracterelor polițienești din literatura română. La fel de bine s-ar fi putut regăsi în operele lui Petre Sălcudeanu sau Haralamb Zincă, și, de ce nu, chiar în poveștile imaginate de Horia Tecuceanu. E meticulos, e inteligent și are acel ceva ce-i face pe ceilalți să-l îndrăgească chiar de la prima întâlnire.

A fost OK. Pe alocuri cursiv, dar trebuie să recunosc că am cam tras de el ca să ajung la final. Deseori autorul se pierde în detalii și nu ne mai dă niciun indiciu despre enigma pentru care suntem aici, crima fiind doar un mijloc prin care a reușit să ne prindă în plasă. Ba e vorba de români, ba de nemți, investigația are câteva goluri, sare foarte repede (pentru mine) dintr-un loc în altul fără nicio introducere, ba nu se-ntâmplă nimic, ba te trezești în mijlocul acțiunii și nu înțelegi ce s-a petrecut. În schimb, construcția ucigașului e impecabilă, e ce trebuie, unde și când trebuie. Din nou, multe personaje, unele cu un scop clar, altele doar ca să fie acolo, unele mai interesante, altele pe care le uiți de la un capitol la celălalt. Ca o concluzie, dacă aveți suficientă răbdare, poate reprezenta o poveste interesantă, însă dacă doriți ceva cu mult suspans, nu e chiar ceea ce căutați, dar puteți reveni la ea mai târziu, când sunteți siguri că v-ați lăsat toate așteptările deoparte.

Un proiect: 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 127 - Moartea în Camargue de Cay Rademacher (CRIME CLUB)

Titlu: Moartea în Camargue  

Serie: Roger Blanc #2

Autor: Cay Rademacher

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Tödliche Camargue (2015)

Traducere de Ionuț Irimiea

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 364

Media pe Goodreads: 3,89 (din 544 note)

 

Lumea antică, indiferent dacă ne referim în proximitate, la greci, romani, vikingi... sau ne îndepărtăm, spre popoarele amerindiene, azteci, incași, mayași... a avut o predilecție pentru sacrificiile umane și animale, aducând jertfe de sânge unor zei păgâni, cruzi și orgolioși, ce-și amenințau adulatorii cu pedepse crunte, precum potopul sau dispariția soarelui înainte de următorul răsărit. Mai târziu, ca o reminiscență a vitelor ucise pe altar, în lumea hispanică au apărut celebrele coride, confruntările, sub formă de divertisment, între om și taur, ce se purtaseră cândva între muritor și zeu. În prezent, putem găsi o variantă adaptată a acestora în sudul Franței, mai exact în Camargue, unde jucătorii, cunoscuți ca raseteur-i, încearcă să scoată, cu o unealtă specială, asemănătoare unei furci, cocardele din coarnele taurilor, înainte ca animalele antrenate ani la rând să se repeadă asupra lor și să-i spintece.

Când căpitanul Roger Blanc este trimis în Camargue să arunce o privire la un accident tragic, el bănuiește că, de fapt, la mijloc ar fi vorba despre o crimă. Un cadavru spintecat zace pe asfalt, cu intestinele pe-afară. Se pare că ucigașul, un taur de patru ani, antrenat pentru întrecerile locale, ar fi ieșit pe poarta (aparent) deschisă și și-ar fi luat în coarne victima, un faimos jurnalist ce avea obiceiul să se plimbe cu bicicleta (zilnic) prin zonă. Deși colegul și amicul său excentric, Marius Tonon, și șefii îi cer să facă un raport formal, în care să specifice că a avut loc doar o întâmplare nefericită, Blanc vrea să afle cine a avut un motiv serios să-l ucidă pe reporterul abia ieșit dintr-un centru de dezintoxicare, cu alte cuvinte, cine i-a deschis poarta animalului furios. Astfel, ancheta începe, iar printre secrete și mărturisiri șocante, polițistul nostru ager trebuie să aibă grijă să nu-i supere pe cei de la Paris, în special pe secretarul de stat ce l-a expediat nu de mult în sud.

Veșnic curios și perseverent, niciodată cu toate țiglele pe casă, Roger Blanc se înscrie în tipologia detectivului din Nord (și aici mă refer strict la Nordic Noir), reușind să-și ducă investigația mai departe chiar și atunci când aproape toată lumea din jur îi cere să renunțe. Cu o soție infidelă, ce l-a părăsit pentru un bărbat mai tânăr, și cu doi copii care nu mai vor să audă de el, polițistul se dedică trup și suflet investigației, excelând pe singurul plan pe care nu a dat (încă) greș. Uneori ursuz, înclinat spre izolare, alteori sociabil, dedicat persoanei cu care stă de vorbă, Roger nu duce lipsă de prieteni și dușmani, indivizi care ori îi complică viața, ori aduc liniște și împlinire în cele mai dificile momente. Colegi, vecini și o iubită secretă (despre care doar el crede că nimeni nu știe), toată lumea vrea să stea în preajma lui, pentru că misterul devine cu adevărat incitant doar atunci când omul potrivit intră în scenă.

Cât despre enigma de astăzi, urmele-l duc pe erou la locuința celui mai important editor din Franța, acolo unde a stat jurnalistul înainte să fie omorât. Evident că gazda, un bărbat ce preferă să-și petreacă mai degrabă weekendurile pe propriul iaht și prin capitală, în brațele unor frumuseți la pubertate, decât cu familia, trece automat pe lista posibililor suspecți, alături de soția sa, o femeie foarte frumoasă, obsedată de orezul roșu de Camargue, și de fiica lor, o tânără scârbită de toți și de toate, dependentă de cocaină. Câțiva pași mai departe, ne lovim de furtul, cu trei decenii în urmă, unui celebru tablou de Vincent Van Gogh, dintr-un muzeu din apropiere, ce s-a pus pe seama unui paznic, dar a cărui vinovăție nu a putut fi dovedită nici până astăzi. Astfel, intrăm iar în lumea artei, făcând cunoștință cu un specialist în pictură, care ar recurge la orice ca numele său să rămână pe buzele tuturor chiar și după moarte, un ciudat pe care, s-o zicem pe-aia dreaptă, nimeni nu-l prea suportă.

Din nou, un mare plus, pe lângă acțiune, îl reprezintă decorul impresionist, orașul cu mai multe mlaștini decât drumuri sigure fiind ilustrat ca un mic colț de rai, un paradis ce a luat naștere prin efortul și sudoarea muncitorilor/sclavilor vietnamezi ce au lucrat pe câmpurile de orez. Vitele pasc libere, fermierii își pregătesc taurii pentru întrecere, tăuni cât degetul mare ți se așază pe piele și te mușcă, iar familiile bogate își cumpără case aici, sfidând trecutul întunecat al locului. Cu bune și rele, Camargue are de toate, oameni cinstiți și ticăloși, și dacă ai suficient sânge-n vene, poți să te joci de-a raseteur-ul, ca să-ți testezi inteligența și viteza cu un substitut al zeului, într-o confruntare care, în ciuda faptului că și-a pierdut sacralitatea, încă ține de tradiție, de specificul renumitei localități din Provence.

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 118 - Drumul spre casă de Sebastian Fitzek (CRIME CLUB)

Titlu: Drumul spre casă  

Autor: Sebastian Fitzek

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Der Heimweg (2020)

Traducere de Catrinel Iordache

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,17 (din 9.217 note)

 

Un studiu realizat în 2020 de către Ministerul Federal al Familiei din Germania a arătat că „una din patru femei sunt supuse cel puțin o dată în viață la violență domestică de natură fizică sau sexuală. Victimele fac parte din toate categoriile sociale.” De asemenea, „femeile care observă abuzul domestic în copilărie la părinții lor sunt de două ori mai predispuse să devină victime ale abuzului domestic. Femeile care au fost chiar ele victime ale abuzului părinților sunt până la de trei ori mai predispuse, în perioada adultă, să devină victimele partenerului lor.” Așadar, prin intermediul romanului lui Fitzek, ne cufundăm încă o dată în abisul agresiunilor conjugale, unde rolul victimei îi revine de fiecare dată sexului slab, fiindcă bărbatul este cel puternic, acela care alege mereu prin ce metode, deja testate, să-și conducă soția, veriga slabă și rebelă a familiei.

Pentru că amicul său din copilărie, Caesar, aflat de câțiva ani buni în scaunul cu rotile, vrea să iasă în seara asta la o întâlnire romantică, Jules îi preia rolul la Linia Telefonică de Însoțire, serviciul la care apelează femeile ce au nevoie să discute cu un voluntar pe drumul spre casă. Este abia trecut de ora 22:00, și telefonul începe să sune. La celălalt capăt, o tânără, Klara, ce spune că e în permanență urmărită de un psihopat, criminalul cunoscut drept Kalendar-Killer, care i-a scris cu puțin timp în urmă data morții pe perete, 30 noiembrie, adică ziua de astăzi. Însă ceea ce nu spune interlocutoarea e că ucigașul a pus-o să facă o alegere: ori își va ucide soțul, monstrul care i-a provocat de când îl știe doar frică și durere, ori, în caz contrar, va veni după ea imediat ce se va crăpa de ziuă.

Dar Klara nu e o femeie puternică, chiar dacă are mai multe motive pentru care să trăiască, așa că decide să-și pună capăt zilelor. Ușor de zis, greu de făcut... Din păcate sau din fericire, nu găsește forța necesară ca să comită ultimul și singurul act de rebeliune, astfel încât nu-i rămâne decât să-și aștepte cu capul sus călăul. Ei bine, odată ce miezul nopții se apropie, eroina noastră nehotărâtă este aruncată într-un alt coșmar, pentru că fuga ei nu face decât s-o pună în noi și noi primejdii. Gândindu-se că Martin nu ar fi în stare să-i facă rău Ameliei, fiica lor, este dispusă să se sacrifice, dacă asta ar putea aduce liniștea în propria familie. Dar Martin nu a dat niciodată dovadă de milă, profitând cu fiecare ocazie să-și abuzeze din nou și din nou soția, până când a adus-o la limita umanității. El o tratează pe Klara ca pe o vită, nu doar că o violează și o maltratează, ci îi invită și pe alții să-și bată joc de trupul și psihicul ei, ducând-o în diverse locuri unde masculii se adună cu scopuri deloc ortodoxe. Scuza și, totodată, motivul lui este că femeile știu doar să-i facă pe bărbați să sufere, să se simtă ca niște jigodii, ca niște animale înspăimântate, așa că merită să fie pedepsite, ca să fie readuse cât mai des pe calea cea dreaptă. Fiecare bătaie are scop educativ, pentru că așa curajul și obrăznicia sunt sancționate, fiindu-le imposibil să evolueze în amazoanele ce vor reuși cândva să-i părăsească.

Povestea de față este construită pe două fire narative, care, deși fuzionează, nu reușesc în niciun chip să se întâlnească. La telefon, o avem pe Klara, protagonista dinamică, care dă nas în nas cu pericolul și e tot timpul pe drum, cea despre care nu știm dacă va reuși să prindă răsăritul de care o despart doar câteva ore. Dincoace, cu bateria pe terminate și căștile în urechi, îl găsim pe Jules, însoțitorul ce pare să aibă parte de o nouă cădere psihică, fiindcă un aspect din povestea Klarei seamănă izbitor cu o întâmplare din propriul trecut, legată de fosta lui soție, care apelase și ea la gestul extrem. Ascultând și încercând să dea sfaturi într-o situație critică, Jules își dezgroapă traumele, ajungând să fie cuprins de incertitudine și disperare. Perspectiva lui ține doar de convorbirea telefonică, rămânând un caracter pasiv aproape până la finalul romanului.

            Nesiguranță, frică, paranoia, groază, teroare și, în cele din urmă, prăbușire psihică, toate personajele lui Sebastian Fitzek au parte de același traseu, fiind împinse în pragul nebuniei, de unde ori se pierd pentru totdeauna, ori se reinventează, devenind fluturi din omizile ce au fost iarăși și iarăși călcate în picioare. Lumea imaginară a scriitorului german se naște din întuneric și sânge, sacrificiul uman fiind detaliul esențial pentru închipuirea unei noi intrigi halucinante. Mai bun decât „Pachetul”, dar cu siguranță mai slab decât „Cadoul”, „Drumul spre casă” reprezintă un thriller cu o intrigă originală, dar superficială, ale cărui elemente dispersate nu reușesc, nici în al doisprezecelea ceas, să-și găsească locul potrivit în imaginea de ansamblu. Dar, după cum spune și autorul în postfață, ficțiunea nu funcționează după legile realității, așa că exagerările sunt permise, atâta timp cât te țin în priză și nu te îndepărtează de romanul pe care ai decis, cu intuiția fidelă de cititor, să-l răsfoiești în această seară.

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 96 - Chemarea omului flămând de Kyle Perry (Blog Tour #34/2022)

Titlu: Chemarea omului flămând  

Autor: Kyle Perry

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: The Bluffs (2020)

Traducere de Irina Moisoiu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 504

Media pe Goodreads: 3,74 (din 3.333 note)

 

„La capătul lumii e o insulă, un ținut sălbatic și aspru, unde se spune că nu doar tigrii dau târcoale.” Iar pe acel pământ există legende și șoapte despre o creatură nemaivăzută, un monstru care trăiește în peșteri și așteaptă momentul prielnic în care să-și părăsească adăpostul și să se repeadă asupra trecătorilor naivi, din carnea și viscerele cărora urmează să-și satisfacă chinuitoarea foame. Nu e vorba despre niciun fel de prădător animalier, nici măcar despre viclenii diavoli tasmanieni, ci despre un sălbatic, cunoscut drept Omul Flămând. El pândește, el vânează, el vine după tine dacă ai apucat să-i vezi fața. Toți știu asta, toți se tem de el, și, mai mult decât atât, cu toții susțin că, în 1985, el a fost cel care a răpit și ucis cinci fete, care, din nefericire, se aflau într-o excursie pe Muntele Spiritelor.

Jasmine, Cierra și Georgia sunt prietene bune și colege de clasă, și printre amici ele sunt cunoscute, alături de Madison, drept Cele Patru Fabuloase. Iar azi, pentru că profesoara de engleză, domnișoara Eliza Ellis, organizează o nouă excursie cu școala, cele trei tinere, împreună cu Bree Wilkins, plănuiesc ceva, o mică escapadă prin care să se piardă de restul grupului. Fiecare știe ce are de făcut, toate s-au pregătit atâta vreme pentru asta, pur și simplu nu au cum să dea greș. Însă ceva nu merge conform planului, iar, în timp ce domnișoara Ellis este lovită pe la spate cu o piatră în cap, adolescentele se fac nevăzute. Și pentru că nimeni nu știe ce au pus la cale, poliția își face repede apariția și începe să cerceteze locul întâmplărilor. Dar nu peste mult timp cineva descoperă un cadavru, corpul Georgiei, care, după toate semnele, pare să fi fost împinsă într-o râpă adâncă.

Respectând schema clasică a romanelor de suspans, Kyle Perry ne introduce într-o lume exotică, un spațiu în care societatea, oricât ar părea de modernă, este adânc înrădăcinată în credințele locuitorilor de demult. Acaparând o civilizație plină de superstiții, albii au preluat respectivele constructe imaginare și le-au adaptat la o viziune contemporană. În ciuda faptului că populația aborigenă din Tasmania se împuținează de la an la an, miturile lor continuă să persiste, atât prin portalurile din munți spre alte lumi, cât și datorită legendelor despre anumite creaturi „fantastice”, precum, în cazul de față, Omul Flămând. Ideea există în mintea oamenilor din zonă, iau naștere povești despre posibilele lui apariții, și așa, din gură-n gură, el devine tot mai real, tot mai ușor de perceput.

Universul ficțional al autorului australian pendulează în permanență între trecut și prezent, între arhaic și contemporan. Astfel, o avem ca personaj secundar pe Madison Mason, sora geamănă a Cierrei, care are un canal de YouTube, unde este urmărită de milioane de oameni. Așadar, ea e cea mai faimoasă tipă din școală, cea care face legile printre fete și pe care trebuie s-o asculți dacă vrei să te bucuri și tu de faima ce-o înconjoară. Însă, mai mult decât un mijloc de control asupra celor de-o vârstă cu ea, prezența în mediul digital îi oferă și putere asupra adulților, asupra celor care au ceva de ascuns. Ea poate să condamne sau să salveze, iar dacă ai de gând să-i faci cumva rău, printr-un simplu videoclip de câteva secunde poate să-ți dea peste cap întreaga existență. Spre deosebire de Madison, care este de la început până la sfârșit un caracter puternic și ambițios, domnișoara Ellis, deși este profesoară, constituie un personaj slab, o ființă vulnerabilă care trebuie să-și scrie bilețele de voie pentru a lua o anumită hotărâre sau pentru a executa o acțiune care-i solicită efortul fizic sau intelectual. Ea își dă voie să fie cine nu este, are nevoie în continuu de confirmare pentru a trăi veșnic în propria minciună.

Însă nu trebuie să uităm nici pentru o clipă că avem de-a face cu un thriller cu potențial uriaș. Pe tot parcursul anchetei, lucrurile se complică, apar piste noi, adevărul despre fete începe să iasă la iveală, Madison le tot bagă bețe-n roate polițiștilor și lui Murphy, tatăl lui Jasmine, și nu durează mult până când apar zvonurile despre Omul Flămând, localnicii corelând, în mod previzibil, disparițiile din prezent cu cele din 1985. Prin urmare, povestea de față se transformă într-o vânătoare de proporții, într-o investigație în care este angrenată întreaga comunitate, de la adolescenți până la părinți, și din care detectivul Cornelius Badenhorst va învăța că omul a fost, de la începuturi și până în prezent, cel mai puternic și viclean prădător. 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Kyle Perry:

Falled

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

   

Editura Lebăda Neagră are plăcerea să vă anunțe noutățile editoriale ale lunii noiembrie

David Blixt

PENTRU CE SUNT BUNE FETELE 

Editura Lebăda Neagră

Titlu: PENTRU CE SUNT BUNE FETELE. Incredibila poveste a lui Nellie Bly

Autor: David Blixt

Traducător: Smaranda Enache

Colecția: Green Spot

Domeniu: Literatură străină contemporană / Ficțiune / Roman biografic

Public: Publicul larg

Dimensiuni: 130x200 mm

Pagini: 672

Greutate: 700 g

Conținut ilustrativ: Nu

Format: softcover

ISBN Print: 978-606-9623-25-1

ISBN pdf: 978-606-9623-27-5

ISBN ePub: 978-606-9623-26-8

Data apariției: Octombrie 2022            

Preț: 88 lei

https://www.blackswanpublishing.ro/pentru-ce-sunt-bune-fetele-david-blixt.html

„Dramatic, captivant și plin de spirit, romanul Pentru ce sunt bune fetele îl poartă pe cititor direct în inima unei eroine americane – o emblemă a feminismului a cărei voce sună clar și răspicat.” (Olivia Hawker, autoarea bestsellerului The Ragged Edge of Night)

Înfuriată de un articol intitulat „Pentru ce sunt bune fetele”, Elizabeth Cochrane scrie o scrisoare înverșunată către Pittsburgh Dispatch, fără să-și închipuie că un ziar victorian ar angaja vreodată o femeie ca reporter. Sub pseudonimul Nellie Bly, își începe lupta cu industria dominată de bărbați și corupția guvernamentală, relatând subiecte inedite. Feministă, aventurieră, sursa de inspirație pentru toate ziaristele bătăioase din literatura ultimului veac, celebră pentru călătoria sa în jurul lumii și expozeul sub acoperire dintr-un spital de psihiatrie, Nellie Bly a lansat un nou tip de jurnalism de investigație. Bazându-se pe fapte reale din viața personală și profesională a lui Nellie Bly, Pentru ce sunt bune fetele e o poveste despre furie, hotărâre și triumf – povestea unei femei iute la mânie din Pennsylvania care a refuzat să lase lumea să-i spună cum să-și trăiască viața și care a schimbat ea însăși lumea.

DAVID BLIXT este dramaturg, actor și regizor american. asociat artistic la Festivalul Shakespeare din Michigan. Acțiunea romanelor sale se desfășoară de la începuturile Imperiului Roman (seria Colossus, piesa de teatru Eve of Ides) și din Renaștere (seria Star-Cross’d) până în epoca elisabetană (savuroasa comedie de spionaj Her Majesty’s Will). Romanele sale îmbină dragostea pentru teatru cu un respect profund pentru ciudățeniile istoriei. David a fost dat afară din Muzeul Vaticanului și binecuvântat de Ioan Paul al II-lea, s-a prăbușit cu un balon cu aer cald, a sărit de pe stânci pe insulele Greciei, a luat masa cu conți și criminali și a urcat până în vârful Muntelui Sinai. Dar cel mai fericit e la biroul său. Se descrie ca fiind „actor, scriitor, tată, soț – în ordine inversă”. 

Sara Di Furia

UCENICUL LUI GOYA

Editura Lebăda Neagră         

Titlu: Ucenicul lui Goya

Autor: Sara Di Furia

Traducător: Alina-Monica Țurlea

Colecția: Green Spot

Domeniu: Literatură străină contemporană / Ficțiune / Roman istoric / Suspans / Mister

Public: Publicul larg

Dimensiuni: 130x200 mm

Pagini: 306

Greutate: 350 g

Conținut ilustrativ: Nu

Format: softcover

ISBN Print: 978-606-9682-46-3

ISBN pdf: 978-606-9682-48-7

ISBN ePub: 978-606-9682-47-0 

Data apariției: Octombrie 2022            

Preț: 48 lei

https://www.blackswanpublishing.ro/ucenicul-lui-goya.html

• Cel mai sângeros eveniment pe care l-a cunoscut vreodată lumea artei

„Povestea celebrului artist Francisco de Goya se împletește cu măiestrie cu enigme tulburătoare. Autoarea ne oferă un thriller uluitor, în care vinovatul crimelor odioase comise la Madrid în 1791 nu este deloc ușor de identificat.” (Thriller Nord)

Madrid, 1791. Arta înflorește sub privirile atente ale Inchiziției. Manuèl Alvèra este ales de Goya însuși să-i devină ucenic. În același timp, în oraș sunt descoperite mai multe cadavre – artiști celebri uciși prin același modus operandi. Madridul e cuprins de freamăt și, în timp ce întâmplările sunt puse pe seama păcatului trufiei săvârșit de pictori, Manuèl bănuiește că în spatele acestor crime se află chiar Goya. Studiind opera maestrului său pentru a-i imita geniul, tânărul ucenic descoperă un secret cumplit și devine deopotrivă victimă și complice într-o țesătură de intrigi și minciuni elaborate, care îi vor pune sub semnul întrebării întreaga viață.          

SARA DI FURIA s-a născut și trăiește în Italia, la Brescia. Predă istoria, filosofia și teologia la un liceu din localitatea natală. Ucenicul lui Goya a apărut în urma unei excursii cu clasa la Madrid, unde a fost atât de impresionată de lucrările pictorului spaniol, încât a decis să-i dedice un roman. Este autoarea mai multor volume de factură istorică, printre care La regina rossa, I segreti di Kane Town, Cuore d’istrice, Anima nera.

Kyle Perry

CHEMAREA OMULUI FLĂMÂND

Editura Lebăda Neagră

Titlu: Chemarea Omului Flămând

Autor: Kyle Perry

Traducător: Irina Moisoiu

Colecția: Black Spot

Domeniu: Literatură străină contemporană / Ficțiune / Thriller

Public: Publicul larg

Dimensiuni: 129x190 mm

Pagini: 504 pagini

Greutate: 400 g

Conținut ilustrativ: nu

Format: softcover

ISBN print: 978-606-9623-29-9

ISBN pdf: 978-606-9623-34-3

ISBN ePub: 978-606-9623-33-6

Data apariției: Octombrie 2022            

Preț: 59 lei

https://www.blackswanpublishing.ro/chemarea-omului-flamand-kyle-perry.html

„Proiect: Vrăjitoarea întâlnește aici Micuțele mincinoase, cu o doză zdravănă de Twin Peaks! Alt nou romancier impresionant, care spune o poveste tasmaniană gotică foarte modernă.” (Heather Rose, autoarea bestsellerului The Museum of Modern Love)

La capătul lumii e o insulă, un ținut sălbatic și aspru, unde se spune că nu doar tigrii dau târcoale. Când un grup de adolescente dispare în sălbăticia izolată a Tasmaniei, locuitorii din Limestone Creek intră imediat în alertă. Cu trei decenii în urmă, alte cinci fete au dispărut în zona falezelor periculoase. Legenda „Omului Flămând” continuă să-i bântuie pe localnici. Detectivul Con Badenhorst știe mult prea bine că, în orășelul cu polițiști corupți și politici mărunte, toată lumea ascunde câte ceva.

Kyle Perry este consilier și asistent social pentru probleme de tineret. A lucrat în licee, adăposturi și instituții pentru dezintoxicare. Mama lui Kyle a crescut la poalele Great Western Tiers, în inima Tasmaniei, unde bunicul său era chemat pentru salvări în munți. Kyle însuși s‑a pierdut în munții Tasmaniei de două ori și o dată a folosit pagini rupte dintr‑un jurnal pentru a‑și găsi drumul înapoi. A văzut lucruri ciudate în tufișuri, care sfidează explicațiile și despre care crede că este cel mai bine să nu se vorbească. Kyle își împarte timpul între micul său oraș natal din nord‑vestul Tasmaniei și Hobart. Chemarea Omului Flămând este romanul său de debut.

Jung Ildikó Judit

A felhők fölött mindig kék az ég

Editura Lebăda Neagră

Titlu: A felhők fölött mindig kék az ég

Autor: Jung Ildikó Judit

Limba: Maghiară

Colecția: Green Spot

Domeniu: Literatură străină contemporană / Ficțiune / Proză scurtă

Public: Publicul larg

Dimensiuni: 130x200 mm,

Pagini: 228 pagini

Greutate: 200 g

Conținut ilustrativ: Nu 

Format: softcover

ISBN print: 978-606-9623-44-2

Data apariției: Octombrie 2022            

Preț: 35 lei

https://www.blackswanpublishing.ro/a-felhok-folott-mindig-kek-az-eg-jung-ildiko-judit.html

Jung Ildikó Judit már jól ismert név a kispróza barátok világában az erdélyi magyar közösségben. Ez az új kötet az erdélyi magyar társadalom melankólikus varázsát őrzi a múlt század második felétől, és a témaköröket tekintélyes ügyvédi, plasztikus és írói pályafutása során szerzett gazdag élettapasztalata ihlette. Erős karakterek, érdekes életesemények és egyéni sorsok, amelyekből végtelen szeretet sugárzik embertársai, szülőhelye és a család, mint társadalmi intézmény iránt.

A felhők fölött mindig kék az ég, nemcsak kiválóan megírt próza könyv, hanem tisztelgés is az egyszerű ember, szenvedései és sorsa előtt. Jung Ildikó Judit írásaival ismerté tesz egy olyan világot, amely a kihalás felé halad, ahol a szeretet, a méltóság és a társadalmi tudat képviselte a törvény betűjét. Egy világ, amelyet a szerző az optimizmus és a gyengédség nem sejtett tartalékaival ragad meg. (Adrian Christescu – szerkesztő)

Jung Ildikó Judit Marosvásárhelyen született. Középiskolai tanulmányait a Képzőművészeti majd az Unirea líceumban végezte. Bukarestben a Jogi Egyetem hallgatója, majd annak elvégzése után az Ügyvédi Kamara tagja. Ügyvédként dolgozott Bukarestben, Segesváron és Marosvásárhelyen.

A hetvenes évektől kezd írogatni, majd 1995‑től a Népujságban közli alkotásait. Első önálló elbeszélése­ket tartalmazó kötete 2017‑ben jelent meg, Gondolatok címmel, majd a következő évben Amiről nem beszélünk című kötete. 2020‑ban jelent meg a „Lebăda Neagră” kiadónál a Sorsok és szerelmek című kisprózakötete.

A fedőlapon, valamint a könyvekben megjelenő festmények a szerző munkái. Nemcsak ír, hanem fest is, a Marosmegyei Képzőművészek Egyesületének tagja, több egyéni és közös kiállitáson vett részt.

Recenziile lui Gică 91 - Mașina Ernetti de Roland Portiche (Blog Tour #30/2022)

Titlu: Mașina Ernetti

Serie: Trilogia Cronovizorului #1 

Autor: Roland Portiche

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: La machine Ernetti (2020)

Traducere de Otilia-Maria Cojocaru

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 456

Media pe Goodreads: 3,85 (din 148 note)

 

            La început, Dumnezeu l-a făcut pe om după Chipul și Asemănarea Sa, l-a așezat în cel mai frumos loc de pe pământ și i-a interzis să se atingă de Pomul Cunoașterii, fiindcă această ființă din Lut și Suflare nu era pregătită să înțeleagă adevărul propriei existențe și al lumii de care trebuia să se îngrijească. Și pentru că Adam și Eva au încălcat porunca divină, Creatorul i-a izgonit din Paradis, aruncându-i într-o realitate pe cât de fascinantă pentru suflet, pe atât de crudă pentru  trupurile lor firave. Odată căzut în timp, omul a avut grijă să-și perpetueze specia, neuitând nici pentru o clipă de greșeala îngrozitoare pe care a comis-o în Grădina Tatălui Ceresc. Dar, pentru că Domnul își iubea atât de tare creația, l-a trimis pe Fiul Său să readucă speranța în lume și să redeschidă, o dată pentru totdeauna, poarta spre Împărăția Sa Eternă.

            De mai bine de două mii de ani, creștinismul se bazează pe ideea că acest Fiu al lui Dumnezeu chiar s-a pogorât pe pământ, a înfăptuit o suită de minuni imbatabile și a murit ca un tâlhar, răstignit pe cruce, sacrificiul său mântuind lumea. Deși, pe lângă cele patru narațiuni evanghelice, există și o mulțime de vestigii care să confirme acest fapt, oamenii au devenit cu timpul sceptici și s-au îndepărtat de la adevărata cale. Dar cum ar fi ca prin intermediul științei să avem acces la adevăr? Cum ar fi să existe un dispozitiv care să ne arate că evenimentele pomenite în Cartea Sfântă chiar au avut loc? Ei bine, Părintele Pelegrino Ernetti s-ar putea să aibă soluția la problema de față, pentru că el crede că ar putea, sondând istoria, să arate lumii chipul omenesc al lui Iisus Hristos.

            După ce este trimis în misiune de către Papă la o mănăstire unde de curând a murit un celebru călugăr fizician, care, pentru a-și duce proiectul la bun sfârșit, și-a înscenat, cu câțiva ani în urmă, sinuciderea, Părintele Ernetti își dă seama că ar putea duce mai departe munca răposatului, creând o mașinărie care să sfideze barierele timpului. Prin urmare, studiind notițele cercetătorului și având la dispoziție o echipă de oameni de știință faimoși, protagonistul nostru inventează o mașină cu care poate capta imagini din istorie, pe care, după o nuvelă de-a lui Isaac Asimov, o numește Cronovizorul. Odată introduse coordonatele spațio-temporale exacte, dispozitivul afișează pe propriul ecran, ca un decupaj în istorie, un filmuleț „în timp real” cu evenimentele care s-au petrecut chiar în acel moment. Astfel, trecutul devine accesibil oricărui om, iar adevărul, alterat prin narațiunea orală sau scrisă, poate fi în sfârșit relevat.

            Dar Serviciile Secrete sunt în continuu cu ochii pe Vatican, iar atunci când vestea despre Cronovizor părăsește, firește, Arhivele Secrete, atât FBI-ul, cât și MOSSAD-ul vor să afle care-i treaba cu invenția din sânul Palatului Catolic. Pe lângă agenți, șoaptele ajung și la urechile Cardinalului Roșu, un călugăr rebel, care ar fi în stare de orice pentru a-și atinge scopul, cel de a transforma lumea în propriul său regat religios. De aici, povestea ia o turnură de thriller evanghelic, cu răpiri, tortură și răsturnări de situație la minut. Însă, cu toate că autorul francez a încercat să ofere suspans romanului, tensiunea dispare extrem de repede, deoarece conflictele sunt rezolvate de la o pagină la alta, iar episoadele de violență sunt redate superficial, latura de thriller fiind doar un pretext ca volumul să fie asociat cu cărțile lui Dan Brown sau ale altor autor ce abordează acest subgen.

            „Mașina Ernetti” este de la început până la final un roman științific, și nu un SF, așa cum am fi tentați să credem. Deși complex, ideea e simplistă, iar miza este îndreptată spre trecut, și nu spre viitor. Nu contează ce se va întâmpla pe urmă, ci doar dacă Mântuitorul într-adevăr a existat, Viața și Moartea lui confirmându-ne poziția de adevărați creștini. De altfel, nici procesul prin care Cronovizorul este asamblat și nici explicațiile din fizică nu ne sunt relatate cu de-amănuntul. În ciuda acestor aspecte și a așteptărilor pe care le-am avut, chiar pot să spun că mi-a plăcut povestea, m-a pus pe gânduri și am fost alături de Ernetti cu tot sufletul la fiecare sondare în timp. Iar cel mai bun lucru e că povestea nu se termină aici, pentru că, conform editurii Lebăda Neagră, în luna decembrie a acestui an va apărea cel de-al doilea volum al trilogiei, iar eu de-abia aștept să descopăr, împreună cu Roland Portiche, „Secretul din Ierusalim”.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Roland Portiche:

Literatura pe tocuri   

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Falled

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 86 - Kult de Stefan Malmström (Blog Tour #23/2022)

Titlu: Kult 

Autor: Stefan Malmström  

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Kult (2017)

Traducere de Alexandra-Maria Vrînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 372

Media pe Goodreads: 3,91 (din 342 note)

 

            E nevoie doar de o scânteie ca să dai foc unei întregi păduri, așa cum este nevoie doar de o speranță pentru a clădi o nouă religie. Extrem de conștient de importanța sa în lume și pus pe lucruri mărețe după ce a scris o mulțime de cărți cu tematică Science-Fiction, L. Ron Hubbard a decis, în căutarea sensului vieții, să dea naștere unei noi ordini spirituale, unei viziuni care să se adreseze în special celor aleși și la care oricine să poată avea acces în schimbul unor sume uriașe de bani. Astfel, apelând la vechile credințe orfice și la teoria orientală a reîncarnării, combinate evident cu nuanțe SF, autorul și-a pus bazele propriei Biserici, încercând să coopteze cât mai mulți tineri dornici de afirmare, care, la rândul lor, să aducă noi și noi adepți în sânul „sfintei” comunități. Așa cum era de așteptat, milioane de indivizi s-au alăturat mișcării, printre ei numărându-se Tom Cruise, John Travolta și Stefan Malmström, însuși autorul romanului de față.

            Prin intermediul volumului „Kult”, scriitorul suedez dorește, în primul rând, să tragă un semnal de alarmă cu privire la scientologie și să ne împărtășească experiența lui în cadrul bisericii lui Hubbard, pe care a părăsit-o cu ceva timp în urmă, conștient de faptul c-a pierdut vremea cu aberații existențiale și că, astfel, și-a ratat cariera de sportiv și s-a îndepărtat de prieteni și de familie. Dar nu are rost să vă împărtășesc informații pe care le puteți găsi în nota autorului sau pe internet, așa că haideți să vorbim, totuși, și despre această poveste plină de suspans și de întâmplări cutremurătoare.

            Luke Bergmann nu poate să creadă că Viktor, prietenul său cel mai bun, ar fi decis să-și pună capăt zilelor, luând-o și pe micuța Agnes după el. Amicul său nu a dat niciun semn că ar suferi de depresie sau că s-ar fi aflat pe marginea prăpastiei, ba chiar mai mult, niciodată nu ar fi fost în stare să-i facă rău propriei fiice. Dar pentru că Luke a făcut cândva parte din Rebelii Diavolului, o trupă de mafioți din New York, el poate observa cu ușurință atunci când o moarte nu arată tocmai a sinucidere și când anumite obiecte au fost aranjate altfel, pentru a da impresia unui deces asumat. Fiind sigur de faptul că tatăl și fiica au fost uciși de către un intrus, eroul nostru pornește într-o cursă contracronometru, într-o aventură care-l va conduce în mijlocul unui cult ciudat, pe care Viktor l-a abandonat cu mai bine de două decenii în urmă.

            Însă pentru a ne introduce și pe noi în centrul problematicii, Malmström creează o paralelă între prezent și trecut, între ancheta lui Luke și câțiva tineri ambițioși care au speranța că, practicând tehnicile scientologice, se vor vindeca și vor ajunge la contopirea cu Marele Spirit sau, așa cum îl știm din tradiția creștină, cu Dumnezeu. Jenny face parte din grup și este entuziasmată atunci când află identitatea ei dintr-o viață trecută. Știind în sine că va fi capabilă să renunțe la trupul material și să renască ca Tetan, ființă primordială de lumină, care a existat în adevărata ei formă cu milioane de ani în urmă, ea practică în continuare ședințe de auditare, pentru a-și identifica rănile din suflet și din existențele anterioare, cu scopul de a se vindeca și de-ași părăsi închisoarea trupească. Ea știe că vine de pe o altă planetă, fiind de fapt exilată aici, și că trebuie neapărat să se întoarcă acasă, acolo unde există miliarde de entități asemenea ei. În mod evident, Jenny este o reprezentare fidelă pentru noii recruți, pentru cei care sunt dispuși să facă sacrificii uriașe ca să poată trece la următorul nivel al cunoașterii. Însă evoluția ei e ilustrată ca o spălare pe creier, fiind dispusă să adere până și la cele mai bizare și nejustificate idei.

            Pe de o parte, schița unui thriller bun, pe de alta, un manifest fățiș împotriva unei așa-zise religii, „Kult” este o poveste care se adresează în deosebi cititorilor, ficțiunea fiind doar un pretext pentru avertismentul pe care vrea să ni-l transmită autorul suedez. Din acest motiv, povestea are multe lipsuri, uneori mi s-a părut chiar fragmentată, iar personajele nu sunt folosite la adevăratul lor potențial. În schimb, există câteva momente grotești în care ai prefera să închizi ochii, suspansul este prezent de la început până la sfârșit, iar deznodământul te lasă cu gura căscată, fiindcă nu te aștepți la incredibila răsturnare de situație din final. Așadar, vă recomand cartea nu doar ca un volum alert, ci și ca un documentar despre ritualurile și întâmplările petrecute în cadrul Bisericii scientologice, iar dacă vreți să aflați mai multe detalii despre începutul și evoluția acestei mișcări, puteți accesa cu încredere link-ul de mai jos.

https://www.britannica.com/topic/Scientology

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Stefan Malmström:

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Falled

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

COMANDĂ CARTEA