Recenziile lui Gică 201 - Ultima crimă de la sfârșitul lumii de Stuart Turton (CRIME CLUB)

Titlu: Ultima crimă de la sfârșitul lumii 

Autor: Stuart Turton

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: The Last Murder at the End of the World (2024)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 392

Media pe Goodreads: 3,67 (din 29.895 note)

 

            La începutul sfârșitului au fost gropile. Și din gropi au ieșit insectele și ceața. Pâcla s-a extins și a împresurat pământul, ucigând toate formele de viață care i-au ieșit în cale. Nimeni nu-și imaginase că așa va arăta sfârșitul, că buncărele, armamentul și medicamentele nu vor proteja omenirea de „molimă”. Și când speranța păruse pierdută, în ultimele clipe, cineva a găsit o soluție... Pe o mică insulă grecească, în laboratoarele de sub o fortăreață militară abandonată, o savantă a reușit să ridice o barieră care să țină ceața la distanță. Mesajul ei a fost recepționat în mai multe colțuri ale lumii, iar supraviețuitorii au sosit în ultimul avanpost, pregătiți să o ia de la capăt. Au alcătuit o comunitate unită, guvernată după principii clare și de bază, formând familii, ajutând la perpetuarea speciei și ocupându-se de pescuit și agricultură. Dar acum, după aproape un secol, bariera a căzut, și doar descoperirea și neutralizarea ultimului ucigaș o poate repune în funcțiune.

Pe insulă locuiesc în prezent 211 indivizi și cei trei Bătrâni. Pe lângă faptul că sunt bătrâni, adică trecuți de șaizeci de ani, Niema Mandripilias, fiul ei, Hephaestus, și Thea Sinclair sunt ultimii oameni de știință de pe Pământ. Și în timp ce Hephaestus repară și inventează dispozitive, iar Thea își reface echipa de ucenici pe care-i pregătește pentru cercetare, Niema petrece timp alături de micul ei popor, asigurându-i educația și divertismentul de care are nevoie orice comunitate. Ziua, copiii merg la școală, și adulții pregătesc hrană sau își dedică timpul pasiunilor, iar seara se adună cu toții și citesc poezii, cântă și ascultă muzică sau vizionează piese de teatru. Niema ar face orice ca ultimii oameni să se afle în siguranță, iar sătenii ar face la rândul lor orice pentru Niema. Dar ceva cumplit s-a întâmplat azi-noapte... Dimineață, savanta a fost găsită moartă într-un depozit incendiat, cu capul zdrobit sub o grindă. Se pare că, înainte sau în timpul incendiului, Niema a fost înjunghiată în piept. Cineva a ucis-o... Dar cine? Cheia apocalipsei a fost întoarsă în broască, iar ultimii oameni au la dispoziție doar 46 de ore ca să-l găsească pe vinovat, înainte ca roiul și ceața să acopere insula.

Dacă Niema și-a iubit poporul, atunci de ce a setat ca, odată cu moartea ei, bariera să cadă? Dacă i-a păsat cu adevărat de ei, de ce erau programați să moară, bolnavi sau sănătoși, la șaizeci de ani? Ca niște roboți, ca niște specimene de laborator... Și ce se petrecea, de fapt, noaptea? De ce adormeau la o anumită oră și se trezeau la o altă oră stabilită? Și ce e cu rănile și arsurile cu care se trezeau de dimineață? Unde fuseseră? Ce făcuseră și pentru cine? Oare Niema să fi fost într-adevăr mântuitoarea insulei? Sau doar un geniu nebun care făcuse experimente pe săteni... Avuseseră încredere în ea, și acum sunt nevoiți să-i răzbune sfârșitul, ca să nu fie exterminați. Dar ei nu sunt în stare să facă rău nimănui, nu a mai avut loc o crimă de mai bine de 90 de ani, de când au apărut gropile, nu sunt obișnuiți cu violența. Și dacă nu ei au ucis-o, atunci e posibil ca ceilalți doi Bătrâni s-o fi înjunghiat? E clar, după aproape un secol, avem nevoie de un detectiv...

Emory nu se pricepe la construit, reparat, pictat sau scris piese de teatru, altfel spus, nu e capabilă să ofere niciun serviciu semenilor săi. Dar în mintea lui Emory zace un Sherlock Holmes încă nedescoperit, care e cazul să iasă acum la iveală. Împreună cu fiica ei, Clara, care-și caută prietena dispărută, posibil ucisă din cauză că a văzut ceva ce nu trebuia să vadă în grădina căldării, detectivul nostru recompune întâmplările petrecute cu o noapte în urmă, pășind pe urmele ucigașului a cărui memorie a fost ștearsă (sau nu) la trezire. Dar cum poți să prinzi un criminal care nu-și mai aduce aminte de propria faptă? Și dacă-l vei prinde, vei fi în stare să-l pedepsești? Vina se mută de la un individ la altul, unii fugind de judecată, alții asumându-și omorul ca să-și salveze familia și prietenii. Dar nu poți să-i iei pe toți la rând până când îl vei executa pe adevăratul criminal... Tic-tac, timpul se scurge, și oamenii noștri trebuie să ia o decizie, fiindcă doar jumătate dintre localnici ar putea să încapă în grădina căldării, cupola care a fost gândită ca o ultimă capsulă de salvare.

După un mystery cu elemente cyberpunk și o ficțiune istorică cu iz de horror, Stuart Turton revine cu un Science-Fiction cu miză polițistă, labirintic și grotesc, intens și halucinant. „Ultima crimă de la sfârșitul lumii” e o distopie în toată regula, asamblată prin tropii romanului apocaliptic. Insula grecească e un paradis pe cât de sigur, pe atât de efemer, deciziile importante se iau între Bătrâni, iar cetățenii joacă după cum le cântă oamenii de știință. Fericirea și pacea nu au nimic de-a face cu realitatea, păcatul cunoașterii fiind absent până în noaptea crimei. Pericolul este palpabil, însă oamenii se simt oarecum binecuvântați, conștienți că doar iubirea mântuitoarei lor îi protejează. Minciuna este camuflată în cotidian, cuvintele Niemei liniștesc sufletele agitate, făcându-le să se simtă privilegiate. Dar cine cunoaște, până la urmă, adevărul? Sătenii, savanții sau conștiința care le șoptește în cap atunci când sunt pe cale să comită o greșeală. Ah, da, ea e Abi, vocea care-ți spune ce să faci, dușmanul liberului arbitru, entitatea fără trup care deține, prin fiecare sfat și ordin, puterea.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Stuart Turton:

Falled

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

 

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 83 - 84000 de Claire North

Titlu: 84000 

Autor: Claire North

Editura: PALADIN

Titlu original: 84K (2018)

Traducere de Liviu Szoke 

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 488

Media pe Goodreads: 3,24 (din 5.302 note)

 

            Fiecare companie este un microunivers în sine, atent construit, clar delimitat și bine ierarhizat, condus după o serie de regulamente interne diferite, întocmite însă în conformitate cu legile, normele și valorile macrouniversului în care ia naștere, adică statul. Indiferent de natura lor, companiile devin elemente constitutive ale sistemelor sociale, fiind niște rotițe importante în mecanismul complicat al economiei de piață, al cărei scop suprem este obținerea unui profit cât mai mare. Cu toate acestea, puterea lor este limitată, fiind subordonate statului. Dar cum ar arăta o lume în care rolurile s-ar inversa? Cum ar arăta o lume în care conducătorul e la fel de important ca un ghemotoc de hârtie aruncat sub birou; în care criminalii, hoții și nelegiuiții se plimbă nestingheriți pe stradă, absolviți de orice acuzație doar pentru că au avut banii necesari ca să-și răscumpere faptele odioase; în care cetățenii ce nu aduc niciun beneficiu statului, consumă prea mult și nu produc profit sunt adunați și exilați la periferie, forțați să supraviețuiască și să muncească în ceva ce seamănă izbitor de mult cu lagărele de concentrare, urmând ca dintr-o clipă în alta să fie eliminați; în care companiile dirijează cu mână de fier viața oamenilor, îi manevrează ca pe niște marionete frânte, învățându-i să nu privească dincolo de iluzia grosolană și ostentativă a libertății, pe care o consideră cu nonșalanță realitate?

            Ei bine, Claire North se folosește de toate resursele ficționale pentru a ne aduce înaintea ochilor o astfel de imagine, creând o distopie socio-politică complexă, labirintică și criptică, a cărei descifrare se realizează prin urmărirea evenimentelor minore și a detaliilor care, la prima vedere, par născute din prea mult exces de zel – un balast literar ce sporește aura ambiguă a romanului –, dar care, în cele din urmă, umplu spațiile goale lăsate de întâmplările fulgurante din prim plan. Universul sumbru pe care autoarea îl imaginează transformă Anglia într-un spațiu prin excelență matematic, elitist, alienat, zugrăvit doar în alb și negru, transgresat de indivizi goliți de orice identitate, ale căror destine nu mai au nicio însemnătate în interiorul unui regim fals capitalist, în spatele căruia se ascunde o doctrină fascistă, dură și restrictivă.

            Guvernul a căzut, devenind un simbol, o simplă amintire a unor vremuri mai bune ce nu se vor mai întoarce fără revoluție. Acum nu mai are nicio putere, fiind o păpușă șifonată ce dansează după cum îi cântă companiile și un instrument de manipulare foarte eficient în mâinile abile ale corporatiștilor ce au preluat controlul asupra Angliei, protejându-i doar pe cei privilegiați și pe cei bogați, restul fiind excluși din societate. Restructurarea țării s-a făcut din temelie, vechile forme de guvernare fiind înlocuite cu un sistem totalitar ce urmărește obținerea profitului din absolut orice împrejurare. Dacă ai comis o crimă, nu vei mai fi trimis la închisoare, ci ți se va percepe o amendă, pe care fie o plătești și îți vezi de viață mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, fie nu o plătești și ajungi la Tocător, un spațiu abject unde sunt adunați toți cei care nu produc nimic sau reprezintă o rușine pentru corporații. Există și cazuri în care, dacă ai îndrăznit să deranjezi compania cu vreo vorbă aruncată aiurea ori cu vreun gest neglijent, ești împușcat fără drept de apel.

În aceste condiții, este nevoie de un om de încredere care să stabilească obiectiv prețul fiecărei nelegiuiri. Și iată-l... El e Theo Miller, un bărbat simplu, care și-a îndeplinit funcția cu profesionalism, păstrându-și doar pentru sine părerile ce contravin cu sistemul, până când o tragedie îi schimbă definitiv cursul vieții. Prietena sa, Dani, a fost trimisă la Tocător, apoi împușcată fără pic de milă. Înainte să fie executată, Dani i-a transmis bărbatului un mesaj, rugându-l să o salveze pe fiica lor, Lucy, închisă într-un loc de maximă securitate, din care nu are nicio șansă să scape. Theo se lansează într-o investigație pe cont propriu pentru a descoperi de ce a fost ucisă Dani, fiecare indiciu ducându-l mai aproape de propriul său sfârșit. Bărbatul trebuie să afle toate informațiile de care are nevoie pentru a-și salva fiica, despre existența căreia nu știa nimic până acum, fără să intre în vizorul justiției, dar, involuntar, ajunge să se implice în niște mișcări mult mai ample ce au drept scop distrugerea companiilor și revitalizarea statului. Theo va fi nevoit să se strecoare printre inamici, să învețe în cine să aibă încredere și, cel mai important, să-și construiască o identitate solidă, pentru a se distinge de restul oamenilor reduși la niște simple recipiente din carne, golite și dezbrăcate de tot ceea ce le diferențiază unele de celelalte, dar și pentru a deveni schimbarea pe care cei excluși, cei aruncați ca măselele stricate, și-o doresc în taină, nefiind suficient de puternici s-o strige în gura mare.

            „84000” prezintă povestea unui sistem de guvernare atipic și ambivalent, personajele fiind modelate de fluxul evenimentelor, și nu invers. Romanul e structurat pe trei planuri, primul trecut – unde suntem martorii anchetei desfășurate de Theo; al doilea trecut, mult mai îndepărtat – amintirile din tinerețea lui Theo, și prezent – renașterea simbolică a bărbatului după ce este salvat de la moarte de Neila, alături de care navighează pe canale. Cele trei planuri se suprapun, se intersectează și se topesc unele în altele, astfel încât e dificil să-ți dai seama când și unde au loc întâmplările. Frazele întrerupte, imaginile fragmentate și încâlceala narativă mi-au dat impresia că am sărit de pe un zgârie-nori, și în cădere am observat frânturi din viețile de dincolo de ferestre, pe care, abia după ce am ajuns pe pământ solid, le-am pus cap la cap, formând un puzzle cu piese ce nu se potrivesc.

Una peste alta, „84000” a fost o lectură interesantă. Dacă m-ați fi întrebat acum un an dacă aș citi vreodată o astfel de distopie, v-aș fi spus: categoric nu!, însă romanul ăsta ambiguu, ce trebuie decodat, rezolvat aidoma unui Cub Rubik, m-a prins. N-aș merge până acolo încât să afirm că mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut, așa că o să-mi exercit dreptul de neutralitate. Chiar sunt curioasă cu ce ne va mai surprinde Claire North data viitoare... Ah, da, în caz că vă întrebați de ce „84000”, să zicem doar că atât poate valora o viață...

 

COMANDĂ CARTEA 

Recenziile lui Gică 165 - Noi, carnivorii de Agustina Bazterrica

Titlu: Noi, carnivorii  

Autor: Agustina Bazterrica

Editura: PANDORA M (ANANSI. WORLD FICTION)

Titlu original: Cadáver Exquisito (2017)

Traducere de Marin Mălaicu‑Hondrari

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 240

Media pe Goodreads: 3,81 (din 188.264 note)

 

„Noi, carnivorii” (sau mai bine spus, Noi, canibalii) este un roman distopic cu puternice nuanțe horror, care, prin tematica abordată, poate fi încadrat cu ușurință și în sfera literaturii apocaliptice. Pe scurt, într-un viitor nu foarte îndepărtat, un virus letal a infectat viețuitoarele lipsite de rațiune, de la câini, porci și vite, până la păsări, astfel încât toate animalele au fost sacrificate. Și fiindcă nu a existat niciun produs care să înlocuiască proteinele necesare organismului (cele vegetale fiind nesatisfăcătoare), guvernul a aprobat legea conform căreia omul are tot dreptul să consume carne de om. Mă rog, carne specială, pentru că așa îi spune acum. Astfel, au apărut abatoarele și măcelăriile, locurile unde sunt „procesate” și vândute noile produse de proveniență umană.

            Marcos lucrează la abatorul El Cipres, fiind, de-asemenea, mâna dreaptă a patronului. Munca lui constă în „procesarea” mecanică a oamenilor, adică a capetelor care sunt aduse, claie peste grămadă, în camioane, de la „crescătorii”. În fiecare zi e la fel, un nou specimen e transportat în camera de anihilare, unde va fi anesteziat printr-o lovitură de ciocan în frunte, exact în locul unde e ștampilat, urmând să ajungă în încăperea unde doi angajați îi vor face vivisecția și îi vor selecta membrele și organele. Rinichi, la rinichi, ochi, la ochi, limbă, la limbi, inimă...  În cel mai bun caz, pielea îi va fi jupuită, ca să poată fi transformată într-un trofeu sau bun comercial. Iar carcasa va fi aruncată la hoitari, adică la vagabonzii flămânzi ce și-au întins tabăra lângă gardul electrificat al abatorului. De altfel, și calitatea cărnii variază, de la tânără la bătrână, de la resturile cu care s-a hrănit subiectul, la alimentația atent planificată și observată, cu cea mai bună hrană, astfel încât mușchiul să fie fraged și apetisant.

            Urmărind povestea lui Marcos, realizăm că nu e deloc un om fericit. Fiul i-a murit, după care soția l-a părăsit, iar tatăl lui se află într-un azil, luptându-se cu demența. Dar viața lui se schimbă atunci când primește cadou o femelă, un exemplar de lux, cu gene curate, hrănit doar cu mâncare pe bază de migdale. Deși în primele zile protagonistul o ține captivă în șură, legată, firește, ca să nu evadeze, după un timp o introduce în locuința sa, chiar în propria existență. Însă e interzis prin lege să tratezi un produs ca pe o ființă umană, și asta l-ar putea costa, împreună cu femeia, o vizită la abatorul municipal.

            Așa cum am spus, cartea de față e o distopie. Mai întâi, avem cenzură, o anumită limitare a termenilor folosiți și a afectivității, care este, pe urmă, anulată complet. Oamenii (mai precis cei care nu ar trebui să se numească oameni) nu mai simt nimic, au pietre în loc de inimi, fac totul pe repede-înainte, de parcă ar putea să oprească, în vreun fel, sfârșitul inevitabil. Apoi, teritoriile sunt împărțite, și umanitatea (neumană) e scindată în trei mari grupuri. Pe de-o parte, îi avem pe cei de condiție bună, care-și permit carne specială, ba chiar un subiect viu pe care să-l țină într-o cușcă în bucătărie, ca să taie bucăți din el pentru a-și servi musafirii. Pe de alta, sunt hoitarii, indivizii măcinați de foamete, posibili (dar nu e cazul) insurgenți, care se hrănesc cu rămășițele cadavrelor, ilustrați ca niște șacali-zombie. Și în centrul tuturor, fiindcă mâncarea asigură supraviețuirea, se regăsesc subiecții crescuți în condiții speciale, cărora li s-au scos corzile vocale, fiindcă muțenia îi reifică, însemnați cu ștampile și sigle, victime încă de la naștere, a căror soartă e pecetluită de drujbele și lamele ce-i Spintecă și „procesează”.

Și, da, e un text prin excelență expresionist. Pe lângă faptul că este violent, vulcanic, plin de angoasă și decadență, e conturat printr-o cromatică stridentă, cu nuanțe de gri, negru și roșu. Culorile apăsătoare nu fac decât să sublinieze pierzania, dezaprobarea divină, fiindcă cea de-A Cincea Poruncă a fost încălcată (a unui zeu care pare să fi fost măcelărit de propria creație) și parazitul din trupul celor damnați. În acest cerc al Infernului, nu există eroi, suflet sau sentimente, doar hrană și consumatori. Însă, spre deosebire de practicile șamanilor, unde carnea celui ucis îi conferea putere și vitalitate învingătorului, aici lucrurile merg într-o direcție futuristă, lipsită de orice fel de simbolistică. Prin urmare, istoria se întoarce în punctul zero, abandonând sensurile abstracte, iar șarpele ajunge, iarăși, să-și devoreze propria coadă, pentru că pământul trebuie purificat de germenii săi grotești și sadici.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 43 - Testamentele de Margaret Atwood

Titlu: Testamentele 

Serie: Povestea slujitoarei #2

Autor: Margaret Atwood

Editura: ART

Titlu original: The Testaments (2019)

Traducere de Ioana Miruna Voiculescu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 648

Media pe Goodreads: 4,20 (din 313.867 note) 

 

            Democrația devine un vis frumos atunci când trăiești într-o țară înlănțuită de un dictator, a cărui mână de fier se strânge din ce în ce mai tare, sufocându-i pe toți cei care au curajul să tulbure apele și să pună la îndoială practicile conducerii. În interiorul unui astfel de regim totalitar, să fii diferit, să ai o personalitate puternică, să iei decizii și să gândești de unul singur, să știi să scrii și să citești, să ocupi orice funcție îți dorești, indiferent dacă ești femeie sau bărbat, toate astea, și multe altele, sunt interzise. Toți trebuie să se supună orbește comandantului și să se resemneze cu rolul pe care îl primesc în societate. Nimeni n-are voie să iasă din tipar, oricât de nedreaptă și plină de suferință îi este existența, pentru că, altfel, pedeapsa va fi de o mie de ori mai dură.

            Preluând modelul bine-cunoscutelor doctrine dictatoriale ce au sfâșiat Europa în secolul al XX-lea, Margaret Atwood construiește o nouă distopie, plină de întorsături neașteptate, identități furate, familii pierdute, prefăcătorii, minciuni elaborate, croite cu pricepere, spioni și încercări disperate de a da timpul înapoi, pentru a salva o civilizație în ruină. Acțiunea din „Testamentele” are loc la cincisprezece ani de la întâmplările relatate în „Povestea slujitoarei”, însă nu aș putea spune că romanele fac parte dintr-o serie, fiindcă singura legătură dintre ele este universul în care se petrec ambele narațiuni. Dacă aș fi avut ocazia, le-aș fi citit tocmai invers, deoarece „Testamentele” vine cu o viziune mult mai detaliată despre transformările prin care a trecut Galaadul, despre regimul teocratic instaurat cu forța și ierarhiile sociale, în timp ce „Povestea slujitoarei” ne pune în fața faptului împlinit, insistând pe drama psihologică a femeii folosite pentru procreare, și nu pe consolidarea de lume. Iar acum, că am lămurit chestiunile introductive, să trecem la adevărata intrigă.

            Lydia a fost cândva o femeie liberă, ocupând o funcție într-o instituție publică, la fel ca toate femeile care au ales cariera în detrimentul vieții de familie. Însă, în urma unui raid organizat de noua conducere a Galaadului, femeia este săltată chiar de la locul de muncă împreună cu toate colegele sale. Mobilul acestei arestări este unul pur misogin, demn de guvernarea patriarhală a Antichității – femeile nu au dreptul să facă ce-și doresc, ele trebuie stăpânite și conduse, ca o cireadă de vaci. Lydia e pusă în fața unei alegeri dificile... Fie se supune comandantului și primește rolul de Mătușă, fie continuă să trăiască după vechile reguli ale democrației și este împușcată fără pic de milă. În cele din urmă, femeia ia decizia corectă, ajungând mai-marea Mătușilor, un fel de măicuțe ce se îngrijesc atât de educația tinerelor fete, cât și de rugăciunile pentru purificarea unui popor păcătos.

            În afară de notițele Mătușii Lydia, prin intermediul cărora îi aflăm povestea, secretele cele mai întunecate și țelurile ascunse, tabloul este completat de viziunile a două fete crescute în locuri diferite. Daisy a locuit de când se știe într-o lume liberă, înconjurată de atenția și afecțiunea părinților săi, auzind neîncetat vorbindu-se despre Galaad și ciudățeniile care se petrec acolo. După ce tatăl și mama ei mor într-un atentat misterios, adolescenta află în sfârșit taina nașterii sale, ce vine la pachet cu o responsabilitate enormă. Daisy primește o misiune capitală ce poate schimba cursul războiului dintre Canada și Galaad. De cealaltă parte a baricadei, o găsim pe Agnes, o tânără educată sub oblăduirea strictă a Mătușilor. La nici treisprezece ani, fata este forțată să-și aleagă un soț din rândul comandanților, pentru a deveni o Soție și a intra în ierarhia riguroasă a „nobilimii”. Însă Agnes preferă să renunțe la privilegiile pe care i le poate aduce o căsătorie, în schimbul vieții caste pe care o poate avea în rândul  Mătușilor. Astfel destinele protagonistelor ajung să se împletească, cele trei femei luptând pentru aceeași cauză.

            Galaadul are la temelie învățăturile divine, însă transcendența este complet anulată. Toți se închină și respectă poruncile unui dumnezeu nevăzut, dar zeul suprem este, de fapt, Comandantul Judd. Biblia, într-o variantă oarecum deformată, este cartea de căpătâi pe care doar Mătușile o pot citi, ceea ce le dă posibilitatea să răstălmăcească conținutul real al acesteia în funcție de lecțiile pe care trebuie să le dea tinerelor domnișoare ce au gânduri nepermise. Societatea Galaadului – denumirea locului nu este întâmplătoare, Galaadul fiind o cetate a răufăcătorilor, mânjită de sângele numeroaselor crime; un sălaș al păcătoșilor și depravaților, ce avea nevoie de purificare prin credință – este una primitivă. Deși acțiunea are loc în epoca modernă, Regimul Comandantului Judd aruncă lumea cu câteva secole înapoi în ceea ce privește mentalitatea, în ciuda faptului că se folosesc de cele mai avansate tehnologii. Înapoierea comunității e subliniată și de împărțirea acesteia pe clase clar delimitate printr-un limbaj al culorilor:

Negru - pentru Comandanții care se cred apostolii lui Dumnezeu pe Pământ, misiunea lor constând în aducerea ordinii și eradicarea păcatelor;

Albastru - pentru Soțiile Comandanților, cele care caută doar stârnirea invidiei celorlalte membre ale anturajului lor;

Alb - pentru Mătuși sau Perle, așa cum li se mai spune;

Verde - pentru fetele ce urmează să se căsătorească;

Roz, Mov și Alb - pentru fetele nobilimii care merg la școală;

Gri cu dungi vărgate - pentru femeile din popor;

Roșu - pentru slujitoare, mai bine spus pentru sclave, cărora li s-au anulat toate drepturile, fiind mai degrabă privite ca o marfă, decât ca niște ființe cu suflet. 

            Spre deosebire de „Povestea slujitoarei”, care m-a plictisit îngrozitor, „Testamentele” a fost o lectură incitantă, pe care am parcurs-o într-o singură zi. Imaginile vii, scenele redate cu acuratețe cinematografică – chiar mi-aș dori să văd un serial realizat după cartea asta –, personajele realiste și miza în jurul căreia autoarea își clădește povestea – orice ascensiune trebuie să aibă și o pantă descendentă, iar cu cât se acumulează mai multă putere în mâna unui om, cu atât mai aproape și mai furtunoasă i va fi nimicirea –, au înălțat-o mult pe Margaret Atwood în clasamentul autorilor mei preferați.        

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 35 - Nicio picătură de băut de Mindy McGinnis

Titlu: Nicio picătură de băut   

Serie: Nicio picătură de băut #1

Autor: Mindy McGinnis

Editura: LEDA EDGE (CORINT)

Titlu original: Not a Drop to Drink (2013)

Traducere de Ionel Ghiragosian

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 3,82 (din 13.116 note)

 

            Din punct de vedere biologic, omul poate rezista fără mâncare până la 30 de zile, în condițiile în care își conservă fiecare strop de energie și se hidratează suficient. Dar fără apă...? Trei zile fără licoarea binefăcătoare, incoloră, insipidă și inodoră poate conduce la un sfârșit dezastruos. Să ne imaginăm doar ce se întâmplă dacă punem un burete îmbibat cu apă la soare, într-o zi toridă de vară. În doar câteva ore vom găsi buretele complet uscat, poate chiar găurit din cauza căldurii infernale. La fel se petrece și în cazul corpului uman, dacă nu primește cantitatea zilnică de lichide de care are nevoie pentru a funcționa așa cum trebuie. Însă într-o lume în care toate sursele de apă sunt poluate și aproape pe cale de dispariție, iar negocierea cu forțele naturii nu dă niciun rezultat, să-ți asiguri supraviețuirea poate deveni o muncă de Sisif și vine la pachet cu asumarea unui rol de ucigaș în serie, totul pentru conservarea fiecărei picături de apă.

            Mindy McGinnis scrie o poveste captivantă, plină de suspans, în centrul căreia se află un univers ostil, în pragul colapsului. „Nicio picătură de băut” e cea mai bună distopie pe care am citit-o în ultimii ani. Am fost fascinată de modul în care autoarea ilustrează faptele – fie că e vorba despre niște banale acțiuni cotidiene, fie niște evenimente majore ce pot readuce echilibrul sau, din potrivă, pot căsca o prăpastie și mai adâncă între membrii unei comunități deja scindate –, toate sunt descrise cu același patetism înflăcărat și într-un ritm alert, ce nu-ți dă voie să lași cartea din mână. În structura romanului se împletesc elemente din toate genurile, nelipsind dragostea, tragedia, supranaturalul, aventura, misterul, dimensiunea socială și dorința de a preschimba haosul într-o utopie.

            Lynn a fost crescută doar de mama ei și educată să protejeze cu orice preț iazul aflat pe proprietatea lor. De la o vârstă fragedă, ea a învățat mai întâi să tragă cu arma, și apoi să pună întrebări. Ocaziile în care fata a trebuit să-și dovedească iscusința n-au fost puține, din ce în ce mai mulți străini călcându-le pământurile cu scopul de a face rost de apa potabilă tot mai puțină. Înăbușindu-și remușcările și regretele, Lynn i-a împușcat pe toți aceia care reprezentau o amenințare, de la mârșavii orășeni, până la cruzii coioți. Excepție fac doi inamici puternici cu care fata trebuie să-și regleze niște socoteli, tatăl, care a abandonat-o, și un coiot fioros, care i-a ucis mama. După acea zi întunecată în care și-a văzut mama prăbușindu-se sfâșiată, Lynn a rămas singura protectoare a apei mult râvnite. Însă lucrurile se complică atunci când o familie își ridică tabăra lângă râu. Tânăra trebuie să treacă peste prejudecățile sădite adânc în inima ei, să doboare zidurile de neîncredere în semenii ei și să accepte ajutorul vecinului ciudat, care locuiește la marginea pădurii, dar, cel mai important, trebuie să accepte schimbarea și faptul că poate alege să procedeze diferit față de înaintașii săi.

            Romanul are la bază sintagma Homo homini lupus (Omul este lup pentru om), deoarece lumea asta e împărțită în două facțiuni, vânători și prădători, firește, rolurile fiind interșanjabile. Pe de-o parte, sunt oamenii care locuiesc la oraș, cei care se bucură de confort, electricitate și distracție, însă fără să aibă o sursă de apă din care să se poată alimenta, iar pe de alta, cei care n-au nimic, în afară de apa pe care o apără cu prețul vieții. Jocul ce ia naștere între cele două tabere este extrem de violent, capriciile și dorința de bunăstare ale unora fiind scuza perfectă pentru ceilalți, care caută să stârpească orice amenințare. Pe lângă acest război ce ar apărea în orice împrejurare de genul ăsta, autoarea trage subtil un semnal de alarmă și cu privire la poluarea hidrosferei, fapt ce ar putea conduce cu timpul la formarea unei lumi în care vom uita că suntem oameni, ne vom lupta între noi, locul milei și al empatiei fiind luat de egoism. Pe scurt, nu contează peste câte cadavre treci, dacă ce-i al tău rămâne intact.

            Cât despre personaje, ar fi foarte multe de spus, în primul rând pentru că sunt impecabil croite. N-aș putea găsi niciun cusur acestor caractere, ceea ce m-a determinat să-i dau volumului cinci stele fără să stau pe gânduri. Din puținele figuri care defilează, tot protagonista este cea mai interesantă. Rămasă singură, Lynn continuă să țină cont de sfaturile mamei sale pentru a supraviețui secetei, însă ea face totul din inerție. I s-a spus că așa e corect, că așa trebuie să procedeze, iar ea a ascultat orbește, cu toate că mai are mici momente de ezitare în anumite situații. Conștiința ei se trezește abia atunci când cei din jur, în care învață să aibă încredere, îi arată o altă cale. Ajunge, în cele din urmă, cu adevărat independentă, reușind să ia propriile decizii, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la povețele mamei. Își asumă rolul de mamă pentru o fetiță aflată în pragul morții, descoperă dragostea, suferă, pierde mica ei lume și câștigă o alta alături de cei pe care îi iubește. Însă drumul ce duce la utopia născută ca rezultat al schimbărilor pe care le face fata e pavat cu sacrificii și distrugere.

            „Nicio picătură de băut” este o poveste emoționantă, plină de acțiune și suspans, o lectură captivantă, perfectă pentru fanii romanelor „Acolo unde cântă racii” și „Acest tărâm al blândeții”. Volumul de față este prima parte a dilogiei cu același titlu, care, din păcate, n-a fost continuată în limba română. În ciuda acestui impediment, cartea merită toată atenția voastră și vă garantez că nu veți fi dezamăgiți.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 74 - Pasagerii de John Marrs (Blog Tour 12/2022)

Titlu: Pasagerii 

Autor: John Marrs

Editura: TREI

Titlu original: The Passengers (2019)

Traducere de Mihaela Apetrei 

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 472

Media pe Goodreads: 4,09 (din 21.468 note)

 

Sună alarma... Te trezești și, în următoarea clipă, arunci o privire peste notificările de pe telefon. După ce-ai terminat cu rețelele sociale, îți verifici, cu ajutorul brățării inteligente, presiunea sangvină, oxigenul din sânge și nivelul de stres. Îți faci rutina de dimineață și te pregătești să mergi la muncă. Chemi, din aplicație, un Uber și vizualizezi, în timp real, pe unde se află mașina și în câte minute va veni. (...) Ajuns la job, începi să-ți îndeplinești sarcinile, și, pe la amiază, soliciți, dintr-o altă aplicație, să ți se livreze prânzul. (...) Ziua e pe sfârșite și te pornești spre casă, dar de data aceasta mergi pe jos, ca să faci puțină mișcare. Ajuns înapoi acasă, te uiți câți pași ai făcut astăzi, dacă starea ta fizică e OK și ce mesaje și notificări ai primit. (...) Pui capul pe pernă și adormi, așteptând să te trezești din nou și să o iei de la capăt. Însă, în timp ce tu te odihnești, toate datele pe care le-au înregistrat dispozitivele tale sunt preluate de un sistem la care au acces câțiva oameni importanți de pe planetă, care, la rândul lor, încearcă să-ți ofere tot ce-i mai bun pentru starea ta fizică și pentru liniștea psihică de care ai nevoie.

            Ține-te de mine și hai să pășim cu încredere în viitor. Gata..., am ajuns. Nu știu exact în ce an suntem, dar aici am vrut să te aduc. După cum poți observa, acum mașinile nu mai au nevoie de șoferi, pentru că au fost automatizate. Acum toți sunt Pasageri, fiindcă vehiculele astea sunt capabile să te ducă oriunde vrei, și, în caz de accident, sunt în stare să evalueze toate posibilitățile, ca să evite riscul ca persoana de la bord să sufere vreo afecțiune. Dar asta-i altă poveste, iar acum trebuie să te trezesc puțin la realitate. În momentul de față, opt oameni sunt prizonieri în tot atâtea autoturisme deturnate. Da, se pare că un Hacker a reușit să obțină controlul acestor mașini „atât de sigure” și amenință că ostaticii vor muri în momentul în care toate vehiculele vor ajunge să se izbească unul de celălalt, într-un loc deja stabilit.

            Dar, pentru că a rămas o „fărâmă de bunătate” în sufletul lui, dementul ne oferă posibilitatea de a salva o singură persoană, un om despre care credem că merită să trăiască. Însă cum putem să alegem dintre o femeie gravidă, o indiană care fuge de soțul ei violent, un veteran de război invalid, un bărbat care avea de gând să-și pună capăt zilelor, o fostă vedetă de televiziune ajunsă la senectute, o emigrantă fără acte și doi soți care vor să se întoarcă la cei doi copii ai lor? Fie că s-au născut aici sau că au venit din altă parte, toți sunt reprezentanți ai societății britanice și toți au drepturi egale. Însă atunci când trebuie să condamni pe cineva, măștile cad, și cei pe care te-ai prefăcut atâta timp că-i accepți devin primele victime în acest odios joc de putere. Dar oamenii ăștia au niște povești, care, odată expuse, vor complica și mai tare situația. Fiecare vot pentru viață reprezintă o sentință la moarte pentru ceilalți, iar corectitudinea politică se sfărâmă și prejudecățile ies la suprafață, lăsând la vedere scheletul unei lumi sadice, clădită din propriile frustrări.

Din momentul în care publicului i se cere să aleagă un supraviețuitor, haosul se instaurează complet. Toți oamenii au posibilitatea să-și tasteze propria opțiune, indiferent de vârstă sau de locul unde se află. Astfel, din spatele unui username necunoscut, oricine își poate exprima liber sentimentele, fără ca societatea să-l sancționeze în vreun fel. În plus, atunci când simți că faci parte dintr-un grup, îți este mult mai ușor să iei o decizie, pentru că ceilalți îți confirmă opțiunea. Astfel, odată ce asimilezi spiritul de turmă, etica și bunul simț se prăbușesc, iar sinceritatea nocivă ajunge să acapareze totul. Din locul tău anonim și sigur, poți să-ți dai liniștit cu părerea atât despre încălțămintea ridicolă a unei femei, cât și despre capacitatea ei de a lua decizii într-o situație critică.

În cazul de față, jocul de putere se manifestă pe trei niveluri clar delimitate. În cel mai de jos punct, te afli tu, cel/cea care crede că are posibilitatea de a salva pe cineva și de a-i condamna pe ceilalți la un sfârșit îngrozitor. Dacă încerci să ieși puțin din ignoranță, vei observa că SELECȚIA este realizată, de fapt, de mulțimile de oameni care își exprimă susținerea sau ura prin intermediul hashtag-urilor și postărilor de pe rețelele sociale. Dar cel ce deține cu adevărat controlul este Hackerul, individul care a pus la cale toată nebunia la care asiști. Astfel, din moment ce există un păpușar care manevrează întregul spectacol, liberul arbitru nu constituie nimic mai mult decât o imensă farsă diabolică.

A sosit timpul să ieșim din poveste și să vedem ce reprezintă, în esență, romanul lui John Marrs. Ar putea fi un Thriller, pentru că avem un atentator, câteva victime și mult suspans. De altfel, ar putea fi un Science-Fiction mai soft, fiindcă ne propulsează într-un viitor nu foarte îndepărtat și extrem de accesibil. Însă, dincolo de construcția, evident, postmodernă, volumul de față se încadrează, din mai multe puncte de vedere, în categoria Distopiilor. Lumea perfectă a oamenilor care se lasă conduși de tehnologie se transformă brusc într-un coșmar în care dispozitivele devin principalii factori de risc. Șoferul ia locul Pasagerului, iar propriul destin nu-i mai aparține. De altfel, demiurgul care controlează totul se regăsește perfect în postura lui Big Brother, iar tele-ecranele lui Orwell sunt înlocuite de toate mijloacele electronice care, chipurile, ne fac existența mai ușoară. În concluzie, pot să vă spun că mi-a plăcut destul de mult, ideea e foarte bună, păcat că autorul s-a pierdut în unele momente și a apelat la soluțiile cele mai ușoare, care au condus, în mod evident, la o scădere accelerată a tensiunii. Oricum, merită citită, iar dacă vreți să puneți mâna pe ea cât mai repede, puteți participa la cele trei concursuri care se desfășoară, până în 16 mai, pe blog, pe pagina de Facebook și pe contul nostru de Instagram.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui John Marrs: 

Literatura pe tocuri 

Falled

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l 

Pălărisme.ro 

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA

CONCURS: PASAGERII (EDITURA TREI)

Cu ocazia Blog Tourului organizat de Editura Trei, avem plăcerea de a vă invita la un nou concurs!

 

De fapt, vor fi trei concursuri, unul aici, unul pe pagina noastră de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni și unul pe Instagram, la: cartile_mele28, iar premiul constă în câte un exemplar din romanul „Pasagerii”, de John Marrs.

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concursul de pe blog? 

1. Dați like paginilor de Facebook: Cărțile Mele Și Alți Demoni & Editura Trei.

2. Scrieți, într-un comentariu, care este cartea voastră preferată de la Editura Trei.

3. Distribuirea acestui articol este opțională (sunteți înscriși în concurs odată ce ați realizat primele două cerințe).

 

Concursul se va desfășura până în data de 16 mai, ora 23:59, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org.

 

Mult succes tuturor!

Despre carte:

Cine trăiește? Cine moare? Tu decizi.

Te afli în mașina ta fără șofer când brusc ușile se blochează, ruta se schimbă și nu mai ai niciun control asupra vehiculului. După care o voce misterioasă îți spune: „O să mori". Pe măsură ce mașinile autonome devin varianta mai sigură și mai de încredere, opt oameni se trezesc în această situație înfiorătoare. Printre ei, se numără o vedetă de televiziune a cărei glorie a apus, o tânără însărcinată, o femeie abuzată care fuge de soțul ei, un emigrant fără acte, un cuplu căsătorit și un bărbat care vrea să se sinucidă.

Camerele de filmat ascunse în mașinile lor transmit către milioane de oameni din întreaga lume panica teribilă care-i cuprinde. Dar publicul își va arăta adevărata față când va fi întrebat: „Pe care dintre acești oameni ar trebui să-l salvăm? Și pe care să-l ucidem primul?"

"Fiecare întorsătură de situație pare plauzibilă și inevitabilă. Povestea alertă e însoțită de o

satiră socială necruțătoare." – The Washington Post

„Un thriller palpitant, ce ridică întrebări despre moralitate. Marrs își încântă cititorii creând tensiune și oferind un tablou convingător al lumii de azi prin această poveste întunecată și captivantă." – LA Times

„Suspans de cea mai bună calitate." – Kirkus Reviews

Cartea poate fi comandată de AICI. 

Recenziile lui Gică 56 - LIFEL1K3. REALISTIK de Jay Kristoff

Titlu: LIFEL1K3. REALISTIK  

Serie: LIFEL1K3 #1

Autor: Jay Kristoff

Editura: PALADIN

Titlu original: LIFEL1K3 (2018)

Traducere de Silviu Genescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,97 (din 9.262 note)

 

            Sincer, nici nu știu cu ce să încep. Credeți-mă că e foarte complicat... Ar trebui să vorbesc despre carte, nu? Ei bine, în cazul acesta nu e vorba despre un simplu roman science-fiction, primul volum dintr-o nouă trilogie magnifică, ci despre ce reprezintă în sine fenomenul Jay Kristoff. Și da, vorbesc despre un fenomen literar de amploare, și nu doar despre un simplu autor ce și-a făcut și el apariția printre zecile de scriitori publicați în ultima vreme. Kristoff e diferit din toate punctele de vedere și mi-a făcut o imensă plăcere să-l citesc. Pe lângă faptul că preia niște aspecte foarte cunoscute din literatura SF și distopică, el își aduce propria contribuție ingenioasă, atât în organizarea elementelor haotice, cât și în inserarea unor coduri ficționale și istorice, pe care doar un cititor experimentat le poate observa, descifra și înțelege. Dar, înainte de toate, haideți să vedem puțin despre ce este vorba în această superbă și fascinantă poveste.

            Eve este o fată obișnuită... Nu, nicidecum. Pe lângă faptul că unul dintre ochii ei este înlocuit de o proteză tehnologică și că are niște fire de siliciu care îi ies din cap, un fel de mecanism ce se ocupă cu memoria, organizându-i într-un mod rațional amintirile, ea participă la turniruri foarte violente, distrugând roboți, din interiorul mașinăriei peticite, pe care a construit-o în atelierul bunicului său. Luptele sunt extrem de periculoase, tânăra fiind conștientă că oricând poate să-și piardă viața, însă nevoia de credite, cu care urmează să cumpere medicamente pentru singura ei rudă, bunicul Silas, o face să strângă din dinți și să spulbere orice oponent metalic cu conștiință artificială. Ce să spun? O viață normală, liniștită și plină de siguranță... Însă lucrurile devin cu adevărat complicate atunci când Eve îl întâlnește pe realistikul Ezekiel, unul dintre androizii creați de un om cu aspirații de Dumnezeu.

            Suntem introduși într-o lume dezolantă a viitorului, un Pământ aproape distrus, alcătuit din rămășițele unor civilizații ce au apus de mult. În urma atacurilor cu bombe nucleare, deșertul s-a transformat în sticlă, Falia San Andreas s-a deschis și a înghițit marea metropolă, iar din vechea Californie nu a mai rămas decât un ținut sterp, plin de reziduri și gunoaie, un loc care acum este numit Resturi. În acest univers aflat în ruină, doi giganți industriali concurează pentru a câștiga monopolul, încercând să creeze tehnologie cât mai avansată. Deși totul evoluează, continentul pare să fie cu un picior în groapă, metamorfozându-se, treptat, într-un imens cimitir în care oamenii roboții și natura se vor regăsi și, într-un final, vor dispărea.

            Într-un cadru spațial și temporal lipsit de culoare, personajele sunt cele care dau sensul lumii în care trăiesc. Pe lângă Eve, care este o fată puternică, carismatică și foarte curajoasă, ceilalți protagoniști își aduc propriile personalități fascinante și pline de vitalitate. Lemon Fresh este cea mai bună prietenă a tinerei, o fată ambițioasă și vicleană, ce nu și-a putut uita niciodată trecutul de hoață de buzunare. Nu pot să nu-i menționez pe Cricket, un roboțel ce seamănă cu un porc spinos și căruia nu suportă să i se spună MITITEL, și Kaiser, un câine-cyborg, construit din țesut cerebral și măduvă animală, părți neurologice asamblatte într-o carcasă robotică foarte rezistentă. Însă poate cel mai interesant caracter este Ezekiel. Fiind experimentul unui om ingenios de nebun, el constituie capodopera absolută, androidul extrem de puternic și de rapid, Terminatorul care este imposibil de ucis datorită organismului său care se regenerează după fiecare confruntare. Dacă i-ai pune într-o ordine, ai asista la un proces evolutiv sau involutiv – depinde din ce parte privești – însă ei sunt speciali, în primul rând, datorită defectelor pe care le au.

Îmi este aproape imposibil să privesc cartea ca pe o lucrare unitară. Kristoff nu este autorul pe care să-l încadrezi într-o anumită schemă, pentru că el încearcă să depășească orice graniță literară existentă. Astfel, curentele și genurile sunt combinate și duse la extrem, textul fiind postuman, postmodern, distopic și, nu în ultimul rând, postapocaliptic. Iar dacă ne întoarcem la niște constructe ficționale mai obișnuite, putem spune că avem de-a face atât cu un bildungsroman, cât și cu o capodoperă a subgenului New Weird. Textul este construit pe un fundal cultural și livresc extrem de variat, de la cele trei legi ale roboticii, până la citate din „Paradisul pierdut” al lui John Milton și referințe la una dintre cele mai puternice dinastii din Europa.

            Cred că a sosit timpul să pun punct acestei recenzii, așa că e momentul să vă las pe voi să aruncați o privire peste volum, pentru a asista la călătoria celor cinci protagoniști și pentru a vă bucura de referințele și ghicitorile presărate pe tot parcursul textului. Eu sunt foarte curios cum va reacționa publicul român la acest experiment literar și cum vor fi primite și celelalte traduceri din romanele lui Jay Kristoff, pentru că, după cum poate știți deja, anul acesta urmează să fie publicat „Nevernight”, o altă carte ce constituie începutul unei trilogii foarte apreciate pe plan internațional.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 22 - Depozitul de Rob Hart

Titlu: Depozitul  

Autor: Rob Hart

Editura: Armada (Nemira)

Titlu original: The Warehouse (2019)

Traducere de Petru Iamandi

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,85 din 7.911 note

 

O poveste ce mi-a adus aminte de „1984” și de „Fahrenheit 451” din cauza modului întunecat în care este prezentat viitorul. M-am gândit la aceste titluri înainte să fie menționate în carte, deși era evident în ce direcție merge autorul. Mai mult decât o poveste despre tehnologiile care ne vor schimba viața, „Depozitul” este o ficțiune despre captivitatea într-un loc care pare perfect și libertatea spre o lume pustie.

Compania Cloud, deținută de magnatul Gibson Wells, este cea mai puternică afacere de pe Pământ. Atunci când cineva are nevoie de un produs, nu trebuie decât să-și efectueze comanda online, iar dronele îi vor livra lucrul solicitat în cel mai scurt timp posibil. Oamenii nu mai trebuie să iasă din casă ca să meargă la cumpărături, iar astfel este evitat orice fel de accident. Nimeni nu se mai simte în siguranță După ce s-a întâmplat în Vinerea Neagră, iar livrarea produselor la domiciliu este o binecuvântare. Pe de altă parte, Cloud este și locul perfect în care îți dorești să lucrezi datorită salariului generos și condițiilor bune de muncă. În această companie se vor angaja Paxton, un fost antreprenor și gardian de închisoare, și Zinnia, un spion corporatist trimis să fure planurile întreprinderii.

Nu știu dacă pot să spun despre romanul lui Rob Hart că este o distopie în toată regula. Nu există o parte întunecată căreia să i se opună societatea perfectă realizată de compania Cloud. De altfel, răul nu se află în afară, ci în interiorul sistemului, iar trecerea de la un registru utopic la unul distopic este bruscă și nejustificată. În primul moment, ni se transmite cât de utile sunt dronele și cât de mult contribuie ele la procesul distribuirii de produse, iar pe urmă ni se înfățișează o priveliște aproape apocaliptică, un roi de mașinării zburătoare care întunecă soarele. Nici termenul de Science-Fiction nu se prea potrivește, acțiunea are loc în viitor, însă timpul din roman este unul foarte apropiat de al nostru. Dronele există, corporații gigantice sunt pe tot mapamondul, nevoia oamenilor de a li se livra cât mai repede lucrurile solicitate este o chestiune a contemporanului, nu mai e nevoie decât de o minte ingenioasă care să le potrivească. Nu suntem atât de departe de lumea „perfectă”, totul e doar o chestiune de timp.

Odată ce o companie uriașă pune mâna pe monopol, celelalte întreprinderi mai mici încep să dispară. Cloud produce aproape orice, de la șosete și aparate de ras, până la telefoane și computere, iar asta o face cea mai puternică afacere din lume. Însă chiar și un sistem atât de bine pus la punct poate avea fisuri care să facă posibilă infiltrarea unor agenți ostili, precum cei doi protagoniști.

Nici nu știu care dintre personajele principale mi-a plăcut mai mult. L-am simpatizat pe Paxton pentru duritatea și sentimentul de dreptate, însă pendularea lui între dorința de a se răzbuna pe cel care i-a distrus afacerea și voința de a trăi într-un loc stabil și sigur devine puțin enervantă spre sfârșit, mai ales că lucrurile nu sunt foarte clare, iar el nu pare să ia nici o decizie în acest sens. Cât despre Zinnia, am apreciat modul meticulos în care își urmează misiunea și faptul că e capabilă să joace un rol la perfecție, chiar dacă acesta o solicită până la epuizare. Deși ni se spune, în mod repetat, că ea este un spion corporatist, un agent care a trecut nu de puține ori prin situații primejdioase, eu am perceput-o ca pe o ființă fragilă, închisă în propriul cocon, care se deschide pas cu pas spre lume. Însă, pe departe, cel mai interesant personaj e însuși proprietarul brandului Cloud, Gibson Wells. Wells e singura voce subiectivă din toată povestea, iar decăderea lui morală este prezentată treptat, deși ea există încă de la început, însă autorul vrea să lase judecata în mâna cititorului.

„Depozitul”, de Rob Hart, nu este o distopie Science-Fiction ce tratează o temă îndepărtată , ci un roman care vorbește despre lumea în care trăim și despre efectele negative ce pot apărea odată ce un singur om deține puterea. Într-o societate capitalistă, pericolul nu poate veni decât din partea unui gigant industrial,, iar cel care are cel mai mult de oferit va ajunge să controleze sistemul politic și viața oamenilor.

 

COMANDĂ CARTEA