ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Suspans. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Suspans. Afișați toate postările

joi, 1 februarie 2024

Recenziile lui Gică 162 - Cel care nu uită de David Baldacci (CRIME CLUB)


Titlu: Cel care nu uită 

Serie: Amos Decker (#1)

Autor: David Baldacci

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Memory Man (2015)

Traducere de Oana Stănescu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,11 (din 138.450 note)

 

            La douăzeci de ani, inima lui Amos Decker s-a oprit, de două ori, după ce a fost placat, pe terenul de fotbal, de către un alt jucător masiv, accident care a fost difuzat la acea vreme de nenumărate ori la televizor. Nimeni nu știe cu exactitate ce s-a petrecut atunci în creierul lui, cert e că s-a trezit un alt om. De fapt, era tot Amos, doar că din clipa aia nu a mai putut să uite nimic. Absolut nimic. Pe lângă hipertimezie, a deprins și sinestezia, capacitatea de a vedea lumea în culori. Pentru el, fiecare cifră are o culoare, conotată pozitiv sau negativ, și unele persoane sau obiecte pot căpăta nuanță, ton și intensitate în funcție de context sau sentimentul pe care i-l insuflă. Griul metalic îl liniștește, în timp ce albastrul îl paralizează psihic, pentru că albastră a fost și noaptea în care familia i-a fost ucisă cu sânge rece.

Johnny Sacks, cumnatul lui Decker, a fost găsit mort la masa din sufragerie, cu gâtul tăiat de la o ureche la cealaltă. Cassandra (Cassie) a fost descoperită lângă pat, cu o gaură de glonț, caldă și umflată, în frunte. Iar Molly, care nu împlinise nici zece ani, era pe toaletă, sugrumată și legată cu un cordon de bazinul de apă. O triplă omucidere care a șocat Burlingtonul, și, totuși, niciun suspect. De altfel, nici Amos nu-și amintește să fii supărat pe cineva într-un asemenea hal, încât să-i omoare familia. Și degeaba timpul trece, fiindcă omul nostru nu poate să uite ce a văzut și retrăiește moartea lor în fiecare secundă, la nesfârșit. Dar se pare că vinovatul s-a predat... Sebastian Leopold, posibil fost marinar, a intrat în secția de poliție și și-a recunoscut crima. Straniu, așa-i? Să fie vorba despre o falsă mărturisire? Dar cu ce scop? Și de ce acum? Să aibă ucigașul nostru în serie mustrări de conștiință?

Chiar dacă nu mai face parte din poliție, Amos, ajuns vagabond și în prezent detectiv de ocazie, vrea să-i facă o vizită, în celulă, lui Leopold, ca să-l privească în ochi și să afle dacă el e, într-adevăr, criminalul. Însă ancheta personală a lui Decker se încrucișează cu un atac armat într-un liceu, mai exact în fostul lui liceu, soldat cu victime atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor. Și datorită talentului său nemaiîntâlnit, despre care știe un număr restrâns de oameni, dar și fostul lui șef, Miller, Amos devine consultant al poliției, reluându-și rolul de investigator alături de fosta lui parteneră, Mary Lancaster. Și împreună cu FBI-ul, fiindcă băieții la costum nu puteau sta deoparte, având în vedere amploarea tragediei, eroii noștri pornesc pe urmele unui ucigaș inteligent și meticulos, care le pune răbdarea și competența la grea încercare. Fiecare pistă pare să fi fost prevăzută și de atacator, astfel încât se deschid o grămadă de căi posibile, din care doar una este cea pe care a fugit făptașul din școală.

Dar să nu uităm de Leopold, care repetă, de parcă nu și-ar mai fi luat pastilele de-o vreme bună, că el e vinovatul și că nu dorește niciun nenorocit de avocat care să-l reprezinte la proces. Însă Amos nu-l recunoaște pe Sebastian. Și, așa cum am spus, el nu uită nimic. Să nu credeți că asta e un soi de superputere, mda, poate fi, la fel cum poate să fie și un blestem. Știe ce dată e azi, minutul și secunda, și nu e nevoie să consulte vreun calendar sau ceas. Viața lui merge ca un contracronometru, dar înapoi, spre omoruri, spre punctul zero, fiindcă atunci când nu poți să scapi de trecut, e imposibil să te orientezi spre viitor. Pe lângă efectul caleidoscopic, prin sinestezie fostul detectiv privește lumea aidoma unui mag, interpretând semnele bune și avertismentele. Așa cum 7 e o cifră norocoasă, 3 aduce ghinion, fiindcă 3 îi apare în fața ochilor (o hoardă de 3) atunci când pericolul se apropie cu pumnale ascuțite de inima sa.

Ce să vă mai zic... E scrisă de David Baldacci, și cu asta cred c-am spus totul. E alertă, plină de mister, cu un antagonist parcă scos din filmele de groază, complex, dar greu (dacă nu imposibil) de descoperit, un psihopat ca-n vremurile bune, din seria diavolilor care și-au luat câteva zile vacanță pe pământ. La rândul lui, Amos e un personaj deosebit datorită caracterului său de justițiar absolut, dar și abilităților supraumane, care-l plasează deasupra oricărui agent de la FBI. Altfel spus, trebuie să vă pregătiți pentru o vânătoare de amploare, dar rămâne de văzut cine e, la urma urmelor, prădătorul, și cine, prada.


Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Baldacci:

 

Literatura pe tocuri

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu 



miercuri, 15 noiembrie 2023

Recenziile lui Gică 150 - Ciudata Sally Diamond de Liz Nugent (Avanpremieră - CRIME CLUB)


Titlu: Ciudata Sally Diamond  

Autor: Liz Nugent

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Strange Sally Diamond (2023)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 416

Media Pe Goodreads: 4,25 (din 25.151 note)

 

            Sally Diamond nu a făcut nimic greșit, doar a respectat ultima dorință a tatălui ei și l-a dus la gunoi după ce a murit. L-a băgat într-un sac și l-a incinerat în crematoriul pentru deșeuri din hambarul verde. Și nu înțelege de ce Angela, medicul și prietena lor de familie, și poliția au rămas șocați și sceptici la gestul ei de rămas-bun. Dar Sally nu pricepe multe, și de asta este privită cu milă sau răutate. Ca atunci când era la școală și colega din banca din spate i-a tăiat o șuviță... Sau când ceilalți copiii o bârfeau în baia școlii, neștiind că ea se afla într-una dintre cabine, cu picioarele pe colac, luându-și prânzul. Singurul care a înțeles-o a fost tatăl ei, Thomas Diamond, care a crezut că cel mai bine pentru ea este să stea departe de restul lumii, în siguranță, protejată de propria familie și liberă să se comporte ca un copil de zece ani. Dar copilăria s-a sfârșit odată cu moartea lui, iar Sally, forțată de împrejurările nefericite, trebuie să dea piept cu realitatea, cu tot ce i s-a ascuns în acești patruzeci și doi de ani.

            Cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, Denise Norton, o fetiță de numai unsprezece ani, a fost luată de un străin din fața casei sale. Răpitorul, un dentist cunoscut în branșă și foarte apreciat de pacienții săi, a ținut-o închisă într-o cameră izolată fonic timp de paisprezece ani, până când, din cauza unei întâmplări „nefericite”, a fost nevoit să-și părăsească locuința, ba chiar să fugă din țară, luându-și o identitate falsă. În tot acest timp, Denise a trăit legată cu un lanț de calorifer, înfometată, lovită cu pumnii și picioarele, neștiind ce zi e, dacă afară e lumină sau întuneric, dându-și seama când e iarnă din cauza frigului greu de îndurat sub vechile pături roase și găurite. Poliția a căutat-o, dar fără niciun rezultat, părinții au sperat ca într-o zi să se întoarcă acasă, i-au ridicat chiar și un altar, dar Denise a rămas doar un nume invocat în rugăminți fierbinți și rugăciuni, o fotografie ce se regăsește în baza de date cu persoanele dispărute din Irlanda.

            După moartea tatălui ei, Sally ajunge (din nou) pe prima pagină a ziarelor, atrăgând atenția unor oameni nu tocmai cu intenții ortodoxe. Unii îi trimit scrisori de încurajare, încercând să o susțină emoțional, iar alții îi doresc să piară în focurile iadului, pentru ce i-a făcut lui Thomas Diamond. Dar fata/femeia noastră, deși are momente de furie justificate, nu ar fi în stare (neprovocată) să le facă rău celorlalți, și în niciun caz nu și-ar fi ucis tatăl, așa cum au presupus unii oameni. Ba mai mult, Sally e pe cale să înceapă o viață nouă, să se integreze în societate, și pentru asta și-a făcut un cerc restrâns de prieteni și a început să meargă la terapeut. Îi plac copiii și ar vrea să aibă grijă de ei, dar marea ei pasiune rămâne pianul și se refugiază în muzică de fiecare dată când are de cugetat sau cineva îi dă o veste proastă. Nu mai face pe surda, însă și-a luat o pereche de căști pentru zgomot, merge la cumpărături de una singură și a învățat să gătească, chiar dacă preferă să facă sendvișuri atunci când are vreun vizitator. Însă printre amicii ei s-a infiltrat și Mark, vecinul cel nou, bărbatul care susține că este îndrăgostit până peste cap de Anubha, frumoasa indiană din grupul ei de prieteni, dar care profită de fiecare întrevedere ca să scormonească în trecutul lui Sally, fiind prea interesat de povestea ei dinainte să ajungă la familia Diamond.

            Și dacă aș fi vrut, n-aș fi putut să vă ofer mai puține detalii. Normal că am lăsat surprizele pentru momentul când veți citi cartea, dar mi-era imposibil să nu vorbesc despre perspectiva cu Denise, mai ales că romanul face parte dintr-un „trend” al ultimilor ani, cred că aș putea să-i spun un subgen al literaturii de suspans, realizat, într-o multitudine de forme și stiluri, după o poveste reală. „Ciudata Sally Diamond” face parte din seria romanelor cu și despre persoane și familii captive, alături de „Rășină”, de Ane Riel, „Fata A”, de Abigail Dean, „Dragă copilă”, de Romy Hausmann, „Camera”, de Emma Donogue, „Când vin străinii”, de Ivar Leon Menger... Pentru mine, în ciuda faptului că am fost avertizat, a reprezentat o experiență atroce. E o carte care te zgârie pe inimă și te face să strângi din dinți la unele scene, care te trece de la o stare extremă la alta, pregătindu-te sufletește pentru clipa de purificare și eliberare emoțională (necesară) din final. Și dacă subiectul nu vă e pe plac, eu zic că merită s-o cunoașteți pe Sally, pentru că, în ciuda handicapului ei, poate fi o prietenă de nădejde, un om cu suflet bun, generos și (după câteva ședințe de terapie) deschis, plin de surprize, dar și de traume greu de gestionat și vindecat.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Liz Nugent:

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Ciobanul de Azi  

Fata Cu Cartea

                                                  Falled


marți, 15 august 2023

Recenziile lui Gică 136 - Acolo unde sângele îngheață de Giles Kristian (CRIME CLUB)


Titlu: Acolo unde sângele îngheață 

Autor: Giles Kristian

Editura: NICULESCU

Titlu original: Where Blood Runs Cold (2022)

Traducere de Timea Kovacs

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 304

Media pe Goodreads: 4,01 (din 448 note)

 

E frig. Atât de frig că-ți simți oasele înghețând. Zăpada cade și ne acoperă pașii. Dacă nu s-ar așeza pe urmele noastre, le-ar fi mult mai ușor bărbaților înarmați să ne găsească. Știu că încă sunt în spatele nostru, poate la câteva sute de metri, poate la kilometri întregi, însă, oriunde s-ar afla în pustiul alb ce ne înconjoară, cert e că ne vor găsi și ne vor ucide. Am obosit, dar instinctul autoconservării ne împinge înainte, ca niște animale vânate, conștiente că sfârșitul le e aproape. Am căzut de câteva ori, ne-am ridicat, am înnoptat în adăposturi săpate în zăpadă, unde am făcut pe rând de pază, urmărind flacăra lumânării ce ne confirma că nu vom muri în somn din cauza lipsei de oxigen. Oriunde ne-am ascunde, oricât de adânc ne-am îngropa sub omăt, știm că urmăritorii noștri sunt undeva acolo, așteptând să ne ia în cătare sau să ne întindă o capcană. Dar trebuie să mergem mai departe, nu pentru mine, eu am renunțat la propria salvare, ci pentru Sofia, fiica mea, pentru care voi face tot ce-mi stă în putință ca să o protejez.

