Recenziile Mădălinei 82 - Cine moare în zori de Holly Jackson

Titlu: Cine moare în zori 

Autor: Holly Jackson

Editura: LEDA EDGE (CORINT)

Titlu original: Five Survive (2022)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,07 (din 187.810 note)

 

            Cine s-ar fi gândit că vacanța de primăvară se poate transforma într-un coșmar? Cine s-ar fi gândit că drumul de o mie și ceva de kilometrii ar putea deveni o capcană mortală pentru șase suflete tinere, pierdute printre aburii alcoolului și promisiunile deșarte ale distracțiilor incendiare ce-i așteaptă la destinație? Cine și-ar fi închipuit vreodată că va ajunge o țintă vie pentru un trăgător fantomă; un degenerat care e hotărât să ucidă pe oricine încearcă să-i zădărnicească misiunea? Cui i-ar fi trecut prin minte că, la finalul celor opt ore de agonie, râuri de sânge vor scălda pământul sterp al câmpiei infernale ce se întinde până departe, îngropând adânc, fără pic de milă, sub pietrișul potecii neumblate, speranțele prizonierilor că vor putea fi salvați ca prin minune de un bun samarinean întrupat din umbrele misterioase ale pădurii? Cine s-ar fi așteptat ca șuieratul gloanțelor să sfâșie tăcerea rău prevestitoare a nopții, lăsându-i pe cei șase călători pradă disperării? Răspunsul e NIMENI! Nimeni n-ar fi putut prevedea așa ceva... Nimeni n-ar fi putut ști că secretul pe care îl ocrotește de ani de zile cu atât de multă grijă va fi cea mai valoroasă monedă de schimb. Însă, atunci când nu ești dispus să renunți la mantia țesută din minciuni sau la armura de vinovăție, devine aproape imposibil să anticipezi deznodământul, să susții cu tărie că toți vor supraviețui calvarului sau să rostești numele celui care va muri în zori.

            În general, rulota noastră răsună de râsete și voie bună, uneori, de strigăte și înjurături, fiindcă cineva nu a citit corect indicațiile de pe GPS, alteori, tăcerea apăsătoare îmi face urechile să țiuie. Suntem pe drum de ore bune, iar oboseala își spune cuvântul. Am parcurs mai bine de o mie de kilometri și suntem tot mai aproape de locația unde ne vom petrece vacanța de primăvară, împreună cu restul colegilor de clasă. Am fi putut alege varianta mai ușoară și să zburăm cu avionul, însă Maddy, cea mai bună prietenă a mea din copilărie, a decis să mergem cu mașina ca să nu mă simt prost că nu-mi pot permite biletul mult prea costisitor. De fapt, de când a murit mama nu-mi mai permit prea multe, cu toate că familia lui Maddy mi-a fost mereu alături, ajutându-mă de fiecare dată când am avut nevoie. Însă nimeni nu mă poate ajuta să mă descotorosesc de vina zdrobitoare, de furia nimicitoare și de tristețea copleșitoare pe care le-am modelat într-o lume întunecată în care mă pierd adesea. Chiar și acum, când Maddy se străduiește să-mi atragă atenția cu jocurile ei de călătorie, eu mă gândesc la ultimul apel primit de la mama, la cuvintele înveninate pe care i le-am spus și la faptul că, la zece minute după ce am trântit receptorul în furcă, a fost ucisă. Da, ați auzit bine... Mama a fost omorâtă într-o centrală dezafectată – cu două gloanțe în ceafă, în timp ce stătea în genunchi, implorând să fie cruțată. Fiind polițistă, a fost înmormântată cu toate onorurile, colegii ei făcând tot posibilul să-l găsească pe criminal, însă cercetările au fost zadarnice. Din acel moment, existența mea s-a destrămat, iar la 17 ani am impresia că am trăit 3 vieți. Tot ce-mi mai doresc acum e să aflu cine e cel de-al doilea ucigaș, cel care a apăsat pe trăgaci, fiindcă primul am fost eu, atunci când i-am spus c-o urăsc.

            Ei bine, ea e Red, protagonista romanului nostru, și, din câte puteți observa, poartă pe umeri povara unui trecut traumatic, ce a transformat-o într-o adolescentă retrasă, mereu rătăcită printre gânduri, puțin aeriană, dar bună la suflet și foarte inteligentă. De multe ori, cei din jur îi remarcă doar defectele, considerând-o ciudată, o cantitate neglijabilă, o fantomă printre cei vii. Excepție nu fac nici tovarășii ei de călătorie. În afară de Maddy, care o cunoaște mai bine decât oricine, și Arthur, un băiat simplu și plăcut, care, fără să știe, i-a cam furat inima lui Red, restul abia dacă o bagă în seamă. Simon, petrecărețul înnăscut și cel care a împrumutat rulota de la unchiul său, e mult prea ocupat să golească pe ascuns sticlele de alcool dosite pe te miri unde ca să schimbe vreo vorbă cu ea; Oliver, fratele mai mare al lui Maddy și adultul responsabil în această vacanță, profită de orice prilej ca să facă pe șeful și s-o desconsidere, iar Reyna, iubita lui, celălalt adult responsabil, face tot posibilul să aplaneze conflictele.

Însă o minte diabolică le dă peste cap toate planurile. La căderea nopții, rulota lor face pană în mijlocul pustietății. Lucrând în echipă, reușesc să schimbe roata și să pornească iarăși la drum, însă, nici bine n-apucă să întoarcă rulota, că toate cele patru cauciucuri se dezumflă brusc. O întâmplare bizară, având în vedere că pe jos nu sunt nici cioburi, nici pietre ascuțite sau orice altceva ar fi putut produce o pană. Colac peste pupăză, telefoanele lor sunt complet inutile, în zonă neexistând acoperire pentru nicio rețea. Dar găurile din roți, și apoi cea din rezervorul de benzină, nu sunt altceva decât urme de gloanțe. Cei șase tineri rămân blocați în rulotă, fiind nevoiți să ofere ceva la schimb pentru a scăpa cu viață din ambuscada în care au fost prinși. Misteriosul trăgător caută un secret, o taină pe care unul dintre prizonieri o păstrează cu sfințenie. Neștiind despre cine e vorba, fiecare dintre ei își dă arama pe față, dezvăluindu-și secretul ce le-ar putea salva viața tuturor. Măștile atent construite crapă, iar adevărurile cumplite ce ies la lumină îi zdruncină pe toți până la oase.

Thrillerul psihologic pe care Holly Jackson îl asamblează cu atât de multă minuțiozitate e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit anul acesta, cu toate că începutul pueril al romanului mi-a dat puțin de furcă – povestea debutează ca o ciorovăială nesfârșită între adolescenți, care își aruncă replici superficiale, adesea lipsite de sens. Dar scenele acestea sunt mai mult decât necesare, fiindcă așa facem cunoștință cu personajele noastre, așa cum vor ele să fie văzute de cei din jur, ca ulterior, după ce sunt luați prizonieri de trăgătorul misterios, să-și dezvăluie adevăratul sine. De exemplu, Oliver renunță să se mai stăpânească și devine un monstru avid de control, căruia nu-i pasă pe cine aruncă în ghearele morții ca să-și scape pielea mizerabilă. Nu pot să vă spun în cuvinte cât de antipatic mi-a fost individul ăsta și cât de mult mi-am dorit să primească o lecție ca să-și bage mințile-n cap. La polul opus se află Red, prin ochii căreia sunt expuse întâmplările. Situația fatală în care se află o impulsionează pe protagonistă să iasă din anonimat și să se facă auzită peste vacarmul vocilor ce o trag înapoi în umbră. Ea devine pârghia ce pune în mișcare mecanismele, fiecare dintre cei prezenți deținând o frântură din cheie.

Intriga complexă, ritmul amețitor al întâmplărilor, premisele un pic trase de păr, dar, luând în calcul adrenalina pe care ți-o pompează prin vene, nici nu mai contează cât de verosimile sunt, deznodământul tensionat, pe de-o parte satisfăcător, pe de alta, nu prea, și personajele dificile, duale, care trec cât ai clipi de la îngeri la demoni, fac din „Cine moare în zori” lectura perfectă pentru momentele în care nu știi ce să mai citești. N-am crezut că-mi va plăcea atât de mult acest roman oarecum clișeic, însă a fost cu adevărat o gură de aer proaspăt, mai mult decât binevenită.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 81 - Moștenirea de Howard Linskey (CRIME CLUB)

Titlu: Moștenirea

Autor: Howard Linskey  

Editura: NICULESCU

Titlu original: The Inheritance (2022)

Traducere de Evelina Selea

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,17 (din 232 note)

 

            Să te trezești peste noapte unicul moștenitor al unei averi considerabile poate fi o lovitură năucitoare, un vârtej amețitor de sentimente provocat de antiteza dintre suferința sfârșitului funest al unui membru al familiei, oricât de îndepărtat ar fi respectivul, și posibilitatea unui nou început pentru cei care rămân, încă o vreme, în lume. Durerea, șocul, neputința în fața morții și, în cele din urmă, resemnarea sunt acompaniate de îndoială și scepticism, ajungând să te întrebi la fiecare pas: De ce eu? Dar mai ales de teama că vei fi aruncat într-un război inegal, în care inamicul sunt celelalte rude care se materializează din neant, doar ca să pună mâna pe o parte cât de mică din moștenire. Însă cel care și-a petrecut mare parte din existență transformându-și pasiunea într-o adevărată comoară știe cum să aranjeze lucrurile, în așa fel încât să te pună la adăpost din calea hienelor nesătule, având în vedere că tu ești singurul care poate descuia ușile ferecate ale unui trecut întunecat și învăluit în mister. Responsabilitatea moștenirii cade acum pe umerii tăi, la fel și îndeplinirea cu sfințenie a ultimelor dorințe ale răposatului, indiferent de natura acestora. Fie că e vorba despre cum și unde vrea să fie înmormântat, fie de vânzarea unor proprietăți sau donarea unor sume semnificative de bani către cine știe ce fundație, misiunea ta e să faci tot ce-ți stă în putință ca să împlinești cerințele testamentare. Dar dacă sarcina pe care o primești presupune să scotocești după cadavre și să găsești un criminal? Ce ai face? Ai da bir cu fugiții? Sau ți-ai pune mintea la contribuție ca să pui indiciile cap la cap și să pornești pe urmele ucigașului de acum treizeci și mai bine de ani?

            Evelyn Moore, una dintre cele mai cunoscute romanciere din Marea Britanie, și nu numai, s-a stins din viață, lăsându-i nepoatei sale întreaga avere și o sarcină dificilă de rezolvat. Înainte ca Sarah, la rândul ei scriitoare de romane polițiste, să-și primească moștenirea, trebuie să afle cine a ucis-o pe Lucy Woodfell, prietena din adolescență a mătușii sale. Cu toate că nu era apropiată de Evelyn, Sarah își asumă rolul de detectiv și pornește o anchetă pe cont propriu, hotărâtă să afle cine, când, unde și cum a ucis-o pe Lucy. Meticulozitatea și inteligența cu care îmbină amănuntele, reasamblând tabloul din trecut, îi face de rușine pe polițiștii care au lucrat pe-atunci la caz și care s-au mulțumit să arunce vina în cârca primului nefericit ieșit în cale. În ciuda faptului că tânăra a fost ucisă cu mai bine de treizeci de ani în urmă, protagonista noastră e determinată să afle adevărul, folosindu-se de articolele vechi din ziare, declarațiile rudelor și prietenilor, plus mărturia lui David Young, bărbatul debil psihic care și-a bătut iubita până a lăsat-o fără suflare și care a fost trecut în capul listei de suspecți. Însă ițele sunt mult mai încurcate decât par la prima vedere, iar Sarah trebuie să refacă tot drumul, discutând din nou cu toți cei implicați în acest caz enigmatic. Ați fi tentați să spuneți că Sarah face asta pentru bani... Dimpotrivă, nu banii o atrag în acest cerc vicios, ci dorința de aventură, adrenalina și imboldul puternic de a prelua povara trecutului și de a face dreptate, dar și speranța că va reuși să-și termine cel mai recent roman. Ea se mută în conacul Cragsmoor, o proprietate impunătoare și somptuoasă, impregnată de istorie și secrete – casa în care au copilărit Lucy și cei trei frați vitregi mai mari, Oliver, Freddie și Persephone – pe care mătușa sa l-a cumpărat cu ceva timp în urmă, nădăjduind că va da peste vreo urmă care  să-i spună ce sa întâmplat cu prietena ei.

