Titlu: Orașul scărilor
Serie: Orașele Divine #1
Autor: Robert Jackson Bennett
Editura: Paladin
Titlu original: The City of Stairs (2014)
Traducere de Alina E. Bogdan
Anul apariției: 2017
Număr pagini: 524
Media pe Goodreads: 4,04 (din 33.613 note)
De data aceasta vreau să vă vorbesc despre o
carte foarte diferită de tot ce am citit până în prezent. Unii sugerează că e
un fel de fantasy medieval, alţii susţin că se apropie destul de mult de Urban
Fantasy… ei bine, eu aş spune că este vorba despre un roman care încorporează
elemente din ambele genuri, reuşind să se plaseze undeva la mijloc, lucru ce îi
permite autorului să se joace, într-un mod inedit, cu noţiunile de arhaic,
modern, imperiu, oraş, zei şi muritori. Cu toate că fenomenele menţionate au
fost exploatate la nesfârşit în literatura de gen, Robert Jackson Bennett
realizează un potpuriu tematic atât de dens, încât dă naştere unor structuri narative
noi, ce pot fi dezasamblate într-o mulţime de fragmente sau ce pot fi lăsate, pur
şi simplu, laolaltă, rămânându-ţi plăcerea de a citi ceva unic şi deosebit.
Cândva, Bulikovul era cel mai prosper oraş de
pe Pământ. Clădiri impunătoare, străzi pe care se înşirau nestemate şi scări
care duceau spre încăperi şi locuri nebănuite, ce mai… era Oraşul Zeilor. Şi
când spun asta, nu vorbesc metaforic. Prosperitatea şi bogăţiile din acest loc
se datorau unor fiinţe divine, unor creaturi care, în dorinţa lor de a organiza
lumea, aveau grijă şi de muritorii ce se aflau în acel loc. Erau şase divinităţi,
şase făpturi cu temperamente şi atribuţii diferite. Însă acele vremuri au apus.
Măreţul oraş a căzut în mâinile invadatorilor, iar entităţile supranaturale au
fost ucise. Acum, Bulicovul este o ruină, aproape toate monumentele au dispărut
sau au fost distruse de cotropitori, iar scările nu mai duc nicăieri. Cel mai
rău lucru este că vechile credinţe au fost interzise, iar orice gest care ar
putea conţine o cât de mică trimitere la trecut este aspru pedepsit.
Intriga romanului ia naştere în momentul în
care un foarte cunoscut cercetător, trimis să studieze aspecte din trecutul Bulicovului,
este găsit ucis cu brutalitate. Delegată să elucideze groaznica crimă, Ambasadoarea
Shara Thivani păşeşte într-un spaţiu periculos, un loc care, chiar şi după atâţia
ani, încă îşi mai păstrează bine tăinuite adevărurile. Şi odată cu tânăra
politiciană, în peisaj îşi face prezenţa puternicul şi curajosul Sigrud, un
personaj pe care l-am adorat pe tot parcursul lecturii. Aici vorbim despre două
tipuri de caractere, care pot reprezenta foarte bine două tipuri de cititori.
Shara este prezenţa interesată de comploturile politice, de organizarea socială
şi de aspectele care ţin de înălţarea şi decăderea oraşului. Ea este cea care
observă lucrurile care le scapă celorlalţi şi reuşeşte să-şi creeze foarte
repede o imagine de ansamblu, gândind la rece fiecare mişcare pe care urmează
să o facă.
Cu Sigrud, lucrurile stau cu totul diferit. El
vede totul în alb şi negru, în bine şi rău, nu stă prea mult pe gânduri şi are
o plăcere imensă în a-şi distruge duşmanii. El e cel care reacţionează la
impuls şi care a cunoscut atât de bine suferinţa, încât nimic nu mai poate să-i
facă rău, iar cel mai important lucru pentru el este să aibă grijă de tânăra pe
care o însoţeşte. L-am preferat pe Sigrud, în defavoarea Sharei, pentru că am
apreciat mai mult momentele de acţiune şi episoadele sângeroase. În opinia mea,
cartea are prea multă politică, acesta fiind şi motivul pentru care am renunţat
prima dată la ea, ajungând să o citesc abia acum, cu ocazia Clubului de carte
Paladin. Sincer, prima oară nu am citit foarte mult, dar când am văzut că nu se
întâmplă nimic incitant, am închis coperta cu gândul că nu o voi mai continua
niciodată.
Au trecut de atunci trei ani, şi uite că am reuşit
să o duc la capăt şi, da, pot să spun că mi-a plăcut chiar foarte mult. Aşa cum
spuneam mai sus, este o poveste aparte şi, chiar şi în momentul în care am avut
impresia că urmează să mă izbesc de un clişeu imens, autorul şi-a bătut joc de
mine şi a oferit o altă direcţie naraţiunii. Am încercat, pe cât am putut, să
găsesc corespondenţi din mitologia greacă/latină pentru zeităţile din carte,
însă procesul a fost dificil, deoarece fiecare figură divină reprezintă un amalgam
de trăsături de la zei diferiţi, din culturi extrem de diferite, unul dintre ei
având chiar o caracteristică preluată din iudaism.
O carte despre războaie şi supravieţuitori,
despre lupte epice şi înfrângeri epocale, despre popoare cu tradiţie şi societăţi
cotropitoare, dar, dincolo de toate, o carte care ne repovesteşte, pentru a mia
oară, despre lumile care se pierd şi zeii care mor odată cu ele. Arhitectura
labirintică şi extravagantă, împletirea dintre arhaic şi modern şi stridenţa
cromatică prezentă la nivelul personajelor m-au făcut să văd în „Oraşul
scărilor” un fantasy baroc. Mi-a făcut plăcere să iau parte la evenimentele din
primul volum al seriei „Oraşele divine” şi sper ca Editura Paladin să reuşească
să publice şi celelalte două părţi ale acestei trilogii deosebite.
