Titlu: Când
vin străinii
Autor: Ivar
Leon Menger
Editura:
TREI
Titlu
original: Als das Böse kam (2022)
Traducere
de Laura Karsch
Anul
apariției: 2023
Număr
pagini: 256
Media pe
Goodreads: 3,68 (din 964 note)
De când se știe, Iuno locuiește,
împreună cu părinții și cu fratele ei, Boy, pe o mică insulă din Țara de Nord. La
cei șaisprezece ani ai săi, își petrece timpul ajutându-și mama la treburile
casnice, tatăl, la pescuit și având grijă de frățiorul ei mai mic, așteptând cu
nerăbdare duminicile ca să se adune cu toții la masă, pentru o gustare specială
și un nou joc în familie. Însă cel mai mare vis al lui Iuno este să ajungă pe
celălalt mal, lucru interzis cu desăvârșire, fiindcă acolo se găsesc Străinii,
niște oameni cruzi care vor să le facă rău. Din câte a înțeles, ei fac parte
dintr-un soi de program de protecție a martorilor, iar Gardienii i-au adus aici
ca să fie în siguranță. Dar în ciuda avertismentelor cu care a crescut, adolescenta
își dorește din ce în ce mai mult să afle ce se află dincolo de apă, așa că
plănuiește, împreună cu Boy, să părăsească mica lor fâșie de pământ.
Dar înainte să disecăm povestea,
haideți să vedem ce e de făcut atunci când vin Străinii. Ei bine, când se aude
sirena, trebuie să fugă și să se ascundă în beci, adăpostul lor improvizat,
unde au apă și alimente pentru câteva luni. Și în timp ce tatăl lor pândește cu
pușca, din fotoliu, posibilii intruși, mama le dă câte o pastilă, pe care
trebuie s-o înghită repede, veșnicele pilule de consolare, foarte gustoase de
altfel. Însă până acum au avut loc doar simulări prin care li s-au testat
reflexele și supunerea. Un singur om, care, chipurile, n-ar fi Străin, are voie
să debarce pe țărm, și anume, Ole, bătrânul poștaș care vine în fiecare zi de
luni. Însă într-o noapte, când Iuno se află pe plajă, un necunoscut ajunge pe
insula lor, un tânăr care a venit să-și recupereze drona doborâtă, pe nume
Luca, și care îi dă, atât prin prezență, cât și printr-o dezvăluire despre
trecutul ei, viața peste cap.
Bun... Hai că nu e greu să ne dăm
seama ce se petrece aici. Nu, n-o să vă spun care-i mecanismul, evident încă
din descriere, dar mi-aș dori să ne concentrăm puțin asupra personajelor. Așadar,
Iuno. Numele zeiței romane a căsătoriei și fertilității, altfel spus, o
entitate puternică, cu o identitate clară. Fratele ei e Boy, adică Băiat(ul).
Deci, o aparentă nulitate, lipsită de orice trăsătură distinctivă, cu excepția
sexului. Nu aș merge neapărat pe o reprezentare Yin si Yang, deși e posibil să
funcționeze dacă îi privim ca fiind complementari, având același sânge și
regăsindu-se în aceeași situație dramatică. Părinții... Mda, aici lucrurile stau
puțin diferit. De ce niciunul dintre ei nu are nume? De ce se identifică în
permanență prin „mama și tata”? Prin urmare, avem o ierarhie, de la nume la
funcție, inițial lipsită de sens, dar care capătă semnificație prin prezența și
acțiunile protagonistei.
Și acum să vedem care sunt limitele
micului lor cronotop. Pământ, apă, și apoi iarăși pământ. Insula e sigură, pe
când pe celălalt mal pândește pericolul. Dar acolo se află și Gardienii, care nu-și
fac niciodată apariția. Binele și răul, Gardienii și Străinii, o certitudine și
(cel mai probabil) o iluzie. Dar de ce? Care e scopul? De ce s-au refugiat așa
departe de civilizație? Sunt victime sau vinovați? Cine minte și cine (nu)
spune adevărul? Ceva e putred în Țara de Nord. Până și denumirea asta e
stranie, de parcă ar ilustra un loc care nu se găsește pe nicio hartă. Și ce e
cu toate pregătirile astea... militare? Dar cu pilulele de consolare?
În altă ordine de idei, romanul e
construit pe o structură de basm. Iuno poate fi asociată, din cauza contextului,
cu „Degețica”, cei doi frați trimit, indirect, la Hansel și Gretel, iar insula
reprezintă Turnul lui Rapunzel, din care prințesa cu părul de aur urmează să
evadeze. Ce mai... E o poveste bună, complexă, scurtă, un thriller distopic cu
puternice trăsături de Young Adult. De altfel, am apreciat că autorul, în ciuda
unor lacune, posibil scăpări intenționate, a trecut repede la subiect, spunându-ne
exact ce și cum. Nu e statică deloc, scenele se derulează repede, simți
suspansul la fiecare pagină și speri ca totul să se sfârșească cu bine. Deci, o
recomand, dar să nu uitați că Ivar Leon Menger scrie „povești care merg la
inimă. Până când o fac să stea în loc.”
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ivar Leon Menger:
