Recenziile lui Gică 221 - Femeile din umbră de Bernard Minier (CRIME CLUB)

 Titlu: Femeile din umbră  

Serie: Lucia Guerrero (#2)

Autor: Bernard Minier

Editura: TREI

Titlu original: Les Effacées (2024)

Traducere de Liliana Urian

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 336

Media pe Goodreads: 3,90 (din 441 note)

 

            Trei femei din Galicia au fost răpite de pe stradă, la primele ore ale dimineții, în timp ce se îndreptau spre locurile de muncă. Prima lucrase la fabrica de conserve din port, fusese ținută captivă cinci zile, apoi ucisă și abandonată pe fundul unei bărci. A doua era menajeră, fusese sechestrată tot atâtea zile, pe urmă omorâtă, trupul neînsuflețit fiindu-i găsit în cupa unui escavator. Și acum, pe plaja din La Coruna, pe care mișună zeci de polițiști, a fost descoperit cel de-al treilea cadavru, care-i aparține Verei Sáez Louro. Femeia zace într-o groapă săpată în nisip, cu foarfeca ritualică înfiptă în gât, lângă ea aflându-se strecurătoarea, rozariul și cele trei căpățâni de usturoi – obiectele folosite la ritualul de vindecare de El aire. Aerul, cunoscut și ca Umbra sau Micul rău, nu e o boală, ci mai degrabă o stare de apatie, de oboseală continuă, o greutate invizibilă care-ți apasă pe umeri. Iar puștiul ce privește de pe margine spune că moarta a fost așezată în groapă de Slender Man, de bărbatul înalt cu brațe neobișnuit de lungi care, în următoarele clipe, îi scapă Luciei Guerrero printre degete.

            Hazardul sau  mâna destinului crud face ca morțile Sechestratelor din Galicia să fie eclipsate  de o crimă petrecută la Madrid. Prin urmare, Lucia este solicitată în capitală ca să se ocupe de ancheta legată de uciderea Martei Millán, una dintre cele mai bogate femei din Spania, o membră a elitei madrilene. Trupul Martei a fost tăiat cu un fierăstrău în două, jumătatea de la brâu în sus atârnând, cu brațele legate cu bandă adezivă neagră, de candelabrul de cristal din penthouse-ul acesteia, iar jumătatea inferioară găsindu-se în locul unde fusese și tranșată, în reședința ei de vară din Miraflores de la Sierra. Tot pe peretele din penthouse stă scris Să-i ucidem pe bogătași, un moto care va fi preluat și distribuit viral pe rețelele sociale și care va crea un nou curent printre tineri și cei care întrezăresc societatea construită pe orgolii și pile, o mișcare modernă și digitalizată împotriva burgheziei, alimentată de filmulețul postat de pe contul THE HUMAN EXPERIMENT, în care un alt bogătaș, fiul risipitor al unui industriaș de succes, este ucis prin nenumărate lovituri cu ranga.

            Cei bogați nu doar că atrag atenția Guardiei Civil asupra morților lor, însă li se acordă și cele mai bune resurse și minți analitice pentru a li se identifica și condamna asasinul. Ca și cum, de dincolo de morminte, tot aceștia par să tragă sforile. Ca și cum muncitorii cinstiți ar fi niște erori sociale, niște lași sau dobitoci care n-au putut sau știut să profite la momentul potrivit de oportunitățile pe care existențele banale li le-ar fi scos în cale. Poliția se concentrează asupra acestora, dându-le laoparte pe Femeile din Umbră, pe muncitoarele care se trezesc cu noaptea-n cap ca să plece la serviciu, punând neobosite în mișcare rotițele statului. Lucrătoarele nu apar pe posturile TV, nu locuiesc în apartamente de lux, așa că nu se află în vizorul apreciativ al miniștrilor sau altor funcționari de rang înalt. Totuși, poliția trebuie să se ocupe și de disparițiile din Galicia, fiindcă a fost răpită încă o fată. Noroc că Fernando Arias se află deja prin împrejurimi, unul dintre cei mai competenți agenți din Guardia Civil, care, ca un David pregătit pentru marea luptă ce se apropie, se îndreaptă cu pași mari și calculați spre Goliat.

            Cât despre Lucia, așa cum ne-a obișnuit, n-o duce prea bine. Mama sa se află în continuare în comă în spital, și, din cauza investigației care-i fură până și orele libere, nu are suficient timp ca să-l ia pe Alvaro de la fostul soț, Samuel. Mai apar și niște protestatari care-i tulbură somnul (și pe al vecinilor), urlând că poliția e coruptă și subliniind discrepanțele sociale ce colindă pe internetul larg sub formă de meme-uri. La fel de puternică și hotărâtă, locotenentul nostru trece prin insulte ca prin brânză, decisă să pună mâna pe ucigașul bogătașilor, ținând legătura aproape în permanență cu Arias, singurul coleg în care poate avea încredere absolută. Primește și câteva mail-uri de amenințare, de la un incel, trimise, după spusele IT-istului poliției, prin canalele de corespondență digitală ale departamentului. Aproape că simte respirația hater-ului în ceafă, însă „jigodia” asta are lucruri mai importante de făcut, fiindcă cele cinci zile ale tinerei din Galicia răpite se scurg, și asasinul „filantropilor” e din nou pe baricade, contemplându-și cea mai recentă crimă. Sau operă de artă...

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Bernard Minier:  

Falled

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 55 - Femeile din umbră de Kristin Hannah

Titlu: Femeile din umbră 

Autor: Kristin Hannah 

Editura: LITERA

Titlu original: The Women (2024)

Traducere de Raluca-Nadia Contiu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,71 (din 140.566 note)

 

            Am vrut să fiu eroină... Mi-am dorit ca tatăl meu să-mi așeze cu mândrie fotografia pe peretele din biroul său, alături de cea a fratelui meu, care a murit pentru țară. Am vrut să fiu altcineva, să scap de soarta nedreaptă hărăzită femeilor. Am vrut să fiu apreciată pentru ceea ce știu și pot să fac, nu numai pentru cum arăt sau pentru c-aș fi o partidă bună pentru bărbatul care m-ar lua de soție. Am vrut să văd cu ochii mei ce înseamnă să lupți pentru viață, iar în egoismul și aroganța mea, am vrut să fiu admirată și lăudată pentru că le-am oferit o nouă șansă celor care au fost la un pas de moarte. Însă nu a fost deloc așa. Am devenit o paria, am fost scuipată și huiduită, întâmpinată cu ură chiar de propria familie, judecată și zdrobită sub greutatea acuzațiilor mișelești, adusă în pragul nebuniei și exclusă dintr-o societate pe care mult timp nu am înțeles-o. N-a contat că am fost martora ororilor războiului; n-a contat c-am muncit până la epuizare, trăind în condiții îngrozitoare; n-a contat c-am plâns până am rămas fără lacrimi pentru toți tinerii și copiii care mi s-au stins în brațe; n-a contat c-am fost înconjurată de bombe și de avioane care în clipa asta zburau în înaltul cerului, ca în următoarea să se prăbușească într-o masă diformă de metal fumegând; n-a contat că-mi afundam mâinile până la cot în abdomenul vreunui soldat, pipăindu-i intestinele doar ca să-i opresc hemoragia și să-i mai dau un motiv ca să zâmbească a doua zi. Nimic n-a contat, iar acum trebuie să-mi înfrunt singură traumele, coșmarurile, vina și dezamăgirea pe care nici măcar alcoolul sau somniferele nu le pot amuți.

            Imagini brutale, scene de-o violență inimaginabilă, scăldate în sânge și mutilate în chipuri grotești, împletite cu cele mai pure sentimente, dragoste, ambiție și dorință, adunate la un loc într-o cronică de război, zugrăvită în culorile stridente ale disperării și speranței: roșu, maro, negru, portocaliu și galben – așa aș descrie cel mai recent roman al lui Kristin Hannah. Femeile din umbră reprezintă o ficțiune istorică excelentă, ce aduce în prim plan unul dintre conflictele majore din a doua jumătate a secolului al XX-lea, Războiul din Vietnam (1961-1975), care a scindat societatea americană, stârnind revolte și mișcări de stradă menite să pună capăt războiului în care tinerii din SUA au fost trimiși să lupte pentru a descuraja extinderea regimului comunist asupra statelor asiatice care nu de mult își câștigaseră independența, dar și pentru reunificarea țării, despărțită temporar din cauza înfrângerilor suferite în 1954, sub o unică guvernare. Mai mult decât atât, autoarea nu ne prezintă situația de pe front din perspectiva bărbaților – piloți, soldați, ofițeri ai marinei, prizonieri, evadați etc, eroii ale căror nume au fost rostite de mii de ori de buzele celor rămași acasă –, ci din perspectiva femeilor care și-au petrecut zilele și nopțile alergând de la un pat la altul, între pereții rudimentari ai spitalelor de campanie, tăind, bandajând, operând, salvându-le viețile soldaților răniți și alinându-i pe cei care și-au dat duhul singuri, departe de soțiile, mamele și copiii lor. Ele sunt adevăratele eroine ale acestui roman, asistentele medicale ale căror ochi au văzut cum trupul uman poate fi transformat într-o cârpă însângerată, o masă amorfă de carne și oase, aruncată de colo-colo de suflul unei bombe; cele care au auzit văicărelile, urletele de durere ale celor împușcați, răspunzându-le cu o mângâiere și un zâmbet cald chiar și în cele mai cumplite circumstanțe; cele care au murit zi de zi, puțin câte puțin, cu fiecare nou transport de victime, îmbărbătându-se una pe cealaltă atunci când epuizarea le punea la pământ. Și, cu toate astea, au rămas în umbră, neînțelese, necunoscute, privite cu dispreț doar pentru că au vrut să schimbe mentalitatea conservatoare a societății americane, croindu-și un drum care să le ridice mai presus de aparențe.

            Acestea fiind spuse, trebuie să facem cunoștință cu Frankie, protagonista cărții și reprezentanta de hârtie a zecilor, poate chiar sutelor, de femei care au ales, de bunăvoie, să plece în Vietnam. Experiența războiului a transformat-o pe Frankie dintr-o păpușă de porțelan, o tânără crescută într-o bulă, departe de adevărurile crunte, supusă, care nu încălca eticheta și făcea doar ceea ce societatea se aștepta să facă o domnișoară de condiție bună, într-o femeie hăituită de coșmaruri, dependentă de pastile și alcool, incapabilă să-și întemeieze o familie și să-și păstreze slujba, tot timpul în alertă, gata să se rostogolească sub pat, indiferent de împrejurare, la un zgomot mai puternic. A cerut ajutor, dar nu l-a primit. I s-a spus că doar veteranii, adică bărbații care au fost pe front, pot beneficia de terapie, de consilierea necesară reabilitării. Sufletul și încrederea i-au fost zdrobite cu fiecare nouă încercare de a se reintegra într-un univers în care războiul există doar în ziare și la radio; într-o lume în care doar bărbații, dând dovadă de un misoginism exagerat, au dreptul să spună că au trăit războiul.

            De fapt, avem de-a face cu o luptă mult mai acerbă decât conflictul armat din Vietnam. Este vorba despre războiul purtat de femei pentru recunoaștere, pentru dobândirea unui alt statut față de cel predestinat – soție devotată și mamă. Frankie a demonstrat că femeile pot face tot ce-și doresc, pot iubi, pot visa, pot fi mai dure decât o stâncă, indiferent de părerea bărbaților și doamnelor rafinate care nu și-au părăsit căminul confortabil, și care le tratează cu superioritate pe cele ce-au sfidat cu nerușinare regulile bunei cuviințe. Pe front nu există diferențe. Toți sunt egali; toți sunt prieteni. Nu mai contează culoarea pielii, sexul sau religia. Toți sunt oameni, toți sunt uniți în fața conflictului devastator, apărându-se unii pe alții. Însă, odată întorși în Statele Unite, lucrurile se schimbă radical. Prietenele pe care Frankie și le-a făcut în spitalele de campanie au fost cele care au salvat-o, cele care au strigat până au răgușit că este nedrept ce li se întâmplă femeilor care au slujit statul în condiții inumane. Protestele, de multe ori violente, și mișcările inițiate pentru sprijinirea veteranelor au scos la iveală povești emoționante, la fel ca istoria protagonistei noastre, amintiri ce nu vor dispărea niciodată, dar pe care fiecare asistentă medicală trebuie să le ducă pe umeri, aidoma unei cruci, uneori împiedicându-se, alteori, surâzând cu fruntea sus, având încredere că, datorită celor care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, nu vor mai fi niciodată singure.

COMANDĂ CARTEA