Titlu: Assassin’s
Creed. Valhalla. Saga lui Geirmund
Autor:
Matthew J. Kirby
Editura:
PALADIN
Titlu original: Assassin’s Creed Valhalla:
Geirmund’s Saga (2020)
Traducere
de Mihai-Dan Pavelescu
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 448
Media pe
Goodreads: 3,99 (din 253 note)
Mă bucur să observ că în ultimul timp jocurile video nu mai
sunt la fel de blamate de către publicul senior și că și-au găsit loc, încet-încetișor,
în cultura contemporană, alături de cărți, filme și artă grafică. Fenomenul nu
e deloc nou, doar că i-a luat câțiva ani să fie băgat în seamă și etichetat așa
cum era nevoie. Dincolo de structura de gaming, unele dintre acestea au o
poveste originală, adeseori complexă și foarte bine argumentată, iar aici nu
pot să nu scot în evidență seriile „Grand Theft Auto”, cu gangsterii ei
înarmați până-n dinți și dornici să verse cât mai mult sânge în timpul
jafurilor, și „FarCry”, o odisee grafică ce te poartă de la un arhipelag misterios
din mijlocul oceanului Pacific, până într-un univers preistoric, unde trebuie
să-ți păzești tribul și să nimicești cât mai mulți sălbatici rivali, călare pe
mamuți. Însă marea schimbare a venit odată cu „The Witcher”, jocul video care a
dus atât la traducerea și promovarea romanelor lui Andrzej Sapkowski în întreaga
lume, cât și la serialul de pe Netflix, extrem de apreciat de publicul cinefil.
Făcând o trecere bruscă
la subiect, pe lângă seriile enumerate mai sus, franciza „Assassin's Creed” a
avut un succes uriaș pe toate planurile. De la Renașterea Italiană, până la
Revoluția din 1789, de la odiseea grecilor, până la invaziile vikingilor pe teritoriile
saxone, proiectul a încercat (și încă încearcă) să cuprindă diverse perioade și
evenimente istorice, pe care să le adapteze în principal sub forma jocurilor
video, dar și a filmelor și, tot mai des în ultima vreme, a unor romane de
succes. Fie că vorbim despre Oliver Bowden sau despre Matthew J. Kirby, ambii
autori au încercat să transpună pe hârtie narațiunile din spatele mijloacelor vizuale,
redând, într-o manieră autentică, ficțiunea istorică și fantastică care stă la
baza tuturor acestor serii. Și astăzi, pentru că de curând a apărut și la noi
„Valhalla”, avem ocazia să vorbim despre „Saga lui Geirmund”, adaptarea textuală
a jocului cu același nume, care, ca să lămurim treaba odată pentru totdeauna,
nu face parte din seria „Ultimii descendenți”.
Cunoscuți drept Hel-hide (pieile iadului), din cauza
trăsăturilor faciale și tenului închis la culoare, Geirmund și Hamund sunt cei
mai viteji frați de la Curtea tatălui lor, regele Hjorr. Hamund este un fiu
supus, și tot ce-și dorește e ca părinții lui să fie mândri de realizările
sale, chiar și atunci când încalcă regulile și ajunge să fie rănit grav la braț
într-o confruntare cu o haită de lupi. Spre deosebire de geamănul său, Geirmund
visează la mai mult, la o oaste pe care s-o conducă și la un regat pe care să-l
stăpânească după bunul plac. Iar atunci când un trimis își face apariția la
Curtea regelui Rogalandului și-i cere acestuia oameni care să se alăture armatei
lui Halfdan pentru a cuceri ținuturile saxone, Geirmund profită de ocazie și se
îmbarcă pe una dintre corăbiile danezilor, dornic să-și facă un renume și să
verse cât mai mult din sângele viitorilor săi inamici.
Ajuns în tărâmul de dincolo
de mare, bravul nostru erou începe să vadă lucrurile cu alți ochi și să pună
sub semnul întrebării actele de cruzime pe care le săvârșesc, cu o poftă
imposibil de ostoit, războinicii din Nord. Odată cu ciocnirea celor două culturi,
danezii, din cauza caracterului lor vicios, cad în postura diavolilor, care,
prin foc și sânge, au dezlănțuit Iadul pe Pământ. De cealaltă parte, îi găsim pe
creștini, care, chiar și atunci când sunt supuși la cele mai îngrozitoare
torturi, nu renunță la zeul lor, o divinitate care nu pierde vremea ca să-și
facă apariția și să îndrepte lucrurile. Invadatorii ucid pentru faimă, pentru
viitoarele regate și pentru a-și asigura un loc în Valhalla. Saxonii luptă
pentru a-și păstra teritoriile, pentru a-i stârpi pe barbari și pentru regele
lor, Alesul lui Dumnezeu. Primii vor să-și clădească regate, ceilalți doar
să-și trăiască restul vieții în pace, sub un monarh drept și curajos.
Fiind un luptător onorabil, la fel ca faimosul său bunic,
care, dacă n-ar fi fost ucis mișelește, poate c-ar fi ajuns să-și civilizeze poporul,
Geirmund își continuă drumul inițiatic cu scutul și spada, ucigându-i doar pe
cei care dau semne de revoltă. În timp ce normanzii îi privesc pe călugări ca
pe niște morți vii care-și duc de nebuni zilele închiși într-un mormânt pe care
chiar ei și l-au ridicat, protagonistul încearcă să-i înțeleagă pe străinii în
rase, să comunice cu ei și să-și însușească gândirea celor ce-și sacrifică
viața pentru un scop măreț. În Valhalla, unde fiecare războinic are banca lui
și va bea mied din cupele lui Odin, pot ajunge doar cei mai de seamă dintre
luptători, cei ce vor muri, așa cum se cuvine, cu spada în mână. Însă în Împărăția
cea de Sus vor ajunge doar creștinii, aceia care vor trece prin taina botezului.
Anglia, acum un ținut aflat într-un
continuu război, este ilustrat ca un teritoriu multicultural, locuit în prezent
de britani și saxoni, dorit de vikingi, dar prin care încă se pot observa clar
mărețele drumuri romane. Astfel, peisajul nostru se modifică constant de la
cetăți libere și asediate, la ruine ce aduc a Colosseum și mănăstiri dărâmate și
incendiate. De asemenea, există și aici, ca în celelalte proiecte „Assassin's
Creed”, un obiect magic, nu un Măr din Eden, nu un Trident al lui Neptun, ci o
brățară vrăjită, creată de un fierar legendar, un soi de entitate între zeu și
muritor. Dincolo de toate acestea, romanul constituie o ficțiune istorică plină
de acțiune și violență, de oameni bravi și răufăcători, de încleștări puternice
și strategii militare, de tot ce ar trebui să aibă o carte bună, pe care s-o
recomanzi cu încredere persoanelor din jur, perfectă atât pentru fanii
jocurilor video, cât și pentru cei ai prolificei serii „The Saxon Stories”
(Ultimul regat), a lui Bernard Cornwell.
