ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Chuck Wendig. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Chuck Wendig. Afișați toate postările

vineri, 8 decembrie 2023

Recenziile lui Gică 152 - Cartea accidentelor de Chuck Wendig (Provocare)


Titlu: Cartea accidentelor 

Autor: Chuck Wendig 

Editura: LITERA

Titlu original: The Book of Accidents (2021)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 640

Media pe Goodreads: 3,75 (din 21.089 note)

 

Pentru că am fost provocat ieri de colegul meu, Andrei Cioată (https://falled.blogspot.com/), în lanțul de provocări deschis alaltăieri de prietena noastră, Cristina Lazăr (https://carti.blog/), a venit rândul meu să scriu despre „Cartea accidentelor”, de Chuck Wendig. Sincer vă spun că habar nu am cu ce să încep... Oare să vorbesc despre aspectele care fac din romanul de față un horror veritabil? Despre complexitatea narațiunii și miza cosmică pusă în joc? Sau să procedez ca de-obicei și s-o iau cu începutul, poate cu prologul sau cu primele capitole? Dar întrebarea e cu care prolog, pentru că, surpriză, avem două. Și încă de-aici ne dăm seama că nu avem de-a face cu un amator sau cu un autor lipsit de inspirație, ci cu un maestru al scrierii, capabil să construiască o lume nouă și s-o arunce apoi în haos, extrăgând, aidoma unui ceasornicar, piesele din care ar putea fi reasamblată. Dar hai să vedem mai întâi cine, când, unde și de ce...

            Edmund Walker Reese are un singur regret, că a fost prins în timp ce încerca să-și execute cea de-a cincea victimă. Abia a cincea... când el plănuia, de fapt, să ajungă la 99... Dar asta e, nemernicii l-au închis, și acum urmează să fie prăjit pe scaunul electric. Are un singur prieten, „dar diavolul nu-i aici”, și e pregătit să dea piept cu moartea, fiindcă numerele i-au arătat că ăsta nu-i, la urma urmelor, sfârșitul. Publicul s-a adunat, cei doi gardieni l-au așezat „confortabil” pe scaun, au pornit curentul, și Edmund a trecut, călărind trăsnetul, DINCOLO.  

            Făcând un salt în viitor, adică în prezent, ne trezim în biroul unui avocat, unde Nate Graves află că, în schimbul unui dolar, dorință lăsată de tatăl lui în testament, poate achiziționa casa în care a copilărit. Copleșit de amintirile în care el și mama sa erau snopiți în bătaie și urându-și din tot sufletul tatăl, protagonistul refuză, inițial, propunerea, dorindu-și să stea departe de infern, chiar dacă monstrul și-a dat de curând duhul. Dar pentru că Maddie, soția și sculptorița familiei, are nevoie de un loc liniștit în care să-și dea frâu liber imaginației, și fiindcă fiul lor, Oliver, are probleme la școală, empatia lui excesivă nefiind înțeleasă nici de colegi, nici de cadrele specializate, Nate hotărăște în cele din urmă să se mute cu familia în Pennsylvania, în locuința coșmarurilor ce i-au marcat primii ani de existență. Dar nu trece mult timp până când încep să se petreacă lucruri stranii, o siluetă fantomatică pare să bântuie prin vechea casă și prin tunelurile din apropiere, iar viețuitoarele încep să se comporte ciudat, de parcă ar fi conștiente că răul umblă nestingherit printre ele.

Sună bine, așa-i? Vă spun eu că e excepțională, o lectură de care ai parte o dată la câțiva ani, o carte pe care nu doar că vrei s-o recomanzi prietenilor, ci ajungi să-ți dorești să-i obligi s-o citească. Și acum hai să vedem împreună trei motive pentru care merită s-o treceți urgent pe TBR.

            Pentru început, e un roman Horror, și cu asta cred c-am spus tot. Nu, nu e Fantasy etichetat ca Horror, nici Romance, precum „Mexican Gotic”, nici măcar Thriller, știu că uneori granițele sunt aproape invizibile, dar nu e cazul și aici. Este exact ce trebuie, o capodoperă a literaturii de groază, plină de episoade întunecate și terifiante în care simți cum sângele ți-o ia la galop. Avem parte de scene înfricoșătoare la fiecare capitol sau o dată la două capitole, și chiar dacă poate părea prea mult, ajungi să-ți dorești și mai mult, pentru că e o groază care se construiește cu pași mici, îndreptată spre un final exploziv. În al doilea rând, avem niște personaje, la prima vedere, simple, dar care își expun complexitatea pe parcurs. Nate nu e doar o victimă a abuzurilor propriului tată, ci și un „răzvrătit” care a înțeles că violența e doar o consecință a slăbiciunilor. El e tatăl model, cel care-și iubește familia mai presus de orice, pregătit să treacă chiar prin infern pentru ei. La rândul ei, Maddie nu e o femeie conservatoare, nu stă doar în bucătărie, iar printre activitățile  ei se numără bătutul de cuie, reparatul țevilor și sculptatul cu drujba în lemn. E o artistă în adevăratul sens al cuvântului, iar dacă arunci o privire la creațiile sale, vei avea impresia că sunt pline de viață. Iar Oliver, micul nostru neînțeles, poate să simtă, în mod inexplicabil, toată suferința celorlalți, și chiar dacă se declară împotriva violenței, e gata să sară oricând la bătaie, atât timp cât prietenii lui scapă nevătămați. E curajos, se sacrifică pentru alții și se simte bine în preajma celor ca el, chiar dacă noul lui amic, Jake, e puțin ciudat și are o pasiune bolnavă pentru magia neagră.

Și vin în concluzie și cu ultimul argument (profesorii mi-ar sări în cap pentru asta), Chuck Wendig e un autor cult, care știe cu ce se mănâncă Horror-ul. De asta, unele scene trimit (direct sau indirect) la operele altor autori de gen. Prologul cu scaunul electric este evident o trimitere la „Culoarul morții”, al lui Stephen King, ba unele episoade, mai târzii, par să aducă a „Shining”. Maddie și Oliver m-au dus cu gândul la cei doi protagoniști din „Prieten imaginar”, capodopera lui Stephen Chbosky, unde avem de-a face cu o altă miză cosmică, aceeași luptă de proporții între bine și rău. Iar construcția lui Edmund Walker Reese mi-a amintit de Charles Manx, anti-eroul din „NOS4A2”, al lui Joe Hill, care, la fel ca antagonistul de-aici, avea un plan măreț cu copiii pe care-I făcea să dispară. Gata, gata, mă opresc aici, am spus mai mult decât trebuia, și pentru că recenzia face parte dintr-un Blog Tour, îi dau penița Ancăi Adriana Rucăreanu (https://ancasicartile.ro/), pe care o provoc, la rândul meu, să scrie despre „Cartea accidentelor”.

Tu pe cine provoci să citească „Cartea accidentelor”?


COMANDĂ CARTEA