            Firul narativ din prezent dirijat de Sarah este completat de cel din trecut, prezentat prin ochii lui Evelyn, o elevă modestă care visează să fie acceptată în grupul fetelor din vârful ierarhiei. Inițial, celelalte fete de la internat au făcut tot posibilul s-o facă să se simtă ca o intrusă în lumea lor exclusivistă și privilegiată, însă, câteva întâmplări mai târziu, Evie ajunge să se împrietenească cu Lucy și să-și petreacă vacanțele cu ea. Astfel, facem cunoștință cu familia Woodfell, ai cărei membrii sunt învăluiți într-o aură rece, distantă și misterioasă. De la părinți, până la copii, toți au ceva de ascuns, toți sunt rezultatul alegerilor dictate de capul familiei, care îi mută ca pe niște pioni pe o tablă de șah, în funcție de interesele familiei. Evie pătrunde în bula lor de cristal, ajungând să facă parte din familie, și, în același timp, să se afle la ani lumină de clanul Woodfell.    

Autorul evidențiază din toate punctele de vedere discrepanțele dintre trecut și prezent, mai ales evoluția personajelor. Dacă în trecut Oliver, Freddie, Sephy și Lucy duceau o viață perfectă, cel puțin în aparență, singura lor grijă fiind să-i facă pe plac tatălui sever, chiar dacă asta însemna să-și sacrifice fericirea printr-o căsătorie aranjată, așa cum a fost în cazul Persephonei, în prezent au ajuns în postura unor oameni degradați moral, Oliver și Freddie fiind captivi în ghearele viciilor – droguri și jocuri de noroc –, în timp ce Sephy poartă pe umeri povara infidelității. Vârsta nu i-a făcut mai înțelepți, ba din contră, i-a făcut mai nechibzuiți, faptele lor din trecut afectând și următoarele generații. Dar, dacă Sarah n-ar fi acceptat misiunea încredințată de mătușa ei cu limbă de moarte, rănile familiei Woodfell ar fi rămas cicatrizate, secretele adânc îngropate, iar nuditatea trupului nu s-ar fi transformat într-o pustietate sufletească.

Howard Linskey construiește un roman mystery gotic, incitant, ce emană o energie întunecată, așa cum numai în filmele vechi mai întâlnești. Ritmul nu foarte alert al întâmplărilor îți oferă răgazul de care ai nevoie ca să te implici activ în ancheta desfășurată de Sarah, să-ți dai cu presupusul, să urmezi propriile tale piste, ca deznodământul să-ți arate calea cea dreaptă, neașteptată, plină de revelații grotești și adevăruri dezonorante. Cu toate că avem destul de multe personaje angrenate în narațiune, autorul așază Conacul Cragsmoor în centrul lumii, devenind, indirect,  și protagonistul poveștii. Casa, în ciuda faptului că e o simplă construcție din lemn și cărămidă, a înglobat în structura sa zeci de ani de minciuni, lacrimi și taine letale, fiind unicul martor al evenimentelor din trecut și cheia elucidării misterului din prezent. Pentru Lucy și familia ei, conacul a fost aproape o temniță, pentru Sarah a fost locul unui nou început, atât pe plan personal, cât și în ceea ce privește cariera, în pofida faptului că nu aparține deloc acelei lumi în care eticheta și relațiile ierarhice subjugă omenia și bunătatea.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară (alternativ) recenzii despre Martorul durerii și Moștenirea:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Falled

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 198 - Martorul durerii de Paul Cleave (CRIME CLUB)

Titlu: Martorul durerii 

Autor: Paul Cleave

Editura: NICULESCU 

Titlu original: The Pain Tourist (2022)

Traducere de Timea Kovacs

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 4,10 (din 729 note)

 

O spargere care a mers incredibil de prost, un ucigaș care copiază un faimos criminal în serie și un omor camuflat într-un accident banal, două lumi care funcționează în paralel, una reală, cealaltă nu întrutotul imaginară, un băiat care zace în comă nouă ani și trei monștri care trebuie să acționeze înainte să fie prea târziu. Crime peste crime, unele cu premeditare, altele din impuls, scenarii atent planificate și fracțiuni de secundă în care degetul de pe trăgaci a luat-o înaintea creierului, hărțuire, tortură, sânge și adrenalină, un spectacol morbid în care cei din prim plan vor să se retragă după cortină, iar cei de pe margine vor să le ia locul. Poate că nu ai fost polițistul care l-a prins pe Joe, dar poți oricând să-i iei locul, ca să te bucuri de admirația și teroarea din ochii locuitorilor din Christchurch, Noua Zeelandă.

E noapte. Cineva bate la ușă. O auzi pe mama cum plânge. Îl auzi pe tata cum îi roagă să-i cruțe. Îți dai seama într-o clipă că lumea pe care o cunoști e pe cale să se schimbe. Fugi la Hazel, o trezești și-i spui că trebuie urgent să ieșiți din casă și să cereți ajutor. Însă ea nu are chef iarăși de jocurile tale aiurite. Adolescenții ăștia... Dar e prea târziu. Monstrul intră în cameră. O împingi pe Hazel pe fereastră și încerci să te lupți cu bestia, ca sora ta să poată să fugă în vecini. Ai doar unsprezece ani. Te răpune ușor. Te duce jos, unde se află ceilalți doi monștri. Acum sunt speriați, fata a scăpat și în curând va veni poliția. Se aud trei focuri de armă. Mama se prăbușește, chipul tatălui se preschimbă în țesut și sânge, și ultimul glonț, ultimul e pentru tine. Și toate astea dintr-o greșeală... A sosit doctorul din vecini, poliția e pe drum, dar voi sunteți morți. Stai așa... Se pare că tu încă respiri.

James Garrett a zăcut nouă ani în comă. A fost împușcat în cap la unsprezece ani, iar acum e un adult care gândește ca un copil. Dar creierul puștiului a funcționat, inexplicabil, în continuare... Mai mult decât atât, mintea lui a creat o realitate alternativă în care lucrurile s-au petrecut tocmai pe dos. Părinții săi i-au ucis pe cei trei hoți, după care au locuit o vreme prin hoteluri, ferindu-se de fotografii și jurnaliștii care-i urmăreau la fiecare pas. James a mers în continuare la școală, a terminat între timp și facultatea, Hazel și-a găsit un iubit (ceea ce nu e chiar fals), mama lor și-a vândut picturile la niște prețuri exorbitante, iar tatăl, ambii fiind agenți imobiliari, a dat lovitura pe plan profesional. Însă, din când în când, James a visat că se află pe un pat, conectat la niște aparate, într-o navă extraterestră, realizând, după ce s-a trezit din comă, că visele reprezentau momentele în care medicul neurochirurg reușise să-l stabilizeze pentru câteva secunde.

Pe lângă povestea lui James, romanul îi urmărește și pe Theodore Tate, polițistul, acum pensionat, care a ajuns în noaptea crimelor acasă la familia Garrett, și pe Rebecca Kent, un inspector-detectiv care intră adesea în gura lupului. Chiar dacă Tate nu mai e un om al legii, nu poate sta deoparte când aude că un făptaș a scăpat basma curată sau că cineva se află într-un mare pericol. Și atunci când simte că nu poate face față de unul singur situației, apelează la Rebecca, singura care poate ține pasul cu el și-i poate anticipa gândurile și mișcările. Și acum chiar e nevoie de ambii pe poziții, fiindcă prin oraș umblă un ucigaș în serie poreclit Copia Joe, care reproduce oribilele crime săvârșite de Joe Middleton, psihopatul care lucrase ca om de serviciu în secția principală de poliție din Christchurch.

Ok, înainte să tragem niște concluzii relevante, trebuie să fac câteva precizări. „Martorul durerii” îl readuce în scenă pe Theodore Tate, care are deja o serie dedicată, formată din patru volume, scrise între 2008 și 2014. De asemenea, Joe Middleton, care se află în prezent în închisoare, are propria dilogie (The Cleaner și Joe Victim). Astfel stând lucrurile, ai impresia pe alocuri că parcurgi un roman 3 în 1. Totul a început cu mult timp în urmă și nu ai certitudinea că se va termina aici și acum. Ai senzația că prinzi trenul din mers. Nu spun neapărat că ăsta e un aspect negativ, fiindcă Paul Cleave îți dă toate detaliile de care ai nevoie ca să împletești firele, dar se simte o anumită grabă, pentru că te trezești în toiul acțiunii. Dar nu trebuie să uităm că povestea e despre James Garrett, astfel încât prezența Copiei Joe nu face decât să ofere și mai mult suspans narațiunii. E relatată pe fugă, dar nu are puncte moarte, nu ai timp să-ți tragi sufletul că deja a mai murit cineva. E exact ce trebuie, un thriller complex cu o componentă SF legată de multivers, și din partea mea, cu plusuri și minusuri, primește patru stele pe Goodreads.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară (alternativ) recenzii despre Martorul durerii și Moștenirea:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Falled

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 196 - Jurnalul menajerei de Loreth Anne White

Titlu: Jurnalul menajerei 

Autor: Loreth Anne White

Editura: LITERA

Titlu original: The Maid's Diary (2023)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,23 (din 85.490 note)

 

            Secrete întunecate și minciuni (ne)vinovate, cupluri de tabloide, vieți perfecte în aparență, tăcere cumpărată cu bani sau prin amenințări, vile, haine de firmă, conturi și postări pe Instagram, bebeluși pe drum și o menajeră care are o problemă serioasă cu cotrobăitul prin casele clienților săi, roluri și roluri, măști sub alte măști – un carnaval psihologic amețitor prin care defilează personaje care mai de care, cinstite și mârșave, naive și periculoase, prinse în pânzele de păianjen ale propriilor existențe, plimbate de colo-colo și aruncate în situații limită cărora nu întotdeauna le pot face față. Doamnelor și domnilor, faceți loc în biblioteca voastră (fără nicio exagerare) pentru regina thrillerului psihologic. Loreth Anne White preia tendințele literare ale ultimilor ani, le recontextualizează și le aduce în fața cititorilor într-o formă originală, fluidă, atrăgându-ne într-un labirint narativ din care (necălăuziți) ne va fi aproape imposibil să ieșim cu mințile întregi.

            Kit Darling e menajeră și-i place să-și bage nasul prin lucrurile bogătașilor. Experiența i-a dovedit în nenumărate rânduri că toată lumea are ceva de ascuns, soțul de soție, fiul de mamă, fratele de soră... Bani, fotografii, pastile, scrisori medicale... Însă unii sunt în stare să ucidă ca să-și păstreze secretul în siguranță. Deși a fost avertizată cu privire la pericolul la care se expune, într-o zi Kit descoperă într-un seif ceva compromițător, care ar putea s-o coste viața. (...) Femeia se trezește captivă într-o mașină în mers, amețită și imobilizată. (...) Noaptea de Halloween, trei mașini, doi martori care voiau să aibă parte de o partidă nebună de sex, doi bărbați care scot un covor de pe bancheta din spate, pe care îl aruncă în mare, unde se va scufunda și una dintre mașini, mai exact, cea cu logoul firmei Holly’s Help pe portieră. Totul s-a sfârșit... Sau poate că abia începe...

            Să vedem și distribuția:

-        Daisy e viitoarea mămică, o femeie prostuță care nu ar putea să trăiască nicio zi fără Instagram, fiica unui afacerist care a făcut o groază de bani cu stațiunile de schi pe care le administrează. Daisy primește mesaje de amenințare la adresa pruncului ei nenăscut.

-        Jon e soțul lui Daisy, fostul schior care a obținut două medalii de aur la Olimpiada de Iarnă de la Salt Lake, din 2002. Nu mai practică sportul, dar are o slăbiciune pentru femeile frumoase.

-        Vanessa, viitoare mămică, căsătorită cu Haruto, e cea mai bună prietenă a lui Daisy și locuiește în Casa de Sticlă.

-        Mallory e polițista însărcinată cu ancheta legată de urmele de sânge descoperite în Casa de Sticlă. Mult sânge peste tot, dar niciun cadavru.

-        Kit e dispărută. Perspectiva ei e redată prin fragmentele din jurnalul pe care l-a lăsat în urmă. Probabil e moartă... Sau probabil că nu...

            Și așa se țese o poveste încâlcită, cu doze serioase de adrenalină, administrate de la un capitol la altul. Revelație după revelație, unele adevărate, altele pe jumătate sau chiar false, suntem purtați pe un drum anevoios prin care peisajul se schimbă constant și furtunos, de la o pagină senină unde viitoarea mamă își expune fericirea fără margini pe rețelele sociale, până la filele unde soțul cade în capcana primei femei atrăgătoare care-i face ochi dulci. Pornim cu un set de personaje banale și ne trezim pe parcurs cu un mușuroi agitat de victime și făptași, prinși într-un desen psihologic pe care ne este imposibil să-l înțelegem. Oricine poate fi oricine, nevinovații au făcut deja pactul cu diavolii, iar culpabilii încearcă în zadar să se abțină de la fructul oprit. Toți sunt vulnerabili, cu toții pot fi capturați și neutralizați atâta timp cât secretele lor cumplite se află în mâinile celei care face ordine în urma lor.

Kit e prin excelență o absență. Puterea ei e invizibilitatea. Nimeni n-o observă, nimeni nu-i acordă importanță. Ea vine, deretică și pleacă. Cel puțin asta ar trebui să facă... Dar lui Kit îi place să se îmbrace în hainele clienților săi, să-și facă poze și să le posteze pe Instagram, pe contul ei, @vulpeasicioara. Nu-și face probleme că vreunul dintre bogătași ar putea să vadă fotografiile, ea nu face parte din lumea lor. E un no name. În lipsa ei, pasajele din jurnal ne ajută să punem în ordine faptele petrecute în ultimele patru săptămâni, până la posibila crimă. Pentru că doar bănuim ce s-a întâmplat... Dar Kit, absentă cum e ea, a reușit să le dea tuturor viețile peste cap. Și poate că la rândul ei are secrete pe care a costat-o prea mult să le țină ascunse.

PS. Recenzia e la dispoziția voastră, dar vă spun sincer că încă nu am terminat cartea. Mda, asta nu-i prea cinstit din partea mea... Știu poate mai multe decât voi, deocamdată, am piesele lipsă, întrevăd scenariul din spate, dar nu am certitudinea că așa se va termina povestea. Mai am în jur de 100 de pagini, în care-și pot face loc o groază de răsturnări de situație, pe care Loreth Anne White le plasează cu mână de maestru. Bănuiesc că Kit e în viață pe undeva, asta am crezut de la început. Ar fi dubios ca protagonista să fie moartă, așa-i? Ei bine, oricum ar sta lucrurile, știu că nu sunt pregătit pentru ceea ce urmează, clar nu după ce am citit și „Secretul pacientei”, celălalt thriller magistral al ei, apărut anul acesta, evident, la Editura Litera.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 194 - Execuția de Danya Kukafka (CRIME CLUB)

Titlu: Execuția  

Autor: Danya Kukafka 

Editura: TREI

Titlu original: Notes on an Execution (2022)

Traducere de Luminița Gavrilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 4,07 (din 105.439 note)

 

            Știu că sunt vinovat. Eu le-am ucis. Blestematul ăla de cuțit... Eu, ea și o lamă pe care doar unul dintre noi putea s-o mânuiască. Am câștigat. Și din cauza asta mă găsesc aici, între zidurile astea blestemate, jucând șah cu ceilalți deținuți și așteptând clipa în care vor intra în celulă și mă vor escorta la eșafod. Ce patetic... Trăim alte vremuri, mă vor seda pentru totdeauna. Mă vor așeza pe scaun, mă vor lega și mă vor injecta cu substanța letală, ca pe mulți alții înaintea mea. Nu am nevoie de preot, nu vreau să văd un fanfaron care-mi îndrugă verzi și uscate despre viața veșnică, de parcă nu aș trece dincolo înaintea lui. Nu vreau dreptul la o ultimă masă, îmi doresc doar ca totul să se sfârșească, să zăresc lumina promisă dincolo de beznă. Pășesc pe urmele victimelor mele, urmând ca eu, călăul, să fiu la rândul meu executat. Justiție...

            Ansel Packer a comis patru crime și mai are doar 12 ore de trăit. Singur în liniștea celulei, meditează asupra faptelor sale odioase și a imposibilității de a schimba ceea ce urmează să se întâmple. Și pentru că Ansel e captiv printre gândurile sale, e momentul să vedem ce a fost înainte. Pentru că a existat un Înainte, care a început cu Lavender. Fata de șaisprezece ani l-a iubit atât de mult pe Johnny, încât și-a părăsit mama și s-a mutat departe de casă, în ferma de la marginea pădurii. Lavender a rămas însărcinată, fericită peste poate că dragostea lor a dat roade. Dar sentimentele lui Johnny S-au răcit după naștere, devenind tot mai posesiv și răsplătindu-și consoarta și fiul cu hrană doar atunci când era într-o dispoziție bună sau regreta că și-a abuzat fizic aparenta familie. Era clar că cineva trebuia să pună punct înainte ca lucrurile să escaladeze, așa că Lavender a știut ce are de făcut, chiar dacă asta urma să pună distanță între ea și cei doi copii, Ansel și Bebe Packer.

            La perspectiva obiectivă a lui Lavender se adaugă și capitolele despre Hazel și Saffy. Ansel a ucis-o pe Jenny după ce aceasta l-a părăsit. Dar Hazel nu poate să se împace cu moartea violentă a surorii ei gemene. Chiar și acum, când știe că vinovatul urmează să fie executat, nu poate să conceapă faptul că Jenny nu mai e printre ei, legătura dintre cele două depășind limita materialului. Jenny trăiește în continuare prin ea, prin amintirile celorlalți și prin bebelușii pe care i-a lovit peste fund ca să ia prima gură de aer. Dacă raiul există, cu siguranță Jenny se află printre îngeri. Însă Ansel a ucis încă trei fete nevinovate, pe care nu trebuie să le trecem cu vederea. Crimele au lăsat goluri adânci pe care niciun sentiment de durere sau satisfacție nu le poate umple. Întotdeauna cineva le va simți lipsa. Viața lor nu s-a sfârșit pentru că trupul le-a fost spintecat, ci din cauză că le-a fost furat fără milă viitorul, posibilitatea de a mai schimba ceva, de a lăsa ceva semnificativ în urma lor.

            Saffy e polițista, cam ratată pe plan personal, dar mulțumită că investigația sa a ajuns la sfârșit și că a pus mâna pe ucigaș. Singurul lucru care îi aduce satisfacție e funcția, o poziție din care simte că poate să facă dreptate. Dar mai poți să schimbi ceva după ce fetele au murit? Evident că nu le poți aduce la viață. Dar oare trimiterea pe eșafod nu e la rândul ei o crimă? Nu e ca și cum l-ai da la schimb pe vinovat pentru victimele sale. Și atunci, de ce simțim nevoia să pedepsim? Izolarea nu e suficientă... Nu prea poți să zâmbești când cineva urmează să fie executat chiar sub ochii tăi. Asta nu e o formă de mântuire, pentru nimeni. Și poate că, la urma urmelor, justiția își dorește sedarea lui mai mult decât prietenii și rudele victimelor, care nu vor decât să fie lăsați în pace să jelească. În definitiv, niciuna dintre cele trei femei, mama, sora lui Jenny sau Saffy, nu-l privesc pe Ansel cu ură, trăind (emoțional) alături de acesta ultima clipă.

            Prin structura unui roman experimental, „Execuția” demontează mitul călăului, aruncându-l din primele file în poziția de victimă. Ansel e o victimă a propriilor fapte, dar mai ales a justiției. Ucigaș cu sânge rece, criminal în serie, oricum i-ar spune jurnaliștii, Ansel apare ca un condamnat, un om care nu mai are nimic de pierdut, așteptându-și pedeapsa. Deși pare inofensiv, faptele lui vorbesc de la sine, astfel încât nimic și nimeni nu-i mai poate oferi o a doua șansă. Cele trei femei ilustrează poziția sexului opus în raport cu bărbatul abuziv, Ansel dând dovadă de violența și dorința de control ce zăceau și-n sufletul tatălui său, amplificându-se și preschimbându-l într-un psihopat. De altfel, antieroul nostru căuta în continuu o entitate feminină care să-i ofere sentimentul de siguranță și căldura pe care le-a simțit până în momentul în care Lavender a plecat. Dar, dincolo de analiză, e un roman introspectiv complex, cu personaje bine șlefuite, o intrigă ce te prinde-n plasă și un final pe măsură, pe care-l aștepți cu sufletul la gură, chiar dacă știi că nu există nicio scăpare.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Danyei Kukafka:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Citește-mi-l

Falled

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

Ciobanul de Azi

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 67 - Cine minte primul de Ashley Elston

Titlu: Cine minte primul 

Autor: Ashley Elston

Editura: BOOKZONE

Titlu original: First Lie Wins (2024)

Traducere de Bogdan Ghiurco

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 398

Media pe Goodreads: 4,05 (din 393.347 note)

 

            Aș începe prin a vă spune că am absolut tot ce mi-aș putea dori vreodată, un job provocator, care îmi aduce suficienți bani ca să pot pleca oriunde în lume și s-o iau de la capăt (dacă situația o cere); un iubit fidel, care ar muta și munții doar să mă vadă fericită; o casă superbă, parcă desprinsă dintr-un roman și un grup de prieteni minunați, care îmi sunt alături în ciuda comportamentului meu bizar. Știu... sună clișeic, dar asta e viața mea, un clișeu imens, fiindcă eu nici măcar nu exist. Evie Porter e una dintre multele măști pe care mi le-am creat de-a lungul timpului pentru a duce la bun sfârșit sarcinile ce mi-au fost încredințate. Am devenit o maestră a minciunilor, am reușit de fiecare dată să mă ascund la vedere, păcălindu-i pe cei care și-au făcut un țel din a pune laba pe mine. Însă, așa cum știți deja, minciuna are picioare scurte, iar secretele, oricât de adânc le-ai îngropa, tot ies la iveală la un moment dat. Am de îndeplinit o misiune, dar, de data asta, s-ar putea ca eu să fiu cea trasă pe sfoară... Rămâne de văzut cine va câștiga cursa nebună, pornită de o voce fără trup, pe care am ascultat-o orbește, crezând că îmi vrea doar binele.

            Din cauza talentelor ei nu tocmai onorabile, Evie, așa cum este cunoscută în prezent, intră într-o belea de zile mari, fiind la un pas să fie arestată și închisă pentru tâlhărie și fraudă. Însă norocul, întrupat în persoana detectivului Sanders, dă peste ea, ajutând-o să scape de pârnaie și oferindu-i posibilitatea unui loc de muncă extrem de bine plătit, o ofertă ce i-ar putea rezolva toate problemele survenite în urma morții mamei sale. Rămasă singură pe lume, fata nu are altă alternativă decât să accepte „ajutorul” domnului Smith, capul unei rețele dubioase, un străin care rămâne mereu în umbră, având grijă să-i livreze printr-un mesager instrucțiunile pentru misiunile pe care le are de îndeplinit și banii ce i se cuvin. Pe parcursul a zece ani, fata își perfecționează stilul de operare, învață să-și asume identitățile pe care i le indică șeful ei, construind personalități potrivite, în așa fel încât să nu trezească nici cea mai mică suspiciune. În momentul de față, sarcina lui Evie este să afle secretele lui Ryan Sumner, un bărbat care întoarce multe capete, dar care e implicat în niște afaceri murdare. Însă atunci când inima intervine în procesele creierului, lucrurile o iau complet razna... Și uite așa Evie ajunge să fie împărțită între misiune și dragostea pe care i-o poartă lui Ryan.

            Nu vă faceți griji, „Cine minte primul” nu este nici pe departe un roman de dragoste. Fără să facă apel la criminali săriți de pe fix și crime ce șochează prin atrocitatea lor, Ashley Elston scrie un thriller amețitor, plin de suspans și mister, în care niciodată nu știi cine spune adevărul și cine minte. Romanul este structurat pe două planuri, trecut și prezent, capitolele care o prezintă pe protagonistă înainte să adopte identitatea lui Evie Porter făcând lumină asupra alegerilor sale de-acum. De fapt, cartea are la bază câteva întrebări foarte simple, al căror răspuns este întotdeauna complicat: Până unde ești dispus să mergi dacă ai pierdut totul? Câte măști poți purta până să uiți cine ai fost cu adevărat? Sau merită să riști totul pentru a-ți aminti constant de cea care ai fost cândva? Evie duce un război cu sine, pe de-o parte dorindu-și să lase totul baltă și să-și ia din nou numele pe care nu l-a mai folosit de mult, ceea ce este imposibil, din cauza faptului că de acel nume este legată o crimă, pe de alta, fiind gata să construiască noi identități, doar ca să se știe la adăpost. Însă, în momentul în care se îndrăgostește de subiectul misiunii sale, altceva devine vital pentru ea... Și anume, demascarea tâlharului domn Smith, cel care a transformat-o într-o marionetă. Principala regulă ca o misiune să iasă ca la carte interzice implicarea emoțională, dar Evie continuă să se comporte ca o ființă umană, să simtă și să-și dorească să trăiască cu adevărat. Iar acest lucru va fi posibil doar cu înlăturarea capului rețelei din care face parte.

            „Cine minte primul” a fost una dintre cărțile pe care le-am citit în vacanță, și tot ce pot spune e că mi-a plăcut mult felul în care autoarea și-a construit personajele și cum a dirijat firul narativ, orientând evenimentele, puțin nerealiste pe alocuri, spre un deznodământ neașteptat. Dacă vreți să aflați cine este Evie cu adevărat și să luați parte la misiunile ei incitante și periculoase, puneți mâna cât mai repede pe romanul lui Ashley Elston și pregătiți-vă pentru un carusel de senzații tari.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 182 - Călăul lui Gaudí de Aro Sáinz de la Maza

Titlu: Călăul lui Gaudí 

Serie: Milo Malart (#1)

Autor: Aro Sáinz de la Maza

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: El asesino de La Pedrera (2012)

Traducere de Georgiana Nuțu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 624

Media pe Goodreads: 3,96 (din 381 note)

 

            Barcelona... Un oraș zugrăvit și modelat de istorie, vechi și nou deopotrivă, unde s-au născut vestiți pictori, sculptori și arhitecți. Locul perfect în care să răpești un fost ministru al culturii, să-l ții închis cinci zile fără apă și mâncare, și apoi să-l legi cu niște cabluri metalice de fațada clădirii La Pedrera, să-l stropești cu benzină și să-i dai foc. Da, asta au surprins camerele de supraveghere, asta apare și în filmarea postată pe net dintr-un internet café, iar rămășițele carbonizate pe care echipele de intervenție le-au recuperat reprezintă dovada incontestabilă că prin oraș își face veacul un ucigaș cu sânge rece, posibil piroman. Dar de ce și-a filmat oribila crimă? Vrea să transmită un mesaj sau să se pună în lumina reflectoarelor? Și de ce a ales să-și suspende victima pe La Pedrera? Ținta lui e clădirea sau opera lui Gaudí? Oricum ar sta, de fapt, treaba, un lucru e cert, doar o minte tulburată poate să prindă un monstru, așa că e momentul propice ca inspectorul Milo Malart să intre în scenă.

            Suspendat din funcție după ce i-a fracturat mandibula unui superior și hărțuit de colegi și presă din cauza unei scurgeri de informații ce a dus la moartea unei femei nevinovate, într-o investigație anterioară, Milo Malart se confruntă acum cu sinuciderea propriului nepot, Marc, care și-a zburat creierii chiar cu arma lui de serviciu. Aflat cu trupul și sufletul pe marginea prăpastiei, Milo este rechemat, datorită unei judecătoare care a tras niște sfori, la Secția Centrală de Poliție pentru a se ocupa de ancheta ce-l vizează pe așa-zisul Călău al lui Gaudí. Dar șefii au impus două condiții pentru ca Milo să se întoarcă în joc: să meargă la psiholog și să facă echipă cu Rebeca Mercader, o tânără inspectoare-adjunctă ageră și „fioroasă”, altfel spus, o bonă care nu trebuie să-l scape din ochi. Și în timp ce Rebeca depune toate eforturile ca să-l convingă că e o polițistă competentă și analizează filmările în care apare criminalul cu cască de motociclist, președintele Círculo Gaudí este răpit chiar din propria mașină. Sau poate că a fugit cu banii? Însă, dacă ucigașul a mai făcut o victimă, atunci bogătașul cu o avere nejustificată s-ar putea să mai aibă doar cinci zile de trăit.

            Milo nu e doar un polițist cu un comportament neconvențional, ci și un om care poate să empatizeze puternic cu victimele și călăii, în special atunci când este la locul de muncă. Se pune în rolul făptașului, caută motive, analizează scenariile, aduce ipoteze noi și încearcă să anticipeze următoarea mișcare a criminalului. Metodele lui de lucru sunt diferite, mintea sa fiind mai mereu cu un pas înaintea ucigașului. Știe ce urmează să se petreacă, dar nu cunoaște identitatea răpitorului și nu are idee despre locul în care este ținut captiv Félix Torrens. Și încet-încet, printr-un raționament straniu, dar logic, ajunge la concluzia că ținta lui este, de fapt, Barcelona. Dar de ce ar vrea cineva să se răzbune pe un oraș? Și ce e cu focul? E într-adevăr vorba despre un piroman sau flăcările trimit la Trandafirul de Foc, la săptămâna tragică din 1909 când Barcelona a ars din temelii?

            De la văduva primarului și posibil viitoarea văduvă a lui Félix Torrens, două femei arogante și parvenite ce-i tratează pe locuitorii modești cu dispreț, la un prezentator TV care se află în plină ascensiune datorită unor scurgeri de informații ce pare să provină chiar din sânul poliției și până la un bibliotecar francmason care le explică celor doi investigatori semnificațiile simbolurilor pe care Gaudí le-a preluat în operele sale (rămânând încă o enigmă dacă mărețul arhitect a făcut sau nu parte din masonerie), Milo și Rebeca ajung să se cunoască cu adevărat, să se completeze unul pe celălalt și să pună informațiile tangibile și presupunerile personale cap la cap, pentru a da de urma Călăului lui Gaudí. Însă toate pistele posibile duc într-o fundătură, ceva nu se potrivește în scenariul pe care l-au încropit, și o întrebare esențială tot nu le dă pace... Care e legătura dintre fostul ministru Eduard Pinto și președintele Círculo Gaudí?  

            Cu thrillerul de față, Aro Sáinz de la Maza trece automat pe lista celor mai buni scriitori spanioli de suspans, alături de Carmen Mola și Juan Gómez-Jurado. E violent, grotesc și bizar, un roman care primește, fără nicio obiecție, cinci stele pe Goodreads. Barcelona, acum un oraș al turiștilor ce-l vizitează ca pe un mall, arde fără să ardă, protagonistul nostru e pe cât de excentric, pe atât de ingenios, un Sherlock veritabil completat de o parteneră/jumătate rațională, iar ucigașul e parcă desprins din cele mai întunecate coșmaruri, o umbră răzbunătoare care nu cunoaște mila sau compasiunea. Și atunci când simți că drumurile nu duc nicăieri, nu dispera, „E mai bine să aprinzi o lumânare decât să blestemi întunericul” (Confucius), unul dintre citatele preferate ale lui Milo Malart, ups... e timpul să vă las, fiindcă inspectorul nostru iarăși a ratat o programare la psiholog.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 162 - Cel care nu uită de David Baldacci (CRIME CLUB)

Titlu: Cel care nu uită 

Serie: Amos Decker (#1)

Autor: David Baldacci

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Memory Man (2015)

Traducere de Oana Stănescu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,11 (din 138.450 note)

 

            La douăzeci de ani, inima lui Amos Decker s-a oprit, de două ori, după ce a fost placat, pe terenul de fotbal, de către un alt jucător masiv, accident care a fost difuzat la acea vreme de nenumărate ori la televizor. Nimeni nu știe cu exactitate ce s-a petrecut atunci în creierul lui, cert e că s-a trezit un alt om. De fapt, era tot Amos, doar că din clipa aia nu a mai putut să uite nimic. Absolut nimic. Pe lângă hipertimezie, a deprins și sinestezia, capacitatea de a vedea lumea în culori. Pentru el, fiecare cifră are o culoare, conotată pozitiv sau negativ, și unele persoane sau obiecte pot căpăta nuanță, ton și intensitate în funcție de context sau sentimentul pe care i-l insuflă. Griul metalic îl liniștește, în timp ce albastrul îl paralizează psihic, pentru că albastră a fost și noaptea în care familia i-a fost ucisă cu sânge rece.

Johnny Sacks, cumnatul lui Decker, a fost găsit mort la masa din sufragerie, cu gâtul tăiat de la o ureche la cealaltă. Cassandra (Cassie) a fost descoperită lângă pat, cu o gaură de glonț, caldă și umflată, în frunte. Iar Molly, care nu împlinise nici zece ani, era pe toaletă, sugrumată și legată cu un cordon de bazinul de apă. O triplă omucidere care a șocat Burlingtonul, și, totuși, niciun suspect. De altfel, nici Amos nu-și amintește să fii supărat pe cineva într-un asemenea hal, încât să-i omoare familia. Și degeaba timpul trece, fiindcă omul nostru nu poate să uite ce a văzut și retrăiește moartea lor în fiecare secundă, la nesfârșit. Dar se pare că vinovatul s-a predat... Sebastian Leopold, posibil fost marinar, a intrat în secția de poliție și și-a recunoscut crima. Straniu, așa-i? Să fie vorba despre o falsă mărturisire? Dar cu ce scop? Și de ce acum? Să aibă ucigașul nostru în serie mustrări de conștiință?

Chiar dacă nu mai face parte din poliție, Amos, ajuns vagabond și în prezent detectiv de ocazie, vrea să-i facă o vizită, în celulă, lui Leopold, ca să-l privească în ochi și să afle dacă el e, într-adevăr, criminalul. Însă ancheta personală a lui Decker se încrucișează cu un atac armat într-un liceu, mai exact în fostul lui liceu, soldat cu victime atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor. Și datorită talentului său nemaiîntâlnit, despre care știe un număr restrâns de oameni, dar și fostul lui șef, Miller, Amos devine consultant al poliției, reluându-și rolul de investigator alături de fosta lui parteneră, Mary Lancaster. Și împreună cu FBI-ul, fiindcă băieții la costum nu puteau sta deoparte, având în vedere amploarea tragediei, eroii noștri pornesc pe urmele unui ucigaș inteligent și meticulos, care le pune răbdarea și competența la grea încercare. Fiecare pistă pare să fi fost prevăzută și de atacator, astfel încât se deschid o grămadă de căi posibile, din care doar una este cea pe care a fugit făptașul din școală.

Dar să nu uităm de Leopold, care repetă, de parcă nu și-ar mai fi luat pastilele de-o vreme bună, că el e vinovatul și că nu dorește niciun nenorocit de avocat care să-l reprezinte la proces. Însă Amos nu-l recunoaște pe Sebastian. Și, așa cum am spus, el nu uită nimic. Să nu credeți că asta e un soi de superputere, mda, poate fi, la fel cum poate să fie și un blestem. Știe ce dată e azi, minutul și secunda, și nu e nevoie să consulte vreun calendar sau ceas. Viața lui merge ca un contracronometru, dar înapoi, spre omoruri, spre punctul zero, fiindcă atunci când nu poți să scapi de trecut, e imposibil să te orientezi spre viitor. Pe lângă efectul caleidoscopic, prin sinestezie fostul detectiv privește lumea aidoma unui mag, interpretând semnele bune și avertismentele. Așa cum 7 e o cifră norocoasă, 3 aduce ghinion, fiindcă 3 îi apare în fața ochilor (o hoardă de 3) atunci când pericolul se apropie cu pumnale ascuțite de inima sa.

Ce să vă mai zic... E scrisă de David Baldacci, și cu asta cred c-am spus totul. E alertă, plină de mister, cu un antagonist parcă scos din filmele de groază, complex, dar greu (dacă nu imposibil) de descoperit, un psihopat ca-n vremurile bune, din seria diavolilor care și-au luat câteva zile vacanță pe pământ. La rândul lui, Amos e un personaj deosebit datorită caracterului său de justițiar absolut, dar și abilităților supraumane, care-l plasează deasupra oricărui agent de la FBI. Altfel spus, trebuie să vă pregătiți pentru o vânătoare de amploare, dar rămâne de văzut cine e, la urma urmelor, prădătorul, și cine, prada.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, luna aceasta, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Baldacci:

 

Literatura pe tocuri

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Anca și cărțile.ro

Falled

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu 

COMANDĂ CARTEA