Fragment în avanpremieră: Alertă de furtună de Kristina Ohlsson

Alertă de furtună 

Kristina Ohlsson 

Titlu original: STORMVAKT

Limba originală: suedeză

Traducere: Cristina Ekholm

ISBN: 978‑606‑40‑2783‑2

Format: 130x200mm, paperback

552 pagini

Editura Trei

Colecția Fiction Connection Crime

 

 

VOLUMUL 1 DIN SERIA STRINDBERG

 

August Strindberg a lăsat în urmă o carieră de succes în finanțe pentru a-și realiza visul de a deschide un

magazin de antichități. În sfârșit, se va putea dedica pasiunii sale, într-un loc pe care și-a dorit să-l revadă.

Ajunge în Hovenäset, în Bohuslän, în aceeași noapte furtunoasă în care îndrăgita profesoară Agnes dispare

fără urmă. Poliția, condusă de empatica și hotărâta Maria Martinsson, o caută zi și noapte, dar speranța

că aceasta va fi găsită în viață se diminuează cu fiecare oră.

Ce s-a întâmplat cu Agnes? Și de ce are August Strindberg sentimentul neplăcut că el deține o parte din soluția misterului?

 

„Kristina Ohlsson scrie cu inteligență despre violență domestică, dragoste interzisă, adulter și traume din trecut.” - KRISTIANSTADSBLADET

O carte captivantă ce combină un decor idilic cu o distribuție de personaje în mare parte simpatice și cu o serie de crime oribile. Kristina Ohlsson are o capacitate impresionantă de a reuși să-ți bage spaima în oase. - NORRASKÅNE

O lectură incitantă, în ciuda relațiilor dificile și a vechilor secrete pe care le tratează. – DAGENS NYHETER

 

adaptat pentru televiziunea suedeză sub titlul Sthlm Rekviem. Autoarea locuiește la Stockholm. Seria Strindberg a apărut în 16 țări. Primul volum al seriei, Alertă de furtună, a fost pe lista scurtă pentru premiile Storytel și Swedish Academy of Crime Writers’ Award.

FRAGMENT

 

Sperăm că vom soluționa cazul chiar în această seară.

Trecuse o săptămână de când Maria Martinsson de­clarase asta pentru radioul local, iar de atunci regretase fiecare cuvânt. Cum putuse oare să spună ceva atât de nepriceput?

Răspunsul era pe cât de simplu, pe atât de trist: Maria dorise să liniștească pe toată lumea. Încă mai dorea. Dar ancheta nu mergea bine. A doua zi încă o căutau. Și au continuat așa zi după zi. Când ceasul deşteptător a sunat în a şaptea dimineață după ce Agnes fusese dată dispă­rută, Maria era deja trează și se uita absentă la tavan.

Șapte zile de căutări pe uscat și pe mare.

Ancheta urmărea să excludă faptul că Agnes fusese supusă vreunei violențe în momentul dispariției. Voiau și să se asigure că nu plecase de bunăvoie. Și să stabilească că fusese vorba de un accident.

Făcuseră tot ce le stătuse în putință. Limitaseră ac­cesul publicului în zonele cele mai importante pentru investigație, ținuseră o mulțime de interogatorii și făcu­seră eforturi uriașe de căutare cu câini, elicoptere și bărci. Continuaseră să bată și la uşi, pe drumul care ducea de la casa lui Eriksson la port, dar şi de jur‑împrejur. De trei ori bătuseră la ușile oamenilor. Doar câțiva fuseseră acasă. Nu mai exista niciun alt martor, în afară de doamna care o văzuse pe Agnes trecând spre port prin fața casei ei.

Nimeni nu o întâlnise pe Agnes la debarcader. Ni­meni nu auzise vreun sunet neobișnuit și nici nu obser­vase altceva.

Agnes era încă dispărută.

Maria se ruga ca totul să se schimbe și ca în acea zi să găsească o piesă foarte importantă a puzzle‑ului, pentru ca ancheta să poată înainta. Hotărârea i‑a devenit și mai mare.

Nu puteau renunța. Nu încă.

Paul s‑a mişcat lângă ea. Îi cunoștea mișcările pe de rost, știa exact ce avea de gând să facă. Și totuși avea întotdeauna sentimentul că e cu un pas în urmă. La ser­viciu era polițistă, acasă era soția soțului ei.

— Bună dimineața! a mormăit el, după ce a oprit sone­ria enervantă a telefonului mobil.

Ea s‑a întins.

— Bună dimineața!

A sărutat‑o rapid pe obraz, cu ochii atenți la telefon. Degetele i se mișcau rapid. Mai întâi a citit pe site‑urile ziarelor cu știrile de seară. Apoi a trecut repede la cele mai importante ziare cu știrile de dimineață. Svenskan, DN, Göteborgs‑Posten.

Știa deja fără să fie nevoită să se uite la ecranul tele­fonului.

A întins mâna după al ei.

Se întâlnea cu Ray‑Ray la ora 8:00, pentru un interogatoriu cu o prietenă de‑a lui Agnes. Căutaseră cu i

nsistență prieteni, cunoștințe și colegi ai celei dispărute, dar acum numele de pe lista lor începeau să se împuțineze.

— Ai dormit bine? a întrebat Paul.

— Foarte bine, a răspuns Maria.

El a pus telefonul deoparte și i‑a atins cu o mână un sân. Era o mișcare automată. Maria și‑a împletit degetele cu ale lui.

— Ai muncit prea mult în ultimele zile, a zis el și a strâns‑o de mână.

Maria s‑a apropiat și a pus capul pe umărul lui.

— Știu, a răspuns ea. Dar o să fie bine.

Mâna lui Paul s‑a desprins de a ei și a dat să o atingă pe burtă. Cu un deget, a desenat un cerc în jurul buricului ei.

— O găsiți?

Maria a dat din cap. 

— Nici nu se pune problema. Trebuie să o găsim.

Un zgomot dinspre telefonul mobil i‑a făcut pe amândoi să ridice capul. Al lui Paul suna. El și‑a retras mâna de pe pântecul ei. Maria a ascultat atentă.

Paul a mângâiat‑o pe obraz.

— Nu, nu e deloc prea devreme, a spus el în engleză celui care îl căuta. Bineînțeles că putem vorbi.

S‑a uitat abătut la Maria, care a șoptit:

— Ne păstrăm pentru diseară.

Apoi s‑a dat jos din pat.

El i‑a trimis o bezea și a mimat „Scuze“.

Ea s‑a strecurat afară din dormitor și a închis ușa.

Grupul de anchetă avea o ședință de dimineață, în care urma să decidă cum vor continua. Pentru Maria, era simplu. Exact așa cum îi spusese lui Paul:

Atâta timp cât dispariția lui Agnes e un mister, nu puteau decât să continue căutările și investigația.

 

*

Vântul ridica praful de pe drumul din fața sediului agenției imobiliare. Maria a pus lacătul la bicicletă și a intrat. Ray‑Ray o aștepta la recepție. Erau acolo pentru a‑l interoga pe unul dintre agenții imobiliari, Viktor Bengtsson, un prieten din liceu al lui Agnes. Maria își dădea seama că odată cu fiecare interogatoriu pe care‑l țineau se îndepărtau din ce în ce mai mult de cercul cel mai apropiat de cunoștințe al lui Agnes, interacționând cu oameni din ce în ce mai puțin importanți. Agentul imobiliar Viktor era un exemplu în acest sens.

Agenția imobiliară avea sediul în Kleven și vedere spre vestita promenadă Smögenbryggan, fiind la o distanță de doar zece minute cu bicicleta de casa Mariei și a lui Paul din Hasselösund. Cu toate acestea, parcă ajunseseră în altă parte a regiunii Bohuslän. Peste tot erau blocuri nou construite care, în limbajul arhitecților, se integrau printre stânci (nu se integrau deloc, credea Maria), și nu era acolo nici țipenie.

Viktor i‑a primit în biroul lui. O secretară i‑a servit cu cafea și apoi s‑a retras.

— Cum merge treaba? Bineînțeles că vreau să vă ajut cât pot de mult.

Viktor părea îngrijorat. Maria îi verificase datele în prealabil și constatase că era un cetățean care respectă legea, cu un salariu neobișnuit de mare.

În ziua aceea era îmbrăcat într‑o cămașă albastru cu alb, în sacou bleumarin și pantaloni deschiși la culoare. Vorbea cumva răgușit, ceea ce îl făcea să pară mai în vâr­stă decât era.

— Continuăm ancheta, a răspuns Maria.

 

Era prea puțin spus. Trudeau ca animalele, dar asta nu se vedea din exterior.

Ea și Ray‑Ray stăteau pe scaunele din fața lui Viktor. Între ei era un birou mare și modern. Totul în cameră era alb, cu excepția podelei cafenii din lemn de stejar. Pereții, dulapurile, rafturile și restul mobilierului erau albe. Maria nu înțelegea cum putea să suporte așa ceva.

Ray‑Ray s‑a lăsat pe spate în scaun.

Nu‑i plăcea Viktor Bengtsson și nici nu se chinuia să ascundă acest lucru.

— Când te‑ai întâlnit ultima oară cu Agnes? a întrebat el.

— Acum trei săptămâni. Am băut o cafea pe prome­nadă.

Maria presupunea că se referea la Smögenbryggan.

— Și cum s‑a comportat Agnes atunci?

— Ca de obicei. Poate era puțin distrată, puțin stresată. A avut timp doar o oră, apoi a trebuit să se ducă acasă. Dar nu mi s‑a părut nimic ciudat. Și ea este la fel de ocu­pată ca mine.

— Noi nu o cunoaștem pe Agnes, a spus Maria. Cum adică e ocupată?

Viktor a dat din umeri.

— Își iubește meseria, deși salariul nu este cel pe care l‑ar merita. Să fii profesor necesită atât timp, cât și ener­gie. Dar Fredrik lucrează mult mai mult, așa că Agnes face cea mai mare parte a treburilor și acasă.

— Cât de des te întâlnești cu Agnes? a întrebat Maria.

Viktor s‑a strâmbat.

— Mult prea rar. De obicei mă întâlnesc și cu Agnes, și cu Fredrik. Când eu și Sussie, adică fosta mea, eram încă împreună, ne întâlneam măcar o dată pe lună, dar acum a trecut mult timp de când nu am fost pe la ei. Câteodată

iau prânzul cu Fredrik și, după cum am spus, am băut o cafea cu Agnes.

— Cum este Agnes ca persoană?

— Amuzantă, a spus Viktor, râzând. Cu picioarele pe pământ.

— Ce părere ai despre relația dintre Agnes și Fredrik? a întrebat Ray‑Ray.

— E stabilă. Demnă.

— Demnă? a repetat Ray‑Ray de parcă n‑ar mai fi auzit niciodată acel cuvânt.

— Plină de respect, a explicat Viktor. Fac echipă bună. E o relație echilibrată.

Mariei i se părea amuzant felul în care vorbea. Viktor spunea același lucru ca toți ceilalți pe care îi interoga­seră — că Agnes și Fredrik păreau, cel puțin din exterior, fericiți, dar se exprima cu alte cuvinte.

— Ce vrei să spui prin faptul că Agnes este o persoană cu picioarele pe pământ? a întrebat ea.

— Nu consideră că totul se învârte în jurul ei. Nu este instabilă sau nervoasă. Se gândește înainte de a vorbi.

— Se pare că o respecți pe Agnes, a observat Maria.

— Am un respect enorm pentru ea. Evident că facem lucruri diferite, dar amândoi suntem extrem de pasionați de munca noastră. E greu să nu respecți pe cineva care este atât de sigur de alegerile sale în viață.

Ceva în acea ultimă propoziție i‑a atras atenția Mariei.

E greu să nu respecți pe cineva care este atât de sigur de alegerile sale în viață.

Agnes seamănă puțin cu mine. E o persoană care știe că a făcut alegerea corectă cel puțin o dată în viață, și‑a spus Maria și și‑a dat seama că ar fi vrut să o cunoască.

 

Maria vorbise despre dorința ei de a deveni jurist pe tot parcursul liceului. Cu toate acestea, dăduse examen la Academia de Poliție din Stockholm la câțiva ani de la absolvire și intrase. Nu‑și amintea dacă ezitase înainte de a accepta locul. Era mai tânără atunci, crezuse că avea timp să facă și altceva dacă s‑ar fi dovedit, până la urmă, că a fi polițistă nu era pentru ea.

Dar nu fusese nevoie să își schimbe planul. Fusese alegerea corectă, iar cariera ei înflorise. După câțiva ani la poliția din Göteborg, fusese aleasă pentru echipa de investigaţii a lui Roland, de la secția de crimă organi­zată din Uddevalla. Și rămăsese acolo. Nu voia să lucreze într‑un oraș mare precum Göteborg, prefera orașele mai mici. Iar pasiunea o făcuse să rămână în poliție. Pasiunea pe care aproape că o percepea ca pe o vocație.

Ca polițistă îi putea ajuta pe alții, iar asta îi plăcea cel mai mult la profesia ei. Să ajute. Ca anchetatoare, putea să ajute cu adevărat.

— Agnes are vreun dușman? a întrebat Ray‑Ray.

— Toată lumea are câte unul, nu?

— Sigur. Ai vreun nume?

— Nu, nu o cunosc pe Agnes chiar așa de bine.

Viktor și‑a trecut degetul peste suprafața albă și lu­cioasă a biroului.

— Cât timp veți continua s‑o căutați? a întrebat el.

— Până o găsim, a răspuns Maria.

— Am vorbit cu Fredrik doar o dată de când a dispărut Agnes, dar este evident că această situație îl consumă enorm, a adăugat Viktor. Așa că trebuie să continuați s‑o căutați. Vă rog!

Maria a încuviințat.

 

În mai puțin de o oră trebuiau să se întâlnească cu colegii din grupul de anchetă.

Trecuseră șapte zile.

O eternitate.

Totul indica faptul că aveau de‑a face cu un accident, că Agnes se înecase.

Aceasta fusese principala presupunere a poliției și a celor de la Serviciul de Salvare, care fusese acceptată apoi de toată lumea.

Cu excepția Mariei.

Inima îi bătea cu putere.

Agnes Eriksson trecuse prin ceva îngrozitor.

Nu fusese un accident.

Iar acum era de datoria Mariei să dovedească acest lucru.

KRISTINA OHLSSON este politolog și autoare multipremiată. Pe lângă ficțiunea pentru adulți, care include o serie cu analista de investigații Fredrika Bergman, Ohlsson a scris și o trilogie populară de romane de suspans pentru copii. În 2010, a primit Premiul Stabilo pentru Cel Mai Bun Scriitor de Romane Polițiste din Sudul Suediei. În 2013, a primit Premiul pentru Romane pentru Copii de la Radio Suedia. În 2017, a primit Premiul Crimetime Specsavers pentru ficțiune polițistă pentru copii. Primul roman al lui Ohlsson, Unwanted, a fost

Fragment în avanpremieră (în limba română): Keep It in the Family, de John Marrs

Cartea va fi disponibilă în curând, la Editura Bookzone, în traducerea Mădălinei Udrescu. 

Descrierea originală:   

In this chilling novel from bestselling author John Marrs, a young couple’s house hides terrible secrets—and not all of them are confined to the past.

 

Mia and Finn are busy turning a derelict house into their dream home when Mia unexpectedly falls pregnant. But just when they think the house is ready, Mia discovers a chilling message scored into a skirting board: I WILL SAVE THEM FROM THE ATTIC. Following the clue up into the eaves, the couple make a gruesome discovery: their dream home was once a house of horrors.

 

In the wake of their traumatic discovery, the baby arrives and Mia can’t shake her fixation with the monstrous crimes that happened right above them. Haunted by the terrible things she saw and desperate to find answers, her obsession pulls her ever further from her husband.

 

Secrecy shrouds the mystery of the attic, but when shards of a dark truth start to emerge, Mia realises the danger is terrifyingly present. She is prepared to do anything to protect her family—but is it already too late?

Fragment

 

PROLOG

CU TREIZECI ȘI NOUĂ DE ANI ÎN URMĂ

      Îmi iau inima în dinți și urc tiptil scările. Cunosc atât de bine drumul, încât reușesc să înaintez evitând porțiunile din podeaua de lemn care scârțâie.

Rămân la distanță de un braț de ușa din față, mă las pe vine și încremenesc când genunchii îmi trosnesc aidoma vreascurilor uscate. Dacă mă aude cineva, iar clanța se răsucește, s-a zis cu mine. O asemenea încălcare a regulilor ar însemna ca eu să fiu persoana din cameră data viitoare.

Cu toate că știu care sunt riscurile, îmi doresc să fiu aici, în toiul acțiunii.

Când mă conving că sunt în siguranță, mă întind pe burtă în fața ușii. Îmi țin obrazul încins lipit de scândura rece a dușumelei, până când, în cele din urmă, îl aud. Glasul îi e mai înăbușit și mai stins decât de dimineață. Atunci lovea cu pumnii și cu picioarele în podea, strigătele și rugămințile să fie eliberat ricoșând în pereți și-n tavan. Însă n-a durat prea mult, fiindcă, de-ndată ce ei au urcat în goană treptele, l-au făcut imediat să tacă.

Mijesc ochii pe sub fanta îngustă de sub ușă și simt că mă ustură. Afară e încă lumină, dar încăperea e cufundată în întuneric, ceea ce înseamnă că draperiile sunt trase. O precauție inutilă, din moment ce nu există nicio altă clădire mai înaltă decât asta. Prin apropiere nu se află decât o grădină interioară, împrejmuită cu ziduri, și o livadă de meri. O fermă în paragină ne desparte de cel mai apropiat vecin, la aproximativ un sfert de kilometru în susul drumului.

Într-un final zăresc două picioare dezgolite. Tălpile îi sunt încordate, dar nu ating podeaua, așa că presupun că stă pe vârfuri. Probabil e ținut în poziție verticală de funia legată de cârligul din tavan. Bănuiesc că i-au scos călușul, pentru că reușesc să disting cuvinte precum „acasă” și „dați-mi drumul”. Disperarea lui le va face plăcere.

Nu e primul care le-a căzut în capcană și nu va fi nici ultimul. Majoritatea cerșesc îndurare, însă își răcesc gura de pomană. Ei nu vor da înapoi; nu renunță niciodată. Nimeni dintre cei care locuiesc sub acest acoperiș nu crede în compasiune. Aici, empatia e un sentiment necunoscut.

Gândurile îmi fug de la el la ei. Relația lor e toxică, dar sunt făcuți unul pentru celălalt. Doar împreună pot fi cu adevărat ei înșiși. Afară, în lumea reală, unde nu dețin controlul asupra mediului în care trăiesc, sunt forțați să se adapteze și să se descurce. Sunt calmi și discreți și presupun că majoritatea oamenilor îi uită imediat ce se inter­sectează cu ei. Reușesc să scape basma curată cu ceea ce fac, ascunzându-se la vedere și comportându-se normal. Nimeni nu vede în ei ceea ce văd eu, fiindcă ceilalți nu au niciun motiv să se uite cu atenție. Doar eu observ pustiul adânc din privirea lor.

Tusea seacă ce răzbate din cameră, urmată imediat de horcăieli disperate după aer, îmi atrage iarăși atenția. O rază de lumină pătrunde în încăpere, iar imaginea fragmentată mi se limpezește în fața ochilor: el stă în echilibru pe vârful degetelor de la picioare. Dar nici măcar în fața certitudinii nu se dă bătut.

— Vă rog! îi imploră. Nu faceți asta!

E mult mai perseverent decât aș fi crezut.

Ca toți ceilalți înaintea lui, se agață de speranța că va avea loc un miracol. Nu își dă seama că pentru ei nu e o ființă umană. E doar un obiect banal, nefolositor. Și nu prea contează cum ai grijă de un astfel de obiect, pentru că, dacă se strică, e ușor de înlocuit. Asta e și soarta lui. S-ar putea să le ia câteva săptămâni sau câteva luni, dar, în cele din urmă, vor găsi un altul la fel. Mereu găsesc unul.

Foșnetul pungii de plastic îmi dă de știre că aproape au terminat să se joace cu el. Apoi, cu o smuci- tură bruscă, tălpile îi părăsesc podeaua, dispărând în sus, de parcă îngerii l-ar fi ridicat spre paradis. Firește, nu asta s-a întâmplat. Niciun înger nu se încumetă să vină aici. Urmează un bufnet violent, însoțit de mai multe foșnete și scâncete înfundate, înainte ca liniștea să învăluie camera.

Doar un văl străveziu de fum de țigară se mai strecoară pe sub ușă.

Ăsta-i semnalul că trebuie să-mi iau tălpășița. Mă ridic cu precauție și-n tăcere, la fel cum am venit, apoi merg pe coridor până la dormitorul meu și închid ușa. Stau în pat, cu o carte deschisă în mână, apoi, în scurt timp, îi aud apropiindu-se.

Ea vorbește prima, pe un ton cântat.

— Acum poți să ieși, ciripește.

Întotdeauna e binedispusă după ce termină treaba.

Nu răspund, așa că zăbovește. Ușa se deschide încetișor, amândoi rămânând în prag. El are părul ciufulit și o urmă de ruj vișiniu pe gât. Ea afișează aceeași expresie satisfăcută ca după primul fum dintr-o țigară.

— M-ai auzit? mă întreabă ea.

— Da, îi răspund și schițez un zâmbet prefăcut. Scuze!

Mă privește o clipă, înainte să plece mai departe, lăsând ușa crăpată, și revin la cartea pe care nu o citesc.

După ce mă asigur că au coborât la parter, curiozitatea mea morbidă mă îndeamnă să mă întorc la cameră și mă împinge să mă uit iar pe sub ușă și să-i caut cadavrul, fiindcă niciodată nu am văzut ce fac cu ei după ce nu le mai sunt de folos. Totuși mi-am imaginat. Destul de des. Cu toate astea, mă hotărăsc să nu merg. Nu, mă gândesc, mi-am forțat destul norocul astăzi, iar răsplata nu merită să-mi asum riscul sau să devin ținta răzbunării lor.

Nu va trece mult până ce această ultimă dispariție va fi făcută publică. Știrea ar putea rămâne în ziare sau la televizor câteva zile sau chiar o săptămână. Apoi un eveniment mai recent și mai important îi va lua locul. Toată lumea va uita de dispariția unui copil, cu excepția familiei lui. Și a mea. Îmi amintesc de fiecare dintre ei.

Pentru că sunt momeala care îi ademenește aici.

 

În pregătire la editura Crime Scene Press (Hervé Le Corre & Ragnar Jónasson)

Titlu: După război  

Autor: Hervé Le Corre

Editura: CRIME SCENE PRESS

Traducere de Delia Tuică 

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 528

 

Bordeaux, 1950. Un oraș care poartă încă amintirile negre și rănile celui de-al Doilea Război Mondial. Dar dincolo de mare a început deja un alt război. Nenumărați tineri sunt trimiși să lupte în Algeria, într-un conflict care încă nu și-a primit numele sub care va rămâne consacrat în istorie. Franța sângerează din nou.

Un șef de poliție corupt, simpatizant al fasciștilor, colaborator al acestora și criminal de război, va descoperi că atrocitățile comise nu i-au fost uitate.

Un tânăr care a auzit poveștile cumplite despre raziile de sub soarele arzător din Africa e bântuit de moartea cumplită a familiei sale.

Destinele celor doi se vor împleti într-o lume condusă de răzbunare.

O capodoperă a literaturii franceze, care arată că, uneori, după război, războiul continuă.

 

Receptare critică

„Bogat în istorie și analiză psihologică, romanul este dovada vie că «după război, uneori războiul continuă».”

Kirkus Reviews

 „Scriitura lui Hervé Le Corre are o muzicalitate care frizează poeticul. Este un portretist desăvârșit.”

Le Monde

„Un roman compus cu toată priceperea virtuozului, unde limbajul colorat al bistrourilor și răufăcătorilor se contopește cu o proză sensibilă, pregnantă, cristalină care îți pătrunde până în adâncul ființei. Superb.”

Télérama

„O carte plină de entuziasm, care nu face compromisuri. Extraordinară.”

L’Express

 

Titlu: Fata care a murit 

Autor: Ragnar Jónasson

Editura: CRIME SCENE PRESS

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 336

 

Un nou roman semnat Ragnar Jónasson

Primul roman polițist islandez care apare în lista de bestselleruri Sunday Times

„Se caută învățător la capătul lumii…”

Una e conștientă că-i e greu să treacă peste sinuciderea tatălui ei, venită din senin. Își petrece nopțile bând singură în Reykjavík, năpădită de gânduri cum că într-o bună zi o să i-o ia pe urme.

Când află că în micul sat Skálar de pe coasta nordică, bătută de furtuni, a Islandei, unde locuiesc zece oameni, se caută învățător pentru două fete, Una o vede ca pe o ocazie de a evada.

Însă odată ce ajunge acolo își dă seama că nimic din viața de la oraș n-a pregătit-o pentru ce găsește în sat. Localnicii nu sunt deloc prietenoși, vremea e mohorâtă.

Iar din podul casei vechi unde locuiește e convinsă că aude un cântec fantomatic.

Una își face griji că-și pierde mințile.

Și chiar înainte de Crăciun cineva moare pe neașteptate, iar viața Unei capătă o turnură extrem de rea…

 

Receptare critică

„O poveste cu fantome plină de atmosferă, care te înfioară cu adevărat și are nuanțe polițiste.”

Kirkus Reviews

„Cu proza elegantă și atmosfera evocatoare care-l caracterizează, Jónasson țese o poveste care arde la foc mocnit, te bântuie și oferă un final ce-ți dă fiori.”

Charlotte Heatchote, Sunday Express

„Un amestec de horror și thriller psihologic, învăluit în ceață și care funcționează din toate punctele de vedere.”

Booklist

„…excelentă.”

Toronto Star

În pregătire la Meteor Publishing (James Patterson & Lisa Jackson)

Titlu: Confesiunile unei suspecte de crimă 

Autor: James Patterson & Maxine Paetro

Editura: Meteor Publishing

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 308

 

Malcolm și Maud Angel erau infecți, dar nu meritau să fie uciși și scoși din casă împreună cu gunoiul. Suspecta principală este Tandy Angel, fiica lor de șaisprezece ani. Ea se vede nevoită să lămurească pe cont propriu misterul, deși nu poate avea încredere în nimeni – poate nici măcar în ea însăși. În goana ei după adevăr, Tandy va coborî în subteranele fetide ale New York-ului, va scoate la lumină secrete întunecate și va descoperi lucruri periculoase și tulburătoare despre familia în care a crescut. Asta pentru că nimeni nu știe ce-i poate pielea cuiva din neamul Angel. 

Titlu: Dacă ar fi știut 

Autor: Lisa Jackson

Editura: Meteor Publishing

Anul apariției: 2021

 

Totul a început într-o noapte pe o porțiune întunecată de autostradă din nordul Californiei. Orbiți de farurile din față, șoferii a două vehicule părăsesc șoseaua, lăsând în urmă o femeie moartă și alta în comă. Când supraviețuitoarea se trezește, memoria i-a pierit și fața i-a fost reconstruită chirurgical. Membrii familiei îi spun că se numește Marla Cahill… dar toți îi sunt necunoscuți.

 Aflată în convalescență în vila ei izolată din San Francisco, Marla așteaptă ceva care să-i declanșeze revenirea memoriei, totuși are sentimentul profund că ea nu este femeia despre care spune toată lumea. Ea mai știe, de asemenea, că se află în pericol. Și pe măsură ce teama îi crește, un ucigaș așteaptă momentul perfect pentru a lovi – momentul în care Marla își amintește!

Fiori reci de oroare i se furișară încet în sus pe șira spinării când își dădu seama că nu-și putea aminti nici măcar o singură clipă din anii ce însemnau viața ei. Era ca și cum ea n-ar fi existat niciodată.

UN ROMAN CARE TE ȚINE CU SUFLETUL LA GURĂ O CAPODOPERĂ CE OPREȘTE INIMA, CU TOT ATÂTEA ÎNTORSĂTURI CÂT STRĂZILE DIN SAN FRANCISCO. NU-L RATAȚI! – OLD BOOK BARN GAZETTE

 

 

Spada regilor (Saxon Stories #12) de Bernard Cornwell

Titlu: Spada regilor 

Seria: Saxon Stories #12

Autor: Bernard Cornwell 

Editura: Litera

Traducere de Ioan Ciupercă

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 400

 

LOIALITĂŢI ÎMPĂRŢITE, IUBIRI IMPOSIBILE, EROISM DINCOLO DE LIMITE

BESTSELLER INTERNAŢIONAL

SPADA REGILOR este al doisprezecelea roman din seria de succes Ultimul regat scrisă de Bernard Cornwell, o cronică a istoriei Angliei de la începuturile sale, „la fel de captivantă ca Urzeala tronurilor, dar inspirată din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui excepţional serial de televiziune realizat de BBC.

ANGLIA ESTE ÎN PLINĂ FRĂMÂNTARE, o în timp ce vikingii şi saxonii se luptă pentru teritoriu. Se zvoneşte că regele e pe moarte, iar ţara aşteaptă un succesor la tron. O ciocnire violentă pe mare îl obligă pe războinicul Uhtred să-şi conducă oamenii din fortăreaţa sa din Northumbria la Londra şi să se arunce în epicentrul furtunii. Doi regi pretind tronul rămas gol, iar un nou regat nu se poate naşte fără vărsare de sânge. Spada lui Uhtred îl va lăsa pe unul din ei mort, iar pe celălalt îl va face rege. Dar este greu să ştii care e voinţa zeilor...

BERNARD CORNWELL scrie un roman istoric şi de aventuri excepţional, un roman despre curaj, trădare, datorie, devotament, dragoste şi luptă, aşa cum se văd prin ochii unui războinic a cărui loialitate este împărţită între două lumi.

„Nimeni nu scrie mai bine decât Bernard Cornwell.“ Lee Child

Aprinde-mă (Atingerea lui Juliette #3) de Tahereh Mafi

 

  

Titlu: Aprinde-mă

Autor: Tahereh Mafi

Editura: Corint (Leda Edge)

Traducere de Shauki Al-Gareeb

Anul apariției: 2020

 

„Într-o zi s -ar putea să cedez 

Într-o zi s -ar putea să mă e l i b e r e z” 

Nimic nu va mai fi la fel.

 

Soarta Punctului Omega e incertă. Toți cei dragi lui Juliette ar putea fi morți. Războiul ar putea lua sfârșit înainte ca măcar să fi început.

Juliette e singura care stă în calea Restaurației. Știe că dacă ea va supraviețui, Restaurația va fi înfrântă.  

Dar ca să distrugă Restaurația și pe bărbatul care a fost la un pas de a o ucide, Juliette va avea nevoie de singura persoană în care nu credea vreodată că poate avea încredere: va avea nevoie de Warner. Și în timp ce ei doi lucrează cot la cot pentru a-și distruge dușmanul comun, Juliette va descoperi că tot ceea ce a crezut vreodată că știe – despre Warner, despre abilitățile ei, ba chiar și despre Adam – era greșit.

 

(Precomandă) Și a fost seară, și a fost dimineață de Ken Follett

Titlu: Și a fost seară, și a fost dimineață

Autor: Ken Follett

Editura: RAO

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 720

Anul 997. Anglia este atacată de normanzi și de vikingi. Cei aflați la putere împart dreptatea după voința lor, fără să le pese de oamenii de rând și deseori în conflict cu regele.

 În aceste vremuri tulburi, se împletesc viețile a trei personaje: un tânăr constructor de ambarcațiuni, a cărui casă este atacată de vikingi, iar el este forțat să ia viața de la capăt... O nobilă normandă care se căsătorește din dragoste și-și urmează soțul peste mare, însă, în această lume angajată într-o luptă brutală pentruputere, constată că un singur pas greșit i-ar putea fi fatal... Un călugăr care visează să-și transforme umila abație într- un centru de învățare admirat în toată Europa. Și fiecare intră într-un conflict periculos cu un episcop isteț și nemilos, care va face orice pentru a-și spori averea și puterea.