Acest al cincilea roman din seria Stâlpii
Pământului, a cărui acțiune este plasată în timpul Revoluției Industriale,
încheie o serie mai amplă de opt volume ce cuprinde cu măiestrie o istorie a
ultimilor o mie de ani ai civilizației occidentale... Acțiunea romanului începe
în universul imaginar Kingsbridge la sfârșitul secolului al 18-lea. Povestea se
rezumă în jurul unui grup de familii legate între ele, ale căror vieți sunt
date peste cap de noua eră a mașinăriilor. Personajele lui Follett sunt
implicate în revolte și greve și se opun cu violență în fața recrutării
obligatorie în armată. Parlamentul britanic întâmpină protestele cu noi legi
represive care fac din criticarea acțiunilor guvernului o nouă crimă...
Greutățile și brutalitatea revoluției industriale sunt intensificate de un
război de 23 de ani între Marea Britanie și Franța, un război care atinge
punctul culminant în bătălia de la Waterloo. Ca întotdeauna, Follett subliniază
rolul personajelor feminine atât pe timp de pace, cât și în timpul războiului.
vineri, 11 august 2023
Fragment în avanpremieră: ARMELE LUMINII de Ken Follett
joi, 9 martie 2023
Recenziile lui Gică 112 - Bestia de Carmen Mola (CRIME CLUB #7)
Titlu:
Bestia
Autor:
Carmen Mola
Editura:
TREI
Titlu original:
La Bestia (2021)
Traducere
de Ana Maria Tamaș
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 576
Media pe
Goodreads: 3,73 (din 8.550 note)
De la începutul secolului al XVIII-lea, până în prima
jumătate a secolului al XIX-lea (1830), Spania fusese condusă după Legea Salică
(Pactus Legis Salicae), conform căreia urmașul la tron trebuia să fie ales doar
pe descendență masculină, după deviza „Dumnezeu, Patria și Regele”. Odată cu
moartea lui Ferdinand al VII-lea, în 1833, María Cristina de Borbón devine
regentă, până când viitoarea regină, Isabela a II-a, va împlinii vârsta
necesară ca să ocupe poziția fostului monarh. Înfuriat de abolirea vechii
ordini, Carlos María Isidro de Borbón, fratele regelui mort, se declară
împotriva ideii ca o femeie să conducă statul, atrăgând tot mai mulți adepți absolutiști
și idealiști, partide din care el însuși făcea parte. Astfel, societatea vremii
se scindează în două facțiuni politice: elizabetani, cei care o susțineau pe
regina de drept și sperau la un viitor liberal, și carliști, adepții pretendentului
la tron, cei care nu se puteau desprinde de tradiția conservatoare și susțineau
că puterea absolută în stat trebuie să se afle doar în mâinile unui bărbat.
Prin urmare și inevitabil, conflictele au escaladat, ajungându-se astfel la
cele trei Războaie Carliste, primul fiind declanșat în 1833, iar cel din urmă
sfârșindu-se abia în 1876.
Romanul de față se deschide în 1834,
într-una dintre mahalalele Madridului, unde este descoperit trupul dezmembrat
al unei fetițe, ce pare să fi fost sfâșiată de o creatură ieșită din coșmaruri.
Pentru că nu este vorba despre prima victimă ucisă în felul ăsta și pentru că
locuitorii au o imaginație foarte bogată și încă cred cu tărie în superstiții,
încep să se audă din toate părțile șoapte despre Bestie, o creatură ce le
răpește și le omoară pe tinerele fără de apărare. Unii doar au auzit despre ea,
însă cei ce pretind c-au văzut-o au descrieri cât se poate de diferite, de la
un uriaș cu blană ce seamănă cu un urs, până la un monstru cu coarne de cerb
sau colți de mistreț. Însă Donoso Gual, fostă gardă regală, în prezent străjer la
una dintre porțile orașului, nu crede în himere sau în creaturi din folclor și
este sigur că la mijloc se află un criminal, aflat, după toate semnele, în
pragul nebuniei.
Într-o altă parte a orașului, Lucia,
o tânără hoață de numai paisprezece ani, își urmărește victima, un călugăr
care, după culoarea vineție a pielii, urmează să moară în curând din cauza
holerei. După puțin timp și fiind sigură că străinul în rasă a dat ortul popii,
fata intră în locuința acestuia cu gândul de a face rost de bunuri folositoare
sau pe care să le vândă pentru a-și ajuta surioara de unsprezece ani și mama,
care suferă și ea din cauza molimei ce face ravagii printre madrileni. În timp
ce Lucia cotrobăie prin camera defunctului, dă peste un superb inel de aur cu două
buzdugane încrucișate, o bijuterie despre care este sigură că-i va aduce noroc.
Însă lucrurile nu vor sta deloc așa, fiindcă sora ei, Clara, dispare fără urmă,
iar Lucia crede cu certitudine că Bestia a luat-o și că ea este singura în
măsură s-o găsească înainte ca monstrul s-o ucidă și să-i lase cadavrul
dezmembrat pe caldarâm.
Intriga romanului, extrem de
complexă și tenebroasă, este acompaniată de un peisaj dezolant și decadent.
Madridul apare ca o capitală separată în două lumi, dincolo de gard aflându-se
nobilii și doamnele din înalta societate, care călătoresc doar cu trăsura și au
întotdeauna la mâini sau la gât nestemate prețioase care să le confirme poziția
socială, și dincoace de gard, regăsindu-se mahalalele, cu locuitorii lor
bolnavi, mizerabili și săraci, care, dacă au norocul ca locuințele lor să nu
fie incendiate cu pretextul epidemiei, pot să-și petreacă noaptea într-un
așternut plin de purici și păduchi, îmbrățișându-i pe cei dragi cu căldura și
bunătatea pe care nimeni nu a reușit să le-o răpească. Granița nu mai folosește
de mult la supravegherea și gestionarea populației, ci devine o barieră dincolo
de care sunt aruncați toți cei din clasele de jos. Aici, unde viii sunt
socotiți laolaltă cu cei morți, cerul își vomită ploaia peste mahalale, iar șanțurile
ineficiente își revarsă zoaiele pe străzile pe unde circulă populația damnată.
Și pentru că ne aflăm într-o
perioadă tulbure a istoriei, conflictele nu se lasă prea mult așteptate.
Poporul, din ce în ce mai convins că preoțimea este de vină pentru molimă, izbucnește
la cel mai mic gest și se asmute asupra călugărilor, tăind cu sabia-n stânga
și-n dreapta, până când vinovații vor fi aruncați unul peste celălalt în balta
sângelui lor spurcat. De asemenea, există convingerea că tinerii, îndemnați și
ajutați de Cler, se strecoară prin piețe și otrăvesc apa din fântâni. Paranoia
ia cu asalt Madridul, și fiecare călugăr este asociat fulgerător cu un spion
carlist. Toți vor dreptate, cu toții își doresc să găsească un vinovat și să-l
ucidă, ca epidemia să ia sfârșit. Însă moartea planează deasupra tuturor, iar
în fața ei nimeni nu-și află scăparea, fiindcă sub privirea-i cu toții
împărtășim aceeași soartă.
În acest
infern pământesc, tânăra Lucia, cumpătatul Donoso, Diego, un gazetar îndrăzneț
ce-și semnează articolele cu pseudonimul „Motanul Necuviincios”, și Fratele
Braulio, un călugăr războinic ce poartă cu el un mare secret, sunt singurii
care pot să aducă o scânteie de speranță, să o găsească pe Clara și să ucidă fiara
care bântuie suburbiile madrilene. Deopotrivă roman istoric, o frescă socială a
Spaniei secolului al XIX-lea, thriller impecabil construit, ce înclină nu de
puține ori spre horror, impregnat de un lirism undeva între Federico García
Lorca și Georg Trakl, povestea lui Carmen Mola se instaurează de la sine drept o
capodoperă modernă și postmodernă, o ficțiune care depășește cu mult
potențialul livresc al multor autori contemporani. „Bestia” e mai mult decât un
text, decât o narațiune în pagini, este un discurs despre condiția umană,
despre fiara care zace în fiecare dintre noi și despre limitele unde ne poate
împinge demența și fanatismul din jur.
Un proiect:
Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Carmen Mola:
joi, 23 februarie 2023
Recenziile lui Gică 110 - Assassin’s Creed. Valhalla. Saga lui Geirmund de Matthew J. Kirby
Titlu: Assassin’s
Creed. Valhalla. Saga lui Geirmund
Autor:
Matthew J. Kirby
Editura:
PALADIN
Titlu original: Assassin’s Creed Valhalla:
Geirmund’s Saga (2020)
Traducere
de Mihai-Dan Pavelescu
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 448
Media pe
Goodreads: 3,99 (din 253 note)
Mă bucur să observ că în ultimul timp jocurile video nu mai
sunt la fel de blamate de către publicul senior și că și-au găsit loc, încet-încetișor,
în cultura contemporană, alături de cărți, filme și artă grafică. Fenomenul nu
e deloc nou, doar că i-a luat câțiva ani să fie băgat în seamă și etichetat așa
cum era nevoie. Dincolo de structura de gaming, unele dintre acestea au o
poveste originală, adeseori complexă și foarte bine argumentată, iar aici nu
pot să nu scot în evidență seriile „Grand Theft Auto”, cu gangsterii ei
înarmați până-n dinți și dornici să verse cât mai mult sânge în timpul
jafurilor, și „FarCry”, o odisee grafică ce te poartă de la un arhipelag misterios
din mijlocul oceanului Pacific, până într-un univers preistoric, unde trebuie
să-ți păzești tribul și să nimicești cât mai mulți sălbatici rivali, călare pe
mamuți. Însă marea schimbare a venit odată cu „The Witcher”, jocul video care a
dus atât la traducerea și promovarea romanelor lui Andrzej Sapkowski în întreaga
lume, cât și la serialul de pe Netflix, extrem de apreciat de publicul cinefil.
Făcând o trecere bruscă
la subiect, pe lângă seriile enumerate mai sus, franciza „Assassin's Creed” a
avut un succes uriaș pe toate planurile. De la Renașterea Italiană, până la
Revoluția din 1789, de la odiseea grecilor, până la invaziile vikingilor pe teritoriile
saxone, proiectul a încercat (și încă încearcă) să cuprindă diverse perioade și
evenimente istorice, pe care să le adapteze în principal sub forma jocurilor
video, dar și a filmelor și, tot mai des în ultima vreme, a unor romane de
succes. Fie că vorbim despre Oliver Bowden sau despre Matthew J. Kirby, ambii
autori au încercat să transpună pe hârtie narațiunile din spatele mijloacelor vizuale,
redând, într-o manieră autentică, ficțiunea istorică și fantastică care stă la
baza tuturor acestor serii. Și astăzi, pentru că de curând a apărut și la noi
„Valhalla”, avem ocazia să vorbim despre „Saga lui Geirmund”, adaptarea textuală
a jocului cu același nume, care, ca să lămurim treaba odată pentru totdeauna,
nu face parte din seria „Ultimii descendenți”.
Cunoscuți drept Hel-hide (pieile iadului), din cauza
trăsăturilor faciale și tenului închis la culoare, Geirmund și Hamund sunt cei
mai viteji frați de la Curtea tatălui lor, regele Hjorr. Hamund este un fiu
supus, și tot ce-și dorește e ca părinții lui să fie mândri de realizările
sale, chiar și atunci când încalcă regulile și ajunge să fie rănit grav la braț
într-o confruntare cu o haită de lupi. Spre deosebire de geamănul său, Geirmund
visează la mai mult, la o oaste pe care s-o conducă și la un regat pe care să-l
stăpânească după bunul plac. Iar atunci când un trimis își face apariția la
Curtea regelui Rogalandului și-i cere acestuia oameni care să se alăture armatei
lui Halfdan pentru a cuceri ținuturile saxone, Geirmund profită de ocazie și se
îmbarcă pe una dintre corăbiile danezilor, dornic să-și facă un renume și să
verse cât mai mult din sângele viitorilor săi inamici.
Ajuns în tărâmul de dincolo
de mare, bravul nostru erou începe să vadă lucrurile cu alți ochi și să pună
sub semnul întrebării actele de cruzime pe care le săvârșesc, cu o poftă
imposibil de ostoit, războinicii din Nord. Odată cu ciocnirea celor două culturi,
danezii, din cauza caracterului lor vicios, cad în postura diavolilor, care,
prin foc și sânge, au dezlănțuit Iadul pe Pământ. De cealaltă parte, îi găsim pe
creștini, care, chiar și atunci când sunt supuși la cele mai îngrozitoare
torturi, nu renunță la zeul lor, o divinitate care nu pierde vremea ca să-și
facă apariția și să îndrepte lucrurile. Invadatorii ucid pentru faimă, pentru
viitoarele regate și pentru a-și asigura un loc în Valhalla. Saxonii luptă
pentru a-și păstra teritoriile, pentru a-i stârpi pe barbari și pentru regele
lor, Alesul lui Dumnezeu. Primii vor să-și clădească regate, ceilalți doar
să-și trăiască restul vieții în pace, sub un monarh drept și curajos.
Fiind un luptător onorabil, la fel ca faimosul său bunic,
care, dacă n-ar fi fost ucis mișelește, poate c-ar fi ajuns să-și civilizeze poporul,
Geirmund își continuă drumul inițiatic cu scutul și spada, ucigându-i doar pe
cei care dau semne de revoltă. În timp ce normanzii îi privesc pe călugări ca
pe niște morți vii care-și duc de nebuni zilele închiși într-un mormânt pe care
chiar ei și l-au ridicat, protagonistul încearcă să-i înțeleagă pe străinii în
rase, să comunice cu ei și să-și însușească gândirea celor ce-și sacrifică
viața pentru un scop măreț. În Valhalla, unde fiecare războinic are banca lui
și va bea mied din cupele lui Odin, pot ajunge doar cei mai de seamă dintre
luptători, cei ce vor muri, așa cum se cuvine, cu spada în mână. Însă în Împărăția
cea de Sus vor ajunge doar creștinii, aceia care vor trece prin taina botezului.
Anglia, acum un ținut aflat într-un
continuu război, este ilustrat ca un teritoriu multicultural, locuit în prezent
de britani și saxoni, dorit de vikingi, dar prin care încă se pot observa clar
mărețele drumuri romane. Astfel, peisajul nostru se modifică constant de la
cetăți libere și asediate, la ruine ce aduc a Colosseum și mănăstiri dărâmate și
incendiate. De asemenea, există și aici, ca în celelalte proiecte „Assassin's
Creed”, un obiect magic, nu un Măr din Eden, nu un Trident al lui Neptun, ci o
brățară vrăjită, creată de un fierar legendar, un soi de entitate între zeu și
muritor. Dincolo de toate acestea, romanul constituie o ficțiune istorică plină
de acțiune și violență, de oameni bravi și răufăcători, de încleștări puternice
și strategii militare, de tot ce ar trebui să aibă o carte bună, pe care s-o
recomanzi cu încredere persoanelor din jur, perfectă atât pentru fanii
jocurilor video, cât și pentru cei ai prolificei serii „The Saxon Stories”
(Ultimul regat), a lui Bernard Cornwell.
luni, 6 februarie 2023
Recenziile Mădălinei 46 - Mica dansatoare de Melanie Leschallas
Titlu: Mica dansatoare
Autor: Melanie Leschallas
Editura: NICULESCU
Titlu original: Little Dancer (2021)
Traducere de Adina Pintea
Anul apariției: 2022
Număr pagini: 312
Vă uitați la noi cum dansăm în costumele noastre din tul și cu
panglicile noastre roz și vă gândiți cât de frumoase suntem. Dar tot ce simțim
este durere. Este alegerea pe care trebuie să o facem, fie asta, fie
prostituția, Monsieur. Nu e o mare diferență. Trupurile noastre sunt tot ce
avem. Nu ne-a mai rămas nimic altceva de vândut.
Cafenele
cochete, mâncăruri alese, băuturi fine, bulevarde împodobite cu flori și
magazine elegante, pe care trec în goană trăsuri somptuoase, domni și doamne
din înalta societate îmbrăcați după ultima modă, galerii de artă înțesate de
ultimele opere ale pictorilor și sculptorilor extravaganți, care și-ar da și
viața ca să creeze ceva unic, cu o valoare inestimabilă, și tinere diletante,
pentru care scena Operei Naționale devine a doua casă, încântând privirile
spectatorilor cu mișcările lor grațioase ca de lebădă. Cu alte cuvinte, Parisul
e un oraș mirific, parcă desprins dintr-un basm, însă sub stratul ăsta gros de
lumini și pomadă ieftină, sălășluiește o lume de coșmar, în care prostimea, așa
cum le place nobililor să-i numească pe cei care fac parte din cele mai de jos
pături ale societății franceze, se zbate, cerșind sau vânzându-și trupurile, ca
să facă rost măcar de o bucată de pâine mucegăită. Imaginea asta nu ne este
străină... O cunoaștem prea bine din romanele lui Victor Hugo, pe care Melanie
Leschallas le așază la temelia propriei sale cărți, dând viață unei alte
Cosette pentru care suferința atinge cote dezastruoase. Țesând laolaltă,
într-un tablou ficțional complex, firele evenimentelor istorice petrecute între
anii 1860-1880 – mai precis revoltele violente de stradă ce au avut drept scop
ridicarea nivelului de trai pentru cei săraci, dar în care și-au pierdut viața
sute de oameni fără vreun rezultat îmbucurător, și acțiunile tot mai agresive,
conduse de Louise Michel, militantă pentru drepturile femeilor și o voce
importantă a poporului înfometat și asuprit de către cei bogați –, cu cele ale
unui destin marcat de durere, autoarea construiește o poveste întunecată,
despre mizerie, depravare, minciuni și disperare, din abisurile cărora o
tânără, pentru care lumea nu mai oferă niciun strop de fericire, trebuie să
iasă cu fruntea sus și cu demnitatea intactă.
Încă
de la o vârstă fragedă, Marie a primit lovitură după lovitură, fiind astfel
aruncată în brațele unei sorți nesigure. Lipsa hranei, uciderea tatălui,
singurul care îi oferea atenția și iubirea de care are nevoie o fetiță,
amenințarea permanentă cu evacuarea din locuința dărăpănată pe care o împarte
cu sora sa mai mare și cu mama lor, descoperirea faptului că mama ei se
prostituează pentru a face rost de bani, lăsându-și fiicele să se descurce așa
cum pot pe străzile pavate cu pericole ale Parisului, făcând apel doar la
farmecele feminine, iar la toate astea se adaugă și faptul că protagonista
noastră a fost forțată să devină balerină la Operă și să îndure privirile
libidinoase ale bărbaților trecuți de prima tinerețe. Însă, oricât de frumoasă
ar fi Marie în lumina reflectoarelor și oricât de mult ar trebui să zâmbească
atunci când se află pe scenă, în spatele cortinei adevărul iese la iveală.
Dincolo de costume și panglici colorate, nu e nimic altceva decât bășici și
răni sângerânde, foame și durere.
O
enigmă de nedezlegat, așa aș descri-o pe Marie, o ființă slabă, pe care
pierderea timpurie a tatălui a făcut-o să caute în fiecare bărbat pe care îl
întâlnește un model patern și afecțiunea de care a fost privată, dar un
caracter puternic în același timp, a cărei viață grea îi întărește și mai mult
convingerile etice și socio-politice. În ciuda faptului că mama și sora ei se
străduiesc s-o inițieze în arta flirtului și sexualității, tânăra știe când să
spună nu, să facă diferența dintre bine și rău și să nu aleagă niciodată calea
ușoară. Însă oricât de hotărâtă ar fi să nu se înjosească, oferindu-și trupul
ca pe un obiect, ea este încă naivă, o copilă care cerșește dragoste cu fiecare
gest, dar și o femeie demnă, cinstită și pură, o patriotă convinsă, care nu
precupețește nicio ocazie pentru a demonstra că poate face un lucru memorabil.
Marie își pune toată încrederea în Louise Michel, privind-o ca pe o zeiță a
libertății și ca pe o mamă adoptivă, care o încurajează la fiecare pas să fie
ea însăși și să-și pună sufletul în slujba mulțimii.
Cu
excepția faptelor istorice, Melanie Leschallas a acordat o atenție deosebită
mișcărilor artistice din Franța de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel îl
regăsim printre personaje pe Edgar Degas (1834-1917), pictor și sculptor
impresionist, care obișnuia să-și caute sursele de inspirație pe scena
teatrelor, în atelierele de croitorie sau la cursele de cai. Autoarea îl
înfățișează ca pe un artist căzut în dizgrație, care se află în căutarea muzei,
iar aceasta va deveni Marie. Degas vrea să creeze o mică dansatoare,
surprinzând suferința ce zace în spatele pozițiilor perfecte de balet. El
subliniază faptul că țelul artei nu este capturarea frumosului și transformarea
acestuia în sublim, ci metamorfozarea urâtului în ceva cu totul deosebit.
Mi-a
plăcut mult ideea romanului, însă nu prea m-am împăcat cu stilul impersonal și
lipsit de emoție al autoarei, care își tratează personajele-marionete cu
indiferență. Frazele scurte mi-au lăsat impresia că acțiunea e formată din cadre
diferite, fiecare întâmplare fiind pictată pe o pânză albă, separată, apoi
unită cu celelalte, pentru a forma o pictură uriașă. Poate chiar asta a fost
intenția autoarei, să zugrăvească un tablou din cuvinte, însă, în cazul meu cel
puțin, asta mi-a creat un disconfort în timpul lecturii. Cu toate acestea,
„Mica dansatoare” spune o poveste interesantă, concentrată în jurul unui nucleu
real, o poveste de viață despre visuri neîndeplinite și dorințe rostite doar în
taină.
luni, 16 ianuarie 2023
Recenziile Mădălinei 44 - Sâmbătă seara, în Cișmigiu de Aurelia Chircu
Titlu:
Sâmbătă seara, în Cișmigiu
Autor:
Aurelia Chircu
Editura:
PETALE SCRISE
Anul
apariției: 2022
Număr
pagini: 250
Mai
sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar Bucureștiul e în mare fierbere.
Cucoanele sunt în căutarea celor mai elegante rochii, slugile nu mai prididesc
cu împodobitul caselor și cu pregătirea bucatelor alese, săniile și trăsurile
trase de caii năzdrăvani aleargă de colo colo fără-ncetare, vocile cristaline
ale tinerelor domnișoare răsună în Biserica plină de enoriași, vestind
apropierea Nașterii Domnului Iisus Hristos, târgul organizat cu prilejul
sărbătorilor își așteaptă mușteriii, nobili și oameni simpli deopotrivă,
îmbiindu-i cu plăcinte aburinde, vin fiert cu felurite mirodenii și obiecte din
ceramică meșteșugit lucrate, iar, peste acest tablou încântător, fulgii de
zăpadă se aștern într-un model complicat, acoperind urmele celor care trec prin
Parcul Cișmigiu. Însă strălucirea orașului este eclipsată de apariția unui
cadavru. Cu picioarele goale, aruncat în zăpadă asemenea unei păpuși de cârpe,
trupul neînsuflețit al unui tânăr îi întâmpină pe cei care se întorc de la
slujba de seară. Se pare că un criminal nemilos își face de cap prin București,
scoțând la iveală o serie de mistere, a căror deslușire nu va fi tocmai ușoară.
„Sâmbătă seara, în Cișmigiu”, cel
mai recent roman al Aureliei Chircu, o scriitoare foarte dragă sufletului meu, ne
prezintă un scenariu de epocă, în care realismul și fantezia se împletesc, dând
naștere unei povești palpitante, greu de încadrat într-un singur gen. În
construcția romanului, autoarea inserează elemente specifice dramei sociale,
idilei romantice, thrillerului, fantasy-ului și basmului, contopindu-le într-un
rezultat neașteptat și de-a dreptul savuros. Alături de personajele sale,
călătorim cu un veac în urmă, mai precis în 1912, într-o lume plină de
interdicții, sfidări, identități furate, iluzii înnebunitoare, măști în spatele
cărora se ascunde însuși diavolul, superstiții, lacrimi amare și iubiri
neîmplinite. Pactul faustic este unul dintre laitmotivele cărții, slăbiciunile
omului fiind un izvor de fericire pentru diavol, a cărui prezență nu poate
decât să arunce totul în haos.
Anemona Romanescu, o ființă
angelică, suavă, tulburător de frumoasă și de neam, se află în căutarea unui
june chipeș cu care să se căsătorească, iar, ca să se asigure că sortitul îi va
fi dezvăluit cât mai curând, a înființat, împreună cu prietenele sale, un club,
întemeiat în baza unor superstiții străvechi. Demult, se credea că, dacă fetele
nemăritate își pun busuioc sub pernă, alesul le va fi arătat în vis. Zis și
făcut! Domnișoarele noastre au procedat întocmai, fiecare găsindu-și un
pețitor, inclusiv Anemona, care pusese deja ochii pe Adam Filotti, un băiat la
locul lui, respectuos și candid, în ciuda faptului că nu are același rang cu
ea. Însă cei doi au mai multe de împărtășit decât o iubire arzătoare,
adolescentină. Secretele care plutesc în jurul familiei Romanescu, în special
asupra mătușii Anemonei, Lisandra, care, conform mentalității vremii, la cei
douăzeci și cinci de ani ai săi, este considerată a fi fată bătrână, îi
lansează pe cei doi îndrăgostiți într-o serie de investigații bizare. Cadavrele
continuă să apară în Cișmigiu, din ce în ce mai mulți își vând sufletul
necuratului, strigoii bântuie printre cei vii, iar Anemona trebuie să afle cine
transformă Bucureștiul într-o scenă macabră de teatru.
Protagoniștii romanului, Adam și
Anemona, sunt încă niște copii, care abia acum descoperă lumea. Dragostea lor
este una imatură, mistuitoare, a cărei trăinicie poate fi pusă la îndoială.
Naivitatea Anemonei și capacitatea ei de a obține ceea ce vrea, făcând apel la
drăgălășenia pe care o posedă în mod natural, m-au făcut s-o antipatizez puțin.
Ceea ce nu s-a întâmplat și în cazul Lisandrei, care de la început ne este
înfățișată ca o scorpie ce profită de banii și disponibilitatea fratelui său.
Lisandra și tainicul ei ibovnic, Cosma, mi s-au părut de departe cele mai
ingenios construite personaje din roman. Mereu învăluite în mister, două
caractere tari, ce se ciocnesc adesea, unite într-o relație clădită pe atracție
și respingere, comici și tragici deopotrivă, cei doi reprezintă esența poveștii
și tot ei sunt cei care stârnesc o adevărată furtună de confuzii.
Nu o dată am avut impresia că lecturez
un basm, de la coadă la cap, în care protagoniștii sunt împreună de la început,
dar, pe parcurs, universul complotează împotriva lor. Intervențiile
supranaturale, diavolești, ce m-au trimis cu gândul la „Maestrul și Margareta”,
transformă Bucureștiul într-un carnaval, la care participă toate personajele cu
sau fără voia lor. Sacralitatea perioadei în care se petrece acțiunea este
anulată, praznicul Nașterii Domnului rămânând în background, ceea ce ridică o
întrebare esențială, ce se află, în opinia mea, la temelia cărții: Mai poate
exista salvare pentru o lume înghițită de infern?
„Sâmbătă seara, în Cișmigiu” e o
lectură perfectă pentru o seară friguroasă de iarnă. Ritmul desfășurării
întâmplărilor este moderat, lăsându-ți răgazul necesar să te familiarizezi cu
personajele pline de surprize și cu elementele fanteziste și să privești
dincolo de aparențele care, mai mult ca oriunde, sunt înșelătoare.
miercuri, 4 mai 2022
Recenziile Mădălinei 25 - Aceste patimi zbuciumate de Chloe Gong
Titlu:
Aceste patimi zbuciumate
Serie:
Aceste patimi zbuciumate #1
Autor:
Chloe Gong
Editura:
CORINT (CORINTEENS)
Titlu original: These Violent Delights
(2020)
Traducere de Loredana Voicilă
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 512
Media pe Goodreads: 4,00 (din 75.362 note)
Pentru
că timpul îmi este cel mai mare inamic și pentru că nu reușesc să scriu câte o
recenzie despre fiecare carte pe care o citesc, ajung să notez câteva idei
direct pe Goodreads. Însă există anumite romane asupra cărora trebuie neapărat să
mă opresc și să despic firul în patru, așa cum îmi place mie. De data asta,
volumul care are norocul sau ghinionul de a se afla în lumina reflectoarelor
este „Aceste patimi zbuciumate”, de Chloe Gong. Autoarea transformă una dintre
cele mai cunoscute și triste povești de dragoste din literatura universală –
„Romeo și Julieta” – într-o ficțiune istorică plină de întuneric, de violență
și de personaje pentru care vărsarea sângelui dușmanilor este cea mai mare
distracție. Povestea de iubire, a lui Shakespeare, devine o istorisire închinată
urii și vicleniei, iar Verona, cu atmosfera ei romantică și tragică a secolului
al XVI-lea, se transformă în Shanghaiul plin de cadavre și teroare al secolului
al XX-lea.
Cu fiecare pagină lecturată
pătrundem tot mai adânc pe teritoriul celor mai periculoase bande de gangsteri
din China. Florile Albe și Banda Stacojiilor duc un război cumplit, căruia nici
măcar legătura profundă dintre doi copii nevinovați nu îi poate pune capăt.
Însă cei doi copii au crescut, iar gustul dulce al prieteniei a fost înlocuit
de amăreala trădării, și acum răzbunarea este tot ceea ce contează. Dar o boală
misterioasă, împrăștiată în oraș de către un monstru nevăzut, pune cele două
clanuri pe jar. Orgoliile sunt atât de mari încât, nici în fața pericolului
iminent, căpeteniile nu se pot pune de-acord, misiunea cea mai grea căzând pe
umerii tinerilor. Juliette Cai, moștenitoarea de drept a Bandei Stacojiilor, și
Roma Montagov, fiul conducătorului Florilor Albe, trebuie să uite trecutul lor
comun și să lucreze împreună, pentru a salva viitorul națiunii.
Există o discrepanță majoră între
bărbați și femei în acest roman. Femeile, în frunte cu Juliette, sunt elementul
activ, care ar fi în stare să mute munții, pentru a găsi sursa maladiei, în
timp ce bărbații sunt cei pasivi, care așteaptă să le pice din cer un răspuns.
Ce-i drept, caracterele lor sunt duse la extrem, în special în cazul
protagoniștilor. Roma, în ciuda aparențelor, este un romantic incurabil, care
nu ar ucide nici măcar o muscă, dacă nu ar fi numele familiei în joc. Acest
aspect îl face să poarte mereu o mască, o identitate falsă, sub care se ascunde
un băiețel speriat și nedemn de moștenirea Florilor Albe. La polul opus, se
află Juliette, o femeie independentă, educată în străinătate, care mânuiește
arma mai bine decât oricine și care ucide cu sânge rece pe oricine îi stă în
cale. Miza feministă ce este introdusă prin personajul ei se răsfrânge asupra
tuturor femeilor din roman. Însă curajul exagerat și de multe ori inconștiența de
care dă dovadă mi-au făcut-o repede antipatică.
Mai mult decât un roman despre
confruntarea dintre două familii puternice, „Aceste patimi zbuciumate” ne
prezintă și o frântură din fascinanta istorie a Chinei, mai precis, ascensiunea
Partidului Comunist și Revoluția care i-a urmat. Monstrul și boala misterioasă sunt
alegorii pentru noul regim, care, odată instaurat, va distruge echilibrul unei
lumi deja fragile. Cei doi protagoniști, Juliette și Roma, cochetează cu toate
formațiunile politice, încercând să rezolve misterul care îi aruncă pe cetățeni
în brațele morții. Pentru că avem de-a face cu o cercetare aproape
detectivistică, putem spune că romanul are și câteva nuanțe fine de Thriller,
însă acestea se pierd în oceanul de violență nejustificată.
Shanghaiul ne este prezentat ca
un mozaic multicultural. Cu excepția localnicilor, mai întâlnim ruși, francezi,
englezi, americani, germani etc, toți aceștia încercând să schimbe lumea după
bunul lor plac. Astfel, orașul chinezesc devine o scenă pe care defilează toți
cei care doresc să aibă o influență cât mai mare, pentru a-și impune ideile,
neținând cont de faptul că distrug unicitatea societății care i-a găzduit. Și
vă dați seama câte conflicte pornesc de aici...
Cu toate că ideea autoarei de a
rescrie „Romeo și Julieta” este una interesantă, nu pot spune că a fost chiar
ce mă așteptam. Am sperat să nu o dea într-un clișeu romantic, ceea ce s-a
întâmplat doar pe jumătate, dar marea problemă a constat n faptul că prea multă
violență fără rost ajunge să redirecționeze totul în sfera grotescului de mâna
a doua. Aș fi preferat ca acțiunea să fie mai fluidă, și nu atât de aglomerată
pentru a șoca, iar personajele să fie mai umane, și nu supereroi care cred că
pot răsturna lumea pocnind din degete. Poate nu am știut să o apreciez la justa
ei valoare – iar dacă nu am făcut-o, vă rog să mă contraziceți –, dar asta nu
înseamnă că voi renunța la serie. Aștept cu interes volumul doi, despre care am
auzit că va apărea în curând și care sper că o va poziționa pe Chloe Gong pe
lista autorilor mei preferați.
miercuri, 2 februarie 2022
Recenziile lui Gică 59 - Opt milioane de zei de David B. Gil
Titlu: Opt
milioane de zei
Autor:
David B. Gil
Editura: LEBĂDA
NEAGRĂ
Titlu
original: Ocho millones de dioses (2019)
Traducere
de Ana-Maria Babușcă
Anul
apariției: 2021
Număr
pagini: 672
Media pe
Goodreads: 4,28 (din 594 note)
Opt milioane de zei. Spirite divine ale focului, ale apei,
ale vântului, ale pietrei, ale tuturor lucrurilor care există pe cer, în ocean și pe pământ. Entități
metafizice ce se regăsesc peste tot și în toate. Însă, mai mult decât niște
ființe spirituale, aceste creaturi sunt mărci ale sensului, ale unei filosofii vitale
în care muritorii au nevoie să creadă, pentru a-și justifica acțiunile și
gândurile. Fie că vorbim despre o credință panteistă, în care fiecare bucată din
cosmos joacă un rol în funcție de întregul din care face parte, fie că ne
referim la sfaturile Profetului care a găsit revelația sub un smochin sau la modelul
Fiului lui Dumnezeu care a murit pe
cruce – esența tuturor evenimentelor sacre stă în deschiderea și urmarea unei
căi spirituale, un drum ce va conduce ori la armonia cu universul, ori în locul
care este cunoscut drept paradisul. Însă, deși toate aceste căi promit
iluminarea, oamenii au încercat mereu să-și impună propria credință.
Povestea noastră începe în Spania anului 1579, când Părintele
Martín Ayala, traducător și unul dintre cei mai buni vorbitori de japoneză,
este solicitat în Țara Soarelui Răsare, pentru a investiga o serie de crime
împotriva creștinismului. Câțiva dintre frații săi, care au mers în noul
teritoriu pentru a împărtăși cu acei „barbari” învățăturile lui Hristos, au
fost găsiți uciși în moduri extrem de brutale. Misiunea lui Ayala este de a merge
pe urma omorurilor, de a descoperi cauza morții și de a-i găsi, într-un final, pe
cei vinovați. Însă, în drumul plin de primejdii ce-l așteaptă, călugărul nu va
fi singur. Alături de el va călători Kudō Kenjirō, un samurai rural din Anotsu,
care a fost însărcinat să aibă grijă de noul-venit, cu prețul propriei vieți.
Deși în centrul acestui roman stufos
sunt plasate două sau trei personaje principale, numărul caracterelor care
defilează prin cadru este imens. Există o suită de călugări iezuiți care ori
sunt uciși, ori se pierd prin fundal, câteva personaje importante ce sunt inserate
în momentele cele mai tensionate ale poveștii, o mulțime de samurai aflați în
misiune și de ronini care rătăcesc sau umblă cu scopuri necurate și câțiva
conducători măreți, pe care autorul i-a preluat din surse istorice reale. Cu
alte cuvinte, societatea vremii este alcătuită din toate categoriile de
indivizi, de la cei mai nobili, până la cei ce se ocupă de mizerie, fecale și
cadavre. De altfel, prin intermediul acestui peisaj al viciilor și al
virtuților, ne este prezentat un teritoriu într-o continuă schimbare. Pe acest
pământ alcătuit din insule, jocurile de putere sunt la ordinea zilei, toți complotează
împotriva tuturor, și un simplu gest de nesupunere te poate costa viața.
Lumea prin care cei doi eroi
înaintează este scindată între vechea religie șintoistă și noua ordine
creștină. Pe lângă asta, există și o sectă de călugări budiști care dorește
să-și impună propriul sistem spiritual. Deși Părintele Ayala vrea să-i aducă pe
toți sub umbrela lui Dumnezeu, el conștientizează că binele poate lua formă și
în sufletele celor „eretici”. Astfel, miza etică este plasată sub semnul
onoarei, iar toți cei care nu își duc misiunea la capăt sau complotează
împotriva stăpânilor merită să fie pedepsiți. Cei doi eroi constituie două
extreme care încearcă să se înțeleagă reciproc. Chiar dacă noul-venit este
foarte închistat în doctrina sa, nu vede crezul celuilalt ca pe ceva complet
greșit. La rândul său, Kudō Kenjirō se concentrează în principal pe misiune, și
astfel, între cei doi începe să ia naștere o prietenie adevărată.
Nu trebuie să
privim Volumul de față printr-o perspectivă occidentală. Aici ne aflăm în Orientul
Îndepărtat, într-o lume care funcționează după alt fel de reguli. Luptele
dintre samurai nu țin o veșnicie, întinzându-se pe zeci de pagini, ci se desfășoară
repede și onorabil. Dar acest aspect este valabil doar în cazul samurailor, nu
și al piraților sau al contrabandiștilor care se luptă pentru a pune mâna pe
bunurile ce vin pe mare.
Dincolo de o ficțiune realistă cu nuanțe
de roman polițist, „Opt milioane de zei” este o carte care ne prezintă un
capitol important din istoria Japoniei. Cu toate că protagoniștii noștri sunt
personaje de tipar, evenimentele majore din poveste chiar au avut loc, unele
nume și locuri confirmând veridicitatea narațiunii. Apelând la acest construct
dual, David B. Gil realizează o intrigă originală, care se adresează atât
cititorilor ce preferă o structură detectivistică, cât și celor care caută un
roman cu tematică culturală și religioasă. Mi-a plăcut această poveste și abia
aștept să văd ce va mai apărea în colecția Green Spot a editurii Lebăda Neagră,
iar cineva mi-a șoptit că data viitoare ne vom muta în Italia, acolo unde are
loc acțiunea din volumul „Orașul vrăjitoarelor”.