Titlu: O
casă mortală
Serie:
Crimele din Österlen #1
Autor: Anders
de la Motte & Måns Nilsson
Editura:
CRIME SCENE PRESS
Titlu original:
Döden går på visning (2021)
Traducere
de Daniela Ionescu
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 368
Media pe Goodreads:
3,60 (din 2.179 note)
Mi-a plăcut, dar cam atât. Nu prea mă
împac cu romanele polițiste cu iz de divertisment britanic. Știu că e scrisă de
doi suedezi, dar atmosfera asta lejeră și plină de umor e specifică englezilor
și americanilor. Da, unul dintre ei, pe lângă restul preocupărilor, e și
comediant, însă mi se pare că umorul e mai mult sugerat, cel puțin pentru mine
nu au existat scene atât de puternice încât să râd cu lacrimi. Am zâmbit, pot
să spun că am savurat unele episoade, dar, trăgând linie, a fost prea Cozy Mystery,
poate că de asta nu prea rezonez nici cu bătrânii lui Osman. Nu mi-o luați în
nume de rău, nu e în niciun caz o recenzie negativă, e strict părerea mea... Prefer
thrillerele sângeroase, cu ucigași feroce care-și sfâșie victimele-n bucăți,
împinși de o motivație bolnavă... altfel spus, ceva puternic, care să-mi dea
fiori și să mă lase cu un sentiment bizar multă vreme după ce am terminat cartea.
Lume, lume, se vinde o casă într-un mic sat din Österlen! Jessie
Anderson, celebra vedetă pe care o știți de la cozeriile de vară de la
radiodifuziunea suedeză, s-a apucat de curând de imobiliare și a scos la
licitație o vilă superbă, construită pe plaja din frumoasa noastră localitate. Bineînțeles
că are deja și câțiva posibili cumpărători, evident că toți sunt oameni cu
bani, și cel mai probabil casa va fi achiziționată până la sfârșitul acestei
zile. Dar noi... localnicii, cei ale căror familii trăiesc aici de generații,
nu vom lăsa să se întâmple așa ceva... Pentru că avem un plan... Cineva, nici
noi nu suntem siguri cine, se va strecura în casă și o va împinge pe Jessie de
pe scara interioară, direct în sculptura masivă în formă de cârlig, cu care,
neghioaba, credea că va reuși să ne prindă în plasă.
Aflat în concediu medical, inspectorul Peter Vinston (cu „V”,
da?) se îndreaptă spre Österlen, unde urmează să participe la aniversarea de
șaisprezece ani a fiicei sale, Amanda. În timpul petrecerii organizate la
castel, află despre proiectul lui Jessie Anderson, ocazie cu care este invitat
să ia parte la vizionare. Însă la puțin
timp după ce omul nostru ajunge la vilă, asistenta lui Jessie o descoperă pe
aceasta moartă, înfiptă ca o râmă în cârligul sculptat pe care urma, chiar ea, după
ce casa era cumpărată, să-l ofere micului sat pescăresc. Împreună cu polițista
locală, Tove Esping, Vinston îi ia la rând pe suspecți, cu scopul de a
descoperi un fir care să-i conducă la adevăratul făptaș. Însă cu cât
interoghează mai multe persoane, cu atât își dau seama că lucrurile sunt mai
complicate decât par și că cel care a înfăptuit crima ar putea să fie oricine,
fiindcă aproape toți cei din jur aveau un motiv, mai mult sau mai puțin serios,
s-o ucidă pe faimoasa Jessie Anderson.
Pe rând, prin cadru defilează o mulțime de personaje, unul
mai bizar decât celălalt, fiecare culpabil în felul său. Criminalul ar putea fi
oricare dintre ei, de la Margit Dybbling, bătrânica
cu ochelari, președinta consiliului sătesc, care s-a împotrivit de la început construirii
vilei cu proporții de hangar, până la Jan-Erik Sjbholm, actorul
cu baston, care citează în mod repetat din „Regele Lear” (vasăzică, cel mai bun
spectacol pe care l-a jucat în Compania navală) sau asistentul, costumierul și soțul
acestuia (doar în ordinea asta), Alfredo, un fost circar, specializat în
acrobațiile cu cai, încă în stare de o ultimă reprezentație prin care s-o
propulseze pe Jessie direct în brațele morții. De asemenea, vinovatul ar putea
fi și unul dintre cei doi electricieni care s-au ocupat de sistemul de
securitate, Fredrik și Hasse, sau, de ce nu, unul dintre soții Modigh, fiindcă Daniella
o ura pe defunctă încă de când îi furase lumina reflectoarelor în spectacolele
din SUA, iar Niklas, fostul tenismen cu trăsături de Adonis, avea o aventură cu
agenta imobiliară, o poveste despre care soția lui geloasă credea că s-a
sfârșit cu luni în urmă.
Odată cu crima, măștile încep să crape și fiecare își dă,
încet-încet, arama pe față. Niciunul dintre ei nu e un sfânt, unii au acționat
prin forță, alții doar cu gândul, dar cu toții au contribuit într-un fel sau
altul la tragedie. Fiecare vizită se lasă cu un apel dat pe ascuns, polițiștii
noștri nefăcând decât să tulbure niște ape deja agitate, scoțând la lumină
intențiile necurate ale localnicilor. Uneori mai în glumă, alteori mai în
serios, autorii adaugă pe rând bucățile de puzzle, redând în final o imagine la
care, să fiu sincer, eu, unul, nu m-am așteptat. Mi-a plăcut că au încercat să
iasă de câteva ori de sub cupola asta Cozy, lăsând întunericul și răul să-și
facă de cap prin împrejurimi, omorul păstrându-și proporțiile relevante de act
abominabil ce trebuie pedepsit. Deci... indiferent de ce am spus în
introducere, vă recomand cartea asta, nu ca un mijloc de divertisment, ci ca un
roman polițist serios, așa cum l-am perceput pe alocuri. Și în acest caz vom
avea parte de o continuare, așa că stați pe-aproape, pentru că data viitoare
moartea din Österlen merge la o licitație de antichități.
Un proiect:
