Titlu: Băiatul
din pădure
Serie:
Wilde #1
Autor:
Harlan Coben
Editura:
PALADIN
Titlu
original: The Boy from the Woods (2020)
Traducere de Roxana Brînceanu
Anul apariției: 2022
Număr pagini: 416
Media pe Goodreads: 3,94 (din 77.608 note)
De fiecare dată când vreau să mă apuc de-o carte de-a lui
Harlan Coben, încep prin a mă întreba de ce îmi place așa mult acest autor, ce
îl face atât de special și cum reușește, repetând de zeci de ori același tipar,
să mă facă să-mi doresc să-i citesc absolut toate romanele. Am stat puțin pe
gânduri și, analizându-i textele lecturate în anii trecuți, am ajuns la o
concluzie cât se poate de logică. În primul rând, autorul american creează o
lume ficțională angrenată în real, dă naștere unei societăți moderne, cu
familii cu probleme, adolescenți ce se confruntă cu cruda maturizare și avocați
care cunosc foarte bine drepturile cetățenilor și care, pentru a păși tot mai
sus pe treptele faimei, sunt în stare să se implice în orice fel de caz juridic,
de la furturi mărunte, până la crime în care vinovatul pare să fie deja recunoscut
de întregul oraș. În al doilea rând, odată ce avem locul, personajele și
întâmplările incipiente bine stabilite, apare și fatidica ruptură. Însă, spre
deosebire de alți scriitori de gen care mizează totul pe omor, specialitatea
lui Coben este dispariția. Cineva se face pierdut într-un context favorabil al
vieții sale sau, dimpotrivă, într-un moment de răscruce, fiind abuzat psihic
sau chiar violentat. De asemenea, există și situația când cineva dispărut sau
mort cu mulți ani în urmă dă semne, într-o clipă vulnerabilă pentru
protagonist, că e pe cale să reapară (chiar din propriul mormânt) teafăr și nevătămat.
Dar nu vreau să transform recenzia de față într-un studiu literar, așa că a
sosit timpul să vorbim despre volumul vizat.
Wilde reprezintă, în mod paradoxal, o anomalie a naturii. Găsit
pe când era doar un puști, având vârsta undeva între șase și opt ani, acesta
colinda pădurile, încercând să facă rost de hrană și să-și găsească un loc în
care să se adăpostească până la următorul răsărit. De altfel, printre
obiceiurile sale din acea vreme se număra și scotocitul prin casele orășenilor,
cu scopul de a găsi alimente și materiale de care să se folosească în mediul
său primitiv. Dar astea-s povești vechi, iar acum Wilde, ajuns un adult în
toată firea, trecut prin cariera militară și specialist în tehnologie, este
abordat de către Hester Crimstein, o avocată celebră, căreia-i poate spune
liniștit „mătușă”, care îi cere ajutorul, pentru că Naomi, o adolescentă cu
probleme, chinuită zilnic de colegii ei de liceu sadici, pare să fi dispărut
fără urmă.
La rândul său, Hester este un personaj excentric, plină de
zel și dornică să-i facă de râs pe toți cei care au alte păreri față de-ale ei,
chiar în emisiunea pe care o prezintă la televizor. Pe lângă faptul că este
mama celui mai bun prieten din copilărie al lui Wilde și bunica lui Matthew,
colegul de clasă al lui Naomi și cel care a raportat prima dată dispariția
fetei, ea constituie un caracter recurent în opera lui Harlan Coben, un așa-zis
fir roșu care, trăindu-și viața de la un volum la celălalt, devenind agent al
justiției, apoi mamă și bunică, iar în prezent ajungând la onorabila vârstă de șaptezeci
de ani, confirmă, într-un mod cât se poate de elegant, veridicitatea lumii ficționale
în care există. Datorită acestui demers, ea este unul dintre personajele cheie
ale întregului proiect auctorial, alături de la fel de celebrul procuror, Paul
Cope Copeland, care, din motive necunoscute mie, nu este prezent în povestea de
față.
Revenind, ancheta începe, iar eroii noștri pun întrebări și
cercetează fiecare pistă posibilă, pentru a da de urma fetei. Însă, ca de
fiecare dată, cei care se fac dispăruți au un motiv puternic să recurgă la gestul
radical. La rândul lor, cei care sunt răpiți au ceva pe care răufăcătorii îl
vor. Cine a luat-o pe Naomi? Ce secrete întunecate poate ascunde o fată persecutată
zi de zi la școală? Ce știe tatăl ei adoptiv și nu vrea să divulge poliției? Cine
a avut un motiv ca fata să se evapore din comunitate? Multe întrebări, la fel
de multe răspunsuri și un om care este foarte dornic să dea o mână de ajutor
celor pe care îi iubește. Folosindu-și abilitățile deprinse în armată și șarmul
cu care a reușit să se strecoare noapte de noapte în locuințele femeilor pe
care le-a sedus, Wild pendulează între orașul aglomerat și iluzoriu, și
adăpostul său tehnologizat din pădure, locul în care a luat naștere și unde a reușit
să deprindă măreața artă a supraviețuirii.
În final, chiar pot să spun că „Băiatul din pădure” a
reprezentat lectura plăcută la care am sperat. A fost din nou o plăcere să dau
mâna cu celebra doamnă Crimstein, să mă furișez alături de Wilde pe ușa din
spate a fiecărei locuințe în care a pășit, să simt adrenalina din momentul
confruntărilor și să mă bucur de momentul în care adevărul, în sfârșit, a ieșit
la iveală. Și ca să închei într-o notă meditativă, vreau să vă las aici un
citat care pe mine, să fiu sincer, m-a cam pus pe gânduri.
„Wilde simți ceea ce ajunsese să numească
Tulburarea.
Unii o
numeau semn, sau intuiție, sau premoniție, ceva ce conferea un aer supranatural
capacităților sale și așa sporite. Dar nu era așa. Nu tocmai. Timp de milenii,
omul se adaptase și la bune, și la rele. Un exemplu recent: navigația de tip
GPS. Studiile arată că unele părți ale creierului nostru – hipocampul (zona
folosită la orientare) și cortexul prefrontal (asociat cu planificarea) – se
modifică deja, poate chiar se atrofiază, pentru că acum ne bazăm pe GPS. Acest
lucru s-a întâmplat în câțiva ani. Să ne gândim la întreaga întindere a
istoriei umanității, la viața în peșteri și în păduri, dormind (la figurat) cu
un ochi deschis, fără protecție, conduși de instinctul nostru primitiv de
supraviețuire, apoi să ne gândim la cum s-a înmuiat și s-a erodat acest
instinct în decursul anilor odată cu apariția caselor, a ușilor încuiate și a
compromisurilor civilizației.”
