Titlu: Everless
Serie: Everless #1
Autor: Sara Holland
Editura: NEMIRA
Titlu original: Everless (2018)
Traducător: Tiberiu Enache
Anul apariției: 2019
Număr pagini: 344
Media pe Goodreads: 3,83 (din 31.497 note)
Merg adesea prin librării pentru a descoperi noile
apariții, dar, mai ales, pentru a inspira mirosul de carte nouă pe care îl
ador. Deși nu intru neapărat cu gândul de a cumpăra ceva, de cele mai multe ori
plec de acolo cu un mic suvenir. De data aceasta, atenția mi-a fost atrasă de romanul
Sarei Holland, „Everless”, un YA despre timp, supraviețuire și legende. Descrierea
m-a convins să încep imediat lectura, și, cu toate că este o carte puțin mai
veche, am decis să scriu câteva cuvinte despre ea. Am citit-o repede – pe cât
de repede se poate citi un roman de aproape 400 de pagini – și deși mi-a plăcut
povestea, lectura mi-a lăsat un gust dulce-amărui.
Ascuns în filele acestui roman se află un
regat numit Sempera, un ținut plin de legende, alchimie și vrăjitorie, în care
o tânără de 17 ani trebuie să supraviețuiască și să înfrunte forțele malefice
care îi pun viața în pericol. Sună bine, nu-i așa? Și, în același timp, pare scenariul
clasic de Fantasy. Însă Sempera are ceva special, ceva ce m-a făcut să trec
peste clișee și chiar peste anumite aspecte de construcție a personajelor, dar
să le luăm pe rând. Așa cum spuneam, Sempera este un loc în care timpul se
transformă dintr-o noțiune abstractă într-o monedă de schimb. Fiecare picătură
de sânge poate fi preschimbată, prin procese alchimice, în bucățele de fier de
diferite valori: o zi, o lună, un an. Bineînțeles că acest tip de economie
magică dă naștere unei discrepanțe mari între nobili și restul locuitorilor. În
timp ce nobilimea folosește monedele de „fier-sânge” pe post de zahăr în ceai,
pentru a-și prelungi viața, devenind cu ușurință nemuritori, cei mai puțin
norocoși sunt nevoiți să muncească pe brânci pentru o monedă de o lună, și să
facă față „creditorilor de timp”, acei oameni care nu se dau în lături de la a
stoarce, fără milă, ultimul strop de sânge din vinele unui bătrân.
În
această lume fascinantă, în care pericolele pândesc după fiecare colț, trăiesc
Jules și tatăl ei. Viața lor nu este deloc ușoară, cei doi fiind nevoiți să se
ascundă pentru a nu fi găsiți de familia Gerling, nobilii cu cea mai mare
influență din regat. Colac peste pupăză, creditorii de timp le tulbură liniștea
pentru a-i forța să-și plătească datoriile. Nedorind să-și vadă tatăl murind,
Jules se aruncă în gura leului, adică devine slujitoare chiar în casa celor
care i-au distrus viața. De aici începe un întreg joc între aparență și esență,
în care prietenii devin dușmani și dușmani devin prieteni. Lucrurile se
complică și mai mult atunci când unele secrete ies la iveală după zeci de ani
în care au fost ținute sub tăcere.
Nu m-am putut atașa de nici unul dintre personaje, nici măcar de protagonistă. Toate
mi s-au părut forme goale, fără o personalitate bine conturată. M-a deranjat
destul de tare impulsivitatea eroinei care acționează fără să ia în calcul
riscurile și consecințele faptelor sale. Cu toate acestea, am apreciat că Jules
nu învață în doar câteva pagini să-și controleze puterile. Ups! Am uitat să
precizez că eroina noastră nu este o fată ca oricare alta și că fuga ei are
drept cauză aceste abilități fantastice prin care poate controla timpul, dar
mai bine mai târziu decât niciodată. Spre deosebire de eroinele din alte romane,
care peste noapte devin maestre în a-și folosi puterile, Jules nici în finalul
romanului nu reușește să înțeleagă cum stă treaba cu opritul timpului. Nu pot
să trec cu vederea relația care se înfiripă între Jules și Roan, tovarășul ei
de joacă din copilărie și fiul familiei Gerling, persecutorii ei. M-au deranjat
scenele de iubire inserate în momentele de maximă tensiune.
Ideea centrală a romanului mi s-a părut sclipitoare, mai
ales că toată acțiunea pornește de la o legendă despre un alchimist și o vrăjitoare,
legendă pe care autoarea o exploatează la maximum. Cu toate acestea, aș avea
câteva lucruri de reproșat. Lumea pe care o construiește Sara Holland nu este
foarte convingătoare. Mi se pare un univers incomplet care m-a lăsat cu multe
întrebări, dar sper ca volumul doi să-mi ofere niște răspunsuri. Interesant
este modul în care un cadru magic se îmbină cu filosofia timpului și a
existenței efemere care, trebuie să recunosc, m-au pus puțin pe gânduri. Să
spunem că, după terminarea acestui roman, am privit cu alți ochi timpul pe care
îl pierd nefăcând nimic.
Aș putea
continua așa pagini în șir, dar cred că mai bine mă opresc aici. Intenția mea
nu este cea de a vă plictisi sau,, mai rău, de a vă da spoilere, ceea ce cred
că am făcut deja, ci doar de a vă stârni curiozitatea. Una peste alta,
„Everless” este o lectură plăcută și relaxantă, numai bună pentru Weekend. Sper
că nu v-am tăiat elanul, prin analiza mea puțin cam critică, și că v-am
convins, măcar din rezumatul prea detaliat pe care l-am făcut, că merită să-i
dați o șansă. Eu sigur voi continua seria, pentru că sunt curioasă cum
„Everless” va deveni „Evermore”.
