Recenziile Mădălinei 61 - Buna fată rea de Alice Feeney (CRIME CLUB)

Titlu: Buna fată rea 

Autor: Alice Feeney

Editura: STORIA BOOKS 

Titlu original: Good Bad Girl (2023)

Traducere de Alina Marc Ciulacu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,66 (din 46.144 note)

 

Luna aceasta, Alice Feeney, regina suspansului, revine la Blog Tour cu un nou roman misterios și provocator. Dacă în cărțile anterioare (Piatră, hârtie, foarfecă și Daisy Darker) am avut parte de familii bizare în care secretele și minciunile ocupă un loc primordial, case și capele bântuite, parcă scoase din filmele cu Scooby-Doo, și criminali imprevizibili, care apar la momentul oportun, acum, autoarea ne prezintă povestea a patru femei de vârste diferite, ale căror destine se intersectează într-un mod neașteptat. O lectură lejeră, dar incitantă, „Buna fată rea” constituie melanjul perfect dintre un Thriller Psihologic și un Cozy Mystery, ce are ca premisă relația complicată mamă-fiică, răzvrătirile adolescentine și prăpastia dintre generații ce devine tot mai greu de trecut, elemente pe care autoarea le împletește, le șlefuiește, construind un tablou pictat în nuanțe de suferință, lacrimi, neîncredere și regrete. Toate personajele sunt captive într-un carusel al fatalității, din care vor putea scăpa doar atunci când vor avea curajul să-și recunoască greșelile, să-și înfrunte trecutul și să repare răul făcut în urmă cu aproape două decenii.

            Edith are optzeci de ani, dar se poate spune despre ea că este încă în floarea vârstei. Energică și plină de surprize, femeia ar da orice să locuiască din nou în căsuța ei, în tovărășia celui mai bun prieten, Dickens, un cățeluș loial, care i-a alinat clipele de singurătate, și să se plimbe prin oraș, poposind pe câte o bancă în mijlocul naturii. Însă toate astea sunt imposibile acum, pentru că  fiica ei, Clio, a decis că locul mamei este într-un cămin de bătrâni unde să-i fie acordate toate îngrijirile necesare. La Windsor Care Home, Edith o întâlnește și se împrietenește cu Patience, care, la doar optsprezece ani, face ordine în camerele locatarilor în etate. Patience este o rază de soare și de voie bună pentru bătrânica noastră excentrică, în ciuda faptului că viața sa nu e deloc atât de roz pe cât ar părea. Certurile cu mama sa, Frankie, au determinat-o pe fată să-și ia lumea-n cap și să caute adevăratele răspunsuri la întrebările ce-i vizează identitatea. Niciuna dintre cele patru protagoniste nu are cugetul curat; toate ascund câte ceva, de la lucruri neînsemnate, precum un furtișag mărunt, la chestiuni esențiale, ce ar putea da existența tuturor peste cap.

            Dar, pentru că mai înainte de toate romanul este un thriller, avem nevoie și de o crimă. Și iat-o... Joy, administratoarea-șefă a azilului, este găsită moartă în lift, cu o plăcuță agățată de gât pe care scrie „defect”. Firește, acolo unde are loc un omor, trebuie să existe și un inspector de poliție care să investigheze cazul, iar rolul i-a fost distribuit lui Charlotte Chapman (sau cum îmi place mie să-i spun, „Păpușa Barbie”). Ancheta se desfășoară cu repeziciune – poate chiar prea repede ca să fie credibilă –, lista suspecților e plină, iar evenimentele se țin lanț, fiecare pistă (valabilă sau nu) aducându-ne tot mai aproape de mult așteptatul deznodământ.

            Alice Feeney construiește un univers întru totul feminin, elementul masculin fiind mai neînsemnat decât o agrafă pentru păr. Nici Edith, nici Clio sau Frankie nu au în viața lor o prezență de sex opus, toate reușind, într-un fel sau altul, să dea greș în relația cu partenerul. Doar Patience se sustrage cercului femeilor care au eșuat în dragoste, fiind încă inocentă și candidă, neștiind cum este lumea cu adevărat, cel puțin din punctul ăsta de vedere. Femeile dețin cu adevărat puterea, fiecare dintre ele putând fi (pe rând) o bună fată rea, indiferent de intențiile curate în contul cărora acționează. Una peste alta, singurul bărbat care se numără printre personajele principale este Jude, în mansarda căruia locuiește Patience, și cu care Clio „pune la cale un complot” pentru a pune mâna pe moștenirea lăsată de mama ei. Scenele în care cei doi discută despre bani parcă sunt desprinse din Tom și Jerry, pline de umor și gravitate aparentă, chiar absurde pe alocuri, cu alte cuvinte, niște dialoguri demne de Mătușica Figg și Domnul Linge-Cizmă. Sinceră să fiu, n-aș fi fost deloc surprinsă dacă, la un moment dat, s-ar fi oprit și-ar fi început să cânte „Bani e un cuvânt atât de frumos...”. Cât despre Charlotte, ea e femeia delicată, care pare că nu poate intimida pe nimeni, darămite să rezolve un caz de crimă, însă se dovedește capabilă și profesionistă, scoțând la iveală mai mult de un secret murdar.

            Nu știu ce-aș putea să mai spun... Vă las pe voi să descoperiți cât de încâlcite pot fi ițele într-o carte relativ scurtă. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste mai mult asupra anumitor episoade, oferind ceva mai multă consistență personajelor și întâmplărilor în sine, dar, oricum, a fost o lectură plăcută. Preferatul meu dintre romanele autoarei rămâne în continuare Daisy Darker, și dacă vreți să aflați mai multe despre ea, puteți arunca o privire pe blogul nostru și pe recenziile colegilor noștri din CRIME CLUB.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alice Feeney:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Falled

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Citește-mi-l

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 52 - Secretul din pădure de Kate Alice Marshall (CRIME CLUB)

Titlu: Secretul din pădure

Autor: Kate Alice Marshall

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: What Lies in the Woods (2023)

Traducere de Alina Marc Ciulacu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 408

Media pe Goodreads: 3,97 (din 77.670 note)

 

            Trecutul ne bântuie...

            Ne suflă în ceafă cu respirația ce-i duhnește a hoit, dându-ne fiori de gheață pe șira spinării. își întinde mâinile descărnate după noi, căutând să ne lege pe vecie de faptele pe care le-am săvârșit odinioară, pe când eram doar niște copile care nu știau ce înseamnă cu adevărat viața, și pe care am vrut să le uităm cu orice preț. Ne sfâșie cu secretele mârșave ce le credeam foarte bine îngropate în inima pădurii, în sufletele noastre. Se înfășoară în jurul nostru aidoma unui cocon, sufocându-ne prezentul și înecându-ne viitorul, iar tot ce mai lipsește e un mic ghiont ca să ne prăbușim în gol, în brațele întinse ale amintirilor ce pândesc de după copacii însemnați cu sânge. Pe-atunci eram neînfricate, lăsându-ne vrăjite de jocul căruia ne-am dedat trup și suflet, fără să ținem cont de consecințe. Am transformat pădurea într-un templu, și pe noi în zeițele care-l patronau, am călătorit prin infern, am adus ofrande și am făcut tot posibilul să îndeplinim cele șapte ritualuri cerute de joc. Am jurat să păstrăm tăcerea ca nimeni să nu afle cu ce ne îndeletnicim prin pădure, însă acum îmi dau seama că am fost naivă... Tăcerea aproape mi-a adus sfârșitul!

            Pentru trei fetițe dornice să-și inventeze mereu și mereu jocuri noi de care să nu se plictisească, pădurea devine un ținut al tuturor posibilităților, un univers paralel, doar al lor, în care pot fi oricine și orice își doresc. Astfel ia naștere Jocul Zeiței. Naomi, Olivia și Cassidy își fac un obicei din a hoinări pe cărările tainice, numai de ele știute, imaginându-și că sunt zeițe din Grecia Antică, ridicând altare și vărsându-și propriul sânge în cadrul ritualurilor pe care le săvârșesc. Însă fetele nu au luat în considerare faptul că pădurea poate fi un loc periculos. La doar unsprezece ani, Naomi este înjunghiată de șaptesprezece ori de un criminal în serie, sub ochii celor două prietene ale ei, și lăsată să moară în inima codrului. Acoperite din cap până-n picioare de sânge, Olivia și Cassidy reușesc să fugă de la locul crimei, dând de știre că prietena lor a fost atacată. Printr-un miracol, Naomi supraviețuiește, ucigașul este identificat și trimis în spatele gratiilor, iar fetele încearcă să meargă mai departe, făcând tot posibilul să uite cele întâmplate. Însă nici douăzeci și doi de ani mai târziu, nu le e ușor să se desprindă de trecut, mai ales că fiecare dintre ele poartă niște cicatrici mai mult sau mai puțin vizibile și povara unui secret cumplit, care, odată dezvăluit, va zdruncina din temelie Chesterul. Echilibrul aparent se destramă în momentul în care primesc vestea morții lui Alan Michael Stahl, atacatorul din pădure. Gesturile necugetate se transformă într-o normalitate, trecutul se suprapune cu prezentul, iar fetele trebuie să înfrunte din nou demonii parșivi care caută să le tragă în cele mai întunecate cotloane ale infernului.

Mi-e destul de greu să scriu despre „Secretul din pădure”, iar asta mi se trage probabil de la faptul că am fost foarte puțin impresionată de povestea lui Kate Alice Marshall. Nici dac-aș vrea, n-aș putea include volumul în categoria romanelor care m-au ținut cu sufletul la gură, și chiar îmi pare rău să spun asta, pentru că miza narațiunii este una fantastică, dar mult prea tărăgănată și forțată. Da, e un thriller sângeros; da, are momente foarte bune în care inima ți-o ia la galop; da, are un final oarecum neașteptat, însă nu mi s-a părut suficient. Cele câteva scene pline de suspans m-au amăgit mai mult decât să mă intrige, pentru că mi-au arătat o frântură din ce ar fi putut să fie, dacă descrierile și gândurile ce puteau să mai aștepte nu le-ar fi întrerupt brusc, înlăturând orice urmă de tensiune. Romanul e construit din secvențe, pe alocuri nu prea bine îmbinate, iar asta mi-a creat o puternică impresie de falsitate, răsfrântă asupra întregului univers. Personajele, inclusiv protagonista, sunt trase la indigo, lipsite de substanță, niște păpuși goale ce împrumută pe rând vocea aceluiași păpușar. Paradoxal, deși nu am empatizat cu niciun personaj, mi s-au părut mult mai verosimile ca în alte cazuri - reacțiile și replicile lor sunt spontane, credibile, fapt care le umanizează.

Nu am intenționat să fac o listă cu aspectele negative ale romanului, dar se pare că asta mi-a ieșit... Nu-mi place să desființez cărțile, dar nici să le ridic în slăvi dacă nu e cazul, așa că tot ce-mi rămâne de făcut e să scriu o părere, poate mult prea sinceră, despre „Secretul din pădure”. Cu toate că am înaintat greu cu lectura și am vrut să renunț, mă bucur că am terminat-o, pentru că finalul merită toți banii, după cum spune o vorbă înțeleaptă. Îmi pare rău că nu-i pot acorda mai mult de trei steluțe, dar sper ca voi să reușiți să o faceți... 

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 119 - Daisy Darker de Alice Feeney (CRIME CLUB)

Titlu: Daisy Darker 

Autor: Alice Feeney 

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Daisy Darker (2022)

Traducere de Oana Dușmănescu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,81 (din 95.433 note)

 

            O bunică excentrică și iubitoare, ce intenționează să-și petreacă a optzecea  aniversare, ultima după cum i-a prezis o ghicitoare în urmă cu mulți ani, împreună cu restul familiei, în conacul ei, de pe o mică insulă stâncoasă. Un tată care întotdeauna și-a pus cariera de compozitor și dirijor mai presus de orice, făcându-și timp să-și viziteze soția și fiicele doar cu prilejul sărbătorilor. O mamă ce și-a sacrificat visul de a deveni actriță pentru bărbatul pe care l-a iubit, însă care nu a știut niciodată cum să-și arate dragostea. Trei fiice ca trei flori: una prea deșteaptă, arogantă și rece, care cu siguranță va muri în singurătate; alta, frumoasă și vicleană, pentru care contează doar aspectul fizic și cum să-i manipuleze pe ceilalți: și cea din urmă, mezina, o fiică visătoare, pe care mai mereu o regăseai cu nasul prin cărți, dar al cărui destin a fost pecetluit de la o vârstă fragedă de inima sa frântă, din cauza căreia, până acum, a murit de peste zece ori. Și o strănepoată ageră și curioasă, al cărui viitor strălucit este eclipsat în permanență de umbra familiei din care face parte.

            Peste câteva ore Nana va împlini optzeci de ani, și pentru că ziua ei cade odată cu Halloweenul, a decorat, ca de fiecare dată, vechiul conac cu pânze de păianjen, o grămadă de dovleci și ghirlande negre și portocalii. Pe rând, au apărut și invitații, ceilalți membri ai familiei Darker. Frank și Nancy, care nu mai formează de multă vreme un cuplu, dar cărora încă le stă așa bine împreună; Rose, Lily și Daisy, cele trei fiice ale lor, una mai diferită decât cealaltă, și Trixie, fiica de cincisprezece ani a lui Lily, făcută la beție cu un bărbat despre care nici ea nu-și mai aduce aminte. Dar, la insistențele bunicii, pe ușa casei intră încă un oaspete: Conor, prietenul din copilărie și băiatul de care se îndrăgostiseră cândva toate cele trei surori. Ce mai... o seară minunată. Însă după ce toți s-au retras în camerele lor, la miezul nopții, se aude brusc un urlet și o izbitură. Ajunși în sala de oaspeți, ceilalți o găsesc pe Nana prăbușită, moartă, lovită în cap cu un obiect contondent.

            Noaptea e abia la început, și exact peste o oră este descoperit încă un cadavru. Din cauza fluxului, care se va retrage abia peste șase ore, nimeni nu poate părăsi insula. Așadar, îi avem pe toți membrii familiei Darker reuniți în salon, unde se suspectează reciproc de crimă. Dar cineva-i pândește și nu ezită niciun moment să le dea de înțeles că sunt cu toții într-un mare pericol. Versuri sumbre și enigmatice scrise cu creta apar pe perete, versuri despre fiecare dintre ei, tăiate cu o linie odată ce respectivul a fost omorât. Casete VHS cu înregistrări vechi sunt presărate prin cameră, care, după ce sunt vizionate, nu fac decât să adâncească misterul ce-i înconjoară. Morțile din prezent au legătură cu întâmplări din trecutul lor comun, despre care nu aveau de gând să mai vorbească vreodată. Peste toată atmosfera asta sumbră se lasă și o furtună cu tunete și fulgere, din cauza căreia ar putea să rămână pe parcursul nopții fără electricitate.

            Dar cartea asta nu-i despre familia Darker, e doar despre Daisy. Toate întâmplările din filmări o au pe ea în centru, cu fiecare casetă urmărim evoluția mezinei, de la un copil mic care voia să se joace cu surorile sale, până la fata de treisprezece ani ce a decis că-i cazul să-și facă singură dreptate. Daisy e prietenă cu moartea, fiindcă aceasta nu a ezitat să-i facă vizite repetate. Cicatricea ei din zona inimii, unde fusese operată de nenumărate ori, i-a ținut pe ceilalți puști la distanță, văzând în vecina lor o creatură exotică și periculoasă. De asta, părinții au încercat tot timpul s-o izoleze de restul lumii, ca s-o poată supraveghea și ca să o țină departe de orice potențial pericol. Fetița lor de cristal a crescut mare și a decis să riște să fie la fel ca restul, chiar dacă urma să fie pedepsită. Daisy a căutat lumea în cărțile polițiste, fiindcă realitatea nu-i oferea prea multe, nici măcar acel mult dorit gram de normalitate.

            O rescriere curajoasă după celebrul roman „Zece negri mititei”, al Agathei Christie, impregnată cu o atmosferă specifică literaturii de groază, relatată în inconfundabila manieră a lui Alice Feeney, cu traume, familii disfuncționale și mistere greu de elucidat. Și în acest volum autoarea britanică face trecerea de la ficțiunea polițistă cu iz clasic, la thrillerul psihologic, complex, al cărui rezolvare ține în totalitate de protagoniști sau de personajul care ne poartă prin poveste. Sincer să fiu, mi s-a părut mult mai bun decât „Piatră, hârtie, foarfecă”, mai alert și mai sumbru, așa cum ar trebui să fie o lectură pe care intenționezi să o citești pe parcursul nopții. Încă nu m-a prins în mreje, dar sunt pe drumul cel bun și sper ca următoarea să mă convingă că merită s-o răsplătesc cu nota maximă, atât cât i-aș putea oferi din postura mea de cititor. 

Un proiect: 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 103 - Piatră, hârtie, foarfecă de Alice Feeney (CRIME CLUB #1)

Titlu: Piatră, hârtie, foarfecă   

Autor: Alice Feeney

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Rock Paper Scissors (2021)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 314

Media pe Goodreads: 3,97 (din 208.896 note)

 

            El și ea atunci... Un bărbat și o femeie ce sunt legați prin căsătorie, dar ale căror lumi interioare par să nu se întâlnească niciodată. El: un scenarist nu foarte faimos, ce-și petrece tot timpul cu nasul în cărți, încercând să dea peste povestea care să-l propulseze pe culmile succesului. Ea: o soție devotată, răbdătoare și iubitoare, care, în numele dragostei, ar fi dispusă să treacă peste orice... mă rog, aproape peste orice. El și ea acum... Doi străini ce se află în aceeași mașină, în drum spre un loc în care să-și încheie socotelile sau, dimpotrivă, să clădească un nou început. El e sceptic cu privire la intențiile ei, iar ea încearcă să-și dea seama ce gânduri întunecate-l apasă. Dar se poate citi pe chipurile lor... amândoi au secrete care sunt pe cale să dea pe dinafară.

Așadar, suntem undeva prin dealurile Scoției, în cel mai frumos peisaj de pe Pământ. Mașina înaintează spre Blackwater, un sătuc uitat de lume, unde cei doi soți abia așteaptă să petreacă un sejur de neuitat. Amelia a câștigat această excursie la o tombolă organizată la locul ei de muncă, adăpostul pentru animale, și este foarte entuziasmată la gândul că va locui, pentru câteva zile, într-o fostă biserică, transformată în urmă cu mulți ani într-un cămin modest. Cu ei e și Bob, labradorul negru al familiei, un câine bătrân pe cât de devotat, pe atât de fricos. Odată ajunși la destinație, Amelia și Adam își dau seama că ceva nu e în ordine, fiindcă încep să se petreacă lucruri stranii, iar menajera, după ce s-a asigurat de toate înainte de venirea lor, pare să fi  intrat în pământ.

Deși avem de-a face cu o intrigă specifică pentru un thriller psihologic comun, povestea noastră debutează ca un roman de factură gotică, plin de mister și întâmplări, la prima vedere, inexplicabile. Locul pare oarecum să fie bântuit, apar semne că cineva se joacă cu integritatea lor psihică, iar unele uși sunt închise, și asta te face să te-ntrebi ce orori s-ar putea afla dincolo de ele. Capela în sine e un laitmotiv al literaturii de gen, vitraliile, clopotnița veche cu tot cu liliecii ce și-au făcut sălaș acolo și, în mod clar, conformația clădirii adaugă un plus de tensiune la episoadele bizare ce urmează să se petreacă în interiorul și în preajma acesteia. De altfel, biserica e locul în care te naști în credință, te căsătorești și tot aici ți se va ține și slujba de înmormântare, marcând astfel cele trei mari evenimente ale vieții. De asta, pentru cei doi iubiți, ea poate reprezenta ori sfârșitul, ori, dacă amândoi au fost sinceri unul cu celălalt, un nou început. La toate acestea se adaugă și solitara lor vecină, o femeie cu păr cărunt, care-i pândește în permanență din interiorul căsuței sale cu acoperiș de stuf, și care cade, din cauza istoriei sumbre a satului, în condamnabila postură de vrăjitoare.

Revenind la subiectul romanului, încă din primele pagini ne dăm seama că ceva nu e în regulă cu cei doi soți. Chiar dacă amândoi susțin că nu au mai fost niciodată aici, unul dintre ei pare să cunoască ca-n palmă capela, pentru că știe spre ce camere să se-ndrepte, ce scări scârțâie și unde se află întrerupătoarele pentru lumină. După cum v-ați dat seama, totul arată ca o capcană, dar nu știm care dintre ei a pregătit-o. Ea ascunde ceva, la rândul lui, și el e plin de secrete, și astfel ia naștere un joc mental de-a șoarecele și pisica, în care fiecare caută să fie cu un pas în fața celuilalt. Prin intermediul celor două perspective subiective, avem acces și noi la gândurile lor și așa realizăm că, deși formează un cuplu, Amelia și Adam nu au prea multe în comun, și, mai mult decât atât, între ei există o tensiune crescândă, ce abia așteaptă să spargă limitele rațiunii și eticii familiale.

Adam suferă de prosopagnozie, o afecțiune rară, care-l face să nu poată recunoaște chipurile oamenilor, nici măcar fața sa în oglindă. Prin urmare, el trebuie să fie atent la îmbrăcămintea și gesturile celorlalți ca să poată identifica o anumită persoană. Când se uită la chipul soției sau al altcuiva, imaginea începe să-i joace în fața ochilor, toate curburile faciale amestecându-se și creând un întreg haos. Mai mult decât o boală, această dizabilitate reprezintă o metaforă pentru întregul roman, reflectând în mod just incapacitatea celor doi de a se recunoaște, propriul soț devenind doar un străin lângă care ai ales să trăiești. Dar noi... noi avem la-ndemână toate piesele, așa că ne rămâne doar să le punem la un loc, ca să aflăm ce se petrece, care-i vinovatul, ce ascunde enigmatica lor vecină și cum se va sfârși totul. 

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Alice Feeney:

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi

Anca și cărțile.ro

Falled

Pălărisme.ro

Biblioteca lui Liviu

                                                           Analogii, Antologii

                                                                  

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 36 - Surorile Hollow de Krystal Sutherland

Titlu: Surorile Hollow

Autor: Krystal Sutherland

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: House of Hollow (2021)

Traducere de Iulia Dromereschi 

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 280

Media pe Goodreads: 4,07 (din 44.440 note)

 

            Scaperi chibritul și aprinzi o lumânare, apoi treci pe nesimțite, ca o fantomă, din cameră în cameră, până când ajungi acolo unde îți dorești, în fața bibliotecii uriașe, pline cu cărți vechi, prăfuite. Lași lumânarea pe podea, astfel încât pâlpâirile ei agitate să se răsfrângă asupra cotoarelor mâncate de carii. Îți mijești ochii ca să citești titlurile șterse, în căutarea unui roman bun cu care să-ți petreci cea mai înfricoșătoare noapte din an. Dai ușor la o parte liliecii și păianjenii de plastic care atârnă peste rafturi și întinzi degetele după un volum nici prea gros, nici prea subțire, dar care aproape ți se dezintegrează în mână. În clipa următoare, lumina firavă se stinge și se aprinde iarăși, însă cartea pe care puseseși mâna nu mai e aceeași. Scânteierile flăcării anemice cad asupra copertei strălucitoare, noi, și a chipului palid, fără ochi, care o împodobește. Scoți cartea cu grijă, simțind fiorii unei povești palpitante, ce te va ține cu sufletul la gură.

            „Surorile Hollow”, de Krystal Sutherland, face parte din categoria romanelor care îți pun imaginația la încercare și te prind în plasa bine țesută a aparențelor înșelătoare, din care reușești să scapi abia la final. Autoarea creează o poveste Young-Adult Horror, în centrul căreia se află un univers întunecat în care tot soiul de lucruri stranii se petrec; o lume care funcționează ca un culoar de legătură între două dimensiuni fundamental opuse, dar care sunt legate de ființele care le străbat. Avem de-a face cu un roman în care jocul identitar este dus la un cu totul alt nivel, unde e suficient să faci doar un pas ca să treci printr-un portal într-o lume paralelă și în care memoria poate salva sau distruge totul, pentru că... să știi cine ești cu adevărat, de unde vii și ce ți s-a întâmplat poate fi esențial pentru cei pe care îi iubești și care te iubesc mai presus de orice.

            Iris, Vivi și Grey sunt surori, dar sunt și cele mai bune prietene, cel puțin așa era înainte ca fiecare s-o pornească pe drumul ei în viață. În timp ce surorile mai mari, Vivi și Grey, colindă lumea în lung și-n lat, datorită joburilor pe care le au, Iris, cea mai mică din familia Hollow, stă acasă cu mama ei, străduindu-se s-o facă mândră, iar asta presupune, mai înainte de toate, să-și termine liceul și să-i suporte îngrijorările excesive. Cele trei surori sunt la fel de inteligente, frumoase și descurcărețe, dar în același timp sunt cât se poate de diferite. Cu toate că relațiile dintre ele s-au răcit, o tragedie ce a avut loc în copilăria lor, mai exact cu zece ani în urmă, continuă să le unească și să le tulbure existența. Fetele Hollow au dispărut într-o seară fără urmă, iar timp de o lună nimeni n-a reușit să dea de ele, spre disperarea părinților. Însă, la un moment dat, fetele au reapărut tefere, dar schimbate din punctul de vedere al înfățișării. Acum au părul alb, ochii întunecați și nicio amintire despre ce s-a întâmplat cu ele. Din păcate, coșmarul nu ia sfârșit, pentru că Grey dispare a doua oară, iar surorile ei fac tot ce le stă în putință pentru a o găsi, demers ce le va destabiliza întreg universul.

            Am fost fascinată de modul în care autoarea se joacă cu mintea cititorului, aruncându-l în mijlocul unor întâmplări greu de descâlcit. În pofida faptului că acțiunea pare lineară, stilul e unul cam haotic, ce nu te lasă să te relaxezi prea tare în timp ce citești, pentru că există posibilitatea să-ți scape ceva esențial. Sunt tentată să afirm că intriga are și o nuanță subtilă de roman polițist. Cele două surori adună și urmăresc indiciile lăsate de Grey ca să poată afla adevărul. Fiecare detaliu contează, chiar dacă la început pare nesemnificativ și prezentat doar de umplutură. Personajele sunt bine construite, iar întâmplările se derulează cu o viteză amețitoare, ceea ce m-a deranjat puțin, dar misterele ce zac în sânul familiei Hollow m-au convins să trec peste acest mic obstacol. Cât despre elementul horror, ei bine, la acest capitol cred că ar mai fi trebuit lucrat puțin, dar asta nu înseamnă că n-o să vă înspăimânte.

            Iar acum, că umbrele au devenit din ce în ce mai adânci și cărțile au fost date pe față, e momentul să te așezi în fotoliul plușat, să aprinzi felinarul în formă de dovleac sculptat și să te cufunzi în lectură. Citește cartea până la capăt și ignoră sunetele ciudate care vin de-afară, nu sunt decât stafiile, strigoii, vrăjitoarele și creaturile monstruoase care își fac de cap prin lume, pentru că asta e noaptea lor.

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 31 - Născută din foc de Aisling Fowler

Titlu: Născută din foc 

Serie: Născută din foc #1

Autor: Aisling Fowler

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Fireborn (2021)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 4,14 (din 777 note)

 

            Monștri înfiorător ce-ți fură căldura corpului și te transformă în stană de gheață, ce te capturează într-un cocon de mătase ca să te devoreze încetul cu-ncetul sau ți se strecoară în vise, păcălindu-te să le devii fel principal la festin, o hoardă de spiriduși malefici, cu puteri magice, care iau cu asalt o cetate de necucerit, trădări peste trădări, patru copii fantastici care se împotrivesc expansiunii întunericului și un Câine de piatră ce poate distruge zeci de creaturi periculoase dintr-o singură încleștare a fălcilor. Ah, da, și să nu uităm de veverița adorabilă și extrem de inteligentă care salvează situația atunci când nu tremură de frică încolăcită sub vreo haină călduroasă de blană. Știu că multe dintre recenziile mele încep cu o înșiruire de genul, dar nu cred că aș putea găsi alte cuvinte mai potrivite prin intermediul cărora să descriu acest roman incitant. „Născută din foc”, de Aisling Fowler, ne aruncă în mijlocul unui masacru ce, odată dezlănțuit, nu prea mai poate fi oprit, cel mult întârziat. Cu toate că am fost nevoită să încep romanul de două ori, pentru că prima dată nu m-a atras absolut deloc, am fost cucerită în cele din urmă de universul macabru pe care-l construiește autoarea și de personajele energice, care nu pregetă să se arunce cu capul înainte în vâltoarea luptelor. Pe lângă dimensiunile Fantasy și YA, care sunt evidente, nuanțele Horror își fac simțită prezența la tot pasul, umplând golurile lăsate pe alocuri de ritmul șovăielnic al întâmplărilor. Acțiune este din plin, în ciuda scenelor puțin forțate. Însă imaginea de ansamblu este una excelentă.

            Loja Vânătorilor este cel mai sigur loc  din lume, unde cele șapte clanuri își trimit copiii să învețe cum să înfrunte forțele întunecate, cum să-și apere familiile și, de ce nu, cum să devină eroi. Însă un atac misterios din partea spiridușilor le dă pregătirea peste cap. Nu numai că Loja este asediată și cucerită, dar e răpită și una dintre eleve, plăpânda Șapte, care n-ar putea face rău nici măcar unei muște. Prin urmare, Câinele protector de piatră al cetății este trimis în căutarea ei, dar să nu vă gândiți că pleacă singur. El este însoțit, cu sau fără voia lui, de neînfricata Doisprezece, de gentilul Șase și de pămpălăul Cinci. Cu toate că sunt niște copii de treisprezece ani, cugetul și inima lor sunt încărcate de minciuni menite să le ascundă adevăratele intenții, însă misiunea pe care trebuie s-o îndeplinească îi va ajuta să se cunoască și să-și ierte greșelile trecutului.

            Poate părea straniu, dar elevii din Loja Vânătorilor nu au nume. Probabil că ăsta a fost și motivul pentru care am renunțat la lectură prima dată. Mi s-a părut ciudat ca personajele principale să fie denumite cu niște simple numere. Pe măsură ce am înaintat cu povestea, lucrurile au căpătat sens. Loja este un fel de purgatoriu, în care ești obligat să-ți lași viața, rudele și copilăria în urmă. Pregătirea la care sunt supuși viitorii Vânători are scopul de a-i remodela, de a-i transforma în oameni loiali jurământului depus la înscriere. Deși personalitățile lor puternice ies în față și spun multe despre ei, identitatea și-o recapătă abia atunci când vor absolvi și vor putea să-și aleagă un nume de Vânător.

            Și uite așa ajungem și la tânăra și impulsiva noastră protagonistă. Doisprezece nu se luptă numai cu monștrii malefici care îi ies în cale, ea se războiește și cu fantomele unui trecut morbid. Este cea mai bună dintre elevi, dar și cea mai periculoasă. Deciziile ei pripite, luate la furie, o pun adesea în cele mai crâncene ipostaze. Pe cât de talentată e cu topoarele sale, pe atât de copilăroasă și enervantă este în relațiile cu ceilalți. Mereu e sceptică, vede intenții ascunse acolo unde nu e cazul și nu știe să accepte ajutorul atunci când situația în mod cert o depășește. Nu aș zice că ar fi vorba despre o tentă feministă, ci mai degrabă despre toanele și crizele adolescentine, care m-au cam scos din sărite. Certurile dintre cei trei vânătorași ocupă un spațiu puțin cam prea mare, după gustul meu, dar am putut trece cu vederea exagerările stilistice.

            Nu o să vă mai povestesc despre corectitudinea politică, care a reușit să se strecoare până și aici, dar foarte subtil, doar pentru că era un punct de pe lista cu lucruri de bifat ca universul romanului să fie complet. Așadar, „Născută din foc” este o carte care le are pe toate, de la monștri, la dovezi ale prieteniei, de la iluzii îmbietoare, la adevăruri nimicitoare, evenimente alerte și captivante și personaje puternice, care de la o vârstă fragedă se confruntă cu regrete mai grele decât stâncile și cu încercări sângeroase. Mi-a plăcut mult acest roman și aștept cu nerăbdare volumul al doilea, dar până atunci Îmi închin viața Lojii Vânătorilor. Jur să slujesc toate cele șapte clanuri ca și când ar fi ale mele. Să le apăr de cele din afară...

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 30 - Fiica regelui pirat de Tricia Levenseller

Titlu: Fiica regelui pirat   

Serie: Fiica regelui pirat #1

Autor: Tricia Levenseller

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Daughter of the Pirate King (2017)

Traducere de Maria Magdalena Costea

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 4,01 (din 124.293 note)

 

            După o vacanță binemeritată și după vreo șase cărți citite pe nerăsuflate, care își așteaptă răbdătoare rândul la „criticat”, mi-am reluat cu forțe proaspete activitatea de recenzent. Și ca să fie un început ca la carte, vreau să vă vorbesc despre unul dintre romanele mele preferate din această vară, despre o poveste captivantă, plină de peripeții, capcane nebănuite, aventuri pe mare, personaje puternice, puțin cam sărite de pe fix, dar cât se poate de energice, care m-au făcut să râd până la lacrimi. Tricia Levenseller nu scrie o poveste originală sau inedită, nici pe departe, ba chiar pornește de la un scenariu clișeic – fata care face orice pentru a primi aprecierea tatălui ursuz, pe care toată lumea vrea să-l omoare –, însă ceea ce m-a făcut să îndrăgesc enorm cartea a fost felul ei incomparabil, plin de sarcasm, care transformă orice problemă într-un joc cu urmări mai mult sau mai puțin grave. Universul și personajele au la bază trăsăturile fundamentale ale caracterelor din filmele „Pirații din Caraibe”, iar asta e vizibil în special în cazul protagonistei. Eroina noastră este o combinație fatală între nebunia hazlie a lui Jack Sparrow și curajul, frumusețea și determinarea Elizabetei Swann, și  sunt sigură că fanii peliculelor Disney își vor da seama exact ce și de unde a preluat. Iar acum că formalitățile au fost îndeplinite, să intre în scenăăă... „Fiica regelui pirat”!

            Alosa are toate abilitățile pentru a deveni un corsar de temut, dar și cea mai râvnită pradă de pe mare și de pe uscat. Pe lângă faptul că e neînfricată, isteață, cu o forță fizică ce l-ar face de rușine și pe cel mai masiv mascul, pregătită să-și asume riscuri și să lupte pentru a-și salva echipajul loial, ea este prințesă, fiica regelui piraților. Din fragedă pruncie, Alosa a fost torturată, bătută, adusă în pragul morții și împinsă dincolo de limite ca să devină invincibilă și să ducă la bun sfârșit misiunea încredințată de tatăl ei. Se lasă capturată de inamici pentru a pune mâna pe un fragment din harta legendară spre insula tuturor comorilor. Planul ei este fără cusur, însă scapă din vedere un mic detaliu – un secund băgăcios care e foarte priceput să citească până în adâncul sufletelor, dezvăluindu-le cele mai ascunse intenții. Riden este o adevărată provocare pentru eroina noastră, dar, așa cum a fost învățată, profită la maximum de fiecare ocazie care i se ivește, iar atunci când ai și niște ași în mânecă, lucrurile merg strună.

            Deși este considerat un fantasy, nuanțele magice și mitologice sunt destul de bine camuflate. Elementele fantastice funcționează ca un deus ex machina, ca o ultimă soluție care îndreaptă lucrurile în direcția dorită, dar care necesită sacrificii. Nimic nu este gratuit în lumea piraților, nici măcar viața pe care ai primit-o, iar atunci când apar și fluturii în stomac, supraviețuirea devine o cursă contra cronometru. Fiind un YA, logic că nu putea lipsi idila amoroasă, dar surprinzător, de data asta mi s-a părut perfect la locul ei. Nu este vorba despre o iubire bezmetică, care mistuie totul în jur, ci despre un joc, o manipulare, o capcană în care toți bărbații slabi de îngeri cad mai devreme sau mai târziu. Fără nuanțe feministe excesive, Alosa ajunge să domine o lume a bărbaților, păstrându-și feminitatea, rochiile somptuoase și cochetăria. Ea demonstrează că nu e nevoie să te îmbraci și să te comporți ca un bărbat ca să-i învârți pe degete după bunul tău plac.

            Cu toate că ne aflăm într-un univers al cruzimii, al corsarilor bețivani și neciopliți, care ar trebui să bage spaima în oameni, pirații pe care îi conturează autoarea sunt în mare parte niște caricaturi. Ei cad foarte ușor în rolul bufonului, care, în cele din urmă, ajunge cel păcălit. Nu mă îndoiesc că un astfel de echipaj ar fi demn de Căpitanul Hock. Nu odată am avut impresia că mă uit la desene animate, datorită scenelor redate în culori vii, cu un amuzament pe care nu l-am mai întâlnit în niciun roman. Am fost fascinată de personajele secundare, care adaugă acel zvâc întâmplărilor. Nu toți sunt niște oameni puternici ce se pot ghida după propriile reguli, unii au nevoie de un stâlp de susținere, de un frate sau un căpitan care să le spună ce să facă, pentru că altfel ar pluti în derivă. Fiecare pirat are câte o manie, excluzând tâlhăria și dorința de îmbogățire. Pentru unii, ordinea cabinei este esențială, pentru alții, plosca bine tăinuită de ochii superiorilor, iar pentru o foarte mică parte dintre ei, credințele, superstițiile și talismanele achiziționate și păstrate cu sârguință. Toate acestea sunt ancorele care le amintesc vărsătorilor de sânge că la urma urmei și ei sunt oameni, că au slăbiciuni și că pot fi oricând înfrânți.

            Mai mult decât o poveste cu pirați, romanul Triciei Levenseller este o farsă de la început până la final, un joc de-a baba oarba în care toți se vânează între ei, planurile fiind dejucate cu o ușurință uluitoare. Răsturnările de situație, ritmul alert al întâmplărilor, violența și misterele pe care le poți descoperi pe o corabie, plus o protagonistă perfectă din toate punctele de vedere, transformă romanul de față într-o lectură obligatorie. Și cel mai bun lucru e că asta e doar prima parte a duologiei, așa că nu mai stați pe gânduri și puneți mâna pe bijuteria mărilor înainte să fie prea târziu.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 26 - Heartless de Marissa Meyer

Titlu: Heartless. Povestea nespusă a Reginei de Cupă

Autor: Marissa Meyer 

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Heartless (2016)

Traducere de Simona Ștefana Stoica

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 544

Media pe Goodreads: 4,07 (din 143.106 note) 

 

            Lista autorilor mei preferați de Fantasy e destul de scurtă, și asta pentru că mă las foarte greu impresionată de romanele din ziua de azi, care urmăresc același scenariu banal și clișeic, concentrându-se mai mult pe dimensiunea YA, pe crizele de personalitate ale adolescenților, decât pe acțiunea în sine. Însă, pe această listă, există o autoare care a trecut dincolo de barierele comercialului și care, pornind de la basmele cele mai cunoscute, în care nu mai există nici un mister, a creat adevărate capodopere, reușind să scoată la iveală poveștile personajelor lipsite odinioară de voce. O astfel de carte este și „Heartless”, un volum despre disperare și vise zdrobite fără milă. Marissa Meyer preia integral universul și personajele închipuite de Lewis Carroll în „Alice în Țara Minunilor”, însă de data asta rolul protagonistei este ocupat de un caracter secundar, aș putea spune chiar negativ, celebru pentru replica „Tăiați-i capul!”, și dacă nu ați ghicit despre cine e vorba, vă mai dau un mic indiciu: ❤️ Fără îndoială, este vorba despre Regina de Cupă și despre evenimentele care au condus la nașterea acesteia, o figură unică, impecabil construită și foarte controversată. Dar mai întâi să vedem de unde a început totul...

            Catherine Pinkerton este o fată obișnuită din Regatul Cupelor, și, ca orice tânără de vârsta ei, are un vis pentru care e în stare să-și sacrifice chiar și viața. Mai mult decât orice pe lume, ea își dorește să devină cel mai mare cofetar din ținut și să-și deschidă, împreună cu prietena ei cea mai bună, o patiserie, pentru ca toată lumea să se poată desfăta cu delicatesele ei. Însă părinții săi au cu totul și cu totul alte planuri pentru ea, iar acestea includ o căsătorie nedorită cu prostovanul, dar simpaticul Rege de Cupă, conducătorul nu tocmai capabil al întregului regat. Catherine este forțată să se supună deciziei părinților, ceea ce o transformă într-o marionetă a celor care îi manevrează destinul. Micile ei gesturi de revoltă nu au nici un efect, deschizându-i și mai larg drumul spre tron și spre rolul de regină. Însă, așa cum îi șade bine unei povești complexe, lucrurile se complică și mai mult atunci când apare Jest, noul Joker al Curții Regale; un străin misterios, compus din nenumărate măști, unele luminoase, iar altele întunecate. De ce spun că lucrurile se complică odată cu apariția lui? Păi, imaginați-vă doar: o fată disperată, sfâșiată între visul ei și cel al părinților, dornică să iubească și să fie iubită, și un bufon gata oricând să-i readucă zâmbetul pe buze, să o asculte și să o înțeleagă. Dar dragostea lor are multe de înfruntat, pentru că, așa cum am spus, Catherine este predestinată să ajungă Regina de Cupă.

            Trebuie să recunosc faptul că prima dată când m-am apucat de acest roman am renunțat după câteva pagini, din cauza stilului mult prea asemănător cu cel al lui Carroll. Am avut impresia că o să citesc o carte puerilă, așa că am abandonat lectura, dar atunci când am revenit asupra ei, nu am mai putut să o las din mână. Marissa Meyer dă dovadă de un instinct genial și de un talent scriitoricesc aparte, reușind să recreeze atmosfera „haotică”, de neînțeles și hazlie din Țara Minunilor, prin folosirea jocurilor de cuvinte întortocheate, prin vorbele de duh ale faimoasei Cheshire și prin reproducerea unor gesturi specifice anumitor personaje, precum Pălărierul Nebun sau Iepurele de Martie. Cu toate astea, romanul este mult mai întunecat pentru că are la bază o miză mult mai puternică, și anume transformarea tragică a protagonistei într-un alt personaj, unul fără inimă, care a cunoscut suferința și care și-a văzut visul pierind. Dulcea și inocenta Catherine moare, lăsând locul Reginei de Cupă, o figură asupra căreia Carroll plasează o tușă ridicolă și puțin grotescă, însă povestea sa este tristă, ea fiind un produs al dorinței celorlalți.

            Fără doar și poate, cu excepția protagonistei, personajul meu preferat a fost pisica de Cheshire. Aparițiile ei în momentele cheie, în care tensiunea, furia și dezamăgirea stau să dea pe dinafară, influențează cursul lucrurilor, în bine sau în rău, totul depinzând de toanele felinei. Cheshire este vocea unei rațiuni inverse, care, plină de ironie și viclenie, spulberă vraja minunată presărată peste întreg universul, arătând, de fapt, ce se ascunde în umbrele cele mai dense. Este mereu acolo pentru a se bucura de răul altora, ceea ce îl face puțin cam antipatic, dar, cu toate astea, este singurul tovarăș al protagonistei noastre, chiar dacă pare că mereu râde de ea. El e singurul care nu are nici o așteptare de la ea și care o vede așa cum e. Cât despre celelalte personaje, nu am suficient spațiu pentru a le prezenta în detaliu, așa că iată ce ar fi de spus pe scurt. Nimeni nu este ce pare a fi, toate sunt ghidate de porniri egoiste, neținând seama, cu mici excepții, de sentimentele celor din jur, toate întruchipează amestecul dintre umanitate și fantastic, dintre rațiune și nebunie, trecerea de la o stare la alta fiind cu adevărat fulgerătoare.

            Multe ar mai fi de notat, dar nu vreau să vă stric surprizele sau să vă dezvălui, din prea mult zel, vreun detaliu capital. Plină de prăjituri nemaipomenite, de evenimente fabuloase și tulburătoare, de personaje minuțios construite și memorabile, de acțiune, de lacrimi și de suflete zdrobite, „Heartless” deschide poarta spre o lume bine cunoscută, care primește nuanțe distructive. Dacă vreți să o urmați pe Catherine în drumul ei spre tronul Regatului Cupelor, nu mai stați pe gânduri și apucați-vă cât mai repede de citit, credeți-mă, nu o să regretați! 😉

 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 24 - Curtea Miracolelor de Kester Grant

Titlu: Curtea Miracolelor  

Serie: Curtea Miracolelor #1

Autor: Kester Grant

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: A Court of Miracles (2020)

Traducere de Simona Ștefana Stoica

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,70 (din 6.436 note)

 

            În ultima vreme îmi este din ce în ce mai greu să  mă las pradă mrejelor unei povești, motiv pentru care mă plictisesc destul de repede și sunt nehotărâtă în ceea ce privește alegerea lecturilor viitoare. Însă, după mai multe romane pe care le-am abandonat și le-am trecut pe lista pentru mai târziu, am dat peste o carte care m-a fascinat încă de la primele fraze. „Curtea Miracolelor”, de Kester Grant, ne aruncă, fără nici un avertisment, într-o lume întunecată, plină de mizerie și de scursuri ale societății, unde pericolul și moartea pândesc după fiecare colț. Autoarea realizează o rescriere fascinantă după celebrul roman al lui Victor Hugo, „Mizerabilii”, din care preia o mulțime de elemente, de la Revoluția Franceză ce a scindat Parisul și evenimentele tragice ce i-au urmat, până la detaliile vestimentare, specifice vremii. Dar să nu vă imaginați că o să citiți un roman clasic. Nici pe departe... „Curtea Miracolelor” este o ficțiune istorică Young Adult, impregnată cu nuanțe de Horror, Thriller și aventură, ceea ce o face foarte greu de încadrat într-un singur gen.

            Nina sau „Pisica Nopții”, așa cum i se spune în rândul Ghildei Hoților, este o tânără neînfricată, care nu se dă în lături de la nici un jaf. Viața ei nu a fost deloc ușoară, în special din cauza tatălui său, violentul și ursuzul Thénardier, care a avut grijă să-i facă existența un iad. După ce sora ei, Azelma, este vândută ca sclavă sexuală în Ghilda Plăcerilor a Tigrului, cel mai temut conducător de breaslă, soarta Ninei o conduce pe un drum pavat cu cadavre și teamă. Ea ar face orice este omenește și neomenește posibil pentru a-și salva sora din ghearele mârșavului Tigru, inclusiv să sacrifice o altă viață nevinovată, în schimbul Azelmei. Însă afecțiunea maternă pe care începe să o simtă pentru micuța Ettie o va face să dea totul pentru siguranța ei.

            Cu fiecare pagină pe care o citim, pătrundem tot mai adânc în tenebrele Parisului, unde facem cunoștință cu păturile cele mai de jos ale societății, cu  cei care au fost alungați de la suprafață, fiind siliți să trăiască în subterane. Personajele acestui roman sunt cerșetorii, asasinii, hoții, criminalii, adică niște fantome ale unei lumi de mult apuse. Acestei imagini degradate și mizerabile a orașului i se opune panorama strălucitoare și plină de ignoranță a nobilimii și a regalității.

Familia regală este înfățișată ca cel mai mare inamic al calicimii. Fiecare mizerabil trăiește pentru a se răzbuna și pentru a primi ceea ce i se cuvine de drept, pâinea, adică hrana. Ne este prezentată o perioadă istorică cumplită, evenimente reale în urma cărora Parisul a fost sfâșiat de revoluție și oamenii au suferit de boli și de foamete. Nobilimea a oprit distribuirea pâinii în rândurile celor săraci, cu intenția de a scăpa definitiv de calicii care tulbură liniștea orașului. Însă decizia lor împotriva vieții, împotriva celor lipsiți de apărare, a determinat scindarea Parisului în două orașe, unul de suprafață, căruia i se atribuie lumina soarelui, și unul subteran, care stă sub spectrul întunecat al nopții.

Acum că v-am prezentat fundalul care determină toate evenimentele din carte, este momentul să vorbim puțin și despre protagonistă. Nina duce pe umeri o povară imensă, salvarea celor din jur, și, prin urmare, a întregului Paris. Ea reprezintă o combinație stranie între inteligența și instinctul de conservare al Cosettei și determinarea lui Jean Valjean, cele două personaje celebre ale lui Hugo. Ea este capabilă să trăiască în ambele lumi, dar să o accepte doar pe una, cea a tenebrelor, refuzând să aibă încredere în nobilime.

Personajele din acest roman nu pot fi analizate individual. Ele trăiesc în colectivitate, pentru că împreună sunt puternice, pentru că împreună se pot opune distrugerii. Însă, cu excepția eroinei, mai există două caractere care se disting în toată marea de chipuri palide și cenușii. Unul dintre ele este conducătoarea Ghildei Asasinilor. Ea este cea care introduce o nuanță fină de Fantasy în carte și e o maestră desăvârșită a manipulării. Demnitatea pe care o afișează, privirea periculoasă și puterea de care se bucură în Curtea Miracolelor o transformă într-o regină a mizerabililor, imaginea în oglindă a adevăratei regine care ar trebui să se îngrijească de poporul ei. Cel de-al doilea caracter despre care trebuie să vă vorbesc este micuța Ettie. Ea este mai mult decât oricine Cosette, adică puritate în persoană, în ciuda faptului că locuiește printre cerșetori și hoți. Naivitatea ei puerilă o transformă într-o victimă a cruzimii celorlalți. Însă gingășia ei poate fi doar o mască sub care se ascunde un caracter puternic, o salvatoare a celor rătăciți.

Pe lângă scriitura impecabilă și poetică, pe lângă evenimentele tumultoase, pline de suspans ce nu te lasă să ridici ochii de pe pagină, am apreciat enorm de mult faptul că nu există nici o poveste de dragoste clișeică, care să distrugă farmecul întregului roman. În lumea imaginată de Kester Grant, iubirea este o slăbiciune ce îți poate aduce moartea, prin urmare, dacă vrei să supraviețuiești, sângele rece, rațiunea și abilitățile înnăscute ce te pot încadra într-o ghildă sunt esențiale.

Nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, dar, acum că stau și mă gândesc, parcă cinci stele pe Goodreads sunt prea puține. „Curtea Miracolelor” este una dintre lecturile la care respirația îți stă în loc, realitatea se dizolvă de tot, iar ficțiunea devine mai vie ca oricând, prinzându-te într-o bulă de cristal. Romanul de față este abia prima parte a seriei cu același nume, urmând ca în 2023 să apară, în original, cel de-al doilea volum, o continuare pe care sunt sigură că o voi devora la fel de repede ca pe aceasta.

COMANDĂ CARTEA