Se afișează postările cu eticheta Editura Nemira. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Editura Nemira. Afișați toate postările

joi, 3 iunie 2021

Recenziile lui Gică 37 - Proiectul Hail Mary de Andy Weir


Titlu: Proiectul Hail Mary  

Autor: Andy Weir

Editura: NEMIRA

Titlu original: Project Hail Mary (2021)

Traducere de Iulia Anania

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 536

Media pe Goodreads: 4,59 (din 24.479 note)

 

            După cum v-aţi dat seama deja, genul meu preferat este thrillerul. Însă, din când în când, mă mai încumet să citesc şi câte o carte fantasy sau science-fiction. După ce am văzut că Editura Nemira face mare vâlvă cu cel mai recent roman al lui Andy Weir, am zis că e cazul să văd şi eu pentru ce atâta reclamă. Spre ruşinea mea, nu am citit nici „Marţianul”, nici „Artemis”, însă cartea de faţă a reprezentat o ocazie perfectă pentru a observa capacitatea autorului american de a construi situaţii şi personaje unice. Şi da, m-am îndrăgostit în mod iremediabil de „Proiectul Hail Mary”, o carte superbă care mi-a dovedit, prin zeci de exemple, că universul este mult mai complex decât credeam.

            Undeva, la milioane de kilometri distanţă de Pământ, se află Hail Mary, o navă spaţială al cărei echipaj a fost trimis să găsească o soluţie pentru cataclismul cu care urmează să se confrunte planeta noastră. Soarele este în pericol, iar odată ce acesta îşi va pierde din putere, omenirea nu va mai exista. Aşadar, trei oameni au fost aleşi pentru această misiune. Însă există o mare problemă – doi dintre ei sunt morţi, iar Ryland Grace, singurul supravieţuitor al călătoriei, nu îşi aminteşte cine este, unde se află şi care este misiunea pe care o are de îndeplinit.

            Pe lângă o aventură interstelară unică, romanul lui Andy Weir este şi un manual incredibil despre procesele fizice şi chimice care au loc în univers. Nu de puţine ori m-am confruntat cu termeni sau cu fenomene despre care nu aveam nici o idee, însă lucrurile sunt atât de bine explicate, încât nu am avut nici o problemă cu înţelegerea evenimentelor. Dar ceea ce mi-a făcut lectura extrem de plăcută a fost umorul. De altfel, cum ai putea să supravieţuieşti când ştii că moartea e la o secundă lumină distanţă? Şi nu, sfârşitul nu vine tot timpul de la evenimente mari, precum un asteroid sau o invazie extraterestră. Uneori cele mai mici lucruri pot fi şi cele mai periculoase. Iar ceea ce, cândva, a creat viaţă, acum o poate ucide. 

            Mi-e atât de greu să nu vă dau spoilere, pentru că e aproape imposibil să vorbesc despre carte, omiţând jumătate din ea. Dar asta e, nu pot să vă stric cea mai mare surpriză, şi credeţi-mă că nu exagerez. Aşa că voi alege să vorbesc despre personajul principal. Înainte de toate evenimentele, Ryland a fost un genial profesor de fizică, care nu ezita să discute cu elevii lui despre viteza luminii şi divizarea moleculelor. În prezent, el se află pe Hail Mary şi încearcă să-şi aducă aminte care este rolul lui Aici. Pe măsură ce descoperă nava şi pe unde se află, mai exact, prin Cosmos, amintirile lui încep să revină, lucru care îl face şi mai conştient de situaţia gravă în care se găseşte. Nu se ştie dacă el se va mai putea întoarce acasă, odată ce va găsi o soluţie pentru apocalipsă, iar acest lucru îi confirmă condiţia de mort în viaţă. Ceilalţi doi colegi nu au supravieţuit călătoriei, însă, cu toate că el a rezistat, nu este decât un cadavru într-un imens sicriu alcătuit din oţel şi alte metale.

 Ryland nu a fost ales doar pentru inteligenţa lui uriaşă. Eu cred, mai degrabă, că a fost selectat pentru capacitatea lui de a trata cu ironie şi umor situaţiile extreme. Deşi de multe ori lucrurile merg prost, momentele lui de dezamăgire sunt repede depăşite, iar Ryland încearcă să găsească noi şi noi soluţii. Într-o astfel de conjunctură, depresia ar trebui să se instaureze în mintea personajului, însă protagonistul nostru dă dovadă de o gândire logică care pune accentul pe lucruri practice, şi nu pe sentimente covârşitoare. Deşi sunt explicate, pe parcurs, motivele pentru care el s-a regăsit pe lista echipajului, eu cred că a fost ales după un plan bine stabilit, şi nu după un impuls de moment.

Dincolo de orice analiză, „Proiectul Hail Mary” este o carte fascinantă şi foarte bine scrisă. În spatele teoriilor fizice, chimice şi mecanice se află o umanitate sensibilă care se resimte, în special, la nivelul eroilor. Este o poveste extrem de complexă, pe care Andy Weir o relatează într-un mod atât de lejer încât ai putea s-o citeşti mâncând floricele. Nu vă recomand acest volum, ci vă spun că e obligatoriu să-l lecturaţi. Chiar dacă poate nu va fi pe gustul unora dintre voi, sunt sigur că vor exista câteva momente pe care nu le veţi uita prea curând. Sper ca Editura Nemira sau altcineva să organizeze şi un club de lectură, unde să putem discuta mai multe.

Aţi fi interesaţi?

 

COMANDĂ CARTEA


marți, 18 mai 2021

Recenziile lui Gică 33 - Orașul oglinzilor de Justin Cronin


Titlu: Orașul oglinzilor  

Serie: Transformarea #3 

Autor: Justin Cronin

Editura: NEMIRA

Titlu original: The City of Mirrors (2016)

Traducere de Andreea Florescu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 816

Media pe Goodreads: 4,20 (din 47.782 note)

 

O trilogie magnifică pe care am început-o acum patru ani, și pe care am terminat-o abia zilele acestea. Seria lui Justin Cronin reprezintă, din punctul meu de vedere, o capodoperă a literaturii de consum. Deși subiectul este apocaliptic și post-apocaliptic, cărțile nu pot fi încadrate într-un gen anume, deoarece există o mulțime de elemente horror, science-fiction, fantasy, thriller, multe părți având chiar o atmosferă western. Autorul construiește un univers uriaș pe care apoi îl distruge, urmând să-l refacă, pentru a-l arunca din nou în haos. Acțiune cât cuprinde, personaje excepționale și un mozaic de teme care configurează o lume originală în care umanitatea își joacă ultima carte, pentru a se salva de la extincție. Primul volum a fost superb, al doilea puțin mai lent, dar plin de suspans, iar al treilea a fost deznodământul exploziv al unei lumi care încearcă să renască din propria cenușă.

            Ar fi incorect să vorbesc despre „Orașul oglinzilor” fără să mă raportez și la primele două volume. De la început, suntem introduși într-un peisaj apocaliptic. Odată cu Proiectul Noe, doisprezece condamnați sunt intenționat infectați cu un virus necunoscut ce le oferă puteri incredibile cu ajutorul cărora vor ajunge să stăpânească lumea. Scopul experimentului a fost cel de a crea soldatul perfect, însă lucrurile au mers extrem de prost, iar lumea cunoscută a ajuns la marginea existenței. Toate continentele au fost împânzite de virali, niște creaturi, între vampiri și zombie, care sunt controlate de cei doisprezece criminali. Însă omenirea este o specie care nu vrea nici cum să dispară, iar doisprezece mari eroi, împreună cu Amy, o fată infectată care poate să își controleze puterile, încearcă să pună capăt acestui regim al terorii.

            Primele două  volume ne prezintă lupta lui Amy, și a prietenilor ei, împotriva celor doisprezece zei malefici, înfruntări în care mulți și-au pierdut viața, dar în care forțele răului au fost biruite. Însă războiul nu s-a terminat, fiindcă în spatele acestor monștri s-a aflat tot timpul o ființă însetată de răzbunare, un om care a pierdut totul, iar acesta este Zero, prima persoană infectată cu virusul din Proiectul Noe. Mai mult decât un roman de acțiune și mai mult decât un final apoteotic al acestei trilogii, „Orașul oglinzilor” ne oferă, în sfârșit, un răspuns cu privire la cine este cu adevărat Zero și de unde a pornit dorința lui ucigașă. Cel mai interesant lucru este că trecutul său e relatat chiar de el, ceea ce te face să empatizezi și să-i înțelegi, într-un fel, acțiunile. În plus, denumirea de Zero este lăsată laoparte, iar antagonistul e prezentat cu vechiul lui nume. Nu e vorba în totalitate despre un criminal odios, ci despre o ființă tulburată de marile evenimente tragice ale vieții. În primă fază, m-a deranjat dialogul lui Zero, care se întinde pe zeci de pagini, dar, fiind introdus atât de adânc în poveste, am ajuns să înțeleg furia imensă care l-a condus la gesturile cumplite pe care le-a comis.

            Ar fi momentul să vorbesc puțin și despre protagoniști. Așadar, cred că cel mai important personaj, pe lângă Amy, este Peter Jaxon, băiatul care și-a dus toată copilăria în umbra fratelui său mai mare, dar care a devenit soldat peste noapte și a reușit să-și protejeze oamenii până în ultima clipă. Peter este excepțional pentru că e un foarte bun strateg, devenind, nu de puține ori, mintea grupului, iar rolul cel mai important îl va avea în finalul poveștii. Nu doar Peter este un personaj plin de iubire și de compasiune – toți protagoniștii lui Cronin sunt niște eroi care se pun mereu pe ultimul plan, scopul fiecăruia fiind de a-i salva pe ceilalți. Nu are rost să vorbesc despre fiecare personaj în parte, pentru că ar fi foarte multe lucruri de spus, așa că cel mai bine ar fi să-i descoperiți când veți citi. Cu toate că ei formează un grup compact, fiecare are o poveste atât de bine realizată, încât ai impresia că ai de-a face cu un om în carne și oase, și nu cu o figură inventată de mintea unui scriitor. Cronin își înzestrează eroii și antagoniștii cu sentimente puternice prin care ei sunt umanizați sau cu totul dezumanizați.

Întreaga serie este construită pe un fundal mitico-religios. Pe lângă o fată cu puteri extraordinare, Amy este mântuitoarea lumii, lucru justificat atât de comportamentul ei iubitor și înțelept, cât și de relația cu cei doisprezece prieteni care luptă pentru a birui răul. De cealaltă parte, îl avem pe Zero care este, în mod clar, anticristul, însă, în această poveste, și acesta are parte de doisprezece apostoli, doisprezece monștri care aduc sfârșitul. În plus, evenimentul de la care pornește totul se numește Proiectul Noe. În cadrul experimentului, acest nume nu are nici un sens, însă după ce lumea este năpădită de virali, virusul poate fi văzut ca un potop, în mijlocul căruia fiecare comunitate își construiește propria arcă pentru a se salva.

            Așa cum spuneam în primul paragraf al recenziei, trilogia „Transformarea” constituie o lucrare aparte, un text care există ca ficțiune, dar care ne vorbește despre o problemă extrem de importantă, și anume despre puterea umanității de a rezista în fața unui cataclism. Rămâne la latitudinea fiecărui cititor modul în care percepe această serie, cert e că este o poveste atât de bine realizată, încât nu o vei uita curând. Dacă nu ai aruncat încă o privire peste aceste volume, atunci sfatul meu e că e timpul să o faci. Nu garantez că va fi o lectură satisfăcătoare pentru toată lumea, dar sunt sigur că dacă o vei duce la capăt, nu vei avea nimic de regretat. Nu are rost să mai repet cât de mult mi-a plăcut, așa că, dacă v-am stârnit pofta pentru o trilogie bună, aștept, aici, opiniile voastre.


COMANDĂ CARTEA