Titlu: Leopardul
Serie:
Harry Hole (#8)
Autor: Jo
Nesbø
Editura:
TREI
Titlu
original: Panserhjerte (2009)
Traducere de Liviu Szoke
Anul apariției: 2022
Număr pagini: 800
Media pe Goodreads: 4,10 (din 60.628 note)
„Stătea cumva chiar în spatele ei? Își ținu răsuflarea,
ascultând. Nu auzi nimic, dar simți totuși o prezență. Ca și cum acolo ar fi
fost un leopard. Cineva îi spusese că leoparzii făceau atât de puțin zgomot
încât se puteau furișa neauziți până lângă prăzile lor, în întuneric. Că își
puteau potrivi răsuflarea ca să capete același ritm cu a ta. Că își puteau ține
răsuflarea când ți-o țineai tu. Dar ea era sigură că îi poate simți căldura
corpului. Ce mai aștepta? Expiră din nou. Iar în clipa aceea fu sigură că
simțise o răsuflare în ceafă. Se răsuci brusc, lovi cu mâna, dar nu întâlni
decât aer. Se ghemui, încercând să se facă mică, să se ascundă, în zadar.”
Lume, lume, Harry Hole s-a întors! De
fapt, nu e chiar așa... Mai degrabă am spune că a fost găsit. Unde? În Hong Kong...
Intenționase să ajungă în Manila, ca să se arunce într-un vulcan, dar
personalul de la bord l-a dat jos fiindcă continua să dea pe gât cantități
semnificative de alcool. Niciun comentariu... Mai ales după ce s-a întâmplat în
cazul Omului de zăpadă, după ce era pe cale să-și piardă „familia”. Cu
câteva zile în urmă, Harry a fost găsit de către Kaja Solness într-o clădire
insalubră, beat, cu un biberon cu opiu la el și cu o falcă deplasată, dovadă că
maxilarul fracturat încercase să se
vindece de la sine. La problemele din prezent se adaugă și niște sume însemnate
pierdute la cursele de cai, pe care păgubitul care l-a împrumutat le-a vândut Triadei.
Numai belele... Cu pașaportul reținut, Harry nu mai avea nicio șansă să revină
în Norvegia. Mai bine spus, nici nu intenționase asta, până să afle că tatăl
lui mai are foarte puțin timp de trăit.
Acum s-a întors, dar nu are de gând să
se implice în anchetă, chiar dacă a primit de la Gunnar Hagen dosarele cazului. Așadar, două
femei au fost găsite moarte, cu douăzeci și patru de înțepături în gură. Ca și
cum cineva le-ar fi introdus pe cale orală un fruct cu țepi foarte ascuțiți. Ca
și cum acei țepi le-ar fi spintecat gâtul, obrajii și ochii, lăsând tot sângele
să se scurgă în plămâni, ducând la moarte prin sufocare. Cine ar putea fi atât
de diabolic? S-ar putea să existe un ucigaș mult mai sadic și meticulos decât Omul
de zăpadă? Și, odată cu cea de-a treia victimă, care moare decapitată din cauza
unei frânghii, polițiștii au certitudinea că au de-a face cu încă un criminal
în serie. Și singurul lor om care a prins, nu unul, ci doi criminali în serie, abia
poate face față realității. Harry e o fantomă a polițistului care a fost
cândva, slăbit atât fizic, cât și psihic, și ultima lui dorință e să fie lăsat
în pace, chiar dacă asta (momentan) nu se poate.
Cu pași mărunți și forțat de curiozitate
și împrejurări, Hole se implică în anchetă, conștient că ucigașul vrea să le
atragă atenția. Se pare că cele trei victime s-au întâlnit la o cabană, dar
pagina din registru cu oaspeții din noaptea respectivă a dispărut. Deci, niciun
nume... Dar totuși avem ceva... Frânghia cu care a fost ucisă politiciana și
urmele de rocă vulcanică găsite pe aceasta. Prin urmare, Harry își face propria
echipă, alcătuită din Bjørn Holm (tipul
cu Amazonul) și Kaja Solness, agenta nouă, femeia care l-a adus înapoi din Hong
Kong. Dar Hole are și o cunoștință mai veche, reținută momentan (știți voi de
ce), căreia îi cere ajutorul. Până la urmă, trebuie cineva să se folosească și
de motoarele de căutare special create pentru poliție.
Apar nume noi, călătorii în Africa Centrală
și noi victime, actuale sau recent descoperite. Însă nu criminalul e cea mai
mare problemă cu care se confruntă gașca lui Hole, ci Kripos. Mikael Bellman,
noul șef de la Kripos, asistat de doi agenți cu un trecut nu tocmai luminos,
vrea să rezolve cazul, ca să obțină susținere politică și financiară de la Minister.
Divizia Crime se simte depășită, însă Harry nu are de gând să-l lase pe Bellman
să culeagă toți laurii, chiar dacă asta înseamnă să-i cânte-n strună. Și cea
mai mare greșeală pe care o poate face Bellman e să-l subestimeze pe polițistul
care l-a capturat pe Omul de zăpadă. Și, totuși, există o cârtiță.
Cineva le dă informații celor de la Kripos, astfel încât oamenii noștri sunt
tot timpul cu un pas în urma lor. Dar Harry știe că ceea ce contează cu
adevărat e ca unul dintre ei să pună mâna pe criminalul în serie. Și oare chiar
avem de-a face și de data asta cu un criminal în serie?
Dacă ai ajuns până aici, nimic din ce
spun eu nu mai contează. Știi cu ce se mănâncă seria asta și că e ca un drog,
că abia aștepți să treci la următorul volum. Știi, de asemenea, că basmele sunt
basme și că răul nu se poate transforma decât în mai rău. Ești pregătit pentru ucigași
tot mai săriți de pe fix și instrumente de tortură tot mai inventive. Niciodată
povestea nu se sfârșește cu bine, fiindcă răul nu dispare, doar ia alte forme.
Cobori în infern alături de Harry Hole și arunci o privire împrejur, curios
care dintre demoni va scăpa la suprafață data viitoare. Pentru tine, nu există
scăpare, fiindcă ești bântuit, de poveștile ce au fost, dar mai ales de cea ce
urmează să vină.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:
