Titlu: Omul
de zăpadă
Serie:
Harry Hole (#7)
Autor: Jo Nesbø
Editura:
TREI
Titlu original:
Snømannen (2007)
Traducere
de Bogdan Nicolae Marchidanu
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 576
Media pe
Goodreads: 4,02 (din 138.305 note)
Ia spuneți... Așa-i că v-a fost dor
de Harry Hole? Nouă, celor din Crime Club, cu siguranță ne-a fost, așa că am
decis ca în aprilie să scriem, printre altele, despre „Omul de zăpadă”, cel de-al
șaptelea volum al seriei. (...) Pe repede-înainte, Harry pornește pe urmele
unui ucigaș ingenios, poate cel mai viclean de până acum, bineînțeles, asta dacă
nu-l punem la socoteală pe Mântuitor. După mult timp, în țara cu cea mai
scăzută rată a criminalității, apare (pardon, își face anunțată prezența) un
criminal în serie. Dar omul nostru s-a mai confruntat cu așa ceva, în Australia
(în „Liliacul”), astfel încât este invitat, chiar de autoproclamatul său rival,
printr-o scrisoare, să ia parte la vânătoare, fiindcă e singurul polițist din Norvegia
capabil să-l prindă.
Mami te iubește! Dar mami n-a fost
cuminte, și trebuie să fie pedepsită. Mami nu l-a iubit pe tati, a stat cu el
doar pentru tine, și în toți anii ăștia și-a făcut de cap cu alți bărbați,
întorcându-se acasă cu acel zâmbet suav și inocent pe buze. Dar mami trebuie să
primească o lecție. Așa că, odată cu prima ninsoare, Omul de zăpadă a
lovit din nou. O crimă fără cadavru, mă rog, ei îi vor spune, în ziare și la
televizor, „dispariție”, dar eu știu că nu-i vor găsi niciodată trupul. Pentru
că nu e prima, nici ultima, și de fiecare dată am avut grijă să-mi las
semnătura la locul faptei, un om de zăpadă (cum altfel). Prima oară am acționat
impulsiv, am ciopârțit-o, dar acum sunt mult mai atent la detalii, pentru că acțiunile
mele trebuie să transmită un mesaj, un avertisment. Dar aici nu e vorba doar de
omoruri, ci de adrenalină, de provocare, și de asta am ales să-l atrag pe Harry
Hole, cel mai inteligent inspector din poliția din Oslo, într-o anchetă din
care doar unul din noi va scăpa cu viață.
Luând-o pas cu pas (ca să avem un
fir logic), îl regăsim pe Hole în cea mai bună formă a sa de până acum, împăcat
(momentan) cu demonii alcoolului și vizitat, în unele nopți, de Rakel – „pentru
că nimeni nu părăsește pe cineva cu care a făcut sex de calitate” – în noul său
birou fără ferestre, în compania tovarășilor lui morți, ce-l privesc din
fotografiile înrămate. Odată cu raportarea dispariției lui Birte Becker, mamă și soție „fidelă”, este reorganizat grupul care
urmează să se ocupe de caz, din care va face parte și noua lor colegă, Katrine
Bratt, un ofițer care a lucrat în cadrul poliției din Bergen, la departamentul
pentru abuzuri sexuale. Ajunși la locuința victimei, Harry și echipa sa sunt întâmpinați
de un om de zăpadă, în jurul gâtului căruia se află eșarfa dispărutei. La puțin
timp de la tragedie, Hole primește scrisoarea de la făptaș, care-și spune chiar
Omul de zăpadă. Dar moartea de acum și cele ce vor urma sunt legate de o
crimă din Bergen, care s-a petrecut cu doisprezece ani în urmă, și de care s-a
ocupat un investigator extrem de competent, dar căzut în dizgrație, care, pur
și simplu, a dispărut.
Dar de ce ar
vrea antagonistul să fie cunoscut drept Omul de zăpadă? Pentru început,
oricărui criminal în serie îi trebuie un nume, o poreclă care să rămână pe
buzele tuturor chiar și după moarte sau întemnițare. Prin „redenumire”, el se
ridică de la poziția de om la statutul de zeu, de entitate care are control
asupra destinului celorlalți. Așa-i că Liliacul, Călăul sau Mântuitorul
sună dur? Au o altă rezonanță, provoacă frică. Dar cum sună Omul de zăpadă...
Cam sec, așa-i? Ei bine, tranziția e mult mai puternică atunci când preschimbi
ceva inofensiv în ceva periculos. Frica, poate și groaza, se transformă în
teroare, fiindcă normalitatea devine ceva nesigur, încropirea unui om de zăpadă
se transformă într-o crimă bine planificată, iar ucigașul se identifică cu o
forță a naturii, printr-un anotimp.
Știm că suntem
în urmă, luna trecută a apărut „Cuțitul”, (Harry Hole #12), dar ne străduim să
ajungem la zi și sperăm că, prin recenziile noastre, ne adresăm, îndeosebi,
celor care nu au citit încă seria. Ca o concluzie la volumul de față, pot să
spun că s-a numărat printre cele mai bune, intense și întortocheate (din cele
șapte), la același nivel cu „Mântuitorul”. Hole e un personaj pe care, chiar
dacă nu-l îndrăgești, ajungi să-l apreciezi, poate nu ca om, dar cu siguranță ca
polițist. Și că tot vorbeam de nume și supranume... Cum vă sună „Leopardul”?
Fioros, nu? Aveți dreptate, e volumul al optulea, și cu el ne vom întâlni data
viitoare.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:
