Recenziile Mădălinei 105 - Toate culorile întunericului de Chris Whitaker (CRIME CLUB)

Titlu: Toate culorile întunericului

Autor: Chris Whitaker

Editura: TREI

Titlu original: All the Colours of the Dark (2024)

Traducere de Alexandra Fusoi

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 608

Media pe Goodreads: 4,24 (din 488.293 note)

 

            Chris Whitaker se numără printre autorii care reușesc să mă surprindă cu fiecare roman publicat, demonstrându-mi din nou și din nou ce înseamnă să construiești, pagină cu pagină și cu un munte de talent, o lume complexă, pe cât de verosimilă, pe atât de ireală, în care mai întâi trebuie să te rătăcești, să devi parte din ea, pentru a o înțelege și pentru a putea găsi calea cea dreaptă spre deznodământ și spre katharsisul mult dorit. Dacă în „Începem cu sfârșitul” și „Toate fetele rele”, Whitaker nu se sfiește să prezinte realitatea abjectă, violența existentă într-o comunitate ce se năruie din interior, nepăsarea părinților ce naște adevărați monștri, nebunia unora, viciile altora, dar, mai ales, consecințele nefaste pe care alegerile lor egoistee le revarsă asupra celor neprihăniți, în „Toate culorile întunericului”, construiește un adevărat elogiu închinat traumei, obsesiei distrugătoare, plăgilor unei societăți  incapabile să se mai ridice dintre ruine, și al abuzului de orice fel, zugrăvindu-și narațiunea în nuanțele greu de privit ale infernului psihologic, în care sunt captive majoritatea personajelor. Cu alte cuvinte, autoruul se folosește de pesimism și de estetica urâtului social pentru a redefinii noțiunea de thriller psihologicc, evidențiind modul în care o comunitate reușește să facă față unui eveniment tragic, atât la nivel colectiv, cât și individual, alegând un referent, a cărui poveste devine universal valabilă.

            Patch e un băiat sensibil, loial, curios, dornic să exploreze lumea și să ia parte la cele mai mari aventuri, așa cum îi șade bine unui pirat curajos. Însă pentru el lumea în care trăiește este incompletă. Petecul pe care îl poartă zilnic peste un ochi nu face parte dintr-un costum; nu e un simplu accesoriu care să-l ajute să-și intre în rol, ci maschează o infirmitate – băiatul s-a născut fără un ochi, ceea ce l-a preschimbat într-un corsar singuratic. Lipsit de camarazi de nădejde și de iubirea atât de necesară din partea mamei care preferă să-și înece existența searbădă în alcool, Patch a fost forțat să-și ia viața în propriile mâini și să recurgă la mici furtișaguri pentru a supraviețui. Noroc că în viața sa a apărut Saint, o fetiță orfană, aflată în grija bunicii nonconformiste, pentru care albinele sunt cele mai bune prietene. Cei doi copii devin centrul universului unul pentru celălalt, fiind gata să sacrifice tot în numele afecțiunii ce și-o poartă. Însă prietenia lor este pusă la încercare în momentul în care Patch reușește să împiedice răpirea unei fete dintr-o familie bogată și foarte bine văzută în comunitate, ajungând chiar el să fie victima. Adolescentul devine fără să știe un erou, lăsând în urmă zeci de oameni îngrijorați și tulburați de cele întâmplate. Patch este ținut prizonier alături de o altă fată pe nume Grace, încercând să supraviețuiască și să găsească o cale de evadare. Răpirea băiatului a zguduit comunitatea din Monta Clare, mai ales că nu a fost singurul eveniment de acest fel. Din oraș au tot dispărut fete, și nimeni nu știe cine este făptașul. Dar Patch reușește să scape și să se întoarcă acasă. După o perioadă destul de lungă în care nimeni nu i-a putut da de urmă, ajutat de Saint, o detectivă înăscută și o tânără de o inteligență rară, băiatul evadează, fapt ce le dă tuturor speranță. Însă trauma nu va dispărea niciodată, înfigându-și rădăcinile tot mai adânc în sufletul lui Patch și a întregii comunități din Monta Clare.

            Deși Patch revine în cele din urmă în sânul societății din care a fost smuls cu brutalitate, el nu va mai fi niciodată același. Experiența prin care a trecut l-a transformat într-un tânăr taciturn, captiv în mintea sa, incapabil să pună în cuvinte trauma pe care a suferit-o, devenind obsedat de fata care l-a ajutat să îndure prizonieratul, singura rază de lumină dintr-un ocean de întuneric. Dar acolo unde cuvintele dau greș, arta devine o oglindă a subconștientului torturat. Tablourile pe care Patch le pictează cu o frenezie greu de descris reprezintă de fapt unica formă prin care tânărul se poate exprima, lăsând culorile să vorbească în locul său. El își materializează obsesia, metamorfozând trauma, întunericul și goliciunea din interior în opere de artă sumbre, dar de o valoare inestimabilă. Pentru unii, pare nebun, o minte obosită ce a a renunțat la rațiune în favoarea instinctului; pentru alții, e un geniu al culorilor, un artist neînțeles care își caută necontenit iubita; iar pentru Saint e tot Patch, prietenul ei din copilărie pe care vrea să-l salveze din infernul psihologic în care s-a pierdut aproape cu totul. Ea este, de fapt, o ancoră pentru tânărul Patch, cea care îi va fi alături în ciuda zidului tot mai gros dintre ei; cea care, în mod voluntar, îi va ține loc atât de soră, cât și de mamă.

            Din toate punctele de vedere, „Toate culorile întunericului” este un roman greu de parcurs, diferit de absolut tot ce a mai scris Whitaker până acum. E o poveste care te lovește cu forța unui bolovan, care te strivește cu pesimismul său, făcându-te să deschizi cu adevărat ochii și să privești lumea. Emoțiile puternice, lacrimile, deznădejdea, furia și frustrarea nu lipsesc din această carte, amplificându-se pagină cu pagină, până la katharsisul mult așteptat. Îmbinând evenimentele istorice de la sfârșitul secolului al XX-lea – încheierea războiului din Vietnam, instabilitatea politică și socială din America, luptele pentru preluarea puterii etc –, evenimente care au un corespondent la nivel micro în cadrul comunității din Monta Clare, cu o puternică dimensiune psihanalitică și un strop de romantism ca să mai îndulcească puțin amarul existențial, Whitaker construiește un thriller social amplu, grandios, cu un stil poetic greu de egalat; un univers populat de personaje frânte, care pot renaște din propria cenușă, aidoma unei păsări Pheonix. Nu este o lectură ușoară atât din punct de vedere narativ, cât și tehnic – planurile se suprapun și se amestecă, solicitând multă atenție din partea cititorului –, însă vă îndemn să-i acordați o șansă și să aflați cum se sfârșește povestea lui Patch!

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 120 - Toate fetele rele de Chris Whitaker (CRIME CLUB)

Titlu: Toate fetele rele  

Autor: Chris Whitaker

Editura: TREI

Titlu original: All The Wicked Girls (2017)

Traducere de Mihaela Doagă

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 3,84 (din 1.616 note)

 

În filosofia creștină, liberul-arbitru a fost înțeles literalmente ca posibilitatea de a alege între bine și rău, între o cale luminoasă ce te va conduce spre paradis sau o conduită vicioasă, demnă de condamnat, ce-ți va rezerva cu siguranță un loc în iadul plin cu smoală și furci. Atâta timp cât vorbim doar despre două posibilități, ambele extreme, libertatea nu e nimic mai mult decât o iluzie reîmprospătată la nesfârșit. Viața nu trebuie privită doar în alb și negru, ci și în tonuri de gri. Să alegi un singur drum înseamnă să te prefaci că nu le vezi și pe celelalte. Poți să-ți pregătești optzeci de ani costumul în care urmează să te prezinți la poarta Domnului sau ai putea să te lași purtat de val, cu speranța că la final transcendența va păstra un gram de iertare și pentru tine. Să crezi în ceva, asta contează cu adevărat, să speri că există o ființă mai presus de materie și că acea entitate te va călăuzi atunci când vei fi pregătit să faci pasul spre necunoscut.

Ne aflăm în 1995, în orășelul Grace, din Alabama, unde fetele cuminți se pregătesc în liniște pentru slujba de duminică. De curând, Summer Ryan a ținut în mica biserică din localitate un splendid recital de violoncel, care s-a lăsat cu ropote de aplauze și lacrimi. Ce-i drept, lucrurile nu mai sunt la fel de când bătrânul Isaiah Lumen s-a prăbușit în timpul predicii din cauza unui atac cerebral, iar locul i-a fost luat de către Bobby, un pastor prea tânăr, ce pare să devieze puțin de la calea cea dreaptă. Dar Summer, fata-înger ce petrece mai mult timp în Lăcașul Domnului decât acasă, s-a apropiat foarte ușor de Bobby și de soția sa, Savannah, găsind în aceștia o a doua familie. Însă acum adolescenta de cincisprezece ani a dispărut, și se crede că de vină ar fi Păsăroiul, creatura cu pene ce a răpit anul trecut alte cinci fete din zonă. Dar Raine, geamăna lui Summer, pornește în căutare și este dispusă să treacă chiar și prin focurile iadului pentru a-și găsi sora.

            Pe lângă puzderia de personaje ce mișună prin carte, cel mai important caracter rămâne în permanență, și aici, orașul. Grace apare ca un loc binecuvântat, aspect confirmat încă din denumire, cu localnici de toate soiurile, de la enoriași cuviincioși ce nu ratează nicio ocazie să se apropie de biserică, elementul geografic și spiritual central, și răzvrătiți căzuți în patima alcoolului sau foști pușcăriași, care, dacă nu au reușit să găsească un scop în viață, măcar stau cuminți la locul lor. Odată ce plecarea fetei lui Joe Ryan este catalogată drept dispariție, sufletele încep să se încingă, împărțindu-se în cei ce așteaptă un semn divin și aceia care vor să facă dreptate prin propriile puteri. Și pentru că poliția a devenit o instituție mai mult decorativă, singurii care vor și pot face ceva rămân membrii familiei lui Summer. Astfel, Raine pleacă în cercetare, alături de Noah, un tinerel ce vrea să calce pe urmele tatălui său, ultimul polițist adevărat, care și-a pierdut viața într-o confruntare armată, ajuns și el de câteva zile organ al legii, și de Purv, un puști hoțoman ce ar fi în stare să fure orice pentru Noah, prietenul pentru care ar fi gata oricând să-și dea unul dintre rinichi, dar cu care soarta nu a fost deloc blândă, fiind snopit în bătaie de fiecare dată când tatăl lui nu fusese cu mintea prea întreagă.

            Romanul lui Chris Whitaker este construit pe simboluri, mai mult sau mai puțin vizibile. Avem câteva nume de personaje emblematice, precum cel al pastorului Lumen, omul care-și conducea turma spre Domnul, cel cu har, care avusese cândva parte de Marea Revelație, sau al șerifului Black, care renunțase, atunci când colegul îi fusese ucis, la orice dorință de a face dreptate, înecându-și amarul în brațele prostituatelor și alcool. Dacă Summer era senină și neprihănită ca o zi de vară, atunci Raine, sora rebelă ce-și petrecea nopțile prin mașinile băieților ce-i dădeau să bea și-și băteau joc de trupul ei voluptos, e ploaia rece din acea zi de vară, care te udă până la piele și te readuce cu picioarele pe pământ. Tot așa, și fiul pastorului, Samson, deși nu este un individ curajos și mai mereu izbucnește în lacrimi, reflectă speranța tatălui de a avea un urmaș puternic, capabil să-i ducă învățăturile mai departe cu o mână de fier.

            Ne găsim într-o perioadă de tranziție în care vechea doctrină conservatoare e înlocuită cu  una dezinvoltă, pe placul tinerilor, în care preoților în rase și cu bărbi le-au luat locul predicatorii în blugi și cu părul tuns periuță. La câteva zile după ce Summer a plecat de-acasă, peste oraș se adună un nor uriaș, negru, pe care credincioșii îl văd ca pe un semn divin prin care li se transmite că s-au lăsat pradă păcatului, dar care ar putea să fie, la urma urmelor, doar un nor de furtună. În timp ce lumea pare că se apropie de apocalipsă, cei trei tineri răscolesc împrejurimile, apropiindu-se tot mai mult de Păsăroi și de locul în care și-ar fi putut duce acesta victimele. Drumul lor e prin excelență unul inițiatic, presărat cu visuri ce sunt spulberate de cruda și trista realitate. Dar undeva acolo, poate dincolo de tot ce poate fi perceput, există ceva pentru care merită să păstrezi o fărâmă de speranță, pentru care merită să te spovedești alături de cei mai buni prieteni, pe un câmp pustiu, poștind o țigară, în timp ce întunericul se lasă peste micul și agitatul oraș.

Un proiect:

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 22 - Începem cu sfârșitul de Chris Whitaker (Blog Tour 3/2022)

Titlu: Începem cu sfârșitul   

Autor: Chris Whitaker

Editura: TREI

Titlu original: We Begin at the End (2020)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 536

Media pe Goodreads: 4,19 (din 53.178 note)

 

            După cum v-am obișnuit deja, în fiecare săptămână participăm la un nou Blog Tour, în cadrul căruia discutăm despre un roman din sfera Crime. Până acum am avut de-a face cu așa-numitele Thrillere ca la carte, pline de suspans, de secrete ce dau viața personajelor peste cap și de investigatori capabili, care își dau silința să elucideze orice caz, înfruntându-și, în același timp, propriile traume și frici. Însă de această dată vom schimba puțin registrul, pentru că urmează să vorbim despre cel mai cunoscut roman al lui Chris Whitaker. „Începem cu sfârșitul” nu este un volum construit pe scenariul polițienesc clasic, ba chiar aș spune că ancheta detectivistică se pierde undeva în fundal. Ceea ce contează cu adevărat este povestea de viață a doi copii, care ajung paria ai unei societăți decăzute, din cauza alegerilor total greșite pe care le-au făcut adulții la un moment dat. Personajele sunt conturate în așa fel încât să reprezinte viciile și defectele umane, ceea ce le transformă în niște arhetipuri psihologice. Ele trăiesc într-un univers violent, dezgustător, în care inocența și puritatea nu își mai au de mult locul; un univers pervertitor, care-l împinge și pe cel mai bun om să facă un gest abominabil. Cu fiecare pagină sunt amplificate disperarea, singurătatea și traumele unor vieți pierdute, iar tensiunea apăsătoare pe care ajungem să o simțim și noi, cititorii, derivă din neputința și lipsa de voință a personajelor de a se salva și de a-i ridica și pe ceilalți din mocirla unei existențe în ruină.

            Duchess Radley a uitat de mult ce înseamnă să fie copil, să se joace cu prietenii la marginea pădurii sau să trăiască înconjurată de o familie iubitoare, de fapt, ar fi greu de spus dacă a cunoscut vreodată aceste lucruri. La cei treisprezece ani ai ei, Duchess a fost nevoită să-și asume rolul de mamă, atât pentru frățiorul ei mai mic, Robin, cât și pentru Star, ființa care i-a dat viață, dar care, din cauza alcoolului și a drogurilor, nu mai este capabilă nici măcar să ajungă în casă după o noapte de petreceri prin cele mai dubioase baruri. Viața fetiței nu a fost ușoară, în special pentru că nu a avut alte rude sau prieteni care să-i ia de pe umeri poverile pe care n-ar fi trebuit să le aibă niciodată. Instinctul matern, deșteptat mult prea devreme, și toate problemele de la școală și de acasă au transformat-o într-o persoană taciturnă, extrem de protectivă; într-un adult responsabil, oricând gata să facă sacrificii pentru fratele și mama ei.

Însă, în tot acest ocean de întuneric, există și o rază de lumină, un prieten al familiei Radley, care nu i-a abandonat pe cei doi copii, chiar dacă ajutorul său  nu a fost primit mereu cu încântare. Șeriful Walk se străduiește să mențină ordinea în comunitate, dar lucrurile o iau puțin razna atunci când Vincent King, fostul său prieten din copilărie, este eliberat din închisoare după ispășirea unei lungi condamnări. Acum, haosul se strecoară încetul cu-ncetul în oraș și în viața șerifului. Demonii nu îi mai dau pace, iar atunci când niște cadavre tulbură apele, este aruncat într-o investigație iluzorie. Walk și Duchess au două lucruri în comun, dorința de a afla cu orice preț cine este criminalul și voința de a-și lua destinele în propriile mâini și de a face dreptate, unul în mod legal, iar altul cu încrederea și curajul pe care doar vârsta fragedă și lipsa de experiență ți le pot da.

Modul în care este construită Duchess este tulburător și enervant deopotrivă. Prin intermediul ei, violența este dusă la extrem, chiar dacă este vorba despre un copil. „Proscrisa”, așa cum îi place să-și spună, este un produs al societății în care trăiește. Vă puteți imagina ce fel de oameni și-au lăsat amprenta asupra caracterului ei neformat.... în orice caz, nu este vorba despre cetățeni merituoși, cu sufletul și cugetul curate. Toți au ceva de ascuns, fie că vorbim despre măcelarul obsedat de vânătoare și care umblă năclăit de sânge din cap până în picioare, fie despre  vecinul care a rămas blocat undeva în perioada anilor de liceu sau despre mama drogată care aduce bărbați necunoscuți acasă... iar astea sunt doar câteva exemple.

Cel mai interesant aspect al romanului este chiar titlul, „Începem cu sfârșitul”. Cele trei cuvinte au o încărcătură metaforică și psihologică uriașă, devenind un fel de refren, un laitmotiv prezent în momentele de cumpănă ale vieții celor doi copii. Am avut nevoie de ceva timp ca să înțeleg de fapt la ce anume face referire sintagma, dar în cele din urmă mi-am dat seama cât de profundă este filosofia care stă la baza cărții. Cu fiecare nouă tragedie care le dă existența peste cap, Robin și Duchess sunt nevoiți să o ia de la început într-un alt loc, la o altă școală, cu alți oameni în jur, însă adaptarea și desprinderea de trecut sunt foarte grele, dar nu sunt imposibile. Cu alte cuvinte, sfârșitul fiecărei persoane din imediata apropiere deschide o poartă către o nouă viață pentru cei doi copii Radley. Din acest motiv, putem spune că volumul lui Chris Whitaker este un Thriller psihologic și social, în care găsirea unui criminal nu mai are nici o relevanță în raport cu salvarea unor ființe nevinovate din prăpastia adâncă în care destinul le-a aruncat.

Personaje foarte bine construite, evenimente tragice ce te țin cu sufletul la gură, două destine ce plutesc în derivă și o grămadă de suspecți și de posibili criminali, toate astea contopite într-o poveste plină de acțiune și de emoție. Cred că v-am dezvăluit destule despre acest roman, așa că tot ce vă rămâne de făcut e să-i dați o șansă, și dacă nu v-am convins, puteți citi și alte recenzii pe site-urile prietenilor care iau parte la acest Blog Tour.

 Literatura pe tocuri 

Citește-mi-l 

Ciobanul de Azi 

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii  

COMANDĂ CARTEA