Se afișează postările cu eticheta Editura Nemira. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Editura Nemira. Afișați toate postările

marți, 24 mai 2022

Recenziile lui Gică 76 - Fetele care ard de C.J. Tudor


Titlu: Fetele care ard 

Autor: C.J. Tudor

Editura: NEMIRA

Titlu original: The Burning Girls (2021) 

Traducere de Alexandru Macovescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 4,04 (din 22.384 note)

 

Orice comunitate, oricât ar fi de angrenată în conduita religioasă, păstrează în structura ei o dimensiune ocultă, un loc unde fenomenele și aparițiile misterioase sunt adunate laolaltă, un mic colț întunecat din care acestea reușesc să fascineze de fiecare dată când sunt evocate. Deși istoria a făcut tot posibilul să înregistreze evenimentele raționale, plasându-le pe cele inexplicabile în umbra incertitudinii, oamenii au tânjit mai mereu la paranormal, pentru a-și oferi o dimensiune mitică propriei existențe și pentru a păstra, în sânul comunității, memoria celor ce au pierit în împrejurări potrivnice și mărturiile celor care au interacționat cu sufletele celor plecați. Odată cu conștientizarea unui trecut plin de violență, miturile par să prindă viață, iar spectrele îngrozitoare încep dansul nocturn. Astfel, cimitirul devine infernul spiritelor fără odihnă, vechea casă din pădure, în care nu mai locuiește nimeni de ani buni, ajunge sălașul fantomelor, și vecinul scrântit, de care-și bat toți copiii joc, este posedat, fără nici o îndoială, de diavol.

Dar reverendul Jack Brooks știe deja toate astea. De asemenea, ea știe că, în urmă cu cinci veacuri, opt oameni, care nu au vrut să renunțe la credința lor, au fost arși pe rug, că, acum trei decenii, două fete au dispărut fără urmă și că, acum două luni, fostul preot din mica comunitate a fost găsit spânzurat, luându-și viața chiar în capela în care slujea. Însă noul vicar este o femeie puternică, care nu crede în superstiții și care își ia în serios rolul, oferindu-le credincioșilor sprijinul de care au atâta nevoie. Cu toate astea, nu trece mult până când avertismentele încep să apară, păpușile din vreascuri par să se ivească în locurile și momentele cele mai stranii, iar spectrele fetițelor incendiate se plimbă nestingherite prin cimitir și prin preajma bisericii. Însă, deși totul pare să fie doar o fantasmă, localnicii știu că fetele care ard se arată doar celor osândiți, celor care urmează să moară în împrejurări cumplite.

Fugind de propriul trecut, care nu e tocmai luminos, Jack devine prima femeie vicar din Chapel Croft, o funcție pentru care trebuie să îndure disprețul și răutatea unor indivizi ce nu pot renunța la prejudecățile sociale, atât de bine înrădăcinate în conștiința locului. În acest microunivers închistat, dă prost să-ți împărtășești păcatele unei instanțe feminine, să fii cununat de aceasta sau ca ea să apară în fotografiile de nuntă, pe care bineînțeles că o să le vadă toți prietenii. De altfel, din cauza faptului că nu există nici un bărbat în viața ei, și pentru că locuiește doar împreună cu fiica sa de cincisprezece ani, Flo, Jack este privită ca o persoană fragilă, o ființă lipsită de putere, care nu face decât să joace un rol necesar, care nu o avantajează deloc.

Pe de altă parte, Jack este o mamă excelentă, care face tot posibilul să-și protejeze fiica de orice fel de pericol. Iar atunci când Flo se întâlnește cu un băiat ciudat, care pare să sufere de o afecțiune neurologică ce-l face să tremure incontrolabil, instinctul de apărare iese la iveală, și reverendul simte cum fata ei începe să-și ia zborul din siguranța cuibului părintesc. De altfel, adolescenta reflectă perfect imaginea mamei, fiind o persoană curajoasă, dispusă să apeleze la violență dacă situația o cere. Pe lângă cele două femei emancipate, care-și pot purta singure de grijă, există și gay, lesbiene și persoane de culoare, un întreg palmares de personaje care încă luptă să fie acceptate de cruda societate tradițională.

            Revenind la subiectul poveștii, am apreciat foarte mult atmosfera gotică care acaparează întreaga narațiune. Chiar dacă există o intrigă detectivistică, autoarea a știut să profite la maximum de decor, transformând capela, cimitirul și pădurea în spații obscure, locuri perfecte pentru manifestarea maleficului. De altfel, funcția lui Jack poate fi asociată atât cu păstorii care-și îndrumă turma pe calea cea bună, cât și cu războinicii lui Dumnezeu, cei care cândva l-au exorcizat pe diavol din trupurile și sufletele bieților necredincioși. Datorită poziției sale din comunitate, vicarul începe să descopere micile secrete ale locuitorilor, dându-și seama că, până și aici, adevărul este o chestiune care poate schimba atât viețile celorlalți, cât și parcursul cunoscut al istoriei.

            Acum, în final, pot să spun că „Fetele care ard” este, pe departe, cel mai bun roman al lui C.J. Tudor, depășind cu mult „Omul de cretă”, prima poveste a autoarei britanice, publicată în limba română. Dacă în volumul anterior am avut parte de o intrigă întunecată și de un  mister care alterna între trecut și prezent, aici enigmele nu doar că există, ci ele guvernează o întreagă comunitate, iar sentimentul de frică este intensificat până la groază, impregnând totul cu miasma crimelor și a morții. Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă recomand povestea, și sunt sigur că, și pentru voi, va fi una dintre cele mai interesante și fascinante lecturi din acest an.


COMANDĂ CARTEA


joi, 28 aprilie 2022

Recenziile lui Gică 72 - Turnul nebunilor de Andrzej Sapkowski


Titlu: Turnul nebunilor 

Serie: Trilogia Husită #1

Autor: Andrzej Sapkowski

Editura: NEMIRA

Titlu original: Narrenturm (2002)

Traducere de Anca Irina Ionescu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 640

Media pe Goodreads: 4,04 (din 9.210 note)

 

            Sincer, nu m-am gândit nici o clipă că, în 2022, voi ajunge să citesc un roman al cărui gen părea că a apus cu mult timp în urmă. Însă lucrurile stau complet diferit atunci când preiei un model narativ al trubadurilor și îl împopoțonezi cu o estetică modernă și comercială, reușind, astfel, să creezi o lucrare unică și foarte complexă. Așadar, în buna tradiție a romanelor cavalerești, scriitorul polonez, Andrzej Sapkowski, vine cu o poveste istorică, plină de farmec și de farmece, în care iubirea și onoarea sunt mecanismele care pun în mișcare și, totodată, răstoarnă o lume blocată în propriile ei ideologii. Pe lângă faptul că în spatele volumului de față există o întreagă istorie literară, și asta nepunându-i la socoteală pe Lancelot și pe ceilalți cavaleri ai lui Chrétien de Troyes sau celebra scriere Amadís de Gaula – despre Don Quijote, opera parodică care a sfidat complet schema clasică, nici nu mai are rost să vorbim –, „Turnul nebunilor” reprezintă un text în care reîntoarcerea la vechile tendințe devine un proces științific, o cercetare a unui trecut care, chiar și astăzi, stârnește interesul și fascinația celor care au curajul să se încumete la o aventură care a schimbat cursul lumii.

După ce am trecut de primele pagini, suntem aruncați înapoi în timp, în Boemia secolului al XV-lea, în momentul în care preoțimea catolică pregătește o cruciadă pentru a-i stârpi, odată pentru totdeauna, pe ereticii cunoscuți drept husiți. Dar pe noi deocamdată nu ne interesează partea asta. Noi ne aflăm într-un alt loc, mai exact, la o mănăstire, acolo unde Reinmar din Bielawa, cunoscut și ca Reynevan, este prins în patima amorului, atât la propriu, cât și la figurat, în brațele unei doamne de vază a societății. Și pentru că dânsa e căsătorită, iubirea lor nu pare să aibă sorți de izbândă, iar odată idila descoperită, protagonistul nostru trebuie să-și facă urma pierdută, pentru că după el au pornit cumnații așa-zisei amante, care vor să răzbune onoarea pătată a familiei lor. Știind de frică, Reynevan face tot posibilul să scape de cumplita soartă, ajungând, fără voia lui, să ia parte la o călătorie, din care, dacă vrea să se păstreze cu mintea întreagă, trebuie să se bizuie pe toate simțurile sale, dar și să dea crezare unor posibilități care depășesc cu totul sfera normalității.

            Eroul nostru nu e nici pe departe aventurierul curajos la care ne-am aștepta. El știe când e cazul să se facă nevăzut, fiind în stare să se ascundă și în cele mai oribile și neconvenționale locuri, atâta timp cât se simte în siguranță. Deși este cunoscut ca un vrăjitor periculos, care ar putea folosi incantații malefice și plante magice împotriva celorlalți, nimeni nu pare să se teamă de Reynevan, mai mult decât atât, toți vor să pună mâna pe el, pentru a obține recompensa pusă pe capul lui. Dar, ca în orice scriitură de gen, el are parte și de doi însoțitori, din care nu am cum să nu-l menționez pe dementul Szarlej, un fost prizonier ce primește misiunea de a-l duce pe Reinmar din Bielawa în Ungaria, departe de răzmerița care se pregătește în spațiul ceh. Mai mult decât un ajutor de nădejde, Szarlej se dovedește și un bun luptător, surprinzându-i pe inamici cu „lovitura lui fatală”. În afară de asta, el se regăsește în permanență în ipostaza bufonului, fiind capabil să joace teatru atunci când e nevoie și să vină cu cele mai năstrușnice idei, soluții salvatoare care ar putea lua naștere doar în mintea unui nebun. 

            Pentru că vorbim despre un roman istoric, trebuie să ne oprim puțin și asupra evenimentelor importante ale vremii. Așa cum spuneam mai sus, Roma pune la cale o nouă cruciadă, însă de această dată nu este vorba despre recucerirea Pământului Sfânt. Preoții se pregătesc de luptă, pentru că dușmanul periclitează echilibrul religios prin răspândirea unor teze eretice, conform cărora Purgatoriul nu există, iar credincioșii trebuie împărtășiți atât cu Sângele Domnului, cât și cu Trupul Său. Deși pare că „miliția angelică” vrea să purifice omenirea de Satan, integritatea bisericii este pusă în permanență sub semnul incertitudinii. Cei care răspândesc Cuvântul lui Dumnezeu și care susțin că cunosc adevăratul drum spre paradis sunt tot aceia care întrețin relații homosexuale și care văd femeia ca pe un păcat ce mânjește creația divină. Patosul și dorința de distrugere a clericilor îi transformă pe aceștia în niște demoni ce vor să răscumpere suferința Mântuitorului prin vărsarea sângelui celor așa-ziși blasfemiatori. 

            Sfinți și păcătoși, cavaleri și domnițe, nobili și bandiți, descântece și vrăjitorie, codri întunecați și închisori sinistre – toate acestea împletite într-o poveste de Ev Mediu, în care realitatea și fantezia se întrepătrund, prezentând, într-un stil unic, o lume pe cât de plină de vitalitate, pe atât de sortită pieirii. Însă, dincolo de un roman de aventură, cartea lui Andrzej Sapkowski constituie o excepțională lucrare postmodernă, în care elementele Fantasy și Horror reușesc să-și găsească un timp și un spațiu propice manifestării lor. Dar să lăsăm analiza deoparte, pentru că Reynevan e pe fugă și, dacă vrem să vedem ce provocări îl așteaptă, trebuie să-i devenim tovarăși de drum în epopeea sa spre libertate sau, cel mai probabil, spre propria-i condamnare.

 

COMANDĂ CARTEA


marți, 15 martie 2022

Recenziile lui Gică 65 - Tărâmul verii de Hannu Rajaniemi


Titlu: Tărâmul verii 

Autor: Hannu Rajaniemi

Editura: NEMIRA

Titlu original: Summerland (2018)

Traducere de Mihai Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 296

Media pe Goodreads: 3,57 (din 2.207 note)

 

Singura certitudine pe care o avem ca oameni este moartea. Fie că vorbim despre cauze naturale, fie despre o boală gravă, posibil incurabilă, sau despre un accident, ea intervine și își face propriul joc, un proces care nu poate fi controlat și care, în consecință, este imposibil de oprit. Odată cu acest fenomen ireversibil, iau naștere cele trei  eterne întrebări. Ce se întâmplă cu sufletul după ce părăsește corpul? Există o lume de dincolo? Și dacă răspunsul este da, atunci cum arată ea și ce se află mai exact acolo? La fel ca în cazul celorlalte mari religii, creștinismul vine și încearcă să dea un răspuns cât se poate de clar. Însă, pentru a crede într-o posibilă variantă, ai nevoie de dovezi palpabile, lucru pe care nu ți-l poate oferi nimeni. Dar, dacă vorbim strict despre literatură, există mai mulți autori de science-fiction care au preluat și exploatat subiectul, iar unul dintre aceștia este Hannu Rajaniemi, care în romanul său, „Tărâmul verii”, ne propune o viziune pe cât de fascinantă, pe atât de tulburătoare.

Sunt sigur că, în momentul în care am adus vorba despre SF, mulți dintre voi ați avut impresia că vom fi proiectați undeva într-un viitor îndepărtat și că vom vorbi despre tehnologii noi create de umanitate sau preluate de la niște civilizații extraterestre sau, poate, despre o planetă în pragul extincției. Însă, în cazul de față, lucrurile sunt mult mai complicate. De data asta nu ne mai îndreptăm privirea spre stele sau dincolo de ele, ci încercăm să aruncăm un ochi în lumea de dincolo, în locul unde ajung sufletele după moarte. Așadar, acțiunea volumului are loc în ultimele luni din anul 1938, într-o perioadă în care Marea Britanie devine un imens imperiu care se întinde până la Tărâmul Verii, o altă dimensiune spațio-temporală, unde se regăsesc sufletele celor plecați.

Romanul ne prezintă un univers scindat între vii și morți, între două națiuni care funcționează după forme diferite de organizare. Astfel, în Tărâmul Iernii o avem ca protagonistă pe Rachel White, o femeie capabilă, căreia i se încredințează misiunea de a pune mână pe un spion din cealaltă dimensiune, iar, în consecință, în Tărâmul Verii îl urmărim pe Peter Bloom, presupusul trădător, care face tot efortul pentru a afla care este rolul său în imensul joc politic ce se desfășoară în și între cele două lumi. Cei doi reprezintă și două caractere total opuse, unul spontan și irascibil, iar altul calculat și bine ancorat în realitate. Deși ambii fac parte din serviciile secrete, ei se remarcă în primul rând ca oameni, iar mai apoi ca agenți ai patriei. Din acest motiv, lupta interioară o depășește pe cea politică, cea din urmă fiind doar un pretext pentru cugetările ambelor personaje.

Pe lângă realitatea modificată din punct de vedere istoric, cel mai interesant aspect îl reprezintă însăși construcția celeilalte dimensiuni. Aici se află fantomele, care, paradoxal, nu sunt niște entități pasive care se bucură de odihna veșnică. Datorită abilităților pe care le dețin, ele constituie cei mai buni spioni pentru ambele părți. Sunt mai greu de detectat, știu cum să se facă nevăzuți și sunt capabili să călătorească foarte repede dintr-un loc în altul, pentru a afla și transmite noile informații. În afară de asta, aici există și o energie a celor morți, un flux care poate lua formă în diverse dispozitive și arme, o substanță pe care este clădit însuși Tărâmul Verii. Deși lumea de dincolo pare foarte palpabilă și stabilă pentru locuitorii săi, ea poate în orice clipă să-și piardă duritatea și să se preschimbe într-un abis plin de pericole și de iluzii înfiorătoare.

Pe de o parte, istorie alternativă, pe de alta, un soi de Cyberpunk ce se desfășoară într-o dimensiune spectrală, „Tărâmul verii” este o carte care ne propune un alt fel de science-fiction, un subgen care evită să se concentreze pe exterior și pune accent pe gândurile și pe trăirile unor protagoniști ce suferă de grave probleme identitare. În acest sens, ceea ce contează cu adevărat nu este moartea individuală sau universală, ci dezechilibrul sufletesc și căderea psihică, factori care pot duce la disoluția completă a ființei. Aici există viață, dincolo la fel, și totul ține doar de tranziție, de o trecere de care se pot bucura doar cei apreciați de societatea în care și pentru care trăiesc.


COMANDĂ CARTEA


joi, 13 ianuarie 2022

Recenziile lui Gică 57 - Involuție de Max Brooks


Titlu: Involuție  

Autor: Max Brooks

Editura: NEMIRA

Titlu original: Devolution (2020)

Traducere de Mihai Dan Pavelescu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 328

Media pe Goodreads: 3,92 (din 33.622 note) 

 

Ne spunem oameni. Suntem singurele ființe din această lume care pot gândi și lua decizii raționale. Avem două picioare pe care umblăm, două mâini de care ne folosim pentru a crea și muta diverse obiecte, un organ sexual care ne asigură perpetuarea speciei, un trup mai mult sau mai puțin rezistent și un cap în care încercăm să stocăm și să înțelegem secretele universului. Dintre toate viețuitoarele, noi am evoluat cel mai mult – am ajuns să ne clădim locuințe conforme cu nevoile noastre, orașe în care să locuim și să conviețuim cu ceilalți și suntem capabili să creăm roboți, să observăm structura unor alte planete și să punem bazele unor tehnologii ce ne permit să proiectăm realități alternative. Cu alte cuvinte, am evoluat atât de mult, încât am ajuns să efectuăm schimbări majore asupra mediului înconjurător. Însă, oricât de mult ne-am îndepărta de natură, ea va fi mereu acolo și ne va aștepta să ne întoarcem la ea și să acceptăm că, în egoul nostru imens, nu suntem decât niște primate fragile, care, din nu se știe ce cauze, au luat-o pe o altă cale evolutivă.

            După ce Max Brooks s-a făcut remarcat datorită volumului „Războiul Z”, carte care a avut parte de o ecranizare de excepție, autorul revine cu un nou roman, în care explorează străfundurile întunecate ale minții umane. Apelând la diverse teorii și mărturii ale unor cercetători și oameni care s-au întâlnit cu Bigfoot, Brooks realizează un colaj de opinii și idei, asamblând totul într-un roman de suspans, cu nuanțe Horror, și, ca povestea să fie și mai veridică, acțiunea ne este relatată prin intermediul unui jurnal, o dovadă incontestabilă a unui individ nefamiliarizat cu fenomenul Sasquatch.

            Totul începe în Greenloop, un orășel ecologic în care câteva persoane formează o comunitate liniștită. În acest loc, din mijlocul naturii, totul este tehnologizat, astfel încât oamenii se bucură de tot confortul. Energia electrică este captată de panourile solare de pe case, încălzirea se produce cu ajutorul gazelor de la excrementele umane, iar alimentele și diversele cumpărături ale cetățenilor sunt asigurate de câteva drone și o dubă ce își fac apariția o dată pe săptămână. Ce mai... Greenloop e paradisul, dar un paradis de altfel foarte izolat. Însă, într-o zi, vulcanul Mount Rainer erupe, iar mica comunitate pierde orice fel de conexiune cu restul lumii. Și asta nu e tot... În timp ce câteva persoane încearcă să găsească soluții de supraviețuire pe termen lung, ceva sau cineva cu pași mari se apropie de așezare, cineva înfometat, pentru care o felină imensă și fioroasă nu reprezintă decât micul dejun.

            Pornind de la însemnările unui jurnalist interesat de Bigfoot și de la mărturiile unui Ranger ce a ajuns în localitate după nenorocire; redând, aproape 90% jurnalul lui Kate Holland, protagonista și una dintre femeile din comunitate, „Involuție” este un volum ce se propune ca o dovadă ficțională a unui fenomen extrem de controversat și contestat. Însă apariția monstrului legendar are rolul de a scoate la iveală instinctele primitive din oameni. Lipsită de tehnologie, adică de bunăstare și securitate, ființa umană se trezește brusc expusă unui habitat neîmblânzit și încearcă, pe cât poate, să se adapteze, pentru a supraviețui într-o lume periculoasă, un mediu din care ea însăși provine. Lupta nu mai e ceva ludic, ceva spectaculos. Dar o confruntare între om și o altă presupusă specie de primată nu poate avea loc decât cu bețe și pietre, omul păstrându-și talentul de a realiza obiecte și arme, iar animalul ripostând cu trupul său de prădător.

            E o carte despre care nu poți povesti foarte multe, deoarece evenimentele se desfășoară lent, lucru care conferă o tensiune puternică textului. Asiști la distrugerea comunității și speri ca, în ultimele pagini, oamenii să biruiască. Însă măcelul pe care îl urmărești nu ține de considerente religioase, ideatice sau culturale. Nu, aici e vorba de natura la ea acasă, adică de dorința de a vâna și frica de a fi vânat. În final, pot să spun doar că e o poveste bună, nu una extrem de atractivă, dar una care te ține în priză cu fiecare noapte care vine și în care satul pare să dispară puțin câte puțin cu fiecare individ care își simte tot mai aproape propriul sfârșit.


COMANDĂ CARTEA


vineri, 31 decembrie 2021

Top 5 - Cele mai bune cărți citite în 2021 (Gică & Mădălina)

    Acum, în prag de an nou, e timpul să vă arătăm care au fost cărțile noastre preferate, pe care le-am citit în 2021. Și pentru că suntem doi șoareci de bibliotecă, am decis ca fiecare să-și realizeze propriul top, pentru că, după cum știm, gusturile diferă de la un cititor la altul.

Nu are rost să mai bat câmpii, așa că... Iată preferințele noastre! 


Topul lui Gică: 

 

1. Pustiul de asfalt de S.A. Cosby 

 


Beauregard „Gândacul” Montage e un mecanic cinstit, un soț iubitor și un tată harnic. Beauregard știe că n-ar fi avut niciun viitor în ipostaza de odinioară, când de pe dealurile din North Carolina până pe plajele din Florida era cunoscut drept cel mai tare șofer de pe Coasta de Est.

Când noua viață atent construită începe să i se sfărâme sub ochi, Beauregard se vede atras din nou spre lumea de sânge și gloanțe din trecut. Iar când o cunoștință îl cheamă să jefuiască un magazin de bijuterii, nu poate decât să se așeze din nou în scaunul șoferului. „Gândacul” se simte cel mai bine acolo unde mirosul de benzină se contopește cu izul de frică.

Bântuit de fantoma celui care a fost cândva și de spectrul tatălui dispărut când avea mai multă nevoie de el, Beauregard trebuie să găsească o cale să navigheze prin pustiul de asfalt.

 

2. Prieten imaginar de Stephen Chbosky 

 


Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania.

La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

 

3. Proiectul Hail Mary de Andy Weir 

 


Ryland Grace e singurul supraviețuitor al unei misiuni disperate pentru salvarea omenirii. Doar că el nu știe asta. Nu-și amintește nici măcar cum îl cheamă. A dormit foarte, foarte mult timp, la milioane de kilometri depărtare de casă, alături de două cadavre necunoscute. Pe măsură ce începe să-și amintească fărâme din trecut, misterul misiunii sale se recompune ca un joc de puzzle.

Timpul însă nu e de partea lui și, ca să evite o catastrofă, trebuie să rezolve o enigmă științifică de proporții epice – și să salveze specia noastră de la extincție. Cu alte ființe umane aflate la ani-lumină distanță, trebuie s-o facă singur. Sau poate cu un aliat absolut neașteptat.

O aventură interstelară irezistibilă, Proiectul Hail Mary spune o poveste uluitoare despre descoperiri, puterea speculației și supraviețuire.

 

4. Portalul Albuquerque de Peter Clines  

 


Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte mulțumit de slujba pe care o are și de traiul său liniștit; deși posedă un coeficient de inteligență ce se învecinează cu geniul, a decis să ducă o viață cât mai normală posibil. Un vechi prieten îl convinge însă să-l ajute să afle ce nu este în regulă cu proiectul secret pe care îl finanțează. Privit inițial cu suspiciune de către cercetătorii care lucrează la proiect, Mike trebuie să afle ce se întâmplă și dacă experimentul a deviat de la scopul propus. Pe măsură ce investigațiile avansează, el începe să se teamă de răspunsul găsit – s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când proiectul va distruge viața pe Pământ.

Koturovic credea că într-o zi omenirea va forma un soi de structură

telepatică globală, un subconștient colectiv care va deschide o breșă

dimensională între lumi. Iar monștrii din acele alte lumi

vor veni să ne atace.

 

5. Dragă copilă de Romy Hausmann 

 


Într-o cabană izolată din pădure, Lena și copii ei, Hannah și Jonathan, respectă întocmai regulile stabilite de tată. Mesele, vizitele la baie, timpul de studiu sunt strict programate și ținute sub observare minuțioasă. El crede că astfel își protejează familia de pericolele care se ascund în lumea exterioară și se asigură că cei doi copii ai săi vor avea întotdeauna o mamă care să aibă grijă de ei. 

Femeia scapă în cele din urmă de răpitorul ei, dar sfârșitul poveștii este doar începutul coșmarului ei.

Spune că o cheamă Lena. Lena, care a dispărut fără urmă cu paisprezece ani înainte. Se potrivește profilului. Are cicatricea distinctivă. Dar familia ei jură că nu e Lena lor.

Fetița care a scăpat din pădure cu ea știe lucruri pe care nu le împărtășește, iar tatăl devastat al Lenei încearcă să pună cap la cap detalii care nu se potrivesc.

Lena e disperată să-și reia viața, dar ceva îi spune că torționarul ei încă vrea să recupereze ce-i aparține... și că ea nu poate fi capabilă să scape cu adevărat până când întregul adevăr despre ceea ce s-a întâmplat în pădure nu va fi descoperit.

 

Topul Mădălinei:

 

1. Ursul și privighetoarea de Katherine Arden 

 


În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

 

2. A noua casă de Leigh Bardugo 

 


După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.

Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

 

3. Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig 

 


Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei.

Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt.

Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă.

 

4. Lumina din întuneric de Sharon Cameron 

 


În anul 1943, Stefania, o tânără de șaisprezece ani, lucrează în prăvălia familiei Diamant din Przemyśl, Polonia, croindu-și drum prin cântec în viețile și sufletele lor.

Totul se schimbă când armata germană invadează Przemyśl. Familia Diamant este obligată să se mute în ghetou, iar Stefania rămâne singură, într-un oraș sub ocupație nazistă, și nevoită să aibă grijă de Helena, sora ei în vârstă de șase ani. Împreună, cele două fete sunt puse în fața unei decizii terifiante, aceea de a-l ascunde pe Max, prietenul lor, și, în cele din urmă, alți doisprezece evrei.

Iar când doi ofițeri germani le rechiziționează casa, Stefania mai are de făcut o alegere crucială...

 

5. Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig 

 


O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?


Cum arată topul vostru pe acest an?

joi, 3 iunie 2021

Recenziile lui Gică 37 - Proiectul Hail Mary de Andy Weir


Titlu: Proiectul Hail Mary  

Autor: Andy Weir

Editura: NEMIRA

Titlu original: Project Hail Mary (2021)

Traducere de Iulia Anania

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 536

Media pe Goodreads: 4,59 (din 24.479 note)

 

            După cum v-aţi dat seama deja, genul meu preferat este thrillerul. Însă, din când în când, mă mai încumet să citesc şi câte o carte fantasy sau science-fiction. După ce am văzut că Editura Nemira face mare vâlvă cu cel mai recent roman al lui Andy Weir, am zis că e cazul să văd şi eu pentru ce atâta reclamă. Spre ruşinea mea, nu am citit nici „Marţianul”, nici „Artemis”, însă cartea de faţă a reprezentat o ocazie perfectă pentru a observa capacitatea autorului american de a construi situaţii şi personaje unice. Şi da, m-am îndrăgostit în mod iremediabil de „Proiectul Hail Mary”, o carte superbă care mi-a dovedit, prin zeci de exemple, că universul este mult mai complex decât credeam.

            Undeva, la milioane de kilometri distanţă de Pământ, se află Hail Mary, o navă spaţială al cărei echipaj a fost trimis să găsească o soluţie pentru cataclismul cu care urmează să se confrunte planeta noastră. Soarele este în pericol, iar odată ce acesta îşi va pierde din putere, omenirea nu va mai exista. Aşadar, trei oameni au fost aleşi pentru această misiune. Însă există o mare problemă – doi dintre ei sunt morţi, iar Ryland Grace, singurul supravieţuitor al călătoriei, nu îşi aminteşte cine este, unde se află şi care este misiunea pe care o are de îndeplinit.

            Pe lângă o aventură interstelară unică, romanul lui Andy Weir este şi un manual incredibil despre procesele fizice şi chimice care au loc în univers. Nu de puţine ori m-am confruntat cu termeni sau cu fenomene despre care nu aveam nici o idee, însă lucrurile sunt atât de bine explicate, încât nu am avut nici o problemă cu înţelegerea evenimentelor. Dar ceea ce mi-a făcut lectura extrem de plăcută a fost umorul. De altfel, cum ai putea să supravieţuieşti când ştii că moartea e la o secundă lumină distanţă? Şi nu, sfârşitul nu vine tot timpul de la evenimente mari, precum un asteroid sau o invazie extraterestră. Uneori cele mai mici lucruri pot fi şi cele mai periculoase. Iar ceea ce, cândva, a creat viaţă, acum o poate ucide. 

            Mi-e atât de greu să nu vă dau spoilere, pentru că e aproape imposibil să vorbesc despre carte, omiţând jumătate din ea. Dar asta e, nu pot să vă stric cea mai mare surpriză, şi credeţi-mă că nu exagerez. Aşa că voi alege să vorbesc despre personajul principal. Înainte de toate evenimentele, Ryland a fost un genial profesor de fizică, care nu ezita să discute cu elevii lui despre viteza luminii şi divizarea moleculelor. În prezent, el se află pe Hail Mary şi încearcă să-şi aducă aminte care este rolul lui Aici. Pe măsură ce descoperă nava şi pe unde se află, mai exact, prin Cosmos, amintirile lui încep să revină, lucru care îl face şi mai conştient de situaţia gravă în care se găseşte. Nu se ştie dacă el se va mai putea întoarce acasă, odată ce va găsi o soluţie pentru apocalipsă, iar acest lucru îi confirmă condiţia de mort în viaţă. Ceilalţi doi colegi nu au supravieţuit călătoriei, însă, cu toate că el a rezistat, nu este decât un cadavru într-un imens sicriu alcătuit din oţel şi alte metale.

 Ryland nu a fost ales doar pentru inteligenţa lui uriaşă. Eu cred, mai degrabă, că a fost selectat pentru capacitatea lui de a trata cu ironie şi umor situaţiile extreme. Deşi de multe ori lucrurile merg prost, momentele lui de dezamăgire sunt repede depăşite, iar Ryland încearcă să găsească noi şi noi soluţii. Într-o astfel de conjunctură, depresia ar trebui să se instaureze în mintea personajului, însă protagonistul nostru dă dovadă de o gândire logică care pune accentul pe lucruri practice, şi nu pe sentimente covârşitoare. Deşi sunt explicate, pe parcurs, motivele pentru care el s-a regăsit pe lista echipajului, eu cred că a fost ales după un plan bine stabilit, şi nu după un impuls de moment.

Dincolo de orice analiză, „Proiectul Hail Mary” este o carte fascinantă şi foarte bine scrisă. În spatele teoriilor fizice, chimice şi mecanice se află o umanitate sensibilă care se resimte, în special, la nivelul eroilor. Este o poveste extrem de complexă, pe care Andy Weir o relatează într-un mod atât de lejer încât ai putea s-o citeşti mâncând floricele. Nu vă recomand acest volum, ci vă spun că e obligatoriu să-l lecturaţi. Chiar dacă poate nu va fi pe gustul unora dintre voi, sunt sigur că vor exista câteva momente pe care nu le veţi uita prea curând. Sper ca Editura Nemira sau altcineva să organizeze şi un club de lectură, unde să putem discuta mai multe.

Aţi fi interesaţi?

 

COMANDĂ CARTEA


marți, 18 mai 2021

Recenziile lui Gică 33 - Orașul oglinzilor de Justin Cronin


Titlu: Orașul oglinzilor  

Serie: Transformarea #3 

Autor: Justin Cronin

Editura: NEMIRA

Titlu original: The City of Mirrors (2016)

Traducere de Andreea Florescu

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 816

Media pe Goodreads: 4,20 (din 47.782 note)

 

O trilogie magnifică pe care am început-o acum patru ani, și pe care am terminat-o abia zilele acestea. Seria lui Justin Cronin reprezintă, din punctul meu de vedere, o capodoperă a literaturii de consum. Deși subiectul este apocaliptic și post-apocaliptic, cărțile nu pot fi încadrate într-un gen anume, deoarece există o mulțime de elemente horror, science-fiction, fantasy, thriller, multe părți având chiar o atmosferă western. Autorul construiește un univers uriaș pe care apoi îl distruge, urmând să-l refacă, pentru a-l arunca din nou în haos. Acțiune cât cuprinde, personaje excepționale și un mozaic de teme care configurează o lume originală în care umanitatea își joacă ultima carte, pentru a se salva de la extincție. Primul volum a fost superb, al doilea puțin mai lent, dar plin de suspans, iar al treilea a fost deznodământul exploziv al unei lumi care încearcă să renască din propria cenușă.

            Ar fi incorect să vorbesc despre „Orașul oglinzilor” fără să mă raportez și la primele două volume. De la început, suntem introduși într-un peisaj apocaliptic. Odată cu Proiectul Noe, doisprezece condamnați sunt intenționat infectați cu un virus necunoscut ce le oferă puteri incredibile cu ajutorul cărora vor ajunge să stăpânească lumea. Scopul experimentului a fost cel de a crea soldatul perfect, însă lucrurile au mers extrem de prost, iar lumea cunoscută a ajuns la marginea existenței. Toate continentele au fost împânzite de virali, niște creaturi, între vampiri și zombie, care sunt controlate de cei doisprezece criminali. Însă omenirea este o specie care nu vrea nici cum să dispară, iar doisprezece mari eroi, împreună cu Amy, o fată infectată care poate să își controleze puterile, încearcă să pună capăt acestui regim al terorii.

            Primele două  volume ne prezintă lupta lui Amy, și a prietenilor ei, împotriva celor doisprezece zei malefici, înfruntări în care mulți și-au pierdut viața, dar în care forțele răului au fost biruite. Însă războiul nu s-a terminat, fiindcă în spatele acestor monștri s-a aflat tot timpul o ființă însetată de răzbunare, un om care a pierdut totul, iar acesta este Zero, prima persoană infectată cu virusul din Proiectul Noe. Mai mult decât un roman de acțiune și mai mult decât un final apoteotic al acestei trilogii, „Orașul oglinzilor” ne oferă, în sfârșit, un răspuns cu privire la cine este cu adevărat Zero și de unde a pornit dorința lui ucigașă. Cel mai interesant lucru este că trecutul său e relatat chiar de el, ceea ce te face să empatizezi și să-i înțelegi, într-un fel, acțiunile. În plus, denumirea de Zero este lăsată laoparte, iar antagonistul e prezentat cu vechiul lui nume. Nu e vorba în totalitate despre un criminal odios, ci despre o ființă tulburată de marile evenimente tragice ale vieții. În primă fază, m-a deranjat dialogul lui Zero, care se întinde pe zeci de pagini, dar, fiind introdus atât de adânc în poveste, am ajuns să înțeleg furia imensă care l-a condus la gesturile cumplite pe care le-a comis.

            Ar fi momentul să vorbesc puțin și despre protagoniști. Așadar, cred că cel mai important personaj, pe lângă Amy, este Peter Jaxon, băiatul care și-a dus toată copilăria în umbra fratelui său mai mare, dar care a devenit soldat peste noapte și a reușit să-și protejeze oamenii până în ultima clipă. Peter este excepțional pentru că e un foarte bun strateg, devenind, nu de puține ori, mintea grupului, iar rolul cel mai important îl va avea în finalul poveștii. Nu doar Peter este un personaj plin de iubire și de compasiune – toți protagoniștii lui Cronin sunt niște eroi care se pun mereu pe ultimul plan, scopul fiecăruia fiind de a-i salva pe ceilalți. Nu are rost să vorbesc despre fiecare personaj în parte, pentru că ar fi foarte multe lucruri de spus, așa că cel mai bine ar fi să-i descoperiți când veți citi. Cu toate că ei formează un grup compact, fiecare are o poveste atât de bine realizată, încât ai impresia că ai de-a face cu un om în carne și oase, și nu cu o figură inventată de mintea unui scriitor. Cronin își înzestrează eroii și antagoniștii cu sentimente puternice prin care ei sunt umanizați sau cu totul dezumanizați.

Întreaga serie este construită pe un fundal mitico-religios. Pe lângă o fată cu puteri extraordinare, Amy este mântuitoarea lumii, lucru justificat atât de comportamentul ei iubitor și înțelept, cât și de relația cu cei doisprezece prieteni care luptă pentru a birui răul. De cealaltă parte, îl avem pe Zero care este, în mod clar, anticristul, însă, în această poveste, și acesta are parte de doisprezece apostoli, doisprezece monștri care aduc sfârșitul. În plus, evenimentul de la care pornește totul se numește Proiectul Noe. În cadrul experimentului, acest nume nu are nici un sens, însă după ce lumea este năpădită de virali, virusul poate fi văzut ca un potop, în mijlocul căruia fiecare comunitate își construiește propria arcă pentru a se salva.

            Așa cum spuneam în primul paragraf al recenziei, trilogia „Transformarea” constituie o lucrare aparte, un text care există ca ficțiune, dar care ne vorbește despre o problemă extrem de importantă, și anume despre puterea umanității de a rezista în fața unui cataclism. Rămâne la latitudinea fiecărui cititor modul în care percepe această serie, cert e că este o poveste atât de bine realizată, încât nu o vei uita curând. Dacă nu ai aruncat încă o privire peste aceste volume, atunci sfatul meu e că e timpul să o faci. Nu garantez că va fi o lectură satisfăcătoare pentru toată lumea, dar sunt sigur că dacă o vei duce la capăt, nu vei avea nimic de regretat. Nu are rost să mai repet cât de mult mi-a plăcut, așa că, dacă v-am stârnit pofta pentru o trilogie bună, aștept, aici, opiniile voastre.


COMANDĂ CARTEA