Erik i-a promis fiicei sale că, atunci când va fi mai mare, vor merge împreună într-o aventură cu schiurile, că vor dormi sub zăpadă, vor bea ciocolată caldă și vor consuma mâncare la plic, gătită la un aragaz portabil. Ei bine, ocazia se ivește atunci când soția lui, Elise, este trimisă cu munca în Norvegia, unde se alătură unei grupări de ecologiști ce protestează împotriva redeschiderii unei mine de cupru. Dacă exploatările vor începe din nou, habitatul natural al renilor va fi compromis, iar femelele vor fi obligate să-și găsească un alt loc în care să fete. Nu foarte implicați în munca soției/mamei, Erik și Sofia își pregătesc echipamentul și pornesc în excursia mult visată, trăgând după ei sania plină de provizii. Însă după câteva ore de schiat, are loc un accident neprevăzut, și cei doi sunt nevoiți să se adăpostească în cabana cuplului de bătrâni ecologiști pe care i-au cunoscut cu o zi în urmă. Dar, târziu în noapte, cineva bate la ușa locuinței izolate din munți, iar vizitatorii ce-și fac pe rând apariția par să fi fost trimiși aici cu ordine clare, și, după câteva îndemnuri din ce în ce mai constrângătoare, sângele începe să păteze vechea podea de lemn.

Forțați să-și părăsească refugiul, Erik și Sofia o iau la goană prin tundra înghețată, încercând să se îndepărteze de locul crimei și de ucigași. Însă nu durează mult până când vizitatorii nedoriți și nepoftiți îi văd și pornesc pe urmele lor. De aici, totul se transformă într-un joc de-a șoarecele și pisica, în care prada trebuie să se piardă în decor pentru a nu fi descoperită de prădător. Aidoma unui deșert, ținutul rece este ilustrat în toată complexitatea sa, un imens pustiu de zăpadă, presărat cu păduri de brazi, posibile popasuri și ascunzători. Pe cât de greu le e celor doi protagoniști să înainteze, pe atât de dificil le e și vânătorilor să-și observe țintele, astfel încât confruntările se pot desfășura doar în spații limitate, unde victimele își pot privi în față atacatorii. Hăituiți și din ce în ce mai slăbiți, eroii noștri schiază împinși de voința de supraviețuire, sperând că de cealaltă parte a ghețarului s-ar putea afla posibila lor scăpare.

            După tragedia care le-a lovit familia în urmă cu zece luni, când Emilie, sora Sofiei, s-a prăbușit de pe peretele de cățărat din sudul Londrei, covorașul de cauciuc nereușind să-i atenueze căderea, Erik nu-și permite să mai piardă o fiică, așa că e gata, dacă situația o va cere, să-și înfrunte inamicii, transformându-se dintr-un biet tâmplar într-un soldat asumat, cu gândire de strateg, pregătit să folosească tot ce are la îndemână pentru a-i răpune pe criminali. De asemenea, călătoria forțată prin pustiu, departe de orice formă de civilizație, marchează trecerea Sofiei de la copilă la adolescentă. Entuziasmul resimțit la început se transformă în groază, tânăra de treisprezece ani neputând inițial să înțeleagă gravitatea morții. Pe parcurs, împinsă de la spate să înainteze în ciuda puterilor ce-i părăsesc trupul, eroina își asumă rolul de salvatoare, ajutându-și tatăl să iasă din câteva situații critice, conștientă că doar împreună vor reuși să ajungă înapoi în orășelul montan, înapoi la Elise.

            Trebuie să recunosc că mi-a plăcut destul de mult povestea, poate că nu e cea mai bună pe care am citit-o (și aici nu am cum să nu mă gândesc la „Fără ieșire”, a lui Taylor Adams), însă reprezintă o lectură de calitate, plină de răsturnări de situație și de fiori. Tensiunea crește de la o pagină la alta, angoasa pune stăpânire atât pe protagoniști, cât și pe mintea cititorului, iar deznodământul atât de necesar pare să se regăsească undeva dincolo de filele cărții. Deși se parcurge repede, sentimentul de coșmar fără sfârșit rămâne cu tine mult timp după ce ai terminat-o. E intensă, e dură, e exact ce trebuie pentru o noapte lungă de iarnă în care nu te ia somnul, dar trebuie să știi de la început că intri într-un ținut himeric, unde vei avea senzația că tu ești cel vânat, hăituit la nesfârșit în eterna și înghețata noapte polară.


Un proiect:

joi, 16 februarie 2023

Recenziile lui Gică 109 - Dacă am fi ticăloși de M.L. Rio


Titlu: Dacă am fi ticăloși  

Autor: M.L. Rio

Editura: ALICE BOOKS

Titlu original: If We Were Villains (2017)

Traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,23 (din 147.751 note)

 

Este cunoscut de către toți criticii literari faptul că în operele sale William Shakespeare abordează în mod direct sau metaforic toate temele mari ale omenirii. De la nașterea sub un destin implacabil, la moartea sub spada tiranilor sau a propriului popor, de la dragostea ce n-are sorți de izbândă, până la răzbunarea fiului bântuit de fantoma regelui lipsit de veșnica odihnă. Sub împărăția stelelor, toți sunt niște pioni aflați în vâltoarea sentimentelor intense, prinși într-un joc al violenței și al desfrâului ce va ajunge în cele din urmă, inevitabil, la paroxism. Puse la un loc, textele shakespeariene se completează unul pe celălalt, instaurându-se ca un cronotop individual, ce ia naștere odată cu dorința Magului-Vrăjitor Prospero de a clădi o „minunată lume nouă”, și care își găsește sfârșitul în „Hamlet”, în regatul în care cei doi pioni principali ai universului, regele și bufonul, sunt morți dinainte ca Spectacolul să-nceapă.

În urmă cu zece ani, Oliver Marks, student în ultimul an la Teatru, la un conservator de artă de elită, a fost acuzat pentru o crimă despre care nici acum nu se știe sigur dacă el a comis-o. În prezent, în ziua eliberării, Oliver este vizitat de Joseph Colborne, detectivul care s-a ocupat la vremea respectivă de caz, de curând pensionat, care în tot acest timp a bănuit că ceva i-a scăpat din vedere și vrea să afle, pentru propria satisfacție, adevărul. Și astfel, alături de protagonist și de confidentul său, dăm timpul înapoi și pătrundem în Campusul Dellecher, locul unde a început și se va sfârși totul. Aici îi întâlnim pe cei șapte colegi pasionați de arta shakespeariană: Richard, un bărbat puternic și plin de patimă, perfect pentru rolul lui Richard Al III-lea sau al altor monarhi zeloși; Meredith, o roșcată cu ochii verzi și forme voluptuoase, care poate obține tot ce-și dorește datorită frumuseții sale ieșite din comun; Wren, verișoara lui Richard, o fată firavă și uneori prea grijulie, care pune pasiune în tot ce face; Alexander, un om de nădejde și glumeț, ce-aduce adesea a măscărici, dar care are probleme cu consumul de droguri; Filippa, cea care spune lucrurilor pe nume și, totodată, fata pe care poți să te bazezi la nevoie; James, un tânăr ce are o carieră de succes înainte datorită părinților săi care văd în artă împlinirea supremă; și Oliver, eroul principal, pentru care lumea nu depășește cu mult granițele operei dramatice.

Povestea de față se construiește ca o mărturisire, ca o devoalare a mecanismelor regizorale ce sunt puse în mișcare în spatele scenei. Pornim de la un dat, de la un omor aparent soluționat, și ajungem la un deznodământ revelatoriu, ilustrat, în mod metaforic, de momentul în care măștile vor cădea. Doar că pe tot parcursul lecturii costumațiile nu vor să-și părăsească posesorii, pentru că omul nu mai e doar un om, ci un recipient trupesc în care s-au infiltrat, spectral, constructele shakespeariene. Așa cum ne spune și Oliver, cel de pe scenă nu mai este stăpânul propriilor gânduri, fiindcă el își împarte mintea și corpul cu un duh al artei, o entitate aidoma unui Spirit-Zeu. Acest joc al duplicității asumate se regăsește în special la nivelul limbajului, fiindcă persoanele, după ce și-au părăsit aparent personajele, încă vorbesc prin replici teatrale, versuri ce aduc, firește, a Versete Biblice. Și astfel lumea lor nu mai împarte nimic cu realitatea, dumnezeul în care credeau sau nu fiind înlocuit complet cu figura eternului William Shakespeare.

Dacă ne concentrăm puțin atenția asupra campusului universitar, putem observa că și acesta face parte dintr-un topos shakespearian. Studenții din anul patru locuiesc într-o clădire gotică cu turn, pe care toți o cunosc drept Castelul, dacă arunci o privire pe fereastră, vei întrezări lacul, un spațiu acvatic micro, dar care poate fi utilizat la nivel macro, drept mare sau ocean, iar între cele două repere se află pădurea, locul sacru al duhurilor, în care Lear și-a aflat sălaș pentru nebunie, iar Macbeth și-a întâlnit, prin intermediul celor trei vrăjitoare, sângerosul destin. Însă nu trebuie să uităm că în centrul țesăturii narative există o crimă, iar mortul, aidoma stafiei Regelui Hamlet sau fantomei lui Iulius Cezar, nu poate părăsi cele lumești până când vinovatul nu va fi pedepsit. Astfel, cei șase studenți rămași sunt în permanență bântuiți de vină, iar integritatea lor psihică pare să se șubrezească de la o zi la alta.

Împletind o intrigă de roman polițist, specifică pentru stilul lui Lucy Foley și Ashley Winstead, cu o structură de piesă de teatru, organizată în Acte și Scene, M.L. Rio scrie un volum de factură postmodernă, clasic și modern deopotrivă. Thrillerul psihologic de astăzi își regăsește, prin intermediul lui Shakespeare, rădăcini în tragediile vechilor greci, iar moartea, și acum ca și atunci, reprezintă un mijloc de divertisment al maselor, un proces prin care cititorii și privitorii au parte de purificatorul și mult doritul catharsis. Dar până acolo-i o cale lungă, plină de gânduri negre și regrete, iar revelația ne așteaptă la final, pentru că adevăratul regizor este însuși Oliver, personajul, singurul care poate dezgropa misterul pentru care ne aflăm cu toții aici.


COMANDĂ CARTEA


miercuri, 6 iulie 2022

Recenziile Mădălinei 29 - Ușa ferecată de Ruth Ware (Blog Tour #19/2022)


Titlu: Ușa ferecată   

Autor: Ruth Ware

Editura: TREI

Titlu original: The Turn of The Key (2019)

Traducere de Luminița Gavrilă

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,94 (din 203.312 note)

 

            Dacă cu trei luni în urmă, tot în cadrul unui Blog Tour, am vorbit despre romanul „Aplicația”, de Arno Strobel – un volum în care tehnologia se transformă dintr-un prieten de nădejde într-un inamic nevăzut și periculos, ce-ți poate veni de hac chiar atunci când te aștepți mai puțin –, acum, pentru a rămâne în aceeași sferă, vom discuta despre o carte oarecum asemănătoare, în care dispozitivele electronice, în mâinile cui nu trebuie, pot deveni instrumente de tortură, perfecte pentru alungarea celor nedoriți. Ruth Ware nu scrie un thriller clasic, plin de suspans, de crime atroce ce-ți îngheață sângele în vene și de criminali obsedați – de fapt, aș fi tentată să spun că nu prea poate fi încadrat în acest gen – însă ea reușește să scrie o poveste de viață, căreia încearcă să-i dea un aer misterios, împrospătând-o cu nuanțe horror, dar rezultatul nu a fost tocmai pe gustul meu. Aș minți să spun că am fost captivată de carte, dar nu pot nega faptul că anumite părți mi s-au părut excelente. Cu toate astea, mi-ar fi plăcut ca acțiunea să fie mai alertă, scenele mai bine închegate, iar secretele din fundal, dezvăluite mult mai târziu. Da degeaba vă zic ce nu mi-a plăcut sau ce ar fi putut fi, dacă nu vă spun și cum începe totul.

            Rowan nu are viața pe care și-a dorit-o. Nu are suficienți bani, tentațiile sunt mult prea puternice, iar determinarea și speranța au murit undeva pe la jumătatea drumului. Însă se pare că soarta are alte planuri pentru ea. În momentul în care vede anunțul familiei Elincourt, tânăra decide să-și schimbe radical obiceiurile și să- și regleze conturile cu destinul, cel puțin în aparență... Ea aplică pentru postul de bonă la familia Elincourt, părăsește apartamentul pe care îl împărțea cu o prietenă și se mută în casa luxoasă, plină de gadgeturi de ultimă generație, a bogătașilor. Cu toate că Rowan speră ca munca sa să fie ușoară, ea descoperă că cele patru fete  pe care le are în grijă, dispozitivele și aplicațiile complicate, pe care trebuie să le folosească, plus fantomele care bântuie conacul, îi fac existența un calvar. Însă secretul pe care îl poartă îi dă curaj să reziste pentru a-și împlini misiunea.

            Rowan nu este un personaj unidimensional, așa cum am crezut la început. Ea e formată, de fapt, din trei femei diferite – una care își îneacă eșecurile în alcool și pentru care ziua de mâine nu mai poate aduce nimic bun, una care este bona perfectă, care înțelege nevoile copiilor, dar care este impulsivă și ia decizii pripite la nervi, și alta care își privește obiectiv viața, din spatele gratiilor, încercând să găsească veriga slabă din lanțul propriei existențe, acel moment în care totul s-a dus de râpă. Problema ei cea mai mare este că trăiește în trecut și nu se poate desprinde de acesta, oricât de mult ar încerca. Pe lângă așa-zisele fantome din casa Elincourt, stafia fetei captive în vicii o bântuie încă și-i scoate la lumină laturile întunecate.

            Romanul lui Ruth Ware este redactat sub forma unor scrisori prin intermediul cărora Rowan ne prezintă evenimentele ce au condus la arestarea ei. Cartea în sine constituie o mărturisire și o încercare eșuată de dezvinovățire, iar în acest sens, nu crima contează, ci procesul ce a dus acolo. Volumul de față mi-a amintit mult de stilul Leïlei Slimani, care, la fel ca Ruth Ware, aduce în prim plan oameni cu probleme, ale căror regrete ajung, în cele din urmă, să-i acapareze complet și să-i distrugă din interior spre exterior. La fel ca Slimani, Ware scrie despre o familie disfuncțională, în care părinții sunt mai mereu plecați în interes de serviciu, iar copiii rămân în grija bonelor care nu pot lua niciodată locul mamei. În ambele cazuri, femeile sunt cele care contează, care dirijează totul, bărbații fiind un element necesar, dar nu și obligatoriu. Ei sunt mincinoși, libidinoși, reduși la instinctele lor primare, în timp ce femeile sunt cele care cu adevărat gândesc.

            Cu toate că nu am fost foarte încântată de episoadele repetitive și de curgerea îngreunată a acțiunii, „Ușa ferecată” ne prezintă o poveste de viață mult ficționalizată, dar care poate fi întâlnită într-o oarecare măsură și în realitate. Personajele bine construite, împinse mereu în acțiune de gânduri egoiste, năzdrăvăniile fetițelor, ce se transformă în încercări disperate de a o înlătura pe cea care le-a invadat teritoriul, și ușa zăvorâtă, misterioasă, pe care am omis să o amintesc până acum, fac din romanul lui Ruth Ware o lectură plăcută, care ne arată din nou cât de înșelătoare pot fi aparențele.


Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Ruth Ware:

Falled

Literatura pe tocuri   

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Pălărisme.ro 

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Analogii, Antologii


COMANDĂ CARTEA