Titlu: Omul fără urmă
Autor: Catherine Ryan Howard
Editura: TREI
Titlu original: The Nothing
Man (2020)
Traducere de Mihaela Ionescu
Anul apariției: 2023
Număr pagini: 368
Media pe Goodreads: 4,18 (din
22.809 note)
Ted
Bundy, Jeffrey Dahmer, John Wayne Gacy, Ed Gein, Fred West, Peter Suteliffe și
Harold Shipman. Gary Ridgway, alias Green River Killer, Richard Ramirez, alias
Night Stalker, Dennis Rader, alias BTK și Ted Kaczynski, alias Unabomber. Pe
majoritatea dintre ei îi cunoaștem după nume sau porecle. Știm că se numără
printre cei mai mari criminali în serie din ultima sută de ani, poate avem o
vagă sau argumentată idee și despre modul în care au operat. Însă ce știm despre
victimele lor? În mod cert, nimic sau, oricum, nu prea multe. Problema e că atracția
noastră pentru morbid i-a plasat pe ucigași undeva deasupra verosimilului,
le-am pus pe chipuri câte o mască de Hannibal și am uitat complet de cei uciși,
de aceia care meritau, de fapt, să rămână în memoria colectivă. Monstrul a fost
așezat pe piedestal, publicul l-a privit cu admirație și frică, uitând în următorul
moment de toată suferința pe care a provocat-o.
Între anii 2000 și 2002, un ucigaș a terorizat comitatul Cork
din Irlanda, intrând prin efracție în case, legându-i și ucigându-i pe
locatari. Au avut loc cinci spargeri, tot atâtea crime, și, deși a existat un
portret robot, realizat pe baza descrierii unei șoferițe ce a văzut un bărbat fugind
prin noapte în apropierea uneia dintre locuințe, nimeni nu l-a putut identifica
pe făptaș. Evelyn avea doisprezece ani atunci când un străin i-a ucis tatăl,
violat și omorât mama și sufocat sora de șapte anișori, care, după câteva ore, a
murit la spital. De atunci au trecut douăzeci de ani, iar acum Eve Black,
femeie matură și scriitoare de curând celebră, este în sfârșit pregătită să-l
prindă pe cel ce i-a distrus familia. Povestea ei o regăsiți în cartea „Omul
fără urmă” (numele pe care i-l dăduse presa criminalului la acea vreme), volumul
pe care-l răsfoiește, chiar în acest moment, Jim Doyle, un paznic de
supermarket, trecut de șaizeci de ani, amintindu-și cu nostalgie și entuziasm
de faptele monstruoase pe care le-a săvârșit în trecut.
În epoca detectivilor de canapea, Eve este conștientă că,
dacă vrea să-l confrunte pe ucigașul retras de două decenii din activitate, trebuie
să-i întindă o momeală, ca să-l facă să revină la vechea lui îndeletnicire.
Volumul ei de memorii, pe alocuri investigativ, îl atrage ca un magnet pe Jim,
căruia i se promite, încă de la primele pagini, că-i va fi dezvăluită
identitatea. Curios și surescitat, antagonistul, deopotrivă personaj principal,
dă filă după filă, rememorându-și isprăvile, comparându-le cu perspectivele
celorlalte caractere, victime rămase în viață sau foști participanți la
anchetă. Cartea nu doar că stârnește interesul unui public uriaș, așezat la
cozi interminabile pentru a primi autograful autoarei supraviețuitoare, ci și
readuce la actualitate vechiul caz, la care adaugă noi unghiuri din care să privim
întâmplările. Fiecare cititor devine un pion în ampla investigație pe care o
desfășoară Eve, pentru că Omul fără urmă, la urma urmelor, e un om ca
oricare altul, fiul, fratele sau soțul cuiva.
Pe parcursul narațiunii principale, asistăm la un amplu
proces de demistificare, prin care Omul fără urmă este coborât de pe
piedestal și identificat drept un monstru obișnuit, ratat atât pe plan profesional,
cât și personal și social. Jim e vecinul irascibil ce-ți bate-n ușă ca să-ți
urle-n față că potaia ta iar i-a umplut grădina de rahat, e tatăl căruia nu i-a
păsat niciodată de cariera sau problemele fiicei sale și soțul ce a trăit toată
viața lângă o femeie devotată, pe care nu a știut s-o prețuiască cu adevărat.
La supermarket, e paznicul ce e certat mai mereu și tratat cu scârbă de
superiorul său, e fostul polițist irascibil care a fost mutat la o altă secție,
după ce-i aruncase cafeaua fierbinte în față fostului șef. Porecla lui i se
datorează faptului că nu a lăsat niciodată vreo urmă la locul crimei, dar, conform
lui Eve, adevărul e că nu a avut, de fapt, ce să lase în urmă, fiindcă el a
fost și este un nimeni, un dezaxat retras în propria lume a anonimității.
Catherine Ryan Howard scrie un thriller cuminte, cumpătat, un
roman de suspans fără suspans, ce se transformă adesea într-un documentar
detectivistic de amploare. Miza cărții nu stă doar în relatarea unor întâmplări
cumplite, ci și în relația postmodernă dintre autor și cititor, cel din urmă
regăsindu-se în postura lui Jim Doyle, protagonistul care ajunge să-și lectureze,
alături de noi, povestea. De altfel, aproape întregul roman este unu la unu cu volumul
(cartonat și cu supracopertă) din interior, lăsând, ca niște observații scrise
pe margine, câteva secvențe despre viața de familie a lui Doyle și episoadele
de la muncă. Una peste alta, a fost OK, undeva la trei stele pe Goodreads, bun
ca premisă, dar prea static pentru gustul meu, solicitându-mi în continuu atenția
și, în special spre final, răbdarea. Repet, asta e strict părerea mea, iar dacă
veți ajunge s-o citiți, aștept cu interes și alte păreri despre ea.
Un proiect:
