Recenziile Mădălinei 83 - 84000 de Claire North

Titlu: 84000 

Autor: Claire North

Editura: PALADIN

Titlu original: 84K (2018)

Traducere de Liviu Szoke 

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 488

Media pe Goodreads: 3,24 (din 5.302 note)

 

            Fiecare companie este un microunivers în sine, atent construit, clar delimitat și bine ierarhizat, condus după o serie de regulamente interne diferite, întocmite însă în conformitate cu legile, normele și valorile macrouniversului în care ia naștere, adică statul. Indiferent de natura lor, companiile devin elemente constitutive ale sistemelor sociale, fiind niște rotițe importante în mecanismul complicat al economiei de piață, al cărei scop suprem este obținerea unui profit cât mai mare. Cu toate acestea, puterea lor este limitată, fiind subordonate statului. Dar cum ar arăta o lume în care rolurile s-ar inversa? Cum ar arăta o lume în care conducătorul e la fel de important ca un ghemotoc de hârtie aruncat sub birou; în care criminalii, hoții și nelegiuiții se plimbă nestingheriți pe stradă, absolviți de orice acuzație doar pentru că au avut banii necesari ca să-și răscumpere faptele odioase; în care cetățenii ce nu aduc niciun beneficiu statului, consumă prea mult și nu produc profit sunt adunați și exilați la periferie, forțați să supraviețuiască și să muncească în ceva ce seamănă izbitor de mult cu lagărele de concentrare, urmând ca dintr-o clipă în alta să fie eliminați; în care companiile dirijează cu mână de fier viața oamenilor, îi manevrează ca pe niște marionete frânte, învățându-i să nu privească dincolo de iluzia grosolană și ostentativă a libertății, pe care o consideră cu nonșalanță realitate?

            Ei bine, Claire North se folosește de toate resursele ficționale pentru a ne aduce înaintea ochilor o astfel de imagine, creând o distopie socio-politică complexă, labirintică și criptică, a cărei descifrare se realizează prin urmărirea evenimentelor minore și a detaliilor care, la prima vedere, par născute din prea mult exces de zel – un balast literar ce sporește aura ambiguă a romanului –, dar care, în cele din urmă, umplu spațiile goale lăsate de întâmplările fulgurante din prim plan. Universul sumbru pe care autoarea îl imaginează transformă Anglia într-un spațiu prin excelență matematic, elitist, alienat, zugrăvit doar în alb și negru, transgresat de indivizi goliți de orice identitate, ale căror destine nu mai au nicio însemnătate în interiorul unui regim fals capitalist, în spatele căruia se ascunde o doctrină fascistă, dură și restrictivă.

            Guvernul a căzut, devenind un simbol, o simplă amintire a unor vremuri mai bune ce nu se vor mai întoarce fără revoluție. Acum nu mai are nicio putere, fiind o păpușă șifonată ce dansează după cum îi cântă companiile și un instrument de manipulare foarte eficient în mâinile abile ale corporatiștilor ce au preluat controlul asupra Angliei, protejându-i doar pe cei privilegiați și pe cei bogați, restul fiind excluși din societate. Restructurarea țării s-a făcut din temelie, vechile forme de guvernare fiind înlocuite cu un sistem totalitar ce urmărește obținerea profitului din absolut orice împrejurare. Dacă ai comis o crimă, nu vei mai fi trimis la închisoare, ci ți se va percepe o amendă, pe care fie o plătești și îți vezi de viață mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, fie nu o plătești și ajungi la Tocător, un spațiu abject unde sunt adunați toți cei care nu produc nimic sau reprezintă o rușine pentru corporații. Există și cazuri în care, dacă ai îndrăznit să deranjezi compania cu vreo vorbă aruncată aiurea ori cu vreun gest neglijent, ești împușcat fără drept de apel.

În aceste condiții, este nevoie de un om de încredere care să stabilească obiectiv prețul fiecărei nelegiuiri. Și iată-l... El e Theo Miller, un bărbat simplu, care și-a îndeplinit funcția cu profesionalism, păstrându-și doar pentru sine părerile ce contravin cu sistemul, până când o tragedie îi schimbă definitiv cursul vieții. Prietena sa, Dani, a fost trimisă la Tocător, apoi împușcată fără pic de milă. Înainte să fie executată, Dani i-a transmis bărbatului un mesaj, rugându-l să o salveze pe fiica lor, Lucy, închisă într-un loc de maximă securitate, din care nu are nicio șansă să scape. Theo se lansează într-o investigație pe cont propriu pentru a descoperi de ce a fost ucisă Dani, fiecare indiciu ducându-l mai aproape de propriul său sfârșit. Bărbatul trebuie să afle toate informațiile de care are nevoie pentru a-și salva fiica, despre existența căreia nu știa nimic până acum, fără să intre în vizorul justiției, dar, involuntar, ajunge să se implice în niște mișcări mult mai ample ce au drept scop distrugerea companiilor și revitalizarea statului. Theo va fi nevoit să se strecoare printre inamici, să învețe în cine să aibă încredere și, cel mai important, să-și construiască o identitate solidă, pentru a se distinge de restul oamenilor reduși la niște simple recipiente din carne, golite și dezbrăcate de tot ceea ce le diferențiază unele de celelalte, dar și pentru a deveni schimbarea pe care cei excluși, cei aruncați ca măselele stricate, și-o doresc în taină, nefiind suficient de puternici s-o strige în gura mare.

            „84000” prezintă povestea unui sistem de guvernare atipic și ambivalent, personajele fiind modelate de fluxul evenimentelor, și nu invers. Romanul e structurat pe trei planuri, primul trecut – unde suntem martorii anchetei desfășurate de Theo; al doilea trecut, mult mai îndepărtat – amintirile din tinerețea lui Theo, și prezent – renașterea simbolică a bărbatului după ce este salvat de la moarte de Neila, alături de care navighează pe canale. Cele trei planuri se suprapun, se intersectează și se topesc unele în altele, astfel încât e dificil să-ți dai seama când și unde au loc întâmplările. Frazele întrerupte, imaginile fragmentate și încâlceala narativă mi-au dat impresia că am sărit de pe un zgârie-nori, și în cădere am observat frânturi din viețile de dincolo de ferestre, pe care, abia după ce am ajuns pe pământ solid, le-am pus cap la cap, formând un puzzle cu piese ce nu se potrivesc.

Una peste alta, „84000” a fost o lectură interesantă. Dacă m-ați fi întrebat acum un an dacă aș citi vreodată o astfel de distopie, v-aș fi spus: categoric nu!, însă romanul ăsta ambiguu, ce trebuie decodat, rezolvat aidoma unui Cub Rubik, m-a prins. N-aș merge până acolo încât să afirm că mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut, așa că o să-mi exercit dreptul de neutralitate. Chiar sunt curioasă cu ce ne va mai surprinde Claire North data viitoare... Ah, da, în caz că vă întrebați de ce „84000”, să zicem doar că atât poate valora o viață...

 

COMANDĂ CARTEA 

Recenziile lui Gică 174 - Ascensiunea de Nicholas Binge

Titlu: Ascensiunea 

Autor: Nicholas Binge

Editura: RAO

Titlu original: Ascension (2023) 

Traducere de Roxana-Cristina Gheorghe

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,59 (din 8.083 note)

 

            „Ascensiunea” nu e un roman Science-Fiction în sensul clasic al sintagmei. Știu, există câteva categorii literare în care ar putea fi încadrat, însă eu l-am perceput mai mult ca pe un exercițiu de imaginație, științific, dar oarecum fără o miză științifică (asta înțelegi doar după ce citești cartea), o încercare de a devia de la realitate, de a da peste cap fizica, chimia și geologia, cu scopul de a ajunge la eterna întrebare: de ce și pentru ce/cine? De ce urcă Sisif în continuare bolovanul pe munte dacă știe că acesta o va lua la vale? De ce încercăm să măsurăm și să analizăm o lume în continuă schimbare? Și dacă totul e regizat deja de altcineva? Dacă, în universul ăsta lipsit de limite spațio-temporale, noi suntem, de fapt, niște furnici într-un imens borcan de sticlă? Și ce s-ar întâmpla dacă dintr-odată ne-am trezi într-un mușuroi necunoscut, în care mișună alte specii (nemaiîntâlnite) înzestrate cu rațiune?

În mijlocul Oceanului Pacific a apărut un munte enorm, acoperit de zăpadă. Experții estimează că ar avea o altitudine între 11.500 de metri și 12.800, cu vreo 3.000 de metri mai mult decât Everestul. Orogeneza sa, în urmă cu două luni, nu a putut fi explicată științific, de asemenea, nu este însoțit de un lanț montan care să-l susțină. Și pentru a lămuri misterul, o organizație privată, cu milioane de dolari în cont, îi contactează pe cei mai competenți oameni de știință, din toate colțurile lumii, alcătuind o echipă de elită (altă echipă de elită) care urmează să pornească spre vârf. Avem un chimist, un biolog, un geolog, un fizician, un medic, un antropolog (nimeni nu înțelege de ce e nevoie de el aici), un Paznic (așa s-a prezentat), un colonel, trei soldați care să le asigure paza, un alpinist faimos, pe cât de egocentrist, pe atât de curajos, și, bineînțeles, pe protagonist, Harold Tunmore, un geniu bun la toate, pasionat de călătorii și aventuri, specializat, printre multe altele, în medicină.

La puțin timp după ce încep urcușul spre tabăra unde urmează să poposească câteva zile, ca să se aclimatizeze și să facă rost de provizii, evenimente stranii încep să se petreacă. Timpul pare să curgă altfel, siluete fantomatice își fac apariția pe cealaltă parte a versantului și creaturi monstruoase, parcă desprinse din romanele lui Lovecraft, îi vizitează în timp ce dorm, ucigându-l pe unul dintre soldați. Cu întunericul și frigul care se simt tot mai acut cu fiecare kilometru parcurs, oamenii noștri își anticipează sfârșitul, realizând că doar dacă vor ajunge în vârf își vor găsi salvarea. La rândul lui, muntele e o ciudățenie, un soi de identitate parazitată ce-și doarme somnul de veci, o zeitate nepăsătoare la soarta celor c trăiesc, la propriu, în spinarea sa. Încet-încet, în mintea lui Harold Tunmore începe să se facă lumină, înțelegând, cu fiecare revelație și așa cum spune clișeul, că nu suntem singurele ființe cu rațiune din univers. Dar de unde vin acești monștri? Sunt extratereștri sau o specie inteligentă care a evoluat în paralel cu omenirea?

Pe lângă povestea principală, ne sunt relatate, prin intermediul jurnalului lui Harold Tunmore, scris înainte și în timpul expediției, adresat nepoatei sale, și câteva dintre amintirile marcante ale acestuia, din vremurile când a reușit să-și găsească un scop și un loc, o familie. Din clipa în care o reîntâlnește pe Naoko Tanaka, fosta lui soție și medicul din cele două expediții, care a scăpat cu trupul întreg, dar nu și cu mintea, din prima călătorie, protagonistul își reanalizează greșelile, faptele care au condus la fuga lui de responsabilități și repercusiuni. Dincolo de înfățișarea lui de savant, se află un suflet sensibil, de copil, legat de o minte de geniu, care nu poate înțelege dramele personale și eșecurile. Dar nici ceilalți oameni de știință nu sunt mai întregi la cap. În timp ce unii încearcă să găsească logica din ecuația universală din care fac parte, alții se lasă pradă halucinațiilor, fiind mai ușor de vânat de fiarele din ceață și umbră.

Dincolo de dimensiunea SF, romanul lui Nicholas Binge își trage seva, așa cum v-ați dat deja seama, din literatura Horror. „Ascensiunea” e un omagiu adus lui H.P. Lovecraft, o rescriere curajoasă a capodoperei „În munții nebuniei”. De altfel, muntele devine aici o metaforă, o provocare, o cale spre zei. Poate fi Muntele lui Sisif (sau Olimp), din mitologia greacă, dar și cel pe care a urcat Moise pentru a primi Tablele Legii, din Creștinism. Poate fi orice munte, din orice mitologie, de pe oricare continent sau planetă. Nu forma lui contează aici, ci funcția. De asta, scăparea se află doar în vârf, acolo unde vor fi răsplătiți cu supremul adevăr. Dar câți dintre ei vor supraviețui? Și dacă așa stau cu adevărat lucrurile, atunci ce sunt monștrii? Aventurieri asemenea lor sau gardieni?

COMANDĂ CARTEA