Se afișează postările cu eticheta Bernard Minier. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bernard Minier. Afișați toate postările

marți, 12 septembrie 2023

Recenziile lui Gică 142 - Lucia de Bernard Minier (CRIME CLUB)


Titlu: Lucia

Serie: Lucia Guerrero #1

Autor: Bernard Minier

Editura: TREI

Titlu original: Lucia (2022)

Traducere de Alunița Voiculescu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,69 (din 951 note)

 

Ea e Lucia și face parte din UCO (Unitatea Centrală Operațională), din Guardia Civil. Sunt sigur că ați auzit de ea, pentru că l-a găsit și arestat pe Măcelarul de pe autostradă, nebunul care omorâse, prin lovituri repetate de ciocan, mai multe femei de pe teritoriul Spaniei. Într-o noapte, fata noastră, aranjată și parfumată, a colindat prin benzinării, dând în cele din urmă peste blonda ce părea să se dichisească la chiuveta din baie, dar care s-a repezit în următoarea clipă la polițista sub acoperire, încercând să-i dea lovitura de grație. Ei bine, nici acum nu se știe ce s-a întâmplat mai exact... Cert e că, pe când au ajuns colegii ei, criminalul, cu fața zdrobită de propriul ciocan, era legat de una dintre țevi, cu peruca blondă, însângerată, aruncată la picioare.

            Acum, Lucia este prezentă la scena unei alte crime, nevenindu-i să creadă ce imagine terifiantă i se deschide în fața ochilor. Trei cruci. Evident, o reproducere artistică a scenei Crucificării. În mijloc, Mântuitorul. În stânga, unul dintre tâlhari. În dreapta, în locul celuilalt nelegiuit, e răstignit Sergio Castillo Moreira, colegul ei și cel mai bun prieten. Există deja și un presupus vinovat, Gabriel Schwartz, un individ ce suferă de Tulburare de identitate disociativă, cunoscută înainte ca tulburare de personalitate multiplă. La kilometri distanță, în Salamanca, un grup de studenți de la Drept, împreună cu Salomon Borges, profesorul lor de criminalistică și criminologie, lucrează la DIMAS, o bază de date ce se alimentează din dosarele electronice ale poliției, și care poate, printr-un algoritm special, să identifice tipare, legând între ele cazuri nerezolvate ale căror aspecte comune le-au scăpat forțelor de ordine. Și deja avem un rezultat... Trei crime duble, cupluri omorâte și aranjate în poziții stranii (aidoma unor picturi), din care nu lipsesc culorile roșu și verde. Iar pe lângă cele trei cazuri, o crimă foarte recentă, mai exact un polițist răstignit pe o cruce, ucis cu o șurubelniță împlântată în inimă.

            Și pentru că de fiecare dată criminalul nostru și-a aranjat scenele folosindu-se de un adeziv extrem de puternic, i s-a atribuit repede numele de ucigașul cu lipici. După câteva capitole introductive, cazurile din trecut sunt legate de cel din prezent, astfel încât Lucia și Salomon sunt aduși împreună, urmărind traseul artistului nebun ce a acționat prima oară în urmă cu treizeci de ani. De la crima din tunel, unde cei doi soți au fost împușcați de la distanță, despre fiul lor aflat și el în camion neștiindu-se nimic nici acum, până la celelalte două cupluri ucise cu sânge rece în niște peisaje de poveste, cea de-a doua femeie având chiar un pumnal înfipt între sâni, eroii noștri întreprind o anchetă complexă, descoperind piste ce le-au scăpat inițial autorităților și cercetând cu scepticism fiecare personaj ce le iese în cale, de la dealerul ce le vinde droguri studenților din orășelul montan, la polițistul din scaunul cu rotile, ieșit de mult la pensie. Pe cât e Salomon de calculat și atent, pe atât e Lucia de spontană, lucrând pe față, dar și pe-ascuns, ca să-l prindă pe vinovat la mijloc, ca într-o tăietură perfectă de foarfecă. Cu toate coșmarurile și cu trecutul ce-și întinde tentaculele asupra acțiunilor de acum, Lucia lucrează discret și eficient, pregătindu-i antagonistului o ultimă reprezentație.

            Poate merg prea departe (asta să-mi spuneți voi), dar mi se pare că romanul de față are inclusă și o dimensiune livrescă, intenționată. Pornind de la titlu, care ne sugerează direct că în centrul evenimentelor se află protagonista, dar o eroină puțin mai atipică, putem arunca o privire și asupra celorlalte personaje, încercând să descoperim trimiterile auctoriale. Partenerul ei (neoficial) e Salomon Borges, iar cel mai bun student al profesorului este Ulysses Joyce. Așadar, un personaj mitologic (Ulise numindu-se de altfel și romanul lui James Joyce) care, alături de Salomon, poate ilustra Sacrul și Profanul, dar doar ca trimitere, necontând cu adevărat dimensiunea simbolică. Urmărind același fir, un alt student, venit din Japonia, se numește Haruki, iar o franțuzoaică de culoare apare ca Assa (nu mi-am dat seama dacă e o trimitere la Åsa Larsson), și, în cele din urmă, îl avem prezent și pe Alejandro Lorca, cel mai bun prieten al lui Ulysses.

            Mi-a plăcut destul de mult, patru stele primește cu siguranță, dar mi-aș fi dorit câteva explicații în plus, poate niște comentarii mai complexe asupra scenelor crimelor. Din păcate, antagonistul nostru, oricât s-ar crede de artist, nu s-a ridicat la nivelul maniacului din „Condamnarea celor vii”, arta fiind în cazul de față mai mult un pretext, o demonstrare a forțelor sale supraumane. De altfel, și trimiterile livrești, deși apar aproape la fiecare pagină, sunt tratate cu superficialitate, lipsind o analiză profundă care să reveleze un detaliu esențial prin care să-i dăm de urmă făptașului. Ca acțiune și suspans, jos pălăria, e una dintre cele mai alerte cărți pe care le-am citit. Merge repede, investigația curge, și finalul ne ia pe nepregătite. E diferită de „Martin Servaz”, dar într-un sens bun, și de-abia aștept să văd ce urmează, pentru că din nou avem de-a face cu un proiect ambițios, intitulat „Lucia Guerrero” și aflat abia la primul volum.


Un proiect:


marți, 3 mai 2022

Recenziile lui Gică 73 - Noaptea de Bernard Minier (Blog Tour 11/2022)


Titlu: Noaptea 

Serie: Comandantul Martin Servaz #4

Autor: Bernard Minier

Editura: TREI

Titlu original: Nuit (2017)

Traducere de Diana-Alina Ene

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,81 (din 1.435 note)

 

Și pentru că azi dăm startul unui nou Blog Tour, e timpul să vorbim despre una dintre cele mai interesante voci ale literaturii polițiste franceze. Cunoscut, în special, pentru seria ce-l are ca protagonist pe comandantul Martin Servaz, din care la noi au apărut primele două volume, „Înghețat” și „Cercul”, și de curând cel de-al patrulea, „Noaptea”, asupra căruia ne vom opri în rândurile de mai jos, Bernard Minier e, pe departe, unul dintre cei mai inventivi și fascinanți autori pe care i-am citit în ultimii ani. Pe lângă faptul că revitalizează un construct ficțional celebru, care a luat naștere odată cu romanele lui Thomas Harris, scriitorul de față își aduce contribuția, realizând o atmosferă întunecată și terifiantă, perfectă pentru propriul său Hannibal Lecter. Așadar, avem personaje unul și unul, avem un loc și un timp favorabil crimelor și, nu în ultimul rând, avem un impecabil dans al luminii și al umbrelor, o coregrafie din care, în final, nimeni nu va ieși cu mâinile curate.

Într-o biserică din Norvegia a avut loc o crimă. O femeie a fost ucisă, iar toate semnele arată că a fost vorba despre un atac violent, tânăra fiind omorâtă cu un obiect contondent. Însă asta nu e tot... Ajunsă la locul măcelului, Kirsten Nigaard descoperă, în buzunarul victimei, un bilet pe care este scris numele ei. Nu trece mult timp până când află că nefericita lucra pe o platformă petrolieră din Marea Nordului. După ce inspectoarea norvegiană ajunge pe ambarcațiune, descoperă că unul dintre angajați lipsește, și în timp ce cotrobăie prin camera suspectului, găsește un plic cu poze. Însă una dintre fotografii îi atrage în mod special atenția, pentru că în ea apare un băiețel, iar pe spate este scris numele „Gustav”. Și lucrurile stranii nu se opresc aici, fiindcă proprietarul cabinei este Julian Hirtmann, criminalul pe care Martin Servaz încearcă să-l prindă de mai bine de cinci ani.

            Într-un alt loc, mai exact în Toulouse, comandantul francez, împreună cu subalternul său, Vincent Esperandieu, fac tot posibilul să descopere cine a violat trei femei inocente și a ucis-o pe a patra, aflându-se la ușa unuia dintre posibilii suspecți. Astfel, povestea noastră începe cu două fire narative care se împletesc în momentul în care inspectoarea norvegiană își face apariția la sediul poliției unde lucrează Servaz. Odată ce află că e posibil ca Hirtmann să se fi întors, integritatea psihică a lui Martin pare să se zdruncine, și întrebarea la care a căutat în tot acest timp un răspuns ajunge din nou să-l bântuie.

Ce s-a întâmplat cu Marianne?

            Deși Servaz și Hirtmann sunt două personaje total opuse, fiecare fiind capabil să acționeze pe cont propriu, ei dau cel mai bun randament atunci când se află unul în preajma celuilalt. Scopul lui Martin reprezintă cel mai mare pericol pentru Julian, astfel încât el trebuie să apeleze la toate mijloacele necurate, ca să-i complice și mai tare ancheta rivalului său. Dar Julian nu e omul care să stea deoparte și să-i pună pe alții să-i facă treaba. Chiar dacă solicită adesea ajutorul unor persoane dinafară, cel mai adesea psihopați ca și el, preferă să se afle în apropiere și să simtă că el orchestrează întregul spectacol. El e monstrul care-ți bântuie visele, ce se furișează după tine și care își imaginează cel mai oribil mod în care îți poate face felul. Țelul lui nu e să-i ucidă pe ceilalți, ci să creeze o operă a crimei, văzându-și victimele ca pe niște elemente de decor, detalii care își vor găsi cu adevărat importanța abia în actul final.

            Însă, pe lângă personajele extrem de bine construite, Bernard Minier reușește să dea contur și culoare unor aspecte care, în mod obișnuit, ar trebui să se afle doar în fundal. Descrierile sunt atât de complexe și de credibile, încât vizualizezi zăpada care s-a așezat pe calea ferată, simți atmosfera din trenul de noapte și tensiunile dintre călători și ai impresia că respiri aerul rece din sătucul montan unde s-a aflat, cândva, clinica din care a evadat Elvețianul. Cu toate că autorul a recurs la acest titlu, acțiunea nu are loc într-o singură noapte, ci pe parcursul unui timp îndelungat. Astfel, noaptea reprezintă o metaforă pentru situația în care se află protagonistul, pentru întunericul ce acaparează tot și pentru sentimentul apăsător pe care reușește să i-l învie întoarcerea ucigașului care i-a dat peste cap existența.

            Chiar dacă povestea debutează cu o crimă aparent ritualică, ce insuflă aerul unui roman polițist, tensiunea crescândă, pe care o simți cu fiecare capitol citit, ajunge să acapareze totul, atingând paroxismul odată cu ultimele pagini. Astfel, crimele devin principalele mijloace care conduc spre un deznodământ exploziv, întregul ansamblu configurându-se într-un thriller redutabil, ce-ți va da fiori chiar și în miezul zilei. Dar timpul comentariilor a trecut, iar zarurile au fost deja aruncate, așa că e vremea să luăm parte la acțiune și să vedem ce se va întâmpla cu eroii și cu antieroii noștri, dar, mai ales, să aflăm, în sfârșit, răspunsul la întrebarea care-i macină pe toți:

Cine este, de fapt, Gustav?


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, urmează să apară recenzii despre romanul scris de Bernard Minier: