Recenziile Mădălinei 97 - Alertă de furtună de Kristina Ohlsson (CRIME CLUB)

Titlu: Alertă de furtună 

Serie: August Strindberg (#1)

Autor: Kristina Ohlsson

Editura: TREI

Titlu original: Stormvakt (2020) 

Traducere de Cristina Ekholm

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 552

Media pe Goodreads: 3,80 (din 3.956 note)

 

               Cu aproape treizeci de ani În urmă, o crimă terifiantă, petrecută în Hovenäset, un sat de pescari aflat la trei kilometri de orășelul Kungshamn, a zguduit din temelie liniștea și încrederea locuitorilor din regiune. Într-una dintre casele din mica localitate, o tânără a fost ucisă cu sălbăticie, iar rămășițele trupului său au fost ascunse în congelatorul din pivniță. La fel ca în majoritatea cazurilor, soțul femeii a fost găsit vinovat și condamnat la închisoare pe viață. Însă suspiciunea și întrebările rămase fără răspuns au continuat să înflorească în mintea celor care nu s-au putut împăca cu verdictul polițiștilor. Ecourile acelei fapte odioase răsună și astăzi prin împrejurimi, transformând casa, cunoscută drept Camera Frigorifică, într-o legendă pe caretoți o știu, dar foarte puțini se încumetă s-o rostească cu voce tare. Localnicii s-au obișnuit cu aura întunecată a clădirii, urmărindu-i cu interes pe străinii care închiriază entuziaști casa, părăsind-o fără să stea pe gnduri de-ndată ce află ce s-a petrecut în măruntaieleei. Altfel spus, asupra proprietății planează unsoi de blestem; nimeni nu rămâne, nimeni n-o vrea, toți o ocolesc, gândindu-se non-stop la istoria ei macabră.

               Acum, un alt eveniment tragic îi pune din nou pe jar pe locuitorii din Hovenäset – Agnes Eriksson, soție, mamă și o profesoară foarte îndrăgită în comunitate, a dispărut fără urmă într-o noapte furtunoasă. La o primă vedere, toate indiciile arată că femeia a alunecat de pe ponton în apele înghețate ale mării, însă, după o serie de căutări minuțioase, polițiștii însărcinați cu acest caz, în frunte cu perseverenta Maria Martinsson, decid să ia în calcul o cu totul altă pistă. A fost răpită? A fost ucisă? E ținută prizonieră undeva? I-a făcut soțul ceva? Asta încearcă să afle Maria înainte să fie prea târziu. Isaac, fiul lui Agnes, ajutat, spre disperarea părinților, de Karl, prietenul său genial, care își dorește să devină astronaut, începe propriile sale căutări, convins că o poate găsi pe mama sa în viață și că poliția e complet inutilă într-o astfel de situație. Însă îndoiala începe să-i bântuie pe toți, aducându-și cu groază aminte de crima de acum treizeci de ani.

               În noaptea în care a dispărut Agnes, August Strindberg – a nu se confunda cu scriitorul suedez cu același nume – tocmai sosea în Hovenäset, viitorul său cămin, hotărât să aibă parte de un nou început. După ce s-a despărțit de iubita sa, bărbatul a renunțat la viața tumultoasă din Stockholm și la cariera strălucită pe care și-o clădise în finanțe, pentru a-și îndeplini cel mai mare vis – deschiderea unui magazin de antichități în Kungshamn, un oraș mic, dar cu potențial, unde a închiriat spațiul comercial în care, până nu demult, funcționase o firmă de pompe funebre. Venirea sa nu a trecut neobservată, fiind privit cu suspiciune de către localnici. Dar felul său de a fi, calm și prietenos, un adevărat profesionist când vine vorba de achiziționat obiecte pentru afacerea sa, i-a determinat să-l priveascăcu alți ochi, acceptându-l încetul cu-ncetul. Cu toate astea, liniștea și bucuria lui August nu durează prea mult. Istoria casei pe care a închiriat-o în Hovenäset îl prinde din urmă, dându-și seama că secretele sunt cele mai de preț antichități pe care le posedă oamenii. Fără voia lui, devine un pion esențial în cazul dispariției lui Agnes, scoțând la lumină și mai multe enigme și întrebări fără răspuns.

               Deși este o carte ușor de parcurs, intriga este complexă, un labirint prin care trebuie să-ți croiești drum cu răbdare. Până la jumătatea romanului, am avut impresia că citesc trei povești diferite, fără vreo legătură evidentă, în afară de spațiul geografic. Însă modul în care autoarea leagă cele trei fire narative este magistral, conducându-l pe cititor spre un deznodământ plin de suspans. Pe lângă elementele de thriller, autoarea insistă asupra componentei sociale, construind o serie de personaje verosimile, umane, dedate viciilor, ființe empatice, dar supuse greșelii, caractere vulnerabile, dar, totodată, neclintite ca o stâncă. Frământările unei mame al cărei fiu adolescent, dotatcu o inteligență peste medie, își dorește să devină astronaut; ignoranța tatălui; viața paradoxală a Mariei Martinsson, o polițistă inteligentă și perspicace, care își dedică timpul și energia prinderii răufăcătorilor, fără să se plângă de condițiile rudimentare în care lucrează și de rulota folosită ca centru de operațiuni, dar care nu se poate apăra de abuzul propriului soț; decăderea unui bărbat care și-a pierdut soția, disperarea fiului care și-a pierdut mama, toate constituie o piesă necesară în conturarea trăsăturilor definitorii ale comunității din care Agnes a dispărut.. August, însă, e personajul capabil să analizeze scenariul la rece. El e un străin, singurul care poate privi obiectiv, imparțial, prin urmare, singurul care poate deține o presupusă cheie a cazului, ceea ce dezlănțuie o adevărată furtună.

Atmosfera întunecată, amenințarea constantă a capriciilor vremii, secrete peste secrete, minciuni, înscenări amatoricești, menite să-i încurce pe polițiști, drame personale și colective, toate fac din „Alertă de furtună” un thriller bun, așa cum doar un autor nordic poate scrie. Chiar dacă uneori pare că acțiunea stă pe loc, banalul cotidianului amorțind ușor suspansul, Kristina Ohlsson știe cum să manipuleze intriga, în așa fel încât să te trimită mereu pe piste greșite. Tensiunea se acumulează treptat, culminând cu o explozie neașteptată, ce te pune serios pe gânduri și te obligă să derulezi scenariul de la capăt, ca să vezi dacă toate piesele și-au găsit locul potrivit în grandioasa și fragmentata imagine de ansamblu.

Un proiect:   

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Kristinei Ohlsson:

Cărți.Blog

Anca și cărțile.ro

Falled

Analogii, Antologii

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Fragment în avanpremieră: Alertă de furtună de Kristina Ohlsson

Alertă de furtună 

Kristina Ohlsson 

Titlu original: STORMVAKT

Limba originală: suedeză

Traducere: Cristina Ekholm

ISBN: 978‑606‑40‑2783‑2

Format: 130x200mm, paperback

552 pagini

Editura Trei

Colecția Fiction Connection Crime

 

 

VOLUMUL 1 DIN SERIA STRINDBERG

 

August Strindberg a lăsat în urmă o carieră de succes în finanțe pentru a-și realiza visul de a deschide un

magazin de antichități. În sfârșit, se va putea dedica pasiunii sale, într-un loc pe care și-a dorit să-l revadă.

Ajunge în Hovenäset, în Bohuslän, în aceeași noapte furtunoasă în care îndrăgita profesoară Agnes dispare

fără urmă. Poliția, condusă de empatica și hotărâta Maria Martinsson, o caută zi și noapte, dar speranța

că aceasta va fi găsită în viață se diminuează cu fiecare oră.

Ce s-a întâmplat cu Agnes? Și de ce are August Strindberg sentimentul neplăcut că el deține o parte din soluția misterului?

 

„Kristina Ohlsson scrie cu inteligență despre violență domestică, dragoste interzisă, adulter și traume din trecut.” - KRISTIANSTADSBLADET

O carte captivantă ce combină un decor idilic cu o distribuție de personaje în mare parte simpatice și cu o serie de crime oribile. Kristina Ohlsson are o capacitate impresionantă de a reuși să-ți bage spaima în oase. - NORRASKÅNE

O lectură incitantă, în ciuda relațiilor dificile și a vechilor secrete pe care le tratează. – DAGENS NYHETER

 

adaptat pentru televiziunea suedeză sub titlul Sthlm Rekviem. Autoarea locuiește la Stockholm. Seria Strindberg a apărut în 16 țări. Primul volum al seriei, Alertă de furtună, a fost pe lista scurtă pentru premiile Storytel și Swedish Academy of Crime Writers’ Award.

FRAGMENT

 

Sperăm că vom soluționa cazul chiar în această seară.

Trecuse o săptămână de când Maria Martinsson de­clarase asta pentru radioul local, iar de atunci regretase fiecare cuvânt. Cum putuse oare să spună ceva atât de nepriceput?

Răspunsul era pe cât de simplu, pe atât de trist: Maria dorise să liniștească pe toată lumea. Încă mai dorea. Dar ancheta nu mergea bine. A doua zi încă o căutau. Și au continuat așa zi după zi. Când ceasul deşteptător a sunat în a şaptea dimineață după ce Agnes fusese dată dispă­rută, Maria era deja trează și se uita absentă la tavan.

Șapte zile de căutări pe uscat și pe mare.

Ancheta urmărea să excludă faptul că Agnes fusese supusă vreunei violențe în momentul dispariției. Voiau și să se asigure că nu plecase de bunăvoie. Și să stabilească că fusese vorba de un accident.

Făcuseră tot ce le stătuse în putință. Limitaseră ac­cesul publicului în zonele cele mai importante pentru investigație, ținuseră o mulțime de interogatorii și făcu­seră eforturi uriașe de căutare cu câini, elicoptere și bărci. Continuaseră să bată și la uşi, pe drumul care ducea de la casa lui Eriksson la port, dar şi de jur‑împrejur. De trei ori bătuseră la ușile oamenilor. Doar câțiva fuseseră acasă. Nu mai exista niciun alt martor, în afară de doamna care o văzuse pe Agnes trecând spre port prin fața casei ei.

Nimeni nu o întâlnise pe Agnes la debarcader. Ni­meni nu auzise vreun sunet neobișnuit și nici nu obser­vase altceva.

Agnes era încă dispărută.

Maria se ruga ca totul să se schimbe și ca în acea zi să găsească o piesă foarte importantă a puzzle‑ului, pentru ca ancheta să poată înainta. Hotărârea i‑a devenit și mai mare.

Nu puteau renunța. Nu încă.

Paul s‑a mişcat lângă ea. Îi cunoștea mișcările pe de rost, știa exact ce avea de gând să facă. Și totuși avea întotdeauna sentimentul că e cu un pas în urmă. La ser­viciu era polițistă, acasă era soția soțului ei.

— Bună dimineața! a mormăit el, după ce a oprit sone­ria enervantă a telefonului mobil.

Ea s‑a întins.

— Bună dimineața!

A sărutat‑o rapid pe obraz, cu ochii atenți la telefon. Degetele i se mișcau rapid. Mai întâi a citit pe site‑urile ziarelor cu știrile de seară. Apoi a trecut repede la cele mai importante ziare cu știrile de dimineață. Svenskan, DN, Göteborgs‑Posten.

Știa deja fără să fie nevoită să se uite la ecranul tele­fonului.

A întins mâna după al ei.

Se întâlnea cu Ray‑Ray la ora 8:00, pentru un interogatoriu cu o prietenă de‑a lui Agnes. Căutaseră cu i

nsistență prieteni, cunoștințe și colegi ai celei dispărute, dar acum numele de pe lista lor începeau să se împuțineze.

— Ai dormit bine? a întrebat Paul.

— Foarte bine, a răspuns Maria.

El a pus telefonul deoparte și i‑a atins cu o mână un sân. Era o mișcare automată. Maria și‑a împletit degetele cu ale lui.

— Ai muncit prea mult în ultimele zile, a zis el și a strâns‑o de mână.

Maria s‑a apropiat și a pus capul pe umărul lui.

— Știu, a răspuns ea. Dar o să fie bine.

Mâna lui Paul s‑a desprins de a ei și a dat să o atingă pe burtă. Cu un deget, a desenat un cerc în jurul buricului ei.

— O găsiți?

Maria a dat din cap. 

— Nici nu se pune problema. Trebuie să o găsim.

Un zgomot dinspre telefonul mobil i‑a făcut pe amândoi să ridice capul. Al lui Paul suna. El și‑a retras mâna de pe pântecul ei. Maria a ascultat atentă.

Paul a mângâiat‑o pe obraz.

— Nu, nu e deloc prea devreme, a spus el în engleză celui care îl căuta. Bineînțeles că putem vorbi.

S‑a uitat abătut la Maria, care a șoptit:

— Ne păstrăm pentru diseară.

Apoi s‑a dat jos din pat.

El i‑a trimis o bezea și a mimat „Scuze“.

Ea s‑a strecurat afară din dormitor și a închis ușa.

Grupul de anchetă avea o ședință de dimineață, în care urma să decidă cum vor continua. Pentru Maria, era simplu. Exact așa cum îi spusese lui Paul:

Atâta timp cât dispariția lui Agnes e un mister, nu puteau decât să continue căutările și investigația.

 

*

Vântul ridica praful de pe drumul din fața sediului agenției imobiliare. Maria a pus lacătul la bicicletă și a intrat. Ray‑Ray o aștepta la recepție. Erau acolo pentru a‑l interoga pe unul dintre agenții imobiliari, Viktor Bengtsson, un prieten din liceu al lui Agnes. Maria își dădea seama că odată cu fiecare interogatoriu pe care‑l țineau se îndepărtau din ce în ce mai mult de cercul cel mai apropiat de cunoștințe al lui Agnes, interacționând cu oameni din ce în ce mai puțin importanți. Agentul imobiliar Viktor era un exemplu în acest sens.

Agenția imobiliară avea sediul în Kleven și vedere spre vestita promenadă Smögenbryggan, fiind la o distanță de doar zece minute cu bicicleta de casa Mariei și a lui Paul din Hasselösund. Cu toate acestea, parcă ajunseseră în altă parte a regiunii Bohuslän. Peste tot erau blocuri nou construite care, în limbajul arhitecților, se integrau printre stânci (nu se integrau deloc, credea Maria), și nu era acolo nici țipenie.

Viktor i‑a primit în biroul lui. O secretară i‑a servit cu cafea și apoi s‑a retras.

— Cum merge treaba? Bineînțeles că vreau să vă ajut cât pot de mult.

Viktor părea îngrijorat. Maria îi verificase datele în prealabil și constatase că era un cetățean care respectă legea, cu un salariu neobișnuit de mare.

În ziua aceea era îmbrăcat într‑o cămașă albastru cu alb, în sacou bleumarin și pantaloni deschiși la culoare. Vorbea cumva răgușit, ceea ce îl făcea să pară mai în vâr­stă decât era.

— Continuăm ancheta, a răspuns Maria.

 

Era prea puțin spus. Trudeau ca animalele, dar asta nu se vedea din exterior.

Ea și Ray‑Ray stăteau pe scaunele din fața lui Viktor. Între ei era un birou mare și modern. Totul în cameră era alb, cu excepția podelei cafenii din lemn de stejar. Pereții, dulapurile, rafturile și restul mobilierului erau albe. Maria nu înțelegea cum putea să suporte așa ceva.

Ray‑Ray s‑a lăsat pe spate în scaun.

Nu‑i plăcea Viktor Bengtsson și nici nu se chinuia să ascundă acest lucru.

— Când te‑ai întâlnit ultima oară cu Agnes? a întrebat el.

— Acum trei săptămâni. Am băut o cafea pe prome­nadă.

Maria presupunea că se referea la Smögenbryggan.

— Și cum s‑a comportat Agnes atunci?

— Ca de obicei. Poate era puțin distrată, puțin stresată. A avut timp doar o oră, apoi a trebuit să se ducă acasă. Dar nu mi s‑a părut nimic ciudat. Și ea este la fel de ocu­pată ca mine.

— Noi nu o cunoaștem pe Agnes, a spus Maria. Cum adică e ocupată?

Viktor a dat din umeri.

— Își iubește meseria, deși salariul nu este cel pe care l‑ar merita. Să fii profesor necesită atât timp, cât și ener­gie. Dar Fredrik lucrează mult mai mult, așa că Agnes face cea mai mare parte a treburilor și acasă.

— Cât de des te întâlnești cu Agnes? a întrebat Maria.

Viktor s‑a strâmbat.

— Mult prea rar. De obicei mă întâlnesc și cu Agnes, și cu Fredrik. Când eu și Sussie, adică fosta mea, eram încă împreună, ne întâlneam măcar o dată pe lună, dar acum a trecut mult timp de când nu am fost pe la ei. Câteodată

iau prânzul cu Fredrik și, după cum am spus, am băut o cafea cu Agnes.

— Cum este Agnes ca persoană?

— Amuzantă, a spus Viktor, râzând. Cu picioarele pe pământ.

— Ce părere ai despre relația dintre Agnes și Fredrik? a întrebat Ray‑Ray.

— E stabilă. Demnă.

— Demnă? a repetat Ray‑Ray de parcă n‑ar mai fi auzit niciodată acel cuvânt.

— Plină de respect, a explicat Viktor. Fac echipă bună. E o relație echilibrată.

Mariei i se părea amuzant felul în care vorbea. Viktor spunea același lucru ca toți ceilalți pe care îi interoga­seră — că Agnes și Fredrik păreau, cel puțin din exterior, fericiți, dar se exprima cu alte cuvinte.

— Ce vrei să spui prin faptul că Agnes este o persoană cu picioarele pe pământ? a întrebat ea.

— Nu consideră că totul se învârte în jurul ei. Nu este instabilă sau nervoasă. Se gândește înainte de a vorbi.

— Se pare că o respecți pe Agnes, a observat Maria.

— Am un respect enorm pentru ea. Evident că facem lucruri diferite, dar amândoi suntem extrem de pasionați de munca noastră. E greu să nu respecți pe cineva care este atât de sigur de alegerile sale în viață.

Ceva în acea ultimă propoziție i‑a atras atenția Mariei.

E greu să nu respecți pe cineva care este atât de sigur de alegerile sale în viață.

Agnes seamănă puțin cu mine. E o persoană care știe că a făcut alegerea corectă cel puțin o dată în viață, și‑a spus Maria și și‑a dat seama că ar fi vrut să o cunoască.

 

Maria vorbise despre dorința ei de a deveni jurist pe tot parcursul liceului. Cu toate acestea, dăduse examen la Academia de Poliție din Stockholm la câțiva ani de la absolvire și intrase. Nu‑și amintea dacă ezitase înainte de a accepta locul. Era mai tânără atunci, crezuse că avea timp să facă și altceva dacă s‑ar fi dovedit, până la urmă, că a fi polițistă nu era pentru ea.

Dar nu fusese nevoie să își schimbe planul. Fusese alegerea corectă, iar cariera ei înflorise. După câțiva ani la poliția din Göteborg, fusese aleasă pentru echipa de investigaţii a lui Roland, de la secția de crimă organi­zată din Uddevalla. Și rămăsese acolo. Nu voia să lucreze într‑un oraș mare precum Göteborg, prefera orașele mai mici. Iar pasiunea o făcuse să rămână în poliție. Pasiunea pe care aproape că o percepea ca pe o vocație.

Ca polițistă îi putea ajuta pe alții, iar asta îi plăcea cel mai mult la profesia ei. Să ajute. Ca anchetatoare, putea să ajute cu adevărat.

— Agnes are vreun dușman? a întrebat Ray‑Ray.

— Toată lumea are câte unul, nu?

— Sigur. Ai vreun nume?

— Nu, nu o cunosc pe Agnes chiar așa de bine.

Viktor și‑a trecut degetul peste suprafața albă și lu­cioasă a biroului.

— Cât timp veți continua s‑o căutați? a întrebat el.

— Până o găsim, a răspuns Maria.

— Am vorbit cu Fredrik doar o dată de când a dispărut Agnes, dar este evident că această situație îl consumă enorm, a adăugat Viktor. Așa că trebuie să continuați s‑o căutați. Vă rog!

Maria a încuviințat.

 

În mai puțin de o oră trebuiau să se întâlnească cu colegii din grupul de anchetă.

Trecuseră șapte zile.

O eternitate.

Totul indica faptul că aveau de‑a face cu un accident, că Agnes se înecase.

Aceasta fusese principala presupunere a poliției și a celor de la Serviciul de Salvare, care fusese acceptată apoi de toată lumea.

Cu excepția Mariei.

Inima îi bătea cu putere.

Agnes Eriksson trecuse prin ceva îngrozitor.

Nu fusese un accident.

Iar acum era de datoria Mariei să dovedească acest lucru.

KRISTINA OHLSSON este politolog și autoare multipremiată. Pe lângă ficțiunea pentru adulți, care include o serie cu analista de investigații Fredrika Bergman, Ohlsson a scris și o trilogie populară de romane de suspans pentru copii. În 2010, a primit Premiul Stabilo pentru Cel Mai Bun Scriitor de Romane Polițiste din Sudul Suediei. În 2013, a primit Premiul pentru Romane pentru Copii de la Radio Suedia. În 2017, a primit Premiul Crimetime Specsavers pentru ficțiune polițistă pentru copii. Primul roman al lui Ohlsson, Unwanted, a fost