Titlu: Războinicii iernii
Autor: Olivier Norek
Editura: CRIME SCENE PRESS
Titlu original:
Les Guerriers de l'hiver (2024)
Traducere de Mihaela Racolța
Anul apariției: 2025
Număr pagini: 400
Media pe Goodreads: 4,39 (din 2.953 note)
La
data de 30 decembrie 1939, la trei luni după începerea celui de-Al Doilea
Război Mondial, Armata Roșie pătrunde pe teritoriul Finlandei, pregătită să-și
recâștige vechiul și marele ducat sovietic. Sau mai bine spus... nepregătită.
Lui Stalin nici nu-i trecuse prin minte că un stat suveran, independent de 22
de ani, cu abia trei milioane de locuitori, dintre care 180.000 de soldați (în
primele linii), avea să se opună cu atâta îndârjire ocupației, ba chiar să
ucidă un număr redutabil de soldați ruși. Pe schiuri și camuflați în uniformele
lor albe, folosind tactici de guerilă, țăranii din pădurile înghețate,
proaspeți sau de carieră militari, au reușit, cu multe sacrificii umane, să-și
țină dușmanul la distanță, să-l terorizeze și să pună mâna pe muniție, tancuri,
tunuri și echipament medical. Rușii, mărșăluind cu cântece patriotice, în care
era elogiat Părintele Popoarelor, au pătruns pe teritoriul ostil în uniformele lor verzi, lipsiți de
îmbrăcămintea groasă necesară și cu puține provizii alimentare, pierzându-și viețile din cauza gradelor cu mult sub zero și a pădurilor și
văilor ce se preschimbaseră în niște capcane uriașe, obligându-i să meargă în
cerc sau zigzag până la epuizare.
Finlandezii
nu avuseseră armament sau echipament medical de ultimă generație, însă nu
voiseră să capituleze fără luptă. Proasta organizare a sovieticilor le dăduse
curaj, eliminându-i unul câte unul în timp ce gloanțele taberei adverse le
treceau pe la ureche sau li se împlântau în cranii. Fiecare prieten căzut trebuia
onorat cu zece cadavre, fiecare trup desfigurat le dădea puterea să continue,
să-i vâneze pe inamici și să-i împuște de la adăpost, în timp ce aceștia-și
încălzeau hrana sau se adunau în jurul focurilor. La minus 40 de grade Celsius,
armele deveneau inutile dacă nu erau ținute la căldură, astfel încât soldații
finlandezi erau nevoiți să-și țină pușca din dotare sub haine, căldura emanată
de trup și material împiedicând glonțul să înghețe pe țeavă. Adesea, uniformele
verzi, vizibile de la kilometri distanță, erau ciuruite de proprii camarazi,
prinse între sovietici și nordici, împinse să înainteze în pofida voii lor,
împiedicați să facă pași înapoi.
Războiul
de Iarnă ((talvisota, în finlandeză) a ținut 105 zile și s-a soldat cu zeci de
mii de pierderi umane de ambele părți, prea multe victime și prea puțini
prizonieri care au sperat, așteptând tratatul de pace, să se întoarcă în satele
și la familiile lor. Și, printre acești țărani, foști soldați, chemați la luptă
și împărțiți pe companii, s-a numărat și Simo Häyhä, cel care avea să fie
supranumit Moartea Albă. Înrolat în Compania a 6-a, sub conducerea lui Aarne
Juutilainen (cunoscut și ca Teroarea Marocului), Simo a devenit cel mai bun
lunetist din armata finlandeză, reușind să doboare 542 de ruși. Renunțând la
lunetă, din cauză că lentila se aburea repede, iar soarele putea să se reflecte
în sticlă, dându-I de gol poziția. Să omori o vulpe sau o căprioară, pentru
blană sau carne, nu e totuna, însă, cu uciderea unei alte persoane, unui bărbat
pe care probabil că-l așteaptă acasă soția și copiii. Ordinele sunt ordine, și,
dacă vrei să supraviețuiești, trebuie să fii primul care apasă pe trăgaci, privind
cum o altă pereche de ochi își pierde strălucirea, o altă gură este condamnată
la veșnica tăcere.
Simo
devine o legendă, însă, drumul lui e presărat cu zeci (spre sute) de morți. Umanitatea
sa se reflectă în Taivo, Onni, Pietari și Hugo, vechi și noi prieteni, cei
pentru care ar fi în stare oricând să facă sacrificii uriașe, neputând să
conceapă că morțile acestora l-ar putea preschimba într-o fiară, ajungând o
mașinărie de ucis (aproape) lipsită de conștiință. Nimeni nu poate contesta
ordinele lui Aarne Juutilainen, fostul soldat din Legiunea Străină, violent,
însoțit în permanență de damful dezgustător de alcool, cel care, după cum
însuși spune, îi ține minte doar pe cei demni de respect, pe cei care l-au
enervat (ca Hugo) și pe femeile pe care le-a avut. Teroarea Marocului nu și-a
câștigat numele prin căință, și așa cum un militar bun îl recunoaște pe un
altul, Aarne vede în Simo o armă redutabilă, un caporal în care-și poate pune
încrederea și pentru care are curajul să se arate în toată splendoarea pe câmpul
de luptă, încrezător că Simo îi va măcelări pe ruși înainte ca aceștia să pună
mâinile pe arme.
Pe
jumătate ficțiune, pe jumătate documentar istoric. „Războinicii iernii” e o
pseudo-analiză a conflictului armat dintre Finlanda și Rusia, o repovestire în
care luneta se focusează asupra adevăraților eroi care s-au împotrivit din
răsputeri ocupației sovietice, Soarta războiului fusese cunoscută de dinainte
să înceapă, însă locuitorii din nord nu avuseseră de gând să renunțe fără luptă
la ceea ce câștigaseră cu două decenii în urmă, punând bețe și buturugi în
roate și șenile imperiului vecin. Soldații din companiile a 4-a, a 5-a și a 6-a,
printre care s-a regăsit și Simo Häyhä, au apărat frontul de la Kollaa, sperând
că și camarazii lor se descurcă la fel de bine pe Linia Mannerheim. Cu bombele
ce cădeau din cer asupra Helsinki-ului și numărul nesfârșit de ruși ce
pătrundea kilometru după kilometru pe propriul teritoriu, Finlanda a fost
obligată să semneze pactul de pace, recunoscând victoria Rusiei, mândră de fiii
săi, de cei care s-au împotrivit până în ultima clipă forțelor ostile. La
urechile lui Hitler, însă, au ajuns zvonurile cum că rușii au pornit la război cu
portretele lui Stalin în loc de haine groase și provizii, astfel încât, convins
că bolșevicii nu erau pregătiți de un alt război, a pornit Operațiunea
Barbarossa. Cel de-Al Doilea Război Mondial s-a sfârșit în cele din urmă, însă
niciun finlandez cu patria-n suflet nu avea cum să uite numele lui Simo Häyhä,
vânătorul și dresorul de câini din Rautjärvi, caporalul care a demonstrat,
alături de prietenii și străinii din propria companie, că o mână de oameni poate
să țină piept unui imperiu.
Un proiect:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu