ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Suspans. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Suspans. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 iunie 2025

Fragment: Emma de Jean Reno


Emma

Jean Reno


Editura Trei 

Fiction Connection Crime

288 pagini

Traducere de Roxana Chiriță

Format: 130x200mm, paperback

ISBN: 978-606-40-2674-3



Debutul literar al unui monstru sacru al cinematografiei mondiale


SUSPANS, SPIONAJ, DRAGOSTE 


Maseuză într-un centru de talasoterapie din Bretania și încă afectată de moartea mamei sale, Emma este trimisă în Sultanatul Oman pentru a pregăti echipa unui centru de wellness. Dar misiunea aceasta o duce și în brațele unui bărbat misterios și în fața morții. Prinsă în centrul unei afaceri de stat cu implicații deosebit de grave și vânată de trimiși ai Palatului Muscat, Emma devine femeia periculoasă care trebuie ucisă. Astfel, maseuza ale cărei mâini fac minuni se transformă într-o femeie neînfricată, un adversar redutabil care nu poate fi anihilat. Și care ar putea ajuta serviciile secrete franceze să-și învingă oponenții.


„Acest roman este povestea unei femei care își transformă talentul și trecutul dureros în cea mai mare forță. O femeie care își ia destinul în propriile mâini și trăiește o adevărată metamorfoză.” - JEAN RENO


FRAGMENT


                                                                        16

 

E abia ora 15 când Emma se prăbușește pe bancheta din spate a Land Roverului. Înduioșată de fața ei istovită, Zainab sa oferit să închidă sala în locul ei. În ultima vreme, îl lasă deseori pe Anwar so conducă acasă. O avea oare Zainab o mașină proprie? Emma nu știe. Oricum, se bucură că nu mai e păzită zi și noapte de Miss Perfecțiune.

Tired, miss Morvan?[1]

Ochii negri lucesc jucăuși în oglinda retrovizoare. Anwar șia regăsit ironia obișnuită, de parcă na dezaprobat decât călătoria în mijlocul deșertului. Emma mormăieo încuviințare vagă, în timp ce el se avântă pe panta șerpuită. Are mereu un fel de a conduce la fel de suplu și precis. Sar zice că sunt doi Anwar: unul care se amuză so facă pe șoferul ideal și altul care se joacă dea conspiratorul, cu tendințe psihopate. Emma e prea dărâmată de oboseală ca să încerce să afle ce gândește el. Se întreabă doar vag unde șio fi petrecut el noaptea. Ghemuit pe bancheta din spate sau în altă parte, în clădirea secretă? La ultimul viraj în ac de păr, mașina 4×4 trece razant pe marginea prăpastiei. Atrasă de imaginea spectaculoasă a abisului, Emma se gândește că dorința ei e asemănătoare, ca o amețeală în fața hăului. O să cadă? No să cadă?

Azi au părăsit tabăra în zori. Anwar a lăsato la hotel cu puțin înainte de ora 7; a avut timp să facă un duș rapid înainte de a pleca iar. Timingul e prea riguros. Ar trebui să schimbe programul de joi, să introducă un curs excepțional pe Zoom, ținut de o vedetă în domeniul masajului. Asta iar permite să ajungă la elevii ei mai târziu, spre prânz…

Își ia telefonul mobil, observă surprinsă trei apeluri pierdute de pe un număr necunoscut. Tariq figurează pe agenda ei la litera W. Ia cerut să nul sune decât în caz de urgență. Ar putea oare fi considerată o urgență schimbarea programului?

Tastează repede, fără să se gândească.

Mam spălat, dar mirosul dumneavoastră e peste tot în mine, în fiecare celulă. Aș vrea să vă sorb cu totul. Îi puteți spune lui Zainab să vină să mă ia joi la ora 10 de la Wadi Bani? Mam gândit la un nou mod de a folosi timpul. Am să vil spun miercuri. Va fi singurul meu mesaj, fiindcă așa miați cerut, dar să știți că vă vorbesc tot timpul în gând. Discursul sar putea reduce la două cuvinte: vă doresc. Sexul, saliva, sudoarea dumneavoastră… Întrebare auxiliară: de ce am o asemenea dorință?

TariqTariqTariqTariq

E imposibil să trimită nebunia asta. Apasă pe săgeata „șterge“, literă după literă. Nu teama de sinceritate o face să ezite, ci certitudinea că se va îndrăgosti dacăși dă frâu liber. Scrie în schimb: Aș putea începe mai târziu lucrul joi dimineață. Ar trebui so anunțați pe Zainab să vină la ora 10 la hotelul meu. Mă ocup eu de restul. Mă gândesc la dumneavoastră. E.

Apasă pe „trimite“. Așteaptă, inimai bate cu putere. El nu va răspunde. Nu sunt un cuplu, nici măcar un cuplu clandestin. Sunt amanți de miercuri, atâta tot. Iar faptul că se doresc cu atâta ardoare nu schimbă nimic… Își simte pleoapele grele ca plumbul. Închide ochii o clipă și ațipește. Când se trezește, vede figura lui Anwar la câțiva centimetri de fața ei, prea aproape. El se îndepărtează rapid, ca și cum ar fi fost prins cu o greșeală.

Here we are.[2]

Ce, te crezi un prinț care le trezește pe prințese?

Se dă jos din mașină și se îndepărtează, încă năucă de somn. Bărbatul ăsta e cu siguranță ciudat. Nu e un afemeiat, nu doar atât, iar ea nu crede în varianta cu loialitatea „din tatăn fiu. No simte. De altfel, au început săi vibreze mâinile, de parcă iar confirma suspiciunea. Azi nu va merge la înot. O să dea telefoanele restante — tatălui ei, lui Pénélope, lui Claire, ca săi dea vești de la centru —, pe urmă va lua masa devreme, vizionând un film. Va înceta să se gândească.

*

Miss Morvan!

Recepționerul filipinez dă din mâini. Timp de o secundă, Emma are senzația că se repetă scena de duminică seara. Poate că Tariq ia făcut vânt Reginei zăpezilor, dânduși seama că nu se poate lipsi de ea.

Bărbatul se apleacă peste tejghea.

— Sunați la ambasada Franței, please, urgent.

— Poftim?

— A mbasada. Spune că dumneavoastră nu răspunde.

Lăsat număr.

— Drace! Sorry.

Recepționerul încuviințează sobru.

— Au lăsat vreun mesaj?

— Telefonați, da.

Își amintește de cele trei apeluri fără mesaj și se abține să înjure din nou. Așteaptă să ajungă în liftul din sticlă ca să apese pe tasta de reapelare. O sonerie. Două. Portarul o privește zâmbind în timp ce ascensorul urcă. Emma are impresia că e o păpușă în costum folcloric, blocată în cutia ei din plastic.

— Alo?

Vocea îi pare cunoscută, dar ea nare chef de politețuri.

— Sunt Emma Morvan.

— E mma, sunt încântat să vă aud. Eu sunt Éric Martel, neam întâlnit luni, la polo. Trebuie să veniți cât mai repede la ambasadă.

— De ce? E vreo problemă cu pașaportul meu?

— Niciuna.

— În cazul ăsta, ați nimerit intrun moment prost, sunt

ruptă de oboseală, dar o putem lăsa pe mâine.

— Mă tem că nu înțelegeți. Nu e vorba de o invitație.

E atât de uluită, încât nuși dă seama imediat că sa oprit liftul. Iese deacolo ca prin vis, înaintează pe covorul de pe culoar. O asaltează o imagine, mocheta cu motive geometrice portocalii și roșii de la hotelul Overlook, din filmul The Shining.

— Atunci, despre ce e vorba?

— Despre o convocare.

Ar trebui cu siguranță să riposteze, să ceară explicații. Așa reacționezi când nai nimic săți reproșezi, dar ea e prea năucită ca să se prefacă. Se întâmplă ceva? Éric Martel ocupă postul de atașat cultural. O acoperire… Oricear fi, știe destule ca săi dea ei ordine.

— OK. Dațimi o oră!

Închide telefonul. O ard mâinile, e ca și cum corpul ei a devenit un paratrăsnet uriaș. Nu gândi, acționează! îi șoptește mica voce caustică. Spre deosebire de ceea ceși închipuise, nu e lăsată să aștepte. Un funcționar o conduce pe o scară de urgență, apoi printrun labirint de culoare tot mai înguste. Nu întâlnesc pe nimeni, în afară de o femeie în taior. Emma se întreabă dacă nu cumva e o înscenare, menită so intimideze. În cazul ăsta șiau ratat lovitura, traseul prin acest pseudolabirint nu face decât so enerveze. Adrenalina ia alungat orice urmă de oboseală. Se opresc în sfârșit în fața unei uși oarecare. Funcționarul se dă deoparte ca săi permită să intre, apoi închide ușa în urma ei, lăsando singură. Emma e descumpănită câteva secunde. Încăperea ponosită evocă o birocrație de subsol. Etajere goale, cu excepția unui proiector, două scaune incomode, o masă pătrată pe care e aruncată o revistă de turism. Revista conferă o notă ciudată de banalitate intrun decor lipsit de viață. Lipsa unei ferestre e elementul cel mai neplăcut. La lumina crudă a neonului, ai putea jura că e o sală falsă de interogatoriu. Se hotărăște să iasă, chiar în clipa când se deschide ușa și intră Éric Martel. Un timing perfect, se gândește ea, suficient de neliniștitor pentru pregătirea psihologică. Îmbrăcat la patru ace, intrun costum negru, atașatul cultural înaintează cu mâna întinsă. Văzandui zâmbetul artificial, Emma se întreabă cum de sa lăsat păcălită. Diplomatul a dispărut, ia luat locul un funcționar cu sângerece.

— Emma. Mulțumesc că ați venit atât de repede.

Nai pentru ce, domnule ipocrit!

Întinde automat mâna. Când îi atinge pielea, iese o scânteie carei face pe amândoi să tresară. O invită cu un gest să ia loc, se așază de cealaltă parte a mesei și lasă să se aștearnă o tăcere grea. Precis e vorba de Tariq. Despre ce altceva? Acum, că a renunțat la masca seducătorului, Éric Martel transmite un fel de amenințare nedefinită.

— Miaș dori să lucrați pentru noi.

Emma se aștepta la orice, dar în niciun caz la așa ceva. Fie o amețește cu aiureli, fie e destul de șmecher încât săi dea prima lovitură fără anestezie. Din fericire, ea na clipit, e tot ce contează în clipa asta.

— Sunt maseuză. Suferiți de crampe musculare?

El schițează un zâmbet. Un fel de ai spune „în regulă, vrei să ne jucăm? ne jucăm“. Senzației de pericol i se adaugă o căldură bruscă.

— Domnișoară Morvan, vaș putea povesti o mulțime de lucruri drăguțe ca să pară toate bune și frumoase, dar vam evaluat, ar fi timp pierdut.

— Extraordinar, mați evaluat! Când? La meciul de polo? În timpul celor zece minute pe ceas în care am discutat banalități? Sau cu ocazia primei noastre întâlniri, la Sheraton, unde ați făcuto pe vorbărețul?

Un nou zâmbet fals în semn de apreciere a efortului ei. Emma avea un profesor ca el, un împuțit care te zdrobea cu sarcasmul lui.

— Spre deosebire de vecinii săi din golf, Omanul nu deține cantități mari de petrol și gaze, iar rezervele senvor epuiza în decurs de 15 ani. Chiar dacă sultanatul își promovează ambițiile legate de turismul de lux, nu e o intenție credibilă, mai ales dacă luăm în calcul veniturile obținute din extracția de petrol. În schimb, țara are un avantaj important. De ani buni, are rol de mediator între Occident, Teheran și vecinii săi din Orientul Mijlociu, mai ales în sectorul nuclear. Cu alte cuvinte, oamenii de la palat sunt foarte familiarizați cu energia atomică: îi cunosc tehnicile, puterea dezvoltării și, mai ales, importanța geopolitică. Puteți ghici urmarea…



[1] Sunteți obosită, domnișoară Morvan?

[2] Am ajuns.


marți, 20 mai 2025

Recenziile Mădălinei 93 - Glasul pădurii de Liz Moore


Titlu: Glasul pădurii 

Autor: Liz Moore

Editura: BOOKZONE 

Titlu original: The God of the Woods (2024)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 576

Media pe Goodreads: 4,14 (din 490.158 note)

 

Cu 14 ani în urmă, Bear (Peter al IV-lea), unicul moștenitor al familiei Van Laar, a dispărut fără urmă într-o după-amiază răcoroasă de toamnă. Îngrijorați pentru soarta puștiului, locuitorii din micul orășel din apropiere, în frunte cu pompierii voluntari și membrii disperați ai familiei, au plecat în căutarea băiețelului de numai opt ani, scotocind fiecare ungher al moșiei și fiecare potecă a pădurii ce înconjoară proprietatea. Căutările au fost zadarnice. Nimeni nu știe ce i s-a întâmplat copilului firav și zâmbitor, curios din fire și dornic să le facă pe plac tuturor celor din jur. Poate că a fost răpit în timp ce se întorcea spre conac ca să-și încalțe ghetele și să pornească într-o nouă expediție împreună cu bunicul său... Sau o fi fost ucis de vreun dușman al familiei sale? Și dacă așa stau lucrurile, unde i-a fost abandonat cadavrul? Poate că a fugit de acasă... Dar de ce? S-o fi rătăcit în pădurea întunecoasă, de o mie de ori mai încâlcită decât un labirint? Atunci de ce nu a strigat după ajutor? Cu siguranță cineva l-ar fi auzit și i-ar fi arătat calea cea bună înapoi spre conac. Pădurea, însă, renunță cu greu la cei care îi calcă hotarul de bună voie. Oricât de mult ar încerca „străinii” să se mintă că-i cunosc toate secretele, pădurea decide al cui glas îl lasă să răzbească dincolo de desișul copacilor săi și al cui îl înăbușă pe vecie...

            Familia Van Laar nu a reușit să-și revină după tragedia ce le-a zguduit lumea din temelie, în ciuda faptului că Barbara, fiica lor nou-născută, avea nevoie de dragostea părinților ei. Pe măsură ce fata creștea, Alice a devenit o umbră în propria existență, visând mereu la fiul pierdut și îngrijindu-și fiica doar atât cât să nu fie considerată o mamă denaturată. Peter al III-lea, soțul lui Alice, a devenit și mai rece și mai sobru, înăbușind din fașă orice încercare de răzvrătire a fetei, pe care abia dacă o învrednicea cu o privire. Copilăria Barbarei nu a fost una ușoară, fiind în permanență eclipsată de fantoma fratelui mai mare, ceea ce a făcut-o să se maturizeze mult prea repede. Acum, la vârsta de 13 ani, adolescenta gândește ca un adult, vorbește puțin, nu râde aproape deloc și păstrează mai multe secrete decât ar trebui, transformând orice gest într-un mic act de rebeliune îndreptat împotriva celor care fac tot posibilul să-i controleze viața.

Ca să o țină sub supraveghere, părinții o trimit pe Barbara în tabăra de vară deschisă chiar pe proprietatea lor. Aici, ea o cunoaște pe Tracy, o fată liniștită și naivă, care îi devine repede confidentă, fiind martora ieșirilor nocturne ale acesteia. Chiar dacă o macină curiozitatea, Tracy nu scoate un cuvânt despre plimbările Barbarei, demonstrându-i că este o prietenă adevărată. Însă familia Van Laar primește o nouă lovitură în momentul în care fata dispare din tabără fără urmă, la fel ca Bear. Patrulele de căutare pornesc neîntârziat pe urmele sale, dar n-o găsesc decât pe Tracy, care iese din pădure murdară și în stare de șoc. Din câte se pare, istoria se repetă, însă, de data asta, e clar că e ceva necurat la mijloc. Judyta, detectiva debutantă care se ocupă cu ancheta, este hotărâtă să facă lumină odată pentru totdeauna în cazul dispariției celor doi frați, dezgropând un morman de mistere, minciuni și regrete ascunse cu dibăcie în inima codrului.

„Glasul pădurii”, de Liz Moore, este una dintre cele mai interesante cărți, din punct de vedere structural și compozițional, pe care le-am  citit în ultimul timp. Pe lângă faptul că reprezintă o narațiune complexă ce urmărește șase fire narative, este în același timp un roman cameleonic, a cărui structură se modifică în funcție de personajul aflat în lumina reflectorului.

Așadar, „Glasul pădurii” este:

1.     O radiografie a societății americane din a doua jumătate a secolului al XX-lea, la care contribuie toate personajele și care scoate în evidență mentalitatea macistă și patriarhală, modul în care erau tratate femeile, infidelitatea și imoralitatea căsătoriilor aranjate.

2.     O saga de familie ce așază în centrul său intrigile, minciunile, ipocrizia și prefăcătoriile familiei Van Laar, pentru care păstrarea aparențelor sociale este mai importantă decât iubirea, respectul și libertatea. Romanul urmărește parcursul a trei generații, în special modul în care, de la o vârstă fragedă, Bear este modelat de tatăl său, un om dur și incapabil de afecțiune, să devină moștenitorul ideal al averii familiei, și povestea lui Alice, o femeie captivă într-o căsnicie nefericită și o mamă devotată fiului ei, dar căreia i se interzice să-și crească și să-și iubească copilul.

3.     Un bildungsroman pentru Judyta, care se metamorfozează dintr-o observatoare tăcută, dintr-o femeie mereu pusă în umbra bărbaților alături de care lucrează, în permanență controlată de părinții mult prea stricți, într-o detectivă curajoasă, care își asumă riscuri pentru a-și construi o carieră și căreia nu îi este frică să spună ceea ce gândește atunci când știe că are dreptate.

4.     Un manifest feminist, conturat prin acțiunile Judytei, care sfidează normele sociale ale vremii în momentul în care se mută din casa părinților într-un motel pentru a putea fi mai aproape de locul de muncă – primul pas spre independență, eliberându-se de influența constrângătoare a tatălui de modă veche. Femeia reușește să câștige treptat respectul colegilor, care ajung să o privească ca pe o egală, ca pe o detectivă capabilă să dea de cap și celor mai încurcate ițe.

5.     Un roman inițiatic pentru Tracy, care, ghidată de Barbara, descoperă că viața reală este diferită de iluzia roz-bombon în care a trăit până acum.

6.     Un thriller psihologic profund, în care sunt explorate caracteristicile unei societăți închistate în reguli, căreia fie i te supui, și atunci rămâi înlănțuit, fie i te împotrivești, și, în consecință, ești expulzat, aruncat în brațele libertății mult visate sau în cele ale anonimatului.

7.     Un roman al inadecvării sociale, al marginalilor, al celor excluși din cauza propriilor fapte, precum Jack, criminalul în serie evadat, deposedat de toate bunurile, un om temut și privit cu suspiciune. În aceeași situație se află și Louise, una dintre instructoarele din tabără, care, deși e logodită, nu spune niciodată nu unei aventuri de o noapte. Naivitatea, lipsa de educație și dorințele nesățioase ale trupului cărora li se dedă cu orice ocazie o transformă într-un magnet pentru belele.

Și dacă vă întrebați cum anume se leagă toate perspectivele, ei bine, Barbara, protagonista narațiunii, cea a cărei voce nu o auzim niciodată, este catalizatorul. Ea este nucleul și pretextul depănării istoriilor celorlalte personaje, fapt ce poate crea o oarecare confuzie pe parcursul lecturii. Suprapunând mai multe planuri temporale, „Glasul pădurii” e un roman atipic, ce nu captivează prin ritmul accelerat al întâmplărilor. Dimpotrivă, lentoarea faptelor, trecerea de la un tablou la altul, suspendarea aparentă a coerenței, imaginile fragmentate, pistele greșite și  felul în care sunt gândite personajele sunt cele care intrigă și suscită interesul. La urma urmelor, volumul lui Liz Moore poate fi comparat cu o rătăcire prin pădure, care devine un laitmotiv și mai mult decât un simplu spațiu de tranziție între viață și moarte, între claustrare și libertate – este un personaj în sine, ce înseamnă altceva pentru toți cei care interacționează cu ea. Cu toate că mi-ar fi plăcut ca povestea să fie puțin mai scurtă și ceva mai alertă, nu pot nega că a fost o lectură intensă, cu un final de-a dreptul neașteptat, dar pentru care ai nevoie de răbdare ca să descoperi secretele pe care le ascunde.


COMANDĂ CARTEA


duminică, 4 mai 2025

Recenziile Mădălinei 92 - Dragul meu mincinos de James Patterson & David Ellis (CRIME CLUB)


Titlu: Dragul meu mincinos  

Autor: James Patterson & David Ellis

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT)

Titlu original: Lies He Told Me (2024)

Traducere de Alunița Voiculescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,24 (din 26.067 note)

 

     Cum ai reacționa dacă ai afla că omul de lângă tine, bărbatul pe care îl iubești, în care ți-ai pus toată încrederea și alături de care ți-ai întemeiat o familie frumoasă și fericită, nu este cine spune că este? Ce ai face dacă, după ani întregi de căsnicie, în care ați trecut împreună prin momente dificile, v-ați susținut reciproc, ați râs în hohote și ați plâns unul pe umărul celuilalt, dar, mai ales, ați lucrat cot la cot ca să le oferiți copiilor o viață cât mai bună și lipsită de griji, ai descoperi că soțul tău este un mincinos? Ai închide ochii și ai lupta în continuare pentru liniștea familiei, în ciuda suferinței pe care ți-o pricinuiește cruntul adevăr? Sau ai pleca fără să privești înapoi, asigurându-te că îi îndepărtezi cât mai repede pe copii de tatăl lor denaturat? Orice alegere ai face, va fi una dificilă, fiindcă dragostea te trage mereu înapoi în brațele acestei legături sordide. Ai vrea să te îndepărtezi, dar, în același timp, nu ești în stare să-i pui capăt, pentru că și tu ai secrete pe care faci tot posibilul să le ții bine ferecate... altfel, tot ce ai construit cu trudă s-ar duce de râpă într-o clipită.

            Cea de-a patruzeci și doua aniversare a lui David Bowers ar fi trebuit să fie lipsită de incidente, o zi pe care să și-o petreacă alături de soția sa, Marcie, plimbându-se pe malul râului Cotton și depănând amintiri din tinerețe. Însă planurile le sunt date peste cap de o mașină scăpată de sub control ce trece în viteză de parapet și ajunge în apele reci ale râului. Fără să stea pe gânduri și ignorând avertismentele lui Marcie, bărbatul sare în apă și, luptând cu hipotermia, reușește să-l scoată pe șofer din autoturismul scufundat. Cât ai zice pește, dintr-un om amabil, proprietar al unui pub din oraș, David devine un erou pentru întreaga comunitate din Hemingway Grove, chipul său umplând paginile ziarelor. Dar pentru el faima e mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Din ziua în care David s-a întors acasă de la spital, familia Bowers are parte de tot soiul de întâmplări ciudate... Dispariția și reapariția câinelui, cafetiera din uscătorul de rufe, grătarul aprins în toiul nopții sunt doar câteva dintre pățaniile inexplicabile ce le-au dat fiori pe șira spinării. Niciunul dintre ei nu știe cine face toate astea și ce anume vrea să obțină, dar prioritatea lor este să-și protejeze cei doi copii de un pericol încă necunoscut. Încercând să-i dea de cap tărășeniei, Marcie ajunge să sape mult prea adânc, descoperind că soțul ei este un mincinos foarte priceput și că toate lucrurile care li se întâmplă au legătură cu un caz de crimă mai vechi, la care a lucrat ca avocată pe vremea când locuia în Chicago. Adevărul este unul terifiant, iar protagonista noastră e obligată să ia o decizie ce îi va schimba definitiv și ireversibil viața.

            „Dragul meu mincinos” e un roman paradoxal. Pe de-o parte, e un thriller excelent, plin de suspans și răsturnări de situație șocante, pe care le simți mai ceva ca o palmă peste obraz; o poveste ce pornește de la o miză simplă – bani și răzbunare –, pe care James Patterson și David Ellis o modelează într-o intrigă complicată, al cărei deznodământ nu-l poți prevedea, iar, pe de altă parte, o dramă de familie încâlcită, a cărei acțiune este mult prea accelerată, lăsând impresia că e alcătuită din episoade disparate, legate superficial unele de altele, astfel încât să formeze, în cele din urmă, o imagine coerentă, ce se rearanjează de fiecare dată când are loc o nouă revelație. Nu aș spune că avem de-a face cu o dimensiune psihologică prea bine dezvoltată, ci mai degrabă cu tușe fine inserate ici-colo în construcția personajelor, ceea ce le transformă în arhetipuri. Cu toate astea, caracterele sunt duale, pestrițe și corupte, dar plate, împărțindu-se invariabil în două tabere, bine-rău, alb-negru, mijlocul rămânând nerevendicat. Toți cei implicați au ceva de ascuns, fiind mânați de interesele proprii pentru care sunt în stare să ucidă. Etica nu-și găsește locul în acest joc identitar, în care nu mai știi care-i care, și, cel mai important, cine deține cheia rezolvării.

Citind romanul lui James Patterson și David Ellis, am avut senzația că alerg la maraton, în primul rând, datorită tensiunilor generatoare de adrenalină, și în al doilea, din cauza lipsei anumitor informații și explicații care să lungească puțin povestea și să adauge o pauză ceva mai mare între evenimente. Probabil și faptul că nu sunt familiarizată cu stilul lui Patterson – „Dragul meu mincinos” a fost prima carte citită de la acest autor – a contribuit la această senzație. În ciuda oricărui inconvenient, am citit cartea într-o singură zi, fiindcă oricâte goluri ar exista, acțiunea curge, prinzându-te în vâltoare. E un thriller cinstit, cu scene pline de suspans, exact pastila de adrenalină de care ai nevoie atunci când ți se pare că lumea se mișcă cu lentoare.


Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de James Patterson și David Ellis:  

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Falled

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea



marți, 25 martie 2025

Recenziile lui Gică 214 - Invitație la moarte de Ande Pliego


Titlu: Invitație la moarte  

Autor: Ande Pliego

Editura: LITERA

Titlu original: You Are Fatally Invited (2025)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 496

Media pe Goodreads: 3,65 (din 4.649 note)

 

            Sugrumat cu cablul unei lămpi, ars într-un incendiu provocat, intoxicat cu monoxid de carbon, otrăvit, ținut cu capul sub apă, împins de pe stânci sau pe fereastră, decapitat, înjunghiat cu un pix în plămâni, sufocat cu perna, spânzurat (așa-zisa sinucidere), drogat și injectat cu aer între degetele de la picioare (provocând o embolie gazoasă, aproape imposibil de dovedit), cu gâtul rupt, cu craniul zdrobit de un bust de marmură al lui Iulius Cezar, mușcat de un păianjen veninos, țintuit în coarnele unui trofeu-cerb pus pe perete sau aruncat într-un puț secat... Sunt multe modalități prin care-i poți veni cuiva de hac, fără să lași vreo dovadă a prezenței tale în perimetrul victimei. Tehnicile de ucidere variază de la simple la complexe, de la inventive, la lipsite de inspirație. Și, odată ce ai săvârșit crima, odată ce păcatul a fost comis, cu intenție sau accidental, justiția cea oarbă și servită rece își va aținti ochii asupra ta, ca un zeu roman însetat să facă dreptate și să restabilească ordinea morală în univers.

            Bun venit pe proprietatea Wolf Harbor, în Sălașul Lupului, pe insula particulară a faimosului autor de romane de mister, J.R. Alastor. Gazda dumneavoastră din această săptămână va fi organizatoarea de evenimente private Mila del Angel, acompaniată de menajera Taryn, care s-a pus pe bocit după ultimul iubit încă din prima noapte când a debarcat, și bucătarul Curt, care a liniștit-o cu noua lui invenție diabetică, negresă-fursec- tort, pe care a botezat-o „Tocmai mi s-au dat papucii". Mă rog, astea sunt detalii irelevante... Ahaaa, uite-i și pe invitați. Cei doi soți îmbrăcați în alb și negru, ca o solniță și o piperniță, sunt Rodrigo și Olivia Sandoval, care au rupt piața de carte din State cu ultimul lor roman, deopotrivă o colaborare auctorială și domestică. Tânăra roșcată și cu zâmbetul scump la vedere e Violet Blake, celebră pentru bijuteria literară „O ecologie a cicatricilor”. Bărbatul flegmatic și plin de sine e Thomas Fletcher, al cărui roman polițist cu desfășurare lentă a luat cu asalt ambele părți ale Atlanticului. Celălalt ins, cu părul lung și cu privire de gheață, este Ashton Carter, un autor ce se găsește în mai multe topuri internaționale, cunoscut pentru horror-ul său imposibil de plagiat, „Ne înghite cu totul”. Iar ultima, dar nu cea de pe urmă, septuagenara cu mai mult de doi soți morți la activ, este Cassandra Hutchinson, celebră pentru thrillerele sale psihologice cu intrigi alambicate. Da, aveți dreptate, lipsește chiar proprietarul insulei și organizatorul taberei de scriere literară, însuși J.R. Alastor, care a decis să rămână, cu identitatea reală, în umbră deocamdată.

               Haideți că nu e prima dată când citiți așa ceva... Vă aduceți aminte de „Daisy Darker”? Să mergem puțin înapoi... până la „Lista de invitați”. Sau, de ce nu, să derulăm caseta de la capăt și să ne oprim la primul cadru, adică la „Și din zece n-a mai rămas nici unul”, pentru că de la Agatha Christie a pornit formula veșnic valabilă. Da, da, puteți să-i numărați, dar vă spun eu că, cu nevăzutul J.R. Alastor, sunt într-adevăr zece. Și de-aici începe măcelul... Pornim de la prezumția că personajele nu se cunosc. Ipoteză complet greșită... Pe parcurs, după ce se îmbrățișează, își iau camerele (mortuare) în primire și stau la taifas, realizăm că există mai multe legături între oaspeți, de la prietenie la antipatie, de la simpatie până  la ură. Până și Mila, care nu face parte din lumea autorilor de suspans, urmărește să se răzbune pe unul dintre invitați. Și așa tabăra de scriere literară se preschimbă într-un Colosseum, unde gladiatorii sunt scoși în arenă fără arme și armură, iar leii sunt ținuți flămânzi pentru a se repezi la carnea proaspătă și sângerândă. Așa cum cere șablonul, unul dintre cei zece dispare, urmând ca trupul violentat să-i fie descoperit într-un tablou de coșmar, ca să le bage frica-n oase celorlalți, clipă din care toți încep să se pună la adăpost și să se suspecteze reciproc, așteptând să se apropie ambarcațiunea cu alimente de a doua zi sau Garda de Coastă, ca să scape cu trupul și mintea întregi de pe insula ororilor.

               Sejurul de șapte zile este presărat cu mistere. În fiecare seară, scriitorii de suspans sunt invitați să dezlege câte o enigmă. Sau să suporte o provocare. Mintea le e ținută constant în alertă, atenți la tot ce mișcă și la fiecare obiect contondent sau primejdios, ca niște iepuri care receptează sunetele prădătorilor de la kilometri distanță. Doar că pe invitați îi despart doar pereții subțiri dintre camere, pereți dincolo de care se află încăperi, coridoare și scări secrete, ca într-un vechi conac cu arhitectură gotică. Și ca să facă lucrurile și mai interesante, J.R. Alastor îi invită pe cei șase să ia parte la o partidă de Cluedo, astfel încât identitățile, rolurile benefice sau malefice și păcatele nevinovate sau de moarte le sunt puse pe tapet, ca într-o scenă a Judecății unde urmează să fie sortați spre Poarta de Aur sau spre intrândul cu demoni și pucioasă. Morțile primelor victime sunt grotești, spectaculoase, regizate de cel care-i filmează cu camera ascunsă, același ins care le cunoaște tuturor păcatele și-i asmute unul asupra celuilalt. Lacrimile curg, sângele e vărsat, orgoliile îi preschimbă în monștri, singura cale de scăpare rămânând Mărturisirea, momentul în care păcatele vor fi în cele din urmă recunoscute și pedepsite, încununând cu spini scena finală în care cortina va fi trasă peste coșmar.


COMANDĂ CARTEA


marți, 25 februarie 2025

Recenziile Mădălinei 87 - Iubitul de Freida McFadden


Titlu: Iubitul 

Autor: Freida McFadden

Editura: BOOKZONE

Titlu original: The Boyfriend (2024)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 4,03 (din 537.371 note)

 

            Astăzi e seara cea mare, probabil ultima din șirul dezastruos de întâlniri de care m-am săturat. Am impresia că sunt un magnet pentru ciudați și încep să-mi cam pierd încrederea în farmecul meu feminin. Dar astăzi lucrurile se vor schimba, poate că el e alesul... Cel puțin aș vrea să fie... Arată beton, și din descrierea de pe aplicație pare că suntem făcuți unul pentru celălalt. Poate că ghinionul meu în materie de bărbați se va încheia, și o să trăiesc fericită alături de el. M-am pregătit asiduu pentru întâlnirea asta, dar, vai, cât de naivă am fost. Tipul care mă așteaptă în restaurant nu seamănă deloc cu cel din poze. Tocmai am căzut în capcana aplicațiilor de dating și a bărbaților care vor întotdeauna să pară ceea ce nu sunt. Sunt o proastă! Cu toate astea, nu fac stânga împrejur, nu fug cât mă țin picioarele, sunt hotărâtă să-i dau o șansă. Ce dacă nu arată ca o vedetă de cinema? Poate are o personalitate de milioane... Greșit... E un ratat lipsit de maniere, care a ținut morțiș să mă prezinte maică-sii în prima jumătate de oră de când ne-am cunoscut. E prea mult... Vreau să scap de el, dar asta e imposibil. Aproape clachez când se oferă să mă conducă acasă. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să afle unde locuiesc, așa că îl păcălesc, oprindu-mă la o altă adresă. Însă tipul e chiar insistent. Vrea să mă sărute, dar mă împotrivesc din toate puterile, iar asta îl face să devină violent. Am fost la un pas să fiu victima unui viol, dar Slavă Cerului că a apărut el, un bărbat binefăcut, cu simțul onoarei, care m-a salvat de libidinosul cu care am ieșit de bunăvoie. Simt cum fluturii îmi iau cu asalt stomacul... Oare cine este misteriosul meu salvator?

            Sydney Shaw chiar are ghinion. Întâlnirea oribilă cu Kevin i-a pus capac, însă tânăra nu renunță așa ușor. E de prea mult timp singură și are nevoie urgent de un bărbat în viața ei și de nopți pline de pasiune, care să ia locul serilor petrecute cu prietenele, Gretchen și Bonnie, bând, bârfind și plângându-și de milă. Însă e dificil să găsești cavalerul în armură strălucitoare într-o gloată de porci needucați care habar n-au cum să se comporte cu o domnișoară frumoasă și rafinată. Și dacă, totuși, ai impresia că l-ai găsit, ai grijă să privești dincolo de aparențe, fiindcă s-ar putea să fie doar o iluzie orbitoare. Nu cred că trebuie să vă mai spun că gândurile protagonistei zboară ne-ncetat la necunoscutul chipeș care a salvat-o din ghearele mizerabile ale lui Kevin. N-are nici cea mai mică idee cine ar putea fi, cum îl cheamă sau unde locuiește, dar știe cu certitudine c-ar vrea să-l mai vadă. Zis și făcut... Dorința ei devine realitate. Aflată la o altă întâlnire, de data asta cu un bărbat educat și simțit, un incident neplăcut o aduce pe Sydney față-n față cu iubirea vieții ei – din cauză că tânăra suferă de boala von Willebrand, începe să-i curgă sânge din nas în timpul întâlnirii, iar bărbatul care o însoțea leșină. Noroc că în cafenea se afla și Thomas, eroul visurilor ei, care, în mod convenabil, este medic patolog. După ce îi acordă primul ajutor bărbatului, Thomas o invită pe Sydney la o întâlnire, iar, din acest moment, devin nedespărțiți. El e iubitul perfect, atent, manierat, iar protagonista noastră e în al nouălea cer. Dar uciderea de-a dreptul șocantă și neașteptată a lui Bonnie tulbură lumea perfectă a celor doi îndrăgostiți, mai ales că, într-un mod bizar, Thomas, a cărui pasiune pentru sânge îl înscrie din start pe lista suspecților, pare să aibă ceva de-a face cu asta. Să fie o pură coincidență? Sau iubitul lui Sydney este un ucigaș cu sânge rece?

            În ciuda faptului că scenariul pare ideal pentru un romance incendiar, avem de-a face de fapt cu un thriller încâlcit, nominalizat la Premiile Goodreads 2024, în care iubirea devine principalul motiv pentru a ucide. Freida McFadden revine pe scenă cu o poveste pe de-o parte dramatică, pe de alta, ironică, în care întâlnim două tipologii de personaje, cele născute pentru a domina și controla, și cele create pentru a fi manevrate, cu alte cuvinte, o luptă tacită între sexe. Romanul poate fi considerat atât o lovitură sub centură dată masculinității – bărbații, cu excepția, să zicem, lui Thomas, protagonist prin alianță, sunt retrogradați la niște recipiente de bădărănie, al căror creier e în pantaloni –, cât și un fals bildungsroman, în care o urmărim pe Sydney cum se transformă dintr-o fată care are neapărat nevoie de validarea unui bărbat ca să capete încredere în sine, într-o femeie independentă emoțional, care își găsește validarea în propria persoană. Cu toate că Thomas pare să fie jumătatea ei, o serie de evenimente tragice o determină pe protagonistă să-și regândească alegerile în viață, mai ales că în jurul ei roiesc multe secrete mânuite de așa-zișii maeștrii ai minciunilor.

            Cu excepția capitolelor în care urmărim aidoma unei telenovele viața lui Sydney, apar alte paragrafe prezentate din perspectiva unui personaj anonim, ce ne întorc în timp, introducându-ne în mintea juvenilă a criminalului. Nu știm cine vorbește, însă știm că este mânat de un impuls morbid în tot ceea ce face, curiozitatea fiind mai puternică decât moralitatea. De altfel, aceste capitole din trecut mi s-au părut sarea și piperul cărții, pentru că fiecare pagină te provoacă să-ți dai seama cine este ucigașul și dacă întâmplările de atunci au legătură cu omorurile din prezent. Cât despre final, am fost și plăcut surprinsă, și un pic dezamăgită, de turnura evenimentelor, dar trebuie să recunosc că Freida McFadden se pricepe să construiască o narațiune care să-ți trezească interesul. Mi-ar fi plăcut ca ritmul acțiunii să fie ceva mai alert, episoadele romantice și psihologice, ceva mai scurte, și personajele, puțin mai complexe, însă, per total, a fost o poveste bună și relaxantă, perfectă pentru luna iubirii.


COMANDĂ CARTEA