ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »
Se afișează postările cu eticheta Codul Katharina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Codul Katharina. Afișați toate postările

luni, 26 februarie 2024

Recenziile lui Gică 168 - Codul Katharina de Jørn Lier Horst (CRIME CLUB)


Titlu: Codul Katharina  

Serie: William Wisting (#12) Dosare enigmatice (#1)

Autor: Jørn Lier Horst

Titlu original: Katharina-koden (2017)

Traducere de Ivona Berceanu

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,94 (din 5.551 note)

 

„Găsi fotocopia și o analiză din nou. Trei linii ușor curbate împărțeau foaia, formând două coloane. În partea de jos, era trasată o linie orizontală. Pe restul foii de hârtie se găseau o serie de numere. Cifra 362 era încercuită și scrisă de două ori. Același lucru era valabil și în cazul cifrei 334. La fel, cifra 18 fusese și ea scrisă de două ori și era înconjurată de un pătrat. În rest, pe pagină erau împrăștiate mai multe numere: 206, 613, 148, 701, 404, 49. Cel mai interesant aspect al mesajului criptic consta în faptul că pe o parte a foii de hârtie fusese desenată o cruce, adică două linii perpendiculare, dintre care una puțin mai lungă decât cealaltă, ceea ce dădea impresia unei cruci. Iar și iar, pixul cu pastă neagră fusese plimbat înainte și înapoi, până când foaia aproape că se rupsese.”

Au trecut aproape 25 de ani de la dispariția Katharinei Haugen, însă  inspectorul-șef William Wisting  nu poate renunța la vechiul caz. La fiecare „aniversare”, scoate din dulap cele trei cutii cu probele anchetei și le reanalizează, sperând, tot mai atent la detalii, să găsească cheia misterului. Însă există prea multe necunoscute... Dacă femeia a plecat de bunăvoie, de ce nu și-a luat cu ea și valiza în care se aflau, parcă intenționat aranjate, zece perechi de ciorapi, zece chiloți, cinci sutiene, zece tricouri, cinci perechi de pantaloni, cinci pulovere, cinci bluze și haine sport. Din nou, numere... Și de ce a lăsat în urmă un buchet cu paisprezece trandafiri? Erau pentru ea sau pentru altcineva? Iar întrebarea care-i macină pe toți... Cum poate fi descifrat codul Katharinei? Dacă a fost, într-adevăr, ucisă și dacă crucea indică locul, atunci e posibil ca ea să-și fi marcat, dinainte, mormântul?

Principalul suspect a fost (și este în continuare) Martin Haugen, soțul dispărutei și un prieten apropiat de-ai lui Wisting. Și în fiecare an omul nostru îi face o vizită, ca să vadă cum îi merge, dar, mai ales, ca să-l descoase iarăși și iarăși, cu speranța că Martin va scăpa vreo informație esențială pe care a ținut-o ascunsă de poliție atâta timp. Însă de data asta el nu e acasă, lucru straniu, iar inspectorul stă puțin pe gânduri dacă să-l declare sau nu dispărut. Dar nu e cazul... Povestea ia o turnură interesantă atunci când la secția de poliție se prezintă agentul Adrian Stiller, de la Kripos, care vrea să creeze un grup special de investigatori, ce urmează să se ocupe de cazurile vechi neelucidate. Și prima anchetă pe care au vizat-o este, evident, cea a dispariției Katharinei, fiindcă amprentele soțului ei au fost descoperite pe ziarul din care s-au decupat cuvintele din scrisoarea de răscumpărare din cazul Nadiei Krogh, o tânără care a fost răpită în urmă cu 26 de ani.

            Așadar, avem două dispariții și un suspect. Și dacă știi cine e vinovatul, atunci cum procedezi ca să-l faci să mărturisească? Pentru început, îi vorbești din nou și din nou despre nefericitul eveniment. Așa cum spune și Wisting, nimeni nu poate să țină ascuns un secret care-l macină pe interior. Aici nu e vorba de criminali cu sânge rece, fiindcă întâmplările nu s-au mai repetat, nici nu știm dacă același om s-a ocupat de ambele victime, ci de impulsuri de moment, acte violente declanșate de furie sau disperare. Apoi, pui tot mai multă presiune pe subiect, făcându-l să conștientizeze că nu mai poate să țină asta doar pentru el, că are nevoie de eliberare, de purificare, de cineva care să-l asculte și, poate, să-l înțeleagă. Și în ultimul rând, trebuie să-i oferi o portiță de scăpare, chiar dacă ea, legal, nu există. Poate a fost un accident, poate nu e doar el de vină, și dacă chiar a comis-o, poate a avut motive cât se poate de serioase.

            Și astfel, ancheta tradițională se transformă într-o operațiune de hărțuire psihologică, în care inculpatul știe că nu poate să scape cu mâinile curate. Dar cum rămâne cu relația dintre Wisting Și Haugen? Cine va câștiga, prietenul de-o viață sau investigatorul? Odată ce-ți asumi un rol, celălalt se prăbușește de la sine. Demonul justițiar vrea să-l arunce pe ucigaș după gratii, însă îngerul salvator vrea să-i fie alături. E drept că după atâția ani probele nu mai sunt atât de relevante, nici nu aveau acces la tehnologia din prezent, și singura lor șansă este să-l forțeze pe suspect să spună adevărul. Dar dacă Martin e nevinovat? Dacă femeia și-a regizat, de fapt, dispariția? Și cum rămâne cu Nadia Krogh? Unde ar fi putut să plece de la petrecere? De ce nimeni nu știe nimic, deși s-au aflat atâția oameni în proximitatea ei în acea seară? Hai că v-am dat destule detalii, chiar prea multe, însă de aici sunteți pe cont propriu, așa că puneți mâna pe roman, luați-l de mână pe simpaticul inspector-șef William Wisting și încercați să descifrați, împreună, codul Katharinei, preluat chiar în primul paragraf. Și dați-mi un semn, în comentarii, dacă credeți că sunteți pe drumul cel bun.


Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jørn Lier Horst:

Falled

Literatura pe tocuri

Citește-mi-l

Anca și cărțile.ro

Fata Cu Cartea

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii