Recenziile lui Gică 199 - Renașterea de David Gilman (CRIME CLUB)

Titlu: Renașterea

Serie: Englezul (#3)

Autor: David Gilman

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ 

Titlu original: The Resurection (2023)

Traducere de Bogdan Piticariu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 472

Media pe Goodreads: 4,34 (din 488 note)

 

            Dan Raglan e omul pe care-l vrei prin preajmă atunci când situația devine critică. Plin de mușchi, cu o minte ageră, analitică, cu un ochi pe prieteni și cu celălalt pe potențialii dușmani, atent la schimbările din decor, un camarad de arme devotat și un  agent care bagă spaima-n oasele mercenarilor și asasinilor. Englezul e, de asemenea, și arma secretă a MI6, chiar dacă s-a retras din activitate și duce un trai liniștit într-un sat uitat de lume, alături de foștii soldați din Legiunea Străină. Și atunci când serviciul de securitate externă al Marii Britanii detectează un pericol iminent la orizont, șefii apelează la Raglan, care nu a dat greș până acum în nicio misiune. Știe cum să se camufleze, să-i atragă pe ceilalți de partea lui, să le fie alături în ultimele clipe și să le ducă povestea mai departe, dar și cum să-i răpună cu propriile arme atunci când cineva drag e la ananghie sau când simte că a căzut, iarăși, într-o capcană.

            De data asta, Raglan are o misiune dificilă... Trebuie să găsească un Mustang P51 îngropat sub nisipurile Saharei. Chiar în mâinile scheletului care zace sub dune de mai bine de treizeci de ani, într-o valiză, în carcasa distrusă a avionului, se află un document care conține numele unui important politician rus. Se pare că omul de la Kremlin le transmite de trei decenii informații strict secrete englezilor, și de asta e de importanță maximă ca hârtiile codate să ajungă pe mâinile băieților buni. Și astfel, Englezul ajunge să facă parte dintr-o echipă special antrenată, trimisă în Sahara, formată din doisprezece soldați francezi și condusă de un comandant sârb, poate cel mai periculos rival pentru Raglan, dacă lucrurile o vor lua într-o direcție greșită. Însă omul nostru știe pe cine nu trebuie să scape din ochi și-și dă seama repede pe cine se poate baza, ajungând la puțin timp de la decolare să ia decizii în numele grupului și să-l provoace pe Dragonovic, care îi pusese din prima clipă, din hangar, gând rău.

            O furtună de nisip a scos la suprafață epava și scheletul din carlingă, și tot o furtună de nisip urmează să-l îngroape pe pilot, luând secretul pentru totdeauna cu el în mormânt. Și pe cât de hotărâtă e echipa lui Raglan să pună mâna pe document, pe atât de îndârjiți sunt și mercenarii ruși, care au primit misiunea să elimine orice potențiali inamici. Chiar înainte să aterizeze, francezii sunt atacați de către un alt avion... Supraviețuitori și victime... Trunchiuri sfârtecate și soldați care adună proviziile aruncate de la bord în ultimele minute prin deșert. Și, colac peste pupăză, ajung ostaticii unui lider militar sudanez, departe de obiectiv și fără posibilitatea de a le transmite un mesaj de ajutor celor din MI6. Singuri, istoviți, urmăriți de mercenarii ruși, oamenii noștri trebuie să facă tot posibilul să evadeze, înainte ca musulmanul să-și dea seama că e prins între ciocan și nicovală și să decidă să scape de prizonierii-problemă.

            Raglan vede operațiunea ca pe ceva personal, pentru că, cu trei decenii în urmă, tatăl său a fost cel care l-a salvat, în deșert, pe rusul al cărui nume se regăsește pe document. Fiul trebuie să ducă mai departe misiunea tatălui, păstrând pacea între națiuni. La urma urmelor, e o chestiune de onoare... Camarazii lui se prăbușesc unul câte unul, răpuși de gloanțe, cuțite și capcanele deșertului, însă Englezul a știut de la început că e de-unul singur, fiindcă aliații se pot preschimba cât ai clipi în inamici. Deșertul contribuie din plin la dezechilibrul grupului, devenind un rival pe măsură, dușmanul care-ți ia totul și nu-ți oferă nimic la schimb. Lipsa apei, căldura istovitoare și peisajul stagnant pun presiune pe intrus, aducându-l în pragul nebuniei, și apoi al morții.

            Încă un Blog Tour, încă o trilogie (probabil) încheiată. David Gilman scrie la foc automat, și nu mă refer aici la cantitate, ci la execuție. Subiectele pe care le utilizează sunt inepuizabile, astfel încât Englezul se poate întoarce oricând în scenă, pregătit pentru o nouă misiune. Raglan e Jason Bourne-ul zilelor noastre, depășit și actual în același timp, împrumutând construcția faimoșilor protagoniști din romanele de spionaj. Lectura e  ca un drog, ai luat o doză și-ți dorești din nou și din nou, e adrenalina de care ai nevoie, e catharsisul garantat pe care l-ai urmărit de la prima pagină. Și iarăși nu cred că am ajuns la sfârșit, fiindcă trilogia nu s-a concentrat pe o poveste cap-coadă, ci pe situații politice verosimile, contemporane. Ei bine, dacă Editura Lebăda Neagră va decide să preia și alte romane, noi suntem pregătiți, nu de alta, dar mor de curiozitate să văd cum e „Master of War”, o serie Historical Fiction, formată din opt volume.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Gilman:

Anca și cărțile.ro

Falled

Fata Cu Cartea

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Citește-mi-l 

COMANDĂ CARTEA

Fragment în avanpremieră (în limba română): Keep It in the Family, de John Marrs

Cartea va fi disponibilă în curând, la Editura Bookzone, în traducerea Mădălinei Udrescu. 

Descrierea originală:   

In this chilling novel from bestselling author John Marrs, a young couple’s house hides terrible secrets—and not all of them are confined to the past.

 

Mia and Finn are busy turning a derelict house into their dream home when Mia unexpectedly falls pregnant. But just when they think the house is ready, Mia discovers a chilling message scored into a skirting board: I WILL SAVE THEM FROM THE ATTIC. Following the clue up into the eaves, the couple make a gruesome discovery: their dream home was once a house of horrors.

 

In the wake of their traumatic discovery, the baby arrives and Mia can’t shake her fixation with the monstrous crimes that happened right above them. Haunted by the terrible things she saw and desperate to find answers, her obsession pulls her ever further from her husband.

 

Secrecy shrouds the mystery of the attic, but when shards of a dark truth start to emerge, Mia realises the danger is terrifyingly present. She is prepared to do anything to protect her family—but is it already too late?

Fragment

 

PROLOG

CU TREIZECI ȘI NOUĂ DE ANI ÎN URMĂ

      Îmi iau inima în dinți și urc tiptil scările. Cunosc atât de bine drumul, încât reușesc să înaintez evitând porțiunile din podeaua de lemn care scârțâie.

Rămân la distanță de un braț de ușa din față, mă las pe vine și încremenesc când genunchii îmi trosnesc aidoma vreascurilor uscate. Dacă mă aude cineva, iar clanța se răsucește, s-a zis cu mine. O asemenea încălcare a regulilor ar însemna ca eu să fiu persoana din cameră data viitoare.

Cu toate că știu care sunt riscurile, îmi doresc să fiu aici, în toiul acțiunii.

Când mă conving că sunt în siguranță, mă întind pe burtă în fața ușii. Îmi țin obrazul încins lipit de scândura rece a dușumelei, până când, în cele din urmă, îl aud. Glasul îi e mai înăbușit și mai stins decât de dimineață. Atunci lovea cu pumnii și cu picioarele în podea, strigătele și rugămințile să fie eliberat ricoșând în pereți și-n tavan. Însă n-a durat prea mult, fiindcă, de-ndată ce ei au urcat în goană treptele, l-au făcut imediat să tacă.

Mijesc ochii pe sub fanta îngustă de sub ușă și simt că mă ustură. Afară e încă lumină, dar încăperea e cufundată în întuneric, ceea ce înseamnă că draperiile sunt trase. O precauție inutilă, din moment ce nu există nicio altă clădire mai înaltă decât asta. Prin apropiere nu se află decât o grădină interioară, împrejmuită cu ziduri, și o livadă de meri. O fermă în paragină ne desparte de cel mai apropiat vecin, la aproximativ un sfert de kilometru în susul drumului.

Într-un final zăresc două picioare dezgolite. Tălpile îi sunt încordate, dar nu ating podeaua, așa că presupun că stă pe vârfuri. Probabil e ținut în poziție verticală de funia legată de cârligul din tavan. Bănuiesc că i-au scos călușul, pentru că reușesc să disting cuvinte precum „acasă” și „dați-mi drumul”. Disperarea lui le va face plăcere.

Nu e primul care le-a căzut în capcană și nu va fi nici ultimul. Majoritatea cerșesc îndurare, însă își răcesc gura de pomană. Ei nu vor da înapoi; nu renunță niciodată. Nimeni dintre cei care locuiesc sub acest acoperiș nu crede în compasiune. Aici, empatia e un sentiment necunoscut.

Gândurile îmi fug de la el la ei. Relația lor e toxică, dar sunt făcuți unul pentru celălalt. Doar împreună pot fi cu adevărat ei înșiși. Afară, în lumea reală, unde nu dețin controlul asupra mediului în care trăiesc, sunt forțați să se adapteze și să se descurce. Sunt calmi și discreți și presupun că majoritatea oamenilor îi uită imediat ce se inter­sectează cu ei. Reușesc să scape basma curată cu ceea ce fac, ascunzându-se la vedere și comportându-se normal. Nimeni nu vede în ei ceea ce văd eu, fiindcă ceilalți nu au niciun motiv să se uite cu atenție. Doar eu observ pustiul adânc din privirea lor.

Tusea seacă ce răzbate din cameră, urmată imediat de horcăieli disperate după aer, îmi atrage iarăși atenția. O rază de lumină pătrunde în încăpere, iar imaginea fragmentată mi se limpezește în fața ochilor: el stă în echilibru pe vârful degetelor de la picioare. Dar nici măcar în fața certitudinii nu se dă bătut.

— Vă rog! îi imploră. Nu faceți asta!

E mult mai perseverent decât aș fi crezut.

Ca toți ceilalți înaintea lui, se agață de speranța că va avea loc un miracol. Nu își dă seama că pentru ei nu e o ființă umană. E doar un obiect banal, nefolositor. Și nu prea contează cum ai grijă de un astfel de obiect, pentru că, dacă se strică, e ușor de înlocuit. Asta e și soarta lui. S-ar putea să le ia câteva săptămâni sau câteva luni, dar, în cele din urmă, vor găsi un altul la fel. Mereu găsesc unul.

Foșnetul pungii de plastic îmi dă de știre că aproape au terminat să se joace cu el. Apoi, cu o smuci- tură bruscă, tălpile îi părăsesc podeaua, dispărând în sus, de parcă îngerii l-ar fi ridicat spre paradis. Firește, nu asta s-a întâmplat. Niciun înger nu se încumetă să vină aici. Urmează un bufnet violent, însoțit de mai multe foșnete și scâncete înfundate, înainte ca liniștea să învăluie camera.

Doar un văl străveziu de fum de țigară se mai strecoară pe sub ușă.

Ăsta-i semnalul că trebuie să-mi iau tălpășița. Mă ridic cu precauție și-n tăcere, la fel cum am venit, apoi merg pe coridor până la dormitorul meu și închid ușa. Stau în pat, cu o carte deschisă în mână, apoi, în scurt timp, îi aud apropiindu-se.

Ea vorbește prima, pe un ton cântat.

— Acum poți să ieși, ciripește.

Întotdeauna e binedispusă după ce termină treaba.

Nu răspund, așa că zăbovește. Ușa se deschide încetișor, amândoi rămânând în prag. El are părul ciufulit și o urmă de ruj vișiniu pe gât. Ea afișează aceeași expresie satisfăcută ca după primul fum dintr-o țigară.

— M-ai auzit? mă întreabă ea.

— Da, îi răspund și schițez un zâmbet prefăcut. Scuze!

Mă privește o clipă, înainte să plece mai departe, lăsând ușa crăpată, și revin la cartea pe care nu o citesc.

După ce mă asigur că au coborât la parter, curiozitatea mea morbidă mă îndeamnă să mă întorc la cameră și mă împinge să mă uit iar pe sub ușă și să-i caut cadavrul, fiindcă niciodată nu am văzut ce fac cu ei după ce nu le mai sunt de folos. Totuși mi-am imaginat. Destul de des. Cu toate astea, mă hotărăsc să nu merg. Nu, mă gândesc, mi-am forțat destul norocul astăzi, iar răsplata nu merită să-mi asum riscul sau să devin ținta răzbunării lor.

Nu va trece mult până ce această ultimă dispariție va fi făcută publică. Știrea ar putea rămâne în ziare sau la televizor câteva zile sau chiar o săptămână. Apoi un eveniment mai recent și mai important îi va lua locul. Toată lumea va uita de dispariția unui copil, cu excepția familiei lui. Și a mea. Îmi amintesc de fiecare dintre ei.

Pentru că sunt momeala care îi ademenește aici.

 

Recenziile Mădălinei 82 - Cine moare în zori de Holly Jackson

Titlu: Cine moare în zori 

Autor: Holly Jackson

Editura: LEDA EDGE (CORINT)

Titlu original: Five Survive (2022)

Traducere de Dana-Ligia Ilin

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 464

Media pe Goodreads: 4,07 (din 187.810 note)

 

            Cine s-ar fi gândit că vacanța de primăvară se poate transforma într-un coșmar? Cine s-ar fi gândit că drumul de o mie și ceva de kilometrii ar putea deveni o capcană mortală pentru șase suflete tinere, pierdute printre aburii alcoolului și promisiunile deșarte ale distracțiilor incendiare ce-i așteaptă la destinație? Cine și-ar fi închipuit vreodată că va ajunge o țintă vie pentru un trăgător fantomă; un degenerat care e hotărât să ucidă pe oricine încearcă să-i zădărnicească misiunea? Cui i-ar fi trecut prin minte că, la finalul celor opt ore de agonie, râuri de sânge vor scălda pământul sterp al câmpiei infernale ce se întinde până departe, îngropând adânc, fără pic de milă, sub pietrișul potecii neumblate, speranțele prizonierilor că vor putea fi salvați ca prin minune de un bun samarinean întrupat din umbrele misterioase ale pădurii? Cine s-ar fi așteptat ca șuieratul gloanțelor să sfâșie tăcerea rău prevestitoare a nopții, lăsându-i pe cei șase călători pradă disperării? Răspunsul e NIMENI! Nimeni n-ar fi putut prevedea așa ceva... Nimeni n-ar fi putut ști că secretul pe care îl ocrotește de ani de zile cu atât de multă grijă va fi cea mai valoroasă monedă de schimb. Însă, atunci când nu ești dispus să renunți la mantia țesută din minciuni sau la armura de vinovăție, devine aproape imposibil să anticipezi deznodământul, să susții cu tărie că toți vor supraviețui calvarului sau să rostești numele celui care va muri în zori.

            În general, rulota noastră răsună de râsete și voie bună, uneori, de strigăte și înjurături, fiindcă cineva nu a citit corect indicațiile de pe GPS, alteori, tăcerea apăsătoare îmi face urechile să țiuie. Suntem pe drum de ore bune, iar oboseala își spune cuvântul. Am parcurs mai bine de o mie de kilometri și suntem tot mai aproape de locația unde ne vom petrece vacanța de primăvară, împreună cu restul colegilor de clasă. Am fi putut alege varianta mai ușoară și să zburăm cu avionul, însă Maddy, cea mai bună prietenă a mea din copilărie, a decis să mergem cu mașina ca să nu mă simt prost că nu-mi pot permite biletul mult prea costisitor. De fapt, de când a murit mama nu-mi mai permit prea multe, cu toate că familia lui Maddy mi-a fost mereu alături, ajutându-mă de fiecare dată când am avut nevoie. Însă nimeni nu mă poate ajuta să mă descotorosesc de vina zdrobitoare, de furia nimicitoare și de tristețea copleșitoare pe care le-am modelat într-o lume întunecată în care mă pierd adesea. Chiar și acum, când Maddy se străduiește să-mi atragă atenția cu jocurile ei de călătorie, eu mă gândesc la ultimul apel primit de la mama, la cuvintele înveninate pe care i le-am spus și la faptul că, la zece minute după ce am trântit receptorul în furcă, a fost ucisă. Da, ați auzit bine... Mama a fost omorâtă într-o centrală dezafectată – cu două gloanțe în ceafă, în timp ce stătea în genunchi, implorând să fie cruțată. Fiind polițistă, a fost înmormântată cu toate onorurile, colegii ei făcând tot posibilul să-l găsească pe criminal, însă cercetările au fost zadarnice. Din acel moment, existența mea s-a destrămat, iar la 17 ani am impresia că am trăit 3 vieți. Tot ce-mi mai doresc acum e să aflu cine e cel de-al doilea ucigaș, cel care a apăsat pe trăgaci, fiindcă primul am fost eu, atunci când i-am spus c-o urăsc.

            Ei bine, ea e Red, protagonista romanului nostru, și, din câte puteți observa, poartă pe umeri povara unui trecut traumatic, ce a transformat-o într-o adolescentă retrasă, mereu rătăcită printre gânduri, puțin aeriană, dar bună la suflet și foarte inteligentă. De multe ori, cei din jur îi remarcă doar defectele, considerând-o ciudată, o cantitate neglijabilă, o fantomă printre cei vii. Excepție nu fac nici tovarășii ei de călătorie. În afară de Maddy, care o cunoaște mai bine decât oricine, și Arthur, un băiat simplu și plăcut, care, fără să știe, i-a cam furat inima lui Red, restul abia dacă o bagă în seamă. Simon, petrecărețul înnăscut și cel care a împrumutat rulota de la unchiul său, e mult prea ocupat să golească pe ascuns sticlele de alcool dosite pe te miri unde ca să schimbe vreo vorbă cu ea; Oliver, fratele mai mare al lui Maddy și adultul responsabil în această vacanță, profită de orice prilej ca să facă pe șeful și s-o desconsidere, iar Reyna, iubita lui, celălalt adult responsabil, face tot posibilul să aplaneze conflictele.

Însă o minte diabolică le dă peste cap toate planurile. La căderea nopții, rulota lor face pană în mijlocul pustietății. Lucrând în echipă, reușesc să schimbe roata și să pornească iarăși la drum, însă, nici bine n-apucă să întoarcă rulota, că toate cele patru cauciucuri se dezumflă brusc. O întâmplare bizară, având în vedere că pe jos nu sunt nici cioburi, nici pietre ascuțite sau orice altceva ar fi putut produce o pană. Colac peste pupăză, telefoanele lor sunt complet inutile, în zonă neexistând acoperire pentru nicio rețea. Dar găurile din roți, și apoi cea din rezervorul de benzină, nu sunt altceva decât urme de gloanțe. Cei șase tineri rămân blocați în rulotă, fiind nevoiți să ofere ceva la schimb pentru a scăpa cu viață din ambuscada în care au fost prinși. Misteriosul trăgător caută un secret, o taină pe care unul dintre prizonieri o păstrează cu sfințenie. Neștiind despre cine e vorba, fiecare dintre ei își dă arama pe față, dezvăluindu-și secretul ce le-ar putea salva viața tuturor. Măștile atent construite crapă, iar adevărurile cumplite ce ies la lumină îi zdruncină pe toți până la oase.

Thrillerul psihologic pe care Holly Jackson îl asamblează cu atât de multă minuțiozitate e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit anul acesta, cu toate că începutul pueril al romanului mi-a dat puțin de furcă – povestea debutează ca o ciorovăială nesfârșită între adolescenți, care își aruncă replici superficiale, adesea lipsite de sens. Dar scenele acestea sunt mai mult decât necesare, fiindcă așa facem cunoștință cu personajele noastre, așa cum vor ele să fie văzute de cei din jur, ca ulterior, după ce sunt luați prizonieri de trăgătorul misterios, să-și dezvăluie adevăratul sine. De exemplu, Oliver renunță să se mai stăpânească și devine un monstru avid de control, căruia nu-i pasă pe cine aruncă în ghearele morții ca să-și scape pielea mizerabilă. Nu pot să vă spun în cuvinte cât de antipatic mi-a fost individul ăsta și cât de mult mi-am dorit să primească o lecție ca să-și bage mințile-n cap. La polul opus se află Red, prin ochii căreia sunt expuse întâmplările. Situația fatală în care se află o impulsionează pe protagonistă să iasă din anonimat și să se facă auzită peste vacarmul vocilor ce o trag înapoi în umbră. Ea devine pârghia ce pune în mișcare mecanismele, fiecare dintre cei prezenți deținând o frântură din cheie.

Intriga complexă, ritmul amețitor al întâmplărilor, premisele un pic trase de păr, dar, luând în calcul adrenalina pe care ți-o pompează prin vene, nici nu mai contează cât de verosimile sunt, deznodământul tensionat, pe de-o parte satisfăcător, pe de alta, nu prea, și personajele dificile, duale, care trec cât ai clipi de la îngeri la demoni, fac din „Cine moare în zori” lectura perfectă pentru momentele în care nu știi ce să mai citești. N-am crezut că-mi va plăcea atât de mult acest roman oarecum clișeic, însă a fost cu adevărat o gură de aer proaspăt, mai mult decât binevenită.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 198 - Martorul durerii de Paul Cleave (CRIME CLUB)

Titlu: Martorul durerii 

Autor: Paul Cleave

Editura: NICULESCU 

Titlu original: The Pain Tourist (2022)

Traducere de Timea Kovacs

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 4,10 (din 729 note)

 

O spargere care a mers incredibil de prost, un ucigaș care copiază un faimos criminal în serie și un omor camuflat într-un accident banal, două lumi care funcționează în paralel, una reală, cealaltă nu întrutotul imaginară, un băiat care zace în comă nouă ani și trei monștri care trebuie să acționeze înainte să fie prea târziu. Crime peste crime, unele cu premeditare, altele din impuls, scenarii atent planificate și fracțiuni de secundă în care degetul de pe trăgaci a luat-o înaintea creierului, hărțuire, tortură, sânge și adrenalină, un spectacol morbid în care cei din prim plan vor să se retragă după cortină, iar cei de pe margine vor să le ia locul. Poate că nu ai fost polițistul care l-a prins pe Joe, dar poți oricând să-i iei locul, ca să te bucuri de admirația și teroarea din ochii locuitorilor din Christchurch, Noua Zeelandă.

E noapte. Cineva bate la ușă. O auzi pe mama cum plânge. Îl auzi pe tata cum îi roagă să-i cruțe. Îți dai seama într-o clipă că lumea pe care o cunoști e pe cale să se schimbe. Fugi la Hazel, o trezești și-i spui că trebuie urgent să ieșiți din casă și să cereți ajutor. Însă ea nu are chef iarăși de jocurile tale aiurite. Adolescenții ăștia... Dar e prea târziu. Monstrul intră în cameră. O împingi pe Hazel pe fereastră și încerci să te lupți cu bestia, ca sora ta să poată să fugă în vecini. Ai doar unsprezece ani. Te răpune ușor. Te duce jos, unde se află ceilalți doi monștri. Acum sunt speriați, fata a scăpat și în curând va veni poliția. Se aud trei focuri de armă. Mama se prăbușește, chipul tatălui se preschimbă în țesut și sânge, și ultimul glonț, ultimul e pentru tine. Și toate astea dintr-o greșeală... A sosit doctorul din vecini, poliția e pe drum, dar voi sunteți morți. Stai așa... Se pare că tu încă respiri.

James Garrett a zăcut nouă ani în comă. A fost împușcat în cap la unsprezece ani, iar acum e un adult care gândește ca un copil. Dar creierul puștiului a funcționat, inexplicabil, în continuare... Mai mult decât atât, mintea lui a creat o realitate alternativă în care lucrurile s-au petrecut tocmai pe dos. Părinții săi i-au ucis pe cei trei hoți, după care au locuit o vreme prin hoteluri, ferindu-se de fotografii și jurnaliștii care-i urmăreau la fiecare pas. James a mers în continuare la școală, a terminat între timp și facultatea, Hazel și-a găsit un iubit (ceea ce nu e chiar fals), mama lor și-a vândut picturile la niște prețuri exorbitante, iar tatăl, ambii fiind agenți imobiliari, a dat lovitura pe plan profesional. Însă, din când în când, James a visat că se află pe un pat, conectat la niște aparate, într-o navă extraterestră, realizând, după ce s-a trezit din comă, că visele reprezentau momentele în care medicul neurochirurg reușise să-l stabilizeze pentru câteva secunde.

Pe lângă povestea lui James, romanul îi urmărește și pe Theodore Tate, polițistul, acum pensionat, care a ajuns în noaptea crimelor acasă la familia Garrett, și pe Rebecca Kent, un inspector-detectiv care intră adesea în gura lupului. Chiar dacă Tate nu mai e un om al legii, nu poate sta deoparte când aude că un făptaș a scăpat basma curată sau că cineva se află într-un mare pericol. Și atunci când simte că nu poate face față de unul singur situației, apelează la Rebecca, singura care poate ține pasul cu el și-i poate anticipa gândurile și mișcările. Și acum chiar e nevoie de ambii pe poziții, fiindcă prin oraș umblă un ucigaș în serie poreclit Copia Joe, care reproduce oribilele crime săvârșite de Joe Middleton, psihopatul care lucrase ca om de serviciu în secția principală de poliție din Christchurch.

Ok, înainte să tragem niște concluzii relevante, trebuie să fac câteva precizări. „Martorul durerii” îl readuce în scenă pe Theodore Tate, care are deja o serie dedicată, formată din patru volume, scrise între 2008 și 2014. De asemenea, Joe Middleton, care se află în prezent în închisoare, are propria dilogie (The Cleaner și Joe Victim). Astfel stând lucrurile, ai impresia pe alocuri că parcurgi un roman 3 în 1. Totul a început cu mult timp în urmă și nu ai certitudinea că se va termina aici și acum. Ai senzația că prinzi trenul din mers. Nu spun neapărat că ăsta e un aspect negativ, fiindcă Paul Cleave îți dă toate detaliile de care ai nevoie ca să împletești firele, dar se simte o anumită grabă, pentru că te trezești în toiul acțiunii. Dar nu trebuie să uităm că povestea e despre James Garrett, astfel încât prezența Copiei Joe nu face decât să ofere și mai mult suspans narațiunii. E relatată pe fugă, dar nu are puncte moarte, nu ai timp să-ți tragi sufletul că deja a mai murit cineva. E exact ce trebuie, un thriller complex cu o componentă SF legată de multivers, și din partea mea, cu plusuri și minusuri, primește patru stele pe Goodreads.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară (alternativ) recenzii despre Martorul durerii și Moștenirea:

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Biblioteca lui Liviu

Falled

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 197 - Miraj de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus (CRIME CLUB)

Titlu: Miraj  

Serie: Mina & Vincent (#3)

Autor: Camilla Läckberg & Henrik Fexeus

Editura: TREI

Titlu original: Mirage (2023)

Traducere de Cristina Ekholm

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 688

Media pe Goodreads: 4,02 (din 3.323 note)

 

Gata, s-a terminat. Și, totuși, nu-mi doresc să fi ajuns la sfârșit. A început în forță cu „Cutia”, a coborât o treaptă în „Cult”, dar s-a redresat elegant în „Miraj”. A pornit ca o trilogie, sute de pagini scrise la cerere (așa cum a confirmat însăși autoarea în Mulțumiri), însă ceva-mi spune, în ciuda faptului că ambii autori s-au întors să scrie pe cont propriu, că povestea încă nu s-a încheiat. Ceva lipsește, există detalii care, oricât de mult te-ai strădui să le găsești locul, parcă nu se potrivesc. Avem Alpha și Omega, începutul și sfârșitul, dar nu e de-ajuns... Nu poți să-mi spui că asta-i tot... Nu poți să mă convingi că ăsta-i deznodământul... Acum, fie vorba între noi, nu ne garantează nimeni că în viitor nu-și va găsi calea printre file vreun maniac pentru care Camilla și Henrik vor fi nevoiți să-i scoată din nou la suprafață pe Vincent și Mina. Of, of, iarăși am luat-o pe arătură...

            Niklas Stockenberg, ministrul justiției din Suedia, fostul soț al Minei Dabiri și tatăl lui Nathalie, primește o scrisoare anonimă prin care i se comunică că mai are doar paisprezece zile de trăit. La metrou, un artist de graffiti descoperă o movilă de pietriș în care se află un schelet uman. Se pare că oasele extrem de bine curățate aparțin lui Jon Langseth, director și acționar al companiei de investiții Confido, care a dispărut cu patru luni în urmă. Vincent, renunțând pentru o vreme la spectacolele de iluzionism, petrece timp cu familia și-și pune mintea la contribuție pentru a dezlega enigmele pe care i le trimit prin poștă toți nebunii. Dar unele puzzle-uri sunt greu de rezolvat, în special cele care indică ziua morții mamei sale. Să fie vorba despre amenințări? Sau doar despre niște jocuri nevinovate? Și odată cu descoperirea din subteran, Mina este nevoită să apeleze din nou la Vincent, simțindu-se depășită de situație. Însă ce nu știu cei doi e că prin tunelele abandonate trăiesc oamenii de dedesubt, cei care așteaptă întoarcerea Regelui din Metrou.

               Povestea noastră  se întinde ca o pânză de păianjen, de la protagonist, la omul din Umbră, de la un caz de dispariție, la o legendă ce-i bântuie pe locuitorii din metrou. Firele nu doar că sunt încâlcite, dar se intersectează fix acolo unde trebuie, creând paralele între evenimentele din trecut, ale căror efecte se resimt abia acum, și prezentul care poate fi aruncat în orice clipă (la propriu) în aer. Matricea se construiește în jurul celor doi, Mina, polițista Nordic Noir care se confruntă cu probleme pe toate planurile, și Vincent, mentalistul care nu se poate detașa de logica mundană, trăind după tiparele pe care i le impune destinul. Par și impar, bun și rău, viață și moarte – toate se supun haosului, dar în toată dezordinea asta există cineva care face ordine. Ancheta se transformă într-un joc, cei doi confruntându-se cu inamici diferiți, însă colaborând atunci când talentul vreunuia poate fi de folos. Vincent nu e polițist, dar nimeni nu-i poate contesta capacitatea de a-i citi pe ceilalți, de a descoperi ce ascunde un zâmbet pe jumătate sau o clipire din ochi.

               Ruben s-a schimbat. S-a săturat de puștoaicele de-o noapte și are planuri serioase cu Sara, plus că trebuie să cumpere un cadou pentru Astrid de Crăciun. Gata cu greutățile la sală, nu mai e așa tânăr. Christer are grijă de Bosse și-l suportă pe iubitul lui, Lasse, care a dat în febra sărbătorilor de prin octombrie. Julia și Adam... Să  spunem doar că petrec mult timp împreună. Peder... Scuze... Mina are mari emoții după ce a aflat că urmează ca Nathalie să se mute la ea pentru un timp nedeterminat. Unde să ascundă tot dezinfectantul? Cum să-i explice fiicei sale că are două sute de perechi de chiloți? Iar Vincent suferă de oribile dureri de cap și nu pricepe de ce a primit patru clepsidre care cronometrează intervale diferite de timp. Deci, totul în regulă. Cu excepția scheletului din metrou. Mă rog, și a faptului că numărătoarea lui Niklas se scurge. Dar cine l-ar amenința însuși pe ministrul justiției? Și de ce Niklas nu apelează la poliție ca să dea de urma hărțuitorului?

               După cum am spus, merită. E o poveste pe cât de alambicată, pe atât de omogenă, cu mult suspans, întrebări fără răspuns și revelații finale care  zguduie din temelii întreaga trilogie. Nu e doar concluzia seriei, ci și volumul care te trimite la începutul poveștii și te obligă să analizezi pagină cu pagină, scoțând la suprafață piesele care ți-au scăpat. Dincolo de intriga polițistă, trilogia e un număr impresionant de iluzionism. Și tu, dragă cititorule, ești subiectul, tu te lași legat la ochi și închis într-o cutie. Pentru că mirajul e doar în ochii celui care privește, iar în spatele oazei pline de verdeață se află duhul plăsmuirilor, spiritul care-ți otrăvește simțurile și te lasă rătăcit în deșert, urmărind ultimele fire de nisip care se scurg în partea de jos a clepsidrei.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul scris de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Analogii, Antologii

Citește-mi-l 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 80 - Instinct criminal de Jennifer Lynn Barnes

Titlu: Instinct criminal 

Serie: Înzestrații (#2)

Autor: Jennifer Lynn Barnes

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Killer Instinct (2014)

Traducere de Bogdan Voiculescu

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 344

Media pe Goodreads: 4,26 (din 114.525 note)

 

La fel de intens, la fel de amețitor, cu același ritm alert, plin de capcane și răsturnări neașteptate, la fel de încâlcit și bântuit de strigoii unui trecut scăldat în teroare, cel de-al doilea volum al seriei „Înzestrații” ne aduce în fața ochilor un alt criminal psihopat și o altă misiune dificilă pe care cei cinci tineri-minune ai FBI-ului trebuie s-o ducă la bun sfârșit, fără să-și riște viața sau să compromită siguranța programului din care fac parte. Însă e foarte greu să gândești rațional și să iei deciziile corecte atunci când persoana pe care o iubești e în pericol să se piardă pe sine în tainicele umbre ale amintirilor răvășitoare. Între viață și moarte e o graniță extrem de transparentă. Acum respiri și trăiești cu adrenalina gonindu-ți prin vene, iar în clipa următoare un singur pas te aruncă în cătarea puștii, incapabil să reacționezi, sperând că ajutorul va veni cât de repede posibil, înainte să ajungi pe lumea cealaltă. Hazardul e singurul în care te poți încrede și singurul care poate face diferența între viață și moarte.

            Libertatea pe care cei cinci protejați ai Biroului au avut-o după ce agenta Lock a dispărut din peisaj a luat sfârșit. Acum, Veronica Starling, reîntoarsă în cadrul FBI-ului după o absență îndelungată, preia frâiele programului Înzestrații, impunându-le celor cinci tineri reguli noi, menite să-i țină în siguranță și la distanță de anchetele în desfășurare. Dar o gașcă de adolescenți care vor să facă mai mult decât să rezolve cazurile prăfuite din Arhive sunt mai imprevizibili decât o tornadă, iar atunci când un alt criminal își face apariția la orizont, refuză să stea cu mâinile în sân și să urmărească cum vieți nevinovate sunt curmate fără pic de milă. Astfel, Cassie, Lia, Sloane, Michael și Dean se apucă să investigheze pe cont propriu, însă ceea ce descoperă e cât se poate de tulburător. Ucigașul are un stil de operare asemănător cu cel al lui Daniel Redding, un criminal în serie care, din fericire, e în spatele gratiilor, și, din nefericire, e tatăl lui Dean. Băiatul e de-a dreptul hăituit de imaginile și amintirile ce i-au transformat copilăria într-un coșmar și viitorul într-o existență searbădă, fără dragostea și încrederea celorlalți. Însă Dean nu e tatăl său, el nu e un monstru – e un tânăr inteligent și puternic, ce poate lupta cu demonii ce nu-i dau pace. Prietenii și colegii lui vor face tot posibilul să afle cine se joacă cu mintea lui Dean și copiază crimele atroce ale tatălui său, chiar dacă asta înseamnă să încalce cu bună știință limitele impuse de agenta Starling.

            Nu găsesc cuvintele potrivite ca să vă spun cât de mult îmi place seria asta. Jennifer Lynn Barnes are un talent aparte de a construi enigme, de a încâlci ițele atât de tare, încât ai impresia că nu se vor mai descurca niciodată. Și de data asta m-am ciocnit de aceeași problemă – evenimentele sunt relatate cu o asemenea repeziciune încât nu-ți poți lua niște repere clare. Narațiunea curge, nu există niciun moment de poticnire, și cred că ăsta e, de fapt, deliciul cărții – faptul că autoarea expune faptele concis, tehnic, fără să piardă timpul cu descrieri ce ar încărca inutil intriga, accentul căzând pe acțiune, reacțiune și relația cauză-efect, exact așa cum s-ar desfășura și în realitate o intervenție a agenților FBI. Protagoniștii noștri devin tot mai vicleni și iscusiți în adunarea indiciilor, transformându-se încetul cu-ncetul în profesioniștii de care țara are nevoie.

            „Instinct criminal” e o adevărată doză de adrenalină de care devii dependent cu fiecare pagină parcursă. Odată ce înaintezi cu lectura, e tot mai greu să te desprinzi de universul ficțional creat de Jennifer Lynn Barnes și de povestea celor cinci adolescenți care se străduiesc să salveze lumea, trimițându-i în închisoare pe toți cei care cred că au drept de viață și de moarte asupra aproapelui lor. Sunt curioasă ce ne mai pregătește autoarea în volumul al treilea, „Miză letală” și, în același timp, mă bucur că nu e ultimul din serie, volumul al patrulea urmând să vadă și el lumina tiparului cât de curând.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 79 - Cine moare, cine minte de Amelia Kahaney

Titlu: Cine moare, cine minte

Autor: Amelia Kahaney

Editura: BOOKZONE

Titlu original: All the Best Liars (2022)

Traducere de Mihaela Apetrei

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,78 (din 2.955 note)

 

„Lucrurile pe care toate trei și le vor aminti cel mai mult din timpul petrecut împreună pe dealurile uitate de lume din Termico, în California, sunt strălucirea și arșița și sentimentul de a rămâne prizoniere acolo, captive sub un dom invizibil de sticlă. Pentru că deșertul este un loc unde înveți să aștepți, sechestrat și încins, agitându-te inutil până când îți pierzi tot entuziasmul. Este un loc unde ar trebui să te retragi, un climat pentru cei care și-au trăit deja viața, care au visat mult înainte să se resemneze. Orice tânăr — orice om cu minte — va vrea să plece.”

Au fost odată ca niciodată trei prietene – cele mai bune prietene – care visau să părăsească pentru totdeauna orașul natal și să-și făurească un cu totul alt destin, departe de familiile disfuncționale și arșița ucigătoare a deșertului californian. Brie, Rain și Syd au fost ca trei surori, nedespărțite, mereu gata să cerceteze necunoscutul și să pornească într-o aventură fascinantă, sperând în fiecare clipă că într-o bună zi vor vedea cu proprii ochi cât de verde e iarba de dincolo de granița orașului Termico. Nădăjduiau că, dacă vor reuși să scape din colivia în care au crescut, perspectivele și  posibilitățile uluitoare ce se vor ivi la orizont le vor ajuta să înflorească împreună și să se bucure de un viitor tihnit și plin de divertisment. Însă viața e la fel de imprevizibilă ca furtunile de nisip. Anii au trecut în zbor, iar camaraderia lor s-a spulberat în vânt, fiecare fată urmându-și propria cale. Brie și-a câștigat un loc printre elevele populare, banii, hainele de firmă și energia inepuizabilă transformând-o în sufletul petrecerilor; Rain și mama ei au câștigat o sumă uriașă la loterie, ajungând cea mai bogată familie din regiune; iar Syd a rămas aceeași fată silitoare, simplă și modestă, care muncește zi și noapte ca să poată pleca la facultate. Dar invidia și ranchiuna sunt un izvor nesecat de răutate și agresivitate îndreptate împotriva celor care nu se potrivesc șabloanelor impuse. Doar știți vorba aia: cine se aseamănă se adună, cu precizarea că, uneori, lucrurile capătă o turnură nefastă pentru toți cei implicați direct sau indirect.

            În prezent, o întâmplare tragică tulbură liniștea cetățenilor din Termico – casa familiei Walsh a luat foc în toiul nopții și se pare că Brie a fost prinsă înăuntru. Sărmana fată n-a avut nicio șansă în fața flăcărilor devastatoare ce au transformat totul în cenușă. Se crede că a fost un accident, însă violența incendiului le dă de gândit autorităților. Cine i-ar fi putut face rău fetei de zahăr, iubită și admirată de întreaga comunitate? Firește, dacă luăm în calcul ipoteza conform căreia focul a fost pus cu bună știință, atunci trebuie să aruncăm o privire asupra anturajului tinerei. Brie nu era tocmai un îngeraș, fiindcă, adesea, în casa ei erau organizate petreceri demențiale, udate din belșug cu alcool, presărate cu o gamă variată de droguri și condimentate cu scene lascive, înnebunitoare pentru niște adolescenți în călduri. Hotărâtă întotdeauna ca lucrurile să iasă așa cum își dorește, Brianna se reîmprietenește cu Rain, pe care o învață cum să-și trăiască viața de bogătașă, îndepărtând-o pe aceasta de Syd. Fiind mereu a doua în ierarhia fostului lor grup, Rain găsește în tovărășia lui Brie adrenalina de care are nevoie, începând să o imite în felul cum se îmbracă sau cum vorbește. Însă cele două sunt mult mai asemănătoare, ambele confruntându-se cu situații familiale foarte complicate. Din toată treaba asta, Syd a ieșit cea mai șifonată, fiind din nou aruncată în anonimat, pierzându-și cea mai bună prietenă, dar și pe băiatul de care era îndrăgostită și pe care aceeași Brie i l-a suflat de sub nas. Prin urmare, fata avea toate motivele să-și dorească să scape de aroganta și hoața de Brie. Dar chiar așa de simplu să fie totul? Suspect e și faptul că Rain nu e de găsit, după toate semnele părând că a fugit din oraș în aceeași noapte în care a ars casa familiei Walsh. Niciuna nu are vreun alibi valabil, iar poliția e hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat.

Acțiunea romanului „Cine moare, cine minte” e structurată pe două planuri, prezent, în care suntem martorii morții Briannei și anchetei ce a urmat, și trecut, când sunt derulate evenimentele dinaintea incendiului, acest plan fiind cel mai important. Cu toate că cele trei fete iau pe rând cuvântul, expunând câte o frântură din evenimentele ce au culminat cu moartea Briannei pentru a completa imaginea de ansamblu, Syd rămâne vocea principală. Însă rolul său de protagonistă e eclipsat de Brie, care atrage toate personajele în jurul ei ca un magnet, fiind atât catalizatorul, cât și elementul destabilizator ce sădește discordia în paradis. De fapt, fetele sunt niște arhetipuri clar delimitate. Brie e fata cool, care vrea să-i aibă pe toți la degetul mic, folosindu-se de orice tertip ca să îndrepte situația în favoarea ei. Rain e fata fără o personalitate prea strălucitoare, care caută să se identifice cu cineva mai puternic, fiind dispusă să renunțe la anumite valori morale ca să aibă parte de notorietate. Iar Syd e umbra, fata care suferă în tăcere, mintea ce analizează și cântărește toate posibilitățile înainte să acționeze, ceea ce o face cu atât mai periculoasă pentru celelalte două, care acționează impulsiv. Însă, orice poziție ar adopta, toate au ceva de ascuns, secrete și minciuni care, odată dezvăluite, vor porni un adevărat război.

Amelia Kahaney scrie un thriller copleșitor, în care dorința de libertate, invidia și gelozia își împletesc firele, formând un cocktail Molotov de aparențe și minciuni ce răstoarnă lumea cu susul în jos. Ritmul destul de lent al evenimentelor și episoadele repetitive mi-au pus puțin răbdarea la încercare, însă, în ciuda faptului că povestea e puțin clișeică, finalul mi-a dinamitat orice așteptare, lăsându-mă mască. Am primit catharsisul de care aveam neapărată nevoie și, în același timp, am rămas cu niște semne de întrebare, având în vedere că epilogul lasă loc de speculații și continuări.

COMANDĂ CARTEA