Titlu:
Ultima cursă spre Woodstock
Serie: Inspector
Morse #1
Autor:
Colin Dexter
Editura:
PALADIN
Titlu
original: Last Bus to Woodstock (1975)
Traducere
de Lorena Lupu
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 304
Media pe
Goodreads: 3,86 (din 13.920 note)
Într-o seară frumoasă de septembrie, două fete așteaptă
autobuzul, și, pentru că acesta nu mai apare, decid să facă autostopul. Așa
începe romanul lui Colin Dexter, „Ultima cursă spre Woodstock”, primul volum
din seria ce îl are ca protagonist pe ingeniosul și carismaticul inspector Morse.
Știu că există și un serial fidel, de asemenea, știu că această carte a fost
publicată pentru prima dată în 2013, însă, cu ocazia reeditării din colecția „Paladin
Crime Masters”, am ajuns și eu abia acum să o citesc. Pentru început, pot să
spun că a fost o lectură OK. Nu e nici cel mai bun roman polițist cu detectivi
a la Sherlock Holmes, însă nu e nici cea mai slabă poveste peste care am dat în
ultima vreme. Pretextul e bun, intriga ia amploare încă de la primele pagini, iar
personajele sunt realizate excelent.
Revenind la subiectul
cărții și da, după cum v-ați dat seama deja, una dintre fete nu mai ajunge
niciodată acasă. Cadavrul său este găsit în curtea unui local, și toate semnele
arată că a fost vorba despre o crimă extrem de violentă. Aici intră în scenă inspectorul
Morse și simpaticul său ajutor, sergentul Lewis, două personaje complet opuse,
care, împreună, formează cuplul celebru de investigatori, pe care Arthur Conan
Doyle l-a introdus pentru prima dată în literatura polițienească. Cercetând indiciile
de la locul tragicului eveniment, mintea lui Morse începe să dea curs unor
scenarii posibile, și de aici începe un întreg joc despre cine e criminalul,
cine le-a luat pe fete cu mașina și cine avea vreun motiv serios să recurgă la
omor. Starea în care este găsit trupul victimei sugerează că ar fi vorba despre
o crimă pasională, dar și despre o posibilă răzbunare.
Pe lângă o anchetă detectivistică ca la carte, povestea lui
Colin Dexter se remarcă, în special, prin umorul personajelor și situațiile
comice în care ajung acestea. Deși uciderea tinerei conferă o notă sumbră și
serioasă textului, există și o dimensiune grotescă, realizată prin intermediul
comentariilor și observațiilor caracterelor de pe margine. Uneori investigația înaintează
extrem de repede, alteori pare să se fi împotmolit, moment în care Morse decide
că e cazul să privească toată situația dintr-o altă perspectivă. Atunci când
lucrurile devin foarte încurcate, ingeniosul protagonist o ia de la capăt și
ajunge să observe anumite lucruri, peste care, prima dată, trecuse cu vederea.
Ce am apreciat foarte
mult la acest volum a fost realismul cu care sunt înzestrați protagoniștii.
Chiar dacă pare că ei își petrec aproape tot timpul la locul de muncă sau pe
teren, există și câteva secvențe în care este evidențiată viața de familie a sergentului
Lewis și un întreg capitol în care Morse este luat de pe piedestalul său de geniu
și aruncat în cotidianitate. Astfel, cei doi sunt prezentați ca persoane normale, care, în
orice clipă, pot avea parte de un accident neprevăzut, fie el fizic, fie de natură
psihologică. De altfel, caracterele secundare și episodice condimentează foarte
bine atmosfera, mai ales că nimeni nu e cine pare a fi și că aproape toată
lumea ar putea să fie vinovată, într-un fel sau altul, de moartea tinerei fete.
Gata, chiar nu vreau să
mai dau detalii cu privire la acest volum, așa că vă încurajez să puneți mâna
pe el și să vă bucurați de o anchetă plină de peripeții și de răsturnări de
situație, la care sigur nu v-ați așteptat. E o carte destul de subțire, mie
mi-a luat două zile s-o citesc, dar, cu siguranță, poate fi lecturată și într-o
seară , având în jur de 300 de pagini. Și, pentru că intenționez să închei
această recenzie într-un mod care să invite la discuție, vreau să vă întreb: Care
a fost povestea voastră preferată, în care și-a făcut de cap un personaj cu
puternice trăsături de Sherlock Holmes?
