ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Guillermo del Toro. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Guillermo del Toro. Afișați toate postările

marți, 7 septembrie 2021

Recenziile lui Gică 43 - Suflete goale de Guillermo del Toro & Chuck Hogan


Titlu: Suflete goale

Serie: Benzile Blackwood #1

Autor: Guillermo del Toro & Chuck Hogan

Editura: TREI

Titlu original: The Hollow Ones (2020)

Traducere de Andrei Covaciu

Anul apariției: 2021

Număr pagini: 360

Media pe Goodreads: 3,71 (din 4.335 note)

 

Vreau să încep recenzia prin a vă spune că romanul nu a meritat pe deplin cele cinci stele pe care i le-am acordat pe Goodreads. Şi nu spun asta pentru că am citit o carte slabă, ci pentru că m-am aşteptat la mai mult de la Guillermo del Toro şi Chuck Hogan. Cu şase ani în urmă am citit o altă carte scrisă de aceşti autori, „Molima”, o poveste extraordinară, din care a fost publicat la noi doar primul volum, lucru ce m-a dezamăgit crunt, mai ales că exista deja o copertă pentru continuare, iar, din câte ştiu, drepturile pentru ediţia românească erau preluate. Însă nu are rost să vorbesc despre ce ar fi putut să fie, aşa că doresc să spun câteva cuvinte despre „Suflete goale”, primul volum din seria „Benzile Blackwood”.

Povestea începe în forţă cu deturnarea unui avion, urmată de un individ care doreşte, în mod obsesiv, să-i execute pe toţi membrii familiei sale. Aflaţi în apropiere, agenţii FBI Odessa Hardwicke şi Walt Leppo sunt înştiinţaţi despre straniile evenimente, astfel ei fac tot posibilul să oprească crimele care urmează. Ajunşi la casa ucigaşului domestic, lucrurile o iau complet razna, iar Odessa este nevoită să-şi ucidă propriul coleg şi mentor, care, inexplicabil, dă semne de nebunie şi devine violent. Însă lucrurile neobişnuite abia acum încep, deoarece tânăra agentă observă cum din cadavrul lui Leppo se ridică o siluetă fantomatică. Iluzie sau nu, ea trebuie să afle ce s-a întâmplat cu prietenul ei, dacă el chiar a înnebunit sau dacă altceva a pus stăpânire pe mintea lui. Iar răspunsul se află într-un singur loc, la Hugo Blackwood, un individ care susţine că trăieşte de secole şi care este capabil să vadă dincolo de limitele realităţii.

„Suflete goale” este un roman incitant, dar destul de previzibil. Ritmul accelerat al acţiunii te face să înaintezi repede prin poveste şi să simţi multă adrenalină. Crimele sunt oribile, dar asta e de înţeles, deoarece te cufunzi într-o lume sumbră, un loc în care nici măcar morţii nu îşi mai pot găsi liniştea veşnică. La toate astea se adaugă atmosfera de horror care te face să simţi fiori odată ce lucrurile se clarifică şi devii conştient că răul poate lua naştere din locuri nebănuite. Autorii combină excelent teroarea cu întunericul, iar rezultatul este de domeniul apocalipticului. În plus, structura naraţiunii a fost foarte bine calculată – până şi numele personajelor au o sonoritate aparte, conferind textului o aură sacră.

Dacă tot am ajuns la personaje, cred că e cazul să mă axez puţin pe figura protagonistei. Odessa Hardwicke este o femeie puternică, un agent FBI cu o minte agilă care ia decizii la secundă. Însă, după cum sunt construiţi aproape toţi protagoniştii de Mystery din ultima vreme, şi ea are în spate un trecut nu tocmai luminos. Iar atunci când răul se infiltrează în lume, este nevoie de o minte raţională ca a ei, pentru a înţelege gravitatea situaţiei, şi de o voinţă puternică, pentru a se alătura agenţilor binelui de pe Pământ. Spre deosebire de Odessa, Hugo Blackwood este un caracter care se confruntă de mult timp cu răul, consecinţă a unui gest necugetat din trecut. Am sinţit dorinţa autorilor de a-l face un personaj misterios şi atractiv, însă am stat la distanţă de capcana asta, pentru că am văzut în el o mulţime de figuri clişeice din romanele cu tentă Fantasy.

Am apreciat decizia autorilor de a plasa acţiunea pe două planuri temporale diferite. Astfel, povestea din prezent este suprapusă peste întâmplările din anul 1962, fapt care dă cursivitate evenimentelor oculte ce îşi au rădăcinile în vremuri străvechi. În acest sens, ancheta personală a Odessei este strâns legată de investigaţiile unui alt om, o figură care la un moment dat s-a confruntat cu aceeaşi formă a maleficului. Pe lângă asta, ne este prezentată digresiunea rasială din America, fiind ilustrată cu lux de amănunte ura albilor faţă de cei de culoare şi dorinţa celor din urmă de a fi socotiţi normali din punct de vedere social.

În „Suflete goale”, Guillermo del Toro şi Chuck Hogan rescriu, într-un mod nemaiîntâlnit, eterna luptă dintre bine şi rău. Combinând trăsături ale genului thriller cu o atmosferă de scriitură horror, cei doi autori reuşesc să configureze o realitate ocultă, care se manifestă în zilele noastre. Două timpuri diferite, doi protagonişti cu un destin comun şi un factor înfiorător care leagă întreaga ţesătură narativă – acesta ar fi pe scurt un rezumat schematic al întregului volum. Iniţial, am vrut să-i dau patru stele, însă deznodământul puternic şi finalul deschis, care promite multe, m-au convins să-i ofer punctajul maxim, gest pe care s-ar putea să-l regret, în cazul în care continuarea nu se va ridica la nivelul aşteptărilor mele.

 

 COMANDĂ CARTEA