Titlu: Cinder
Serie: Cronicile lunare #1
Autor: Marissa Meyer
Editura: EPICA
Titlu original: Cinder (2012)
Traducere de Shauki al-Gareeb
Anul apariției: 2017
Număr pagini: 368
Media pe Goodreads: 4,13 (din 732.648 note)
A fost odată ca niciodată, o fată sărmană, pe
jumătate Cyborg, care, pentru a-și câștiga existența, lucra într-un atelier
mecanic, însă viața ei a luat-o razna în momentul în care a apărut el, și odată
cu el, o mulțime de secrete ce au pus-o în pericol. Așa ar suna, într-o frază,
descrierea romanului „Cinder”, primul volum din seria „Cronicile Lunare”, de
Marissa Meyer. După cum poate ați ghicit deja, este vorba despre un YA SF, însă
unul destul de neobișnuit. Cartea de față nu este nici mai mult, nici mai puțin
decât o rescriere a celebrului basm, „Cenușăreasa”, o poveste despre bunătate și
viclenie, pe care autoarea o transformă într-o narațiune complicată, cu multă
acțiune, în care întunericul și minciuna sunt cele mai puternice arme. Deși nu
sunt mare amatoare de SF-uri, „Cinder” m-a făcut să-mi reevaluez ideile
preconcepute pe care le aveam despre acest gen și să citesc pe nerăsuflate
întâmplările pline de suspans ale Cenușăresei noastre din viitor.
Au
trecut 126 de ani de la încheierea celui de-al Patrulea Război Mondial, iar
Pământul s-a schimbat din temelii. Peste
tot în Noul Beijing pot fi observați androizi care au preluat multe dintre
sarcinile oamenilor, de la slujitul familiei regale, până la prelevarea mostrelor
de sânge, în spitale. Cu alte cuvinte, viața pare să fie mult mai ușoară,
datorită tehnologiei avansate. Mai mult de atât, în cazul în care omul este
victima unui accident mortal, acesta poate fi reinventat și transformat în Cyborg.
Membrele, inima sau creierul pot fi înlocuite cu modele fidele din metal, dar asta
nu mai contează atât timp cât moartea este depășită. Însă pentru unii această
dezumanizare poate fi un blestem și un stigmat care conduce la excluderea din
societate. Iar acum, acestea fiind spuse, tot ce ne rămâne de făcut este să
urcăm într-un „planotor” imaginar (o mașină zburătoare) și să facem o incursiune
în lumea fantastică în care eroina noastră, Cinder, trăiește, suferă și luptă
pentru a se descoperi pe sine și pentru a-i salva pe cei pe care îi iubește.
Cinder
este o adolescentă pierdută printre oameni și roboți, neaparținând nici uneia
dintre cele două grupări. În urma unui accident grav, protagonista noastră este
transformată în cyborg și dată în grija unei familii adoptive. Ea crește
alături de cele două surori vitrege, mama acestora făcându-i viața un calvar.
Existența ei este o nebuloasă, deoarece nu știe nimic despre propriul trecut,
iar viitorul devine din ce în ce mai incert, pe măsură ce se implică, fără voia
ei, în problemele „politice” ale casei regale.
Acest roman este unul potrivit pentru vremurile pe care
le trăim. Pământul se confruntă cu o boală ciudată care face foarte multe
victime, iar doctorii sunt departe de a descoperi un antidot. Situația se
înrăutățește în momentul în care Peony, sora și singura prietenă umană a lui
Cinder, este atinsă de această molimă fatală. Dacă mama vitregă din
„Cenușăreasa” era rea, cea de aici e cu adevărat malefică. Ea o vinde pe Cinder
drept cobai, pentru a scăpa de ea și de problemele pe care le creează. Însă
lucrurile nu merg conform planului, deoarece Cinder este imună, corpul său
luptând natural cu virusul.
Încă de la început, am admirat curajul ei de a-și accepta
condiția, dar mai ales de a-i înfrunta pe asupritori. Cinder este mai umană
decât toate personajele la un loc, chiar dacă are un picior din metal, iar
creierul ei este robotizat. Ea suferă, iubește, simte disperarea și ar vrea de
multe ori să plângă, dar sistemul ei mecanic nu lasă lacrimile să curgă, din
cauză că s-ar putea produce un scurtcircuit.
În ceea ce privește celelalte personaje, nu mi se par
suficient de exploatate, cel puțin nu în acest prim volum. Cel mai mult mi-a
plăcut de Doctorul Erland care ar putea fi asemănat cu zâna ursitoare din
basmul original. Este un om ciudat, puțin nebun, ceea ce îl face simpatic. Deși,
la început, o consideră pe Cinder un simplu subiect bun pentru teste, el o va
proteja și o va ajuta în misiunea pe care o are de îndeplinit. La polul opus,
se află prințul Kai, un personaj care mi-a fost destul de antipatic. Deși are
vise mari pentru cârmuirea țării, este încă un puști care pare că se joacă de-a
regalitatea. Nu are nimic în sine din Prințul Fermecător, însă sper ca
următoarele părți ale seriei să îmi schimbe părerea despre acest personaj.
Cei mai interesanți mi s-au părut Lunarii. Locuitorii
Lunii, în frunte cu regina lor, ajung pe Pământ, pentru a încheia o alianță,
printr-o căsătorie. Ceea ce îi face speciali este faptul că asemeni lunii, care
produce fluxul și refluxul prin magnetism, și ei pot atrage, hipnotiza, chiar
prin simpla lor apariție, în mijlocul unei mulțimi de pământeni. Dacă ar fi să
mergem pe firul unui basm, Lunarii ar avea rolul antagonistului, folosindu-se
de minciună, înșelăciune și prefăcătorie, pentru a obține ceea ce vor.
Urmăresc cu mare interes fenomenul rescrierii basmelor
într-o cheie SF sau Fantasy. Sunt deja multe astfel de romane care preiau
elemente fabuloase din poveștile copilăriei noastre și le actualizează pentru
epoca modernă în care trăim și citim. Am fost puțin sceptică atunci când am
aflat de această serie, dar am lăsat prejudecățile deoparte, și tot ce a mai
rămas a fost fascinația. Marissa Meyer camuflează elementele de basm, precum,
balul, mama vitregă, personajele negative cu puteri fantastice, în povestea
unui viitor sumbru și a unei fete care trebuie să-și sacrifice libertatea
personală, pentru a-i elibera pe ceilalți. Dacă v-am convins măcar puțin că
merită să-i acordați o șansă acestui volum, aștept reacțiile voastre în
comentarii.
