Se afișează postările cu eticheta Storia Books. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Storia Books. Afișați toate postările

marți, 12 aprilie 2022

Recenziile Mădălinei 24 - Curtea Miracolelor de Kester Grant


Titlu: Curtea Miracolelor  

Serie: Curtea Miracolelor #1

Autor: Kester Grant

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: A Court of Miracles (2020)

Traducere de Simona Ștefana Stoica

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,70 (din 6.436 note)

 

            În ultima vreme îmi este din ce în ce mai greu să  mă las pradă mrejelor unei povești, motiv pentru care mă plictisesc destul de repede și sunt nehotărâtă în ceea ce privește alegerea lecturilor viitoare. Însă, după mai multe romane pe care le-am abandonat și le-am trecut pe lista pentru mai târziu, am dat peste o carte care m-a fascinat încă de la primele fraze. „Curtea Miracolelor”, de Kester Grant, ne aruncă, fără nici un avertisment, într-o lume întunecată, plină de mizerie și de scursuri ale societății, unde pericolul și moartea pândesc după fiecare colț. Autoarea realizează o rescriere fascinantă după celebrul roman al lui Victor Hugo, „Mizerabilii”, din care preia o mulțime de elemente, de la Revoluția Franceză ce a scindat Parisul și evenimentele tragice ce i-au urmat, până la detaliile vestimentare, specifice vremii. Dar să nu vă imaginați că o să citiți un roman clasic. Nici pe departe... „Curtea Miracolelor” este o ficțiune istorică Young Adult, impregnată cu nuanțe de Horror, Thriller și aventură, ceea ce o face foarte greu de încadrat într-un singur gen.

            Nina sau „Pisica Nopții”, așa cum i se spune în rândul Ghildei Hoților, este o tânără neînfricată, care nu se dă în lături de la nici un jaf. Viața ei nu a fost deloc ușoară, în special din cauza tatălui său, violentul și ursuzul Thénardier, care a avut grijă să-i facă existența un iad. După ce sora ei, Azelma, este vândută ca sclavă sexuală în Ghilda Plăcerilor a Tigrului, cel mai temut conducător de breaslă, soarta Ninei o conduce pe un drum pavat cu cadavre și teamă. Ea ar face orice este omenește și neomenește posibil pentru a-și salva sora din ghearele mârșavului Tigru, inclusiv să sacrifice o altă viață nevinovată, în schimbul Azelmei. Însă afecțiunea maternă pe care începe să o simtă pentru micuța Ettie o va face să dea totul pentru siguranța ei.

            Cu fiecare pagină pe care o citim, pătrundem tot mai adânc în tenebrele Parisului, unde facem cunoștință cu păturile cele mai de jos ale societății, cu  cei care au fost alungați de la suprafață, fiind siliți să trăiască în subterane. Personajele acestui roman sunt cerșetorii, asasinii, hoții, criminalii, adică niște fantome ale unei lumi de mult apuse. Acestei imagini degradate și mizerabile a orașului i se opune panorama strălucitoare și plină de ignoranță a nobilimii și a regalității.

Familia regală este înfățișată ca cel mai mare inamic al calicimii. Fiecare mizerabil trăiește pentru a se răzbuna și pentru a primi ceea ce i se cuvine de drept, pâinea, adică hrana. Ne este prezentată o perioadă istorică cumplită, evenimente reale în urma cărora Parisul a fost sfâșiat de revoluție și oamenii au suferit de boli și de foamete. Nobilimea a oprit distribuirea pâinii în rândurile celor săraci, cu intenția de a scăpa definitiv de calicii care tulbură liniștea orașului. Însă decizia lor împotriva vieții, împotriva celor lipsiți de apărare, a determinat scindarea Parisului în două orașe, unul de suprafață, căruia i se atribuie lumina soarelui, și unul subteran, care stă sub spectrul întunecat al nopții.

Acum că v-am prezentat fundalul care determină toate evenimentele din carte, este momentul să vorbim puțin și despre protagonistă. Nina duce pe umeri o povară imensă, salvarea celor din jur, și, prin urmare, a întregului Paris. Ea reprezintă o combinație stranie între inteligența și instinctul de conservare al Cosettei și determinarea lui Jean Valjean, cele două personaje celebre ale lui Hugo. Ea este capabilă să trăiască în ambele lumi, dar să o accepte doar pe una, cea a tenebrelor, refuzând să aibă încredere în nobilime.

Personajele din acest roman nu pot fi analizate individual. Ele trăiesc în colectivitate, pentru că împreună sunt puternice, pentru că împreună se pot opune distrugerii. Însă, cu excepția eroinei, mai există două caractere care se disting în toată marea de chipuri palide și cenușii. Unul dintre ele este conducătoarea Ghildei Asasinilor. Ea este cea care introduce o nuanță fină de Fantasy în carte și e o maestră desăvârșită a manipulării. Demnitatea pe care o afișează, privirea periculoasă și puterea de care se bucură în Curtea Miracolelor o transformă într-o regină a mizerabililor, imaginea în oglindă a adevăratei regine care ar trebui să se îngrijească de poporul ei. Cel de-al doilea caracter despre care trebuie să vă vorbesc este micuța Ettie. Ea este mai mult decât oricine Cosette, adică puritate în persoană, în ciuda faptului că locuiește printre cerșetori și hoți. Naivitatea ei puerilă o transformă într-o victimă a cruzimii celorlalți. Însă gingășia ei poate fi doar o mască sub care se ascunde un caracter puternic, o salvatoare a celor rătăciți.

Pe lângă scriitura impecabilă și poetică, pe lângă evenimentele tumultoase, pline de suspans ce nu te lasă să ridici ochii de pe pagină, am apreciat enorm de mult faptul că nu există nici o poveste de dragoste clișeică, care să distrugă farmecul întregului roman. În lumea imaginată de Kester Grant, iubirea este o slăbiciune ce îți poate aduce moartea, prin urmare, dacă vrei să supraviețuiești, sângele rece, rațiunea și abilitățile înnăscute ce te pot încadra într-o ghildă sunt esențiale.

Nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, dar, acum că stau și mă gândesc, parcă cinci stele pe Goodreads sunt prea puține. „Curtea Miracolelor” este una dintre lecturile la care respirația îți stă în loc, realitatea se dizolvă de tot, iar ficțiunea devine mai vie ca oricând, prinzându-te într-o bulă de cristal. Romanul de față este abia prima parte a seriei cu același nume, urmând ca în 2023 să apară, în original, cel de-al doilea volum, o continuare pe care sunt sigură că o voi devora la fel de repede ca pe aceasta.


COMANDĂ CARTEA


joi, 20 ianuarie 2022

Recenziile Mădălinei 21 - Casa din marea azurie de T.J. Klune


Titlu: Casa din marea azurie 

Autor: T.J. Klune

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: The House in the Cerulean Sea (2020)

Traducere de Irina Stoica

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 4,47 (din 224.540 note)

 

            Îmi e din ce în ce mai greu să îmi pun ideile pe hârtie. Poate din cauza timpului insuficient, poate din cauza lipsei de inspirație (sau poate ambele), însă oricât de dificil ar fi, despre romanul lui T.J. Klune trebuie să vă spun câteva cuvinte. Înainte de toate, vreau să vă avertizez că nu avem de-a face cu un YA clasic, despre copii cu puteri supranaturale, ci, mai degrabă, cu un amestec foarte interesant dintre Fantasy și roman psihologic, personajele magice fiind construite în așa fel încât să reflecte o întreagă categorie socială. Mai mult decât atât, „Casa din marea azurie” este un roman despre schimbare și acceptare. Autorul preia o serie de elemente din alte cărți, precum „Harry Potter” și „Miss Peregrine”, pe care le așază în rama unei povești LGBTQ+, pentru a crea o lume a marginalilor, un univers paradisiac al celor disprețuiți și neînțeleși de cei care au pretenția să se numească normali. Cred că este cel mai corect politic volum pe care l-am citit în ultimii ani, însă, din punctul de vedere al acțiunii, m-am așteptat la cu totul altceva. Accentul nu este pus pe ce se întâmplă, ci pe cum se întâmplă, motiv pentru care desfășurarea evenimentelor este destul de lentă și monotonă, dar există și o oarecare tensiune dată de aerul misterios al personajelor și de secretele ascunse în spatele unor ochi blânzi și senini.

            Cât de periculoși ar putea fi șase copii orfani care dețin, mai mult sau mai puțin, niște puteri magice? Conform Comisiei Extrem de Superioare, din cadrul Departamentului Responsabil de Tineretul Magic, foarte periculoși – atât de periculoși, încât ar putea aduce sfârșitul lumii. Dar, pentru a fi evitată o astfel de catastrofă, DIRECTIMA a luat decizia de a-i izola pe acești copii pe o insulă pustie, unde să nu intre în contact cu restul civilizației. Crud, nu-i așa? Partea bună e că de bunăstarea și educația lor a fost desemnat să se ocupe Arthur Parnassus, un bărbat simplu, bun la suflet, care știe să privească dincolo de aparențe și pentru care defectele devin cele mai mari calități. Datorită lui, orfelinatul de pe insula Marsyas reprezintă un adevărat cămin pentru cei șase copii. Însă liniștea se spulberă atunci când pe insulă este trimis un asistent social, din cadrul DIRECTIMA, care primește însărcinarea de a verifica dacă lucrurile sunt în regulă sau dacă orfelinatul trebuie închis pentru totdeauna.

             Linus Baker trăiește într-o carapace formată din temeri și reguli pe care le respectă cu strictețe, orice abatere de la acestea dându-i întregul univers peste cap. Din acest motiv, este perceput ca fiind un ciudat, un om antisocial care își împarte viața între funcția de asistent social și grija pentru pisica sa, Calliope, o creatură extrem de antipatică dacă mă întrebați pe mine. în cei 17 ani de când ocupă acest post, nu a cerut nici o mărire de salariu, nici o avansare, ba chiar s-a străduit să își îndeplinească sarcinile cu profesionalism – să facă cele mai bune rapoarte, astfel încât să nu atragă atenția Comisiei Extrem de Superioare – cu alte cuvinte, Linus ar fi putut fi ales angajatul lunii în fiecare lună, dacă ar fi vorba despre așa ceva. Rutina este singura protecție pe care o are, iar atunci când este trimis să petreacă o lună pe insula Marsyas, pentru a investiga situația orfelinatului de acolo, zidurile atent construite încep să se clatine. Orice lucru ieșit din comun îl face pe Linus și mai anxios, nereușind să vadă, din cauza fricii, dincolo de prejudecățile celorlalți.

            Chiar dacă asistăm la evoluția lui Linus, romanul nu are un singur protagonist. Fiecare personaj are momentul său în lumina reflectorului. Există o mare discrepanță între modul de construcție al nou-venitului și cel al copiilor. În timp ce primul este un caracter slab, efeminat, marcat de tușele personajului de hârtie și lipsit de profunzime, cei din urmă sunt foarte atent creionați, cu personalități puternice și visuri ce așteaptă un mediu propice pentru a se împlini. Cel mai interesant personaj este Arthur Parnassus, care înfățișează o copie mai tânără și mai ștearsă a lui Albus Dumbledore. Cei doi au în comun blândețea, dorința de a-i ajuta pe toți, de a vedea binele în orice creatură și  afinitatea pentru culori stridente. Arthur devine un mentor pentru cei care au fost izgoniți din lume; un demiurg ce transformă un spațiu de penitență într-un loc pe care îl poți numi acasă. Cu toate că numele personajelor au conotații mitice, important este faptul că fiecare reprezintă, în sens metaforic, o categorie marginală. Astfel, pe insulă sunt adunate mai multe modele ale unei realități compuse din dizabilități și deviații sociale.

            Spațiul se numără printre cele mai importante aspecte. Avem de-a face cu un mediu antitetic, care îi influențează, atât în comportament, cât și în modul de a gândi, pe cei ce trăiesc în el. Pe de o parte, ne este înfățișat orașul din care vine Linus, un loc întunecos, apatic, în care soarele se arată rare ori și în care oamenii sunt reci, superficiali, mimând grija pentru ceilalți, plini de ranchiună și prejudecăți la adresa celor diferiți, închistați în reguli și reglementări, fără de care viața lor nu ar mai avea sens. Opusă acestui oraș sumbru, avem insula Marsyas, un paradis pe Pământ, unde soarele strălucește tot timpul, iar libertatea este cea mai importantă regulă. Locuitorii de aici au dreptul să viseze și să facă ce le place, fără să fie judecați.

            Tot ce pot să mai spun în final e că mi-a plăcut povestea, cu toate că mi-aș fi dorit ceva mai multă acțiune, mai multe întâmplări neașteptate și un final nu chiar așa de previzibil, dar asta ține de gusturile fiecăruia. Însă problemele pe care le aduce în discuție T.J. Klune sunt cât se poate de serioase și actuale, iar primul pas pentru a schimba realitatea stă în acceptarea celor diferiți și în înțelegerea unei lumi care a stat aproape tot timpul ascunsă.


COMANDĂ CARTEA


duminică, 26 iulie 2020

Recenziile Mădălinei 1 - Vraja spinilor de Margaret Rogerson



  
            Romanul „Vraja spinilor” (Sorcery of thorns) face parte din literatura Fantasy, dar poate fi încadrat și în genul YA, personajele principale fiind adolescenți. Cartea a fost publicată în limba română, în luna mai a acestui an, la editura Storia Books, în traducerea Simonei Ștefana Stoica și a Alinei Marc Ciulacu. O lume magică plină de forțe întunecate, de mistere, de cărți vrăjite care, la cea mai mică jignire, se pot transforma în creaturi grotești care distrug totul în jur. Aceasta este lumea pe care Margaret Rogerson o construiește în cel de-al doilea roman al ei.

Mi s-a părut fascinant să citesc o carte despre cărți vii și cred că ăsta este, de fapt, aspectul care o face atât de interesantă și de atractivă. Grimoarele pe care trebuie să le îngrijească Elisabeth, o tânără ucenică bibliotecară, sunt cărți rare care ascund secrete despre magie. Acestea trebuie alintate, protejate și îngrijite mai ceva ca un animal de companie. Însă, sub nici o formă, nu trebuie enervate sau vătămate, deoarece pot reprezenta un pericol la adresa tuturor
.
Elisabeth este un personaj cu o personalitate destul de puternică. Temătoare și plină de întrebări, la început, ea devine din ce în ce mai sigură pe ea, mai rebelă, riscându-și viața pentru ceea ce iubește.  Însă într-o lume în care încheierea unui pact cu diavolul, în schimbul puterilor magice, este la ordinea zilei, e dificil să-și dea seama în cine poate avea încredere.

Cu o medie de 4,11 pe Goodreads, „Vraja spinilor” este un roman ușor de lecturat. Eu l-am citit într-o singură zi. Stilul folosit de Rogerson este, după părerea mea, unul apropiat tinerilor, simplu și cât se poate de fantasy. Autoarea nu pierde timpul cu descrieri inutile. Acțiunea curge, povestea este bine închegată, iar cu fiecare pagină citită, lumea lui Elisabeth se conturează tot mai clar.

Nu pot să trec peste această carte, fără să menționez onomastica aleasă de autoare pentru cei doi protagoniști. Elisabeth Scribener și Nathaniel Thorn, două nume predestinate.. Scribener provine de la „Scribe” ce se traduce prin „scrib, cărturar”, de aici și dragostea ei pentru cărți și dorința de a deveni gardian al bibliotecii. În ceea ce îl privește pe Thorn, numele său se regăsește și în titlul original, thorn însemnând spin. Titlul ar putea fi o referință la puterile magice ale familiei lui Nathaniel

 După ce am terminat volumul, nu m-am putut abține să nu-l compar cu seria Harry Potter, din care e clar că autoarea s-a inspirat. Ne putem da seama de acest lucru dacă aruncăm o privire asupra numelor personajelor secundare care sunt preluate din romanele lui J. K. Rowling, dar cel mai evident este că, la fel ca Harry, Elisabeth este orfană și descoperă că are înclinație spre magie, ceea ce o face ca mereu să se afle în primejdie.

Cu toate acestea, nu am putut trece peste clișeele inserate în text, care fac  notă discordantă. Aș fi vrut să știu cum ajunge Elisabeth să aibă puteri magice. Explicația din roman nu mi se pare suficient de credibilă, dar poate autoarea vrea să țină secret acest detaliu pentru următorul roman.Spun următorul roman pentru că epilogul acestuia mi se pare mai mult un prolog al unei continuări și chiar sper să fie așa.

Sper să nu fie primul și singurul roman tradus în limba română de la această autoare, pentru că îmi place mult modul în care construiește lumi și personaje. Sunt sigură că pentru cititorii din România, această carte va fi o lectură relaxantă și plăcută. Așa că vă îndemn să n-o ratați.

luni, 20 iulie 2020

Regina de foc (Prințesa de cenușă #3) de Laura Sebastian - august 2020




Titlu: Regina de foc
Autor: Laura Sebastian
Anul apariției: 2020
Traducere: Bogdan Voiculescu

👑 Prințesa Theodosia a fost prizonieră în propria-i țară timp de un deceniu. Poreclită Prințesa de cenușă, a îndurat abuzuri și batjocuri neîncetate din partea Kaiserului și a curții lui. Dar, chiar și purtând coroana de cenușă, în venele moștenitoarei de drept a coroanei Astreei curge focul. Iar dacă a învăţat un singur lucru de la mama ei, acela este că reginele nu se lasă intimidate niciodată.

🔥 Acum liberă și susținută de o armată de rebeli, Theo trebuie să-și elibereze poporul subjugat și să înfrunte un dușman nou și înfiorător: noua Împărăteasă. Înzestrată cu un tip de magie pe care nimeni nu o înțelege, e hotărâtă să mistuie în foc pe oricine și orice i-ar sta în cale. Puterea stranie a Împărătesei crește pe zi ce trece și, avându-l acum ostatic pe prințul Søren, miza e mai mare ca niciodată.

👑 Theo trebuie să învețe să-și accepte propria putere pentru a avea sorți de izbândă împotriva fetei pe care cândva o considera sora ei de suflet.